Animezup - forum manga si anime

Soarele stralucea cu sclipiri de diamante purpurii, norisorii veseli se imbinau armonios construind mii de figurine haioase. Stropii mari de roua ce intruchipau argintul viu se prelingeau pe petalele colorate ale florilor de primavara. Ciresii isi deschideau bobocii verzi, aducand la viata petale delicate de un roz plapand. Prima ora a diminetii parea a aduce cu sine minunatiile naturii reanascute, si briza inca rece a vantului de munte.
Salile spitalului central erau la fel de pline ca in orice zi, zeci de bolnavi, raniti, asteptau cu sufletul la gura o noua sansa la viata. Mirosul puternic de spirt te intampina inca de la intrare anuntandu`te ca vei urma sa vezi imagini socante. Culoarea de alb orbitor a gresiei alunecoase iti dadea impresia ca esti deja in rai, insa numai o camera a spitalului parea cu totul altfel.
Culoarea peretiilor era aceias, acelas alb patrunzator, patul invelit in cerceafuri din cea mai fina matase zacea undeva in mijlocul camerei. De barile metalice ce`l inconjurau erau legate cateva zeci de baloane multicolore, ce pluteau nestingherite in aer. Pe cele doua canapele din camera erau asezati sute de ursuletii gingasi ce aveau fiecare un singur mesaj "Te iubesc!". Langa pat, pe un scaun metalic cat se poate de inconfortabil, statea un barbat invarsta de douazeci de ani. Chipul ii era palid acoperit de cateva suvite la fel de rosii precum capsuna bine coapta. Trupul ascuns sub un costum pompos format dintr`o pereche de pantaloni albi, o camasa neagra deschisa la doi nasturi si un sacou de aceias culoare precum pantalonii, parea slabit. Ochii verzi, incercanati, scapau mici lacrimi ce se pierdeau undeva in materialul hainelor. Isi ridica privirea trista catre tanarul ce zacea in stare de moarte clinica de aproximativ un an, chipul lui galben ca o lamaie ii provoca roscatului o durere insuportabila. Se ridica pentru cateva secunde, aplecandu`se asupra fruntii tanarului pentru as presa buzele uscate de ea, o saruta indelung indepartand suvitele blonde ce`i acopereau ochii inchisi. Se intoarce la loc pe scaun, impletindu`si degetele cu cele ale adolescentului, apoi isi lasa capul pe mana acestuia fiind prins intr`un somn adanc.
Un scartait al usii de la intrare il face sa tresara, plepoapele grele se deschid fortat incercand sa indeparteze ceata din jurul lor. Minako, femeia care a avut puterea sa rabde un an alaturi de el. O priveste si acum mirat de frumusetea ei nesfarsita, la randul ei femeia se asaza pe un scaun metalic, dandu`si una dintre suvitele rozalii dupa o ureche. Ii inmaneaza roscatului o cafea privindu`l cu o urma de ingrijorare.

- Shinky, poate ar trebuii sa te duci putin acasa, ai nevoie de odihna...<<murmura femeia oftand adanc>>

Ochii barbatului nu schitasera nici`o emotie, doar persistau atintiti spre fiinta ce zacea inconstienta pe patul de spital. O iubea atat de mult, ar fi dat orice sa fie in locul ingerului sau pentru ca acesta sa se poata bucura din nou de lume.

- Nu pot Minako, nu vreau sa`l parasesc! <<vocea lui scauzuse cu fiecare litera rostita>>

Femeia il privi mirata, isi intinse palma acoperita de urmele batranetii spre umarul lui, zambi amar apoi se ridica pentru a lua drumul iesirii.

- Am crezut ca iti urasti fiul pentru ca a acceptat sa aiba o relatie cu mine...sotul tau...

- Nu`l urasc, si nici pe tine. In iubire nu exista reguli! <<spuse apoi trati usor usa in urma ei>>
*
Nu stiu ce poate fi mai rau, faptul ca te`am atras in pacat si acum tu platesti pretul? Sau faptul ca lacrimile si iubirea mea nu au puterea de a te vindeca...Cand ma uit la chipul tau imi imaginez ca acolo in lumea ta, traiesti clipe senzationale. Cu mine? Nu stiu. Nu cred. Nu sper. Doamne daca iti jur ca ma voi indeparta de blondul meu, il vei readuce la viata? Te rog fa acest sacrificiu pentru mine, stiu ca nu merit, ca nu sunt demn de ajutorul tau. Dar sunt disperat, simt ca fara el viata mea nu mai are nici`un curs. Doar curge la nesfarsit...Aparatul ticaie alarmant, privesc neputincios cum cativa medici si asistent ma indeparteaza de el, ce se intampla? Ii ating fugar mana cu varful degetelor, era atat de rece si moarta, oare a plecat..? Nu, nu poate sa`mi faca asta, nu ma poate parasii tocmai acum..Cad in genunchi lasand cale libera catorva lacrimi sa`mi sfasaies obrazul, plangeam fara rost...ma parasise...chiar si asa cand mi`am ridicat privirea incetosata spre el, i`am putut vedea ochii.
Straluceau ca doua margaritare, inerti, uitandu`se fix spre mine parca rugandu`ma sa`i salvez, culoarea lor cenusie se transformase rapid intr`un alb orbitor, tras. Buzele mele s`au arcuit intr`un zambet fortat, nu ma uitase, auzise fiecare cuvant pe care il spuneam, si imi indeplinise dorinta de ai mai vedea inca odata ochii. Acum ii tineam obraji ca doua sloiuri intre palme, sarutandu`i apasat buzele.

- Adio Yuri, iubirea mea, te iubesc la infinit!