Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

One-shot-uri, lucrări neterminate şi altele.

#1
As vrea totusi sa comentez one-shot-urile postate, inainte sa-l pun pe-al meu.

Arashi Kigen, frumos. Mi-ai adus aminte de frumoasele ramasite ale vechilor egipteni pe care le-am vazut chiar pe viu, acum doi ani. La fel pot spune si despre partea din Taj Mahal - desi n-am fost inca si-acolo, atunci cand am citit cuvantul "moschei", in minte mi-a aparut moscheea construita de-un rege al carui nume nu mi-l mai amintesc, in Tunisia. Facuta in culori deschise, radiind in lumina soarelui.
In orice caz, destul de frumoasa lucrarea. Exprimarea este fara de greseli.

Mikomi_Aikou(sau, mai bine zis, Yukiyuri ^^ ), draguta lucrare, chiar daca este cam scurta. Mai puteai dezvolta subiectul.

Iar acum, lucrarea mea, cu care am castigat un concurs de Craciun pe un forum :

Christmas Gift

Stau in genunchi in camera mea. Chiar daca afara soarele stralucea palid, ce-i drept, reflecatandu-se in zapada, in odaia-n care stateam era foarte intuneric. Intr-un colt se vedea putina lumina, dar nu indeajuns cat sa-mi vad propriile degete.
Stau si ma gandesc ca tot norocul si sperantele mele s-au dus, odata cu rudele moarte. Fusesem dus la un orfelinat, iar apoi luat de o familie destul de bogata, ceea ce mi se parea un lux pentru mine, caci familia mea fusese saraca. Murisera in timpul al doileaului razboi mondial, ca ostatici, in timp ce eu scapasem. Pe atunci aveam doar 5 ani jumatate, dar destui cat sa ma faca sa imi incropesc un plan de evadare din inchisoarea in care fusesera tinuti ostaticii. Inca regret ca i-am lasat acolo, dar si mai mult regret ca Domnul, chiar daca nu cred in el, nu fusese si cu ei, atunci cand am fost pusi in celule diferite.
Acum, sunt intr-o familie, cu doi parinti si un frate. Parintilor adoptivi nu le-am spus niciodata ‘mama’ sau ‘tata’ chiar daca ei mi-au cerut sa le spun asa. Eu stiu ca era doar de fatada, caci cu mine nu se purtau foarte frumos, chiar oribil as putea spune. Iar noul meu frate, este un monstru si jumatate : chiar daca are un chip frumos, este slab, chiar daca mananca mult mai mult decat mine, un bataus innascut si un om pur si simplu groaznic. De multe ori ma bate numai pentru ca nu i-am aruncat bine mingea, chiar daca o prindea intotdeauna.
Ma gandesc ca si-asa nu o sa deranjeze pe nimeni daca nu merg astazi la scoala, sau daca nu cobor jos sa le spun sictirit un ‘Buna dimineata !’ caci si-asa nimeni nu-mi raspunde. Mai sunt cateva zile pana la vacanta de iarna, apoi pana la Craciun. Craciunul, pentru mine, inseamna doar o sarbatoare in care primesc un ‘Sarbatori fericite !’ spus in batjocura si aruncat dupa umar de la ‘fratele meu’ in timp ce acesta deschide cadouri imense.
Chiar cand ma gandeam sa ma ridic din genunchi, usa se deschide cu putere si simt pe cineva cum ma ia de guler si ma trage dupa el. Simt mainile lui osoase atingandu-mi ceafa inainte sa ma lase sa cad pe podea. Vad apoi ca era Ferdinand, ‘fratele meu’. Cu toate ca suntem de aceeasi varsta, este mai inalt decat mine. Asa cum ma asteptasem, nu ma scosese din camera mea pentru ca era ingijorat ca nu merg la scoala sau ca n-am venit in bucatarie, ci pentru ca vroia sa se dea mare bataus in fata colegilor de la scoala, ca intotdeauna. Iar singurul motiv pentru care-mi placea sa merg la scoala era colega mea de banca, Andrada, care-mi ia intotdeauna apararea atunci cand cineva vrea sa ma bata si purtandu-se frumos cu mine. Mai erau si alti colegi cu care ma intelegeam cat de cat bine, dar Andrada era singura care simteam ca imi este apropiata.
Ii aud pe parintii mei adoptivi de la parterul casei strigandu-mi numele apoi spunandu-mi sa ma imbrac si sa merg la scoala. Ei ma striga pe un nume dat de ei, nu de parintii mei naturali. Mi-au dat un nume urat, din punctul meu de vedere-Carol. Imi place mai mult numele meu normal, Alexandru. Colegii mei, luandu-se dupa fratele meu, imi spuneau Carol, unii chiar Carolina deoarece nu prea aveam putere atunci cand loveam. Desigur, daca dadeam cu toata forta mea, ei cu siguranta se infuriau vazand ca au un ochi umflat si ar fi venit in gasca si m-ar fi batut. Dar asta se intampla pana-n clasa a 6-a ; pana acum, in clasa a 8-a, mi-au spus Alex.
Una peste alta, am ajuns la scoala. Nimic nou : multi baieti se bateau...dar la un moment dat imi cad ochii pe un grup de baieti care se bateau...cu o fata. Era cam ciudat caci nu se prea bateau fetele cu baietii. Imi dau seama ca Andrada era acea fata. Era timpul sa o ‘salvez’ si eu pe ea, asa cum ea m-a ajutat pe mine.
Cu o forta destul de uimitoare, ii trag unui baiat un pumn peste obrazul drept, apoi ii dau altuia un picior in fluierul piciorului stang. Una peste alta, baietii au fost destul de uimiti de puterea mea, iar Andrada a scapat.

Ca intotdeauna, imi fusesera date multe teme pentru acasa, iar cele date pentru ziua respectiva erau ori incomplete, ori aiurea facute ; meritul si-l asuma Ferdinand caci el descoperise ca-mi faceam temele mai bine decat el si-mi sterpelea intotdeauna tema pentru ca el sa iasa basma-curata.
Ajung acasa si merg in baia mea personala ; dupa parerea parintilor, nu trebuia sa folosesc aceeasi baie cu fratele meu-tot ceea ce nu inteleg este de ce m-au mai luat de la orfelinat. Ma uit in oglinda : un baiat de 14 ani ma priveste cu ochi stinsi dinauntrul ei. Bretonul saten acopera ochii verzi. Ma despart repede de el, caci il aud din nou pe fratele meu tipand din josul scarii ca i-am luat manualul lui si mi-l cere inapoi.

Aceleasi lucruri se intampla-n fiecare zi : sunt batut, neapreciat, urat de aproape toata lumea. De ce se intampla astfel de lucruri ?Nu facusem nimic sa-i deranjeze...Dar tousi ei continuau sa se comporte astfel.
In fiecare noapte, in schimb, aveam vise ciudate : mii si mii de siluete aproape invizibile, ca niste oameni in ceata, se apropiau cu pasi repezi de mine. Dupa cateva minute in care acestia ajungeau destul de aproape de corpul meu, inert, se pare, glasurile lor se contopeau in mii de strigate sfarsite.

Din cauza ca ‘nu fusesem cuminte’ tragandu-i o palma fratelui meu, fusesem inchis in casa cat timp el si parintii mei erau afara, admirand orasul impodobit de sarbatoare. Sunt doar eu si gandurile mele. O voce din interior imi spune sa ies pe un geam si sa ma plimb prin cealalta parte a orasului, opus locului unde familia mea adoptiva se plimba.
Ii dau ascultare. Deschid usor geamul si sar in zapada. Ma gandesc unde m-as putea duce. Vazusem tot orasul, dar cel mai mult imi placea sa merg in cimitir : un loc linistit, chiar daca multi oameni care treceau pe-acolo plangeau. Imi facusem chiar si un prieten acolo : o randunica. De fiecare data cand ma vedea trecand pe-acolo se aseza pe umarul meu.

Ajuns in cimitir, ma gandesc sa ma plimb printre pietrele de mormant. Randunica, ca deobicei, se aseza pe umarul meu stang.
Mergand linistit si spunandu-i necazurile mele, descopar o piatra ce pana atunci nu mai fusese. Ma apropii si vad ca pe ea scria “Maria Ivanov” iar langa inca o piatra pe care scria “Marius Ivanov”. Erau numele parintilor mei, dar nu avea cum caci corpurile lor nu fusesera gasite.
In acel moment, o lacrima se prelinse pe obrazul meu. Imi doream sa-i mai vad o data. Imi doream sa-i mai simt mana mamei pe crestetul meu.
Chiar atunci am simtit o atingere pe cap. Dar nu ridic ochii din pamant.
-Alex..., imi zise bland o voce.
Cunosteam vocea. Era a mamei.
-Cat de mult ai crescut...
Ridic ochii. Doi ochi caprui ma priveau cu blandete. Era mama, dar sub forma de stafie. Dar o simteam ca pe o fiinta vie. Ma imbratiseaza.
-Acesta a fost darul lui Dumnezeu. Ti-ai dorit sa ma mai vezi.
Lacrimile imi siroiau pe obraz. Nu credeam in Dumnezeu, dar El facuse ceva foarte important pentru mine : o mai vazusem pe mama, chiar si pentru cateva minute.
Disparu. Eu ramasesem cu randunica si propriile-mi ganduri. Dar acesta fusese cel mai frumos dar de Craciun.

#2
Caleidoscop De G�nduri.
�nainte de Iarn?


R?t?cind prin p?dure ore-n ?ir, nici nu-?i d?duse seama c�t de repede trecuse timpul; Soarele abia-?i �ntindea razele pe deasupra coroanelor �nverzite ale copacilor, arunc�nd umbre divine peste p?m�ntul proasp?t de diminea??; fa?? de locurile �n care crescuse, �n care z?pada trona peste ?inuturile cunoscute ?i, �n pofida str?lucirii sale hipnotizante, era ?i mortal? pentru oricare r?t?cea f?r? a-?i ?ti drumul, tras de m�inile frigului ca de un v�rtej din care nu mai po?i sc?pa.
Nu poate fi real !, �?i spuse Oran, �ncerc�nd s? acopere toate minun??iile pe care le vedea, �ngrop�ndu-le �n amintirea zilelor albe ?i reci.
�?i �n?l?? privirea c?tre cer � �n locul �n care se putea vedea clar -, �ncerc�nd s?-?i dea seama �n care ceas din zi se afla. Oft?, apoi trase o gur? generoas? de aer ?i o lu? la goan? printre copaci.
�n fuga sa, imaginile prezentului se �mbinau ame?itor cu trecutul, amintindu-?i de zilele �n care spera c? va g?si �n cele din urm? un t?r�m cald, precum auzise �n pove?tile negustorilor ce veneau �n satul lor. To?i �i spuseser? c? erau numai basme, ?i c? oricum n-ar face fa?? drumului ?i, poate, c?ldurii.
Acum, �n fa?? realitatea �?i �ntindea aripile, c?ldura �i m�ng�ia pielea, �ns? nu mai era at�t de sigur de tot ceea ce vedea.
Nu � nu poate fi real!
�ncetini, a?ez�ndu-se l�ng? trunchiul unui copac, tr?g�ndu-?i sufletul; �?i desf?cu plosca, lu�nd o gur? de ap?. Pe genunchi se l?s? lin din zborul s?u �n zigzag un fluture; aripile sale p?reau vitralii, colorate �n diferite nuan?e de maro ?i ro?u.
�� iar Soarele, �nc?lze?te p?m�ntul; flori cresc deasupra lui, ?i aproape c? po?i auzi zumz?itul albinelor �n timp ce roiesc deasupra lor. Coroanele copacilor sunt verzi, ?i sunt chiar ?i mai multe specii � �
Vorbele negustorilor �nc?-i mai r?sunau �n minte, ?i chiar dac? aveau acel aer fictiv, �i d?dea speran?a c? va g?si acel loc. �ns? chiar acel aer de poveste �l f?cea s? se �ntrebe dac? nu a visat totul, dac? senza?ia de c?ldur? nu era dec�t focul ce ardea mocnit �n sob?, iar atunci c�nd se va trezi totul va disp?rea.
Se ridic?, privind printre trunchiurile copacilor; �n fundal se auzea susurul unei ape ?i ciripitul variat al p?s?rilor. �ncepu s? alerge din nou, �n speran?a c? va trece �n cele din urm? de p?dure; p?rea precum un vis continuu, �n care-i este fric? s? priveasc? �n spate, fric? de faptul c? z?pada este �nc? �n spate, a?tept�nd s?-l trag? din nou �n abisul de ghea??.
� � culorile sunt at�t de vii, cerul este at�t de albastru, iar apa din r�uri curge, sclipind �n lumina Soarelui � �
Toate acele cuvinte se �nv�rtejeau necontenit �n mintea sa, �n pofida tuturor �ncerc?rilor sale de a r?m�ne, dup? cum credea, ra?ional.
Nimic nu este adev?rat!
Revenind �napoi �n timpul ?i spa?iul �n care se afla, descoperi c? bariera de copaci se r?rea, put�nd vedea lumina Soarelui radiind peste iarb?.
�n inim?-i �i �ncol?i o f?r�m? de speran??, iu?ind pasul. �nchise ochii, sper�nd ca ?i dup? ce-i va deschide, sanctuarul �n care se alfa s? existe �n continuare.
�?i deschise ochii; �n fa?? se �ntindea marea de z?pad? cu care era obi?nuit de at�?ia ani. Paji?tea pe care o v?zuse cu c�teva secunde mai �nainte de dup? zidul de arbori disp?ruse.
Sim?i un gol �n stomac; de?i �ncercase din r?sputeri s? se conving? c? nu era adev?rat tot ceea ce vedea, �l durea faptul c?, �ntr-adev?r, nu era real.
Fluturele pe care-l v?zuse mai devreme zbura �ncet �n fa?a sa; �ntinse m�na, �n speran?a c? i se va a?eza �n palm?. Aripile sale minunate p?reau ca o pat? de culoare peste t?r�mul de ghea??.
Z�mbi, amintindu-?i de vorbele negustorilor, pe care crezuse de fiecare dat? c? scopul lor era de a atinge copii mai mici, f?c�ndu-i s? cread? mai cu patim? �n toate basmele, ?i nu �n special povestea lor despre acel t?r�m viu: � � trebuie doar s?-?i deschizi �ndeajuns de repede ochii ?i s? crezi, �nainte ca Iarna s?-?i cotropeasc? din nou sufletul!�


_______________________
I need comments on this, guyz. Pliz ._.

#3
The Desert of Snow. The First Ray of Life.

Finally, immaculate, soft snow lay on the frozen ground. On the white little crest, the weak sunrays tried to pierce the crystal wall, but unsuccessfully, plotting a shiny web on the winter�s mantle instead.
It has already passed many days since everything seemed to be an endless field of ice, but the warm and the raw green of the most beautiful season didn�t seem to arise on the horrizon. The sky cleared up, but not enough so that the sun could warm up the ground. The bare trees didn�t seem to want a change of anything.
Everything was drowned into a silence, persistent silence. The weak wizz of the north wind and the long, knotty fingers of the trees in the way of the wind were plotting, making a dreary song, but sweetened by the frozen beauty of the protective � or selfish � crystals of the ground.
But no one and nothing wanted anything to stay the way it was. It was in the natural way winter�s music to be followed by the birds� song. It was in the natural way spring to spread its wings over the world. A shiny halo has destroyed the wind�s spies, allowing nature to warm up.
Out of the snow, so dense now, there appeared the white little head a snowdrop; a small green spot could be seen over the curtain of snow.
It was the first ray of light, the first gleam of life heralding the new season.

#4
Deci, din moment ce mi-a fost şters topicul vechi cu one-shoturi şi din moment ce văd că se citesc destul de bine acum, am decis să-mi re/postez lucrările.
So, ce voi posta ... one-shoturi, ofc, lucrări neterminate însemnând scene aşternute dintr-o idee mai amplă ce vor purta titlul sau ideea de la care am pornit şi probabil, dacă voi avea inspiraţie, poezii, fragmente de idei puse pe versuri şi alte lucruri ce-ar ţine de epică. Voi încerca să tratez toate temele.

Voi începe cu o lucrare neterminată, kind of sci-fi.

Morgana - game or death

- Hei, Ezek! Vin prospături.
Băiatul se întoarse spre Yareth, ce zâmbea în colţul gurii, cu privirea la nava cărămizie de transport; îşi mai potrivi o dată cagula pe gură. Ezekiel îşi ridică şi el privirea spre navă.
Yareth se ridică de pe nisip, aranjând banda, cu care era legate lucrurile recent primite de la aliaţii lor, ceva mai bine pe piept, bătându-l pe umăr pe prietenul său.
- Hai … trebuie să ajungem la bază înainte să se însereze.
Ezekiel nu-i dădu însă atenţie; în minte-i apăru imaginea ştearsă a comandantului lor. Se întoarse instinctiv, cu privirea aţintită undeva în zare; peste iris apăru o pâclă argintie.
Se apropie!
Cuvintele se imprimară adânc în memoria sa, ca şi când le-ar fi sculptat într-o fracţiune de secundă. Chiar de fusese doar o propoziţie, în minte-i apărură imagini trecute, viitoare sau imaginate.
Ochii îi reveniră la normal, la culoarea aprinsă de galben-chihlimbăriu. Căpitanul – mularea-mesageră a gândului său preştient – dispăru şi el din minte.
- Yareth, trebuie să plecăm.
Celălalt dădu din cap, înţelegând ceea ce i se întâmplase; Căpitanul … se pare că încă nu-şi poate controla îndeajuns de bine această preştienţă … , îşi zise Yareth atunci când sunetul unor paşi sparseră liniştea. Zâmbi. Încă n-au învăţat nimic …
Îl împinse pe Ezekiel, alunecând pe nisip.
- Caută o poartă. Repede, şuieră Yareth.
Băiatul o luă la fugă, scoţând un dispozitiv micuţ dintr-unul din săculeţii legaţi la curea; celălalt acoperea urmele lăsate. Tocmai acum s-au găsit Foracii să ne ceară arme! , îşi zise Yareth, scoţându-şi cagula şi răsfirând cu ea nisipul.
- E prea departe! aruncă Ezekiel cuvintele pe după umăr.
Grozav! , îşi zise Yareth, auzindu-l pe colegul său. Începu să alerge, când alunecând pe nisip, când ridicându-se în picioare şi fugind.
De după dunele lăsate în spate se iviră trei căşti monocrome; tuburile sure erau ataşate de partea din spate a apărătorilor urechilor, iar mici impurităţi se observau plutind în fluid. De sub întunecimea căştilor, se arătă masca de gaze, specifică doar unor anumiţi soldaţi, cei ce nu puteau respira aerul fără a fi modificat.
- Ezek … Ai vreun cuţit ? îl întrebă Yareth, căutând aproape disperat în buzunarele sale, lăsându-se în spatele unei dune scunde.
Ezekiel, căutând prin sacii mici prinţi de curea, îşi întoarse privirea către Yareth, dând din umeri; expresia feţei nu i se schimbase, fiind chiar şi acum calmă, deşi muşchii mâinilor îi zvâcneau. Scoase însă o şurubelniţă, o cheie şi câteva şuruburi.
- Atât ?! îl întrebă Yareth, privindu-l amuzat şi totuşi speriat. Nu cred că dacă le reparăm căştile ne vor lăsa în pace, continuă ironic.
- Yareth, Yareth … Eşti de mai mult timp pe planetă şi totuşi nu te poţi adapta situaţiei cu ceea ce ai … Şi chiar dacă ştii asta, nu-ţi poţi păstra arme! îi zise Ezekiel, aruncând o privire pe după duna de nisip.
- Nu-mi vorbi mie de asta! Nici tu n-ai păstrat arme! îi zise Yareth pe un ton mustrător.
- Sunt tehnician, savant, sau cum mai vrei tu să-mi zici. Dar nu sunt militar! spuse Ezekiel, făcând o pauză, apoi continuă. N-are rost să ne certăm acum … Distrage-le atenţia, eu poate reuşesc să-i iau prin surprindere şi să le scot masca de gaze, sau măcar tubul. Hai, nu am multă energie în scut.
Apăsă pe interfaţa de pe mână, apoi fugi înspre duna următoare, dezactivându-l. Îi lăsase, în schimb, lui Yareth nişte şuruburi. Grozav! Şuruburi … Îl urăsc pe tipul ăla …
Yareth se ridică, inspirând generos, oftând în momentul în care privirea sa o întâlni pe a unuia dintre soldaţi; ochii injectaţi din spatele geamului fumuriu, deşi încercau să-i transmită frică, o ură nestăvilită îi curgea prin vene, acoperită apoi de dispreţ.
Începu să fugă în zigzag, în momentul în care fiecare dintre soldaţi îşi scoaseră pistoalele, alegându-şi ţinta; făceau mişcări molcome, încete, parcă vrând să-i dea speranţe de reuşită, iar atunci când prada face o greşeală, agilitatea de care sunt brusc apţi. Aruncă o privire fugară spre locul unde se presupunea a fi Ezekiel; îşi activase scutul, fiind probabil în spatele unora dintre soldaţi. Ah, îl duce mintea pe puştiul ăsta …, îşi zise Yareth, amintindu-şi de momentul în care Ezekiel îşi reprogramase scutul.
Unul dintre soldaţi alunecă pentru o fracţiune de secundă pe nisip; Acum e momentul! Yareth aruncă trei şuruburi în locuri strategice, în armura aceluia, cu vârful înainte, exact în momentul în care plasma paralizantă, roşie, a unuia dintre ceilalţi doi îi nimeri braţul stâng, scăpând astfel şuruburile. Ah, grozav! , îşi zise el, încercând să le adune din nisip, fugind cât mai repede din locul acela.
Ezekiel, însă, reuşi să-i desprindă tubul celui lovit de şuruburile lui Yareth, acesta fiind ocupat cu locurile unde fusese lovit. Scutul însă-i pâlpâia îngrijorător, aşa că în momentul în care soldatul căzu lat pe nisip, îi luă pistolul, îndreptându-l spre următorul.
Chiar în acel moment, scutul îi cedă, rămânând astfel descoperit; unul dintre soldaţii rămaşi, mai vigilent, îl ţinti şi lovi în piciorul drept, făcându-l să se prăvălească pe nisip.
Bravo, Ezekiel! Trebuia tu să distribui aiurea energia scutului în armele voastre!... Şi aţi dat şi tocmai peste soldaţii ăştia fără minte, ce nu iau ostatici şi-i omoară pe loc, îşi zise el, mustrător.
Fiecare dintre soldaţi se apropie de unul dintre ei, întrucât amândoi rămăseseră întinşi pe nisip din cauza multiplelor lovituri de plasmă paralizantă.
Eh … A fost frumos cât a durat ... Sper ca măcar ceilalţi din secţiune să-şi poată repara greşelile şi să nu arunce buncărul în aer …, îşi zise Ezekiel, renunţând la ideea de a se zbate.
Ambii soldaţi îşi ridicară pistoalele, ca la un semn anume, telepatic, schimbând setările pistoalelor. Ah, gata, aici ne-a fost, îşi zise Yareth, aruncând o privire către Ezekiel.
ÃŽnchise ochii.

Primul lucru pe care-l văzu atunci când deschise ochii era un morman de aşchii roşcate şi ceva lut. Aşchii ? Lut ? , îşi zise Yareth, încercând să se dezmeticească. Efectul paralizant al plasmei încă nu dispăruse, ba chiar părea incredibil de recent. Dar nu trebuia să fi murit ?...
Cercetă împrejurimile: era în câmp deschis, în deşertul atât de familiar, înconjurat aproape din toate părţile de dune scunde … şi la câţiva metri de el încă o grămăjoară de aşchii roşiatice.
… şi Ezekiel ? , îşi zise el, amintindu-şi cum ajunsese acolo. Şi de ce îmi amintesc totul atât de greu?
- Yareth! Hai, ridică-te! Dacă mai trândăveşti mult, poate mai dăm de nişte soldaţi şi nu prea cred că ne va ajuta Căpitanul şi a doua oară.
- Ce ?! zise el, uitându-se în stânga şi-n dreapta, încercând să-l găsească pe Ezekiel.
Băiatul oftă, întinzându-i o mână. Stătea de ceva timp în spatele lui, pândind duşmanii. Nu era cine ştie ce luptător iscusit, însă nu-şi pierdea firea şi accepta orice situaţie practic imposibil de evitat, însă asta nu era şi cazul lui Yareth, ce îi era total opus.
- Ştii, încă mă mir cum de te-au acceptat ca militar …, îi zise Ezekiel, în timp ce căuta o poatră.

- 2008, 17 octombrie

#5
Well, cred că oricum te aşteptai să trec pe aici aşa că să lăsăm saluturile or whatever :]].

Mi-a plăcut lucrarea. A fost tare interesantă şi ... spaţială, te caracterizează într-u totul. Personajele mi-au plăcut, atât cât am putut înţelege despre ei. Interesant.. Numele celor doi m-au fascinat. Ca întotdeauna le găseşti nişte nume foarte tari şi captivante. Chiar nu am ce comenta pe această temă, I mean, they are ză best.
Acţiunea nu mi s-a părut grăbită chiar deloc şi total mişto. I mean, m-a fascinat partea cu '' nisipul '' deşert.. Univers.. Hmm, roboţi?
Data scrisă la sfârşitul poveştii mă intrigă. Am crezut, evident, că era vorba despre un alt '' viitor '' , dar poate că se aflau pe o altă Planetă, or whatever [ hei, asta e foarte tare ]. Asta mi-a plăcut foarte mult la această lucrare, promite '' ziua de mâine '' , nu dă toate detaliile [ misterioasă ] . Oh , da . Partea cu '' căpitanul '' m-a făcut să îmi pun o mulţime de întrebări. Şi care din care mai ciudate. Cum şi locul în care se aflau aceştia. Am făcut o imagine vizuală şi .. superb. Apoi puştiul Ezekiel, aş fi vrezut că e un adult or whatever, dar m-a intrigat acel '' puşti '' , '' băiat '' cum l-ai numit pe parcursul lucrării. . . Mi-am făcut în cap o imagine a unui adolescent sau a unui băiat mai tânăr în comparaţie cu Yareth, pe care îl văd un adult în toată regula. Mi s-a păru extraordinar cum ai combinat '' inteligenţa '' cu '' forţa '', sau aşa cum părea la prima vedere -- Ezekiel şi Yareth.
Citat:- Ştii, încă mă mir cum de te-au acceptat ca militar
Această afirmaţie aduce multe întrebări... Cam fără răspunsuri. Ce a făcut Yareth înainte să fi fost militar? Cum a fost acceptat? Ce abilităţi are? Cum , de ce? în ce fel? [ şi aşa mai departe ] . Este o propoziţie ultimă demnă de restul conţinutului.

GreÅŸeli :
Ce am văzut eu când am citit, dunno if there are any others XD
~ aranjând banda, cu care era legate lucrurile -- cu ce ai făcut aici acordul ? : - ? cu '' banda '' ? . Nu prea îmi dau seama, oricum ar fi '' era legate '' nu sună deloc bine..
~ preştient -- ăăă? ... nu era '' prescient? '' [ nu ştiu bine aici, dar parcă aşa era , o să consult un DEX :]] ]
~ sacii mici prinţi de curea -- prinşi
~ însă asta nu era şi cazul lui -- cred că era ' ăsta ' , nu prea merge ' asta ' în acel context.
~ o poatră -- maybe poartă?

Ok, so aceasta '' lucrare neterminată '' a fost frumoasă. Aştept şi altele <3 .



Subiecte de discuție similare...
Subiect: Autor Răspunsuri: Vizite: Ultimul răspuns
  One Shot Sushi 9 5.088 20-09-2012, 10:55 PM
Ultimul răspuns: Sushi
  Lucrari neterminate Aveqetura 2 2.348 20-09-2010, 04:36 PM
Ultimul răspuns: Aveqetura
  One shot-uri Muad'Dib 1 2.514 05-06-2010, 08:22 PM
Ultimul răspuns: Hetalia
  one shot Alany Aysee 3 2.957 26-12-2009, 04:07 PM
Ultimul răspuns: MisS.sAdiStic
  One-shot Trix 0 1.745 14-01-2009, 11:04 PM
Ultimul răspuns: Trix
  One-shot andera 0 1.649 04-10-2008, 11:22 AM
Ultimul răspuns: andera
  One-shot Sloth 0 1.697 23-08-2008, 02:39 PM
Ultimul răspuns: Sloth
  One-shot Candy_Addicted 0 1.942 05-07-2008, 03:34 PM
Ultimul răspuns: Candy_Addicted
  One-shot Little Star 0 1.751 03-07-2008, 11:17 AM
Ultimul răspuns: Little Star
  One-shot ~X~LoVeLeSs~X~ 0 2.004 09-05-2008, 10:31 PM
Ultimul răspuns: ~X~LoVeLeSs~X~


Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)


This forum uses Lukasz Tkacz MyBB addons.