Animezup - forum manga si anime

Plouă. Fulgeră. Tună.
Sunt cufundată în întunericul camerei, cu ochii pe jumătate deschiși, încercând să mă trezesc din adâncul somn în care căzusem cu o seară înainte. Liniștea din cameră este tulburată de ticăitul ceasului și de picăturile de ploaie ce lovesc fereastra.
Ora opt. Nu sunt deloc încântată de faptul că în curând va trebui să plec spre școală. Aș vrea să rămân în această liniște de groază. Ceva mă cheamă să rămân aici. Ceva straniu... Și nici nu cred că am de gând să mă ridic din pat în această mohotâtă zi.
Și nici nu cred că va mai fi nevoie. N-am reușit să trec peste un obstacol imens, și acum aștept. Aștept să intru într-o altă lume, una veșnică. N-am spus nimănui prin ce trec. Sunt singură pe lume, și la urma urmei, cui i-ar păsa? În foarte puțin timp, boala mă va doborî. Simt asta, îmi simt sfârșitul aproape. Încep să simt cum viața începe să mi se scurgă, exact ca nisipul printre degete. Voi pleca din această lume, exact așa cum am venit: într-o clipă.
Nu mă tem de moarte, ci de veșnicia ei. N-am apucat să-mi realizez nici măcar jumătate din visurile mele. Dar sunt mândră de puținul realizat. Sunt mândră că nu am trăit degeaba. Încep să respir tot mai greu. Inima funcționează tot mai prost. Încerc să îmi ridic o mână, dar parcă o greutate apasă pe ea. Stropi de sudoare apar pe fruntea și tâmplele mele. Pleoapele îmi cad tot mai mult. Încerc să respir, dar nu pot. Las în urmă tot ce îmi este drag.
Adorm încet la loc. Acel ticait al ceasului și acele picături de ploaie se aud tot mai încet, tot mai încet. Sunetele dispar, precum și existența mea.

Simt cum mă așteaptă marea albastră și liniștită. Îmi port în spinare doar rucsacul meu cu câteva haine subțiri pentru zilele toride din această vară. Da... abia am coborât din tren pe peronul gării din Constanța. Soarele bate cu putere și-mi arde umerii neacoperiți decât de două bretele subțiri. Merg încet pe peronul proaspăt aglomerat de oamenii care au coborât o dată cu mine din tren. Simt deja mirosul mării și briza ce bate dinspre aceasta.
Afară sunt zeci de taxi-uri așteptându-și clienții. Nici nu am nevoie de un taxi. O plimbare pe jos într-o așa zi nu trebuie ratată. Sunt câțiva ani de când n-am mai fost la mare. În depărtare se vede albastrul intens al apelor Mării Negre.
Pe stradă sunt mii de oameni plimbându-se și bucurându-se de vremea frumoasă. Unii dintre ei sun uzi din cap până în picioare, și cară după ei colace și gențile de plajă murdărite de nisip.
În cele din urmă ajung pe plajă. Nisipul fin îmi gâdilă picioarele, iar vântul îmi bate din față. Mii de oameni se află pe plajă și în mare. O atmosferă caldă și veselă. Merg pe plaja aglomerată încercând să găsesc un loc mai liniștit. Dar peste tot e la fel. Îmi arunc rucsacul în nisip și-mi dau jos maieul și pantalonii scurți, rămânând doar în costumul meu de baie albastru. Alerg spre mare făcându-mi loc prin mulțimea de oameni. Mă arunc în apă începând să înot...
...și să uit de toate grijile.
Sunt liberă.

Am promis că o să-mi spun părerea şi iată-mă. Cu întărziere, ca de obicei.
Scrii frumos, fără-ndoială, dar principalul lucru care le lipseşte lucrărilor tale este suspansul. Încearcă să scrii un one shot în care să se petreacă acţiune şi mult suspans.
La descriere şi naraţiune te descurci binişor, dar ar trebui puţin mai multă descriere. Să descrii mai mult peisajele şi sentimentele, of course.
Dialog...nu ai, deci nu am ce comenta.
Îţi lipsesc câteva virgule, dar asta se remediază în timp şi, desigur, cu mult exerciţiu. Ce nu se face fără exerciţiu? :))
Anyway, aştept lucrări noi ! Îmi plac ideile pe care le abordezi...sunt interesante :d

Să te grăbeşti! :d