28-12-2010, 07:25 PM
Acesta este primul meu fic. Astept critici si sfaturi. Sper sa va placa :)
PS: Scuzati daca amgreseli de exprimare sau tastare
Capitolul 1: Cand viata o ia pe alte cai
Tremuram..... Asa ma simteam atunci cand am aflat ca trebuia sa parasim New York-ul . Toata viata mea se destrama ... .ma simteam ca o pasare careia i-au fost furate aripile si nu mai putea zbura. Amintirile mele legate de acest oras al oportunitatilor au inceput sa mi se deruleze prin minte . O picatura de ploaie se prelinse pe geam. Ploua..... mi-am spus privind cu tristete catre orasul ce fremata de viata.
„Imi va fi dor de tine „ am zis dupa care m-am ridicat .. incepand sa imi fac bagajele, deoarece in mai putin de trei ore sosea avionul ce ma va duce departe de caminul meu drag. Eu, impreuna cu familia mea, urma sa ne mutam in Franta. M-am indreptat catre oglinda unde mi-am privit reflexia timp de cateva minute . Aratam mai rau ca o fantoma . [/size]Cearcanele adanci si vinetii aratau oboseala de care am avut parte in ultimele zile , parul castaniu cu reflexii rosiatice cadea incalcit pe umerii mei albi. Ochii mei de un albastru patrunzator,erau plansi si bulbucati. Fata mea palida incepea sa se ingalbeneasca si trupul meu fara vlaga se misca involuntar catre masina parintiilor mei. Mai privesc cu durere catre geamul de la camera mea care era pustie si trista, asteptand parca sa ma intorc la ea. Picaturile reci de ploaie se indesira udandu-mi trupul ravasit. Doua maini ma prind si incep sa ma traga inauntrul masinii negre si sobre. Incep sa tip... sa ma zbat in stransoarea mamei mele ce ma tragea catre o viata noua si trista. Acum nimic nu mai conteaza......doar dorinta puternica de a ramane aici ce ma ardea pe dinauntru .Ma zvarcoleam din ce in ce mai tare... privind ingrozita cum ma afundam in intunericul abisal ce ma inconjura . Nu mai vroiam nimic...nu mai simteam nimic ..... nu mai stiam nimic . Eram neajutorata cautand o raza de lumina care sa ma conduca catre iesirea din aceasta situatie. Dar nimic nu se intampla .... continuam sa ma pierd ca o frunza intr-o rafala puternica de vant. Dar durerea inceta, corpul meu se opri , prabusindu-se in bratele mamei mele. Mi-as fi dorit sa mor aici, in acest loc sacru pentru intreaga mea fiinta, decat sa traiesc departe de aici. Dar uite ca soarta mi- a mai dat zile de trait si, astfel m-am trezit in avion, aminindu-mi unde urma sa merg.......
PS: Scuzati daca amgreseli de exprimare sau tastare
Capitolul 1: Cand viata o ia pe alte cai
Tremuram..... Asa ma simteam atunci cand am aflat ca trebuia sa parasim New York-ul . Toata viata mea se destrama ... .ma simteam ca o pasare careia i-au fost furate aripile si nu mai putea zbura. Amintirile mele legate de acest oras al oportunitatilor au inceput sa mi se deruleze prin minte . O picatura de ploaie se prelinse pe geam. Ploua..... mi-am spus privind cu tristete catre orasul ce fremata de viata.
„Imi va fi dor de tine „ am zis dupa care m-am ridicat .. incepand sa imi fac bagajele, deoarece in mai putin de trei ore sosea avionul ce ma va duce departe de caminul meu drag. Eu, impreuna cu familia mea, urma sa ne mutam in Franta. M-am indreptat catre oglinda unde mi-am privit reflexia timp de cateva minute . Aratam mai rau ca o fantoma . [/size]Cearcanele adanci si vinetii aratau oboseala de care am avut parte in ultimele zile , parul castaniu cu reflexii rosiatice cadea incalcit pe umerii mei albi. Ochii mei de un albastru patrunzator,erau plansi si bulbucati. Fata mea palida incepea sa se ingalbeneasca si trupul meu fara vlaga se misca involuntar catre masina parintiilor mei. Mai privesc cu durere catre geamul de la camera mea care era pustie si trista, asteptand parca sa ma intorc la ea. Picaturile reci de ploaie se indesira udandu-mi trupul ravasit. Doua maini ma prind si incep sa ma traga inauntrul masinii negre si sobre. Incep sa tip... sa ma zbat in stransoarea mamei mele ce ma tragea catre o viata noua si trista. Acum nimic nu mai conteaza......doar dorinta puternica de a ramane aici ce ma ardea pe dinauntru .Ma zvarcoleam din ce in ce mai tare... privind ingrozita cum ma afundam in intunericul abisal ce ma inconjura . Nu mai vroiam nimic...nu mai simteam nimic ..... nu mai stiam nimic . Eram neajutorata cautand o raza de lumina care sa ma conduca catre iesirea din aceasta situatie. Dar nimic nu se intampla .... continuam sa ma pierd ca o frunza intr-o rafala puternica de vant. Dar durerea inceta, corpul meu se opri , prabusindu-se in bratele mamei mele. Mi-as fi dorit sa mor aici, in acest loc sacru pentru intreaga mea fiinta, decat sa traiesc departe de aici. Dar uite ca soarta mi- a mai dat zile de trait si, astfel m-am trezit in avion, aminindu-mi unde urma sa merg.......