Animezup - forum manga si anime

Versiunea completă: Rapid 0-3 Steaua
Momentan vizualizezi versiunea simplificată a conținutului publicat. Vizualizează versiunea completă a acestuia.
Rapid, 0-3 şi o suspendare de până la zece etape!

Rapid va pierde meciul la masa verde, cu scorul 0-3, şi riscă o suspendare de până la zece etape şi o amendă de peste 100.000 de lei pentru incidentele de la derbiul cu Steaua.

Potrivit unor surse federale, Rapid va primi minimum patru etape de supendare (meciuri pe teren propriu disputate cu porţile închise) pentru arucarea de obiecte în teren, sancţiunea putând ajunge la zece etape dacă vor fi consemnate în raportul de observare şi alte incidente.

Meciul Rapid - Steaua, derbiul etapei a XXIV-a a Ligii I, a fost întrerupt în minutul 74, după ce arbitrul Alexandru Deaconu a fost lovit cu un obiect aruncat din tribună.

După câteva minute de discuţii cu observatorul Valentin Alexandru şi după discuţii cu oficialii celor două echipe, Deaconu a decis întreruperea partidei, la scorul de 1-0 pentru Rapid.

Echipa Steaua a părăsit terenul, în timp ce jucătorii rapidişti s-au certat cu arbitrul.

Oficialii rapidişti au încercat să-l oprească pe Deaconu să iasă de pe teren.

Deaconu a plecat la vestiare sub escorta stewarzilor.


Sursa : ProSport

[Imagine: deaconu.jpg]
Caine rosu aici... sau fost caine rosu mai bine zis 10
Comentariul meu stiti care este?
Daca o sa ma duc vreodata la un meci de-al Stelei, ma duc in galeria lor si incep sa arunc cu caramizi in arbitru :->
Sa vedem cum mai castiga Steaua meciurile atunci...
Toata chestia asta e de cacao, sa fim seriosi
Prima impresie, imediat dupa meci:
"Shtiam deja ca stelishtii sunt o spetza "aparte" intre conlocuitorii din Romania, dar dupa acest incident bruma de incredere cladita cu greu cu astfel de oameni, scade exponentzial."
A doua Impreise, urmatoarea saptamana:
"Sunt de acord cu Morcea Lucescu, un om care ishi merita pe deplin dreptul de a vorbi, iar restul ar trebui sa taca-ba chiar sa faca pauza de reculegere shi cugetare dupa asemenea vorbe{exceptzie stelishtii, de la ei nu ma ashtept...}." Mai ghndeam in aceeashi saptamana"Uite un om care valoreaza mai mult decat toata Steaua de azi la un loc 22"
A treia impresie, dupa decizia de 0-3:
"Nimic nou sub Soare,
Lashii cashtiga, Romania moare
Fotbalul exceptzie n-are"
A 4-a impresie, cea curenta:
"Prefer sa ma concentrez pe forbalul englez momentan...ma tratez cu o cura periodica de Arsenal impotriva infectziei Steaua, care de altfel d.p. meu d.v., nu mai face parte din fotbalul romanesc pe o perioada indefinita de timp"

Games Master

Poi nu mai spuneti ca nu a fost corect chiar si cei de la comisia europeana la laudat pe albitru Smile deci nu vad ce nu e in regula . Sa vb pe stadion la megafon sau unde or vb sa nu se mai arunce Smile cu brichete Smile ..