[Terminat] Un sarut la miezul noptii
#1
Deci sper ca nu v-ati plictisit de mine si de absolut plictisitoarele mele povesti care nu se mai termina niciodata:)) Oricum va asigur ca aceasta este o poveste foarte scurta fata de celelalte "Capodopere" ale mele.
Nu va spun absolut nimic despre aceasta poveste. Va las singuri sa decideti daca vor aparea sau nu personaje fantastice:)
Orice fel de critica este bine venita. Puteti sa fi-ti oricat de duri doriti, nu ma deranjeaza:) Cel putin atata timp cat critica voastra este baza pe niste argumente solide, nu voi avea nici o problema cu ea.

Un sarut la miezul noptii
Prolog

Era nevoie de ceva foarte nesemnificativ pentru a-l atrage pe celalalt Lord. Un singur pas, un simplu singur contact al razelor lunare cu pielea mea că a aparut în fata mea, materializându-se în aer din nimic. M-a apucat de încheietura mâinii drepte aducându-mi tot trupul în mijlocul acelei pajişti cât mai departe de acolitii periculoşi ai Lordului care se opriseră, mârâind ameninţător exact acolo unde cu numai câteva secunde statusem. Îi puteam auzi şi eu de la acea distanţă considerabilă cum mârâiau şi muşcau aerul furioşi că pradă a reuşit să scape. Mi-a dat drumul dar s-a uitat la mine cu o aşa expresie încât orice gând coerent din mintea mea a zburat undeva departe de unde nu puteam să îl recuperez. Am înteles, totuşi, că el nu avea să ezite să mă omoare dacă încercam să fug, aşa că am întepenit acolo unde m-a pus neîndraznind să mă îndepartez de prezenta lui care mă sufocă. Nu îmi dadeam seama atunci că amândoi ne uitam în ochii celuilalt şi că eu, de fapt, de aceea mă simteam sufocată de prezenta lui. Din cauza acelei priviri care mă despuia de toate protectiile mele lasându-mă goală şi vulnerabilă în fata lui.
- Ne reîntâlnim din nou, frumos Luceafar de seară, a spus cel care mă, cică, „salvase”.
Dar ceva era ciudat. Ceva nu se potrivea numai că nu puteam să spun atunci, în acea clipă, ce mai exact. Poate modul în care rostise cuvintele deşi din câte puteam să îmi dau seamă o facuse în acelaşi modul seducator şi periculos specific lui, poate cuvintele pe care le-a zis sau poate ceva din ochii lui albaştrii înghetati, dar cert era că ceva din atitudinea lui m-a facut să devin foarte atentă la el. Ceva nu era în regulă, nu se potrivea cu Lordul nemilos pe care îl întâlnisem în trecut. Am alungat acea senzatie dând vina pe dorinta mea de a face din acea întâmplare un simplu vis, de a nega realitatea în speranta că poate mi se adeverea dorinta şi mă trezeam în închisoarea mea dându-mi seama că fusese doar un vis. Numai că ştiam că nu era adevarat. Mi-am lasat privirea în jos deoarece vroiam să mă scufund în starea de neacceptare a adevarului fugind ca o lasă de realitate decât să o înfrunt.
- I-ati mâinile de pe ea şi dă-mi-o înapoi! Este a Mea! A mârâit celalalt Lord.
Încă nu reuşisem să înteleg ce mai exact erau cei doi Lorzi şi cum de puteau să fie frati buni în timp ce erau atât de diferiti.
- Corectează-te, frăţioare. Era a ta. Acum este a Mea. Se află momentan sub protectia lunii şi automat şi a mea, faţă îmi apartine. Şi în plus, a zis el apropiindu-se chipul de pielea gâtului meu şi inhalând adânc mirosul meu, nu îţi apartine, nu ai facut-o a ta.
Cumva în timp ce ei doi discutau, Lordul se daduse în spatele meu şi şi-a bagat mâna în parul meu pentru a-mi înclina capul în dreapta ca el să îşi treacă nasul şi apoi limba de-a lungul gâtului meu. Când facuse asta simtisem un fior strabatându-mi şira spinarii şi nu era unul bun. Îmi înghetase sângele în vene acel act şi nici eu nu ştiam cum de ramasesem în picioare când tot ce îmi doream era să mă prabuşesc pe jos şi să nu mă m-ai ridic.
- Dă-mi-o! Mârâit celalalt înainte să se arunce.
Şi uite aşa tot Iadul se dezlantui.
#2
Hello dear. A trecut destul de mult timp de când nu am mai trecut cu nici un reply pe la niciuna din operele tale, şi nu ai idee cât de rau îmi pare, dar chiar nu mai am timp liber, şi mai ales acum că am început şcoala şi sunt şi noua preşedintă a consiliului s-a dus timpul liber de tot. Ce să spun, îmi place titlul, îmi aduce aminte de o carte citită de curând care mi-a placut foarte mult sunt sigură că şi această poveste va avea acelaşi efect.
Ideea, ei bine aştept urmatoarele capitole să îmi pot exprima parerea. Cât despre personaje, sunt sigură că vor fi la fel de complexe şi bine structurate după cum ne-ai obişnuit.
Am vazut câteva greşeli, dar nu sunt grave aşa că poti sta liniştită. Ce să zic baftă şi sper să pot trece de fiecare dată pe aici. Bye.
#3
am venit cu continuarea!! muahaha:)))


Capitolul I

De când am aterizat pe acest Pamânt am ştiut că mama mea avusese dreptate, că nu trebuia niciodată să îmi parasesc locul meu sigur dintre stele. Numai că nu o facusem aşa că nu puteam să dau înapoi în acea clipă, poate cu ajutorul unei vrajitoare sau al unui şaman ar fi putut să se întoarcă dar nu cunosc nici unul care să vrea să mă ajute. În cel mai bun caz, aveau să se îndure de mine şi aveau să îmi ofere o moarte rapidă înainte să ia de la mine ceea ce aveau nevoie. Bine că mi-am luat toate masurile de precautie pentru a nu fi descoperită de acei magicieni, dar nu mă aşteptam ca situatia să fie atât de oribilă. Când am ajuns în cel mai apropiat sat de locul unde aterizasem mă aşteptam ca lumea să fie primitoare şi calduroasă aşa cum vazusem ani de-a rândul din locul meu de sus, numai că nu a fost aşa. S-au uitat la mine cu ochii plini de teamă şi s-au ferit din calea mea şi de mine de parcă se aşteptau ca în orice clipă să îi atac. Nu întelegeam de ce se purtau aşa. De ce refuzau să vorbească cu mine, să mă ajute. Ba după câteva ore unul dintre satenii care era mai curajos s-a apropiat de mine şi m-a rugat să plec înainte să le fac probleme. Nu puteam întelege cum puteam eu să le creez lor probleme când tot ceea ce îmi doream era să aflu mai multe despre locuitorii acestei planete pe care o urmarisem de departe de la naşterea timpului. Numai că ceva din privirea acelui barbat mi-a atins inima şi eu doar mi-am înclinat capul lasându-mi parul albastru închis ce încă avea praf de stele în el facându-l să sclipească feeric să îmi cadă peste ochii şi m-am întors parasind satul. Mi-am zis că acel sat era doar o exceptie, că celelalte aveau să mă primească altfel. Cât de rau m-am înşelat. Fiecare sat pe care l-am vizitat din acea seară fatidică în care m-am hotarât să cobor pe Pamânt mă tratase în acelaşi mod prost şi deranjant care mă ranea câte putin de fiecare dată. Tot ceea ce îmi doream era să îi cunosc mai bine, să îi ajut iar ei se uitau la mine de parcă eram un monstru şi nu puteam afla motivul şi nici nu există cineva care să îmi explice, să mă facă să înteleg acel comportament ciudat.

Mă aflam într-o padure destul de încântatoare dar mă îngrijora faptul că era extrem de linişte. Nici o vietuitoare nu se auzea, nimic nu perturba acea linişte dar la început nu am fost conştientă de aceasta deoarece eram obişnuită cu acea linişte. Acolo sus, în univers nu exista nimic care să o distrugă, dar aici pe Pamânt nu mai era aşa. Aşa că mi-a luat câteva minute să îmi dau seama că ceva nu era în ordine şi că trebuia neaparat să ies din acea padure. Numai că a fost prea târziu. Când m-am trezit eu că trebuie să ies deja eram înconjurată de nişte umbre care aveau ochii aurii. Initial nu îi vazusem dar atunci când am conştientizat cât de ciudată era acea linişte am observat şi acei ochii iscoditori care pareau a mă urmari peste tot. Se mişcau fară a face absolut nici un zgomot apropiindu-se din ce în ce mai mult de mine. Am ştiut instantaneu că trebuie să fug, să scap de acei pradatori dacă nu vroiam să devin noua lor masă. Aşa că am început să fug iar acele animale au început şi ele să fugă după mine. Dintr-o dată padurea superbă care îmi fusese o alinare mângâindu-mă, calmându-mă şi ferindu-mă de privirile surorilor mele, celelalte stele, a devenit doar un alt inamic care vrea să mă distrugă. Alunecam pe pamântul moale şi mă împiedicam de unele radacini ale copacilor care crescuseră pe deasupra pamântului sau mi se încurca parul lung în ramurile joase ale unor copaci sau din neatentie şi din cauză că era întuneric beznă mă loveam de crengile în care îmi agăţam parul, iar de parcă toate acestea nu ar fi fost de ajuns mă mai şi umpleam din ce în ce mai mult de zgârieturi şi rani superficiale dar care usturau groaznic de rau. Numai că acestea nu conta, tot ceea ce conta în acel moment era ca eu să scap de acei pradatori care atunci când mi-au simtit frică au început să urle şi să mârâie ameninţător. Nici nu mi-am dat seama când mi-am pierdut speranta că voi putea să scap, fiind înlocuită de panică şi teroare şi siguranta că voi ajunge masa de seară a unor animale salbatice, decât atunci când am vazut în fata mea la câţiva metrii departare un luminiş. Nu ştiam de ce simteam că dacă voi ajunge acolo voi fi în siguranţă dar asta simteam şi aveam încredere în acest instinct. Singurul lucru la care mă gândeam în acele secunde care paruseră ore întregi era să nu mă dau batută, să încerc să scap, să alerg putin mai repede că voi reuşi. Nu ţinusem cont în ce directie fugeam, doar o faceam.

Exact în secunda în care am păşit în acel luminiş am simtit pe cineva apucându-mă de încheietura mâinii. Instantaneu mi-am întors capul în spate pentru a mă uita la animalul care m-a apucat. Ochii mei albaştri-cenuşii s-au marit considerabil atunci când am vazut că cel care mă prinsese era un barbat de vreo douazeci şi ceva de ani cu parul şaten scurt. Numai că ceea ce m-a lasat mască a fost faptul că era gol. Acesta rânjea la mine de parcă tocmai câştigase un premiu, dar nu mă deranja acest fapt prea mult având în vedere faptul că el era gol în fata mea. Tocmai când mi-am deschis gura pentru a-l întreba ce vrea îi vad expresia schimbându-se aratând ameninţător, periculos şi de undeva din mijlocul pieptului sau auzindu-se un mârâit. Inima mea mi s-a oprit neîntelegând că el nu la mine facea aşa. Teroarea a pus stapânire pe mine când m-a smucit tragându-mă înspre el, însă cineva m-a apucat de cealaltă mână tragându-mă în aceeaşi secundă în directia opusă. Pentru câteva secunde m-am simtit că o papuşă din cârpe pe care se bateau două fetite. Mi-am întors capul pentru a vedea cine era cealaltă persoană. Era un alt barbat care avea tot în jur de douazeci şi ceva de ani doar că acesta era îmbracat cu totul în negru având o pelerină neagră înfăşurându-se în jurul sau cu captuşeala de un roşiu sângeriu, aceasta era vizibilă în locul în care mâna lui ieşea de sub pelerină să mă ţină pe mine strâns de mână. Acesta avea parul scurt negru şi pielea foarte albă, aproape translucida amintindu-mi de Luceafarul atunci cad cobora pe Pamânt sub formă de înger. La fel ca şi celalalt barbat şi acesta aparuse de nicaieri.

Eram mai mult decât zapacită şi buimacă. Cu doar câteva ore în urmă nimeni nu vroia să vorbească cu mine, nu mai zis de a se apropia îndeajuns de mult pentru a mă atinge, iar atunci doi barbati cu adevarat atragatori, dacă nu chiar prea atragatori pentru binele şi al lor şi al meu, încercau să mă atragă de partea lor. Lucru care într-un sfârşit a sunat alarma în mintea mea. Mi-am întors privirea spre primul şi pentru prima dată i-am vazut ochii aurii de ai fi crezut că erau facuti din aur pur sclipind în întunericul care îl învaluia. Aceiaşi ochi ca şi acele animale care mă urmareau. Era un vârcolac. Îi vazusem de sus din cer dar nu credeam că aveam să dau peste ei în mica mea excursie. Se pare că mă înşelasem amarnic. Apoi după ce stabilisem adevarata origine a acelui necunoscut şaten mă întorc spre celalalt cu rugaciunea fierbinte ca acela să nu fie ce credeam eu că era. Rivalitatea era atât de mare între cei doi încât îmi era greu să o ignor, dar vroiam să mă conving că ceea ce simt era legitim. De parcă mi-ar fi citit gândurile barbatul zâmbeşte atunci când mă uit înspre el. Un zâmbet care ar topi calotele glaciare dacă ar avea acea putere dar nu mă afectează deoarece ochii mei erau fixati pe ceea ce dezvaluiau acele buze carnoase, rozalii. O pereche de canini lungi, ascutiti şi albi sclipeau ameninţător în lumina lunii. Un vampir. Atentia mi-a fost distrasă de mârâitul ameninţător al vârcolacului.
- Dă-i drumul, Vladimir, asta dacă nu vrei să devii una cu pamântul. Eu am pus mâna pe ea primul! Mârâie vârcolacul uitându-se de parcă ar fi vrut să îl omoare cu privirea peste capul meu la inamicul sau.
- Ntz, ntz, ntz, Alexander. Nu aşa vorbeşti cu fratele tau, a raspuns vampirul ridicând un degete şi dând din el de parcă vorbea cu un copil care facuse ceva rau.

„Frate?”. Mintea mea s-a blocat asupra acelui cuvânt, în timp ce ochii mei se plimbau de la unul la altul încercând să gasească macar o mică asemanare între ei doi. Numai că nu dau peste nimic sau aproape nimic. Luminita din ochii lor duri şi cruzi oferea acelaşi sentiment care facea că prada să ramână paralizată cu frică. Poate erau frati. Acea privire sigur era o moştenire de la cel sau cea care zamislise asemenea creaturi oribile.
- Este a mea! A ţipat Alexander înfuriat de-a dreptul dar nefacând nimic pentru a încerca să mă tragă înspre el.
- Alex, ce ar fi să facem un pact semnat cu sângele nostru pentru a fi siguri amândoi că nici unul nu va încerca să îl pacalească pe celalalt, a sugerat Vladimir lingându-şi într-un mod senzual, sau cel putin el vroia să fie senzual dar mie nu îmi facea decât să îmi dea stomacul pe dos, buzele.
Mi s-a oprit inima. „Să mă transforme?”. Nu mai puteam să respir, nu mai puteam să functionez. Dacă până atunci ascultasem şi observasem scena ce avea loc încercând să îmi controlez emotiile în ace clipă când întelesesem ceea ce avea să se petreacă simteam impulsul de a fugi. Nu puteau să transforme o stea într-un vârcolac sau vampir, nu faceau decât să omoare acea stea dacă încercau. M-ar fi legat de Pamânt, de lumea lor pentru restul timpului, m-ar fi transformat în partenera lor ideală deoarece oamenii care supravietuiau transformarii erau foarte rari şi cei care reuşeau se trezeau fiind pierduti în mrejele nebuniei. Însă noi, stelele, supravietuiam absolut oricaror lucruri fiind obligate să ne adaptam, numai că nu îmi doream să mă transforme în acele chestii, să nu mă m-ai pot întoarce înapoi acasă... două mici perle translucide pe care oamenii le-ar fi numit lacrimi s-au prelins pe chipul meu atunci când am înteles adevarul. Amândoi s-au apropiat de mine şi fiecare a lins o lacrimă. Pe obrazul drept am simtit limba aspră a vârcolacului în timp ce pe stângul am simtit-o pe cea fină a vampirului.
- Da. Încheiem pactul chiar acum, a şoptit Alexander cu ochii închişi aratând foarte calm şi paşnic de parcă savura un vin fin.

Vladimir a pocnit din degete şi a aparut un document de o pagină cu ceva scris pe acesta. Nu am putut să vad ce scria dar ştiam că era acea întelegere apoi vampirul şi-a facut o mică rană pe degetul aratator cu coltul sau şi a semnat după care vârcolacul şi-a zgâriat degetul facându-şi o rană mai mare şi neregulată. Vampirul a luat contractul în timp ce mi-a dat drumul lasându-l pe Alexander să mă ia.
Coşmarul meu de abia începuse iar eu eram doar vag conştientă de asta. Mintea mea refuzase pur şi simplu să conştientizeze adevarul încercând să mă trimită într-o lume ireală în care nu eram în acea încurcatură. Eram atât de şocată în acele clipe, în acea seară încât nu am fost în stare să fac nimic, nu am avut nici o reactie fiind o simplă papuşă din cârpe dusă dintr-un loc în altul.
#4
Capitolul II

Mi-am deschis ochii cu precautie aşa cum m-am învăţat să fac în ultima saptamână pentru a scapa de atentia nedorită, intimidantă şi enervantă a lui Alexander. Observasem că dacă mă prefaceam că dorm el se plictisea să stea la capatul patului meu şi pleca iar la doar cinci minute după ce disparea eu mă ridicam din pat şi mă pregateam cât de repede puteam doar pentru a ieşi din încapere înainte să se întoarcă el. Numai că nu puteam să îl evit tot timpul, ceea ce faceam era doar să îl încetinesc destul cât să micşorez perioadele de timp pe care le petreceam în compania lui. Dacă fugeam de Alexander în mod constant, acesta nu avea altceva în minte decât să o caute şi astfel nu avea să se comporte urât sau să dea în mine. M-am uitat pe antebratul meu drept unde încă se vedea vânataia pe care mi-o facuse cu câteva zile în urmă. Îmi amintesc cât de îngrozită am fost atunci când l-am vazut înfuriindu-se într-atât încât chipul lui se blocase între a se transforma în lup şi a ramâne om. Botul i se alungise doar jumatate şi nasul i se turtise iar coltii crescuseră aratând ameninţători însă îşi pastrase pielea netedă putin bronzată şi forma umană a fetei. Numai că asta nu facea decât să îl arate şi mai groaznic şi mai înfricoşător. Mă dadusem un pas în spate încercând să pun cât mai multă distanţă între noi doi, ceea ce a fost o abordare greşită deoarece nu a facut decât să îl enervez şi mai tare şi m-a apucat de braţ pentru a mă opri din acea retragere. Mâna lui cu degetele care se transformaseră în gheare o apucase de antebraţ ranind-o şi dându-i sângele. Vru să ţipe însă ţipatul îi murise pe buze înainte să apuce să iasă deoarece el îşi lipise buzele de ale ei încercând să o sarute. Mă lasase în pace după ce mă sarutase, lasându-mă să plângă singură pe jos.

Acea întâmplare era primul lucru care îmi aparea în fata ochilor atunci când adormeam. Acei ochi ai lui aurii, lichizi ca aurul topit mă împietreau oprindu-mă în loc, neputând să mă mişc, facându-mă să mă simt neputincioasă în fata fortei lui brute. Mă urmareau peste tot până şi în inconştienţă, nelasându-mă să dorm.
Am clipit de câteva ori alungând acele gânduri care nu mă faceau decât să pierd timpul aiurea. Nu aveam timp de pierdut, trebuia să mă îmbrac şi să dispar din cameră înainte să îşi facă Alexander aparitia. Aşa că asta am vrut să fac atunci când lordul a intrat în dormitorul meu fară să se obosească să bată. Eram aproape goală având numai o pereche de chiloti din dantelă minusculi pe mine în timp ce ţineam în mâini corsetul gata să îl pun pe mine. Nu suportam acele camăşi pe care femeile umane le purtau în locul chilotilor pentru a le acoperii. Mi se pareau inutile, cel putin asta fusese parerea mea până în acea clipă când Alexander a decis să mă onoreze cu prezenta sa. Ochii lui straluceau înfometati în vreme ce masurau fiecare centimetru al corpului meu. Am scapat instinctiv corsetul, ducându-mi mâinile la pieptul destul de generos, încercând să îmi ascund sanii de privirile sale flamânde. Deodată vedeam atractia acelei camăşute care acopereau femeile de la gât până la glezne. Nu puteam să fac nimic, eram împietrită în acea pozitie fară puterea de a ţipa la el să iasă afară. Aşa că ceea ce era inevitabil s-a întâmplat: a facut un pas înspre mine cu mâna lui dreaptă ridicându-se şi îndreptându-se spre mâinile mele. Vroia să mă apuce de brate pentru a mă forta să îmi îndepartez mâinile pentru a-l lasa să îmi vadă mai bine sânii. Numai că exact atunci când el s-a apropiat, ei m-am îndepartat, pastrând acea distanţă de câţiva paşi între noi de parcă de aceea ar fi depins viata mea şi nu ştiam cât de îndreptăţită eram să cred asta. După câteva minute în care am dansat aşa unul cu celalalt, furia a început să îşi arate capul urât şi i-am vazut ochii aurii începând să stralucească la fel ca aurul topit după care l-am auzit mârâind.

- Eşti sub acoperişul meu, este dreptul meu să te vad aşa cum poftesc, a mârâit el printre dintii care au început să crească într-un mod alarmant.
- Nu ai nici un drept asupra mea! Sunt fica lui Hyperion! Nu mă puteti trata ca o simplă sclavă pe care vreti să o vrajiti. Sunteti doar nişte salbatici şi cer să fiu eliberată de îndată pentru a mă întoarce de unde am venit! Am izbucnit eu facându-l să se dea câţiva paşi în spate.
Toate frustrarile care se adunaseră de când facusem prostia de a vizita Pamântul s-a stins şi au explodat în cel mai inoportun moment posibil. Mă simteam epuizată după acel mic discurs în care îmi turnasem toată energia şi mânia şi umilinţă. Umilinta durea cel mai mult. Umilinta pe care o simteam chiar în acea clipă deoarece eram goală, iar el nu se sinchisea să îmi arunce capotul din spatele sau ce statea frumos pe spatarul scaunului de la toaletă. Nu puteam să îmi dau seama dacă lipsa lui de reactie era un semn bun sau rau. Mă obişnuisem ca el să ţipe şi să îşi manifeste furia şi dezamagirea atunci când ceva, orice, îl nemultumea. Acea latură a sa liniştită provoca şi mai multă nelinişte în sufletul meu decât atunci când se exterioriza. Era ceea ce muritori numeau calmul dinaintea furtunii. Acea linişte nu promitea nimic bun pentru mine. Dându-mi seama de asta am simtit dorinta de a fi îmbracată şi departe de acel loc ca o durere acută spintecându-mi stomacul. M-am dat un pas în spate încercând să pun mai multă distanţă între noi doi dar a fost o greşeală fatală pentru mine deoarece nu am facut decât să îl scot din acea stare de împietrire în care intrase şi să îmi fac cunoscută prezenta în conştientul lui. În prima clipă în care am vazut acel zâmbet plin de multumire aparând pe chipul lui mi-am dat seama cât îmi doream ca el să izbucnească şi să mă lovească, să se comporte ca şi până acum numai să nu mai zâmbească în acel mod.
- Probabil te întrebi de ce zâmbesc, a rostit Alexander întorcându-se într-un final cu spatele la mine şi aruncându-mi nonşalant halatul de pe scaun.

Eu îl prind împiedicându-mă şi cazând pe patul care se află între mine şi el. Aude bufnitura însă continuă să stea cu spatele la mine. Tot ceea ce pot vedea în acea secundă era spatele lui lat, puternic şi parul scurt şaten care îi statea razleţ. Arata aproape atragator vazut din spate, aproape încântator, aproape aş putea să îl iubesc dacă nu ar fi pentru toate celelalte mii de defecte ale lui. Mi-am scuturat capul alungând acele gânduri terifiante din mintea mea. Nu trebuia să uit despre persoană adevarată care se află ascunsă în spatele acelei aparente frumoase. Un aspect atragator pentru a ascunde un pradator ucigaş. El a continuat să vorbească însă eu nu am auzit decât ultima parte a monologului sau după care a ieşit din încapere.
- Îmi placi, te voi face a mea în final, dar pentru moment te aştept în curte pentru o plimbare scurtă înainte de masă, a spus Alexander.

Am încercat pentru câteva secunde după ce a plecat să îmi amintesc ceea ce a rostit însă a fost în zadar. Aşa că am ales o rochie simplă, de un verde închis cu un decolteu foarte mic şi mâneci evazate şi mi-am împletit parul lung de culoarea prafului de stele într-o simplă codiţă lasând-o să cadă pe spate. Mă ispitea un gând să îmi tai frumosul şi matasosul meu par şi poate şi să îi schimb culoarea, într-una mai pamânteană însă nu mă lasa inima să îl maltratez în acel mod. Am oftat încercând să îmi fac curaj să pun mâna pe clanţă şi să ies din camera în care avem o falsă siguranţă dar macar era ceva.
Toti oamenii pe care i-am întâlnit în drumul meu se uitau ciudat la mine de parcă ştiau ceva ce eu nu ştiam şi se întrebau ce avea să se întâmple mai departe, lucru care îmi dadea fiori pe şira spinarii. Mă faceau să mă simt ciudat de parcă mă îndreptam spre moartea mea. Cu fiecare pas pe care îl faceam picioarele îmi deveneau din ce în ce mai grele de parcă cineva atârna greutăţi de ele. Mi-am ridicat privirea spre cer şi am ridicat o rugaciune tacută spre tatal meu, cerându-i iertare pentru insolenta de care am dat dovadă şi rugându-l să mă protejeze.

Statea pe o bancă de la marginea gradinii cu ochii închişi şi arata foarte liniştit, aproape calm şi din nou atât de înşelator. Pentru cineva care nu îl cunoştea, chiar şi pentru cineva care îl cunoştea, parea tipul perfect de barbat de acre toate femeile s-au îndragostit, parea ireal şi promitea chiar şi stelele de pe cer. Cu mâna dreaptă am îndepartat acea imagine cu el, un Adonis şaten, masiv apucându-mă de mână şi tragându-mă pe Pamânt înlantuindu-mă pentru totdeauna de acest tarâm care nu îmi mai parea deloc magic şi încântator.
- Lordul meu, şoptesc eu facând o plecaciune adâncă aşa cum vazusem servitoarele din castel facând atunci când el trecea pe lângă ele.
Mi se parea ciudat cum toate servitoarele lui erau îndragostite până peste cap de el când Alexander putea să fie atât de crud şi de rau cu mine şi mă mai ţinea şi captivă, fapt cunoscut de toti servitorii. Chiar nu puteam întelege ce vedeau la el. Cum de nu vedeau partea lui violentă şi periculoasă şi dacă erau conştientă de ea cum de puteau să o ignore.
Alexander s-a întors cu fata spre mine şi mi-a dezvaluit zâmbetul lui încântator care eram sigură topea foarte multe inimi, însă ochii lui aurii au continuat să ramână reci.
- Mă bucur că te-ai decis să mă acompaniezi în această frumoasă zi. Nu este aşa că este perfectă pentru o plimbare? M-a întrebat el comportându-se de parcă eram acolo din propria mea voinţă nu pentru că mă amenintase.

- Da, este o zi nemaipomenită, am raspuns eu fară prea mult chef în timp ce m-am îndreptat spre el pentru a mă aşeza pe bancă.
M-am aşezat pe cealaltă parte, cât mai departe posibil de Alexander însă acesta pur şi simplu şi-a întins mâna şi şi-a pus-o pe talia mea tragându-mă lângă el. Eram în bratele sale şi mă uram pentru că mă simteam atât de bine în bratele lui. Mă uram că nu puteam efectiv să alung acea dorinţă de a mă calma şi a-mi lasa capul pe pieptul lui masiv şi era atât de cald... emana caldură facându-mă să mă simt şi mai bine. I-am simtit apoi nasul alintându-mi urechea. Mi-am închis ochii lasându-l pentru câteva secunde să îşi facă de cap sau mai exact lasându-mi zidurile jos. Eram învăţată cu atingeri, cu îmbrăţişări, cu gesturi multiple de afectiune şi dragoste iar în cele două saptamâni de când mă aflam pe Pamânt fusesem privată de acele gesturi şi în acea secundă tânjeam după ele. Era tot ceea ce îmi doream, dar în loc să mă afund aşa cum îmi doream în acea îmbrăţişare eu m-am departat. Poate dacă era altcineva, poate dacă era altfel nu aş ieşi din acele brate calde, protective cu promisiuni imposibile. Când m-am întors cu fata spre el am vazut zâmbetul superior pe chipul sau. Acesta parcă îmi spunea: „Încă putin şi am câştigat... doar putin şi eşti a mea.” Aş fi vrut să fac să dispară acel zâmbet enervant de pe chipul sau însă ştiam că aveam motive foarte întemeiate să creadă aşa ceva. Chiar eu îi dadusem acea confidenţă în reuşita planului sau. Adevarul era că eu aveam anumite nevoie, aveam nevoie de anumite lucruri care să mă mentină fericită şi privată de ele deveneam o ţintă uşoară pentru farmecele sale antice care în mod normală m-ar fi lasat rece.

- Mergem sau nu să ne plimbam? L-am întrebat ridicându-mă furioasă.
- Cu siguranţă, doamna mea, a raspuns el ridicându-se şi oferindu-şi mâna ca un adevarat gentilom.
Ne-am plimbat vreo oră şi ceva până când el a simtit mirosul mâncarii care era pregatită pentru noi şi m-a ghidat înapoi la castel pentru a mă conduce la dormitorul meu. Nu a trebuit să îmi spună ce dorea, ştiam că eram invitată să cinez cu el aşa că i-am facut o scurtă plecaciune şi m-am retras în camera mea pentru a mă schimba. Stateam la toaleta mea gata aranjată şi gatită încercând să mă pregatesc pentru ceea ce urma deoarece Alexander se purtase prea bine în acea zi pentru ca eu să pot trece cu vederea acest fapt. Cu siguranţă punea ceva la cale, motiv pentru care fusese într-o dispozitie atât de bună, dar niciodată în visele mele nu aş fi putut să îmi închipui surpriza absolut neplacută pe care o pusese la cale. La un moment dat înainte să deschid uşa avusesem un presentiment care îmi spunea să mă ascund, să nu ies dar l-am dat la o parte zicându-mi că nu putea să fie mai rau decât ceea ce îmi facuse până în acea clipă. Nu îmi puteam da seama cum de fusesem atât de neglijenţă, atât de proastă încât să îl subestimez, însă regretele mele veniseră putin prea târziu.
#5
Fa-le o favoare celor ce poate ar dori sa-ti comenteze si baga si tu niste line breakers pe acolo incat sa fie paragrafele mai usor de diferentiat si de citit. Si cum aparent nu am voie sa comentez decat daca ceri tu expres chestia asta (adica o chestie care mie-mi pare de-a dreptul fantasmagorica), nu voi reveni decat daca se cere asta.
De asemenea, fii draguta si pune si tu la primul post un edit in care sa zici ce doresti de la cei ce vor comenta (o chestie care se stipuleaza printr-unul din numeroasele seturi de reguli de pe aici), deoarce aparent ies numeroase discutii neavenite la lucrarile astea ca se comenteaza nu stiu cum si in nu stiu ce fel rautacios.

Bafta.
[Imagine: 14wyiz6.jpg]

Pentru intrebari sau orice alte interactiuni cu mine, folositi cu incredere mesajele de profil. Contrar opiniei populare eu nu musc...si chiar daca as musca, am toate vaccinurile facute.
#6
Buna! Dupa cum am promis sunt aici cu critica. Sper ca nu am intarziat, dar nu am avut prea mult timp. Am zis totusi sa o aduc acum decat atunci cand va veni scoala si o voi face fugitiv. So, let's start with the title.
Imi pare atat de cunoscut. Poate e original ( si sa ma scuzi daca e asa ), dar am vaga impresie ca e titlul unei carti/ film. :-?? Dunno why, oricum am mai auzit numele. Anyway, poate ma insel, dar de ales, l-ai ales bine. Este simfonit, sa spun asa, de parca as fi auzit expresia toata viata :))
Mai ramane sa vedem daca se potriveste cu continutul, ceea ce am observat pe parcurs ca are o mica legatura. Mai departe sper ca se va lega mai mult.


In prolog ai folosit expresii frumoase, scoase din carti ( in sensul bun ), dar ma indoiesc ca si tu le-ai inteles pe toate. :)) Ori te-ai documentat mult inainte si ai inceput sa citesti de la un timp, imbogatindu-ti vocabularul, ori, idk, but de la ultimul fic scris de tine ( sa nu crezi ca l-am uitat [-x ) e o diferenta mare. Oricum felicitari, se vad imbunatatirile.
Quote:- Ne reîntâlnim din nou, frumos Luceafar de seară, a spus cel care mă, cică, „salvase”.
In primul rand, atunci cand spui ca te reintalnesti, nu mai adaugi si "din nou". Nu e corect si nici nu suna bine. In al doilea rand, ultima parte sublinitata, de asemenea, nu suna bine. Corect era: care cica ma "salvase". Right? Suna mai bine ^^
Quote:o facuse în acelaşi modul seducator şi periculos specific lui
De ce ai articulat "modul" ? Ti se pare ca suna bine? Nu.
Quote:- Corectează-te, frăţioare. Era a ta. Acum este a Mea.
Nu prea vreau sa ma leg de asta, poate are legatura mai tarziu cu povestea fic-ului tau, insa pe "mea" l-ai scris cu litera mare, dar pe "ta" nu. Este aceeasi persoana, tot la ea se refera. Ori le scriai pe amandoua cu litera mare, ori nu.

Descrii bine emotiile, dar ai putea oare sa le faci si mai profunde? Nu spun ca nu inteleg cand personajul principal e fericit, trist si asa mai departe, dar fa-le mai profunde, incat cititorul sa simta totul. Imi place ca ai mai avansat la descriere, atat a peisajelor, obiectelor, cat si descrierea personajelor. Insa si aici se poate mai bine. ^^ Foloseste multe figuri de stil. Asta e secretul. Dar nu sa bagi cititorul in ceata.

Apreciez faptul ca lasi spatiu mai mult dupa fiecare idee, dar totusi e deranjant la ochi sa vezi paragrafe ingramadite. Incearca sa scri cu alt font, poate se vede mai frumos, ori sa lasi mai multe spatii, sau sa dai enter si sa inceapa de la capat. ^^

Observ ca te-ai bazat mai mult pe naratiune, care decurge foarte frumos si putina pe descriere, insa dialogul cam lipseste. Pe mine una ma plictisesc ficurile fara dialog. Ai si tu cateva linii acolo, dar nu cine stie ce. Te descurci bine la el, iar fiecare personaj coopereaza bine si le alegi bine care dupa ce replica urmeaza, dar incearca sa bagi mai multe liniute de dialog.


Ce as mai putea spune? Te descurci mult mai bine ca inainte. Mai ai de lucru pe aici, pe acolo, insa e destul de bine. Inca ceva, am observat ca opresti capitolele destul de bine, lasand cititorul in suspans. Pentru a fi si mai interesant, poti opri capitolul cu o linie de dialog care sa contine cu o propozitie neterminata, ori o intrebare ce asteapta raspuns. Te descurci tu.

Sper ca ti-am fost de ajutor. Bye!
#7
Buna![ Modul meu de a incepe un coment pozitiv]
Acest fic pot spune ca imi place foarte mult, in primul rand pentru ca este fantasy si apoi pentru ideea in sine.
Greseli de gramatica nu am vazut, si ma bucura acest lucru, asezarea in pagina este okey. Actiunea nu este grabita, iar descrierea imi lace ca nu este sufocanta. Doamne, imi place de fata si de baiat, sunt asa... asa... in felul lor.[te-am uimit cu explicatia mea].
Imi place felul in care gandeste fata si ca scrii acolo exact ce simti, nu te stradui cinci minute la o propozitie, totul vine de la sine. Ce nu-mi place este ca nu am ce critica, adica nu ca ar fi un lucru rau, dar mno o sa creada lumea ca sunt prea lingusitoare, dar chiar imi place la nebunie.

Cam asta am avut de zis.
Spor la scris si la revedere!
Samy fu` a`ci!

~Marele meu fratior mai mic: Stefuu~ :smart:
`Mica mea surioara mai mare: Wanna` :bv:
*Sora mea geamana: Me_Amy* :love:
#8
Capitolul III

Cumva, nici eu nu întelegeam cum, mintea mea a blocat complet ceea ce se întâmplase în prima seară în care îi cunoscusem pe cei doi frati. Stând cu Alexander uitasem complet de celalalt frate monstru, Vladimir, şi de pactul acestora asupra apartenentei mele. Uitasem din cauză că nu voiam să mă gândesc la starea mea, la faptul că pentru ei doi eu nu eram altceva decât un lucru pe care ei se luptau pentru a-l poseda. Ceea ce era cel mai rau era că Alexander nu se comporta de parcă eram o fiinţă, se purta de parcă eram într-adevar doar un lucru, o posesiune. Numai atunci când îmi aminteam de acea întâmplare sângele începea să îmi alerge prin vene şi o senzatie de a apuca ceva şi a-l arunca îndeajuns de tare încât să se spargă în mii de bucăţele mă acapara, dar nu dură mult. Nu ştiam cum să numesc acel sentiment pe care nu îl mai traisem până atunci. Mă calmam atunci când îmi aminteam că acel pact al lor puteam să îl folosesc în avantajul meu deoarece acela îmi dadea posibilitatea de a scapa de un frate doar pentru a mă acomoda cu celalalt şi tot aşa. Cel putin două zile puteam să îi evit dând vina pe oboseala şi pe schimbarea camerei în care dormeam. Aveam la dispozitie două, trei zile de a mă acomoda cu el după ce petreceam o saptamână cu celalalt, iar în acele zile mintea mea revenea la realitate şi se debarasa de acele mici încercari ale lor de a mă cucerii. Desigur, din cauza naturii lor violente nu ar putea niciodată să îmi ofere ceea ce îmi doream cu adevarat, dar ei continuau să spere în van sau aproximativ în van deoarece nu puteam să uit de natura mea şi să zic că voi fi în stare să rezist până când ei se vor plictisi de acest joc sinistru şi obscen al lor. În acest joc cine avea toleranta cea mai mare câştigă, tot ceea ce conta era rezistenta. Dacă eram îndeajuns de puternică încât să rezist avansurilor lor până când ei se plictiseau poate îmi dadeau drumul şi mă puteam întoarce la a gasi o cale de a mă întoarce sus printre cei de-o seamă cu mine.

Mă aflam în camera mea din castelul lui Vladimir. Puteam să vad cât de diferiti erau cei doi deşi erau frati, alt lucru pe care mintea mea nu putea să îl conceapă. Eu cu fratii şi surorile mele împartăşeam diferite abilităţi, gusturi, trasaturi de personalitate. Unii dintre noi eram atât de asemenea încât ne terminam frazele unuia altuia. Dar ei erau mai diferiti decât ziua şi noaptea dacă exista aşa ceva. Castelul lui Alexander ca şi camera mea de acolo era decorat în nuante şi tonuri calde, luminoase, primitoare deşi personalitatea sa lasa mult de dorit. Îţi era mai mare dragul să locuieşti acolo. Deasemenea Alexander se îngrijise să îmi aranjeze cameră cât mai frumos, cât mai potrivit pentru gusturile mele, un gest contrar modului de a se purta cu mine care mă face să fiu confuză în privinta lui. Pe când castelul lui Vladimir era decorat într-un mod sumbru, înfricoşător, înspaimântator, neprimitor. Culorile folosite pentru a decora fiecare încapere erau sumbre, reci, depresive care mă faceau să vreau să fug, iar încaperea mea nu era prea diferită. Puteam să îmi dau seama că tocmai fusese terminată. Peretii erau într-o nuanţă de albastru închis, iar podeaua era acoperită de un covor din blană imens de un negru cenuşiu. Cearceafurile patului, baldachinul şi draperiile de la geamuri erau în nuante de roşiu care semana cu sângele în diferite stagii: uscat, proaspat, vechi. Mă facuse să mă întreb cât de rau, de crud era Vladimir de fapt şi cât timp îi va lua să se enerveze pe mine. Poate cruzimea lor era ceea ce îi lega ca şi frati. Aveam să vad foarte curând cât de asemenea se dovedeau a fi cei doi.

M-am trezit din gândurile mele atunci când i-am simtit bratele înconjurându-mi talia şi tragându-mă în poala sa. Se aşezase pe pat fară să facă nici un zgomot şi m-a aşezat cu uşurinţă pe picioarele sale, punându-şi mâinile în jurul taliei mele. Nu m-a ranit, nu m-a bruscat ci cu grijă şi atentie m-a tras în poala lui şi uşor mi-a dat parul, care devenise argintiu între timp, la o parte pentru a-şi sprijinii barbia de umarul meu fară să mă tragă de par, ranindu-mă. Am încremenit neştiind ce să cred. Gesturile sale au fost atât de gentile şi de atente, atât de diferite de modul în care se purtase Alexander cu mine, dar ştiam că asta nu însemna automat că el era mai bun decât fratele sau. Însă tot m-a dat peste cap. Nu mă aşteptam deloc la acele atingeri, actiuni atât de delicate din partea lui. Nu puteam să îmi opresc creierul să facă o diferenţă între cei doi. De câte ori Alexander pusese mâna pe mine lasase în urmă vânatai, mă miram că ramasesem intactă după cele şapte zile petrecute cu acel lord. Tocmai de aceea la primul semn de bunatate eu m-am lasat dusă de val şi în loc să îl resping, îmi sprijin obrazul de chipul sau. O particică din mine ţipa disperată să nu mă încred în acel teatru al sau însă am ales să o ignor, deşi ştiam că mai devreme sau mai târziu avea să îmi pară rau. Numai că asta îmi era defectul să nu ascult de ratiune şi să fac alegeri greşite.
- Miroşi a... a facut o scurtă pauză pentru a gasi cuvintele potrivite, pentru a descrie cu exactitate ceea ce mirosea şi pentru a mă face pe mine să fiu sin ce în ce mai curioasă să aflu ceea ce voia să spună. A lumină şi întuneric, a stele. Fascinant. Eşti cea mai exotică persoană pe care am întâlnit-o vreodată, eşti atât de fascinantă, a continuat el să spună în timp ce îi simteam nasul atingându-mi uşor urechea şi mai apoi pielea gâtului.

Acest gest îmi aduce aminte de noaptea în care l-am întâlnit ceea ce m-a facut să devin rigidă în bratele sale. Acea noapte s-a terminat cu mine ajungând o prizonieră, o pasare exotică, fascinantă pe care ot ţineau într-o colivie aurită încercând să o dreseze. Asta doreau, asta faceau. Încercau să mă dreseze, să mă înfrângă, iar eu că o proastă le faceam jocul. M-am ridicat instantaneu în picioare, coborând din pat şi îndepartându-mă de trupul sau, iar el, spre uimirea mea absolută, m-a lasat. Din nou nu m-am putut opri din a-i pune pe amândoi unul lângă altul şi a face o diferenţă între ei. Dacă ar fi fost Alexander cel din bratele caruia aş fi fugit atunci cu siguranţă acela nu m-ar fi lasat să mă departez atât de uşor şi de asemenea nu m-ar fi rugat frumos să mă întorc.
- Te rog frumos, întoarce-te cu fata la mine. Îmi cer scuze dacă am încalcat nişte reguli, nişte bariere impuse de tine. De fapt, dacă mă gândesc putin mai bine nu prea am facut o impresie prea bună asupra ta, nu este aşa? M-a întrebat Vladimir.
M-am întors cu fata spre el curioasă să vad ce expresie se afla pe chipul sau în timp ce rostea acele cuvinte. Am ramas şi mai uimită atunci când am vazut pe fata sa un zâmbet sincer, aproape inocent. Nimic din expresia lui nu trada furie sau frustrare, chiar arată de parcă respingerea mea nu l-ar fi afectat deloc. Ceva cu siguranţă nu era în regulă dar am hotarât să intru în jocul sau.
- Da... nu ati facut o impresie bună, dar cum nu am fost într-o pozitie tocmai ideală pentru a încerca să mă pun cu voi, am tacut din gură. Sunteti înspaimântatori, am rostit întorcându-i zâmbetul fară vointa mea.

- Dacă mă vei lasa, aş vrea să mă revanşez pentru modul absolut crud în care m-am purtat. Nu cred că pot să fac ceva pentru fratele meu, dar dacă îl vei uita în aceste câteva zile cât vei sta aici, atunci misiunea mea este îndeplinită, a zis continuând să zâmbească.
Încurajată de atitudinea sa prietenoasă şi deschisă mi-am ridicat privirea pentru a-i întâlni privirea, pentru a mă convinge cu adevarat că acel zâmbet era sincer şi chiar era. Ochii lui negru-albastrui sclipeau plini de sinceritate şi fericire. Din pacate aveam să aflu mai târziu că acea sclipirea nu era ceea ce crezusem eu că era, era de fapt sadismul şi cruzimea lui atunci când se gândea la toate lucrurile teribile pe care avea să mi le facă şi care aveau să îi facă nespus de multă placere să le pună în aplicare. Era un actor extraordinar de bun cu foarte multe măşti ceea ce îl facea mult mai periculos decât fratele sau. Numai că eu nu aveam de unde să ştiu acest mic, mare detaliu. Trebuia să îl aflu pe calea cea mai grea posibilă ca de obicei. În acea clipă, însă, eram absolut inconştientă de acel adevar şi nu banuiam că el juca doar un rol. Cazusem total şi fară de întoarcere în plasa sa.
- Îmi poti spune cum te numeşti frumoasă stea a diminetii sau îţi place mai mult metaforele mele decât numele tau? M-a întrebat el coborând din pat şi apropiindu-se de mine.
Nu mă atingea dar puteam să îi simt temperatura scazută a trupului sau. Cumva era mai rau să îl simt atât de aproape fară ca totuşi să mă atingă deoarece mă aflam într-o stare de anticipare, aşteptând să mă atingă din secundă în secundă, însă nu a facut-o. Îi facea placere să mă vadă torturată de dorinta de a fi atinsă doar că mai apoi să mă condamn singură pentru că îmi doream asta. O luptă internă se dadea în mine în acel moment. Partea care dorea cu disperare să creadă în afectiunea şi bunatatea acelui lord mă îndemna să transform în nimic distanta ce ne despartea în timp ce partea ratională cea care îşi amintea mult prea bine modul ameninţător, periculos în care arata în acea seară tipă să mă departez, să nu care cumva să mă afund şi mai tare în acea capcană ţesută cu grijă. Eram pierdută şi confuză într-o lume straină în care nu eram altceva decât jucaria celor doi lorzi. Nu aveam unde să fug, unde să mă ascund, nu exista nimeni care să mă ajute. Nu se oferiseră să mă ajute nici atunci când nu mă urmareau cei doi lorzi, iar la acest gând mi-am dat seama de ce toată lumea era atât de speriată de mine şi de ce voiau să plec cât mai repede din satul lor. Lorzii mă urmareau deja, ştiau că ceva strain a coborât pe Pamânt, pe proprietatea lor şi îl doreau. Când mi-am dat seama de asta am gasit puterea necesară să mă îndepartez de acela, uitându-mă atentă la fiecare mic gest al sau, poate se trada aratându-şi adevaratele culori. Numai că nu a facut-o. Nimic nu s-a schimbat nici macar nu eram sigură că el a înregistrat mica mea mişcare. Nu voiam să întrec masura aşa că i-am raspuns la întrebarea sa în timp ce m-am mai îndepartat putin de el.

- Mă numesc Daenerys şi nu mă încântă deloc metaforele tale, nu că ar fi ceva rau cu acestea, dar prefer să fiu strigată după numele meu, am spus pe un ton prietenos încercând să nu îl insult.
Deşi eram sigură că altcineva s-ar fi simtit insultat, Vladimir s-a comportat de parcă nici nu şi-a dat seama de subtilul meu atac. A continuat să aibe acel zâmbet pe chipul sau ce începuse să mă deranjeze deoarece mă simteam prost pentru că Vladimir se aratase atât de prietenos faţă de mine şi eu mă purtam atât de urât. Dacă ar fi început să ţipe la mine sau să se arate macar putin enervat atunci cu siguranţă nu m-aş fi simtit deloc vinovată dar el se încapăţâna să îşi pastreze acel zâmbet iritant pe chip.
- Trecând peste frumosul tau comentariu, te simti bine pentru a mă onora cu prezenta ta la micul dejun într-o jumatate de oră? M-a întrebat.
Pentru o secundă am vazut în ochii sai abisali o sclipire ciudată însă nu mi-am putut da seama ce reprezenta acea sclipire deoarece a disparut înainte ca eu să mă pot decide. Era ca şi cum pentru numai o clipă i-a cazut masca aceea de gentleman desavârşit şi şi-a dezvaluit adevarata personalitate, însă nu puteam fi sigură de această impresie a mea. Era numai prima zi pe care o petreceam aici, lângă Vladimir şi deşi nu îmi permiteam să îmi las garda jos şi să cred în acei straini nu puteam să mă comport într-un mod suspicios şi neîncrezator când Vladimir u a facut nimic care să mă facă să fiu precaută în preajma lui. Chiar modul galant în care m-a invitat a facut să mi se înroşească obrajii. Fusese atât de primitor şi de calduros până în acel moment încât mă facea să mă simt prost pentru neîncrederea mea. Nu am putut decât să dau încet din cap în semn că accept invitatia lui. Atunci când a primit raspunsul meu s-a apropiat de mine şi punându-şi mâna pe barbia mea pentru a-mi ridica chipul s-a uitat directi în ochii mei.
- Nu îţi mai lasa privirea maiestuoasă niciodată în jos, fermecatoare Daenerys, a şoptit Vladimir înainte de a-şi închide ochii şi a distruge total acea distanţă dintre buzele noastre.

Sarutul lui nu a fost decât o uşoară atingere a buzelor noastre pentru câteva secunde, dar a fost de ajuns pentru mine pentru a ramâne şocată şi împietrită în acel loc până când el şi-a luat ramas bun şi a ieşit din încapere. Fusese atât de delicat, de atent, mi-a adus aminte de atingerea uşoară a petalelor unei flori pe buzele mele. O atingere pe care ştiai cu siguranţă că ai simtit-o dar careia din cauza delicatetei sale îi negi existenta.
Mă pacalise, dar eu nu ştiam asta în acel moment. Îşi juca rolul atât de perfect încât orice spectator care privea din afară s-ar fi înspaimântat, compatimindu-mă din cauza lucrurilor prin care treceam. Astfel, inconştientă m-am gatit, voiam să fiu frumoasă pentru gazdă care se aratase atât de prietenoasă şi întelegatoare faţă de mine, pentru a mă duce să iau micul dejun cu el. Alesesem o rochie de un vişiniu închis care îmi punea în valoare curbele apetisante ale trupului meu. Parul meu argintiu nu arată deloc bine în combinatie cu acea culoare închisă aşa că mi-am închis ochii şi am inspirat adânc. Când mi i-am deschis din nou culoarea parului meu se transformase într-un roşiu foarte închis, aproape negru. Puteam să trec drept cineva care locuise cu Vladimir de ani de zile, nu drept doar o vizitatoare veche de o zi, mai ales că pielea mea era la fel de albă ca a lui.
Atunci când Vladimir m-a vazut un zâmbet foarte încântator care mi-a facut inima să bată din ce în ce mai tare a aparut pe chipul sau. Mi-am dat seama că era mai mult decât multumit de aspectul meu, ceea ce dintr-un motiv necunoscut mie mă bucură. S-a ridicat de la masă apropiindu-se de mine şi când a ajuns la un pas distanţă s-a oprit luându-mi mâna în a sa şi sarutând-o.
- Sunt încântat că mă onorezi cu prezenta ta, domnişoară Daenerys, a şoptit uitându-se direct în ochii mei facându-mă să roşesc.

- Multumesc pentru invitatie. Eu sunt cea onorată, am raspuns eu uitându-mă în altă parte numai în acei ochi negrii nu.
Îi era atât de uşor să farmece orice fiinţă încât eu, o creatură ce nu cunoştea rautatea, înşelaciunea, nu aveam nici o şansă în fata acelui lord al noptii.
Şi-a pus mâna pe talia mea, venind să stea lângă mine şi m-a condus catre un scaun din dreapta lui. Mi-a tras scaunul ajutându-mă să mă aşez după care şi el s-a aşezat. De abia atunci când contactul dintre mâinile lui şi trupul meu s-a încheiat pot să mă uit în jurul meu să vad cum arata sala deoarece până atunci eram acaparată total de mâna lui pe talia mea, de cât de aproape era de mine şi de faptul că eu nu mă simteam deloc dezgustată de prezenta sa aşa cum se întâmpla cu fratele sau, Alexander.
Sala era mare cu un tavan sub formă de boltă iar în mijlocul acestuia se afla un candelabru imens ce lumina destul de bine încaperea. În această se afla o masă de douazeci şi ceva de persoane şi un şemineu în partea opusă a uşii. Un perete era acoperit total de perdele groase din stofă care banuiesc că ascundeau după ele nişte ferestre impresionante. Ceilalti pereti erau decorati cu diverse tablouri ce întruchipau tot felul de privelişti uimitoare.

- Îţi place ce vezi, domniţă? A întrebat vazând că mă uit prin încapere curioasă, ochii mei neratând nici un detaliu.
- Da, este decorată cu foarte mult gust, am raspuns uitându-mă la el şi oferindu-i un zâmbet calduros.
Îmi era atât de uşor să fiu calmă în jurul sau, să îmi las garda jos atunci când eram în preajma lui că trebuia să îmi dau seama că ceva nu era în regulă.
Mâncarea a fost foarte bună, dar el nu a mâncat mai nimic, doar a gustat din ea şi nu am putut să îmi abtin curiozitatea asupra acestui fapt aşa că l-am întrebat care era motivul.
- Nu îţi place mâncarea, Vladimir? L-am întrebat.
- Nu este tocmai ceea ce are nevoie corpul meu, îmi raspunde el privindu-mă amuzant, cu o sclipire în ochii negrii care nu anunta ceva bun dar pe care am ignorat-o.
- Dar ce îţi place? Continui eu ignorantă.
- Nişte lucruri mult mai putin gustoase decât aceste feluri de mâncare.
Ochii îi sclipeau într-un mod ciudat de parcă nu m-ar fi vazut pe mine, de parcă ar fi vazut altceva pe care voia să îl manânce. Ceea ce nu întelegeam era faptul că eu eram ceea ce voia el să manânce.
Restul zilei l-am petrecut în compania să, fiind fericită cu adevarat pentru prima dată de când am coborât pe Pamânt.
#9
Okay deci at cand am scris capitolul asta inca mergea zup-ul asa ca l-am scris cu diacritice. E atat de obositor de scris cu diacritice si o sa fie si mai obositor sa il rescriu fara, am cautat program care sa le scoata nu am gasit. M-am uitat inainte sa postez si am vazut ca nu apar acele semne aiurea asa ca pe asta il postez asa cum este dar viitoarele capitole o sa fie fara diacritice din moment ce asta e acum regula:P


Capitolul IV

Mai aveam două zile de stat în compania lui Vladimir şi deja începeam să urasc timpul, să îmi urasc soarta care mă aruncase în acel joc sucit dintre cei doi frati. Aş fi vrut să ramân cu Vladmir şi să îl cunosc mai bine decât o facusem până atunci sau cel putin aşa simteam, că ceea ce ştiam despre el era doar ceva superficial, un fel de pulbere fină de zapadă ce ascunde de fapt un secret teribil, dar eram mai mult decât conştientă că aşa ceva era imposibil. Eram la mâna celor doi şi nu aveam cum să scap din această încurcatură decât dacă alegeam pe unul dintre ei. Lucru pe care nu îl puteam face când îi cunoşteam atât de superficial şi pe care oricum nu l-aş fi luat nici macar în considerare dacă cumva, altă optiune s-ar fi zarit la orizont. Iar optiunea de a alege pe unul dintre ei nu aş fi vrut să o am niciodată. Venisem pe Pamânt ca o vizitatoare temporară, cuvântul cheie din toată idea mea fiind „temporar”, pentru a cunoaşte lucruri noi, nu pentru a mă stabili sau a crea o relatie de orice fel cu cineva de pe această planetă. Nu avusesem nici macar pentru o secundă intentia de a ramâne pentru restul vietii mele pe Pamânt deoarece ştiam mult prea bine că nu exista acolo un loc pentru cineva ca mine.

Stateam în pat gândindu-mă la ultimele câteva zile petrecute în compania lui Vladimir. Nu puteam să îmi scot din minte fiecare gest calduros pe care îl facuse, fiecare clipă petrecută în prezenta lui atât de calmantă şi de reconfortantă. Mă fascina modul în care se purta cu mine, cum niciodată nu se enerva şi nu ţipa, cum de fiecare dată când vorbea trebuia să pună mâna pe mine şi să se uite direct în ochii mei de parcă voia să îmi dovedească sinceritatea cuvintelor şi bunavointa intentiilor sale. Aveam impresia câteodată că încerca să mă hipnotizeze, mai ales atunci când mă uitam în ochii lui pentru mai mult timp şi observam cu fascinatie cum i se dilatau pupilele, moment în care mă uitam în altă parte în timp ce în capul meu cineva ţipa să fug at mai repede şi mai departe de Vladimir. Numai că nu aveam de gând să mă dau batută. Voiam să ştiu exact ce era acel sentiment care îmi facea inima să îmi bată nebuneşte, iar stomacul să facă salturi de parcă nişte peşti se jucau în el. De un lucru eram absolut sigură şi anume: ceea ce simteam nu era în nici un caz frică, teamă sau teroare.

Lumina lunii patrundea timidă pe fereastra dormitorului meu provocându-mi o stare de melancolie, facându-mi să îmi fie dor de casa mea, de cei pe care i-am lasat în urmă. M-am ridicat din pat şi am ieşit pe balconul micuţ ce dadea spre o frumoasă privelişte plină de flori salbatice. M-a cuprins instantaneu dorul nespus de cei pe care i-am lasat în urmă, acolo, sus printre stele. Voiam cu ardoare să mă întorc acasă, dar trebuia mai întâi să ies din încurcatura în care păşisem cu atâta neglijenţă şi indiferentă. Uitându-mă la lună ce stralucea nestingherită pe cer m-am hotarât să îl rog mâine pe Vladimir să mă ajute să ajung înapoi printre stele. Se purtase atât de frumos cu mine încât eram mai mult decât sigură că avea să mă ajute dacă dau voce la o asemenea rugaminte. Nici nu îmi trecea prin cap în acel moment că Vladimir ar putea să îmi refuze cererea. Mă hotarâsem să vorbesc cu el mâine la prima oră a diminetii deoarece simteam o durere adâncă mâncându-mi inima numai la gândul că eram atât de departe de familia mea, de semenii mei. Nu ştiam de ce simteam acel dor atât de acut în noptile cu lună plină, dar era ceva ce se întâmpla fie că îmi placea, fie că nu. Am încercat să mă culc la loc încercând să trag speranţă şi linişte din hotarârea pe care o luasem, dar somnul a refuzat să vină. Din cauza aceasta, frustrată, m-am dat jos din pat şi mi-am luat halatul gros captuşit cu blană deoarece afară era destul de frig, iar eu nu voiam să mă îmbrac deoarece aveam de gând să mă plimb doar câteva minute, nu foarte mult deci nu aveam nevoie de hainele acelea care mă incomodau în marea majoritate a timpului. Mă gândeam că poate dacă voi simtii razele lunii mângâindu-mi, alintându-mi pielea îmi va oferi pacea de care aveam nevoie pentru a reuşi să adorm. Această necesitate a corpului în care mă aflam era nouă pentru mine şi putin enervantă deoarece pierdeam şase, şapte ore din zi facând absolut nimic. Ramasese uimită să descopar aceste defecte ale trupului în care mă aflam, dar în acelaşi timp era şi fascinant să traiesc aşa ceva deoarece fiecare aducea o nouă experienţă, o nouă senzatie care îmi era necunoscută şi straină până atunci. Întelegeam nevoia trupului meu de a dormi şi nu voiam să vad cum aveam să functionez dacă nu îi faceam pe plac.
Am ieşit afară şi imediat ce parasesc încaperea un fior mă strabate şi îmi înfăşor halatul în jurul meu mai bine, încercând să nu las caldura să dispară. Pentru o secundă m-am gândit că poate ideea mea nu era atât de inteligentă şi înteleaptă, dar apoi am ieşit din umbra cladirii şi razele lunii care îmi atingeau pielea alinându-mă. M-am dus în mijlocul gradinii pentru a sta chiar sub astrul argintiu al noptii şi mi-am închis ochii încercând să îmi imaginez că eram din nou printre membrii familiei mele, că le simteam esenta înconjurându-mă şi alungându-mi tristetea şi singuratatea doar cu simpla lor prezenţă.

Liniştea a fost tulburată de nişte persoane discutând destul de tare în padurea din apropiere. La început nu mi-am dat seama de unde mai exact veneau acele cuvinte şoptite pe care nu reuşeam să le disting, dar concentrându-mă mi-am dat seama că nu erau prea adânc în padure. Curiozitatea mea m-a împins să mă îndrept spre locul de unde se auzeau vocile pentru a afla cine, în afara mea, mai se afla afară într-o asemenea noapte. Poate chiar aveam să am parte de putină companie şi numai la acest gând inima mea s-a marit îndemnându-mă să mă duc să investighez. Voiam să aflu cine se afla la o asemenea oră, într-un asemenea loc nemaipomenit şi apoi mi-am amintit cu încântare cum într-o seară, când eram o stea, am vazut un cuplu discutând sau mai bine zis certându-se doar că mai apoi să se împace şi să se sarute. Scenă a fost atât de înduioşătoare încât îmi amintesc că, atunci, în acea clipă a luat naştere dorinta mea de a vizita Pamântul. Voiam să fiu pe Pamânt pentru a auzi ceea ce îşi spuneau nu doar să încerc să ghicesc după expresiile lor ce se întâmpla. Încântată de această posibilitate unică, m-am furişat cât mai aproape de acel loc pentru a afla ce se petrece. Când am ajuns aproape, am fost dezamagită să vad că nu era deloc vorba de un cuplu de îndragostiti ci de doi barbati care ţipau nervoşi unul la celalalt sau cel putin unul era nervos în timp ce al doilea parea nonşalant. Am vrut să mă întorc înapoi în casă înainte să mă descopere când am întepenit în locul în care mă aflam deoarece cel care se afla cu fata la mine pentru o secundă s-a uitat direct în ochii mei şi mi-a transmis cumva să stau acolo unde eram. Acea privire atât de intensă nu lasa loc de nesupunere, oricât de mult am încercat să îmi oblig trupul să mă asculte acesta mă trada ascultând de comandă mută a acelui necunoscut. Aşa că împotriva dorintelor mele am ramas pitită acolo ascultând neliniştită discutia lui Vladimir, îl recunoscusem după vocea sa groasă şi celalalt barbat care îmi era total necunoscut. Ştiam că nu era bine ce faceam, să trag cu urechea la ceea ce vorbesc, dar într-un fel am primit acordul să fiu acolo din moment ce necunoscutul mă obligase să stau locului.

- Nu ai ce cauta aici! Tatal nostru te-a alungat, te-a renegat. De ce te-ai întors? A şoptit Vladmir catre celalalt barbat care statea nonşalant.
Şoptit nu era tocmai cuvântul potrivit din moment ce încercase să vorbească în şoaptă dar tonul sau rastit nu putea fi ţinut sub control în acel moment din cauza nervilor. Deşi nu puteam să îl vad deoarece era cu spatele la mine îmi puteam imagina cum acea venă de lângă tâmpla sa pulsa furioasă gata să se spargă în orice clipă. Eram conştientă de acest tic al lui deoarece îl observasem atunci când vreun servitor greşea cu ceva iar el se enerva atât de tare încât acea venă începea să protesteze. Însă ceea ce nu reuşeam să îmi fac mintea să accepte era faptul că cel care vorbea şi cel cu care petrecusem ultimele câteva zile erau una şi aceeaşi persoană.
La prima vedere aş fi crezut că ei doi au o discutie amicală, dar nu puteam ignora manile strânse, încordate ale lui Vladimir care era pregatit să sară la atac la primul semn care nu îi convenea sau modul în care statea drept şi ţeapan parcă încercând cumva să îl intimideze pe celalalt barbat care era mult mai înalt şi mai bine facut decât el.

- O, hai, doar nu crezi că îmi pasă de ceea ce spui tu sau batrânul, nu? A raspuns cel pe care nu îl cunoşteam într-un mod degajat, aproape nepasator.
Privirea mea s-a lipit de acel necunoscut încercând să vadă prin acel întuneric oferit de copacii deşi care îi protejau pe cei doi de lumină rece a lunii. Nu puteam să vad decât cum ochii sai de un albastru cum nu mai vazusem până atunci, sclipesc cu o încântare ce nu o puteam întelege. De ce era mai exact încântat nu reuşeam să concep. Îi puteam vedea ochii deoarece lumina lunii reuşea să se strecoare printre frunzele copacilor şi îi lumină exact acea parte încântatoare a fetei. După cum statea, sprijinit cu spatele de trunchiul unui copac şi cu mâinile în buzunare nu arată deloc îngrijorat, ba chiar aş fi putut crede că era amuzat de toată acea situatie, facându-i placere să îl enerveze pe Vladimir.
- Ce vrei? Mârâi Vladimir.

- Of, a oftat necunoscutul într-un mod absolut teatral, întotdeauna ai fost atât de grabit, Vladimir. Ştii, niciodată nu o să îţi iasă nimic cum trebuie dacă te grabeşti. Dacă stau să mă gândesc mai bine, aş crede că vrei să scapi de mine cât mai repede pentru a nu afla ceva... hm... ştii că nu este frumos să ţii secrete faţă de mine? Când a rostit asta ochii lui pentru o mili secundă s-au dezlipit de Vladimir pentru a se uita direct la mine şi pentru o clipă am avut impresia că mi-a facut cu ochiul facându-mă să îmi ţin respiratia în timp ce ochii mei s-au marit exponential, tradându-mi uimirea.
M-am simtit atrasă de acea privire a sa atât de hipnotizantă, parcă îmi vorbeau, şoptindu-mi să ramân acolo că se va ocupa el de mine după ce termină cu Vladimir. Nu voiam să ramân, dar nu puteam să mă mişc. Cumva mă controla, iar eu eram neputincioasă, fiind total la mila lui. În acea secundă regretam amarnic dorinta mea de a ieşi la o plimbare sub clar de lună. Curiozitatea mea poate într-un sfârşit să fie moartea mea. Fapt care nu m-ar fi mirat absolut deloc.
- Nu am nici un secret, doar că nu te suport şi nu vreau să te mai vad. Niciodată nu te-am suportat, a rostit în acelaşi mod ameninţător Lordul.
Chiar nu întelegeam de ce Vladimir se purta atât de urât cu acel necunoscut care îi raspundea dacă nu frumos era cel putin politicos. Ceea ce mă speria cel mai rau era comportamentul lui Vladimir care cu siguranta începea să îşi arate adevaratele culori mai ales că nu era conştient de prezenta mea. Într-un fel îşi arată adevarata personalitate şi mă simteam putin tradată şi fraierită. Cum am putut să fiu atât de proastă încât să cred că el chiar era atât de draguţ şi că aceea era personalitatea sa, dar mă pacalise deoarece eu voiam să cred cu încapăţânare în bunatatea jucată de el. Eram cu adevarat o proastă inocentă, aşa cum mă numise tatal meu, iar eu cu încapăţânarea i-am spus că se înşela şi că nu era adevarat. A trebuit să vin pe Pamânt să mă conving singură de adevarul crud al cuvintelor tatalui meu.

- Vlad, ştii că nu mă poti minti deoarece îmi fac temele întotdeauna înainte să te vizitez. Aşa că ştiu deja că tu cu minunatul nostru frate, Alex, ati pus ghearele pe o minunată comoară sub forma unei stele coborâte din cer, afirmă necunoscutul cascând de parcă acea discutie îl plictisea îngrozitor.
- Nu este adevarat! A negat Vladimir nelasându-l pe necunoscut să termine ceea ce avea de zis. Nu există aşa ceva ca o stea care să coboare pe Pamânt. Ai aceleaşi idei traznite ca şi mama noastră...
Doar o milisecundă mi-a trebuit să clipesc în acel moment că în acea milisecundă acel barbat strain a aparut în fata lui Vladimir strângându-l de gât cu putere şi ridicându-l în sus. Lordul se uita furios la cel care îl imobiliza, însă nu putea să îi de-a mâinile la o parte oricât de tare ar fi încercat. Nu îmi venea să cred că putea să existe cineva sau ceva care era mai puternic decât lordul. Mă îngrozeam numai la gândul că avea şi alte abilităţi pe care le ţinea ascunse. Un lucru îl ştiam cu siguranţă în acea clipă şi acela era că nu doream pentru nimic în lume să aflu ce alte abilităţi mai poseda acel strain care parea interesat de mine. Încercam să îmi oblig muşchii să se mişte, dar nu voiau, nu mă ascultau. Era de-a dreptul frustrant şi înspaimântator. Lacrimi de frică, de frustrare, de furie au început să curgă în voie pe chipul meu în timp ce eu încercam să nu fac nici cel mai mic zgomot şi să evadez. Nu ştiu dacă am reuşit, dar Vladimir nu a dat nici un semn că m-ar fi auzit în timp ce necunoscutul s-a uitat din nou la mine pentru un moment. Nu întelegeam de ce ochii sai se tot îndreptau în directia mea când el era clar ocupat cu alte lucruri. Mă fascina persoana lui şi voiam să îl cunosc mai bine chiar dacă în acelaşi timp mă speria îngrozitor. Numai că diferenta dintre acel strain şi cei doi lorzi era dureros de evidentă. Cei doi încercau să mă pacalească să cred că erau altceva decât erau în realitate, voiau să mă convingă să aleg pe unul dintre ei în timp ce acel strain nu parea deloc impresionat sau îngrijorat de faptul că eu îi vedeam adevarata faţă. Se comportă aşa cum dorea fară să îi pese de parerea mea.

- Tu nu ai nici un drept să vorbeşti despre ea. Nici tu, nici Alex şi în mod sigur şi irevocabil nici tatal vostru. Din cauza voastră a murit şi nu vă voi uita niciodată. Nu îmi spune tu mie ce să cred, m-am facut înteles? A şoptit printre dintii încleştati care parcă se lungiseră cu câţiva centimetrii buni.
Vladimir a încercat să îl oblige să îi dea drumul însă încercarile sale au fost inutile. Nu putea să se compare cu adversarul sau care era clar mult mai puternic decât el.
- Am înteles, a spus supus după câteva minute lordul, lasându-şi capul în jos în semn că se predă.
- Mă bucur că ne întelegem atât de bine noi doi, a raspuns strainul lasându-l jos şi aranjându-i haina de parcă erau amici. Eşti liber să te întorci la frumosul tau castel, lordul meu, a rostit acele cuvinte cu atâta dispreţ încât te facea să crezi că le-a scuipat cât mai repede să nu cumva să îl otravească. Te aşteaptă cu siguranţă o zi încarcată mâine şi mi-e teamă că te-am retinut destul, a continuat pe un ton sarcastic în timp ce s-a întors cu spatele, îndepartându-se încet.
Dar eu ştiam că nu va pleca deoarece eu încă eram împietrită în acel loc.

- Bucură-te de micile tale victorii cât mai poti, Archer! La câţi inamici ai nu o să mai poti trai mult! A ţipat Vladimir după strainul caruia i-a spus Archer, însă acela nici macar nu l-a bagat în seamă.
Lordul nu mai exista pentru Archer şi o arata atât de bine încât Vlad a ţipat frustrat şi a plecat spre castel.
Mă aflam destul de adânc în paduricea de lângă castel, însă nu mă aşteptam ca Archer să apară în spatele meu atât de aproape de locul în care se aflase Vladimir. Când i-am auzit vocea groasă plină de promisiuni, de lucruri ascunse şi interzise şoptindu-mi la ureche am sarit în sus întorcându-mă instantaneu cu fata la el. În starea mea alertă m-am lovit cu spatele de un tufiş mai înalt pe care nu îl vazusem ceea ce a mai scos un ţipat din mine. Nici nu am avut timp să conştientizez faptul că mă puteam mişca din nou atât de speriată eram de aparitia lui total neaşteptată.
- Mică stea, ce cauti tu afară la ora aceasta? A şoptit pe un ton seducator uitându-se la mine cu acei ochi albaştrii atât de captivanti.
Nu ştiam ce să îi raspund. Nici nu îmi mai aminteam de ce ieşisem afară la acea oră din cauză că mă pierdusem în ochii lui care nu erau tocmai albaştri. Ceea ce nu observasem până atunci din cauza distantei considerabile, mă captivase în acea clipă. Ochii sai erau mai unici şi intriganti decât crezusem atunci când îi vazusem prima oară. Nu erau în totalitate albaştrii, iar culoarea nu era tocmai uniformă parea să se mişte ca apa învolburată a unui râu schimbându-şi culoarea în functie de sentimentele care îl dominau. Pareau a fi vii, a avea o viaţă şi o voinţă a lor proprie şi asta îi facea periculoşi deoarece detineau puterea de a manipula, a captivă, a te face să uiti de tine şi să îţi doreşti doar să te adânceşti în acea mare atragatoare. Avea nişte ochi ciudati cum nu mai vazusem până atunci, cel putin la creaturile de pe această planetă. Dacă m-ar fi lasat aş fi ramas aşa, pierdută în acel ocean pentru restul eternităţii şi nu mi-ar fi pasat deloc.
S-a apropiat de mine şi a luat în mâna sa dreaptă o şuviţă din parul meu care în acel moment era de un argintiu stralucitor. Degetele sale au frecat între ele firele mele parcă încercând să îşi dea seama dacă era adevarat şi dacă într-adevar era atât de matasos pe cât parea, apoi sustinându-i privirea a dus acea şuvita la buzele sale pline, carnoase şi a sarutat-o. Îi urmaream cu curiozitate fiecare mişcare pe care o facea, fascinată de specimenul interesant din fata mea. Undeva, pe drum îmi pierdusem bunul simţ de a mă teme de această nouă creatură înfricoşătoare care în acel moment nu parea deloc ameninţătoare.

- Ce... ce... faci? Am reuşit să spun uitându-mă la el în timp ce încercam să îmi fac inima să revină la normal.
Tradatoarea, începuse să bată rapid de parcă anticipa ceva, dar ce mai exact nu ştiam. Lumea aceasta era încă nouă pentru mine şi nu experimentasem tot ceea ce avea să îmi ofere pentru a recunoaşte ce se întâmpla cu trupul meu.
- Încerc să te scot din starea de animal speriat aflat în preajma pradatorului în care ai intrat. Nu îmi aduc ainte să te fi vânat... a rostit asta zâmbind într-un mod jucauş, de-a dreptul pacatos... sau să te fi speriat în mod special. Şi cu siguranţă mi-aş fi amintit dacă am facut asta unei creaturi atât de încântatoare ca şi tine.
Inima începuse să îmi bată şi mai nebuneşte, dacă aşa ceva era posibil, de altfel, nici nu reuşisem să o fac să revină la ritmul ei normal, dar ce mă uimea era că ceea ce experimentam în acel moment nu era teamă aşa cum mă obişnuisem. Ştiam cât era de periculos, însă nu mă simteam amenintată de persoana să. Poate asta din cauză că ştiam că dacă voia să îmi facă ceva atunci nu ar fi aşteptat şi în mod sigur nu mi-ar fi vorbit atât de frumos. Nu parea deloc genul caruia îi placea să joace jocuri sau să se prefacă a fi ceva ce nu iese. Cumva ştiam că ceea ce îmi arata era ceea ce voi obtine, nimic mai mult nimic mai putin. Fapt care mă alina, ştiind că nu trebuie să fiu tot timpul atentă la orice mic gest pentru a vedea dacă îmi spune adevarul sau se preface. Vazând că nu spun nimic, a început să vorbească.

- Explică-mi şi mie, scumpete, cum de ai ajuns între doi nenorociti aşa ca fratii mei.
Modul în care a rostit acel nume de alint m-a facut să ridic sprânceana într-un gest sceptic, dar am trecut peste preferând să nu comentez asupra accentului evident pe care l-a pus pe acel cuvânt.
- Nu a fost alegerea mea, am şoptit lasându-mi capul în jos, fer indu-mi privirea de a sa.
Mă simteam prost admiţând că decizia a fost una atât de proastă, că trebuia să fiu o fată ascultatoare şi să uit de planurile mele nebuneşti.
A pus mâna sa mare şi puternică pe barbia mea, ridicându-mi chipul pentru a se uita în ochi mei arginti. Atingerea sa era atât de delicată că îmi venise greu să cred că era adevarat. Cum de o asemenea creatură atât de puternică putea să fie atât de atentă şi de gentilă nu reuşeam să concep. Ceea ce mă deruta şi mai rau era compasiunea şi parerea de rau pe care o vedeam atât de clar evidentiată în marea aceea albastră.

- Ba da, a fost alegerea ta. Ce credeai că o să se întâmple? O să dai peste creaturi care să te ajute, să te lase în pace? Ce inocenţă stupidă traieşte în trupul tau care invită la pacate, creatură încântatoare. Te-ai aruncat cu capul înainte pe un drum despre care nu ştiai nimic, despre care nici nu îţi poti închipui cum se termină şi nu ai avut nici macar bunul simţ de a te asigura că ai protectie aici. Îmi pare rau pentru tine.
Şi ştiam, simteam că îmi spune adevarul şi că lui chiar îi parea rau.
- Nu înteleg ce spui... l-am întrerupt, dar el nu mi-a acordat atentie ci a continuat să vorbească.
- Chiar îmi pare rau, dar nu te pot ajuta cu nimic. Am deja destui duşmani pentru a-i face şi pe fratii mei să se ridice împotriva mea, deşi poate interferenta lor ţine doar de timp. Ai ales deja pe cineva? M-a întrebat curios.
- Să aleg? Am repetat confuză.
Archer s-a uitat la mine uimit pentru câteva secunde după care a început să râdă, lasându-mă pe mine să mă uit la el confuză.
- Nu ţi-a explicat nimeni nimic? M-a întrebat după ce a reuşit să se potolească.
Am dat din cap în semn că nu, deşi chiar nu întelegeam despre ce vorbea. Ce să îmi explice şi cine să o facă?
- Tu trebuie să alegi pe unul dintre cei doi lorzi cu care ai vrea să îţi petreci restul eternităţii, asta trebuie să alegi. Sunt sigur că ţi-au spus, dar probabil nu le-ai dat crezare. Nu vei face decât să îi înfurii dacă continui să o lalai atâta şi crede-mă nu vrei să îi vezi furioşi, mi-a explicat.
- Dar nu vreau să aleg, nu vreau să îmi petrec restul eternităţii aici. Ştiu ce s-a întâmplat cu ultima stea care a coborât pe Pamânt şi s-a îndragostit de un vampir. A fost un absolut dezastru. Nu vreau să ajung ca ea, nu voiam să ajung ca ea, voiam doar să înteleg mai bine pamântenii, am izbucnit începând să plâng.

Nu mi-am dat seama că în timp ce aveam micul meu discurs m-am apropiat de acel strain, pe care dacă era să fiu dreaptă îl cunoşteam mai bine decât îi cunoşteam pe cei doi lorzi, ceea ce era putin aiurea, şi l-am apucat de haină, tragând de aceasta de parcă era o veste de salvare. Aveam nevoie de ajutor, însă nu ştiam la cine să apelez. Eram complet singură într-o lume straină şi încet începeam să înteleg că nimeni nu mă va ajuta să scap din încurcatura în care intrasem.
- Ştiam că nu trebuie să vorbesc cu tine, că va fi o greşeală, dar acum că am facut-o nu pot să te las în ghearele acelor idioti, deşi sincer să fiu nu am nevoie de încă doi inamici. Am destui şi fară ajutorul tau, a zis îmbrăţişându-mă şi lasându-mă să plâng pe umarul sau de parcă ar fi ştiut că în acel moment tocmai de asta aveam nevoie.
Nu eram conştientă de asta la acel punct în timp, dar mai târziu aveam să îmi dau seama că de fapt el se hotarâse să mă ajute sau mai bine zis să mă fure de la fratii sai de când a dat ochii cu mine, numai că nu voia să ştiu şi eu asta. Dorea să mă facă să cred că el face un sacrificiu ajutându-mă ca mai târziu eu îndatorată să îi ofer ceea ce îşi dorea, deşi ce ar fi putut să îşi dorească era peste imaginatia mea.
- De ce te-aş crede? Vladimir s-a purtat atât de frumos şi atent cu mine şi eu l-am crezut, dar îmi dau seama că de fapt totul era un joc pentru a mă face pe mine să îl aleg şi tu eşti la fel.
L-am simtit schimbându-se chiar sub mâinile mele. A devenit dintr-o dată rigid şi mi-am dat seama că ceva l-a înfuriat rau de tot. M-a îndepartat de el cu grijă şi s-a întors cu spatele la mine încercând să se controleze, să se calmeze. Puteam să îl vad tremurând uşor ceea ce m-a facut să mă dau câţiva paşi în spate, îndepartându-mă şi mai mult de el şi fiind gata ca la orice mişcare greşit să izbucnesc în fugă, deşi ştiam că nu aveam mari şanse să scap.

- Nu mă compara pe mine cu fratii mei! Ceea ce vezi asta sunt, nici mai mult nici mai putin. Nu ţi-am dat de înteles că sunt sfânt, dar nu sunt nici un diavol, sunt doar eu şi atât. Pentru mine şi pentru visurile mele sunt în stare să fac orice şi nu mă dau în laturi de la nimic. Vrei să îţi spun de ce o să încerc să te ajut? Pentru că mama mea a fost steaua de care tu şti, dar tu nu ai cum să întelegi cum a fost viata cu ea. Să o vezi cum încet se stinge şi să nu poti face nimic. Nu vreau să treci prin aceleaşi lucruri ca şi ea. Este singurul lucru pe care îl pot face în memoria ei. Ai face bine să te întorci la castel, a spus el înainte să dispară lasându-mă singură.
- Stai! Stai! Nici macar nu ştiu cum te cheamă! Am ţipat după el după ce am trecut de şocul initial, dar era deja prea târziu.
Nu era tocmai corectă afirmatia mea, dar fusese singurul lucru la care m-am putut gândi în acel moment. Ştiam cum îl cheamă, îl auzisem pe Vladimir spunându-i Archer dar nu ştiam dacă el acceptă să fie strigat aşa.
Ştiam că nu o să se mai întoarcă aşa că m-am întors înapoi în castel, în camera mea care dintr-o dată devenise o închisoare şi am încercat să adorm, dar fară nici un succes. Ochii sai albaştri m-au urmarit toată noaptea şi imediat ce îmi închideam ochii el aparea în fata mea, iar în cap îmi rasună vocea sa plină de furie acuzându-mă.
#10
Capitolul V

Trecuse o lună de când l-am întâlnit pe acel necunoscut care îmi promisese că va încerca să mă ajute, însă nu mai auzisem nimic de la el de atunci. La început nu am dat atentie acestei lipse de comunicare dintre noi, dar când a trecut o saptamână fară să primesc nici un semn de la el îndoială a început să îşi facă simtită prezenta îngrozitoare. Încet, începeam să mă îndoiesc de promisiunea lui, de faptul că avea să mă ajute să ajung acasă. Nu puteam să îl învinuiesc dacă se razgândise. Eram o necunoscută care nu putea să îl ajute cu nimic, care nu putea să îi ofere nimic în schimbul ajutorului şi sacrificiului sau. Iar pe deasupra, avea să îşi facă doi inamici destul de puternici şi periculoşi ceea ce avea să îl pună în pericol în timp ce eu mă aflam în siguranţă printre familia mea, sus pe cer. Era un sacrificiu prea mare. Mi-a trebuit ceva timp să ajung la aceste idei deoarece la început eram furioasă atât pe el cât şi pe mine pentru că m-a mintit şi eu iar am cazut în minciuna altuia, dar mi-a trecut când am înteles cât de mult risca acel necunoscut.

Conştientizând faptul că nimeni în afara mea nu avea să mă salveze am început să îmi creez propriul plan de a scapa.
Luna era pe mijlocul cerului alintând totul în jur cu razele ei reci şi ireale. Stateam la umbra copacului ferită de acea lumină care m-ar fi dat de gol în prima secundă în care razele argintii mi-ar fi atins pielea, însă nu puteam să stau la nesfârşit ascunsă sub umbra falnicului brad deoarece lupii erau pe urmele mele. Aveau să mă gasească şi aveau să o facă în curând, aşadar, trebuia să iau o hotarâre: să păşesc pe acea câmpie şi să încerc să o traversez sperând că voi ajunge pe partea cealaltă în siguranta altor copaci unde nu existau lupi sau să mă predau cerând îndurare. Ambele solutii erau periculoase şi nici una nu mă încântă.

Planul meu nu se desfăşurase întocmai cum aş fi sperat. Mă aşteptasem să nu pot scapa de acei vârcolaci şi să trebuiască să mă arunc în bratele celuilalt lord, dar ceea ce nu prevazusem fusese posibilitatea ca eu să mă pierd şi să nu îmi mai amintesc în ce directie trebuia să fugă pentru a ajunge sub protectia lui. Din pacate atunci când auzisem acele creaturi urlând în timp ce se apropiau din ce în ce mai mult de mine, nu mă mai gândisem la directia în care fugeam ci doar începusem să alerg terifiată, încercând să îi pierd. Aşa am ajuns în acel loc care îmi aducea aminte de teritoriul celuilalt lord. Acea pajişte din fata mea îmi dadea o senzatie ciudată şi ştiam că atunci când va păşi pe ea, îndepartându-se de protectia copacilor, avea să dea peste un alt monstru, peste o altă creatură ciudată care va aparea din senin pentru a-şi proteja teritoriul. Nu ştia ce să facă. Să rişte sperând că poate acela nu va aparea sau să ramână acolo şi să fie la mila lordului vârcolac.

- Nu există îndurare acolo unde te va duce el, am auzit o voce şoptind în întuneric parcă venind de peste tot şi în acelaşi timp de nicaieri.
Şi ştiam că avea dreptate. Acel cuvânt, „îndurare”, nu există pentru unicul stapân al domeniului. Nu puteam să cer nimic. Nu aveam dreptul. Avea să fie atât de furios încât dacă mă prindea nu s-ar fi putut abtine din a nu mă omorî din bataie. Abuzul lui fusese motivul principal pentru care am decis să încerc să îmi recapat libertatea. A fost un moment de groază care m-a facut să fug, să îmi înrautăţesc şi mai mult situatia. Eram sigură că dacă m-aş mai fi gândit la acel plan al meu şi l-aş mai fi revizuit, nu m-aş fi aflat în acea situatie, dar era prea târziu pentru regrete în acea secundă. Deasemenea începusem să am îndoieli mari asupra acelei decizii de a fugi. Începusem să cred că poate dacă aş fi ramas aş fi supravietuit noptii şi m-aş fi trezit a doua zi cu dureri groaznice, dar macar m-aş fi trezit. Aşa, în situatia în care mă gaseam, nu aveam deloc garantia că aş fi apucat să vad soarele de dimineaţă. Nu puteam întelege ce m-a facut să cred că îmi puteam recapata libertatea, în fond, aceea, din pacate, era ţinută de doi stapâni, doi lorzi ai întunericului, nu numai de unul aşa cum ar fi fost normal. Şi unul era mai groaznic decât celalalt, parcă încercând să se întreacă să vadă cine reuşea să mă traumatizeze mai tare.

Lupii se apropiaseră din ce în ce mai mult, iar eu trebuia să mă decid cât mai repede. Nici nu mi-am dat seama cât de scurt era timpul. În câteva secunde, acesta expirase. Alegerea trebuia luată. Inima îmi batea nebuneşte din cauza fricii şi a adrenalinei dar tot ceea ce auzeam erau urletele îngrozitoare şi din ce în ce mai apropiate ale haitei. Respiratia îmi era sacadată, iar mâinile, ca şi restul trupului, îmi tremurau îngrozitor oricât încercam disperată să mă opresc. Mă uitam în întunericul abisal al padurii, nici eu nu întelegeam de ce, deoarece nu faceam decât să mă îngrozesc şi mai tare decât eram, din cauză că începusem să vad ochii lupilor care mă urmareau. Cu greu am reuşit să îmi dezlipesc privirea de acea scenă de groază pentru a mă uita la luminişul scaldat în razele eterne şi înghetate ale lunii, dar cumva privirea mea se îndrepta din nou spre acele perechi de ochi doar ca să mă fortez din nou să mă uit la luminiş.

Decizia trebuia finalizată, numai că nu gaseam curajul pentru a alege. Era ca şi cum ai obliga pe cineva să aleagă între a se îneca în lac sau în ocean. Nici una nu era bună pentru că sfârşitul era în final acelaşi: moartea sau transformarea, în ambele cazuri.
Am tras aer în piept pentru a mă linişti. Totul până în acea clipă când am inhalat aerul plin de esenta întunericului, stelelor şi a padurii s-a petrecut într-un ritm alert şi constant fară nici o clipă de respiro şi aş fi bagat mâna în foc, fiind convinsă că nu trecuseră decât şaptezeci şi ceva de minute de când mi-am luat talpăşita din castel, dar o parte a mintii miele ştia adevarul, ştia că trecuseră mai mult de două ore de atunci. Pentru prima oară în acea seară totul a început să încetinească, mişcându-se înfiorator de lent. Mi-am închis ochii pentru a încerca să mă gândesc logic. Nu am reuşit. Ceva din apropierea mea mi-a distras atentia şi într-o zecime de secundă calmul acela a disparut în timp ce viaţă şi ritmul alert s-au napustit asupra mea şi au adus şi un prieten. Privirea mi-a cazut pe umbră unui lup imens ce se afla la numai câţiva metrii de mine. Blana lui albă sclipind pentru o secundă în lumina lunii care se strecură din loc în loc printre crengile pline de frunze ale copacilor. M-am panicat în acea clipă şi fară să mă gândesc, din pur instinct, an luat-o la goană. Am reuşit să păşesc în acel luminiş chiar atunci când în spatele meu falcile lupului s-au închis muşcând doar aerul. Am împietrit acolo unde am aterizat în acea pajişte, sub acele raze înghetate în eternitate dorind numai să scap de lupii ce mă urmareau şi simtind o mică bucurie întelegând că am scapat de ei. Dacă aş fi reuşit să îmi fac picioarele să se mişte aş fi putut să fug din acel loc spre siguranţă celorlalti copaci de partea cealaltă, unde aş fi fost la adapost pentru un timp de lordul pe al carui teritoriu mă gaseam. Nu facusem decât să fug în cuşca altui monstru spre ghinionul meu.
Unde se ascunseseră toti aceşti monştri atunci când mă aflam sus pe cer şi urmaream viata de pe Pamânt, nu îmi puteam explica. Nu îi vazusem decât foarte rar şi ramasesem cu impresia că erau foarte rari, dar aflasem destul de repede cât de tare mă înşelasem.

Era nevoie de ceva foarte nesemnificativ pentru a-l atrage pe acel lord am observat nemultumită de acest aspect, un singur pas, un simplu singur contact al razelor lunare cu pielea mea că a aparut în fata mea materializându-se din nimic. Am ramas uimită vazându-l pe Vladimir aparând în locul altui monstru necunoscut. Mă uitam la acela neîntelegând ce cauta acolo deoarece eram mai mult decât sigură că nu mă aflam pe teritoriul sau, dar nu conta. Era mai bine că era el decât o altă creatură necunoscută.

M-a apucat de încheietura mâinii drepte aducându-mi trupul în mijlocul acelei pajişti cât mai departe de acolitii periculoşi ai lui Alexander care se opriseră mârâind ameninţător exact acolo unde cu numai câteva secunde statusem. Îi puteam auzi de la acea distanţă considerabilă cum mârâiau şi muşcau aerul furioşi că pradă a reuşit să scape. Mi-a dat drumul, dar s-a uitat la mine cu o aşa expresie încât orice gând coerent din mintea mea a zburat undeva departe de unde nu puteam să îl recuperez. Am înteles, totuşi, că el nu va ezita să mă omoare dacă încercam să fug aşa că am întepenit acolo unde m-a pus neîndraznind să mă îndepartez de prezenta lui care mă sufocă. Nu mi-am dat seama atunci că amândoi ne uitam unul în ochii celuilalt şi că de fapt de aceea mă simteam sufocată de prezenta sa.

- Ce mică este lumea, ne reîntâlnim din nou, printesă celestă, a rostit pe un ton barbatesc şi putin c-am jos pentru cum vorbea el în mod normal.
Ceva era ciudat. Ce va nu se potrivea, numai că nu puteam să îmi dau seama atunci ce mă deranja. Nu putea să fie modul în care a rostit cuvintele deoarece a facut-o în acelaşi mod seducator şi periculos, iar cuvintele pe care le-a folosit erau aceleaşi pe care mi le spunea de câte ori venea să mă ia de la Alexander. În ciuda faptului că nu puteam să îmi dau seama exact ce mă deranja la el, eram certă că ceva din atitudinea lui m-a facut să devin atentă la gesturile sale. Ceva nu era în regulă, nu se potrivea cu lordul pe care îl întâlnisem şi începusem să îl cunosc. L-am cântarit bine de sus până jos, însă nu am gasit nimic care să îmi sustină suspiciunile. Ochii sai albaştrii pareau să fie o nuanţă mai deschişi decât îmi aminteam dar asta putea să fie din cauza lunii care îi lumină chipul. Am alungat în final acea senzatie dând vina pe dorinta mea de a face din acea întâmplare un simplu vis, de a nega realitatea în speranta că poate mi s-ar adeveri dorinta şi m-aş trezi în închisoarea mea. Numai că ştiam că nu era posibil şi adevarat aşa ceva. Mi-am lasat privirea în jos deoarece nu voiam să mă scufund în acea starea de neacceptare, fugind ca o lasă de realitate în loc să o înfrunt.

- Tu! Ce cauti tu aici? Nu ar trebui să fi aici, este teritoriul Lui! A ţipat Alexander uitându-se furios la fratele sau.
- Spre deosebire de tine, nu mi-e frică de Archer. Plus el nu este interesat de asemenea lucruri nesemnificative, a raspuns Vladimir uitându-se plictisit la Alexander.
Afirmatia aceea nu a facut decât să îl înfurie şi mai rau pe lord, care începuse să îşi piardă controlul asupra trupului sau şi să se transforme încet în forma sa de lup. Mă uitam de la unul la celalalt încercând să îmi dau seama de ce Vladimir îl provocă pe fratele sau. Încă o dată vedeam atât de clar diferentele dintre ei doi. Vampirul era calm, zâmbind într-un mod batjocoritor având o atitudine superioară în timp ce vârcolacul de abia putea să îşi mentină forma umană dar se vedea că pierdea rapid terenul în favoarea partii sale salbatice şi animalice. Mă dadusem un pas în spate când îl vazusem pe Alexander pierzându-şi lent controlul, amintindu-mi de toate acele momente când arata aşa în timp ce eu stateam pe jos plină de vânatai şi rani. M-aş fi departat şi mai mult dar Vladimir m-a prins de încheietură ţinându-mă strâns, împiedicându-mă astfel să mă îndepartez prea mult. A simtit încercarile mele inutile de a scapa şi pentru o secundă s-a uitat la mine, facându-mă să împietresc. Mi se mai întâmplase asta o dată, însă nu puteam să îmi amintesc când.

- I-ati mâinile împutite de pe ea şi dă-mi-o înapoi! Este a Mea! A mârâit facând un pas în directia noastră, dar apoi de parcă ceva l-ar fi şocat şi-a retras piciorul înjurând printre dinti.
- Corectează-te frăţioare. Era a Ta. Acum este a Mea. Sub protectia lunii şi automat şi a mea, faţă îmi apartine. Şi în plus, a zis apropiindu-şi chipul de pielea gâtului meu şi inhalând adânc mirosul meu, nu îţi apartine, nu ai facut-o a ta.
Ochii lui Alexander aurii se mariră atunci când îl auzi vorbind şi se calmă brusc. Nu întelegeam de ce s-a schimbat atât de radical pentru că ceea ce spusese Vladimir ar fi trebuit să îl enerveze şi mai rau, nu să îl calmeze instantaneu. Deodată acea senzatie de mai devreme cum că ceva era în neregulă cu lordul vampir a revenit de două ori mai puternică, dar la fel ca atunci nu îmi puteam pune degetul pe motivul acelui sentiment.
Cândva în timp ce eu eram cufundată în gândurile mele, lordul se daduse în spatele meu şi îşi bagase mâna în parul care revenise la culoarea lui naturală de un albastru închis pentru a-mi înclina capul în dreapta ca el să îşi treacă nasul de-a lungul gâtului meu. Când a facut asta, am simtit un fior strabatându-mi şira spinarii. Şi nu era unul bun. Mi-a înghetat sângele în vene acel act şi nici nu ştiam cum de ramasesem în picioare când tot ceea ce îmi doream era să mă prabuşesc pe jos şi să nu mă mai ridic.

- Tu! Tu nu eşti... dar Alexander nu apucă să termine ce avea de zis deoarece vampirul îl întrerupse.
- Eu ce, scumpe frăţioare? Eu nu sunt eu? Nu sunt fratele tau? Asta voiai să spui? Te-ai lovit la cap sau ai mâncat vreun animal putrezit care ţi-a afectat creierul? A întrebat Vladimir pe un ton indiferent continuând să îşi frece obrazul de gâtul meu într-un gest delicat.
În momentul în care Alexander a rostit acele cuvinte, ochii mei s-au marit cât cepele, uitându-mă când la el, când la cel care mă ţinea în brate, deşi era destul de greu să îmi întorc capul pentru a mă uita la Vladimir care de fiecare dată îmi întorcea capul pentru a-şi continua mângâierea. Nu puteam vedea nici o diferenţă. Avea acelaşi par negru stralucitor, care parea atât de matasos şi aceleaşi trasaturi atragatoare şi bine proportionate. Nimic nu era diferit la el aşa că de ce Alexander credea altceva era peste puterile mele.




Utilizatori care citesc acest subiect: 1 Vizitator(i)
This forum uses Lukasz Tkacz MyBB addons.