[Naruto] Spui Prea Repede "Te Iubesc"
#1
Disclaimer: Personajele nu imi apartin.

Varsta minima: 16
Gen: shounen-ai, drama
Limba: (se intelege de la sine)
Observatii cu privire la continut: limbaj licentios si scene semi-explicite de violenta si sex; primele doua capitole vor fi scrise la persoana a treia, urmand ca mai apoi sa scriu alternativ din perspectivele protagonistilor
Tipul de comentariu solicitat: oricare

I. Sunt Deidara
... si sunt un artist, deci gandurile mele ajung mereu in dezordine si adeseori ma gasesc pierdut printre ele. Pot trece peste zile in care sa nu fac nimic, ca mai apoi sa fiu strabatut de un impuls exact ca o explozie in interiorul meu. Cred ca acum ar fi momentul ca eu sa incep sa ma descriu, insirand detalii gen varsta, grupa sangvina, viata mea de pana acum, culoarea parului... daca va intereseaza, sunt blond, am ochii albastri, iar multa lume imi spune ca seman cu o fata, unii chiar numindu-ma Papusa Barbie. Am saisprezece primaveri - asa suna mai artistic, decat "ani" - si o astept calduros pe a saptesprezecea pe cinci mai.
Inca nu-mi stiu rostul aici, dar sigur am sa-mi fac viata o opera de arta. Imi place sa cred ca nu voi trai mult, dar ca voi avea un impact urias asupra celor din jur. Exact ca o... explozie! As vrea sa traiesc la maxim, sa nu ma las dezbracat de emotii, sa se adune toate in mine, pana cand un "bang!" ma va face sa plec de-aici stralucind.
Dincolo de aparenta mea copilaroasa, eu sunt profund. Niciodata n-am sa renunt la ideile si principiile mele, in special la cele legate de ce este arta. Am un prieten drag - pana incepem sa ne certam - care are alte viziuni asupra subiectului, cu care ma tot contrazic. Sincer, mi-e chiar teama ca am sa-l pierd daca ma mai aprind asa, dar ar fi mai mult pierderea lui caci daca m-ar lasa balta ar insemna ca nu m-a inteles cu adevarat. Pe numele lui, Sasori.
Sasori crede ca arta adevarata reprezinta frumusete eterna, care trece testul timpului. Are si el dreptatea lui, il respect intrutotul caci mi-e prieten si e si el artist, dar prin felul meu vulcanic de a fi ajungem mereu la teoria chibritului.
Cred ca ati tras deja multe concluzii despre mine, desi ca sa simt ca m-am descris complet si corect mi-ar mai trebui cinci volume de o mie de pagini. Sunt tipul de persoana care nu se lasa invinsa cu una, cu doua, dar atunci cand prinde o pasiune pentru ceva - sau cineva - Universul ajunge sa se invarta in jurul obiectului, subiectului, respectiv.
Multi m-ati crede nesuferit. E adevarat si faptul ca multeori sunt sarcastic si imatur, iar adesea ma gasesc cinic. Din cauza dedicarii mele, m-ati crede probabil si un pic disperat.
Ei bine,...

Disperat sunt doar dintr-o singura privinta. Sunt disperat dupa iubire, dragoste, protectie... dar de toate acestea am nevoie numai de la un anume cineva. El isi face loc printre visele mele, inghesuindu-si trupul mladios, iar dac-ar sti probabil ca s-ar gasi observand si analizand fiecare coltisor al mintii mele dezordonate. Pe El il urasc inca din ziua in care l-am cunoscut, pentru ca este - sau doar pare - ingamfat peste masura, iar in acelasi timp stapaneste o arta net superioara artei mele. Insusi El, in delicatetea lui ce este rasfirata prin semne de enorma putere, este o opera de arta. Trairile pe care mi le starneste sunt ca o cascada ce o parcurg de sus pana jos de infinite ori. Daca si-ar bate capul cu mine, ar putea sa faca din mine ce vrea El, ca si cum as fi o bucata de clei in mainile lui mari, puternice, ca de zeu.
El... el este Itachi Uchiha. Il iubesc pe Itachi Uchiha, atat de mult pe cat vreau sa-l distrug.
As da toate economiile lui Kakuzu - fratele meu, iarta-ma pentru asta, e doar o metafora - numai ca sa-i vad ochii negri, stranii, in lacrimi amare, sau sa-i vad chipul frumos desfigurat de acid sulfuric si parul negru si lung ca a ramas in istorie, ramanand cu numai trei fire parlite in cap. Dar, simultan, le-as da si ca sa stiu ca si el ma iubeste, ca sa-l vad zambind toata viata noastra de acum, din bratele mele, zambind si atunci cand il sarut, zambind datorita mie.
In locul in care ne aflam, sa-ti placa de cineva de acelasi gen e ceva tabu, dar nu neg faptul ca as rupe oricand gura targului si l-as face pe Itachi al meu, ca mai apoi sa-l arat lumii intregi in timp ce-l strang de mana si umblu cu el toate strazile.
Inca ma aflu in faza negarii, si ah! Ce-mi vine sa-i palmuiesc fata aia perfecta!
La ore, asa dulce cum e el, uimeste mereu profesorii, pe cand eu ori dorm, ori ma uit pe pereti. in clasa, el are multi prieteni, pe cand eu sunt privit ca un ciudat de toti in afara de mai-sus pomenitul Sasori si de Tobi, un pampalau care se tot tine dupa mine. Deci, pe scurt, el este neprihanitul, extraordinarul, grozavul Itachi Uchiha, iar eu sunt Deidara cel vai de capul lui, Deidara cel fara viitor.
Dar simt ca nimic nu ma poate opri din a-l avea (mai) aproape.

Eu sunt Deidara, sunt un artist si de multe ori calc oamenii pe nervi. Am ambitia, am pasiunile, am visele. Am impulsurile, si am si un fitil in mine pe care abia astept sa-l aprind. Mai am si o gasca de "golani" la care ma duc cand mi-este greu, ah, ce era sa uit!


"E prea dimineata", se gandeste Deidara abia tinand ochii deschisi. Nici nu mai incearca macar sa fie atent la ce cica preda profesorul lunatic de... si ora pe care-o are a uitat-o.
Coplesit de somnolenta, casca discret, apoi isi pune invins capul pe banca. La fosnetul pe care-l face, Tobi isi intoarce privirea spre el.
"Voi sta cu el la pauza si vom vorbi, imi place cand DeiDei ma baga in seama", gandeste pentru el zambind claii de par blond ce se-mprastiase peste bratele diafane - am putea spune prea feminine - ale lui Deidara.
- Clasa a zecea C, vreau putina atentie va rog! se aude profesorul din fata clasei, si-atat i-a trebuit lui Tobi ca sa-l impunga usor in spate pe-al sau coleg si sa-l trezeasca.
- Mmmm... Ce vrei?
Daca ar trebui folosit un cuvant pentru a-l descrie pe Deidara acum, acela ar fi inevitabil "iritat".
- DeiDei, proful a zis ca trebuie sa fim atenti. Tobi nu te lasa sa mai iei un patru la geografie.
Deidara zambeste fortat, privind scurt la Tobi, care i se pare idiot dar avand o simpatie aparte. Ochii negri ii amintesc de blestematul de Itachi, dar in loc de cautatura incarcata cu apatie, Tobi se uita mereu - in special la el - cu veselie, si buzele nici groase, nici subtiri, sunt parca setate mereu pe zambet. Parul ciufulit, negru - blestemat fii, Itachi! - ii da un aer copilaresc si lipsit de griji - elementare, precum pieptanatul. Culorile pe care le alege la imbracaminte, din nou, ii denota spiritul copilaros si vesel - verde prazuliu, portocaliu, galben... Insa, ca si Deidara, Tobi este alienat si tot ce-i ramane in urma sunt intrebarile.
Nu-i pasa lui de ce cred ceilalti despre el - bine, ii pasa doar pana in punctul in care sfarseste prin a se tine dupa cate cineva precum un sarman catelus parasit in ploaie din dorinta de a fi odata acceptat - mai mult decat il framanta atitudinea recenta a lui Deidara fata de el; si gandul lui Deidara in general. Sa-i fie el, baiatul blond, absent, plictisit de viata cu prea putina arta si suspans, prima legatura puternica? Primul prieten bun, sau mai mult decat atat?
Tine minte clipele petrecute cu el care nu erau o durere-n fund si o risipa de energie ca acum, ci mai degraba minunate si de care ar fi fost pacat sa se sfarseasca. Radeau intruna impreuna, din cele mai prostesti motive, aveau glume pe care numai ei doi le intelegeau, barfeau pe oricine, de la vecina de la trei pana la "prostul de Uchiha", iar cand se imbratisau, era asa: Deidara se facea mic si strangea tare, iar Tobi il mangaia pe spate si strangea cu forta tripla. Dar acum e altfel. Deidara, sau "DeiDei" e altfel acum. Ceva l-a schimbat, iar Tobi nu poate intelege ce i-a putut rapi prietenul.

Asta a fost primul semn.
Tobi si Deidara erau la casa celui din urma, stand tacuti pe canapea dupa ce s-au jucat nici-unul-nu-mai-stie-ce joc pana s-au plictisit. Blondul, culcat, imbratisa strans bratul canapelei si se gandea; brunetul, nestiind, avea castile in urechi si contempla crengile pomilor de afara, in dansul lor lent prin vant.
Simtind ameteala la cap si lacrimi formandu-se in ochi, Deidara s-a ridicat brusc si a fugit la baie. Acolo, a pornit robinetul, s-a trantit pe jos si a inceput sa planga cu lacrimi amare. Apa curgea, din robinet si din ochi la care daca te uiti vezi cerul senin. Curgeau si ganduri, de fapt veneau in valuri ce ajungeau spasme prin corpul sau mic. N-a mai putut sta acolo, pur si simplu, sa inceapa sa planga in fata prietenului sau.
Dar Tobi nu era, si nu este nici acum, idiot. Si-a dat seama ca ceva nu era in regula cu el de cand a venit la scoala, intarziind juma' de ora cum face el, cu ochii abatuti si tot oftand o zi intreaga. Dupa cursuri, a fortat un zambet de dragul lui, si l-a invitat la el sa-i tina de urat. Nu i-a spus din prima ce are, dar el, Tobi, nu a vrut sa para ca-si baga nasul unde nu-i fierbe oala si nu l-a intrebat. Avea si el nesigurantele lui.
Acum, cand DeiDei se baricadase in baie, l-au cuprins si pe el gandurile. Voia sa stie ce e cu el. Initial s-a gandit ca omul doar avea si el o nevoie fiziologica, dar grijile erau prea multe. Asa ca s-a dus sa vada - mai intai sa auda, lipind capul de usa - care era problema. S-a asteptat sa auda plans, dar... cand asteptarile sale devenisera realitate, de ce a fost atat de puternic lovit? Suspinele grele ale lui Deidara, infundate in mare parte de apa din robinet, erau pentru el ca un bolovan enorm pe inima.
- DeiDei, plangi? Nu plange, DeiDei, te rog! Nu plange!
Degeaba, ca odata ce-a auzit acele cuvinte, baiatul din baie a inceput sa planga si mai tare.
- To...bi. De ce... de ce-ai ve...nit? Sunt... bine.
"Nu sunt bine" a soptit in barba, apoi si-a aruncat multa apa pe fata fierbinte, inrosita, oprind apoi robinetul si privindu-se in oglinda. "Asta-ti mai trebuia, Deidara, asta-ti mai trebuia tie, vierme urat,slab si incapabil!"
Plangea cu atat amar incat i se facuse rau si nu mai putea sa respire. Suspinele se intensificau, fara voia lui, dac-ar fi fost dupa el s-ar fi oprit de mult. De dincolo de usa, Tobi simtea ca nici el nu mai poate, si ii tremurau buzele. N-ar fi crezut ca ar putea resimti la fel de bine suferinta lui DeiDei. Il astepta sa iasa, doar ca sa-l stranga in brate, sa-l mangaie, si sa-i spuna ca totul este bine, atata timp cat e el aici.
"Nu iesi, vierme, ca-l superi!"
Deidara se lovi tare in cap, pentru ca asa a crezut el ca vocea aia sacaitoare din mintea lui se va opri odata. Calmandu-se intr-un sfarsit, si-a aruncat mai multa apa pe fata si a iesit la lumina.
"Ti-am spus, in Doamne iarta-ma, sa nu iesi?"
Dar a iesit. A iesit direct in brate calde, fiind strans cu putere catre o inima sincera. Urechile lui, scaldate in soapte dulci, linistitoare. Un zambet ce-i spune "va fi bine, eu sunt aici", format deasupra capului sau. Asa a iesit Deidara, iar Tobi a putut spune ca s-a bucurat enorm sa-i fie de ajutor. Numai daca ar fi stiut ce are... l-a si intrebat!
-Sunt indragostit de cine nu trebuie, Tobi, sa nu faci ca mine.

#2
Atentie: Am simtit nevoia sa ma extind asupra prietenilor lui Deidara prin acest capitol extra. Daca vreti, puteti trece peste el. Yaoi este, dar doar in mentiuni.


II. Golanii - O Istorie a Prieteniei Adevarate
Fiecare oras ii are. Sunt zgomotosi, stridenti si emana vulgar de multa energie in jur. Par in cautare de incurcaturi, dar odata ce ajungi sa-i cunosti vezi ca nu le pasa de ce crede lumea despre ei. Sunt o gasca - fie ca sunt trei, fie ca sunt zece - nedespartita, poate si dincolo de moarte caci or fi fost impreuna si in starea embrionara sau in planurile parintilor.
Asa sunt si prietenii lui Deidara, implicit si Deidara insusi cand sta cu ei. Le place muzica agresiva, adora filmele cu batai si iubesc sa se dea in stamba ori de cate ori au ocazia. Vin din medii diferite, insa toti au aceeasi esenta; au fost renegati, insa s-au gasit si au intemeiat impreuna propriul grup, in care nimeni nu judeca pe nimeni. Desi se injura si se cearta non-stop, ei nu sunt prea seriosi in acele momente, de fapt. Compozitia e frumoasa, sunt de toate varstele si personalitatile lor sunt care mai de care mai intense. Deidara ii considera pe toti fratii - si sora - lui.

Totul a inceput cu Pein si Konan in liceu, unde erau clasicul cuplu de neadaptati in lumea superficiala a adolescentilor de plastic. Amandoi erau extrem de timizi la inceput, nesiguri pe ei, si metalisti inraiti, iar conexiunea s-a stabilit din primele clipe in care au conversat. El o observase inca din prima zi, cand i-a aparut in fata ochilor - pe atunci albastri, acum purtand in viata de zi cu zi niste lentile de contact bizare, violet, aparand ca niste cercuri concentrice care-i ajung si pe albul ochiului - ca ingerul frumos si intunecat din visele lui.
Konan tocmai isi vopsise parul albastru, de la satenul inchis de care sincer se saturase, chiar pentru a se provoca sa scape de timiditate. Ochii de culoarea mierii priveau in jos in timp ce ea colinda holul de una singura, cu un teanc mare de carti in bratele firave. Se mai uita, din cand in cand, ea stie unde, fiind prinsa in ganduri sau cercetand cu sfiala oamenii din jur. Sub cardiganul negru, lung pana la inceputul coapselor, purta un tricou cu un craniu, decoltat asa incat sa-i expuna putin sanii mari, si o fusta pana deasupra genunchilor, neagra si in carouri. Avea un trup tras prin inel si un chip de copila ce abia a cunoscut fardul si tusul de ochi.
Pe atunci, Pein era blond, marunt si uscativ. Cand diversi baieti mai mari treceau pe langa el, tresarea putin. Nu era niciodata relaxat, caci traia permanent in propriile ganduri. Doar muzica il ajuta sa treaca peste glumele colegilor, dubiile profesorilor cu privire la capacitatea lui si stresul pe care si-l provoca singur. De curand se apucase de fumat, crezand ca asa se va integra intr-un fel si ca va fi la fel de apreciat ca si baietii mari si solizi care pufaiau din tigara alaturi de multii lor amici.
Atunci cand a intalnit-o pe Konan, voia sa iasa si el la un fum, tasnind repede afara din clasa pe hol. Pentru un moment, s-a oprit s-o priveasca si i s-a parut superba, poate putin stranie, dar asta era bine caci lui ii placeau fetele stranii.

N-a facut decat sa o abordeze odata ce a vazut-o c-a dus teancul de carti in dulap si a scos din rucsac un pachet de tigari. A fost suficient pentru o atractie ca aceasta sa se declanseze, in mod reciproc: si Konan a vazut in Pein un baiat frumos, promitator, si mult asemanator ei. I-a zambit - ea de regula nu zambea, ca era rusinoasa - si i-a zis "Da, hai afara".
Inconjurati de fum, au vorbit despre orice de la vietile lor pana la internetul ascuns, au ras, si poate c-au si flirtat putin. Fiecare privire era magica pentru celalalt, precum si fiecare zambet. Dupa cateva luni si multa nicotina consumata in curtea scolii, au devenit iubit si iubita, inspirandu-se reciproc, descoperind ca impreuna sunt cel mai puternici si devenind, din copiii timizi si agitati, tineri oameni siguri pe ei. Intre timp, Pein si-a vopsit parul portocaliu si l-a lasat sa creasca, deoarece a descoperit adoratia lui Konan fata de Axl Rose si si-a dorit sa-i semene macar putin.
Konan a ramas totusi putin rezervata, dar a inceput si ea sa socializeze si sa-si faca prieteni. Intalnirile cu Pein ii furnizau energie si o invatasera sa zambeasca sincer. Pein i-a aratat ce e iubirea, si ea l-a inteles si l-a sprijinit mereu. Prietenii ei deveneau, inevitabil, si prietenii lui, si viceversa.

Prin liceu au dat astfel de bobocul Zetsu, cand ei ajunsesera in clasa a doisprezecea. Konan l-a vazut stand pe scari, parandu-i-se ca plange. Si plangea. Intrebandu-l care este problema, ea l-a inteles imediat si i-a dat o imbratisare stransa, ajungand sa planga si ea cu el. Zetsu era depresiv si exact in acele clipe se gandea daca sa se sinucida sau nu, si daca o va face, ce modalitate ar alege, care ar fi cea mai sigura, cui i-ar pasa ca a murit...
"Mi-ar pasa mie", i-a spus Konan, inca avandu-l in brate, mangaindu-i spatele cu sincera compasiune, privindu-i chipul impanzit cu cosuri si ochii verzi-caprui. "Si eu am fost acolo, si eu ma uitam pe pereti intrebandu-ma daca pot doar sa mor daca ma dau o data tare cu capul..."
De atunci, Zetsu a tinut-o minte, chiar a placut-o putin, dar s-a linistit cand a vazut ca e cu Pein, pe care il respecta profund de cand l-a vazut cantand de ziua liceului. De fiecare data cand o vedea, o saluta vesel si-si vedea de ale lui daca ea nu se oprea la vorba.
De iesit toti trei prin oras ca o trupa-soc adevarata, au iesit mult. Chiar si cand Pein si Konan au terminat liceul, Zetsu a fost invitat la anti-banchetul la care nu conta pretul hainelor de pe tine si nici miscarile de dans. Apoi, i-a imbratisat pe amandoi deodata si a plans putin la gandul ca ei nu vor mai fi prin liceu in urmatorii trei ani.

Dupa ani, in urma unei certe-monstru cu parintii ca l-au gasit cu droguri asupra sa si ca-si brazdase chipul de piercing-uri, Pein a luat-o pe Konan cu el si s-au mutat impreuna in gazda la Kakuzu. Un om pe la treizeci si ceva de ani, fumator, era si pasionat de jocurile de noroc si cursele de masini. De altceva pe lumea asta nu-i prea pasa. Insa banii; oh, Doamne! Banii! Aceia erau ceea ce-l facea sa se simta un om in viata, de aceea-si paria inima in fiecare sambata seara. Si in plus de asta, avea un cazier patat de jafuri. Felul in care arata era impunator, dat fiind faptul ca facea sala de cinci ori pe saptamana, era inalt de trebuia sa se aplece putin sa intre pe o usa obisnuita. Vocea o avea grava si joasa, bagand in sperieti pe oricine atunci cand se enerva, chiar si pe Pein, asa flegmatic cum devenise de la o vreme.
Insa rasul sau era contagios, atunci cand credea el ca are motive de ras. Considera amuzanta existenta celor mai tineri decat el, caci se simtea superior lor.

Vecinul de peste drum al lui Kakuzu, cu care paria, bea pana dimineata si se injura, era Hidan. Kakuzu isi batea joc de el ori de cate ori avea ocazia, poate pentru ca era si un "copilas" de saisprezece ani. Cu toate ca pentru a putea paria trebuia sa fie major, Hidan nu tinea cont de regula si reusea prin prietenii sai mai mari. De fapt, el nu tinea cont de nici unul dintre principiile societatii, fiind adesea privit drept sfidator. Isi crease chiar si propria religie, in care pentru a ajunge in Paradis trebuia sa duci o viata de faradelege, adica viata pe care ii place lui s-o duca chiar si acum. Era tipul de adolescent razvratit, crezand ca toata lumea este impotriva lui. Pentru a parea dur, s-a apucat si el de sala cu Kakuzu, si-a vopsit parul argintiu, si a cunoscut gelul de par.
Hidan traia cu un var mai mare si iubita lui, pentru ca parintii nu-l mai suportau inca de cand avea treisprezece ani, iar doar cu acel var se potrivea ca si temperament, desi cam o data la doua seri se auzeau din casa lor pocnituri si injuraturi urlate.
Parerea sa despre Pein si Konan era extrem de buna, considerandu-l pe Pein - acum cu o gramada de piercing-uri si tatuaje, cu parul tot portocaliu, dar ciopartit - "smecher", fiind fascinat de duritatea pe care o emana aspectul sau. Cu Zetsu, acum vesel si extrovertit, verde-n cap si studiind botanica, se intelegea bine.

Intr-o seara, grupul a mers la un concert al unei trupe metal underground, intr-un club. Acolo era si Kisame, batand cu foc un om mare si gras, doi metri pe doi, pentru ca in betia sa a indraznit sa-i atace iubita. Hidan il privea amutit, cu ochii mari - peste ei avea acum lentile violacee de contact. Avea fata de acest strain o admiratie de nemasurat, mai ales ca si arata cum arata: parul albastru statea ridicat, aratand ca o coada de rechin, era mai bine-facut chiar si decat Kakuzu, era si mai inalt, si avea tatuate pe fata un fel de branhii, purtandu-se vopsit gri-albastrui.
Iubita lui Kisame era o bruneta micuta, si privea socata scena cu ochi la fel de mari ca ai lui Hidan. Dupa ce matahala se carase, ei inca ii era frica, asa ca s-a ascuns repede in spatele lui Kisame si l-a cuprins in brate. "Fir-as al dracu, baieti, ati vazut cum l-a batut pe ala?" striga Hidan uimit catre Kakuzu si Zetsu, care se uitau mai degraba catre trupa de pe scena cu mainile in sus, aratand semnul coarnelor.
Stramband din nas, Hidan a fugit catre Kisame ca si cum ar fi fost solistul si ar fi vrut sa-i ceara un autograf, ca a sustinut un concert de milioane. "Ai fost tare, omule!" a zis catre el, privind in sus caci ii ajungea pana la piept, razand usor si pe un ton mai degraba fanatic. "I-ai tabacit curul gras de parca ai fi lovit cu ciocanul carnea s-o faci snitele!", a adaugat, dar Kisame s-a uitat la el indiferent si a dat sa se intoarca spre iubita lui si sa paraseasca clubul. "Ai un nou fan, bai!" striga din nou Hidan spre el, prinzandu-l de brat.
Kisame a ras si i-a ciufulit parul, gandind in sinea lui "ce copil!". "A fost o nimica toata, chit ca slanina de pe el l-a incetinit enorm", i-a spus calm, apoi si-a strans iubita la piept spunandu-i sa nu mai fie speriata. Bruneta si-a lipit numaidecat capul de pieptul lui. Hidan nu facu decat sa rada, apoi ii lasa pe cei doi si se intoarse la grupul lui. Pein si Konan se sarutau agresiv, cu sincera si nesfarsita pasiune, pe ritmul muzicii, luand pauze numai ca sa respire. Kakuzu, care trasese o scurta privire la Kisame cat timp Hidan era la el si-i aducea laude peste laude, se gandea la cati ani i-or fi trebuit sa obtina acei muschi care mai aveau putin si-i spargeau pielea. Zetsu doar dadea din cap si se bucura de atmosfera.

Cu Kisame a mai avut Hidan o intalnire, atunci cand el si varul sau incepusera sa se bata pe viata si pe moarte in spatele unui bloc. Atunci, Kisame tocmai se intorcea de la cimitir, unde era acum ingropata micuta sa iubita, "Puiutul lui", care s-a dus recent in urma unui accident de masina. Amintindu-si de copilul tampit si prea entuziasmat din club, a sarit in apararea lui Hidan, aducandu-l la lesin pe varul sau fara sa scape un strop de sudoare.
S-a oferit apoi sa-l duca pe adolescent acasa, luand in carca si corpul inconstient, pe care-l lasa la spital pe drum. Pana ce au ajuns la destinatie, Hidan nu mai tacea si nu-l mai scotea pe Kisame din multumiri si "asta a fost tare". A insistat sa-l duca si pe la casa in care stateau majoritatea prietenilor sai - Pein, Konan si Kakuzu - si l-a prezentat lor inainte de toate. Grupul - era si Zetsu - l-a integrat imediat pe Kisame, ajungand sa se joace cu totii poker si sa-si spuna povesti.
Uimiti de cat de bine se potriveau cu totii, desi veneau din medii diferite, conexiunea dintre ei a devenit din ce in ce mai greu de rupt.

Trei ani mai tarziu, li s-a alaturat Deidara. Tanarul artist vazuse la stiri cum Kakuzu fusese prins in urma unui jaf sangeros la banca. Mama lui, care era langa el, nu facu decat sa se gandeasca - si sa spuna in gura mare - "ce nenorocit, cu tot cu prietenii lui! Cine l-o iubi si pe el?". Deidara tacu si privi mai departe, apoi pleca dezinteresat in camera lui pentru a-si continua el-stie-ce proiect.
A doua zi a plecat nervos sa se plimbe prin parc, dupa ce se certase cu parintii si cu prietenii lui de-o viata, asa-numita "Trupa Soc", Kurotsuchi si Akatsuchi. Simtea nevoia de libertate, deoarece se credea suprimat si atacat din toate directiile. In plus, abia incepea sa prinda sentimentele pentru Itachi, dupa ce o placuse putin prea mult pe Kurotsuchi. Simtea cum capul ii va exploda in orice moment, dar nimeni nu era acolo pentru el sa-l asigure ca toate acestea se vor termina si ca el va fi bine. Poate era Sasori, dar Deidara chiar nu voia sa-l mai sacaie si pe el, ca avea si el destule probleme pe cap. Gandind si tot gandind, s-a oprit brusc intr-un spatiu verde si s-a trantit pe iarba.
Avea la el putin clei, pe care voia sa-l modeleze in el-mai-stie-ce. Vocea lui de pusti incepu sa fredoneze "Nothing Else Matters" de la Metallica, si o facea chiar foarte bine.

So close, no matter how far...
Bretonul blond ii tot intra in ochi, iar el se enerva, ca nu mai vedea sa lucreze cu cleiul. Reusi in cele din urma sa-i dea o forma acceptabila, si zambi.

Couldn't be much more from the heart
Forever trusting who we are...

Se gandea la Itachi, zicandu-si ca stie ce va face cu el si ca nu va renunta. Apoi, se gandi la Kurotsuchi, fata cea mai importanta din viata lui dupa mama. Inca o voia in bratele lui, sa-i simta mainile fine atingandu-l, si el sa-i mangaie parul negru, pana ar fi adormit amandoi in liniste si pace. Dar voia aceleasi lucruri si cu Itachi?

And nothing else matters.
Asta nu era vocea lui, bine, era, dar pe langa vocea lui se auzea si un glas strain. A tresarit. Era voce de fata... Kurotsuchi? Ei ii placea Metallica, si-nca cum! Dar fata din fata lui nu era o pustoaica, ci o tanara femeie cu parul albastru, ce-l avea lasat in mare parte liber dar avea un micut coc prins pe o parte a capului, cu o floare alba langa. Avea si un piercing sub buze, iar ochii ei, caprui-aurii, erau fardati puternic cu albastru inchis. Arata putin gotic in rochia ei neagra cu corset, ce ii contura formele atat cat trebuie. Zambea senin catre Deidara, care se opri din lucru si o privi - opera de arta - lung, zambindu-i si el la randul lui, putin timid si putin iritat.
Konan se aseza in fata lui, si-l intreba de cine i-e dor.

"De prietenii mei idioti, in special de idioata de fata de care mi-a placut si nu stiu daca inca-mi mai place", rasufla Deidara si facu ochii mari, realizand ca tocmai s-a descarcat in fata unei straine. Konan rase de naivitatea pustiului, apoi il asigura ca e in regula sa se simta coplesit de asemenea probleme la varsta asta. Pret de o ora, o ora si jumatate, ea a incercat sa-l elibereze de tensiune, apoi i-a dat numarul de telefon in caz ca are nevoie de consolare. Cu ea mai erau Pein si Kisame, care se jucau table de zor. Acum, Pein se uita catre iubita lui de atata vreme si Deidara cu un zambet pe toata fata. Se gandea serios s-o ceara de nevasta, asa o persoana minunata era! Facea totul ca sa-i ajute pe cei din jur, chiar daca erau niste straini? Ii venea sa renunte la droguri si afaceri necurate de dragul ei, desi ei doi impreuna si-au creat un micut imperiu din asa ceva.
Kisame crezu ca Deidara era fata pentru un moment. "Ce mai fata!" se gandi el, cercetandu-l cu un zambet aidoma celui afisat de Pein. "Blonda aia e chiar draguta, Konan, nu crezi?" o intreba atunci cand o vazu intorcandu-se la ei. Ramase cu gura cascata cand afla ca blonda in cauza era baiat si-l chema Deidara, apoi Pein izbucni intr-un ras isteric.

Auzindu-l din iarba, Deidara rase si el usor, apoi isi vazu in continuare de cleiul lui, pe care-l facu imediat intr-un inger cu aripile mari. Se gandea apoi la cum il va colora... "Stiu! Va avea parul albastru!"
Si albastru ii facuse parul! Apoi, cand veni ziua lui Konan - care era si ziua lui Pein - grupul de "golani" a dat o petrecere la care nu se tinea cont de costul hainelor de pe tine si nici de miscarile de dans - exact ca si anti-banchetul! Acolo, Deidara a simtit c-ar fi ideal sa-i ofere sarbatoritei figurina de clei ce o reprezenta. Intre timp, ii facuse una si lui Pein, cu aripi negre si un bas in mana.
Hidan rase si il numi pe Deidara si gestul sau "gay", urmand ca mai apoi Kakuzu sa-l surprinda cu un dos de palma peste obraz, spunand ferm ca "nu e o rusine sa fii gay".
#3
Back with the main story! ^.^

III. Prima Atingere (Deidara POV)
-Itachi, ingerul meu...
Stam imbratisati si goi in patul meu, iar eu nu mai pot de bucurie. Simt cum imi ard obrajii de la ce zambet larg am privindu-l pe iubitul meu dormind neintors, cu gurita putin deschisa. Are mana ferm asezata pe spatele meu, deci am adormit aparent sub mangaierile lui ce sunt ca un drog. Incep sa-l mangai pe cap ca pe un pisoias, simtind ca ma trage mai aproape de el si ca ma strange mai tare.
Vreau sa ma apropii de el, sa-i sarut buzele, fruntea, pleoapele, nasul,... dar in loc sarut bumbac.


Ceasul arata ora sase si un sfert. Eu nu ma trezesc cu una, cu doua, deobicei, dar astazi nu stiu ce-i cu mine si sar din pat de parc-as fi stat pe o plita. Ma trezesc ca ma-mpiedic de un cablu si incep sa injur toata familia de toate gradele a celui care a inventat cablurile.
Pregatindu-ma, cum-necum, zbor pe usa de-o fac si pe mama sa se inchine, zicandu-si ca nu si-a mai vazut copilul atat de energic in viata ei. Ajung la scoala si, intrand in clasa, ma instalez langa natangul ala de Tobi si in spatele lui Sasori si gagica-sa, unde mi-e locul.
- Neata, DeiDei!
Ew, prea mult entuziasm in vocea lui! Ca de obicei, la ce altceva ar trebui sa ma astept de la el? Ii returnez salutul cu o politete putin fortata, zambind cu un zambet care nu era al meu. Insa un zambet adevarat, pe care nici nu stiam ca-l port pe fata pana nu m-a atentionat Sasori - "ce ranjesti ca idiotul?" - mi se-asterne deindata ce-l vad pe Itachi. Increzutul e mai frumos ca niciodata azi!
Cu parul lung strans in coada lui caracteristica, are acum pe nas niste ochelari cu rama patrata. Arata un pic ca o bunicuta, cum si-i ajusteaza si cum se mai uita la gulerul camasii, peste care are un pulover negru, dar e atat de dragut incat gem putin. Sta la locul lui, langa Samemaru, unul care arata ca si Kisame si-as putea sa jur ca sunt rude. Cel de langa el vorbeste cu cei doi baieti din spatele lor, iar Uchiha citeste cu interes dintr-o carte.

- E de la Itachi, nu? ma intreaba Tobi, facandu-ma sa vreau sa-i ard un pumn in cap.
Scrasnesc printre dinti o injuratura la adresa mamei lui, ca m-a enervat si m-a stanjenit putin. Sasori rade si se intoarce sa-si vada de desenul lui, in timp ce gagica-sa il tine de vorba. Ea era Fuu, si-aveam impresia ca-i sunt antipatic pana nu de mult, dar tot cred ca se forteaza sa fie draguta cu mine de dragul lui Sasori.
- Ce faci, Deidara? ma trezesc intrebat, privesc putin in ochii ei de ambra, apoi ii spun senin ca fac bine - de fapt inca eram nervos pe Tobi.
Fata Verde - cum ii spuneam cu Sasori pentru ca avea parul verde-menta - se intoarce catre dragul ei, ii ciufuleste parul de foc, il imbratiseaza cu drag, lasandu-i apoi un pupic pe ureche. Mijesc ochii, sarindu-mi imediat gandul la cum ar fi daca i-as face si eu asa lui Itachi. Tac si inghit in sec, stiind ca nu s-ar intampla asta niciodata. Ma sperii putin si simt cum mi se formeaza o lacrima in ochi. Tresar si imediat totul este bine din nou. Pot sa jur ca astazi voi face eu primul pas, ma voi duce la el si vom vorbi, ca avem despre ce. Itachi e partenerul perfect de conversatie, ne intelegem de minune mereu, dar parca as pali in fata baietilor lui, mult mai... baietosi decat mine. Si e si rivalitatea aia nevorbita dintre noi, in detaliile careia n-as mai vrea sa intru.
Mereu am avut senzatia ca sunt in competitie cu el, aerele lui de superioritate ma enerveaza de cand l-am cunoscut, si mi-am zis "ce, ba, nu pot sa fac si eu ce faci tu?". Dar antiteza dintre noi e puternica, si daca el este logic, rece si calculat, eu sunt un artist cu capul in nori si asa ar trebui sa fie in continuare. Mereu am avut crezul asta, ca opusele se atrag. In anturajul meu, am un exemplu perfect: Fuu si Sasori. Ea este crestina convinsa, biserica in fiecare joi, sambata si duminica, post, rugaciune pentru orice situatie, iar el e ateu. Ea e vulcanica, vorbareata si logica, el fiind putin mai introvertit de fel, si cu un suflet de artist.
Dar din nou, cunosc si un cuplu care s-a fondat pe faptul ca el era copia ei la indigo, in versiunea masculina, pe Konan si Pein. Si ma oftic, ca n-am eu creierul lui Itachi, sau ca el n-are sensibilitatea mea. O fi avand-o, dar daca nu si-a afisat-o niciodata... E chiar ciudat omul asta, nu rade decat foarte rar, si-atunci nu face decat sa sufle din nas, ca ala numai ras nu e. De zambit zambeste doar la Samemaru, si-un pic la Sasori, ca sunt un fel de prieteni, si-o data sau de doua ori la mine, ca i-am spus ceva amuzant. Nu se oftica si nici nu se enerveaza, avand intotdeauna o fata neutra, de pana si portretele lui Sasori par mai umane decat el. Si asta ma... enerveaza. Dar ma declar si atras. Mult prea atras ca sa fiu atras, poate...? Poate sunt indragostit?
Tobi ma trezeste din visare, aratandu-mi o poza cu Samemaru facand ochii mari dupa ce a cazut cu scaunul, faza ce s-a intamplat chiar inainte sa vin eu. Rad usor, apoi scot si eu telefonul sa-i fac o poza repede pe ascuns lui Itachi, chiar cand isi aranja ochelarii aia. Ma mai uit o data peste ea, si ma buseste un ras de zici ca l-as fi vazut pe Hidan intr-o rochie de-a lui Konan - chiar l-am vazut, in urma unei provocari date de Kisame, am ras de-am zis ca mor. Itachi se si uita putin spre mine, cu o fata de macho care batea mai mult spre violator in serie.

Orele trec repede, eu trezindu-ma la biologie, unde stateam intre Sasori si Itachi. Roscatul da zor la a scrie bolile sistemului circulator, cu tot cu cauze, manifestari si - vorba lui - alea, alea. Eu ma delectez cu prezenta lui Itachi, vorbind cu el despre planurile lui pentru week-end si mai apoi despre viitor. Aici devin chiar curios, caci vreau sa stiu daca frumosul brunet ar pune macar putin pret pe iubire de-acum incolo. Il privesc cu ochii mari, apoi il intreb:
- Ce crezi c-ar fi mai important pentru viitorul Itachi, cariera sau familia? Si ce crezi despre dragoste?
- Normal ca familia, stiu ca nu m-ar lasa la greu.
Zambeste, apoi se uita repede in alta parte. Nu mai are ochelarii de bunicuta profi la ochi. Urmatoarele lui cuvinte ma fac insa sa-mi pierd repede zambetul:
- Vreau o sotie iubitoare, care sa ma inteleaga, si unul sau doi copii cu ea.
Sotie... nu! Imi doresc sa fi fost fata, o, mama, de ce m-ai facut baiat? De ce am ajuns sa iubesc alt baiat, care mai e si hetero? Sa ma ia dracu repede si fara durere, ca nu mai rezist! Imi ingrop mana in par, tragand usor de el, gandindu-ma de ce sunt asa prost.
- Care ai vrea sa fie viitorul tau pe plan amoros, Deidara?
Nu esti pe bune. Itachi, nu m-ai intrebat asta. Doamne, te urasc! Ii zambesc stanjenit si tamp, ca draci, chiar nu stiu ce sa-i zic. Ce, sunt prost sa-ncep sa-i turui cum vreau sa fiu cu el pana la adanci batraneti, sa adoptam copii si sa construim impreuna un micut imperiu? Nu e ca si cum exact la asta adorm cu gandul in fiecare noapte si ma trezesc de luni de zile, nici vorba!
- Pai... nu stiu, zic. Vreau o anumita persoana de ceva vreme. Vreau sa fie a mea si eu al l- ei, si vreau tot asa, copii, fericire, intelegere, hm...

- Al lui?
Itachi facu ochii mari, si Sasori, alaturi de cei din bancile din fata si spatele nostru se uitara repede la noi. Imi vine sa mor!
- "Al ei" am vrut sa zic, dracului! o intorc si incep sa rad ca un retardat.
Itachi rade si el, insa il pot simti cum se apropie de mine, respiratia lui calda intalnindu-mi pielea fetei si urechii, simtind parfumul lui dulce. Imi pune bland, cald, cordial, mana pe umar, apoi imi sopteste la ureche ca "e ok sa ai alte orientari, cel putin aici in clasa, macar intre el si prietenii lui, si ca nu ma judeca nimeni". Zambesc si inclin din cap, intorcandu-ma spre el pentru a-l privi in ochi.
- Daca vrei sa vorbim, sunt aici mereu, adauga, mana lui coborand spre degetele mele, jucandu-se putin cu aratatorul, si zambi.

Cu buzele - ce le-as mai saruta aici si acum! - zambeau si ochisorii negri, iar cearcanele de sub ei pareau si ele vesele. Asta era Itachi pe care nu l-am mai vazut niciodata! Asta a fost prima lui atingere, si drace! M-am simtit bine. Dar seninatatea aia mi s-a parut dubioasa rau. Si cine se crede el sa presupuna c-as avea eu alte orientari? Mama lui de increzut, ce le stie el pe toate! Ah!
Ora s-a desfasurat binisor, incheindu-se cu profesoara zicand ca data viitoare ne da test. Eu tot am gangurit prin banca asemenea unui bebelus, ceea ce l-a facut pe Sasori sa se uite la mine ca la masini busite si pe Itachi sa rada de mine. La final, a urmat sa plecam acasa. Itachi s-a dus repede la baietii lui, iar Sasori o astepta pe Fuu, care se tot uita prin banca daca nu cumva si-a uitat capul.
Tobi veni imediat spre mine, cand imi strangeam de pe masa lucrurile si ma gandeam la week-end.
-DeiDei, te-am vazut ca vorbeai cu Itachi.
La dracu ca da! Vorbesc cu Itachi la biologie mereu, cand Sasori n-are chef, ceea ce se intampla foarte des. Acum ca Tobi vrea atentie, am sa i-o si dau. Cateodata ma simt prost ca ma port urat cu el, ca il ignor tratandu-l ca si cum nu ar exista... cumplit ma simt.
- Tobi, ce zici sa mergem pe la cafenea la niste dango?
Cum era de asteptat, a acceptat bucuros, aproape sufocandu-ma cand m-a strans in brate.
- Sasori, Fuu, si voi sunteti invitati
Porumbeii se privesc complice, intrebandu-se unul pe celalalt din ochi "ce zici?", si in cele din urma fata ia cuvantul.
- Ar fi dragut sa mergem. Esti cam social astazi, Deidara, nu crezi?
Zic "mda" si zambesc putin amuzat. Il vad pe Itachi cum iese, insotit de Samemaru si de restul baietilor. Ochii mei perversi se opresc putin pe fundul lui, dar zic ca sunt ok, n-am nevoie de apa sau servetele, in caz ca mi-ar tasni sange din nas...

Ajungem si la cafeneaua in cauza, si nu-s deloc lipsit de reactie cand vad cine mai e acolo, cu ochelarii pe nas si nasul in carte, jucandu-se cu un bat de dango rulandu-l intre doua degete lungi si subtiri. Dar de data asta e... singur? Itachi.
"El ce cauta aici?" gandesc mustacind. Fuu rade de fata mea de visator - faptul ca sunt si blond nu ma ajuta deloc - si ma intreaba ce-am avut azi de-am fost asa de euforic.
- S-a imbatat fara sa bea, zice Sasori. Bai Deidara, e frumos in basmul tau cu arta efemera? Cine stie la ce proiecte traznite s-o mai gandi...
Stie Deidara insusi, stie prea bine. E proiectul ala, ia-l pe Itachi Uchiha de mana, du-l la toalete, dezbraca-l, si... fa explozia vietii tale si a lui sa se intample! Imi musc buza gandinu-ma la prostii pe banda rulanta, privind la enigma de om de care m-am ciocnit intr-un loc in care n-as fi crezut vreodata ca un fudul ca el ar pune piciorul.
- Iar incepi cu arta, draga?
- Pai daca nu vrea sa vorbeasca cu noi, eu stiu ca subiectul asta il intriga tare...
Indragostitii rad pe saturate, in timp ce Tobi se uita melancolic si visator cand la mine, cand la podea. Il vad si pe Itachi cum vorbeste la telefon, acum jucandu-se cu coperta cartii pe care o citeste de vreo saptamana cel putin. As vrea sa fiu persoana de la celalalt capat al firului, prea sincer si cald ii zambeste, ca mai apoi sa inchida spunandu-i "te iubesc, ai grija de tine, te astept aici". Dar daca o fi vreo iubita, poate viitoarea lui sotie, care o sa-i daruiasca unul sau doi copii si-l iubeste la infinit si ea inca de pe-acum? Of, Deidara, taci odata!




Utilizatori care citesc acest subiect: 1 Vizitator(i)
This forum uses Lukasz Tkacz MyBB addons.