Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Dear Love, where are you?

#11
Nu vă mai place? >.<
Ei bine, pentru cei care încă mai citesc... am adus nextul >:D<. Lectură plăcută şi Ja nee'.




Capitolul 4.


Derrick P.O.V


Mă aflu în trenul ce duce spre New-York. În aceelaşi compartiment, cu acest străin, aşteptând... şi iar aşteptând să văd ce se v-a întâmpla. Sunt curios, să aflu dacă, el chiar e demon sau e doar o minciună, şi o fii vreun pedofil care "m-a prins" cică. Mă descurc eu, o scot la capăt şi pe asta.. nu ar fi prima dată când sunt pus în situaţii naşpa.
Privesc geamul. Picăturile de apă, se loveau de sticlă puternic, curăţând praful ce-l acumulase până în acest moment. Cerul e întunecat, poate mai întunecat ca niciodată, aş putea spune.. însă stelele totuşi strălucesc. Sunt frumoase.. lumina lor, mă încălzesc pe dinăuntru oarecum. Le puteam observa, deoarece trenul se oprise într-o staţie, aşteptând ca alţii oameni să intre.
După cinci minute de pauză, trenul porneşte iar, cu o viteză mai mare de această dată. Mă întreb de ce.
Îmi plimb privirea prin compartimentul ocupat doar de mine şi acel străin, căutând ceva anume.. ceva.. care să-mi atragă atenţia, să mă pot linişti fie şi pentru câteva momente. Moartea Taniei şi a părinţilor mei.. a fost.. a fost extrem de dureros când am aflat de oameni care m-au făcut..au murit.. după aceea aflând de moartea ei, îngrijitoarei mele. Nu e uşor, şi nici nu v-a fi, dar trebuie să fiu tare pentru a mă putea răzbuna.. pentru a putea să sfârşesc această ură dintre cele două famili. Am înţeles că cearta asta nu e de când sunt eu pe lume.. sau tatăl meu.. ci de mai demult.
Trebuie să pun punct la această ură.
În primul rând ca să pot trăi în pace, alături de familia pe care o voi avea.. sau măcar alături de acest străin, care la prima vedere pare că vrea să mă ajute, deşii e "demon".
Dacă totul merge bine, o să ascult de el, o să mă răzbun, iar apoi îi voi rămâne veşnic îndatorat. O să fac orice îmi cere.. pentru a putea să trăiesc în pace.
Nu mai vreau să mă chinui, să fug.. nu sunt un laş, dar nici un super erou care să facă faţă. Trebuie să învăţ de la cineva ce trebuie să fac, trebuie să învăţ să mă lupt.. căci, la acest capitol sunt cam varză.
Trebuie să fiu îndrumat de cineva, şi am senzaţia că omul ăsta e persoana care trebuia să apară demult... să-l ajute şi pe tatăl meu. Chiar, oare de ce nu a făcut-o? De ce mă ajută pe mine.. când pe el nu l-a ajutat? E o capcană..? iar, eu am căzut în ea.. pierzând lupta înainte de a începe?
Aceste întrebări mă macină de ceva ore bune. Îmi masez fruntea cu două degete, reuşiind parcă, parcă să mă relaxez puţin. În momentul ăsta nu-mi doresc decât o masă caldă, împreună cu un ceai fierbinte şi să nu uităm de răzbunare.
Chiar dacă trebuie să opresc acest sentiment care a făcut "războiul" între cele două famili să apară, şi eu îl simt pentru acel criminal. Chiar dacă nu-l cunosc personal, chiar dacă nu-i cunosc nici măcar vocea.. îl urăsc enorm, pentru că din vina lui am rămas orfan. Îmi doresc să ardă în flăcările iadului, îi doresc moartea.. chiar în acest moment.
Omul de lângă mine, îşi plimbă privirea prin compartiment, oprind-o asupra mea. Mă priveşte insistent câteva momente, făcându-mă să devin intimidat, deşi nu-s genu care face pe timidul. Îmi simt obraji încălzindu-se rapid. Pun pariu că acum am o noanţă rozalie în obrăjori, şi nu mă refer la acei "obrăjori".
- La ce anume te gândeşti, puştiule? întreabă bărbatul, curios.
Ezit cu răspunsul. Ar trebui să-i zic? sau.. să.. ştiu ! O să-l pun la încercare acum, vreau să ştiu dacă e demon sau se joacă, cu mine. Îmi ridic chipul, la fel şi privirea spre el. Acum că era dimineaţă, puteam să-l observ. Urât nu era, dar nici extrem de frumos. Nu era însă nici exagerat de bătrân însă nici tânăr. Mă întreb câţi ani are..
Îmi revin din visare, amintindu-mi că acest om îmi aşteaptă răspunsul.
- La nimic. răspun eu scurt şi la obiect.
Acesta afişează un zâmbet, trecându-şi mâinile prin părul său, apoi îmi spune :
- Tu pe mine nu mă poţi minţi, puştiule. Hai să-ţi zic la ce te gândeai : la cum să te răzbuni, la familie, la ură şi mai ales.. ceea ce mi-a stârnit şi mie interesul mai mult, e că te gândeai că-mi vei rămâne veşnic îndatorat pentru că-ţi acord ajutorul meu.
După ce-şi terminase "discursu", domnu' cititor de gânduri.. am rămas pur şi simplu cu gura căscată. Cum dracului îmi ştia gândurile? Dacă îl făceam gras, ştia şi asta?
Nu era nici o cale să-i "blochez" drumul spre gândurile mele proprii şi intime? Totul devine din ce în ce mai ciudat.. şi mai interesant.
- Şi să ştii că nu-s gras şi nici pedofil.
Acum că-mi ştie toate gândurile, ce naiba mă fac?! Nu o să fiu înstare să-i ascund nici că nu mă trece la baie.. sau când o frec pe una, la naiba! E aiurea într-un fel.. în timp ce în alt fel îmi stârneşte interesul despre el şi altele.
Vreau să ştiu de unde provine, cum de are puterea asta de a-mi citit gândurile şi cel mai important, de ce mă ajută când nici nu mă cunoaşte?!
- Acum, îmi ştii şi gândurile! Bravo. -mă opresc- Cine eşti tu defapt? întreb eu ridicând uşor o sprânceană.
Acesta îşi arcuieşte buzele într-un zâmbet al naibi de frumos, pregătindu-se să-mi vorbească, doar că înainte să poată spune ceva..
De după uşa compartimentului se auziră nişte replici, ce reuşise cu uşurinţă să bage spaima în mine..

" - Prostule! puştiu ăla e în tren.. şi ne scapă! La naiba cu tine! Îmi vine să-ţi dau un pic de lapte chiar acum.. poate-ţi revi! replică o voce.
- O să-l găsim noi pe păpuşel ăsta! Nu-ţi fă griji isteţule.. şi apropo, beaţi tu laptele, eu nu am nevoie de el ! spuse altă voce. "


Puteam simţi cum sângele îmi fierbea în vene, cum deveneam din ce în ce mai agitat, vrând să devin invizibil. Nu vreau să pierd acum! Tania şi-a dat viaţa ca eu să scap, trebuie să pot face ceva.
Paşi se auzeau din ce în ce mai tare.. dându-mi seama că sunt aproape de compartimentul nostru. Lupta s-a sfârşit.. am pierdut înainte să pot face, ceva.. orice.
Îmi pare rău că nu am avut puterea de a schimba soarta familiilor. Nu-s bun de nimic! Poate că mi-e menit să mor chiar acum..
Am auzit un scârţâit, dându-mi seama că ei vroiau să deschidă uşa.. criminali aceeia. Îmi închid ochii, strângându-i, astfel aveam de gând să stau.. nevăzând scena în care sunt omorât sau.. cel de lângă mine e omorât.
- Haideţi! Ce mai aşteptaţi?! Omorâţi-mă odată... nu mai supor..dar nu apucasem să termin căci bărbatul ce îmi promise ajutorul lui, îmi puse mâna la gură.
- Nu te mai agita atât, suntem pe o clădire, nu ne mai aflăm în tren. Apropo.. sunt Drake.
Priveam uluit, prin preajmă. Întradevăr ne aflam pe o clădire imensă ce aparţinea New-York-ului. Peisajul e superb. Mi-aş dori ca în fiecare dimineaţă să pot sta aici meditând şi sorbind liniştit din caffea..
Totuşi mă întreb cum am ajuns aici.. şi dacă e din vina, acestui Drake.. cum a facut asta? La naiba! Vreau ca cineva să-mi răspundă la întrebări.


P.S : capitol necorectat.
[Imagine: tumblr_mfcg2sBNaZ1rnbh24o3_r1_500_large.gif]
Boys love.

#12
Ei bine, am venit cu nextu! Lectură plăcută şi Ja nee'.


Capitolul 5.


Derrick P.O.V


Cum spuneam, vreau nişte răspunsuri la întrebări. Vreau să mă răzbun cât mai repede, pe acel criminal ce mi-a luat persoanele dragi mie, fără pic de milă. Ei bine, nici eu nu voi avea pic de milă faţă de el. Abea aştept să pun mâna pe el, să-l fac să regrete că s-a născut. Cel mai ciudat mi se pare pofta asta de a vărsa sânge, o poftă absolut nebună.
Acum, mă aflu într-o vilă, mai exact, într-o cameră. Sunt singur, ca de obicei. Cred că această casă, este al lui Drake ăsta. Mi-a trezit un oarecum interes. Defapt o mare curiozitate, despre povestea lui.
Îmi duc mâinile sub cap, privind tavanul. E alb şi imaculat, lipsit de puncte negre. Deci nu aveam ce număra, decât oi ca să adorm.. dar, nu-s un copil care să numere oi.
Vreau, să-mi alung cumva gândurile. Orice fel de gând, să-mi dispară din minte, astfel încât, să rămână un gol. Că veni vorba de "gol", eu sunt gol.
Mă ridic speriat, căutând hainele, ce le aveam pe mine. Doar nu am de gând să rămân aşa, nu?
Însă nu apuc să fac nimic, căci un tânăr îşi face apariţia în încăperea, unde eu, stăteam în picioare cu mâinile pe sexul meu.
- Cine eşti? Şi ce cauţi aici? întreb eu.
- Eu sunt Drake, iar aceasta este faţa mea adevărată. Am uitat să-ţi zic, că, bătrânul pe care l-ai văzut nu eram eu cel adevărat.
- Ăhmm.. atunci hainele mele unde-s? întreb eu, amintindu-mi că-s dezbrăcat.
- Uită-te în dulap, am pus servitoarea să ţi le aranjeze, iar cele de pe tine, sunt la spălat. Spuse el întorcându-se cu spatele, dorind să plece. Apropo, mi-a făcut plăcere.. să te dezbrac. A adăugat el, părăsiind camera.
Pun pariu că în momentul de faţă, eram mai roşu ca un rac. Cum naiba, să-mi spună aşa ceva? Doar e bărbat nu? sau.. mă înşel?
Nu am de unde ştii dacă nu-l întreb. Mă îndrept spre dulap, alegându-mi o pereche de boxeri negri, o cămaşă neagră, o pereche de pantaloni negri strâmţii şi teneşi negri. Mă îmbrac, cu viteza lumini, părăsind încăperea.
Caut cu privirea, acest, Drake. Am de gând să aflu răspunsurile la întrebările, ce mă enervau peste măsură. Oricum, vroiam să aflu povestea lui, deci.. e şansa mea. Îmi plimb privirea peste tot, dar în zadar. Oare unde a mai dispărut şi ciudatul ăsta?
Trebuie să fie demon nu? Adică nimeni normal nu se poate teleporta, schimba într-un bătrân.. şi pot să pun pariu că este vorba şi de alte "puteri" pe care eu.. nu le ştiu, încă.
Oare ce o să mai păţesc? Numai mie mi se întâmplă tot felul de ciudăţeni.
Încep să mă plimb prin vilă, uitându-mă din când în când la câte o servitoare ce trecea pe lângă mine, analizându-mă din cap până în picioare. Presupun că dragul de Drake, le-a spus că voi rămâne pe aici o vreme.. mda.
Mă plimb ce mă plimb, până nimeresc într-o baie, căci din câte am putut observa sunt mai multe băi. Mă privesc, în oglinda uriaşă. Privirea mea albastră, se asemăna perfect cu o mare, în care trăiesc o grămadă de rechini. Ochii îmi erau puţin şterşi, din cauza tristeţii. Sunt deprimat, trist, abătut.. din cauza că părinţi mei s-au dus, împreună cu Tania. Acum în momentul de faţă, trebuie să-mi pun încrederea într-un străin.
Biata Tania, şi acum îmi amintesc, cum îmi spunea să nu am încredere în străini niciodată. " Un om misterios, aduce mereu necazuri" . Însă până acum, acest Drake, m-a scăpat de necazuri. Deşi e misterios, deasemenea şi un necunoscut pentru mine.. am început să am încredere. Prin simplul fapt că m-a salvat, mi-a câştigat încrederea. Nu mai simt nici un fel de frică, dar nici vreun altfel de sentiment. Oricum, după ce termin cu răzbunarea o să-i aparţin sau.. mă rog, o să-i rămân îndatorat.
Îmi scutur capul, alungând astfel gândurile departe.. şi unele şuviţe din părul meu auriu. Părăsesc încăperea, ajungând în curte.
E destul de spaţios pe aici. Pot să observ cu uşurinţă o piscină, extrem de curată. Îmi mişc picioarele, încet dar sigur, îndreptându-mă spre aceasta. Mă aşez în fund, poziţionându-mi picioarele în apa, puţin călduţă.
Privesc, înăuntrul piscini, observându-mă pe mine. Mă oglindeam, în lichidul transparent.
Nu ştiu de ce, dar, mă simt mai ok când pielea îmi atinge apa. De mic am adorat să fac baie, iar dacă puteam, stăteam chiar şi ore, bălăcindu-mă. Mi-am dorit mereu să fiu un om peşte. Ştiu că sună ciudat, dar cum Drake poate fi un demon ce se teleportează, eu de ce nu aş fi omul peşte?
- Om peşte, serios!? întreabă Drake, ieşind la suprafaţă, începând să râdă.
- Ce-i de râs? Cum tu eşti un demon... şi eu mi-aş dori să.. lasă nu mai contează. Spun eu, uşor enervat de râsul lui.
- Păi.. -face pauză- poţi fi un om peşte! spune el, observându-i o sclipire în ochii.
- Da? cum? spun eu entuziasmat.
- Uite aşa! spuse el trăgându-mă în apă.
Ce idiot! Eu chiar nu glumeam.. cum îndrăzneşte să "joace" aşa? Chiar nu mă aştepam la asta. În plus eu nu ştiu înota. Chiar dacă îmi place apa, nu ştiu înota.
Simt cum mă scufund, luând la "bord" cât mai multă apă. Ochi încet, încet mi se închid. Acum, voi muri? fără ca măcar... să mă răzbun? Perfect! M-a adus aici să mă omoare! Trebuia să-mi fi dat seama.. m-am pripit atunci, când i-am acordat încrederea mea.
Înainte ca să mai pot gândi ceva, o pereche de buze se aşează peste ale mele, trimiţându-mi aer.
Ajungem la suprafaţă, acesta ieşind cu mine în braţe, din apă. Mă aşează uşor pe iarba moale, aşezându-se peste mine. Începe să-mi apese pieptul cu ambele mâini, apa ieşind din mine, începând să tuşesc.
- EÅŸti.. un cretin! spun eu printre tusete.
Acesta afişează un zâmbet în colţul gurii, făcându-mă să mă încrunt grav.
- Ce zâmbeşti? Cretinule! Vrei să mor?
- Stai liniştit, nu te lăsam eu să păţeşti ceva. Îmi spune acesta, apropiindu-şi chipul de al meu.
Eu îl privesc stupefiat, încercând să zic ceva, căci gura îmi era întredeschisă. Însă cuvintele parcă nu vroiau să iasă.. m-au părăsit tocmai acum!
Privirea lui mă analizează, îndeaproape. Chipul său era la depărtare de câţiva centimentri de al meu. Doar nu are de gând să mă.. sărute, nu-i aşa?
Drake, se apropie tot mai mult, scăpând de distanţa dintre noi, lipinduşi buzele de ale mele. Îşi introduce limba în lăcaşul meu umed, mângâind-o pe a mea.. cercetând în voie, iar eu, ei bine eu eram mai mult decât uimit.


Edit: Capitol necorectat >.<
[Imagine: tumblr_mfcg2sBNaZ1rnbh24o3_r1_500_large.gif]
Boys love.

#13
Bun, scuze ca n-am mai venit cu comm-uri dar stii motivul T_T. Deci dupa cum ti-am mai spus, adoooor ficul asta! Derrick e asa cute, are si un nume superb, iar Drake...mhm, prima oara am citit `Drace!`, dar totusi are o atitudine cool. Faza acea cu `omul peste`... m-a pocnit rasul cand am citit-o! Si eu vreau sa fiu omul-peste xD -mai ales daca apare un demonas gen Drake- . Sarutul ala a fost fenomenal, pur si simplu fenomenal! D-abia astept sa vii cu nextul si... *ahamn* cu yaoi-ul. Spor la scris, *hugs* !

#14
Hei, scuze de absenta si de intarziere dar, mersi ca m-ai anuntat!
Nici nu stiu cu ce ar trebui sa-ncept... Mie, una, mi-e tare mila de Derrick. Am stat putin si m-am gandit cum ar fi sa ai langa tine un om care-ti poate citi gabdurile oricand vrea. Oribil, caci la oboseala gandesc mult mai pervers! Revenind, as fi vrut sa adaugi macar putina descriere legata de noul aspect a lui Drake, sunt curioasa daca acum arata mai "apetisant" ca-nainte. Cat despre primul sarut ... nimic de comentat, a fost tare dragut! Ramane de vazut daca micutul il va respinge sau ... poate nu(?). Eu zic c-ar trebui sa se gandeasca bine inainte de a actiona caci, pana la urma Drake il ajuta sa se razbune, nu?
Multa bafta in continuare si nu uita sa ma anunti cand postezi nextul, te rog!

#15
Mersi de commuri fetelor >:D<

Next :


Capitolul 6.

Drake P.O.V

Încă îl sărutam pe Derrick, uimindu-l. Îi cercetam fiecare colţişor din cavitatea sa bucală, devenind uşor plăcut impresionat de gustul său dulceag. Continuam, să-i "verific" tot, ce se ascundea în lăcaşul său. El nu îmi răspundea. Era de înţeles.
Probabil că nu este ca mine. Eu, sunt un biet demon care este atras de un puşti. În acest caz, copilul profeţiei. Copilul ce va face întunericul invincibil.
Mă trezesc din visare, observând că încearcă să mă îndepărteze. Mâinile lui fine, erau aşezate pe pieptul meu tare, împingându-mă. Însă, nu reuşea nimic, mai ales că acum câteva minute era să se înece. E lipsit de putere, iar eu pot să-l domin în totalitate, dar aleg să mă opresc. Acum, stăteam pur şi simplu lângă el, privindu-l. Este un copil frumos, trebuie să recunosc, dar destul de încăpăţânat.
- Ce e cu tine?! Ai înebunit?! sunt un băiat, la fel ca tine, nu o fată! strigă el din toate puterile rămase, cu o voce răguşită.
Zâmbesc în colţul gurii, ca mai apoi să-mi mut privirea în opusul său. Mă uitam în gol, gândindu-mă.
- Ştiu, puştiule. răspund într-un final.
Pun pariu, că a rămas uimit de răspunsul ce i l-am oferit. Deşii nu-l mai priveam, puteam să jur că a făcut ochii cât cepele. Aşa erau toţi cei cu, care mă jucam. Şi în fond, după o vreme o să se obijnuiască cu ieşirile mele. Aşa sunt eu, un adult-copil. Ca să nu mai menţionez că ador să mă joc, cu băieţii pe care îi voi avea. Îmi place să-i tachinez. Acum, însă, nu îmi permiteam deocamdată să încerc mai mult, că nu era ok, dar va venii şi vremea lui. O să fie al meu, ca şi restul.. apoi, cred că-l voi lăsa să plece, poate. Vreau, să ajungă să fie dependent de atingerile mele, să nu mai poată să trăiască fără ele. Vreau, să-l fac să creadă că eu, sunt marea lui dragoste, ca mai apoi să-l fac să sufere, să adune ură multă pentru a-şi elibera puterile. Nu cred, că cineva din familia sa, i-a vorbit despre aceste puteri. Deci era bine pentru mine. O să-l fac, să creadă ca lumea asta nu merită lumină, astfel că el o s-o scufunde într-un întuneric. Apoi, stăpânul meu va fi mulţumit de mine... şi voi putea fi apoi, doar un adolescent umil ce trăieşte în întuneric. Nu este ceva nou pentru mine, căci eu, mereu am trăit în întuneric. Nu prea îmi plăcea mie lumina sau oameni. Ei sunt duşmanii mei numărul unu, aşa am fost învăţat. Ei, nu ştiu să iubească, ci doar să bârfească şi să facă rău, să se lucreze unul pe altul pe la spate, deşii erau prieteni. Pentru ei contează mai mult nişte nenorociţi de banii decât familia sau bunătatea.. fără, să-şi dea seama se afundă tot mai mult în întuneric, astfel că se pierd pentru totdeauna. Urăsc lumea, lumina.. dar, iubesc noaptea. Seara, cerul e mai primitor ca oricând. Pot să mărturisesc că în fiecare noapte, stau afară întins pe iarbă, privindu-l. Doar el mă înţelege, şi îmi oferă linişte şi pace sufletească sau mă rog, aţi prins ideea. Sufletul meu, nu-mi mai aparţine acum. Aparţine stăpânului meu. Oftez prelung, astfel atrăgându-i atenţia tânărului de lângă mine.
- Ce ai păţit?
Îmi întorc chipul spre el, afişând o privire rece. Nu vreau să afle nimeni, că uneori aceste lucruri mă dor. Chiar dacă sunt demon, asta nu mă scuteşte de sentimente. Toţi au sentimente, iar eu nu-s o excepţie.
- Nimic. Eşti bine? întreb eu.
Puştiu dă afirmativ din cap, iar eu mă ridic din şezut. M-am întors cu spatele la el, trosnindu-mi oasele. Vreau să mă închid în camera mea, până seara. El va dormi, iar eu voi putea să privesc stelele şi cerul. Poate că în seara asta, voi putea şi eu să-mi răspund la unele întrebări, la care nu am găsit răspunsul nici azi. Dau să plec, însă cineva mă prinde de încheietura mâini, astfel întorcându-mă.
Era puştiu. Mă privea prin marea ochiilor săi. Părul său blond, îi era ud şi ciufulit, iar din firele sale aurii încă se mai scurgeau picături de apă, ajungând undeva pe abdomenul său lucrat, luând conturul pătrăţelelor sale. Îmi trec limba peste buze, înstinctiv.
- Ce vrei?
- Ăhm.. nu ţie foame? Că mie îmi e... răspunse puştiu.
Dau afirmativ din cap, ca apoi să-l iau pe sus. Mă privea speriat într-un fel, dar nu se zbătea. Trebuie să recunosc, mă amuza imaginea asta. Parcă eu eram mirele şi el era mireasa prea iubită.
- Să ştii că nu te voi viola. Mergem la bucătărie. spun eu pe un ton amuzat.
- Da să ştii, că am şi eu picioare şi de obicei îmi place să le folosesc! răspunde el, un pic enervat.
- Ştiu. răspund eu.
Tânărul nu mai spuse nimic, ci doar tăcea şi se lăsa purtat de mine. Înaintam încet, parcă savurând apropierea corpurilor noastre. Pielea sa fină, îmi atingea corpul lucrat. Puteam să simt, că atingerea dintre noi, îi dădea fiori tânărului ce se afla în braţele mele puternice. Chicotesc puţin, ajungând în bucătărie. Ajunşi acolo, îl las jos pe piciu' încăpăţânat.
- De ce ai chicotit? mă întreabă el, punându-şi mâinile în şolduri, apoi ridicând o sprânceană.
Am început să râd cu lacrimi, la vederea aceste imagini. Acum chiar se asemăna cu o mireasă sau nu.. o iubită geloasă. Am râs şi mai tare, acum de gândurile mele şi nu de el.
- Ah, nimic prinţeso. Spun eu ştergându-mi lacrimile cu dosul palmei.
Nu ştiu de când nu am mai râs aşa. Defapt nu am râs aşa bine niciodată. Am impresia că acest puşti, va schimba lucrurile din casa asta şi pe mine.. ceea ce sună al naibi de ciudat. Nimeni nu a reuşit să facă asta. Sunt din ce în ce mai curios. Cu fiecare lucru ce-l face, fie el şi nesemnificativ, mă atrage şi mai mult.
Îmi dau o palmă peste cap. Trebuie să aştept, nu să mă grăbesc. Dacă-l fac al meu acum, o să distrug tot.
" Ce idiot.. râde de unul singur. Şi cum a avut tupeul să mă sărute? .. o să-i arăt eu lui. Nimeni nu-mi fură nimic! fie şi un sărut!" .
- Să ştii că nu-s idiot, chiar dacă te-am sărutat. Am făcut-o pentru că erai adorabil. Răspund eu.
" Super.. am uitat că poate citi orice câcat pe care-l gândesc.." .
Ce puşti interesant. Chiar dacă va trebui să sufere în continuare, e adorabil şi prin felul în care se bosumflă.
- Ok. Unde-i mâncarea? spune el, arătându-mi stomacul său.
- Acum o să vină stai calm.
Avusesem dreptate. Mâncarea, fusese adusă de una dintre servitoarele mele, şi pusă pe masă. Nu ştiu de când nu am mai mâncat în bucătărie, însă toate au un început, nu?
Începem să mâncăm. Eu mai încet şi puştiu mai repede, iar peste cinci minute farfuria sa era goală pe când a mea era "bogată".
- Deci, ţi-a plăcut? întreb eu cu gura plină.
" ce porc.. vorbeşte cu gura plină. Nu a fost învăţat bunele maniere?" .
- Păi mâncarea a fost bună, sunt sătul deja. Oricum, am o obiecţie. Cel care a mâncat lângă mine nu ma încântat deloc.. răspunse el zâmbiindu-mi cald.
Orice ar face puştiu ăsta mă vrăjeşte. Şi felul în care zâmbeşte sau felul în care e ironic, mă afectează oarecum, dar nu trebuie să-i arăt lui asta. El trebuie să sufere.. trebuie.
- Hmm, păi atunci poţi să te retragi dacă eşti sătul. Îi spun eu, continuând să mănânc.
" mai bou de atât nu se poate! am fost educat să nu plec de la masă până nu termină toţi.. deşi aş vrea eu să plec" .
- Nu. O să aştept până termini, abea apoi o să mă retrag din aria ta vizuală.
M-am şi înecat cu mâncarea la auzul răspunsului său. I-am "auzit" şi gândul, însă răspunsul a fost prea de tot.
- Bine, cum vrei tu.
În tot timpul, în care eu mâncam liniştit, a fost linişte. Între timp, am privit fereastra observând că se înserează. Ei bine, o să am tot timpul din lume pentru a privi cerul astă seară. Am terminat de mâncat, aşa că m-am ridicat de la masă, mulţumindu-i tânărului că mă aşteptase. Adevărul era, că nu îmi plăcea să mănânc singur.. dar acum, aveam compania lui. Ceea ce mă încânta, într-o oarecare măsură.
L-am luat în braţe din nou, îndreptându-mă cu el sus. Urcam scările cu grijă, ca nu cumva să picăm. Ajunşi sus, mai exact în dreptul uşii sale, am deschis-o pătrunzând în cameră. L-am lăsat jos pe tânăr, privindu-l încă odată.
- Noapte bună. Spun eu dând să plec.
Cineva mă prinsese de mână însă, iar eu m-am întors numaidecât. L-am putut observa pe tânărul ce mă privea, nu foarte indiferent cum făcea de obicei.
- Drake... îmi şoptise numele.
- Hmm ? reuşisem eu să îngân.
Se apropiase mai tare de mine, însă doar cu chipul. Între feţele noastre, era o distanţă destul de mică. Simţeam cum începeam să fierb, de ce însă nu ştiu. Îmi fixasem privirea în lagunele sale albastre.. şi calme acum. Iar el, ei bine, el îşi lipise buzele de ale mele, reuşiind astfel să mă surprindă. Am întredeschis gura, lăsându-l să pătrundă în lăcaşul meu, umed şi primitor. Îmi cerceta fiecare colţişor "ascuns", exact cum făcusem şi eu cu el la piscină. Acum.. cel uimit eram eu. Am întrat în duel, fără să mai stau pe gânduri. Puştiu, îşi băgase mâinile, în părul meu, adânciind sărutul, iar în acel moment am putut simţi un fior ce mi-a străbătut întreg corpul. Eu, mi-am dus mâinile după gâtul său trăgându-l mai aproape, arătându-i că vreau mai mult. Dar, el rupsese sărutul şi mă fixase cu privirea. Îşi trecuse o mână prin firele sale auri, ca mai apoi să-i aud vocea :
- Eu recuperez tot ce îmi este luat. În cazul ăsta un sărut. Tu mi l-ai furat la piscină şi eu l-am recuperat, dar să ştii că nu-s gay. Îmi spusese serios.
- Cum zici tu, domnule "vreau să devin om peşte". Spun eu chicotind.
El nu-mi răspunsese, însă, iar eu m-am îndepărtat. Am ieşit din cameră, întrând în a mea. Aveam camerele aproape una lângă cealaltă. Adică dacă cumva cineva intră aici după el, va avea de aface cu mine.
Încă tot nu pot ieşi din vraja pe care el a creat-o, prin acel sărut. A fost tandru şi.. mi-a plăcut. Nu am mai simţit o plăcere atât de mare, cu niciunul pe care l-am avut. Nici măcar când am făcut-o cu cineva.
M-am aplecat în jos, căutându-mi haine curate. Din dulap mi-am ales, o pereche de pantaloni negrii de trening, un tricou alb larg şi o pereche de adidaşi albi. Mi-am dat jos slipul, căci da încă mă aflam într-un amărât de slip. Am îmbrăcat o pereche de boxeri negri, ca să-mi ascund zona intimă. Apoi mi-am luat hainele pe mine şi m-am încălţat, pentru a ieşii afară.
Am păşit uşor, închizând uşa cu mare grijă.. pentru a nu-l trezi pe tânăr. Am de gând să fiu singur, doar eu şi cerul. Nu vreau companie acum, vreau.. doar să mă pot gândii în linişte.
Am reuşit să ies afară fără prea mult zgomot. M-am aşezat pe iarba proaspăt tăiată, începând să privesc în sus.
Tot ce a fost, o să se sfârşească curând. O să-l fac să sufere pe puşti, iar lumea se va cufunda în întunericul pe care-l merită. Toţi sunt răi. Nu pot spune că eu nu.. pentru că aşi minţii, dar.. merităm ceea ce se v-a întâmpla. Totuşi, va dura ceva vreme, până să se sfârşească tot. Oricum, o să-l ajut cu răzbunarea lui, pentru că aşa i-am zis. Pun pariu că nu o să uite nicicum de ea. Eu ştiu cum e să fi singur pe lume, căci eu.. nu mi-am cunoscut părinţii. Nu ştiu ce-i dragostea maternă, nu ştiu ce-s ăia prieteni. Mereu am luptat pe cont propriu, pentru a fi cineva în viaţă. Prima dată, am vrut să fiu cinstit, însă.. mi-am dat seama că nu voi face nimic dacă voi fi aşa. Lumea e rea, de ce nu aş fi ca ea?
Ei îşi bat joc de oameni buni, aşa că... am devenit şi eu rău. Poate nu a fost bine, poate a fost, dar nu îmi mai pasă acum.
În cap îmi revin imaginile sărutului din camera tânărului blond. A fost dulce.. şi tandru. Oricum, o să-l am, nu trebuie să-mi fac griji, da tot mă frământă ceva. Dacă o să mă îndrăgostesc de el? Dacă nu o să-l mai pot lăsa după ce-l fac să creadă în mine? Dacă... atâţi de mulţi "dacă". Oftez prelung, privind o stea. Cred că era cea mai strălucitoare..
O mână se aşează pe umărul meu, atrăgându-mi atenţia. Nici măcar nu am simţit când s-a apropiat de mine, cred că eram prea prins în gânduri.
- Ţi-am adus o pătură să nu răceşti... continuă vocea.
" DeÅŸii nu meritai.. " .
- Merci. Da' nu am nevoie. răspund eu, întorcându-mi privirea spre cer.
Era aşa frumos în această seară, încât merita cu desăvârşire să am toată atenţia asupra lui şi numai lui.
- Cum crezi. ÃŽmi spusese puÅŸtiu.
Îmi aşeză pătura pe mine, învelindu-mă frumos. Acum îmi era cald şi bine. Deşii spusesem că nu am nevoie, adevărul era că afară e destul de frig.
- Ce crezi că faci? îl întreb eu.
- Te-am învelit. îmi spuse el.
- Ok.
Eu priveam în continuare, cerul, ce părea a fi aşa de paşnic azi. Eram prins acum în vraja lui, însă am ieşit imediat din aceasta, fiindcă două buze moi şi fine s-au presat de fruntea mea, delicat. Am făcut ochii mari, recunoscând imediat acele buze, ce m-au sărutat în dormitor. Puştiu ăsta chiar nu e ca ceilalţi. Nu, am spus însă nimic. Eram prea mut de uimire, cred.
S-a îndepărtat uşor, intrând în casă, iar eu.. am rămas cu gândul la el... privind cerul în linişte.
[Imagine: tumblr_mfcg2sBNaZ1rnbh24o3_r1_500_large.gif]
Boys love.

#16
Next :

Capitolul 7.

Derrick P.O.V


Stăteam sprijinit de pervazul geamului. Priveam cerul. În noaptea asta, stelele şi-au făcut apariţia, încântându-mi ochii.
Ador noaptea. Chiar dacă nu sunt eu mare fan al întunericului, îmi place. E singurul moment în care pot să-mi pun gândurile în ordine. Singurul moment în care pot să mă gândesc, că tatăl meu mă priveşte de undeva... de acolo de sus, împreună cu mama şi Tania. Că o să mă ajute să-mi duc la capăt răzbunarea.
Deşii sunt sigur că nu ar fi de acord cu această răbunare, nu m-ar lăsa singur pe "câmpul" de luptă. Nu mi-ar dorii răul niciodată.
Îmi duc mâinile în jurul inimii strângând cu putere. Acel criminal mi-a rănit-o, prin simplul fapt că mi-a şters părinţii şi îngrijitoarea de pe faţa pământului. Acum sunt singur... sau mă rog, îl am pe Drake. Însă, tot nu sunt sigur cu nimic în privinţa lui. Am încredere în el pentru că m-a salvat atunci în tren, dar... nu-i pot acorda încă încrederea mea pe deplin. Nu ştiu mai nimic despre el, decât că e un demon care vrea să mă ajute. Şi mi se pare ciudat. Demonii, nu ajută pe nimeni. Am citit atâtea cărţii despre ei, şi am realizat că ei adoră să facă rău. De ce m-ar ajuta o astfel de creatură în răzbunarea mea? Să fie oare doar pentru că o să aibă loc o vărsare de sânge? Doar atât?
Brusc, gândurile mele au fost acaparate de o singură imagine. Cea în care l-am sărutat singur şi nesilit de nimeni pe Drake. Un fior mi-a străbătut întreg corpul. Eu sunt o persoană căreia nu ii se fură nimic... şi totuşi, puteam să nu fiu aşa încăpăţânat şi să-l las aşa. Chiar dacă el mi-a furat un sărut... nu trebuia să i-o întorc. Nu trebuia să recuperez nimic. Mai bine dădeam uitare acelui moment, deşii e cu neputinţă.
Cum să uiţi ? când buzele sale au fost mai dulci decât ale oricui... Cum să uiţii ? când acei ochii negri precum smoala, parcă doresc să te pierzi pe acolo, pentru a-i da satisfacţie posesorului lor de drept.
Încă îmi amintesc, cum picuri de apă se scurgeau ajungând în zona abdomenului şi luând forma pătrăţelelor. Mi-am trecut limba peste buze. De ce mă gândesc la aşa ceva? Oare să fie... pentru că i-am ascuns, adevărul despre orientările mele sexuale? Trebuie să fie asta.
Recunosc, mi-aş dorii să mă atingă mult mai mult. Mi-aş dorii să pot să-i ating părul la fel de negru, precum ochii săi. Mi-aş dorii... mult mai mult.
Am lovit cu pumnul pervazul geamului.
Nu vreau să mă mai gândesc la asemenea lucruri. Trebuie ca mintea mea şi toată fiinţa mea să fie axată doar pe răzbunare. Aici, nu o să mă ajute nişte pofte trupeşti cu acest lucru. Răzbunarea...
Aştept momentul acela, când criminalul ăla fără pic de suflet să fie în faţa mea. Să-mi implore să-l omor mai repede. Am de gând să mă joc cu el, înainte să-l omor. Am de gând să-i provoc dureri sufleteşti la fel cum mi-a provocat el mie.
Mi-am aţintit din nou privirea spre geam, defapt spre ce era dincolo de el. Acolo afară, la cine stă pe iarbă. Drake... un demon cu chip de înger. Bănuiesc că iubita lui, e mândră că l-a întâlnit, asta dacă are. Şi dacă nu, oricum toate şi toţi i-ar cădea la picioare doar dintr-o simplă privire.
O creatură atât de frumoasă precum el, nu bănuiam că ar fi cu putinţă să existe. Se vede clar că m-am înşelat... se vede clar că îl doresc mult, deşii nu l-am cunoscut doar de puţin timp.
M-am îndepărtat de geam, priviind în gol. Nu înţeleg cum de mă comport aşa şi de ce-l doresc aşa de mult. Nu înţeleg... totuşi, ar trebui să fiu prudent. Nu trebuie să uit că el poate citi tot ce gândesc. Nu trebuie să uit asta.
Am luat un trandafir negru, din vaza ce se afla pe masă. Arată bine la prima privire şi pare destul de natural. Doar că eu ştiu că nu are cum... sigur e vopsit. Ca şi cele din piaţă pe care le-am văzut când eram mic. Nu pot să cred că vremea a trecut aşa de repede. Încă nu-mi vine să cred că părinţii mei s-au dus...
O lacrimă sărată mi-a parcurs întreg chipul, ajungând pe o petală a trandafirului. Când micuţa perlă a făcut contact cu floarea, negrul acela a dispărul şi în locul cu pricina a apărut un alb frumos.
Privirea mi s-a luminat de îndată, constatând că avusesem dreptate cu privire la vopsit. Am râs scurt.
Mi-am adus aminte de vorbele Taniei. Tot răul spre bine...
Am aruncat floarea pe jos, nepăsându-mi că fac mizerie. Am continuat să stau în picioare, uitându-mă la pereţii. Mă gândeam, la momentele fericite din viaţa mea. Cum ar fii, atunci când Tania m-a învăţat să merg pe bicicletă sau când mama... mama mea, s-a jucat football cu mine. Tata, ei bine el, era mai mult plecat la servici. Şi totuşi, asta nu-l oprea atunci când venea târziu acasă, să-mi cetească o poveste, să-mi spună veşnicul "noapte bună" şi să-mi sărute creştetul capului.
Momente nepreţuite...
Mi-aş dorii să dau timpul înapoi. Să fi plecat cu ei atunci când i-au răpit. Să fii fost şi eu mort acum... nu să trăiesc de unul singur.
Mă simt oribil. Mă tot întreb de ce nu am murit şi eu. De ce toţi şi-au riscat vieţile pentru mine?
Această întrebare mă chinuie... nu-mi dă pace.
M-am aşezat în pat, cu spatele la uşă. Adoptasem o poziţie în şezut. Cu mâinile am prins cearceaful, strângându-l în pumnii.
Mă simţeam un nimic. Nu am mai rezistat... am lăsat frâu liber lacrimilor, ce şi-au dat drumul din ochii mei, ajungând undeva prin pat.
Plângeam pentru că nu mai puteam ţine durerea în mine... plângeam fiindcă mă simţeam singur din nou, poate prea singur...
Două mâini mi-au cuprins spatele, formând o îmbrăţişare. Am căscat ochii cât am putut de tare, deşii vedeam în ceaţă datorită lacrimilor ce continuau să cadă.
- Nu mai plânge Derrick. Acum nu mai eşti singur. Îmi spuse vocea, după aceea îmi sărutase creştetul capului.
Nu am spus nimic, doar am rămas uimit de gestul ăla. Cel care mă îmbrăţişase era...

[Imagine: tumblr_mfcg2sBNaZ1rnbh24o3_r1_500_large.gif]
Boys love.




Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)