Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Penumbra singuratatii

#1
|In tren, spre gara din sudul Mexicului…|

CAP 1





-Bunico? De ce ne grabim , unde mergem ?

(Aceasta era sublima intrebare pe care i-o adresam adesea bunicii in drum spre Mexic. )
-Afara e rece iar mie mi-e asa de frig incat simt cum picioarele imi amortesc si-mi simt mainile asa de inghetate.
Bunica era foarte increzuta, desi era invarsta ,ea nu dorea ca si cei mici sa afle toate detaliile cu privire la locul actiunii, pur si simplu evita sa raspunda!
Afara era iarna, eram in luna februarie iar singurul lucru ce il auzeam era vuietul vantului care se izbea de geamurile trenului intrand in compartimente.
-Copilule! Lasa jocul, esti destul de mare incat poti sa faci si alte lucruri, stii ca mamei tale nu-i plac copii neastamparati ca si tine.Stii ca tie ti-am mai povestit despre mama ta
-Bunico, eram prea mic pentru a intelege iar acum la varsta mea care nu mai e frageda de mult, asa vrea sa mi-o repeti si promit a fi un copil generos cu tine.
|Era o noapte rece , crancena si aspra. Mama ta era insarcinata , a fost o perioada in care am incercat sa o debarasez de tatal tau natural,deoarece devenise un talhar care i-a facut mult rau mamei tale, iar eu n-am putut sa accept asta fiicei mele, am incercat sa-i fac un viitor mirific, un viitor cu tot ce vroia , am incercat sa ma impun relatiei lor, dar paharul se umpluse si a inceput sa curga… Toti amicii tatalui tau au inceput a-mi face rau, mama ta fugise de acasa pe o noapte ploioasa, eram atat de ingrijorata si dezorientata,am incercat din rasputeri sa concep ca fiica mea defapt era destul de mare incat sa-si decida viitorul, iar eu am gresit , putea sa se indrume singura, acum sincera regret c-am fost o mama oarba o mama fara simtul umorului, nu i-am acordat fiicei mele dragostea de care are nevoie un copil, i-am oferit doar flori amare, doar zile intunecate si nopti sumbre.

Dupa 3 luni:
In pragul usii era un cos , in care era un prunc si un biletel pe care scria” Mama , sunt bine ia copilul si tine-l catva timp la dumneata , am de rezolvat niste probleme”(Raston , 5 mile de la Mexic)
-Bunico, sunt dezamagit, pentru ca imi dau seama ca am crescut in bratele tale, dar in pantecul mamei mele naturale am inviat, pot sa ma declar neutru, pot sa fiu in ambele tabere, dar tot pe tine te iubesc, in principiu nici nu stiu cum arata mama.

#2
Bun,din cate vad ca esti nou pe Zup,asa ca iti urez bun venit>:D<
Ca sa iti zic urmatoarele greseli,iarta-ma daca voi fi putin dura:
Nu ai 40 de randuri,asta e minimul,tu ai 27(le-am numarat).
Un sfat:Nu lasa chiar asa de mult spatiu la inceput,2 sau 3 spatii sunt de ajuns.
Greselid e tastare n-am prea vazut,totusi actiunea e cam seaca,dialogul la fel,fara suparare,incearca sa descrii mai mult,ca sa reusesti si sa completezi spatiile alea>:D<
Spor la scris
[Imagine: tumblr_mm2ycaxQz51r83pado1_500.gif]
[Imagine: tumblr_mm30ln52JV1souo92o1_500.gif]


Tadaaaaa.Boom:3

#3
Ca sa nu ma mai sacai la cap ca nu iti las com.

In primul rand pot adauga ca imi place titlul.
In al doilea rand, amice tu nu ai descriere deloccum arata bunica, cum o cheama? cum arata copilul, cum il cheama? la tine lipseste complet.
In al treilea rand dialogul tau nu doar ca e sec dar e si lung si fara inteles.
Ideea nu am putut sa imi dau seama care ar [utea fii decat ca e un tip ce e abandonat de mama lui bine ca asta banuiesc ca o sa vad mai tarziu pe parcursul capitolelor. Pai cam atat ca mie prea lene sa mai adaug si astept next-ul bye bye.
http://farm3.static.flickr.com/2496/4202...a4a1_b.jpg


infrunt furtuna si ma gandesc
oare cat mai trebuie sa supravietuiesc
visele se sting usor
la fel ca un gand de dor
se duc departe si dispar
ca umbra dintr-un suflet amar
si nu raman decat regrete
fara sperante sau chiar secrete

[Imagine: chibi_8329.gif]
lolix kid, chibi-ul lui
lolix


[Imagine: 6141910.png]


[Imagine: 6fd6871.png]

#4
Capitolul ll

Sudul Mexicului

-Bunico ce frumos e aici, parca am fost aici de o viata, parca aici e lumea mea. Totusi cred ca tot ce se afla aici e de ultima performanta si consider ca aici sunt multe jocuri video.
-Brandon ,dragul bunicii, stii ca reincarnarea este defapt viata dupa moarte? Poate ca tu ai fost aici cu cateva secole in urma.
-Da , dar acest lucru e doar aproximat nu e sigur, nu ai putea sa-mi dovedesti... .

Deodata am pornit cu bunica in fuga spre autogara ce ducea spre Raston. (Totul se intunecase)
|Eram blocat intr-un cerc cu milioane de oameni ce se invarteau in jurul meu, un cerc care la randul lui avea alte mii de cerculete, era ca intr-un vis. Am avut o viziune paradoxala precum mama mea era langa un anumit cerc din constelatie, era galagios , auzeam plansete si urlate, oare era un cosmar?|
Mai tarziu cu 10 ore...
-Brandon! Brandon! Ma poti auzi?
-Unde sunt? Bunico, tu esti ?
(Totul se intunecase din nou)
Eram intr-o camera alba, care la un moment dat devenea din ce in ce mai luminoasa ca si cum soarele ar fii la un pas de spiritul meu. Lumina era asa de patrunzatoare incat daca priveam un colt al camerei puteam sa orbesc , lumina era la cota maxima!
M-am trezit si simteam cat de slabit eram, simteam ca parca nu mai aveam ligamente, aveam anorexie.Ma intrebam cum de am ajuns la spital cu o perfuzie in mana, si cu o durere amara de cap, de simteam ca voi ceda usor. Usa se intredeschide si patrunde un miros de pastile si o lumina , vedeam putin in ceata, probabil si din cauza caderii de calciu.
-Domnisorul Brandon, cum va simtiti?
Doctorul a spus-o putin cam paranoic, simteam ca explodez daca mai stau cateva momente in aceasta unitate.
-Vreau sa ies de aici cu orice pret! (Vroiam sa ma impun, pot sa fiu si eu putin mai matur incat sa iau o decizie)
-Ati suferit o scadere masiva de calciu, dar nu e grav, ati avut mare noroc, a spus doctorul cu vocea lui anevoioasa , desi lui ii este usor s-o spuna.
[b]Dupa 5 ore

Ma trezesc usor, eram putin mai cu picioarele pe pamant, insa pot sa-mi dau seama ca acum sunt instare sa ma ridic si sa plec , deschid larg usa si la iesire din spital, o doamna imbracata elegant, cu parul lung si des, imi acorda o intrebare:
-Unde este salonul lui Brandon?
(Imi era teama deoarece de mic am fost invatat sa nu socializez cu oamenii necunoscuti, astfel cautam o replica sa i-o acord doamnei care era destul de inalta)
-Nustiu doamna, imi pare rau. ( Am spus-o cu o voce mai aspra si groasa)
-Sunt mama lui, iar eu nu pot sa ma duc sa-i duc niste fructe , poti sa faci tu asta pentru mine, te rog enorm!
(La spusele doamnei, am ramas blocat.)





#5
Capitolul lll -Secretul

-Ma grabesc sa ajung spre Washington, am spus-o eu cat mai serios, plecand.In urma mea a ramas doar praful drumului.
Intrebarea suprema era "Unde este bunica? ", initial am vrut sa ma reintorc la spital dar nu fusesem deocamdata externat.
Aglomeratia orasului ducea adesea spre extaz necontrolabil.Un cetatean postas ,mai scund cu parul cret si negru, imi ofera ziarul zilei gratis.La un moment dat ajung undeva la pagina trei unde era un articol despre un accident de masina, undeva in articol se regasea numele de Brandon Zone si Jessica Craws, imi dadusem seama ca era vorba despre acel accident la care facusem parte.
Aici scria despre bunica, Jessica Craws,care fusese internata de urgenta din cauza unui atac cerebral, stiind ca bunica avea destule probleme ,am cautat spitalul la care a fost dumneaiei internata, dar a fost cel mai mare esec pe care l-am avut eu,ea fusese transportata de urgenta in New York.
Azi era ziua in care implinisem unsprezece ani, ziua in care sunt nenumarate ghinioane si probleme.
Singurul lucru ce mi l-am dorit era sa ajung la bunica la spital si ma gandeam ce-as putea face ca sa strang banii pentru transport, insa o idee mi-a strafulgerat capul.
Am decis sa merg in aeroport,probabil acolo sunt o sumedenie de lucruri care necesita reparatii si alte cele.Pe drum l-am intalnit pe domnul Thomas , avea o voce groasa si parea a fi un om de nota zece, el m-a indrumat inspre aeroport si a inceput a-mi explica modalitatea plauzibila de a fi un copil politicos.
In aeroport, domnul Thomas m-a inclus in programul "Doua maini ocupate", ce avea rolul de a intampina pasagerii vasului cu cele mai calduroase urari de bun venit.
In drum spre New York, avionul sufera o problema minora, astfel avionul trebuie sa aterizeze la cel mai apropiat aeroport.
Domnul Thomas mi-a spus cat de rau este sa fi pilot,de la dansul am invatat o sumedenie de lucruri interesante pe care nimeni nu mi le putea explica asa de bine.
Avionul a aterizat pentru reparatii generale. Ne-am oprit intr-un oras, asemanator cu Mexicul, unde am stat o noapte in aeroport,era asa de rece!Noroc cu domnul Thomas care avea o geaca groasa .
-Domnule Thomas? Ce v-ati dorit vreodata de la copii dumneavoastra?
Sta o fractiune de secunda pe ganduri, si-mi raspunde:
-Iubirea!
Nu dureaza cateva momente si din ochiul dansului izvoraste o lacrima, o lacrima care mi-a starnit emotiile.Deodata cu lacrima lui, vantul a inceput sa se inteteasca.
Mai erau cateva minute pana ne urcam din nou in avion, dar observasem ca pe cer era cioplit portretul femeii pe care o vazusem cu doua zile in urma la spital.
Am inceput a tremura si a inlacrima spunandu-mi:
"-Doamne ! De ce am facut una ca asta Doamne? De ce nu puteam sa stau in bratele ei calde si sa-mi descant amarul?
Un vant rece si iute, se izbise de urechea mea , avand impresia ca el imi pomenise numele.
Ajunsi in New York.
|Vin si cu capitolul IV , maine ! |

#6
Capitolul lV -Salonul cu pricina

"-Doamne ! De ce am facut una ca asta Doamne? De ce nu puteam sa stau in bratele ei calde si sa-mi descant amarul? " , acest fragment mi-l tot spuneam in drum spre centru, unde era spitalul bunicii. Ghinioanele stateau la fiecare colt al blocului, observam cum unele mame isi chinuiau sumbru copii si imi spuneam : "-Oare asa mi-ar fii facut si mama? ", raspuns la aceasta sublima intrebare nu exista. Parcurgeam incet trotuarele fara sfarsit pana la un moment dat cand, drumul se bifurcase.-De aici chiar nu mai stiu- imi spusesem, rastindu-ma.Noroc cu-n City Bus, care se indrepta special spre spital. M-a costat doar trei dolari, ceea ce era si scump si mai putin scump.
La intrarea in spital, dr.Jeremis mi-a oferit un card pentru iesirea sau intrarea in unitate, evident contracost. Intre timp imi adusesem aminte sa-i cumpar bunicii, surprinzator, niste fructe, alimentara fiind evident la coltul obscur al spitalului.
Vanzatoarea parea a fii putin spre categoria de om dificil, dar spre deosebire de alte vanzatoare pe care le-am intalnit, ea era singura cu care ma intelesesem.Alimentara era asa de stramta incat m-au luat apele, evident , pentru ca eram claustrofob.
Intrarea in spital se facuse doar cu un click.Bunica era undeva la terapie intensiva,undeva pe la etajul doi. Scarile erau asa de abrupte, eu stand la casa, nu prea eram obisnuit cu multe scari.
Salonul 6
Bunica era cu perfuziile in mana, fata ei era pala ca o crema, doctorul a specificat la intrarea in spital, sa nu fac ceva ce o sperie. Zis si facut!
Ochiul bunicii se intredeschise, a miscat usor o mana, si a inceput a fredona un cantec urmat de un scurt fragment:
-Sa te duci inapoi acasa,- ma voi reintoarce,-ma voi recupera
Nu am vrut sa-i respect dorinta spunandu-i:
-Prefer sa dorm in vant si frig, decat sa plec.
Bunica inchisese ochiul , intre timp intrase doctorul.
-Tu de ce mai esti aici? Bunica ta are nevoie de ceva vreme recuperare, iar tu nu ar trebui sa stai aici si sa te consumi, mai bine intoarce-te.
-Poftim? S-o las sa moara?
-Nu dar daca mai stati aici, veti ajunge si dumneavoastra langa ea.
Ma gandeam si la varianta doctorului si la varianta mea, necesar ar fii fost sa ma reintorc, dar logic ar fii sa nu o fac, bunica are nevoie de mine, mi-am spus-o crud si rece!
Afara era ger. Din nou frigul si vantul imi sopteau cuvinte la ureche, preferam sa nu le mai ascult, asa ca intrasem din nou in salon.
Bunica incepuse usor a manca, era si putin anorexica pe moment.Noaptea adusese multa zapada, iar bunicii ii placeau mult bulgarii, asa ca ii adusesem unul. Forma gurii a luat contur, soarele rasarise si pe strada ei, avea si ea putina nevoie de amuzament.
A doua zi starea ei se agravase.




Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)