Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Nu meriţi să guşti nemurirea

#1
Păi, simplu, am zis să încep şi eu un fic. Am ceva experienţă, dar nu sunt cea mai bună. Sper să vă placă şi aştept păreri şi critici. Încă un lucru: prologul este de fapt o scenă viitoare din fic.



Prolog:

- Ştii…totul s-a schimbat de prea mult timp. Ţi-am spus şi-ţi spun din nou: te rog, nu alege acest drum prăfuit şi sângeriu, el te va transforma în ceva ce vei regreta toată viaţa, iar durerea va fi şi mai mare pentru că, oricât vei încerca, nu vei putea să mori.
- Poate că tu nu înţelegi…de fapt, cu siguranţă nu înţelegi: nu am să te părăsesc! Şi acest drum, oricât de greau va fi de parcurs, mă va conduce la tine. Pentru că ştiu că viaţa ta ar fi ca o otravă dulce fără mine. Şi ştiu că viaţa mea va fi o înmormântare neîncetată fără tine. Aşa că nu, nu te voi părăsi decât dincolo de mormânt, şi poate nici atunci!

Capitolul I: Ce-a fost va rămâne mereu

….::::Flashback::::….

Păşea lent pe asfaltul ud. Pe picioarele goale şi reci se mai zăreau nişte pete de sânge. Cerul plângea, parcă alăturându-se suferinţei fetei. Şi-ar fi dorit să omoare, să distrugă tot ce a făcut acel lucru să se întâmple. Dar nu avea cum să se împotrivească destinului. Ar fi vrut să se răzbune, dar cel care-şi înfipse colţii adânc în sufletul ei era deja mort. Mergea încet, parcă contopindu-se cu acel drum rece, ud şi sângeriu din cauza micilor picături roşiatice ce curgeau de pe mâinile fetei. Dintr-o dată simţi un miros înecător, persistent şi mult prea cunoscut. Era mirosul lor, dar nu venea de la ei. Două mâini delicate ca ale unei femei, dar cu tăria specifică unui bărbat şi pline de un sânge care, credea fata, nu înceta să o urmărească, o opriră din mersul ei ce semăna cu al unei fantome şi o apucară de umeri. Tresări uşor:
- Te-am găsit, în sfârşit! Hai să mergem acasă, plouă şi ploaia asta e ca un cuţit înroşit pe sufletul meu. Nu mai ai de ce să te îngrijorezi, el e mort demult şi nu va mai putea face rău nimănui.
- Mi-e frică, Yuzuki! Şi nu de el mi-e frică, ci de sufletele mamei şi tatei care parcă mă urmăresc, zâmbindu-mi trist. Vezi petele astea de sânge de pe mâinile noastre, sânge pe care nu noi l-am vărsat! Acest sânge mă va urmări toată viaţa!
- Puştoaico…trebuie să înţelegi că te-ai născut într-o lumea în care sângele este seva vieţii. Tu ştii prea bine că nu poţi fugii de cea ce eşti. Vei trece prin momente mult mai înţepătoare
- Măcar Ankaara mai e în viaţă? Ciudat lucru, am început să ne întrebăm unii pe alţii despre moarte, noi care suntem nemuritori…
- Ankaara e bine, are câteva răni neimportante.
- Yuzuki… Fata ridică capul uşor. Ploaia se oprise.
- Da? Parcă vroiai să spui ceva…
Sayuuki tăcu un moment.
- De ce e atât de uşor sa distrugi viata?
- Pai…pentru că ceea ce trăim noi nu se poate numi viaţă. Aminteşte-ţi…dar se opri.
-Da, îmi amintesc. Şi cred că avea dreptate: să nu uităm ce suntem.
Se zări un fulger, apoi un sunet înecător îl însoţi. Nu putea fi sfârşitul, putea fi doar începutul.


….::::End of Flashback::::….

Sayuuki privea mică pată roşiatică de pe oglindă, prin care, ca prin ecranul amintirilor, i se reamintise de noaptea aceea. O şterse uşor cu un burete şi se privi pentru o secundă în oglindă. Trecuse mult timp de când părinţii ei muriseră, timp pe care nu-l mai măsurase. Ea rămase cu fratele şi sora mai mari, dar niciodată nu se putuse acomoda cu ideea că este vampir. Ura lumea aceasta a sângelui în care era târâtă de simpla ei existenţă, ura faptul că nu avea să moară niciodată. Ani avea din belşug, dar arăta ca o simplă adolescentă de 16 ani. Dacă te-ai fi uitat în oglindă, ai fi văzut o fată înaltă, slăbuţă, cu părul de culoarea castanelor şi ochii sângerii. Viaţa era un nimic pentru ea, dar totuşi ura să ia vieţi. Se hrănea rar: îi jurase tatălui său că nu va bea niciodată sânge uman.
Făcea parte dintr-o familie nobilă, în care sângele de vampir rămase pur timp de secole, fraţii căsătorindu-se între ei. Doar că ea, fiind mezina, putea să-şi croiască soarta aşa cum dorea, din moment ce fratele său Yuzuki era logodit cu Ankaara, sora sa. Doar că sentimentele dintre ei nu treceau de iubirea specifică unui frate faţă de o soră şi viceversa. Totuşi îi părea bine că nu are nici un fel de obligaţii faţă de alt vampir. Majoritatea masculilor i se păreau…inutili. Auzi o voce de jos, din curte:
- Trebuie să vezi asta! Sayuuki, vino imediat!

#2
Cand am vazut titlul am stat cateva secunde sa ma gandesc care ii este scopul. Exista mai multe forme de nemurire deci nu iese din discutie ca tu te-ai fi putut referii, folosind cuvantul ~nemurire~ la un subiect ce planeaza deasupra unei actiuni, aproape neobservabil. Cum oameni obisnuiti se gandesc la nemurire sau incerca sa dezbata subiecte legate de acest mister.
Cum am mai spus, sunt posibilitati multiple. Asa ca am citit comentariul de mai in sus pentru a-mi da seama ca este cu vampiri, imediat gandindu-ma ca trebuie sa citesc. Si cam asta este parerea mea:

Ca inceput este foarte bine scris, ma refer la figuri de stil, paginatie, expresi etc. darrr ~ mereu trebuie sa existe si un dar~ ai repetiti, foarte multe, care strica aproape tot. Cum a spus si Ykashim ~ sange, sangeriu, pete de sange, rosiatic~ apar de prea multe ori. Am inteles, ai vrut sa evidentiezi acest lucru, sa exprimi in ce se invarte totul, dar era indeajuns sa le folosesti de doua ori si doar in locuri care erai sigura ca le marcheaza incat cititorul sa inteleaga importanta cat si scopul lor.
Greseli am vazut dar nu am nici o pofta sa ti le spun acum, poate le descoperi singura.

Intr-adevar, apar foarte multe fic-uri cu vampiri incat, prin incercarea scriitorului sa fie cat mai original, injoseste cu totul existenta cat si misterul ce un vampir il poseda. Oamenii sunt prea orbiti de supranatural incat sa-si dea seama ce este exagerat si total idiotic pentru a fi capabili sa reactioneze ~ exemplu: mania twilight~

Oricum, bafta cu fic-ul.
Ja!
[Imagine: 97943774.png]
~Thanks Rx~!~

Fa exact lucrul de care ti-e frica!


#3
Mulţumesc Blood_Saya pentru comentariu.

Am vrut să accentuez că mare parte din acţiune se va învârti în jurul sângelui, dar se pare că am exagerat. Pe viitor am să încerc să nu mă mai repet. Greşelile le-am corectat şi sper să nu mai existe şi altele. În legătura cu apariţia a prea multor fic-uri cu vampiri...eu doream să mă apuc de un fic cu vampiri de aproape un an, dar şcoala mi-a ocupat tot timpul. Se poate să ai dreptate prin faptul că oamenii sunt prea orbiţi de supranatural, dar eu personal cred că fiecare se exprimă aşa cum vrea.

Oricum ,mulţumesc că ai trecut pe la mine şi sper că continuarea îţi va schimba părerea.

#4
Cred ca toti stim ca anumite cuvinte au sens propriu si figurat, asa ca mi se pare un gest ticalos faptul ca v-ati luat de "a gusta nemurirea". Sincer, mi se pare un atac direct, atat timp cat nu-mi pare o greseala capitala. De fapt, nu e o greseala. Pentru ca daca spun "ca-mi calc pe mandrie", nu inseamna ca mandria mea e materiala si ca o pot calca. Si nu cred ca s-ar lua cineva de mine pentru asta. Asa ca nu vad nici rostul unei "descoperiri". Dar daca se insista, poti papa tot.
Scopul unui comenariu este de a corecta ceva, nu de a demoraliza.

Cat despre fic. Adevarul e ca a trecut ceva timp de cand am citit ultima oara unul despre vampiri. Sincer, nu prea ma mai incinta subiectul. Numai ca mie chiar mi-a atras atentia titlul prin acel "nu meriti".
Pai, ce pot spune? Adevarul e ca nu stiu la ce sa ma astept de la ceva ce implica vampiri, caci am fobie de asa ceva de cand subiectul a devenit mediatizat si am auzit de la cunoscuti ca sunt pe jumate vampiri.
Sunt unele sintagme ce ma deranjeaza la o prima lectura, dar astea sunt fixuri de-ale mele. Este foarte dramatizat totul, cred ca as fi dorit "actiune" sau impacare.
Mi-a placut mult replica : "Nu putea fi sfârşitul, putea fi doar începutul." .

In rest, nu stiu ce sa mai zic. Mi-as dori sa incerci sa faci o descriere ceva mai mascata ("Dacă te-ai fi uitat în oglindă, ai fi văzut o fată înaltă, slăbuţă, cu părul de culoarea castanelor şi ochii sângerii." - imi pare putin tras de par. Mie, ca am niste fixuri. Asta nu inseamna ca nu e bine sau chestii, incercam sa-mi spun parerea mea proprie si personala.)

So, yeah! Nu stiu daca vei intelege ceva.
Per total, iti urez sa ai multe idei bune. Si sper sa nu te lasi demoralizata sau ceva, caci cred ca incercam doar sa ajutam. Daca te-a suparat ceva din ce am zis, lasa-mi un pm.

#5
>.< voi doi va mai certati mult ? ca ma faceti sa va fac eu voua capul calendar cu sensul figurat si sensul propriu daca nu incetati ^^

[edit] mi-am adus aminte, cu "sange, sangeriu, pete de sange, rosiatic" care v-au scos din minti, cititi dragilor bacovia, vedeti acolo scos din minti cu cenusiu :p in special plumb :>

[edit 2]
Citat:
Citat:ÅŸcoala mi-a ocupat tot timpul
Eu nu cunosc pe nimeni care sa aibe tot timpul ocupat de scoala. Cunosc eu pe cine nu trebuie? Si, oricat de ocupat ar fi cineva, intr-un an (UN AN, 12 luni, 365 de zile, o gramada de ore) nu ai avut timp sa tastezi 20 de randuri? Si chiar si asa: tampenia tuilait era si acum un an :P
Defapt, te duci la scoala de luni pana vineri, sambata si duminica faci teme, in vacanta faci temele de vacanta si daca ai si profi tampiti ca ai mei, nu-ti ajunge o vacanta intreaga sa le faci, apoi, daca ai fi si tu scriitor ti-ai da seama ca nu e asa usor sa compui o chestie gen "Ana are mere" pentru ca aia chiar ar fi de prost gust in fic. Btw, de cand ai ajuns mataluta sa zici ce sa faci si ce sa nu faci la ff? Ca ultima data cand am fost pe aici, eu eram "sefa" in absenta colegelor so beat it dude >.< [si da, e atac direct, ca si tine cu postul ala cu anii, mai ales cand trebuie sa critici ficul, NU comentariile]

[edit 3] YKashim si chrissta, v-am sters posturile care, desi aveau peste 3 randuri, erau offtopic, voi nu discutati ficul, va discutati comentariile, si daca aveti ceva de comentat la acest post, tineti-le pentru voi, nu ma intereseaza parerea voastra despre ce-am scris eu.

[edit 4] Blood_Saya, nu de tine ziceam, recunosc ca am luat de la tine, dar nu tu eria vizata, era vizat Ykashim care comentase chestia cu sange, sangeriu... pe care ai scris-o tu >.<

#6
Scuze de întârziere, dar am fost plecată pe la ţară unde n-am avut PC. De asemenea voi pleca curând în vacanţă şi nu cred că voi avea acces la internet destul de mult timp, dar sigur revin în septembrie.

Prolog:

Să trăieşti nu înseamnă neapărat să simţi. Să zâmbeşti nu înseamnă neapărat să fi fericit. Uneori lucrurile mici pot şi mult mai valoroase decât ideile măreţe şi imposibile. Simţea că se va prăbuşi sub povara acestor prea multe sentimente ce se năşteau în inima ei seacă. Dar totuşi avea nevoie să ştie că, oricât de imposibil ar fi fost, ceva care să o susţină exista. Umbre, sunete şi adieri uşoare. În agonie, acestea deveneau singurele ei mângâieri. Libertate.


Capitolul 2: Altă Viziune

Fata sări direct de pe geam în curtea mare ce înconjura casa. Cei trei vampiri locuiau într-o casă spaţioasă, cu doar un singur etaj. Foarte multe camere se aflau însă în subteran, unde ei stăteau pe timp de zi. Dar, pentru că ei erau ceea ce se poate numi un vampir pursânge, lumina nu-i afecta.
Sayuuki ar fi vrut să întrebe ceva, dar observă că sora sa stătea în genunchi, aplecată cu chipul spre iarba moale. Fata se apropie ca să se uite mai atent, iar sora sa îi făcu semn să vină mai aproape:
- Ce crezi că poate fi asta? întrebă Ankaara, arătând cu degetul lung şi subţire spre un obiect care emana o lumină slabă.
- N-am mai văzut aşa ceva niciodată; cred că e un…pandantiv. Sayuuki luă uşor între degete şnurul negru de care atârnau trei bucăţi cioplite din chihlimbar. Pandantivul avea o formă destul de neîntâlnită, semănând cu o stea cu patru colţuri; celelalte două bucăţi aveau forma unor romburi alungite şi erau fixate la locul lor de nişte noduri ale şnurului negru. Fata luă pandantivul şi îl puse la gât.
În acel moment i se păru că vede un băiat care fugea, uitându-se mereu în spatele său. Se putea citi pe figura lui sentimentul acela de spaimă, de frică pentru ceea ce-l urmărea; încerca să se elibereze din acel loc ce i-a adus numai durere, dar starea de agonie în care se afla deja îi seca toate puterile. Îl văzu cum îşi duse mâna la piept şi, cu părere de rău, îşi rupse colierul ce-l purta la gât, lăsându-l în urmă, continuându-ţi fuga care părea că devenise întreaga sa viaţă.
Pentru o secundă, Sayuuki îşi pierdu echilibrul. Simţea că totul în jurul ei cade, durerea punând stăpânire pe ea. Îşi desfăcu uşor şnurul negru ce atârna de gâtul ei şi îşi lăsă capul în jos:
- Te rog să uiţi ce s-a întâmplat, îi spuse Sayuuki surorii sale, fără să o privească. Ankaara rămăsese mirată, nu înţelegea de ce sora sa păstra distanţa aceasta între ele. Începuse să fie deranjată, uneori poate jignită de neglijenţa şi indiferenţa cu care o trata sora sa. Încercă să-i citească gândurile şi înţelesese:
- De ce? De ce ascunzi totul în felul acesta?! E dur. Pur şi simplu dur şi de neînţeles. Sayuuki, explică-mi şi mie de ce prezenţa ta devine din ce în ce mai apăsătoare!
Sayuuki îşi ridică ochii şi privi persoana care aproape ţipase la ea. Se simţea ameninţată de simplul fapt că sora sa începea uşor să o urască. Şi încă Ankaara nu ştia prea multe.
- Ankaara, te rog să înţelegi că pentru mine orice lucru mărunt are o însemnătate. Înţelege că eu pun prea mult suflet în ceea ce mi se întâmplă şi nu mai încerca să schimbi lucrurile. De când părinţii noştri au murit, eu m-am schimbat mult. Aminteşte-ţi doar şi vei înţelege.
- Eşti liberă. Ankaara nu spuse mai mult de-atât. Şi nici nu era nevoie.

Sayuuki intră pe uşa din faţă, urcând scările masive care trosneau la fiecare pas. Se îndreptă spre o uşa mare din lemn ce se afla la capătul coridorului lung şi întunecos care i se ivi în faţă. După ce fata deschise uşor uşa, prin întuneric se puteau distinge două perechi de ochi sângerii care strălucea alături de luna care se ivise la geam.
- Yuzuki, azi s-au întâmplat atât de multe lucruri…lucruri care ar putea fi fără sens.
- Trăieşti în întuneric; lucrurile care se întâmplă în lumină nu vor avea niciodată o explicaţie. Ştiu totul, l-am văzut şi v-am văzut; şi poate ar fi mai bine să pleci.
- Poate…
Şatena oftă. Ştia că acel chip pe care-l văzuse avea o semnificaţie; şi mai ştia că din cauza lui multe lucruri se vor destrăma. Simţi mâna rece a fratelui său pe umărul ei. Atingere aceea de gheaţă urcă uşor spre gâtul ei; o secundă mai târziu simţi mirosul propriului sânge, miros care o făcea să simtă cât de seacă poate fi nemurirea. Se ridică şi îşi puse mâna peste mica înţepătură. O picătură de sânge cald ajunse pe degetul ei, apoi pe obrazul celui ce i se afla în faţă. Îl împinse uşor până la perete şi înghiţise în sec. Se săturase de această foame. Nu se putea sătura cu alt sânge decât al fratelui ei; altceva i se părea sec. Şi aşa ajunse să ţină la el într-un mod pe care nici ea nu-l înţelegea. Se simţea ca o trădătoare, pentru că sângele acesta pe care ea îl dorea era destinat altcuiva. Cuiva care n-ar fi ierta-o niciodată; Ankaarei. Şi totuşi simţea că acest Yuzuki o acceptă şi o înţelege; ajunsese să creadă că ceea ce simte ea pentru el ar pute fi reciproc. El se afla în faţa ei, aşteptând. Ea mai mirosi odată aroma care încă plutea în aer.
Îşi înfipse colţii adânc. Simţi cum sângele lui se contopeşte cu al ei, cum el devine o parte din ea. Auzi însă un sunet, şi căzu pe podea, rezemată de un fotoliu. Pe holul întunecos răsunau sunetele unor paşi apăsaţi.





Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)