Alt gen.
02-07-2010, 02:01 AM
Prolog
Dezbracã-mã!
Aruncã-mi aripile pe podea.
Nu le privi cum se ofilesc
Priveºte-mi chipul...
Priveºte-mi trupul...apoi priveºte-mi inima.
Simte mirosul ce te-a adus la mine
Simte cum mirajul dezlegãrii misterului ar fii doar un vis.
Simte cum aripile mele îþi sunt încredinþate
Simte ca vei putea zbura cu ele... lãsându-mã sub aripa ta dreaptã
Apoi eu îþi voi sãruta infinitul privirii ºi îþi voi presãra sclipiri de sunet
Iar tu...
Te vei uita cum mã sting în lipsa aripilor mele. - David Ana-Maria
Pielea lui în contrast cu zãpada...eram noi doi împinºî de gânduri aruncate la repezealã într-un parc.Stãteam lungiþi pe zãpadã. Ne întãream orizontul.
-Mã mai iubeºti? l-am întreb eu dintr-o datã.
-Ce e cu întrebarea asta?Normal cã te iubesc, fraierã micã.Eºti totul pentru mine, îmi rãspunde, uitându-se fix în ochii mei.
-Observ ceva în ochii tãi.Observ un cuvânt nespus, o flacãrã în toiul iernii ºi, deºi este atât de frig, tu fierbi pe dinãuntru.Spune-mi iubitule, ce te frãmântã?
-Nu este nimic.Sunt doar fericit ca eºti aici cu mine, cã te þin strâns de mânã, cã îþi pot savura buzele ºi pielea.Sunt fericit cã eºti aici lângã mine sã-mi înseninezi ziua.
O liniºte infernalã se lãsase între noi.Simþeam cã ceva nu era în regulã.Era ca un basm.Totul alb pãrea rai, dar era doar iarna.îl priveam din nou.Ochii lui îmi zâmbeau, mâna lui o þinea strâns pe a mea,mã þinea strâns la pieptul lui.Mã simþeam ca într-o zi toridã de varã.
-Iubito..., a spus el aproape ºoptind.
-Da?
-Te iubesc!Aº vrea sã imortalizez acest moment, sã simt cum fulgii se opresc din acest joc infernal, sã simt cum timpul se opreºteºi noi doi sã fim aici pentru totdeauna.Sã nu mai existe timp, sã nu mai existe lume.Sã fim doar noi ºi atât.
-Un vis, am spus eu.Un vis pe care-l vom împlini.îþî promit.Nimeni ºi nimic nu te poate lua de lângã mine.
-Ador mirosul pielii tale.
-Pielea mea?A ce miroase?
-Miroase a tine.Mirosul tãu pe care l-aº putea simþi de la kilometri distanþã.Acel miros care îmi rãvãºeºte gândurile, care mã face sã îmi pierd raþiunea.
-Te simt temãtor, am zis cu o voce joasã.Nu o sã mã pierzi ºi nici eu pe tine.ºtii, eºti pima persoanã cãreia îi spun asta.Sincer.
-Stiu.
Apoi ne-am cufundat din nou în starea noastrã de visare.Fulgii de nea se aºezau cuminþi pe formele trupurilor noastre care erau lipite unul de celãlalt.Se confundau.Eram doar o fiinþã.Una puternicã ºi iubitoare de sine cãci acea sine reprezintã jumãtatea fiecãruia.
Dezbracã-mã!
Aruncã-mi aripile pe podea.
Nu le privi cum se ofilesc
Priveºte-mi chipul...
Priveºte-mi trupul...apoi priveºte-mi inima.
Simte mirosul ce te-a adus la mine
Simte cum mirajul dezlegãrii misterului ar fii doar un vis.
Simte cum aripile mele îþi sunt încredinþate
Simte ca vei putea zbura cu ele... lãsându-mã sub aripa ta dreaptã
Apoi eu îþi voi sãruta infinitul privirii ºi îþi voi presãra sclipiri de sunet
Iar tu...
Te vei uita cum mã sting în lipsa aripilor mele. - David Ana-Maria
Pielea lui în contrast cu zãpada...eram noi doi împinºî de gânduri aruncate la repezealã într-un parc.Stãteam lungiþi pe zãpadã. Ne întãream orizontul.
-Mã mai iubeºti? l-am întreb eu dintr-o datã.
-Ce e cu întrebarea asta?Normal cã te iubesc, fraierã micã.Eºti totul pentru mine, îmi rãspunde, uitându-se fix în ochii mei.
-Observ ceva în ochii tãi.Observ un cuvânt nespus, o flacãrã în toiul iernii ºi, deºi este atât de frig, tu fierbi pe dinãuntru.Spune-mi iubitule, ce te frãmântã?
-Nu este nimic.Sunt doar fericit ca eºti aici cu mine, cã te þin strâns de mânã, cã îþi pot savura buzele ºi pielea.Sunt fericit cã eºti aici lângã mine sã-mi înseninezi ziua.
O liniºte infernalã se lãsase între noi.Simþeam cã ceva nu era în regulã.Era ca un basm.Totul alb pãrea rai, dar era doar iarna.îl priveam din nou.Ochii lui îmi zâmbeau, mâna lui o þinea strâns pe a mea,mã þinea strâns la pieptul lui.Mã simþeam ca într-o zi toridã de varã.
-Iubito..., a spus el aproape ºoptind.
-Da?
-Te iubesc!Aº vrea sã imortalizez acest moment, sã simt cum fulgii se opresc din acest joc infernal, sã simt cum timpul se opreºteºi noi doi sã fim aici pentru totdeauna.Sã nu mai existe timp, sã nu mai existe lume.Sã fim doar noi ºi atât.
-Un vis, am spus eu.Un vis pe care-l vom împlini.îþî promit.Nimeni ºi nimic nu te poate lua de lângã mine.
-Ador mirosul pielii tale.
-Pielea mea?A ce miroase?
-Miroase a tine.Mirosul tãu pe care l-aº putea simþi de la kilometri distanþã.Acel miros care îmi rãvãºeºte gândurile, care mã face sã îmi pierd raþiunea.
-Te simt temãtor, am zis cu o voce joasã.Nu o sã mã pierzi ºi nici eu pe tine.ºtii, eºti pima persoanã cãreia îi spun asta.Sincer.
-Stiu.
Apoi ne-am cufundat din nou în starea noastrã de visare.Fulgii de nea se aºezau cuminþi pe formele trupurilor noastre care erau lipite unul de celãlalt.Se confundau.Eram doar o fiinþã.Una puternicã ºi iubitoare de sine cãci acea sine reprezintã jumãtatea fiecãruia.