Animezup - forum manga si anime

M-am gandit mult la ce se intampla in fic-ul asta, imi place extrem de mult cum descrii totul, aproape ca ajungi sa intri in personaj, dar totusi trebuie sa fie putin mai multa actiune care sa mai dilueze descrierea, in rest mi-a placut mult ca ai narat si din perspectiva altor personaje, mai ales Angelique este un personaj destul de interesant inca de la prima ei aparitie in poveste.
Ce nu m-a prea incantat a fost faptul ca ai introdus prea multe personaje mitice in poveste si ne cam pierdem in detalii, sau cel putin eu una nu prea tin pasul cu ele, desi le-ai diferentiat destul de bine pe mine inca ma zapacesc de cap.
Per total povestea m-a captivat si am observat ca descriierea este punctul tau forte si o faci chiar extraordinar, sincer eu nu am fost atenta la greselile pe care le-ai avut si in fianl astept next-ul
kiss yaa :*

ms mult pentru critica Ayumi.>:D< sper ca si ceilalti care citesc sa imi lase una.;))
So...acesta este urmatorul capitol. Astept pareri.

Capitolul XII
Prima lupta. Iubire sau camaraderie?

Viata mea s-a schimbat odata cu acea prima crima. In acea seara cand am ajuns la castel am fost intampinat de ceilalti. In sfarsit aveam sa cunosc noua mea „familie”, nu pot sa spun ca eram foarte entuziasmat. Eram mai mult tensionat, nestiind cum aveau sa ma primeasca ceilalti. Angelique a fost foarte draguta si mi a prezentat membri. Margot este o tanara simp[atica, foarte prietenoasta dar si foarte religioasa. Se juca cu o cruciulita, miscandu-si buzele de parca spunea o rugaciune cand am intrat eu. Are parul blond de culoarea graului copt, ochii albastrii si adanci ca marea, buzele subtiri si extrem de albe. La corp este la fel de atletica si de perfecta ca si ceilalti. Rar intalneai o persoana care sa fie mai grasa in aceste timpuri, cand barbatii se chinuiau sa devina spadasinii perfecti, in timp ce femeile se strangeau pana nu mai puteau sa respire pentru a atinge acea talie de visepe. Jeoffrey este iubitul lui Margot si este brunet, aceeasi nuanta ca si parul meu, cu ochii negrii duri ca piatra de onix. Ma intreb daca si ochii mei vor deveni atat de reci si duri ca ai brunetului, dar intrebare imi iese imediat din minte, uitata prin vreo incapere intunecoasa din capul meu. Este mai mic de inaltime decat mine si atunci cand l-am cunoscut a fost o lupta a vointei intre noi doi, din cauza avantajului meu, evident, insa este foarte linistit si tacut la fel ca partenera lui. Frederic, celalalt mascul din familie, a refuzat sa ma priveasca direct in ochi, aruncandu-mi priviri pline de ura si amenintari din cand in cand. Daca imi amintesc bine, chiar a marait. Ochii sai pamantii au o nuanta rosiatica, parul blond inchis, aproape dandu-mi impresia ca este murdar si slinos nu este nici lung, nici scurt si sta neglijent cu cateva suvite raslete ce ii acopere ochii. Muschi i se ghicesc sub camasa alba cu care este imbracat. Observ ca i se misca aproape imperceptibil si imi notez in minte sa am grija cu el. Ultima care s-a prezentat a fost Christine, care a fost mai mult decat prietenoasa. A venit la mine si s-a ridicat pe varfuri sa ma pupe, cand a auzit-o pe Angelique maraind amenintator si a renuntat la ideea ei, dar mi-a oferit un zambet plin de subtilitati. Chiar prea multe pentru cineva care stia mult prea bine ce promitea acel tip de zambet. Aceasta are parul foarte lung, aproape atinge pamantul, drept de culoarea carbunilor si ochii foarte vii, aurii, culoarea lor imi aduce aminte de floarea soarelui, cu o sclipire malefica. Si de ea trebuie sa ma feresc, privirea ei promite probleme. Acestia sunt membri familiei du Solei. Nu pot spune ca sunt dezamagit, dar nici impresionat. Margot si Jeoffrey stau pentru ca impart acelasi sange cu Angelique si cu mine, Frederic ramane pentru scumpa mea Angel, o sa am grija sa inteleaga ca ea este doar a mea. Stiu este putin posesiv, dar acesta este purul adevar. Cat despre Christine, banuiesc ca a ramas pentru ca are multe sanse de supravietuire daca sta, decat daca este singura.
A doua zi am inceput lectiile. Invatam sa ma lupt, avandu-i ca profesori pe Jeoffrey, care este foarte priceput cu cutitele si cu Frederic, care desi nu este prea incantat, se pricepe la scrima si chiar de cateva ori mi-a lasat impresia ca are de gand sa vada ce se afla sub pielea mea, ce culoare are sangele meu. Din fericire nu i-am dat ocazia sa isi satisfaca curiozitatea. Lupta corp la corp ma invata Angelique, spre surprinderea mea. Cea mai frumoasa profesoara de care am avut parte. Deja am in gand cateva miscari care se vor termina cu ea sub mine. Margot ma invata istoria vampirilor, cat despre Christine... bruneta a refuzat sa se implice, spre incantarea ingerului meu.
Toata ziua am asteptat sa vina ultima ora, ora cu Angelique. Stiam sa ma lupt, trebuia doar sa ma obisnuiesc cu noua mea natura, care facea lucrurile letale si la fel de rapide ca un fulger. Ma uimeste in fiecare clipa a zilei noua mea constitutie. Daca as fi fost lasat sa stau si sa contempl lumea inconjuratoare as fi cel mai fericit, insa am inteles ca Angelique are un scop si m-a creat pentru a o ajuta, iar eu nu pot sa o refuz. O sa am timp pentru filozofie dupa ce aceasta problema se va rezolva. Ma duc zambind in sala de antrenament, avusesem o mica pauza si am profitat de ea. Angelique deja ma astepta. Este imbracata intr-o bluza stransa pe corp verde cu maneci bufante si o pereche de pantaloni care au o esarfa mare pe talia ei. Arata ca un pirat imbracata asa si cu parul frumos strans intr-o coada, desi eu sincer, preferam ca el sa fie lasat liber. In cateva secunde ma aflu langa ea, aplecand-o pe spate.
-Buna, o salut eu oferindu-i un zambet cat se poate de fermecator.
Ea nu spune nimic, doar zambeste si se lasa pe spate, facand podul. Nici nu am vazut cand m-a lovit sau cand a iesit din bratele mele. A facut podul, iar sustinandu-se in maini, m-a impins cu unul dintre picioarele sale. O adevarata contorsionista.
-Niciodata sa nu iti lasi garda jos, rade ea de mine, care ma aflu pe jos, in fund.
-Daca razboi vrei, razboi vei avea.
Ma ridic dintr-o singura miscare doar ca in secunda urmatoare sa ma aflu in spatele ei, imobilizand-o. Cea mai mare greseala a mea pe care puteam sa o fac vreodata. M-a apucat de manecile bluzei din matase albastra pe care o aveam si aplecandu-se m-a tras si pe mine, trimitandu-ma din nou pe podea. Incepeam sa cunosc podeaua mai mult decat imi doream.
-Te dai batut? Ma intreaba urcandu-se peste mine.
Buna pozitie. Nu imi displace, dar nu pot sa ma las batut de o femeie. O femeie e tot femeie chiar daca este vampir, nu? Deci sunt mai puternic decat ea.
-Niciodata! Spun apucand-o de incheieturi si rostogolindu-ma pentru a fi eu deasupra.
O tin de maini si i le ridic deasupra capului, zambind victorios. Expresia ei nu se schimba nici pentru o milisecunda, continuand sa se uite la mine curioasa, insa sclipirea din cele doua smaralde o da de gol. Ma vrea, o vad in ochii ei. Avand incuvintarea acesteia muta, imi apropii fata de a sa si cand sa o sarut, ii trasez conturul buzelor cu limba mea, tachinand-o putin, dupa care imi las coltii sa iasa pentru a o musca. Continui cu acest jos pana cand ea imi cere mai mult, moment in care ma ridic, ajutand-o ca un gentelman si pe ea sa se ridice.
-O mana de ajutor, ducesa? Intreb in timp ce ii ofer mana pentru a o ajuta, avand un zambet ironic si victorios pe chip.
-Sigur, duce, zice aceasta raspunzandu-mi cu acelasi tip de zambet.
-Continuam? Spun, continuand sa ii tin mana rece si fina in a mea.
Nu raspunde ci doar incearca sa imi smuceasca mana, insa sunt pregatit pentru situatia in care ea ar fi incercat din nou sa ma arunce la pamant. O data merge, a doua oara merge din nou, dar daca si a treia oara iti reuseste, inseamna ca sunt tare prost, ori eu nu sunt atat de prost. De data aceasta o trag spre mine si tinand-o de barbie o sarut. Limbile noastre se lupta intre ele, in timp ce ea incearca sa iasa din stransoarea mea. Nu o las sa scape decat dupa ce imi satisfac pofta. Oh, si cat de senzual a fost acel sarut! Se uita la mine suparata pentru cateva minute, doar ca sa imi sara in brate cand vede ca nu cedez in fata sa. Isi baga mainile in parul meu negru si scurt, tragandu-mi capul pe spate, in timp ce ea isi scoate coltii si tocmai se pregatea sa mi infiga in gat cand apare Christine si Margot. Au ales un moment atat de nepotrivit pentru a-si face aparitia... Oh....
-Angelique! Tipa Margot intrigata, nu inteleg de ce asa de intepata... doar nu ma omora, nu?
-Ce vreti?! Intreaba Angel vadit enervata, avand inca verdele ochilor patat de un negru-rosiatic.
Imi dau seama ca ea chiar avea de gand sa imi suga sangele. Inconstient imi duc mana sppre locul unde doua mici puncte se afla, nu apucase sa penetreze decat foarte putin pielea, dar simt cum sangele imi fierbe in vene, parca simtindu-i prezenta ei in corpul meu. Nu am observat cand Christine si-a facut aparitia langa mine. Ii simt mana sa cum mi-o da la o parte pe a mea si imi linge gatul, stergand cele cateva picaturi de sange care au curs. Angel o prinde de gat aruncand-o in peretele din fata noastra, in usile pe care tocmai intrase.
Recunosc. Nu stiu exact ce se intampla sau care este problema lui Margot, dar stiu ca inca mai am multe de invatat despre a fi vampir si nu am de gand sa ma bag intre Angelique si blonda ei sora.
-Ce vreti? Se vede Angelique obligata sa repete intrebarea.
-Luna viitoare Maiestatile lor, regi Petru, Vladimir si Floris din clanul Romanovilor, au spus ca vor veni sa stea la noi, zice Margot, vocea tremurandu-i aproape imperceptibil.
-Bun si trebuia sa ma intrerupi?
-Mai bine ca te-am intrerupt. Ce aveai de gand sa faci?
-Nu este treaba ta, Margot!
-Ba da, este. Nici nu stie ce inseamna daca este muscat si musca si el, la randul sau.
-Ma iubesti? Ma intreaba roscata intorcandu-se cu fata spre mine.
-Angelique... de abia te cunosc... Recunosc ca ma simt atras de tine si ca simt ceva pentru tine, dar nu stiu daca este dragoste...
-Vezi? Nici nu are cum sa te iubeasca. Nu mai stie ce sunt alea sentimente. Stii foarte bine ca este o diferenta enorma intre ce inseamna a simti pentru noi si ce inseamna a simti pentru oameni. Lasa-l sa descopere lumea noastra si apoi poti sa ii oferi acel dar.
-Foarte bine, zice Angel plecand din incapere.
Nu stiu daca am ranit-o sau nu, dar stiu ca ceea ce a afirmat Margot este adevarat. Este atat de diferita lumea acum cand nu mai sunt om.
-Nu te supara, Wolf. Este greu pentru ea sa fie singura, imi zice blonda punandu-mi mana pe umar si zambindu-mi.
-Nu am de ce sa ma supar. A fost dintotdeauna singura? Intreb eu curios.
-Nu. Singurul supravietuitor al clanului du Solei, Louis m-a creat pe mine din cauza singuratatii, insa cand eu nu m-am indragostit de el, a creat-o pe Angelique. Au fost iubiti si apoi si-au declarat dragoste eterna. Poti face asta oferindu-si sangele.
-Deci... daca ma musca...
-Da.
-Ce inseamna de fapt asta?
-O sa stii intotdeauna unde se va afla, cu cine si daca este in pericol, dar nu vei scapa niciodata de aceasta legatura care s-a format intre voi doi.
-Pai si... unde este Louis acum? Intreb eu gandindu-ma de ce nu este si el aici, cu ea, cu restul membrilor.
-Mort, raspunde blonda cu voce atat de rece incat simt un fior cum imi strabate coloana.
Nu mai spune nimic, plecand din incapere. Nu stiu cat timp am ramas in acea incapere, incremenit. Nu ma gandesc la nimic si totusi la toate. La viata mea de om, la cea pe care o am acum, la ceea ce ma asteapta viitorul. Este atat de liniste incat pot sa aud cum ceilalti se misca prin castel, un lucru cu care inca nu m-am obisnuit. Deasemenea ma uit la praful care danseaza in lumina ruginie a amurgului. Frapat fiind de dansul lui maiestuos. Ma trezesc din aceasta stare de amorteala cand aud cum geamul mare cat peretele din spatele meu este spart. Ma intorc si reusesc sa ma feresc la timp de doua cutite ce veneau spre mine. Furios imi scot coltii si culoarea ochilor mei devine un rosiu lichid.
-Cine esti?! Poruncesc eu atacatorului meu.
-Asasinul tau! Raspunde el.
Este imbracat tot in negru, doar ochii rosii ii pot vedea foarte clar. Este vampir ca si mine. Alerg spre unsa, unde intr-un cos se afla diverse arme si iau fara sa ma uit o sabie, indreptandu-ma spre atacatorul meu. Acesta pareaza foarte usor cu sabia ce si-a scos-o din teaca de pe spatele sau.
-Foarte puternic. Impresionant, exclama admirativ.
-Ce vrei?
-Viata ta, zice simplu, fara nici un pic de inflexiune sau emotie.
Gheata este primul cuvant care imi vine in minte cand ma gandesc la adverasarul meu. Este de gheata.
-De ce?
Nu raspunde, ci doar ma impinge si isi i-a avant pentru a lovi din nou, ei fac la fel ca el. Sabiile noastre se ciocnesc provocand scantei. Este foarte puternic si de abia pot para si tine pasul cu atacatorul meu.
-Obosesti, spune asasinul dupa cateva minute bune de atac si aparare.
Fara sa vreau ma gandesc la faptul ca suntem doar doi parteneri ce danseaza un dans al mortii. Sansele sunt impotriva mea, deoarece se vede foarte clarcine avea sa piarda ritmul acelei melodi.
-Te inseli, raspund eu incercand sa par confident in fortele mele.
Sunt eu vampir, dar nu pot sa mai rezist mult. Desi eram un spadasin execelnt cand eram om, acum nu sunt decat jumate din ceea ce am fost. Nu pot sa nu ma intreb daca aici imi voi gasi moartea. De un lucru sunt sigur, nu voi muri fara o lupta pe cinste. O sa il fac sa munceasca pentru banii care i-a primit sa ma asasineze. Cred ca douazeci de minute ne-am luptat, unul fugind, altul atacand, unul parand, altul retragandu-se. Un dans mortal in care partenerii incercau sa il supuna pe celalalt. O clipa de neatentie, de ragaz, doar de atat este nevoie pentru ca el sa ma dezarmeze si sa ma tinuiasca la pamant. Se afla peste mine cu sabia la gatul meu. Simt literalmente cat de ascutita ii este varful.
-Pana aici ti-a fost.
-Voi fi razbunat.
-Nu. Nu vei fi.
Ridica sabia. Inchid ochii. Si-a demonstrat superioritatea asupra mea. Tot ce pot sa fac este sa accept moartea onorabil. Niciodata nu mi-a trecut prin cap ca o sa mor la doar douazeci si patru de ani. Atat de tanar... astept moartea, numai ca aceasta nu mai vine. In schimb simt ceva picurand pe gatul meu. Deschid ochii si o vad pe Angelique aplecata tinand sabia cu ambele maini.
-Ridica-te, porunceste ea, iar eu ma supun.
-Oh... ti-ai varsat sangele pentru el?! Intreaba asasinul cu umire in glas.
-Din moment ce este in casa mea, iti poruncesc sa re prezinti! Zice Angel, ochii devenindu-i un albastru stralucitor, care parca te ingheata daca intraznesti sa te uiti direct in ei.
-Nu merge farmecul asupra mea, dar pentru a nu fi nepoliticoasa o sa va arat.
Nepoliticoasa? Ma intreb eu gandindu-ma ca nu este o simpla greseala gramaticala.
Isi da masca jos, descoperind un chip frumos de fata cu parul blond-saten scurt. M-a batut o fata? Rusinea mea este atat de mare incat nu stiu cand voi putea sa o spal si sa o uit. Nu imi vine sa cred. Este intr-adevar o fata care nu pare sa aiba mai mult de saptesprezece ani. Angelique parca citindu-mi gandurile isi pune mana pe umarul meu, confortandu-ma.
-Nu are de ce sa iti fie rusine. Domnisoara din fata ta este Ruslana, un vampir de peste o mie de ani. Ne poate omori pe amandoi daca doreste.
-Stii ca nu voi face asa ceva, niciodata, Angel, zice ea zambind.
Numai ca zambetul ei mai mult ma sperie decat ma linisteste.
-Nu stiu NIMIC, Ruslana. Ce cauti aici? Spuse punand accentul pe „ nimic”.
Dispare de pe pervazul geamului, unde se retrasese si apare in spatele meu, punandu-si mainile mici pe pieptul meu ca un copil mic ce se alinta.
-Este al meu! Zice Angelique aratandu-si coltii.
-Nu este inca nu l-ai muscat.
Incepuse sa ma streseze toata aceasta cearta, asa ca risc si intervin, dupa ce indepartez mainile lui Ruslana ce pare a nu avea de gand sa si le indeparteze singura.
-Terminati! Tip eu reusind astfel sa le atrag atentia. Nu stiu cine esti, nu stiu ce este intre voi doua, dar nu sunt al nimanui, momentan. Si daca voi fi al cuiva, atunci voi fi al lui Angel. A, si nu sunt un lucru. Bun. Acum ca am lamurti asta, poti sa raspunsi la intrebare si sa ne spui de ce ai venit?
Un zambet subtil si-a facut aparitia pe chipul ingerului meu, in timp ce Ruslana se uita interesanta la mine.
-Curajos tipul, nu am ce zice aici. Stii sa ii alegi. Am fost platita de Iulius pentru a-l omori pe domnul, numai ca m-a platit si Petru pentru a-l lasa in viata. Cum loialitatea mea este pentru Romanovi, in special pentru Floris, nu aveam de gand sa il omor, ci doar sa verific securitatea pe aici. Nu este rea, dar trebuie imbunatatita. O, hai, Angel nu te mai uita asa suspicios la mine, stiu ca poti sa imi simti sentimentele, deci stii ca nu mint. Apropo am venit sa va spun ca Romanovii vor intarzia ceva timp, au intalnit niste probleme pe drum.
-Vom vedea.
-Nici nu vreau altceva. Deci... in legatura cu tine, brunetule. Nu cred ca ne-am intalnit, zice ea aparand din nou din neant langa mine.
Dupa ce i-am dat mainile dupa mine isi reluase locul pe pervazul ferestrei, apoi cand vorbise cu Angelique aparuse in fata acesteia, luandu-i mainile in ale sale si jucandu-se cu ele. Se comporta exact ca un copil.
-Edward Wolf de Wellington, zic luandu-i mana si sarutandu-i-o.
-Ce dulce este, spune intorcandu-se cu fata spre Angel. Scumpule, numele tau uman il inlocuiesti cu cel al clanului tau. Deci tu esti Edward Wolf du Solei, desi sincer, nu imi place Edward, suna aiurea si imi aminteste de un fost om. Nu prea placut, imi sopteste strambandu-se.
-Iar dumneavoastra, sunteti...?
-Ruslana Petrovski.
-Incantat, domnisoara Petrovski.
Angelique urmarea tacuta toata aceasta scena, maraind incet si amenintator. Se vedea ca nu este deloc impresionata de rusoaica.
-Un adevarat gentelman! Zice ea incantata. Vino sa imi arati imprejurimile.
Nu o refuz, insa atunci cand trec pe langa Angel, aceasta imi sopteste sa am grija la Ruslana, iar eu o linistesc dand aproape imperceptibil din cap. Nu am cum sa uit prezentarea pe care si-a facut-o atunci cand a zburat prin geam, aruncand doua cutite spre mine. Vreau doar sa o cunosc mai bine, poate cine stie o sa divulge ceva din greseala desi, slabse sanse sa se intample asa ceva, doar este o profesionista si doar a trait o mie de ani.

Nimeni? Sper ca de data aceasta voi primi niste comentarii ceva... Sa stiu si eu ce va place si ce nu..:|

Capitolul XIII
Ruslana Petrovski – Prieten sau dusman?

A trecut o luna jumate de cand se afla aici si eu tot nu stiu pe ce pozitie se afla. Ce vrea, ce urmareste. Este ceva suspect in legatura cu ea, insa nu pot spune cu siguranta ce.
Ruslana Petrovski prietena sau dusmanca? Aceasta intrebare nu imi da pace, de altfel tot ce inseamna ea nu ma lasa in pace. Ceva in adancul fiintei mele imi zice sa ma feresc de ea, desi nu inteleg de ce. Daca ar fi vrut, frumoasa rusoaica cu ochii verzi ar fi putut sa ma ucida in cateva secunde. Lucru care ma scoate din sarite. Alt lucrur care ma enerveaza este faptul ca ora mea cu Angelique nu mai este a mea ci si a ei, deoarece in loc de o singura profesoara, acum am doua. Si ma oftic pentru ca nu mai pot sa fiu singur cu Angelique. Vreau sa o am din nou, dar de data aceasta aveam sa am o alta perspectiva, o alta traire. Numai ca Ruslana nu ma lasa o secunda singur cu Angel. Unde ma aflam eu, trebuia sa apara si ea. Este mai rau decat umbra mea, care si aceasta dispare din cand in cand, inghitita de intunericul abisal al acestor timpuri.
Si nu inteleg ce vrea, iar ingerul meu devine din ce in ce mai indifernta fata de mine, aruncandu-mi priviri furioase si ucigase, nelasandu-ma sa ii explic ce se intampla. Insa ceea ce a facut azi la ora de antrenamente a pus capac la toate. M-a sarutat de fata cu roscata, facand-o pe aceasta sa dispara din incapere. Nu stiu de ce ma comport asa, pana acum nu mi-a pasat de ceea ce se intampla sau ceea ce simteau cuceririle cand ma prindeau cu altcineva, dar pentru un motiv necunoscut mie pana acum, de data aceasta imi pasa ceea ce credea Angel. O dau la o parte pe nebuna, insa ea doar m-a strans mai tare in brate, oblingandu-ma sa stau in acea pozitie. Dupa ce roscata dispare, Ruslana imi da drumul, incepand sa rada ca o nebuna, lasandu-ma pe mine sa ma uit ca un idiot la ea. Cu siguranta are ceva la mansarda.
-De ce faci asta?
-Scumpule, ce este intre mine si domnisoara du Solei nnu te priveste pe tine, imi spune ea intorcandu-si spatele.
Nimeni pana acum nu m-a mai tratat cu spatele pana acum. Nimeni nu a avut tupeul sa o faca! Ceva incepe sa arda inauntrul meu si simt cum mainile oasoase ale furiei ma prind in plasa lor, cum cu buzele ei descompuse imi sopteste in ureche, sa o imbratisez, sa las coltii sa iasa si ochii sa devina acel rosiu demonic, vroia sa imi arat adevarata mea infatisare. Un marait amenintator i-a nastere in gatul meu, impietrind-o pe Ruslana, in momentul in care reuseste sa scape din inchisoarea sa carnala.
-Ma ameninti?! Intreaba aceasta fara sa se intoarca.
-Nu stiu ce a fost intre tine si Angelique, dar nu imi pasa. Refuz sa te las sa ma folosesti ca pe un pion in jocul tau.
-Daca vei trai cat am trai eu o sa iti aduci aminte de aceste cuvinte si o sa razi cand cineva ti le va spune tie, zise razand.
In secunda urmatoare se afla in spatele meu cu unghiile sale infipte in gat. Nici nu mi-am dat seama cand si-a infipt unghiile, simt doar o durere ingrozitoare ce imi injunghie gatul ca niste mici pumnale. Imi dau seama cat de neinsemnat sunt eu in fata ei. Nu exista nici o diferenta intre mine sau furnica ce isi duce viata linistita, undeva acolo in pamant. Acest lucru ma doare si ma macina mult mai mult decat rana provocata de rusoaica. Isi scoate incet degetele lingand sangele de pe acestea, scotand sunete de placere ce spre rusinea si dezgustul meu, ma excita. Terminand sangele ce ii murdarea degetele, incepe sa imi linga ranile, zabovind cu limba in locurile unde pielea mi-a fost penetrata de unghiile sale. Ii simt cealalta mana cum imi apuca madularul incepand sa il mangaie. Pentru cateva minute inchid ochii, cazand prada atingerilor ei, insa ies din aceasta stare cand imi amintesc cine este autoarea lor.
-O, hai...zice ea frustrata.
-Nu sunt pionul tau! Strig eu si vreau sa ies, insa se pune in dreptul usii blocand iesirea.
-Cand esti atat de puternic ca mine, totul este usor, totul este simplu. Sunt nemuritoare, sunt invincibila si daca vei fi o jucarie cuminte te voi rasplati, zice cu ochii sclipindu-i malefic.
-Ce ai putea tu sa imi oferi? Intreb eu cazand in plasa.
-Sangele meu. Putere.
-si ce vrei in schimb?
-Sa fi al meu. O data, o noapte intreaga... sa fi al meu si doar al meu.
Ma face sa ma dau doi pasi in spate. Se uita la mine cu o asa intensitate incat ii simt privirea cum sapa in ochii mei, in sufletul meu. Culoarea de peruzea a ochilor ei devine si mai intensa, aproape incepand sa sclipeasca.
-Nu ai pic de onoare? O intreb eu intorcandu-ma cu spatele.
Acea lumina din ochii Ruslanei semana mult prea mult cu acea culoare de un albastru lichid pe care a avut-o cei ai ingerului meu cand a incercat sa o farmece pe rusoaica. Nu sunt sigur ca este acelasi lucru, dar mai bine sa fiu precaut decat prost. Deci ma intorc cu spatele si refuz sa o privesc. Nu sunt prost.
-Daca mi-ai fi dat un raspuns, nu as fi apelat la aceste metode josnice. Oricum imi placi, pentru un vampir nou-nascut esti destul de tenace. O sa fi pe placul Romanovilor cand iti vei face marea intrare.
-Marea intrare? Intreb eu curios.
-Of, nu ti-a spus nimic? Orice nou vampir daca creatorul il considera demn ii va face prezentarea in lumea noastra si mai ales il va prezenta regelui sau reginei. Stiu ca mai devreme sau mai tarziu o sa fi al ei, dar eu vreau sa fi si al meu. Pentru o noapte.
Stau si ma gandesc. Nu este ca si cum as insela-o pe Angelique, adica pana acum nu am facut decat sa ne jucam de-a soarecele si pisica. Eu am niste nevoi ce trebuiesc indeplinite si pana la urma este o singura noapte. Cineva va sti?
-S-a facut, respund eu.
Ruslana se uita la mine de-a dreptul extaziata de noaptea ce primitea atat de multe in aceasta clipa. Ma pupa pe obraz si apoi dispare, lasandu-ma singur.

-Vreau sa intelegeti un lucru. Ma simteam atras de Angelique, in mare parte din cauza ca era creatoarea mea, dar eu nu stiam acest lucru in acel moment. Doar ca eu eram obisnuit sa trec de la o femeie la alta foarte repede, asa ca atunci cand Ruslana mi-a propus acea noapte eu oricum nu aveam de gand sa o refuz. Era frumoasa, atragatoare, as fi fost nebun sa o fac. Plus niciodata nu prefuz o propunere facuta de o femeie frumoasa, iar Ruslana era al dracului de apetisanta. Sa revin.

Seara a venit relativ repede. Ma aflu in camera ei, asteptand-o sa isi faca aparitia. Raman uimit cand o vad la picioarele patului, goala. Sunt frapat de perfectiunea corpului sau. Nu reusesc sa vad nici macar o singura cicatrice. Sanii ei sunt mici, dar foarte obraznici, avand sfarcurile rozalii, abdomenul este plat, iar picioarele sunt lungi si subtiri, exact cum imi plac. Dupa ce ma lasa cateva secunde sa o studiez, apare in pat langa mine. Nici nu ma saruta. Primul lucru pe care il face este sa imi puna mana pe organ masandu-l ca o specialista. Ii pun mana pe barbie si incerc sa o sarut, insa ea ma plesneste peste mana, facandu-mi semn ca nu am voie. Se pune peste mine si rupe camasa din bumbac cu care sunt imbracat. Se apleaca si cu coltii imi zgarie superficial gatul coborand incet tot mai jos. Ajungand la pantaloni ii smulge si pe acestia de pe mine. Nu mai asteapta, nu se mai joaca ci trece direct la fapte. Incepe sa se miste de sus in jos din ce in ce mai repede lasandu-ma pe mine fascinat de modul in care a ales sa o facem. Este prima femeie care nu sta la discutii ci trece direct la actiune. Se plictiseste repede, rasucindu-se pentru a sta pe spate, in timp ce eu stau deasupra sa. Isi pune mainile pe fundul meu, infigandu-si unghiile in acesta si facandu-ma sa tresar. Ma obliga sa adopt acelasi ritm ametitor pe care ea il alesese cand statuse deasupra. Incerc sa ii fac pe plac, in timp ce eu ma misc, aceasta isi zgarie gatul, dandu-si sangele si dupa care bagandu-si mana in parul meu brunet, scurt ma obliga sa beau sangele ei. Nu ma impotrivesc. Sangele ei are un gust ciudat si imbatator. Desi nu am baut mult, lucrurile din jur incep sa se invarta, iar pe Ruslana nu mai reusesc sa o vad cum trebuie. Nu mai stiu unde se termina corpul meu si unde incepe al ei. Este ca si cum nu mai exista eu sau ea ci doar noi, doar unul singur. Si apoi totul dispare cand Angelique sare furioasa la gatul rusoaicei, asta dupa ce ma ia pe mine de pe ea.
-Este al meu! Si apoi parca aducandu-si aminte de ce a venit spune: Suntem atacati si voi ce faceti?! Tipa ea.
Eu sunt inca mult prea ametit din cauza sangelui pe care l-am ingerat si nu inteleg ce spune. Stau in fund langa pat si ma uit la Angelique care o ajuta pe Ruslana sa se imbrace. In realitate Ruslana era deja imbracata cand angel a apucat-o de guler si o ridicase, enervata ca ea mi-a oferit sangele ei. Numai ca eu sunt atat de ametit ca nu inteleg ce se intampla, iar in momentul in care un tip intra in incapere cu un arc, avand trei sageti de argint in tolba. Are urechile lungi ca spiridusii despre care vorbeau irlandezii si o pereche de ochi albi care ma sperie si ma imobilizeaza, nelasandu-ma sa ma misc. Jur ca sunt albi! Clipesc de cateva ori uitandu-ma in ochii aceluia, incercand sa inteleg ce se intampla. Incercand sa pricep ca el chiar are ochii albi ca neaua si nu este imaginatia mea dusa cu pluta. Parul sau lung, argintiu impreuna cu hainele sale in tonuri de auriu si argintiu stralucesc si sclipesc feeric in lumina falsa data de lumanarile candelabrului. Erau aprinse cand am intrat in incapere? Sincer, nu mai stiu. As putea sa pariez pe tot ceea ce am ca aceasta nu este realitatea, ca eu dorm undeva intr-un pat. Lumanarile palesc in fata stralucirii acestei fiinte aproape ca am impresia ca fura lumina data de acei mici inlocuitori ai soarelui si o inapoiaza sub acea forma.
Vad cum isi i-a una din acele sageti din argint si cum se pregateste sa traga. Ochii mei vad aceste fapte, mintea mea ma face sa inteleg ce se intampla, dar nici un semn de alarma nu se trage in mintea mea. Sunt un simplu observator care din cauza ca este ametit, nu isi da seama cand trebuie sa se fereasca din calea pericolului. Imi intorc capul pentru a vedea ce fac cele doua femei. Ruslana o tine pe Angelique care tipa si incearca sa imi zica ceva numai ca eu nu inteleg ce. Observ doua lacrimi cristaline ce se preling pe fata ingerului meu. Pot vampirii sa planga? Nu stiu. Nici nu imi mai pasa deoarece o durere ingrozitoare apare in abdomenul meu si ma chinuie. Si atunci ma trezesc si o aud si pe Angel.
-O, nu! Este plina cu argint lichid, o sa intre in sangele tau!
Otrava! Totul revine la normal, iar atmosfera de vis dispare, gonita de acea durere. Mirosul sangelui meu umpla incaperea trimitandu-ma intr-un acces de furie. Ma ridic in picioare dupa ce smulg fara sa ma gandesc acea sageata din mine. Ma intorc cu fata spre acel elf si atac. El isi pregateste din nou arcul si trage. Din fericire nu imi nimereste inima, ci umarul din cauza ca eu ii ridic arcul in sus. Ma doare ingrozitor umarul dar in loc sa ma opresc continui sa il atac. Cu unghiile ii sfasii carnea de pe piept si abdomen, dupa care imi infig coltii in gatul lui vrand sa ii beau sangele pentru a-l inlocui pe cel varsat, numai ca nici nu ii ating bine sangele ca ma prabusesc pe jos. Ceva din-nauntru ma arde si ma arde ingrozitor. Ma doare si nu vreau decat sa tip si sa uit tot. Vad zambetul victorios al elfului si nu inteleg de ce il are. Doar va muri. Nimeni nu poate supravietui dupa ce a pierdut atata sange. Incet dar sigur totul in jur se intuneca si eu imi pierd cunostinta.
Se pare ca pana la urma Ruslana Petrovski este un dusman al familiei si poate nu numai al familiei ci si al regentei. Prea tarziu imi dau seama de acest lucru. Acum nu mai conteaza. Si uite asa realizez de ce elful zambea. Vom muri amandoi la doar cateva minute departare unul de altul. La naiba! Si eu care speram la o viata lunga...

nimeni? oh...
sper sa va placa continuarea si sa imi spuneti ce parere aveti:)

Capitolul XIV
Surpriza

Traiesc? Se pare ca da. Aud pe cineva cum se cearta undeva pe aproape, cred. S-ar putea sa nu fie deloc aproape din cauza simturilor mele ascutite, nu pot sa imi dau seama acum, in starea in care sunt. Cu grija imi deschid ochii si lumina soarelui de primavara mi raneste obligandu-ma sa ii inchid la loc. Urasc soarele! Nu suport cand bate direct in fata mea, arzandu-mi incet, dar sigur ochii. Nu voi putea niciodata sa ma uit la el direct, dar nu ma deranjeaza acest fapt. Nici inainte cand eram om nu ma uitam direct la el, de ce as incepe de acum inainte? Imi indrept atentia spre alte lucruri mai importante decat steaua celesta ce lumineaza acest pamant si incerc sa imi misc mainile, picioarele si nimic. Nici macar o mica miscare. Sunt paralizat? Se poate asta ceva? Hai, ca asta este buna. Un vampir paralizat! Sunt vampit, ar trebui sa mi se regenereze fiecare celula bolnava din corp. Nu trebuia sa beau sangele Ruslanei, este numai vina ei! Daca nu faceam acel lucru, nu mai ma trezeam cu sagetile acelea in abdomentul si umarul meu. Imi inchid din nou ochii pentru a incerca sa imi amintesc exact ce s-a intamplat dupa ce eu mi-am pierdut cunostinta. Doar intuneric imi apare atunci cand incerc sa imi amintesc.
O secunda au fost inchisi ochii mei, de atat au avutnevoie cei doi barbati sa apara langa patul meu. Unul este de inaltimea mea cu parul saten, scurt si ochii blanzi, calzi, iar celalalt este cu cel putin trei capete mai inalt decat colegul sau si este brunet cu ochii alb-albastrii, ce se aseamana cu culoarea ghetii. As spune ca este un gigant, atat este de inalt. Pe cat de bland pare satenul, pe atat de rece si dur pare brunetul. Doua extreme ce nu au nimic in comun stau in fata mea asteptand ceva. Ce, nici eu nu stiu si dupa privirea pe care mi-o arunca gigantul, nici nu vreau sa aflu. Oftez, amintindu-mi de viata mea linistita, umana pe care o duceam nu cu mult timp in urma. Nu credeam ca este atat de complicat sa fi vampir, insa dupa cat se pare dupa fiecare colt, dupa fiecare tufis sta cineva gata sa ma atace. Nici sase luni nu am si deja am fost atacat de doua ori, o data eram pus la incercare, a doua oara era un adevarat atentat la viata mea. Daca nu m-as fi trezit as fi murit cu siguranta.
-Se pare ca tocmai si-a dat seama ca viata unui vampir nu este numai miere si zahar, zice brunetul colegului sau.
-Este bine ca a constientizat intr-un final acest fapt. De obicei le i-a mai mult sa ajunga la acest adevar, raspunde satenul.
Ma uit la ei enervat de atitudinea lor de superioritate. Cum poate sa vorbeasca despre mine de parca nici nu as fi aici? Pot fi mai infumurati de atat?
-Sunt si eu pe aici, va aud! Spun eu vadit afectat.
-Stim, raspunde satenul zambind.
-Nu ati auzit de bune maniere?
-De fapt, tu nu ai auzit de bune maniere. Copile, zice gigantul facand o pauza considerabila inainte sa spuna ultimul cuvant pe care il rosteste cu atata superioritate incat ma enerveaza si mai tare.
Bine, chiar ca sunt furios acum. Cine se cred? Regii Angeliei? Colti mei ies instantaneu, iar eu ii arat amenintator. Nu se pun ei cu mine si mai ales nu ma insulta asa pe fata fara sa isi primeasca pedeapsa!
Brunetul ma apuca de barba si apropiindu-si chipul de al meu isi scoate si el colti.
-Esti c-am prost daca ai impresia ca poti provoca asa pe oricine vrei tu fara sa suporti consecintele, spune el maraind.
-Petru, lasa-l pe baiat in pace. este mult prea tanar pentru a stii cine suntem.
Eu ma uit la saten ciudat. Este mult prea calm pentru placul meu si calmul intotderauna ascunde ceva groaznic. Il plac mai repede pe gigant, macar cu el o sa stiu intotdeauna unde stau, asa cu satenul... el este viclean, imi dau seama dupa modul in care vorbeste si se poarta.
-Scuza-ne pentru lipsa de maniere de care am dat dovada, dar esti un specimen interesant. Eu ma numesc Vladimir Romanov, iar acesta, zise el punand mana pe umarul brunetului, este Petru Romanov.
-Maiestatile Voastre! M-as inchina, doar ca sunt putin c-am imobilizat in acest pat, dupa acea lupta.
Bine, deci nu sunt regii Angliei, dar sunt regii vampirilor. Imi simt membrele cum incep sa iasa incet din acea stare de paralizie. M-as bucura, daca nu as fi atat de suparat si totodata speriat de greseala pe care am facut-o.
-O sa iti treaca. Otrava elfilor contine argint viu si este letala doar in cantita mari. Sagetile acelea nu aveau destula pentru a te omori, zice Vladimir.
-Imi puteti spune ce s-a intamplat, Inaltimile Voastre?
-Elful pe care tu l-ai omorit cu atata usurinta a fost trimis de italieni sa il omoare pe Floris. Ruslana, vampirul al carui sange tu ai baut, este amanta aceluia. Te-as sfatui sa nu mai ramai singur cu ea de acum incolo, altfel Floris o sa te omoare pentru insulta pe care i-ai adus-o. Ruslana si el impart o legatura si prin definitie ea ii apartine lui si invers, asa ca nimeni nu are voie sa ii bea sangele sau sa faca altceva. Oricum, elful a crezut ca tu esti Floris, deoarece esti brunet si la corp semeni cu acesta si in plus erai in pat cu rusoaica, imi explica Petru aruncandu-mi priviri ucigase.
-Tine-te departe de Ruslana, altfel o sa o incurci rau, Floris este chiar mai posesiv decat un vampir normal.
-Am inteles, Maiestatile Voastre. Va pot intreba ce s-a intamplat cu Angelique si cu ceilalti?
-O, sunt bine, mai ales creatoarea ta. Nu au patit nimic, nu ei erau tinta.
-Dar cum de a putut sa ajunga la mine, in-nauntrul castelului... ma intreb eu, nedandu-mi seama ca am rostit acea intrebare.
-Au fost cativa vampiri care au creat o diversiune, raspunde Vladimir.
-Maiestatile Voastre, stiti cumva de ce Angelique nu a venit sa ma vada?
Un zambet ironic apare pe fata lui Petru pentru o secunda, dar si-l ascunde repede.
-Este... ocupata cu ingrijirea celorlalti vampiri. Doar nu crezi ca am venit singur, nu? Ma intreaba Vladimir zambind, amuzat de naivitatea mea.
-Si Maiestatile-Voastre, cum de ma onoreaza cu prezenta lor in dormitorul meu, mult prea umil...
-Asa cum am spus, esti un specimen interesant si asta din cauza creatoarei tale. Tu esti ordinar ca vampir, adica nu iesi in evidenta cu nimic, esti la fel ca toti ceilalti nou-nascuti, tine sa precizeze Vladimir. Dar faptul ca Angelique este creatoarea ta si ti-a facut cunoscuta pozitia de lider al clanului in lumea vampirilor, ne face pe noi sa fim foarte interesati de persoana ta.
Ma uit la Petru care sta impaisibil langa colegul sau, fiind foarte neinteresat de mine, dar Vladimir ma sperie si ma face sa ma gandesc la motivul real pentru care Angel a facut toate acele lucruri. De ce este Vladimir atat de interesat de actiunile ei? Sa fie ceva in trecutul ei despre care aceasta sa nu imi fi spus? De altfel, de ce mai intreb. Doar stiu ca sunt multe lucruri in trecutul sau care le-a tinut secrete. Ruslana nu are pica pe ea fara un motiv, iar Vladimir este interesat de ea din cauza ca a facut ceva in trecut. Intrebarea este ce? Pentru prima oara ma intreb cu groaza in ce m-am bagat de fapt. Din fericire, roscata intra in dormitor, iar cei doi Romanovi se scuza disparand. Slava Domnului ca am scapat de privirea ciudata pe care mi-o oferea satenul.
Angelique incuie usile, dupa cei doi rusi au plecat, apoi vine incet pana la patul meu, asezandu-se langa mine.
-Imi cer scuze? Spun eu dupa cateva minute in care linistea a domnit, facandu-ma sa devin nervos si nelinistit.
-Atat ai sa imi spui? Scuza-te? I-ai baut sangele, Wolf! Ai fost al ei, iar pentru acel lucru era sa mori. Stii? M-a imobilizat, facandu-ma sa ma uit la tine cum nu intelegi ce se petrece in jur si cum era sa mori. Nu stiu cum de ai iesit din acea stare, dar sincer, i-am multumit Lui Dumnezeu ca te-ai trezit.
-A fost o prostie, intr-adevar, dar vroiam sa fiu mai puternic pentru tine. Am baut sangele ei pentru a deveni mai agil, mai bun, mai periculos.
Ii spun eu punandu-mi mainile pe obraji ei reci si intorcandu-i capul, fortand-o sa ma priveasca. Sa vada ca spun adevarul. Poate nu o iubesc, poate nu o sa iubesc niciodata, dar ceea ce simt pentru ea este un sentiment foarte aproape de iubire. Asa ca imi apropii buzele de ale ei si imi trec limba peste ele. Dupa care mi-o strecor in locul acela plin de miresme si ma lupt cu a ei. Vreau sa fie a mea chiar aici , chiar acum si vreau sa fiu al ei. Nu m-ar deranja sa ma las muscat in acest moment. Mainile mele coboara de pe obraji pe sanii sai magnific. Oh, ce ma enerveaza corsetul care o tine incatusata si nu ma lasa sa ii simt pielea catifelata. Imi scot ghearele la lumina si dintr-o singura miscare ii sfasii rochia din satin albastru, lasand-o goala, vulnerabila in fata privirilor mele. Apuca cearceaful aruncandu-l pe jos si se suie peste mine. Ochii ei ca iarba pitica intr-o zi de vara se pierd in ai mei, negrii ca abisul. Vad dorinta din ei, dorinta de a ma musca si nu pot sa o refuz. Imi pun mana pe talia ei si o trag in sus, sa fie cu colti in dreptul gatului meu, pieptul ei lipindu-se de al meu. Este io senzatie atat de minunata cand doua trupuri se ating, dansand pe armonia dulce a dragostei, a atractiei pure, nici nu cred ca o pot descrie in cuvinte.
Ma pupa pe gat, coborand spre abdomen, unde cu limba traseaza patratelele, dupa care se ridica si se aseaza in asa fel incat sa intru fara probleme. Incepe sa se miste in sus si in jos, in timp ce pe mine ma tine tintuit de maini, imobilizat. Singurul lucru pe care ma lasa sa il fac este sa ma joc cu sanii ei. O musc usor de sfarcuri si in anumite locuri imi infic coltii in acestia, lingand repede sangele ce se prelinge, formand mici rauri rosii. Dupa cateva minute bune, reusesc sa imi eliberez mainile si o apuc de talie, sustinand-o in aceasi pozitie in timp ce ma ridic in fund. Isi incolaceste picioarele in jurul meu si ma lasa pe mine sa fac aceea miscare de dute-vino. O apuc de par, imobilizand-o pentru a o saruta. Limbile noastre se ciocnesc, luptandu-se intre ele, nici una nereusind sa catige razboiul. Inchid ochii in clipa in care simt ca ma apropii de acel punct. Inca putin. Ritmul creste, iar Angel se prinde cu mainile de gatul meu pentru a fi cat mai aproape de trupul meu. Inainte sa vin, ea isi infige coltii in gat, bandu-mi sangele, invitandu-ma si pe mine sa fac la fel. Totul se termina cu noi, amandoi stand in pat, eu pe spate, ea cu capul si mana pe pieptul meu si piciorul drept ridicat pana la soldurile mele, plini amandoi de sangele celuilalt.
Este o senzatie total diferita de ceea ce am simtit pana acum. Este ca si cum o simt in mine, inca. Este multumita si fericita, dar undeva in inima ei se gaseste o durere mare. Ii mangai parul, stiind ca aceasta simpla atingere, atat de nesemnificativa nu va putea sa schimbe cu nimic situatia, dar o va asigura ca sunt langa ea.
-Nici nu iti dai seama ce mi-ai daruit. Puteai sa ma opresti... de ce nu ai facut-o?
-Nu am vrut. Stiu ce inseamna si poate voi intelege candva, dar vreau sa stii ca a fost alegerea mea.
Nu mai spune nimic, asa ca nici eu nu mai zic. Pastrez linistea care se infasoara in jurul nostru ca un giulgiu. Nu stiu la ce se gandeste si as vrea sa stiu, dar nu pot. Pentru ea aceasta legatura nu este ceva nou si necunoscut. Sirul gandurilor mele este intrerupt cand imagini imi apar in minte. Imagini cu angelique si un alt vampir, impunator, puternic. Imediat imi dau seama ca el este Louis, iubirea ingerului meu. Nu este deloc greu sa imi dau seama ce a vazut la acesta. Dupa care imaginile se schimba si vad un brunet incercand sa o sarute pe roscata. Tabloul se schimba din nou si de data aceasta Angel este cu Louis, in fata acestora stand furiosi Ruslana si brunetul ce a incercat sa o sarute. Imi dau seama ca sunt multe secrete pe care eu inca nu le stiu si poate nici nu o sa le aflu vreodata. Fapt ce nu imi convine, deoarece ca lider trebuie sa stiu ce s-a intamplat in trecut pentru a stii de cine trebuie sa ma feresc si in cine sa am incredere.
-O sa iti povestesc totul la timpul potrivit, zice Angel de parca mi-ar fi citit gandurile.
-De ce nu imi spui acum ce s-a intamplat? Cine era tipul acela brunet ce incerca sa te sarute? O intreb dand-o jos de pe mine si ridicandu-ma in capul oaselor pentru a o vedea mai bine.
-Brunetul era... zice ea dar este intrerupta de un brunet cu parul scurt si ochii verzi-caprui cu o privire furioasa.
Eu ma imbrac rapid si arunc cearceaful ce statea linistit pe jos spre Angel care il ia instantaneu si isi ascunde goliciunea cu acesta. Stiu ca daca ar fi dupa ea, nu s-ar inveli, dar stie ca acum eu nu o sa fiu deloc fericit daca altcineva o vede goala.
Il recunosc ca fiind cel din amintirile iubitei mele. De azi, de o ora ea este iubita mea si numai a mea.
Imi arat coltii amenintator si marai incet, din adancul gatului meu, dandu-i de inteles ca nu se glumeste cu mine.
-Cine esti si ce vrei?
-Numele meu este Floris, zice el, un zambet batjocoritor aparandu-i pe chip. Am venit sa te provoc. Te-ai jucat cu ceva ce nu era al tau. Este al meu! Tipa furios.
-Ea s-a oferit, dar daca lupta vrei, lupta vei primi.
-Floris, suntem aliati si in plus esti un oaspete in aceasta casa! Zice Angel aparand in fata mea. Poarta-te ca atare. Doar stii ca nu ai voie sa il provoci la lupta pe Wolf, porunca creatorului tau, trebuie sa o respecti.
-Oh... ma jucam si eu, scortoas-o. Intotdeauna ai fost asa intepata. Imi strici cheful intotdeauna, zice el jumate zambind, jumate imbufnat.
Nu as fi crezut ca poti sa si zambesti si sa fi si suparat in acelasi timp, dar el reuseste si arata foarte amuzant. De abia pot sa imi pastrez chipul indiferent, simt cum un zambet se formeaza.
Ma uit la el uluit. Imi aminteste de un copil rasfatat care acum plange doar ca peste cateva minute sa fuga din nou, razand. O zi mai ciudata ca asta nu cred ca voi avea vreodata. Adica Vladimir este atat de calm incat baga sperietii in mine, Petru este mai rece decat o piatra, raspunzand doar la provocari si are un aer de superioritate, iar Floris este un copil mic cu toane. O familie mai ciudata decat asta, nu cred ca o sa mai intalnesc.

-Nici nu stiam cat de mult ma inselam. Peste cateva zile aveam sa aflu. Lumea supernaturala nu inseamna numai vampiri si elfi, le marturisesc eu auditoriumului meu, care continua sa ma asculte cu atentie.

Saluuuuu~t >:D<
Uite, uite...Am aparut si eu pe aici in cele din urma XD
Deci, despre capitolul tau...Pot sa spun in primul rand ca sunt multe repetitii. Sau hai sa nu le numim chiar repetitii, ca inlocuiesti cuvintele, dar atata bati apropoul intr-un singur punct, ca devine putin plictisitor. In rest descrierea este ampla si frumoasa ca de obicei. Si deh ca tot le-am mentionat...Sunt si niste repetitii mai mari, mai mici ici-colo.
Dialogul...ei bine, dialogul mi se pare cam multicel si pe alocuri, sec. Replicile sunt dezvoltate, dar nu stiu...Sunt fara Dumnezeu. Si in timpul conversatiei cu Regii Vampirilor, cred ca trebuia sa transmiti un sentiment, ceva din partea personajului, fiindca eu una nu am putu simti nimic.
En fin, capitolul este bune, dar putea fi si mai bun. Incepand cu dialogul si terminand cu descreierea. Dar verbele si timpurile le stapanesti intredevar bine, si nu le amesteci intr-o salata.
Astepet urmatorul capitol.
Spor la scris si multa multa imaginatie
Zbye >:D<

Capitolul XV
Consiliu de Razboi

A trecut o saptamana de la acea intalnire cu cei trei conducatori. O saptamana in care Angelique nu m-a scapat secunda din ochi, in care a trebuit sa invat o multime de lucruri. De la istoria vampirilor pana la lectii de cum pot sa devin un lider bun, cum pot sa ma impun. Ma pregatea pentru aceasta zi. Ziua in care avea sa se tina primul consiliu de razboi la care aveam sa particip. Inteleg de ce este asa de ingrijorata, dar eu nu simt nici un pic de emotie. Am m-ai participat la astfel de consilii pana acum cu tatal meu. Stiu cum merg treburile si de obicei sunt chiar foarte plictisitoare. Nu inteleg de ce este ea atat de nervoasa.

-Credeam ca stiu in ce ma bag, dar nu faceam decat sa ma amagesc. Ce ma astepta in acea camera nu mi-as fi putut inchipui nici intr-un milion de ani. Imi povestisera despre celelalte creaturi care existau in intuneric si printre muritori, dar stiti vorba aceea: pana nu vezi cu ochii tai nu crezi. Asa eram si eu, marturisesc eu celor din jur.

Intr-un sfarsit a venit ora. Ma imbrac cu hainele pe care angelique le-a pregatit special pentru aceasta intalnire. O camasa cu dantele la maneci si in fata, alba, o tunica albastra ca cerul cu nasturi arginti si o pereche de pantaloni din stofa albastrii, la fel ca tunica cu doua linii albe exact pe mijlocul fiecarui picior. Se uita la mina cu un ochi critic si dupa ce imi ciufuleste parul, ma lasa sa plec.
-Arati mai bine asa, cu parul ciufulit, zice ea zambindu-mi.
-Daca tu spui...
Ies din dormitorul nostru. Ce bine suna: „dormitorul nostru”. De atunci, din acea seara, eu si angelique dormeam impreuna. De altfel, mi se pare si normal. Imi scutur capul incercand sa nu ma m-ai gandesc la ea. Trebuie sa ma gandesc la ceea ce o sa se intampla in sala de oaspeti care s-a transformat intr-un adevarat birou. Nu zabovesc deloc in fata usii, ci bat asteptand aprobarea de a intra, care nu intarzie sa isi faca aparitia. Si asa la cat de ascutit ne este auzul, nici nu cred ca m-ai trebuia sa bat, dar bunele maniere isi fac cunoscuta prezenta, din nou.
Ma opresc exact in fata mesei rotunde, ce a fost adusa nu stiu de unde, de altfel si singurul mobilier din camera, exceptand, desigur, scaunele. Incaperea ar parea goala doar cu acea enorma masa si cateva scaune daca nu ar fi fost pentru multitudinea de fiinte ce asteptau ca sedinta sa inceapa. Sincer, nu stiam in ce m-am bagat. In fata mea, de partea cealalta a mesei, stateau Vladimir, se vede clar ca el este liderul, in dreapta sa avandu-l pe Floris, iar in stanga pe Petru, Ruslana statea in spatele lui Floris ca o statuie, gata oricand sa revina la viata daca aparea vreo amenintare. Se vedea clar care este statutul femeilor de orice natura in aceasta incapare, singura femeie fiind Ruslana, careia nu i s-a oferit nici un scaun, nu ca i-ar fi trebuit. Noi vampiri suntem foarte capabili sa stam foarte mult timp in picioare fara nici o problema, dar eticheta cerea respect, eticheta oamenilor. Cei trei vampiri sunt inconjurati de doua clanuri de elfi. Se pare ca elfi ii tolereaza mult mai mult pe vampiri decat o fac varcolaci, din moment ce nici un vampir nu sta langa un varcolac. Pe de o parte stau trei reprezentanti ai clanului Kha`ri, de cealalta parte stau cei din clanul Akras. Nu cunosc pe nici unul dintre ei. Langa elfi din clanul Kha`ri se misca nerabdatori cativa varcolaci din haita Alfa, alaturi de ei aflandu-se si cativa Lycani. Desi Lycanii sunt oameni care se transforma in lupi si sunt la fel de puternici ca varcolaci, acestia sunt de fapt sefii haitei, deoarece ei pot comunica cu ceilalti. In total suntem nouasprezece si cu mine. Floris imi face semn sa ma asez langa scaunul de langa el, care este liber si ajung acolo in mai putin de o secunda. Nimeni nu spune nimic, linistea domneste peste mica adunare si eu ma intreb curios de ce. Am observat, inca de cand am intrat, ca este un scaun liber intre doi elfi, cei aflandu-se in dreapta mea si ma intreb daca nu cumva mai asteaptam pe cineva. Nu apuc sa spun un singur cuvant deoarece de nicaieri apare o lumina ce continnua sa creasca, transformandu-se incet dintr-o mica pata intr-o femeie in toata regula. Ma uit uluit la cea ce si-a facut aparitia. Nu inteleg ce cauta aici. Toti sunt seriosi si poarta o expresie ce nu poate fi descifrata. Nu poti spune nici daca sunt fericiti, nici daca sunt nemultumiti, dar ea zambeste, iar zambetul ei parca incalzeste, literalmente, intreaga incapere. Nu imi pot lua ochi de la ea. Nu stiu si nici nu imi pasa daca ceilalti au aceasi expresie. Tot ce vreau este sa ma duc la aceasta si sa ii beau tot sangele, sa nu irosesc nici o picatura din acel lichid atat de dulce care imi umple narile. Daca ma intreaba cineva cum arata, va pot spune sincer ca nu stiu, pentru ca tot ceea ce vad este vena de la baza gatului sau care pulseaza si pulseaza si pulseaza... aproape ca o aud. Coltii mi-au aparut si sunt gata sa sar la ea cand Floris imi da una peste ceafa atat de tare incat nu imi pot opri capul din drumul sau si ma lovesc cu el de masa din lemn de stejar. Si credeti-ma am simtit pe pielea mea ce fel de lemn este.
-Hey, ce a fost asta? Ma intorc enervat spre el.
-Sa revi cu noi, zise el simpul, neobosindu-se sa imi explice.
Ma uit la Floris curios, dar atentia mea se indreapta din nou spre acea creatura ce a aparut din neant. Acum pot sa vad ca parul ii este de un albastru stralucitor cu mici sclipiri verzui, iar ochii ii sunt de un galben intens, aproape auriu. Nasul ei este putin c-am mare si drept, avand varful indreptat in sus, in timp ce buzele sunt fabuloase, pline cu acel sange atat de dulce. Imi trec limba peste buza de jos, iar ea imi observa gestul, insa continuie sa zambeasca. Oare ce este? Nu pot sa nu ma intreb. Este mult prea ciudata. In aceasta clipa tot ceea ce imi spusese Angelique despre celelealte creaturi supernaturale s-a dus pe apa sambetei.
-Sunt o... facu o pauza scurta in timp ce sprancenele de un albastru inchis, asemanator marii, i se apropie cautand un cuvant potrivit. Oh, cred ca ma poti numi zana, dar inca nu sunt o zana total. Mai am pana sa ajung acolo. Am fost sirena, dar nu conteaza. Orice as fi fost inainte tu tot o sa doresti sa imi bei tot sangele. Sirenele au sangele foarte dulce, zice continuand sa zambeasca de parca ar fi spus ceva total normal.
Ceea ce nu era. Imi raspunse la intrebarile mele carora nu le dadusem glas. Insa imi aduc aminte ca nici eu nu mai sunt normal, acum fac parte din aceasta lume supernaturala si ar trebui sa ma obijnuiesc cu acest fel de intamplari..

Se uita la mine cu o privire curioasa, neintelegand de ce nu stiu acele lucruri. Este foarte sigura ca orice vampir matur putea sa isi dea seama ce este fara prea multa bataie de cap.
-Nu ai mai intalnit o zana pana acum? Ma intreaba intr-un final.
Toti ochi s-au indreptat spre mine, elfi cantarindu-ma de sus pana jos, in timp ce Lycanii si varcolaci se aplecara peste masa incercand sa fie mai aproape de mine, mirosind aerul. Bine, declar aceasta atmosfera ciudata. Ma uit la cei patru vampiri incercand sa aflu daca sa le spun sau nu ca nu am mai mult de cateva luni, insa nu vad nimic in trasaturile de piatra ale fetelor lor. Bine, gresesc. Floris are un mic zambet ironic pe chip, in timp ce se uita cu interes la mine sa vada ce fac. Problema mea este insa rezolvata de unul dintre Lycani. Are parul saten presarat din loc in loc cu fire argintii, care ii tradeaza varsta, si o pereche de ochi inteligenti si vicleni de culoarea pamantului de abia arat. L-am urat instantaneu.
-Sange nou! Sopteste cu nasul incretit in incercarea lui de a mirosii aerul din jur.
-Oh! Exclama zana ducandu-se sa stea intre Lycanul care a vorbit si un elf din clanul Kha`ri. Vladimir, nu este deloc frumos din partea ta sa ma chemi intr-o incapere in care exista un vampir nou-nascut, afirma zana vadit nemultumita, insa continuand sa zambeasca.
Zanele sunt foarte fericite dupa cate pot sa observ. Ciudate fiinte, insa asta nu afecteaza deloc apa din gura mea care continua sa curga din cauza mirosului ei.
-Miryam, nu te-am fi chemat daca nu am fi stiut ca esti in siguranta, zice Petru vorbind despre el la persoana a treia, ca un adevarat rege, cu o voce grava, fara nici o inflexiune.
-Da, Miryam, spune si Floris care o cliupa statea pe scaunul din stanga mea, iar in urmatoarea se afla langa ea.
Miryam isi intoarce capul, in timp ce elful se pune in fata acesteia cu sabia deja in mainile sale. De unde a aparut sabia, nu stiu dar observ o teaca pe spatele sau.
-Stai departe lipitoare, ce esti! Zice elful furios.
Vladimir se ridica in picioare, uitandu-se furios la cel care a indraznit sa ridice sabia in fata unuia dintre ei, in timp ce Petru se uita direct in ochi unui alt elf din acelasi clan. Lycanii si varcolaci sunt pregatiti sa sara in prima secunda in care lupta incepe, in timp ceilalti elfi din clanul Akras, care au fost cei mai calmi pana acum, deja au scos arcurile, pregatiti sa traga in orice moment.
Vad pe fata elfului ura pentru cei ca mine. Ochii lui ce acum un minut erau de un verde dulce si bland, emanand un dezinteres total sunt acum plini de flacarile furiei, verdele transformandu-se intr-unul foarte inchis, aproape de negru.
Miryam in schimb ii multumeste mangaindu-l pe obraz pe elf, care se calmeaza automat si apoi ii ofera mana sa lui Floris. Acesta ca un adevarat gentelman o saruta avand grija sa nu ii zgarie pielea fina, aproape transparenta cu coltii ce i-au aparut cand a fost amenintat si o conduce la locul ei. Ii ofera un zambet strengaresc, reluandu-si locul initial.
-Boromir, ar trebui sa fi mai calm si sa nu-ti mai scoti sabia din argint de fiecare data cand un vampir se apropie de cineva viu. Doar suntem aliati, nu? Intreaba elful ce sta in dreapta mea cu ochii sclipind a amenintare.
Atmosfera incepe sa se destinda in timp ce ceilalti se calmeaza, reluandu-si atitudinile de gheata.
-Gata. Am venit sa discutam despre lupta ce o vom aveam peste trei zile, nu sa ne certam intre noi, cat timp a vorbit Vladmir toti au tacut, ascultandu-l atenti.
Are o voce puternica si desi nu a vorbit foarte tare, glasul sau este plin de puetre si de autoritate. Pana si Lycanii il accepta ca si conducator fara sa spuna nimic. Din cate stiam eu, nu oricine castiga respectul Lycanilor.
-Acesta este Wolf du Solei, noul lider al familiei, ii informeaza Petru facand un semn discret spre mine, desi nu era nevoie.
-Angelique l-a lasat pe el lider? Intreaba uluit batranul Lycan care a afirmat ca sunt un vampir nou-nascut.
-Este alegerea ei. Respectul se castiga in orice caz, zice Boromir putin plictisit.
-L-ai cunoscut deja pe Boromir, cel care l-a pus la punct este Auberon, liderul clanului Akras, cei de langa el sunt: Byamee si Jinx. Cei din clanul Kha`ri sunt: Menres, liderul si Nathel. Liderul Lycanilor, dupa cum ti-ai dat seama, Oris si camarazi sai: Xar si Dahil, ii prezinta Floris, omitandu-i pe varcolaci care maraie dezaprobator, dar sunt repede redusi la tacere de catre Oris.
Fiecare inclina capul usor in semn de respect si recunoastere. Ma accepta in grupul lor, desi sunt sigur ca pentru a le castiga increderea trebuie sa ma impun pe campul de lupta. Nu va fi nici o problema. O sabie sa am in mana si o sa le arat eu lor.
-Miryam, zanele de partea cui sunt? Intreaba Vladimir zambindu-i, doar ca zambetul acestuia trimite un fior pe spatele me.
Este foarte infiorator. Mai bine nu zambea, dar se pare ca Miryam nu imi impartaseste impresia deoarece continua sa zambeasca. Desi daca ma gandesc mai bine, ea a continuat sa zambeasca si atunci cand Boromir mai avea putin si il decapita pe Floris. Clar este ceva in neregula cu aceasta zana.
-De partea nimanui. Atata timp cat nu le distrugi padurea care apartine zanelor Aes Sidhe o sa va lase in pace, nu se vor implica. Acelasi lucru spun si sirenele. Atata timp cat apele nu vor fi murdarite de sangele vostru si mai ales al demonilor nu se vor implica. Magii, vrajitoarele si druizii va vor lasa in pace, nu ii intereseaza razboiul vostru.
-Deci suntem singuri... zice Petru vadit nemultumit.
-Da. Multi dintre supernaturali sunt de parere ca ati facut o mare greseala cu acest razboi, sunt foarte nemultumiti cu voi, vampirii, mai ales. Ati distrus mersul lucrurilor cu incapatanarea voastra si a valahilor de a nu accepta sa impartiti puterea cu italieni. Dureaza de prea mult timp.
-Niciodata! Tipa Floris dand cu pumnul in masa si lasand in urma o crapatura imensa.
Petru se uita furios la acesta, facandu-l sa se aseze inapoi pe scaun si sa isi ceara scuze de la Miryam, pe care o intrerupse. A fost pentru prima data cand l-am vazut pe brunet atat de furios, pana acum era intr-o stare de entuziasm si fericire neobijnuita pentru un vampir, dar acum chiar isi demonstrase parerea despre italieni. O frate si cat ii ura.
-Pot pleca acum? Intreaba Miryam si pentru prima data observ ca nu se simte deloc bine in compania noastra.
Se pare ca pana la urma zambetul era doar modul ei de a ascunde neplacerea provocata de prezenta noastra.
-Desigur, multumim.
Zana dispare mai repede decat a aparut, lasand in urma ei doar mirosul dulce al sangelui sau. Floris se pregateste sa ma loveasca din nou, dar eu ma feresc. Nimeni nu ne baga in seama, cred ca nimeni nu a observat.
-Eu si cu Menres am vorbit si multi din oameni nostri nu vor sa participe efectiv la lupta, dar va vom sustine cu ajutorul arcasilor.
-Nu asta ne-a fost intelegerea, maraie Oris enervat.
-Intelegerea a fost facuta acum multi ani. Ne-am saturat de razboi. Tot timpul sa ne uitam in spatele nostru, sa avem grija sa nu cadem intr-o ambuscada. Copii nostri nu se mai pot bucura de locurile natale asa cum trebuie, raspunde Auberon masandu-si tampla dreapta de parca Lycanul i-ar fi dat o mare durere de cap.
-Daca lupta aceasta nu va fi decisiva, atunci noi ne retragem.
Vladimir sta drept, uitandu-se in jos, ascultandu-i cu atentie pe ceilalti fara sa ii intrerupa. Daca nu i-as auzi degetul cum bate incet in masa, as jura ca este doar o statuie pentru a infrumuseta incaperea.
-Foarte bine. Apreciem ajutorul acordat pana acum, raspunde Petru vadin nemultumit.
-Voi ce decizie luati? Ii intreba Floris pe Lycani.
-Luptam pana la capat, atata timp cat vom fi platiti.
-Este bine de stiut.
-Ma scuzati, dar dumneavoastra ati spus ca va retrageti. Elfii din cealalta tabara se vor retrage si ei? Intreb eu.
Simt fiecare pereche de ochi cum se uita la mine incercand sa ma intimideze. Pana si Vladimir si-a ridicat privirea din punctul ce il interesa atat de mult, cantarindu-ma
-O buna intrebare, aproba Oris.
-Am vorbit cu ceilalti si si ei se vor retrage, daca noi o vom face.
-Cat de multa incredere putem avea in ei?
Proasta intrebare. Boromir loveste masa cu palmele furios, inainte sa se ridice si sa vorbeasca.
-Ce vrei sa zici?!
-Exact ceea ce se intelege, spun eu sustinandu-i privirea.
Cu coada ochiului observ zambetul de pe fata lui Auberon la curajul pe care il am de a ma masura cu un elf cu mult mai batran decat mine.
-Boromir... are dreptate. Din moment ce celalalt clan de elfi s-au aliat cu italieni, nu pot fi de incredere, spune Menres autoritar.
-Dar... vrea sa protesteze insa este intrerupt.
-Stiu ca suntem aceasi rasa, dar nu putem stii cat de mult s-au schimbat. Adevarul este ca italieni nu ne sunt prieteni si sunt doar niste tirani, chiar vrei ca ei sa fie la conducerea lumii vampirilor?
Boromir se aseaza inapoi pe scaun si isi lasa privirea in jos, refuzand sa mai participe la discutie.
„Ca un copil razgaiat caruia nu i se face pe plac”, ma gandesc eu.
Floris scoate o harta de undeva si o pune pe masa, vrand sa incheie acea discutie. Daca am vazut bine, Petru i-a facut semn.
-Voi, zice aratand spre cele doua clanuri de elfi, veti sta in padure si de acolo va veti lansa sagetile. Va vom lasa zece vampiri sa va apere oameni, atata timp cat ne veti apara. Lycanii vor ataca din dreapta de aici, puse degetul pe o campie in fata padurii Sherwood. Varcolaci din stanga, iar noi vom ataca frontal. Vom incerca sa ii inconjuram. Daca planul ne iese, atunci elfii se vor opri din atacul lor, pentru a nu lovi aliati. Clar?
Toti dadura din cap in semn de aprobare, apoi iesira, fiecare ducandu-se spre camera sa. Nu a fost tocmai ce ma asteptam. Daca toate aceste lucruri erau stabilite, de ce ne-au mai chemat? Oricum nimeni nu a avut de comentat nimic despre planul lor. Am vrut sa plec cand il aud pe Vladimir cum ma opreste. Nu mi-am dat seama ca se afla inca in incapere.
-Esti dezamagit, zice regele vampirilor. Te asteptai la altceva?
Ma gandesc putin inainte sa raspund. Sinceritatea nu este apreciata de multe ori, insa eu o aleg.
-Nu Maiestate. Ma asteptam sa existe discutii, pareri, nemultumiri. Toti au acceptat planul atat de usor...
-Desi nu ne sufera nici Lycanii, nici elfii si in nici un caz zanele, ma respecta pentru puterea pe care o posed. Esti nou in lumea noastra, nu ai invatat inca sa iti ascunzi sentimentele, desi recunosc sunt uimit, esti destul de bun si nici nu ai suferit vazand cum lumea ta este inlocuita cu altceva. Poate o sa ai timp sa le traiesti pe toate, poate nu, vom vedea.
Ma uit la el intrigat. Este prima data cand vad tristete pe chipul regelui meu, desi nu il cunosc de mult timp, imi dau seama ca nu este o latura pe care o arata zilnic si oricui. Cuvintele sale mi se intiparesc in minte, tonul lui trist nu il voi uita niciodata, asa cum nu voi uita nici avertismentul sau.
-De ce imi spuneti toate aceste lucruri, Maiestate?
Se gandeste ceva timp inainte sa raspunda. Sprancenele sale se unesc pentru o secunda, dar isi reiau repede locul lor de drept.
-Imi amintesti de mine. Am fost transformat acum multi ani, de o femeie. O femeie ce semana cu Angelique, numai ca era de pe vremea romanilor. Ai grija la ea, atat iti spun. Nu te-a creat pentru a avea un partener, un iubit ci pentru a o ajuta sa isi razbune iubitul.
-L-ati cunoscut pe Louis?
-Da. A fost un vampir pe cinste, insa nu intelege gresit. Suntem cruzi si nu regretam nimic. O sa inveti asta curand.
Nu m-ai spuse nimic, disparand din incapere. Mi-am dat seama cat de uman sunt in comparatie cu ceilalti. O sa imi i-a multi ani sa invat sa fiu la fel de rece si neindurator ca ei. Imaginea primei mele victime imi apare in minte si ma chinuie. „Criminal”, sopteste cineva in mintea mea. Da, sunt un criminal acum. Pentru prima data inteleg ce sunt, ce inseamna a fi vampir si nu imi pare rau. Un zambet urat, plin de rautate apare pe chipul meu. Am puterea sa fiu rau si nu am de gand sa mor prea curand. O, nu. Viata mea de abia a inceput. Pazea!

Capitolul XV

"A trecut o saptamana de la acea intalnire cu cei trei conducatori. O saptamana in care Angelique nu m-a scapat secunda din ochi, in care a trebuit sa invat o multime de lucruri. De la istoria vampirilor pana la lectii de cum pot sa devin un lider bun, cum pot sa ma impun. Ma pregatea pentru aceasta zi. Ziua in care avea sa se tina primul consiliu de razboi la care aveam sa particip. Inteleg de ce este asa de ingrijorata, dar eu nu simt nici un pic de emotie. Am m-ai participat la astfel de consilii pana acum cu tatal meu. Stiu cum merg treburile si de obicei sunt chiar foarte plictisitoare. Nu inteleg de ce este ea atat de nervoasa."

As vrea sa-ti spun ca ai inceput exemplar, dar nu mintim. Intr-un fragment scurt de genul, ai in jur de 9 propozitii scurte, pe care le-ai fi putut face in vreo 3 bine legate, folosind chestiile alea inutile de genul 'cuvinte de legatura', 'conjunctii coordonatoare', poate ai auzit de ele.

" Ziua in care avea sa se tina primul consiliu de razboi la care aveam sa particip." Asta, de fapt, nici nu e propozitie, trebuia sa pui virgula dupa cea anterioara si sa continui cu asta, ca sa avem si noi subiect.

"lectii de cum pot sa devin un lider bun, cum pot sa ma impun" - bre aici nu-i ca in contextul 'lectii de matematica' , 'lectii de cum...' pur si simplu nu suna. 'lectii despre cum sa conduc o...' ar fi fost o varianta mai fericita.

[/i]"Am m-ai participat la astfel de consilii pana acum cu tatal meu."[/i]
Astea cu cratimele le ador. Sunt simple si dau batai de cap inca. Noroc ca stiu secretul, uite, cand la doua cuvinte succesive se dau cap in cap doua vocale, clar tre' sa scoatem una, asa ca in locu' ei punem ceea ce se numeste 'cratima'. Astfel, de la tine reiese ca fraza initiala era asa ' Am mă ai participat...', ceea ce nu e, pentru simplul fapt ca acolo de fapt NU trebuia inlocuit nimic, trebuia pus un singur cuvant, 'mai', legat, atat. Si nu-mi spune ca e greseala de tasta, ca ai facut aceeasi greseala in poll / 'm-ai ai de lucrat'. Vezi? e simpla si da batai de cap.

"Ma imbrac cu hainele pe care angelique le-a pregatit special pentru aceasta intalnire. O camasa cu dantele la maneci si in fata, alba, o tunica albastra..."
Inca o data, a doua propozitie nu e propozitie, e descrierea vestimentara si vine ca si continuare a primei propozitii, implicit pui doua puncte si incepi descrierea, cu litera mica.

la mina- la mine

"Ies din dormitorul nostru. Ce bine suna: „dormitorul nostru”. De atunci, din acea seara, eu si angelique dormeam impreuna. De altfel, mi se pare si normal. Imi scutur capul incercand sa nu ma m-ai gandesc la ea. Trebuie sa ma gandesc la ceea ce o sa se intampla in sala de oaspeti care s-a transformat intr-un adevarat birou."

In primul rand, din nou, propozitii scurte succesive. Invata sa le legi, si daca nu reusesti, n-ai incercat destul. In al doilea, acelasi 'm-ai' in loc de 'mai' (deci chiar nu era de tastare). Al treilea, e 'ce o sa se intample', nu 'intampla', in cazul in care timpurile verbale nu se schimba si ele in ficul tau, ca si cratima. Astfel, reproducem:

Ies din dormitorul nostru - ce bine suna: „dormitorul nostru", acum ca eu si angelique dormeam impreuna, cum de altfel mi se pare si normal. Imi scutur capul incercand sa nu ma mai gandesc la ea, ci la ceea ce o sa se intample in sala de oaspeti care s-a transformat intr-un adevarat birou.

Eee, cum sunaa?

"Nu zabovesc deloc in fata usii, ci bat asteptand aprobarea de a intra, care nu intarzie sa isi faca aparitia."

Multe curiozitati ale lumii nu imi sunt cunoscute pana in momentul de fata, dar astept cu nerabdare clipa in care voi afla cum soarele ei isi face o aprobare aparitia, ca de altfel cum arata.

" nici nu cred ca m-ai trebuia sa bat"

Aplicand deja cunoscuta teorie a cratimei, rezulta 'mai'. Adica legat.

"dar bunele maniere isi fac cunoscuta prezenta, din nou."

Cred ca sunt sociabile.

Ma opresc exact in fata mesei rotunde, ce a fost adusa nu stiu de unde, de altfel si singurul mobilier din camera, exceptand, desigur, scaunele

Cam multe virgule. Singura virgule pusa ca lumea e cea de dupa “camera”, in rest le-ai pus aiurea total.

"In fata mea, de partea cealalta a mesei, stateau Vladimir, se vede clar ca el este liderul, in dreapta sa avandu-l pe Floris, iar in stanga pe Petru, Ruslana statea in spatele lui Floris ca o statuie, gata oricand sa revina la viata daca aparea vreo amenintare."

Stiu ca vampirii astia sunt mai ciudatei, dar cand vorbesc de unul, cred ca ma refer la unul, deci prea stimabilul Vladimir "statea", nu "stateau", si folosind teoria concordantei timpurilor verbale, nu era nici "statea", ci "sta", ca vorbesti la prezent aci. Exprimarea in aceasta fraza este predominant de speriat.

"...dar eticheta cerea respect, eticheta oamenilor. "

'Dar eticheta oamenilor cerea respect.' Si n-am nici repetitii inutile.

Descrierea oamenilor prezenti in camera este total dezordonata, si are unicul rol de a ma baga in ceata, sapte clanuri cu cinspe' nume, puteai cu siguranta incerca o asezare mai ordonata.

" imi da una peste ceafa atat de tare incat nu imi pot opri capul din drumul sau si ma lovesc cu el de masa din lemn de stejar"

Ce cap plin de personalitate.

"-Sa revi cu noi, zise el simpul, neobosindu-se sa imi explice."

In primul rand, e 'revii', adica 'vii' si ii adaugi un 're'. 'Simplu'. nu 'simpul', si de fapt ii da deja o explicatie.

" Nasul ei este putin c-am mare si drept,"

Teoria cratimei => 'cam', nu 'c-am'.

Nu-mi place faptul ca ai inceput o a doua descriere asa din neant. Ori o legai cumva de prima, ori faceai una singura.

"Nasul ei este putin c-am mare si drept, avand varful indreptat in sus..."

Pinocchio?!

" insa continuie sa zambeasca"

Jur ca nu stiu ce timp e 'continuie". 'Continua' insa pare familiar, ceva legat de prezent, cred.

"Ceea ce nu era."

Ce propozitie total misto.

"Imi raspunse la intrebarile mele carora nu le dadusem glas."

Daca zici 'imi' nu mai e nevoie si de 'mele', e deja clar ale cui erau si cui raspunde.

"si ar trebui sa ma obijnuiesc cu acest fel de intamplari.."

"Obisnuiesc". Aici aplicam doar teoria limbii romane.

"Toti ochi s-au indreptat spre mine, elfi cantarindu-ma de sus pana jos, in timp ce Lycanii si varcolaci se aplecara peste masa incercand sa fie mai aproape de mine, mirosind aerul."

E 'ochii', 'elfii', 'varcolacii'. Cu doi i la toate, primul este desinenta de plural, al doilea marca articolului.

"-Stai departe lipitoare, ce esti! Zice elful furios."

Teoria virgulei: "Stai departe , lipitoare ce esti!

"Am venit sa discutam despre lupta ce o vom aveam peste trei zile, nu sa ne certam intre noi, cat timp a vorbit Vladmir toti au tacut, ascultandu-l atenti."

Cand zici ca toti au tacut incepi alta propozitie, reformuleaza ideea astfel incat fraza sa aibe continuitate.

Aveam- avea
Puetre- putere

pana acum era intr-o stare de entuziasm si fericire neobijnuita pentru un vampir

Din nou invocam teoria limbii romane, dam cu baghetuta magica, si pac ! Din neobijnuita iese neobisnuita. Pam pam.

Copii nostri nu se mai pot bucura de locurile natale asa cum trebuie

copii- copiii

Inca un i pentru articulare, ceilalti sunt din cuvant si respectiv, desinenta de plural.

Va vom lasa zece vampiri sa va apere oameni

Inca o data, ai uitat articolul.

oameni- oamenii

Nu mai spuse nimic, disparand din incapere
O sa imi ia multi ani sa invat sa fiu la fel de rece si neindurator ca ei.

Din nou invocam teoria limbii romane si facem cratimele sa dispara ca sa fie totul corect. Aplauze !

Pana la sfarsitul capitolului, se mentin omogen - este o problema destul de mare faptul ca tu inca ai greseli elementare in atat de multe locuri, nu stii cand sa termini un cuvant cu doi 'i', ca de asemenea folosirea cratimei in mai multe situatii. Propozitiile sunt simple, si ar trebui cu siguranta unite mai bine, lasate sa curga, deci invata sa folosesti cuvinte de legatura, deoarece exprimarea lasa de dorit in multe locuri, si prin asta ma refer si la vocabular, atat in sensul in care lipseste o varietate mai larga de cuvinte, cat si in cel in care impopotonezi inutil expresii simple, si astfel iese o greseala.

[Comanda onorata]

ms toxic pentru aceasta critica o sa incerc sa tin cont de ceea ce ai spus.
sper ca si ceilalti care citesc aceasta poveste sa imi lase parerea lor.
Acum sa ma scuzati, dar acest capitol nu este intreg, din pacate nu am avut timp sa il scriu pe tot, dar promit ca o sa vin cu continuarea cat de repede pot.

Capitolul XVI
Lupta

A sosit si ziua pentru care am fost antrenat si pregatit; soarele cald de primavara se duce incet la culcare - iar razele acestuia dau cerului diferite culori, de la portocaliu-rosiatic la un roz pal – desi el nu ne afecteaza, viata noastra incepe noaptea, rar ieseam afara ziua. Noaptea intotdeauna a fost aparatoarea creaturilor ce constituie cosmarurile si fricile oamenilor si ea va ramane un simbol al groazei, orice ar incerca omul sa faca sa ii distruga acea vraja, aceasta este o partasa tainica a actiunilor noastre, ale vampirilor. Ziua oameni pot sa ne vada mai bine, sa observe paloarea cadaverica a pielii noastre, iar aceasta ii facea sa devina suspiciosi; de aceea preferam lumina slaba a lumanarilor care dadeau un aspect viu pielii noastre. De altfel muritorii credeau mult mai usor in lucrurile supernaturale daca acestea se petreceau pe timpul zilei decat daca aveau loc noaptea, deoarece nu mai puteau sa dea vina pe umbrele infricosetoare ale intunericului.
Revin cu capul pe pamant cand simt mana fragila cu degete subtiri ale ingerului meu, nu ma intorc sa o privesc. Stiu ca are deja ghearele iesite si pot sa simt placerea cu care anticipeaza lupta. Imi transmite prin legatura de sange ce ne uneste imagini ale unei alte lupte, oferindu-mi astfel posibilitatea de a simti frenezia pe care a simtit-o ea atunci cand a ramas singura scaldata in sangele inamicilor ei – se simtea invincibila si in aceasta clipa la fel ma simt si eu – apoi seara s-a incheiat cu o intalnire de neuitat in dormitorul ei cu Louis. Imi dau seama ca imi promite ca asa se va incheia si aceasta seara, sunt la fel de entuziasmat ca si ea. Prima mea lupta! Nu imi vine sa cred. Ma intreb daca ma voi simti la fel dupa, cum m-am simtit dupa ce am omorit-o pe acea fata. O sa simt vinovatie? Nu, nu cred. Orice este permis in dragoste si razboi, asa mi-a spus tatal meu. Adversarii mei merita sa moara doar pentru ca au suparat-o pe mica mea regina.
Soarele a cedat intr-un final si le-a facut loc stelelor si lunii, este o noapte frumoasa... pentru o lupta, cel putin. Vladimir imi face semn sa ma alatur grupului sau format din ceilalti lideri – semn care ma uimeste si ma face sa ma intreb ce doreste. O sa ne mai spuna o data planul? Este atat de simplu incat nu cred ca exista cineva care ar putea sa il uite, dar ma duc spre regele meu – adevarat, fara prea mult entuziasm – dar ma duc. Cum ajung acesta ii concediaza pe ceilalti cu o singura miscare gratioasa din mana dreapta. Este a doua oara cand ma aflu singur in prezenta sa, fapt ce nu imi place deloc, emana putere prin fiecare por al corpului sau si stie asta mult prea bine, de aceea nici nu se deranjeaza sa isi indrepte privirea spre mine, continuand sa se uite spre locul unde cu numai cateva minute se afla soarele. Ce o vrea? Imi inclin capul intr-un salut respectuos, dar acesta continua sa se uite in acel punct, in care acum au aparut stele.
-Vreau sa o omori pe Ruslana, zice simplu fara nici o inflexiune in glasul sau.
Raman uimit. Ruslana, cea care mi-a dat sangele ei in schimbul unei nopti de sex, iubita printului Floris si deasemenea copilul lui Vladimir tocmai a fost condamnata la moarte de catre nimeni altul decat creatorul ei sau poate eu sunt cel care este condamnat la moarte? Am eu vreo sansa de a o ucide pe Ruslana, care este de o mie de ori mai puternica decat mine? Floris nu va fi deloc multumit daca partenera lui va fi ucisa, deci intr-un fel sau altul eu sunt un vampir mort, insa nu pot sa il refuz pe rege oricat de mult mi-as dori sa traiesc; nu o pot face. Nu mai am ignoranta aceea minunata pe care am detinut-o atunci cand l-am vazut pentru prima oara in camera mea. Sunt sigur ca daca as refuza mi-ar taia capul instantaneu. Ce sa ma fac, ce pot sa fac?
-Daca aceasta este dorinta Maiestatii-Voastre... spun eu neterminand intentionat fraza.
Poate se va razgandi...
-Aceasta este dorinta mea.
...sau poate ca nu.
-Printul Floris nu va fi fericit, afirm eu neputand sa imi tin gura.
Vladimir isi ia ochii cu greu de la cerul instelat si se uita direct in ai mei, desi aveam aceea inaltime, ma simt mic. Un gandac. Ma priveste cu o expresie de superioritate amestecata cu indiferenta, facand totul in jur sa para atat de mic si de neinsemnat in fata maretiei sale. Pare plictisit de viata, de toti cei din jurul sau si acum – cand ma uit mai bine in ochii sai caprui-verzui vad o durere in acestia pe care nu cred ca o sa mi-o pot inchipui niciodata. Isi inchide ochii pentru cateva secunde apoi cand si deschide din nou, privirea lui este schimbata. Acum ma cantareste din nou - pentru a nu stiu cata oara de cand ne-am intalnit face asta – si pare sa se gandeasca la ceva, renunta la ideea sa dupa cateva secunde, oftand. Nu stiu ce a considerat, dar imi spune motivul pentru neasteptatul ordin.
-A tradat.
Un cuvant care este incarcat cu atata durere si cu atatea semnificatii, nici nu imi trebuie mai mult sa inteleg.
Isi reia ocupatia, iar eu il las in pace; ma sperie al dracu de tare comportamentul sau si daca as putea nu l-as mai vedea niciodata in viata mea. Si apoi nu mai am timp sa ma gandesc la nimic deoarece aud pe cineva tipand : „La atac!”. Ce s-a intamplat? Este prea devreme. Ma uit in jurul meu si vad Lycanii si varcolacii cum se indreapta spre inamicul ce a aparut din neant. Acum vampirii, toti cei o suta douazeci si cinci, se indreapta si ei sa atace. S-a dat semnalul asa ca incep si eu sa alerg sa intampin adversarul cum se cuvine.
Si haosul incepe.
O ploaie de sageti argintii ce stralucesc feeric in lumina rece a lunii nu intarzie sa apara. Imi simt sangele cum incepe sa fiarba in mine in timp ce si eu alerg spre inamicii mei, dar trebuie sa tin minte ca Ruslana trebuie sa moara azi intr-un mod sau altul. Sabia mea se ciocneste cu a altui vampir. Acesta isi arata coltii intr-un gest agresiv, insa nu ma sperie, imi scot cutitul ce il am la brau si intr-o secunda i-am si taiat gatul. Sabia ii cade din mana numai ca inainte ca aceasta sa atinga pamantul, capul vampirului se rostogoleste deja pe jos, incepand sa fie jucat in picioarele celorlalti luptatori. Asta a fost usor. Urmatorul adversar! Cineva ma bate pe umar, speriindu-ma; ma intorc sa vad cine este, gata sa imi infig spada in gatul acestuia cand il vad pe Floris zambindu-mi.
-Printul meu! Spun eu inclinand usor din cap.
-Primul tau vampir omorit, cum te simti?
-Excitat, recunosc eu lasand capul in jos.
Cu coada ochiului vad cum Floris ridica sabia sa cu intentia de a ma ataca, cred, iar eu nu am timp sa parez lovitura, ramanand uimit atunci cand nu simt nici o durere. Dupa sangele ce se scurge incet in jos pe lama lui imi dau seama ca tocmai mi-a salvat viata. Vreau sa ii spun ca ii datorez viata mea cand observ un lycan venind spre noi, gata de atac. Este sansa mea de a-mi plati datoria si chiar asta fac. In secunda urmatoare sunt in spatele brunetului cu sabia mea infipta adanc in inima lycanului care isi da duhul scotand un ultim urlet de durere si disperare, de moarte.
-Suntem chit acum! Striga Floris disparand in multimea de combatanti ce lupta nu doar pentru viata lor ci si pentru victoria conducatorilor lor.
Ii urmez exemplul intrand in acel haos. Nu stiu cati am omorit, nu stiu nici cat timp a trecut, dar oricat ar fi trecut nu se compara cu eternitatea in care eu lupt – pare ca nu se va mai sfarsi niciodata. Sunt murdar de sus pana jos de sange atat de la semeni mei cat si de la lycani si varcolaci. Elfi nu au intrat in lupta, insa ploaia de sageti de argint desi se rarise tot mai continua sa faca ravagii printre noi. Lupta este aproape pe terminate, cand intru in panica dandu-mi seama ca Ruslana s-ar putea sa traiasca, iar eu trebuie sa o gasesc pentru a o omori. Ce bine ca am baut sangele ei, astfel imi pot da seama unde este si daca mai traieste sau nu. Ma uit in jur, cautand-o mai intai pe campul de lupta deoarece acel sentiment care imi spunea despre starea ei este slab si nu pot sa imi dau seama unde este. Exact in clipa in care vreau sa ma dau batut, o zaresc. Este ranita foarte grav: nu mai are mana stanga, piciorul drept este ranit atat de rau incat o face sa schiopateze si isi tine mana dreapta in dreptul abdomenului, din care – dupa cate pot sa vad – lipseste o parte din partea ei stanga. Aceasta este sansa mea.

Chiar asa nu mai citesti nimeni? Anyway..uita-ti continuarea la capitolul 16.

Ma duc la ea, luand-o in brate, in timp ce aceasta protesteaza, incercand sa scape, nestiind daca sunt prieten sau dusman, dar este prea slabita sa reuseasca si o duc in paduricea din apropiere, nestiind ca cineva ne-a vazut si este pe urmele noastre.
-Oh! Zice ea, surprinsa ca eu sunt „Salvatorul” ei.
-Esti ranita grav. Vrei sa te ajut sa ajungi in tabara sau vrei sa stai putin sa te odihnesti? O intreb eu sperand ca va vrea putina liniste.
-Putina odihna nu strica, spune zambind slab.
Inchide ochii nebanuind nimic si pana la urma de ce ar banui? Stiu ca daca o atac onorbil chiar si asa ranita tot nu am nici o sansa de a o rapune, asa ca ma apropii de urechea ei, in timp ce scot un cutit de argint din ghetele mele si il pozitionez aproape de gatul ei.
-Imi pare rau... soptesc.
Deschide ochii si vad o sclipire de ura in acestia, dar nu mai poate sa faca nimic deoarece eu deja am strapuns pielea fina a gatului ei cu cutitul de argint. Ca un ultim reflex, mana ei dreapta o apuca pe a mea, dar ramane agatata deoarece nu mai are cine sa ii dea vreo comanda. Deoadata aud niste sunete ciudate si ma intorc sa vad cine este dar pana sa apuc sa vad ceva, cel sau cea care era ascunsa in intunericul copacilor a disparut, am un sentiment urat in legatura cu aceasta intamplare, insa tot ma indrept spre campul de lupta pentru a vedea care este situatia. Cand ma apropii de centru aud strigate de victorie si il zaresc pe Floris cum sta izolat la vreo cativa metri in fata mea, inconjurat de trupurile moarte ale inamicilor si aliatilor. Este o scena groaznica, mai ales cum sta el, asa singurul supravietuitor din acel munte de cadavre, plin de sange, cu cele doua sabii cu lama arcuita de pe care se scurge incet sangele, cazand pe iarba deja patata de lichidul rosiu. Inghit nodul din gat ce mi s-a pus la vederea lui si ma indrept spre acesta. Ma opresc un pas in spatele lui, asteptand sa imi recunoasca prezenta.
-Este moarta? Ma intreaba Floris fara sa ma priveasca, luandu-ma prin surpriza.
Nu stiu de unde stie ca eu am omorit-o si deasemenea nu stiu de ce nu a ajutat-o daca m-a vazut. Sa nu fi stiut ce am de gand sa fac? Nu vad nici un scop in a-i ascunde adevarul in aceasta clipa, oricum mai devreme sau mai tarziu avea sa il afle, desi as fi preferat mai tarziu, cand eu as fi fost departe de acesta, insa atunci cand viata iti ofera o sansa, tu trebuie sa profiti de ea. Poate nu ma va omori aici pe loc. Oricum dupa vocea lui, imi dau seama ca ceva nu este in regula, asa ca imi i-au inima in dinti si raspund.
-Da.
-Tu ai omorit-o?
Oftez. As vrea sa zic nu, dar din nou nu vad ce rost are sa mint.
-Da.
-Foarte bine, si atunci a disparut...
Mi-a disparut placerea victoriei. Imi pare rau de Floris, nu imi pot inchipui ce simte acum, stiu doar ca doare mult mai rau decat o rana mortala. Apoi o tristete imensa imi acapareaza sufletul si stiu ca nu este a mea si ma sperie, ma sperie ce ar putea sa genereze un asemenea sentiment. Ceva sa intamplat cu angelique! Ce s-a intamplat? Ii simt dorinta de a plange, este o dorinta atat de apriga incat ma da peste cap asa ca plec din acel loc si incep sa fug pe campul de lupta in cautarea ei. O gasesc peste cateva minute ingenunchiata langa trupul cuiva ce incet se dezintegreaza, deoarece soarele incet isi face cunoscuta prezenta. O vad pe Angel cum incearca sa prinda micutele particule de cenusa cu scopul de a opri acel proces, imi frange inima. Frederic sta un pas mai in spate cu capul in piept in timp ce Jeoffrey se uita cu ochi straini si goi la acel trup. Prezenta mea nu este inregistrata de nici unul dintre ei. Ma apropii incet si ingenunchez langa ea, o prind de maini, tragand-o in bratele mele. Nu se impotriveste, desi sunt plin de sange inchegat si miros ingrozitor a o mie de esente, ea isi ingroapa capul in pieptul meu. Ce sa ii zic? Ce pot sa fac? Ce s-a intamplat? Nu stiu! Si asta ma macina, distrugandu-ma din-nauntru, dar incerc sa nu simt nimic pentru a nu ii ingreuna ei viata.
-Stiam eu ca am simtit sangele lui Margot varsat. A murit? O aud pe Christine spunand din spatele meu.
Furia a pus stapaniere pe Angelique numai ca Christine era deja la cativa metri departare de noi cu bratul drept lipsa, cand a vrut ea sa actioneza. Este un miracol ca a scapat cu viata si cu o rana atat de minora. Jeoffrey ii spulse mana de mult fara sa faca nici un zgomot, sunt mut din cauza uimirii cu care s-a putut misca, dar cred ca furia face posibil imposibilul.
Familia Du Solei avea cu un membru mai putin cand lupta s-a incheiat. Printul Floris, pierduse o iubita, de fapt, o pierduse din clipa in care ea ne-a tradata, dar mai conteaza? Toate astea sunt lucruri minore, neimportanta dar ceea ce cu toti pierduseram, ceva extrem de important era un conducator si nimeni nu intelese aceasta pierdere. Regele Vladimir Romanov este undeva in iarba ce incepuse sa creasca timida a campiei. Petru statea langa acesta mult mai rece decat temeraturile cele mai scazute din Siberia, dar cumva nu imi exprima nimic: nici teama, nici regret, nici tristete. Arata ca cineva care isi prezenta multumirile si respectul la mormantul unei mare persoane, cand sorele deja se afla in toata splendoarea sa pe cer, ranindu-ne ochii si ranile cauzate de argint ce nu au avut indeajuns timp sa se poate vindecat, Petru a disparut. Un vampir a venit spre grupul nostru mic. Este locotenentul si mana dreapta a lui Petru. Oare ce vrea?
-Am castigat aceasta lupta, dar nu si razboiul. Vom m-ai avea nevoie de ajutorul vostru, daca sunteti dispusi sa ni-l oferiti, zice el.
-Spunei regelui sa trimita un sol atunci cand va avea nevoie de noi. Vom fi la dispozitia Maiestatii Sale, oricand doreste.
Inclina capul in semn de ramas bun si dispare. Eu o iau pe Angelique in brate, iar ea nu conteaza. Isi pune mainile dupa gatul meu, ingropandu-si din nou capul in pieptul meu. Ne intoarcem acasa, aveam cu toti nevoie de o odihna buna, dupa ceea ce s-a intamplat. Asa am devenit seful clanului du Solei. Am fost singurul care a iesit din aceasta lupta neatins si solul a vorbit in special cu mine, nu cu altcineva si acesta era un semn indeajuns pentru a ma incorona sef.
La cateva zile am primit o scrisoare de multumire de la Petru Romanov, in care pe langa multumirile de rigoare imi recunoscuse statutul de lider al clanului du Solei. Un adversar de temut m-a numit. Poate avea dreptate, poate nu, nu stiu raspunsul la aceasta intrebare momentan.

Hi Angel >:D<
Asa, am revenit si eu pe aici si cu un comentariu :D
Despre modurile de expunere nu cred ca are rost sa mai vorbesc, stii prea bine parerea mea despre ele si nu vad necesar sa fac asta. Ca de obicei m a incanta descrierea ta si o stii prea bine. Ma bucur ca profiti de faptul ca o stapanesti bine.
In schimb, am vazut greseli de exprimare si tastare, dezacorduri si probleme de ortografie. Undeva parca ti-a lipsit o parte din propozitie si s-a dus tot intelesul ei si am observat si ceva repetitii pe acolo. Un sfat: ai putea sa recitesti capitolele cu voce tare inainte sa le postezi, chiar ajuta si eviti extrem de multe greseli ^^
Cam atat am avut de spus. Astept continuarea :]
Spor la scris si multa, multa imaginatie
Zbye :3