03-05-2010, 10:15 PM
Stiam ca nu voi regreta sa-ti citesc creatia. :)
Ador cum descrii sentimentele, atat de intens incat parca nu mai e nevoie de nimic pentru a aduce povestii ceva special. Uneori, mi se intampla, cand citesc un fic, sa-mi doresc sa abia in el ceva la care numai eu ma astept, devenind dezamagita cand imi dau seama ca nu exista. Este ca un moft, ca un obiect ce eu mi-l doresc in camera mea dar nu-l pot obtine. Ei bine, la tine e cu totul diferit. Nici nu mai pot sa-mi doresc ca fic-ul sa aiba ceva ce numai eu imi doresc ca realizez cu stupoare ca tu deja mi-l oferi.
Incepi cu ceva normal, cu ceva ce te duce cu gandul la o viata banala, cu nimic deosebit decat cea a mea, ca cititorului. In minte incepe deja sa-mi deruleze propria viata, mai mult sau mai putin deosebita, ce ar trebui sa fie reflectia vietii pe care personajul principal o duce. Totusi, mintea mea, ca cititor, se opreste in loc atunci cand incepi sa descrii ce inseamna cu adevarat normalitatea pentru personajul central, viata ce o duce ea zi de zi.
Am ramas placut surprinsa, am savurat fiecare fraza, fiecare detaliu pe care personajul mi-l oferea in dorinta de a cunoaste mai multe despre ce s-a intamplat cu aceasta. Am observat ca descrii sentimentul pe care multi l-au simtit, dar nu toti la fel de intens. Nu imi e teama sa recunosc, ca in unele momente mi-am regasit propria gandire, dar fiind mult prea mandra pentru a accepta asta in fata altora.
Ador cu cate dedicatie si cat suflet pui cand iti exprimi sentimentele, atunci cand scri, facandu-l pe cititor sa simta pana si cel mai neinsemnat detaliu. Prin modul tau de a scrie, invalui cititorul intr-o lume ce poate nu ar crede in veci in ea si totusi, in nestire, se afla in ea.
Pur si simplu povestea mi-a starnit un interes greu de descris, o adoratie pentru tot ce inseamna viata fetei. Poate e ciudat, dar e placut sa citesc prin ce suferinta a trecut acesta.
Oricum bafta in continuare, multa inspiratie si astept capitolul urmator.
Ador cum descrii sentimentele, atat de intens incat parca nu mai e nevoie de nimic pentru a aduce povestii ceva special. Uneori, mi se intampla, cand citesc un fic, sa-mi doresc sa abia in el ceva la care numai eu ma astept, devenind dezamagita cand imi dau seama ca nu exista. Este ca un moft, ca un obiect ce eu mi-l doresc in camera mea dar nu-l pot obtine. Ei bine, la tine e cu totul diferit. Nici nu mai pot sa-mi doresc ca fic-ul sa aiba ceva ce numai eu imi doresc ca realizez cu stupoare ca tu deja mi-l oferi.
Incepi cu ceva normal, cu ceva ce te duce cu gandul la o viata banala, cu nimic deosebit decat cea a mea, ca cititorului. In minte incepe deja sa-mi deruleze propria viata, mai mult sau mai putin deosebita, ce ar trebui sa fie reflectia vietii pe care personajul principal o duce. Totusi, mintea mea, ca cititor, se opreste in loc atunci cand incepi sa descrii ce inseamna cu adevarat normalitatea pentru personajul central, viata ce o duce ea zi de zi.
Am ramas placut surprinsa, am savurat fiecare fraza, fiecare detaliu pe care personajul mi-l oferea in dorinta de a cunoaste mai multe despre ce s-a intamplat cu aceasta. Am observat ca descrii sentimentul pe care multi l-au simtit, dar nu toti la fel de intens. Nu imi e teama sa recunosc, ca in unele momente mi-am regasit propria gandire, dar fiind mult prea mandra pentru a accepta asta in fata altora.
Ador cu cate dedicatie si cat suflet pui cand iti exprimi sentimentele, atunci cand scri, facandu-l pe cititor sa simta pana si cel mai neinsemnat detaliu. Prin modul tau de a scrie, invalui cititorul intr-o lume ce poate nu ar crede in veci in ea si totusi, in nestire, se afla in ea.
Pur si simplu povestea mi-a starnit un interes greu de descris, o adoratie pentru tot ce inseamna viata fetei. Poate e ciudat, dar e placut sa citesc prin ce suferinta a trecut acesta.
Oricum bafta in continuare, multa inspiratie si astept capitolul urmator.
![[Imagine: 97943774.png]](http://img687.imageshack.us/i/97943774.png/)
~Thanks Rx~!~
Fa exact lucrul de care ti-e frica!