07-12-2010, 11:30 AM
Helău ! Păi, după cum vedeţi m-am apucat de scris o nouă poveste, ce de fapt, era de ceva timp într-un fişier de-al meu . Sper să vă placă !
Disclaimer : Nu detin nici un personaj din manga/anime-ul naruto si nu fac profit de pe urma lui.
Disclaimer : Nu detin nici un personaj din manga/anime-ul naruto si nu fac profit de pe urma lui.
~ În cădere ~
Se aud sunete atât de enervante , dar în acelaşi timp atât de bune . Dacă ele nu s-ar mai auzi, dacă . . . Dacă aparatul care îl ţine în viaţă pe roşcat nu ar mai mai face aceste bipuri , nu ştiu ce aş putea să fac . M - aş duce împreună cu el , aş pleca o dată cu el în altă lume , departe de tot ce ne - nconjoară .
Apăs cu buricul degetelor tâmpla care - mi zvâcnea de durere . Închid ochii şi mă foiesc uşor pe scaun , oftând lung . Îmi deschid ochii şi privirea verzuie , obosită , îmi cade pe faţa îngerului meu .
Ce - i drept , nu era aşa interesant să - l priveşti, ei cred asta , nu şi eu . Avea ochii închişi şi respira greu . Pielea palidă, bolnavă îi scotea şi mai mult în evidenţa cearcănele ce păreau pictate cu un violet şters, urât . Părul roşcat era ciufulit , iar capul era aşezat frumos într-o parte , cu privirea către fereastră .
Îmi las capul pe spate , continuând totuşi să fiu atentă la mişcările iubitului meu . Dau să-mi umezesc buzele, cine - a mai auzit de aşa ceva ? Dar aud cum din nou micul sunet dat de muşcarea lor, adică, din nou simţeam gustul sărat de sânge .
Se aud sunete atât de enervante , dar în acelaşi timp atât de bune . Dacă ele nu s-ar mai auzi, dacă . . . Dacă aparatul care îl ţine în viaţă pe roşcat nu ar mai mai face aceste bipuri , nu ştiu ce aş putea să fac . M - aş duce împreună cu el , aş pleca o dată cu el în altă lume , departe de tot ce ne - nconjoară .
Apăs cu buricul degetelor tâmpla care - mi zvâcnea de durere . Închid ochii şi mă foiesc uşor pe scaun , oftând lung . Îmi deschid ochii şi privirea verzuie , obosită , îmi cade pe faţa îngerului meu .
Ce - i drept , nu era aşa interesant să - l priveşti, ei cred asta , nu şi eu . Avea ochii închişi şi respira greu . Pielea palidă, bolnavă îi scotea şi mai mult în evidenţa cearcănele ce păreau pictate cu un violet şters, urât . Părul roşcat era ciufulit , iar capul era aşezat frumos într-o parte , cu privirea către fereastră .
Îmi las capul pe spate , continuând totuşi să fiu atentă la mişcările iubitului meu . Dau să-mi umezesc buzele, cine - a mai auzit de aşa ceva ? Dar aud cum din nou micul sunet dat de muşcarea lor, adică, din nou simţeam gustul sărat de sânge .
- Sakura ? Aud o voce cunoscută , dar şoptită , de parcă i - ar fi greu să vorbeasca .
Apoi îmi dau seama a cui era melodiosul glas . Al lui, al iubitului meu ! Tresar brusc şi - i simt atingerea caldă pe mâna mea care - o strângea pe a lui . Ochii mi se umezesc şi simt cum aerul se duce, cum doar el şi cu mine rămânem în întreaga cameră oribilă de spital .
Îmi îndrept repede privirea către a lui şi schiţez un zâmbet cald, bun, iubitor . El zâmbeşte obosit , privindu - mă cu ochii lui verzi închişi şi oftează scurt , dar se pare că şi asta îl oboseşte .
- De . . . când eşti aici , Sakura ? Mă întreabă acesta , continuând să mă privească , aproape fără a clipi .
Dar nu apuc să - i răspund, slavă Domnului, cred că l - ar fi sunat pe Sasori ca să vină după mine , iar eu nu vroiam asta . El privea uşa pe care intrase Mio - Chan , asistenta care se ocupa de perfuzia lui .
- Mă bucur că în sfârşit te - ai trezit, Gaara ! Spune femeia cu un glas blând , apropiindu - se de noi şi făcându - mi mie semn să - mi retrag mâna pentru a putea să - i schimbe perfuzia roşcatului meu .
Fac cum spune ea , privindu - l atentă pe Gaara care schiţează un zâmbet plin de farmec .
- Oricum o să adorm imediat , Mio - Chan , ştii asta ! O spuse pe un ton aşa calm încât mă făcu să tresar . Cum putea să fie aşa de calm când zicea asta ?
Îşi suflecă singur mâneca cămăşi , scoţând la iveală zecile de puncte de la înţepături . Mă încrunt , strângând pumnul . Îl uram pentru că făcea asta , şi o făcea doar ca să mă tachineze pe mine , ştiind că uram să - l văd aşa .
-Mio - chan . . . Ce - au spus doctori ? Cât . . . cât mai am de trăit ? Întrebă roşcatul , privind - o atent pe femeie în ochii , şi vocea pe care o avusese fusese atât de calmă încât pe mine mă speria . Femeia parcă nu vru să răspundă , parcă încerca să lungească timpul , dar nu reuşi . Oftă , trăgându-i lui Gaara mâneca la loc şi îşi întoarse privirea către amândoi .
- Cu tratamentul , încă . . . trei sau patru luni , fără el, adică acasă , o luna sau chiar mai puţin !
Ochii mi se măresc şi o privesc concentrată pe Mio - Chan .
- Dar dacă găsim o inimă ... Continui eu , privirea căzându - mi către ochii acesteia şi -l simt pe Gaara care mă strânge puternic de mână .
- Sakura , ascultă - mă bine ! Îţi interzic să speri , mă auzi ? Nu vreau să suferi din cauza mea , deci fără speranţe !
Spuse acesta pe un ton cât mai grav posibil , dar ştiam că şi el spera . Spera , pentru că el nu renunţa niciodată şi nici acum nu avea să o facă . Dau scurt din cap , apoi o aud pe Mio - Chan spunând că ea pleacă , iar dacă avem nevoie de ajutor ştim ce să facem .
Când îmi întorc din nou privirea asupra roşcatului era deja adormit . Pentru că pe lângă vitaminele şi toate acele antibiotice dureroase , perfuzia includea şi un somnifer . Îl strâng şi mai tare de mână , răsuflând încet .
Te rog Doamne, nu îl lua . . . Mai lasă -l lângă mine, te rog ...Nu muri !
Apoi îmi dau seama a cui era melodiosul glas . Al lui, al iubitului meu ! Tresar brusc şi - i simt atingerea caldă pe mâna mea care - o strângea pe a lui . Ochii mi se umezesc şi simt cum aerul se duce, cum doar el şi cu mine rămânem în întreaga cameră oribilă de spital .
Îmi îndrept repede privirea către a lui şi schiţez un zâmbet cald, bun, iubitor . El zâmbeşte obosit , privindu - mă cu ochii lui verzi închişi şi oftează scurt , dar se pare că şi asta îl oboseşte .
- De . . . când eşti aici , Sakura ? Mă întreabă acesta , continuând să mă privească , aproape fără a clipi .
Dar nu apuc să - i răspund, slavă Domnului, cred că l - ar fi sunat pe Sasori ca să vină după mine , iar eu nu vroiam asta . El privea uşa pe care intrase Mio - Chan , asistenta care se ocupa de perfuzia lui .
- Mă bucur că în sfârşit te - ai trezit, Gaara ! Spune femeia cu un glas blând , apropiindu - se de noi şi făcându - mi mie semn să - mi retrag mâna pentru a putea să - i schimbe perfuzia roşcatului meu .
Fac cum spune ea , privindu - l atentă pe Gaara care schiţează un zâmbet plin de farmec .
- Oricum o să adorm imediat , Mio - Chan , ştii asta ! O spuse pe un ton aşa calm încât mă făcu să tresar . Cum putea să fie aşa de calm când zicea asta ?
Îşi suflecă singur mâneca cămăşi , scoţând la iveală zecile de puncte de la înţepături . Mă încrunt , strângând pumnul . Îl uram pentru că făcea asta , şi o făcea doar ca să mă tachineze pe mine , ştiind că uram să - l văd aşa .
-Mio - chan . . . Ce - au spus doctori ? Cât . . . cât mai am de trăit ? Întrebă roşcatul , privind - o atent pe femeie în ochii , şi vocea pe care o avusese fusese atât de calmă încât pe mine mă speria . Femeia parcă nu vru să răspundă , parcă încerca să lungească timpul , dar nu reuşi . Oftă , trăgându-i lui Gaara mâneca la loc şi îşi întoarse privirea către amândoi .
- Cu tratamentul , încă . . . trei sau patru luni , fără el, adică acasă , o luna sau chiar mai puţin !
Ochii mi se măresc şi o privesc concentrată pe Mio - Chan .
- Dar dacă găsim o inimă ... Continui eu , privirea căzându - mi către ochii acesteia şi -l simt pe Gaara care mă strânge puternic de mână .
- Sakura , ascultă - mă bine ! Îţi interzic să speri , mă auzi ? Nu vreau să suferi din cauza mea , deci fără speranţe !
Spuse acesta pe un ton cât mai grav posibil , dar ştiam că şi el spera . Spera , pentru că el nu renunţa niciodată şi nici acum nu avea să o facă . Dau scurt din cap , apoi o aud pe Mio - Chan spunând că ea pleacă , iar dacă avem nevoie de ajutor ştim ce să facem .
Când îmi întorc din nou privirea asupra roşcatului era deja adormit . Pentru că pe lângă vitaminele şi toate acele antibiotice dureroase , perfuzia includea şi un somnifer . Îl strâng şi mai tare de mână , răsuflând încet .
Te rog Doamne, nu îl lua . . . Mai lasă -l lângă mine, te rog ...Nu muri !