PTF - ul Pandorei.

[Flash]

Varsta minima: 16 ani ( la unele capitole )
Gen: Yaoi / Romance
Limba: Românică
Observatii cu privire la continut: Hm..yaoi ?
Tipul de comentariu solicitat: Avansată.
Da, puteți da critică de orice fel. Nu mă supăr așa ușor.

Side Note : Nu am să vă menționez ce înseamnă PTF până nu ajung acolo ( peste câteva capitole ) sau dacă vă dați seama puteți să spuneți. Momentan uke-le nu este așa de dezvoltat, iar seme-ul nu l-am expus în întregime. So leave a coment and yeah u know what to do.

I

Niciodată nu am fost un copil problemă. Ba chiar din contră, am respectat regulile și am mers la școală. Numai să le fac pe plac alor mei. Cel puțin părinții așa mă vedeau. Băiatul cuminte de șaptesprezece ani, mare fan al filmelor și mangaurilor cu un IQ măricel ce purta uniforma de toamnă întodeauna pentru că o plăcea exagerat de mult. Colegii mă plăceau, aveam și câteva fete care doreau să fim împreună, de asemenea eram mândra tatei. Se aștepta să devin medic și să îmi iau o soție drăguță.

Genul acela de viață nu era de mine. Chiar începusem să-l urăsc. Așa că decisesem să nu mai fiu copilul care nu iese cu nimic în comun. Eram mediocru, comun, simplu. Totul s-a întâmplat într-o fracțiune de moment atunci când am ajuns acasă și am deschis dormitorul. Parcă trecuse un uragan și deși curățasem cu o seară înainte, încă era dezordine. Am aprins lămpița de pe comodă și am stins neonul așa încât tot ce făceam era sub privirea mea atentă. Eram ca un hoț care plănuia un jaf. Uitasem însă ușa deschisă și asta spunea totul.

Greșeala aceia m-a costat mult. A fost și motivul pentru care în acele clipe eram în fața unei clădiri ciudate, dar înainte de vila somptuasă am trecut printr-un șoc teribil. Când dădeam să desfac pliculețul cu un praful alb aud pași pe scări și cineva mergând pe holul îngust. Fiind sigur că am încuiat ușa - deși nu o făcusem - Agitat de mișcările din afara dormitorului, am tras atât de tare de punguță, încât aceasta s-a rupt. Toată substanța s-a împrăștiat pe mine, mâinile mele, nas și pe podea. Chiar atunci intrase tata. Ținea în mână un pahar de limonadă pregătit de mama.

Și așa, din copilul model mă transformam sub privirea lui, ce dădea de înțeles că intrasem în probleme, un băiat delincvent. Un delincvent juvenil, un nenorocit - după spusele lui - o scârbă de om , chiar, ce nu avea nici o valoare morală. Îmi cuibăream privirea adânc în mâinile mele atunci când aflasem că trebuie să merg la Pandora. Ce era Pandora ? Nu, nu o ființă din legende cu siguranță. Mai rău.

Și așa stăteam în fața unui grup de oameni pe care nu îi cunoșteam. Pennsilveniya mea mă conducea altundeva. Nu mai eram în Scranton, locul unde mă născusem și trăisem viața de un car de ani, ci în Pittsburgh. La prima vedere eram curios, dar am văzut că locul nu era așa rău. Aveam însă să stau la un centru de reeducare. Toate explicațiile mele se duseseră pe apa sâmbetei. În sensul că mama plângea, fiind dezamăgit de mine, iar tata urla ca un turbat. Nu apucasem să explic faptul că nu luasem nimic din substanța respectivă.
Prima dată când oamenii aceia mă văzuseră, mă priviră ciudat. Era o directoare drăguță, păr prins într-un coc micuț de culoarea abanosului. Slăbuță, arătând în jur de patruzeci și cinci de ani se arătase mult mai înțelegătoare decât părinții mei. Îi povestisem și dânsei întâmplarea și spusese că era normal să acționez așa. Adolescent și nebun. Apoi râse scurt și aruncă o privire spre fișa mea unde aveam transcrise toate datele. Îmi dăduse chiar și cheia camerei mele și îmi spusese să merg să o găsesc.

În acest timp mă chinuiam să-i rețin numele în timp ce mă îndreptat spre o altă clădire unde se afla căminul. Erau două clădiri mari. În primul corp se afla școala și unde învățam noi împreună cu sălile de educare și joacă. În spate se afla un parc micuț probabil pentru divertisment, iar în al doilea corp - după părerea mea, mult mai spațios - se aflau dormitoarele, camere multe cu jocuri video, muzică și o sală de sport, dușuri...cam tot ce îi trebuie lui Bill Gates să trăiască fericit până la bătrânețe. Chiar și strănepoții lui.

Pandora se afla undeva în sudul Pittsburghului. Mi s-a adus la cunoștință că doar sâmbăta te lăsau să ieși. Intrai doar cu un card pe care ți-l dădeau ei atunci când te întorceai din oraș. Voiam să vizitez locul, dar nu aveam posibilitatea asta în acele momente. Mă tot plimbam pe un coridor lung până când am ajuns la capătul acestuia unde se aflau lumini multe. Bingo ! Înimerisem în sufragerie. Era un loc spațios și frumos decorat. Sala era vopsită într-un verde măslină cu niște tablouri de bun gust și canapele moi și pufoase de aceiași culoare precum pereții. Erau trei televizoare. Unul agățat de perete - unde se holbau niște indivizi - apoi celelalte două stăteau pe două mese diferite. Nici unu dintre băieți nu îmi vorbeau , în schimb au fluierat după mine.

Îmi simțeam obrajii tari și fierbinți, dar am continuat drumul afară unde am văzut alte persoane. Unii jucau șah, alții jucau table. Era o pajiște întinsă cu câte un copac plantat ici pe colo și o cărare care ducea la o cabană drăguță pe a cărei ușă scria PTF. Voiam să întreb, dar am fost abordat de un alt tip înalt. Era mai înalt ca mine. Practic, îi ajungeam până la umăr. Părul îl avea ondulat și proaspăt, de un blond care dădea spre cenușiu. Voiam să ating căci moliciunea pletelor mă îndemnau. Nu mai simțisem niciodată o asemenea aură lângă mine, dar nu doream să arăt din prima că am un motiv să rămân un an de zile, așa cum doreau ai mei. Ochii lui precum un izvor mă aținteau, analizându-mă. Am făcut și eu același lucru. Purta niște haine oarecum ciudate. Pantaloni albi, pielea fină. Un pigment ciudat după mine. În sus avea un maieu portocaliu.
- Tu cine ești, guriță ? întrebă, în timp ce în colțul gurii îi apăru un mic rânjet ce îi defini gropița din obraz. Își așeză brațul în mijloc, așteptând un răspuns.
- Eu sunt Justin. Justin Cooper. Sunt și eu tot de aici, din Penns ' . Tu ?
- Eu sunt Giovanni Cannciani. Tata e italian și mama e din Georgia. Am optșpe ' . Tu, dragoste ?
Aștepta un răspuns, dar tensiunea dintre noi creștea. Nu numai că vorbea ciudat, dar și mă privea în același mod. Adevărul era că purtam niște haine la îndemână. Un maieu negru peste care turnasem o jachetă albastră stilul anilor două mii. În picioare aveam niște bocanci negri ce stăteau deasupra gleznelor și a pantalonilor de aceiași culoare ce parcă să zic erau în trend. Mi-am dat la oparte niște plete grele de păr și mi-am ridicat privirea.
- Șaptesprezece.
- Dacă dorești, poți să te alături clubului meu. Eu sunt aici de 2 ani jumate și sincer nu vreau să plec. Am un club de sport, dacă dorești să te înscri. Avem nevoie de un fund sexy la baschet.
Îmi făcu cu ochiul apoi se îndepărtă de mine. Eram confuz. Nu genul de emoție pe care ai fi întâlnit-o, ci acel sentiment care te bagă într-o stare de amețeală. Eram în dilemă. Să fi fost eu în acele momente doar terorizat de ideea că aș putea sta un an - ba chiar mai mult - sau că tipul era homosexual și mintea mea nu procesase corect.
Vizitasem tot ce era de vizitat. Răscolisem totul. În bucătărie, făcusem cunoștință cu Mara. Bucătăreasa. Era o femeie drăguță. Părul roșcat îmbâcsit de praf și de miros de tocăniță de pui cu mazăre. În schimb, nu contrasta cu bucătăria mobilată perfect. Semăna mai mult cu genul de persoană de patruzeci de ani ce muncea la un local împuțit din Texas. Evident că nu eram îndeajuns de nebun să îi spun asta, altfel s-ar fi supărat. Oricine ar fi făcut asta.

Picioarele mă purtau peste tot până ce am văzut o ușă întredeschisă. Fără vreun motiv anume am coborât scările ce te duceau până joc. Pe de o parte și de alta a zidurilor grele și reci se aflau mici lumânări ce te conduceau până jos. La un moment dat am ajuns către niște butoaie apoi am simțit un miros de fum de țigară. Știam că nu era permis cu așa ceva în Pandora așa că am decis să urmăresc de unde vine. Proastă idee. Odată ce am pășit într-o altă cameră - ce era întredeschisă - am intrat în altă lume. Cutii de bere pe jos, droguri și prezervative erau aruncate ici pe colo în camera de la subsol. Rece și totuși în aer se simțea un miros ciudat de transpirație și un altul ce nu l-am putut defini. În acele momente - cu sinceritate - nu doream să aflu. Am continuat. Nu m-am oprit. Erau mese de plastic alb și câteva scaune, iar pe fundal se auzea o muzică slabă. Presimțeam că e tot mai adânc așa că am urmat factorii care mă conduceau. Deodată muzica s-a oprit. Temându-mă că am fost descoperit dau să fug înapoi, dar sunt apucat violet de braț și împins de perete. La contactul brutal cu zidul, am scâncit din dinți. Durerea provocată la nivelul spatelui m-a ucis pentru câteva clipe timp în care se răspândea, rămânând în urmă doar umbra a ceea ce a fost. Pleoapele erau nevoite să stea deschise datorită fricii ce pusese stăpânire pe corpul meu, chiar dacă mintea era încă limpede, încercând să stea calmă.
- Cine crezi că ești să vi aici jos, tu ăsta ?
Ghidat de vocea masculină, analizez insul ce mă privea ciudat. Purta o pereche de jeans stil anii 2000 cu părul negricios sub lumina slabă a luminii artificiale. Purta o cămașă descheiată la toți nasturii lăsând să se vadă un corp bine lucrat.
- Sunt nou, nu ... nu zic la nimeni.
De parcă nu toate tâmpeniile mi se întâmplau mie, am scos un sunet pe care nu credeam că îl pot face vreodată. Am gemut atunci când mâna individului se plimba pe corpul meu mic și firav. Eram chiar atât de sensibil. Mă răneam ușor.
- Deoarece ai aflat de locul ăsta nu te pot lăsa să pleci așa că am să găsesc o metodă să îți închid gura.
Prima dată crezusem că nu vorbește serios, dar m-a luat de braț, dispărând cu mine pe scări.

[Rain]

Wow, wow, stai! Q.Q Cand ai spus ca vei face un fic yaoi, nu am crezut ca il vei posta atat de repede. Ahh, Lynnule, chiar aveam chef sa ma apuc de ceva nou, mai ales scris de tine <3
Darling, povestea e interesanta si sunt curioasa ce inseamna acel PTF din titlu, nu prea am idee. Haide, nu ma lasa mult in suspans cu asta si nici cu ce-se-va-intampla-acolo-jos caci mor de nerabdare. Nu ti-am citit niciun fic. Defapt m-am apucat de unul de al tau de la proza in colaborare, dar nu am apucat sa citesc prea mult, deci acest capitol, modul tau de exprimare, de prezentare a personajelor, dialogul mirific si toate cele au fost o surpriza pentru mine.
Momentan, Jacob este personajul preferat, dar am nevoie si de unul negativ sau un seme. :> So, nu fa sa dureze mult pana pui continuarea. Nu sti cat de mult astept! <3 Prea mult suspans, really, but i liked it. >.< E interesant.
Hmm, si felul in care vorbeste Giovanni si noul tip de jos. Vai, micutul chiar a intrat in belele! Hurry up, the nice one. :3

[CyBeR]

Buna seara, buna seara.

Dupa cum se poate probabil observa, aceasta parte a forumului are de ceva timp incoa niste reguli nou noute, care te rog sa le vizitezi, precum si acel Ghid al incepatorului unde scrie frumos "Citirea obligatorie". Esti rugat/a sa citesti topicul in cauza si sa te conformezi cerintelor de acolo, mai ales ca acesta este un topic nou. Aviz tuturor care vedeti acest mesaj.

Va multumesc.

[hiimera]

Bună seara (acum e noapte)! <3
Lynn nu am citit până acum nimic scris de tine, aveam o tentativă cu un fic de al tău, dar nu am reuşit să-l continui. --" *shame on me*
Pot spune că scrii frumos, bine, elegant şi pe înţelesul tuturor. Nu te-ai complicat, nu te-ai fâţâit cu detaliile, misterul s-a simţit puternic pe la final, cât şi pe la început.
Un lucru e cert, ai cam descris ciudat anumite lucruri - nu au sunat chiar foarte bine, dar sunt maxim 2 chestiuţe din acestea. Toţi greşim, wth. :- j Şiiii... ar mai fi faptul că ai dezvăluit la cam toţi vârsta, chiar dacă nici Justin nu este cert în privinţa acestora. xD Însă merge... merge. Bine că la ultimul tip cu care s-a întâlnit nu ai dezvăluit date, ai lăsat lumea în suspans. ^^

Next! Că altceva nu ştiu ce să mai spun. Succes! :3

[Flash]

Capitolul II

M-am trezit în dimineața aia cu o durere de cap. Era o migrenă profundă ce îmi mânca jumătate din creier și pulsa foarte rău. Mi-am simțit pulpele grele, iar corpul nu îmi răspundea așa cum inițial se întâmplase. Asta probabil că mă trezisem într-un loc necunoscut în care nu știam ce se întâmpla cu mine. Pandora fusese primitoare. Aveam senzația că era ca o nouă casă pentru mine. Micul dejun îl luasem la cantină. Niște pâine toast cu un pahar de lapte rece - așa îmi plăcea mie - pe felii aveam niște miere și dulceață de căpșuni. Într-un bol mediu și alb aveam o salată fresh de legume și verdețuri cu o ușoară pată de oțet și niște ulei.

Mâncasem pe săturate. Pesemne poate pentru că nu dormisem prea bine, iar în ziua când fusesem adus în Pandora nu mă hrănisem prea ok. Poate de emoții, poate pentru că nu simțeam nevoia, dar în acea zi puteam să jur că explodam fără niște nutrienți. Cu toate astea după ce am terminat mi-am luat o carte pe care mi-o achiziționasem și citeam încet admirând fiecare pasaj. Reciteam Mizerabilii de Victor Hugo, doar că tradusă în limba germană. În timp ce mai sorbeam din paharul cu suc am auzit pași venind spre cantină, dar nu am băgat în seamă.


Era ciudat, da, pentru că singur fiind, ultimul rămas ce mânca chiar și femeia de la casă se speria. Obișnuință s-ar putea. Deodată am privit peste carte urmărind silueta. Era același băiat ce mă scosese afară din beciul în care intrasem. Purta o jachetă neagră de piele ce îl arăta a tip rebel de prin găști ce încalca regulile școlii. Nu am putut să nu arunc o privire pantalonilor subțiri tăiați în genunchi cu o linie delicată. Îi veneau foarte bine pe el. Nu erau largi, dar nici prea strâmți, însă îi scoteau în evidență un fund divin. Purta un maieu negru. Am putut să-i observ tendoanele delicate cum formau niște mâini puternice, masculine, dar sexy.
Ridicase o sprânceană. Părul lui negru ce îi cădea pe ochii căprui mă penetrau. Doreau să mă afle, dar căutam ca disperatul un refugiu în Mizerabilii, deși știam că Victor nu îmi va oferi o mână de ajutor. Să fiu sociabil ? Să zic ceva ? Astea erau întrebările ce nu îmi dădeau pace. Aveam senzația că venise doar să socializăm, dar nu știa cum să înceapă. Nu a fost așa, însă.
- Tu, ăsta deșteptu ! Cine mama dracului te-a pus să intri acolo ? vocea lui era scăzută, un ton grav, acid și dur. Perfect !
- Eu . . .
- Mai întâi zi-mi cine ești și cum ai ajuns aici ? Rapid, băiete. Mi-o reteză scurt.
- Justin Cooper, Pennsilveniya, saptesprezece ani, Liceul St. Johannson, consum de droguri.
Zisesem aceste informații atât de direct și în același timp rapid, încât râse plăcut. Nu apucasem să mă bucur de priveliște căci îmi înșfăcă obiectul de refugiu. Îl cercetă amănunțit și rânji sadistic. Se gândea la un plan. Următorul atac. Chiar așa era. Rupse câteva pagini apoi îmi luă paharul de lapte vărsând pe restul cărții lichidul alb ce începea să se prelingă pe podea. În scurt timp și la picioarele mele. Zisese să nu mă mai ating de subsolurile Pandorei și plecă așa de subit precum venise.


Nu știu ce mă șoca mai mult. Că eram singur fără prieteni și considerat un maniac ? Sau poate că aveam să fiu făcut pui la grătar e un alt maniac. Cu mult noroc, poate chiar prea mult am vorbit cu directoarea. Acea femeie drăguță își ținea părul desfăcut acum și mă privea atentă. Voia să mă verifice. Chiar în fața ei.
-Justin, ar trebui să stai departe de Matthew. Am să fiu sinceră cu tine, totuși. Este Matthew și a fost adus aici pentru consum de alcool, droguri, absenteism și raporturi sexuale cu bărbați. Nu avem nimic împotriva orientării lui, însă a ucis un om. Este aici de patru ani. Îl cheamă Adams Matthew și lumea îi spune Big M sau Matt. Pare de treabă, dar te poate păcăli. Dacă te necăjește, anunță-mă.

Făcusem un rezumat la tot ce auzisem. Pandora nu era un loc bun, chiar deloc. Mâncarea, educația și comfortul erau divine. Nimic de comentat, însă mă simțeam ca la un azil nu loc de reeducare. În ziua aceia luasem prânzul cu Giovanni alături de câțiva băieți. Erau ca prietenii mei în acele clipe. Giovanii stătea lângă mine mâncând un soi de salată orientală cu multe legume. La desert avea plăcintă elvețiană cu mure. Luasem la cunoștință că e favorita lui. În partea stângă stătea Rian McDonell. Un tip înalt de vreo unu optzeci cu părul vopsit roșcat lăsat pe frunte, ascunzându-i ochii verzi. Nu orice verde strălucitor ci unul foarte rece și sinistru. Îmi spusese că datorită drogurilor pe care le luase în trecut și alcoolului excesiv. Pe parcursul a multor ședințe timp de doi ani nu mai pusese gura pe nici o substanță. Slăbise între timp și ajunsese la un moment dat lipsit de viață, dar era în proces de vindecare completă.

Când le povestisem de încercarea mea de a lua droguri, râse scurt și mă îmbrânci prietenește în umăr. Zisese că nu era un motiv de a fi în Pandora asta pentru că ce pățise el era mai grav. De aceiași părere era și Kenji Tomihisa. Părinții lui trăiau în Carolina de Sud și se mutaseră acolo din Japonia. Fusese trimis trimis la institut pentru că îi tăiase frânele profesorului lui de matematică. Ca orice asiatic, avea ochii migdalați, exotici acoperiți de către o șuviță verde ce îl scotea în evidență în fața tuturor. În stânga lui era Adam Branmarie. Un blond jumătate suedez și jumătate texan. Închis pentru că a bătut un profesor în timpul orelor de curs.
-Și ce aveți de gând să faceți mâine ? Putem merge să înotăm. spuse Giovanni în timp ce gusta din milkshake de ciocolată. Nici nu aveam slip, dapăi să mă gândesc să merg la bălăceală.
-Sună bine!Putem merge, așa-i, Justin ?
- Da... am răspuns eu stâncaci în timp ce îmi ștergeam buzele pline de desert alcătuit din ciocolată. Am o întrebare ! atrăsesem atenția celorlalți. Ce este PTF ?
Toți mă priveau ciudat aruncând săgeți unul către altul. La scurt timp Giovanni își așeză șervetul în stânga alături de tacâm și se ântoarse spre mine.
- Este un club ce se întâlnește pe ascuns. Eu sunt vicepreședinte. Lumea crede că jumă șah, dar nu e așa. Îmi spuse el. Mă privi mai atent. Președintele este Mtthew Adams, dar pentru un puști ca tine nu e bine să știi.
- Vreau să intru, să aflu. Vă rog !

[PervyTeoYaoi_Shinee]

Ei bine, am citit ficul tau de cand l-am postat, dar pana nu am intrat in grup nu am putut sa las comentariu.
Ai zis ca ne vei zice ce inseamna PTF cand va veni momentul. Pai atunci voi putea sa-mi exprim parea despre el cand voi afla la ce te gandesti.
Imi place atitudinea pe care o are Justin. E un baiat bun chiar daca vrea sa para rau. As spune ca imi pare rau ca a ajuns la scoala de corectie, pana la urma e si vina parintilor lui, dar asa nu ar mai fi interesant. Privesc in viitorul acestui fic si vad un singur cuvant, probleme. Inca nu stiu cu cine o sa fie Justin, dar cum se poate zice aici la sectia Yaoi: Cu cat mai rau baiatu' cu atat mai bine( da..-_- eu cred ca am spus-o prima, dar asa e)!
Imi place foarte mult cum decurge pana acum povestea ta si chiar daca nu stiu sa comentez partea gramaticala, cred ca pot sa-mi inving lenea si sa mai trec pe aici. Un capitol foarte frumos, tine-o tot asa si astept cu nerabdare nextul! Gambate!

[Rain]

Oh, dear, stiu ca ajung cam tarziu dar nu am avut starea aia pentru a citi. Ma tot gandeam insa ce va face protagonistul povestii tale acolo jos. Din acest capitol nu am aflat mare lucru despre asta, but a aparut The Big One. Mmm... Si ce-mi mai place de Matt pana acum. XD Stii ce mai imi place?? Felul cum descrii originea personajelor episodice (presupun) si mancarea. Well, J. asta e cam curios. I se spune ca nu e treaba lui si tot vrea sa intre. Ei bine... Nu numai el vrea. Intra ma in belele!! XD

[AbiiShu']

Tre si pe aici!
Si eu vreau sa aflu mai multe despre acel club. Ce semnifica 'PTF'? Este o prescurtare a unui nume secret, ceva, nu?
Vreau actiune cat mai repede! Vreau sa aflu cu cine va ajunge Justin, cu Matt sau Giovanni (apropo, ii urasc numele, nu stiu de ce.. Crezi ca ai putea sa gasesti o prescurta re pentru numele sau? Glumesc, merge si asa plus ca tu decizi ce si cum).
O chestie pe care n-o inteleg, ce e cu acel subsol? E propriatatea privata a lui Matt de i-a spus lui Justin sa nu-si mai faca aparitia pe-acolo, sau ce? Imi place cum descri personajele si nu numai dar as fii preferat sa descri si noua sa camera si restul locurilor prin care el ajunge, nu sa treci peste. Era sa uit, ar fii trebuit sa povestesti si partea in care iese din subsol si restul, pe mine, una, m-ai bagat putin in ceata. Cand am terminat de citit primul capitol credeam ca-l va viola sau ceva asemanator dar n-a fost asa. Da, da, stiu, minte perversa. >.<
Multa bafta in continuare si anunta-ma cand postezi urmatorul caputol, te rog!

[Flash]

scuze am avut niște probleme și...



Capitolul III


Eram pierdut pe un fel de tunel. Treceam printr-o groapă întunecoasă. Aceiași pe care o văzusem și atuncu când mă prinsese Matt. Răsuflam ușurat că mă aflam cu Gio, Ad și Ken și asta îmi sporea curajul. Îi întrebasem dacă voi fi primit cum se cuvine, dar nu îmi răspunseseră. Eram într-o dilemă. Dacă Matt încerca să mă ucidă ? Putea oricând să mă omoare prin umul dintre aceste tuneluri întunecoase și mizere și să îmi lase cadavrul să fie devorat de muște. Unde era tocilarul din mine ? Trebuia să fie la liceu învățând pentru noul examen nu în mocirla aia plină de șobolani. Am mers vreo douăzeci de pași până am dat de o mică poartă ce făcea legătură cu o încăpere gălăgioasă. Gio și Ken au tras butoaiele din fața ușii invitându-mă înăuntru. Văzut acolo am simțit cum mii de boabe de transpirație se prelingeau pe chip și că obrajii ar fi explodat în secunda doi.

Înimerisem într-un club. Unul dintre acele baruri subterane pline de băutură și droguri. Tot ce avea în plus erau bărbații ce dansau în boxeri și prin care organele acestora ieșeau în evidență tot mai tare. Păreau transpirați, ce tot zic...erau. La scurt timp Gio m-a tras de acolo și m-a condus la o altă ușă unde se făcea că era un birou. Stătea Matt cu un tip în poala lui. Nu arăta mai mult de treizeci si unu de ani, însă următoarea ocheadă pe care le-am aruncat-o m-au lăsat stupefiat. Era chiar spălătorul de la Pandora. Nu purta nimic decât boxeri negrii. Îi făcu un semn când mă văzu și ne închise pe amândoi la Matt acolo.

Gio mă anunțase că Matt știa de sosirea mea și că trebuia doar să mă inițieze. Ce putea fi așa greu ? Am stat pe loc timp în care s-a apropiat de mine. Mă analiza. Puteam simți privirea lui rece pe fiecare particulă a trupului meu. De la brâu în jos era acoperit doar cu pantaloni. Se simțea ca la el acasă domnul.

Ceea ce a urmat a fost un calvar. Un total coșmar parcă fără capăt. M-a trântit pe birou în ciuda protestelor mele că nu sunt homosexual, dar se părea nu mă aude. Mă numise tocilar, dar menționase că am un fund drăguț pentru un puști de șaptesprezece ani ce se ducea la un liceu oarecum plictisitor. Un băiat ca mine nu făcea lucrurile alea niciodată, dar ceva îmi spunea că tipul ăla le făcea. Și-a deschis șlițul și apoi m-a pătruns. Nu știu când s-a întâmplat mai exact, dar am simțit o durere arzătoare ce m-a electrocutat până în zona nervilor. Creierul meu nu procesa ce se întâmplase, dar mă simțeam ca un mizerabil.

De abia după ce durerea începea să se mai lumineze apoi el să scoată gemete de plăcere cu ajutorul meu evident, am realizat că de fapt inițierea era aceia. Nu știu cât timp trecuse. Tot ce știam era că se juca cu mine în timp ce plângeam. Eram oripilat și dezgustat în același timp de ce procedură avea Pandora. Mințise mama când zicea că are să fie bine. Săraca ! Nici ea nu știa ce fel de oameni se ascundeau în școala aceia. Cred că nici corpul administrativ nu avea idee ce făceau barbarii ăia.

Adormisem la scurt moment. Îmi amintesc că mă luase Ken pe sus în timp ce ceilalți vorbeau în șoaptă. Doar atât. Mă trezisem după multe ore în patul meeu purtând niște pijamale. Mă schimbaseră băieții în ele. Oricum fusesem găsit aproape gol de către Gio așa că nu mai conta. În acele momente doream să fiu acasă în patul meu sau jucând basket cu ceilalți băieți din cartier. La ora de sport mereu eram cel care înscria la fotbal alături de un amic pe nume Ryan. Toate acele momente dispăruseră. Simțeam doar durere pură.

[Pคnđค.]

Linilier... Uu ce nume frumos. Aşa am început cu un compliment. Hmm, mă întreb de la ce vine numele tău. ^^" Poate ai să-mi destăinui această dilemă pe profil sau printr-un pm * laughs *

Aşa, deci nu ştiu dacă ai mai scris ceva înainte de acest fic ( presupun că da ), dar să ştii că am citit acest fic încă de când a " debutat " pe forum. Părerea mea este una foarte bună, cum să nu îţi placă ceva scris frumos şi cu un subiect interesant ? :]] You must be nuts.

Whatever... Vreau să-ţi spun cu toată sinceritatea, îmi place foarte mult stilul tău de a descrie. Complicat dar totuşi simplu, cu multe amănunte ce totuşi nu te încurcă sau nu te mai fac să fii curios de ce are să se petreacă în următoarea secundă. Este un stil foarte frumos, subtil ce merită lăudat. Cum am zis mai sus, sunt mai mult ca sigură că ai mai scris alte povestirii înainte de asta. Cred că ai lucrat mult pentru a ajunge la un astfel de nivel. ^^

Legat de ultimul capitol. A fost aşa palpitant cu acel viol, dar şi trist la sfârşit. Mi-a părut rău pentru Justin, dar cred că o să ajungă să-l iubească pe acest Matt ( îi ador caracterul ). Descrierea am comentat-o mai sus, deci nu mai am ce zice. Greşeli de tastare/ ortografie nu am găsit, sau nu cred că am fost în totatilate atentă pe acel aspectă. Eram prea curioasă să văd ce se întâmplă ca să-mi pese că în jurul meu ninge, plouă, e Apocalipsa... Deci sper că s-a înţeles că am fost complet absorbită de acest capitol.

Ei.. ce pot spune eu într-un sfârşit decât că aştept nerăbdătoare următorul capitol, şi am o rugăminte la tine. Mă anunţi şi pe mine când pui nextul ? Nu aş vrea să ratez vreun capitol. ^^.