Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Mini-cuvinte

#1
OK, acesta este un one-shout pe care l-am făcut din plictiseală. Ideea este adevărată, ceva de genul s-a întâmplat pe vrea când capitala Germaniei era despărţită de un Zidul Berlinului.

Omul dintre paralele


"Răsar şi apun între două bătăi ale inimii ei" - Nichita Stănescu


Îi era frică să privească din nou acel lucru ce-l dezgusta, speria şi incita în acelaşi timp. Era indecis, nu ştia ce să facă. În ultimul timp era nostalgic, avea o furie ce-i era exprimată doar în inimă. Sau poate doar în mintea lui, nu era sigur dacă avea inimă.

Un fior rece îi străbătu alene coloana vetrebală, privirea întunecându-i-se. Luă arma, simţiind răceala metalului. Strânse din dinţi, ochii lui de un gri spre alb rotiindu-i-se în cap. Se întoarse mecanic spre uşă, luând în fugă o poză de pe birou. O fată palidă, cu pistrui şi o claie de păr roşcat îl îmbrăţişa pe tânărul cu ochii metalici. Se analiză din nou. Nu se schimbase prea mult, trecuse doar un an de când acea fotografie fusese făcută.

Închise ochii, un mârâit îi scăpă de pe buze. Îşi amintea tot ce se petrecuse mai târziu. După o lună, roşcata a fost întrebată de brunet dacă vrea să vină cu el în Germania. Erau de mult timp împreună -cam şase ani-, încă din clasa a IX-a, îşi permiteau să se mute împreună, dar ea a refuzat. El nu a luat-o ca pe ceva personal, se aştepta să nu accepte. Ştia că totul o să continuie normal, că nimic n-o să schimbe. Sau poate doar dorea asta. Dar acel malefic sinucigaş ce ne strică viaţa într-o secundă după ce ne-am clădit-o în ani, i-a curmat entuziasmul.

Era o zi rece, de toamnă. Pata incoloră se obsrva cu greu printre norii negri, încărcaţi cu amărăciune. Tânărul cu ochii de pisică se sculase cu greu, pe la zece dimineaţa. Sesizase cu stupoare că cursurile academice începuseră de două ore. Îşi dădu o palmă peste cap, enervat de sine. Sări din pat. Ajunsese rapid la facultate, căutând-o cu privirea pe ea. Vorbise cu ea până atunci, ea chiulise de la ore. Şi o zări. Roşcata stătea în braţele lui Jullian, verişorul său. Se sărutau pătimaş. Brunetul se apropiase de ei, dar fata îi repeta că ei doi se despărţiră. Lui îi căzu cerul în cap, brusc.


Îşi scutură capul, încercând să revină cu picioarele pe pământ. Numai dorea să-şi amintească. Exact ca în acea zi, ajunse rapid la facultate. Iar lipsise la primele două cursuri. Dar ciudat, era pauză. Rănji machiavelic, arătându-şi dinţii albi, perfecţi. Prin minte îi treceau diferite gânduri. Numai era sigur că nu e nebun. Simţi o furnicătură pe şina spinării, apoi păşi. Din nou şi din nou, din ce în ce mai apăsat, până ce ajunse să tropăie. Toată lumea îl privea, cu ochii mari. Ţinea pistolul ridicat spre cer. Apăsă pe trăgaci, şi un grup de fete ţipă.

Le privi ironic, apoi trase pe rând, în ele. Le nimeri perfect în inimă. Zâmbi larg când acestea îl priviră uimite şi cu ură, apoi se prăbuşiră într-o baltă de sânge. Doi profesori, graşi şi trecuţi de vârsta a treia, se apropiară de el, încercând să-i ia arma. Îi îpuşcă cu o exactitate stranie.

Şi îşi continuă măcelul. O privi pe roşcata vieţii lui. Mâna începu să-i tremure într-un mod anevric. Ochii săi metalici erau scufundaţi în lacrimi. Plângea? Da. Ştia că dacă a văzut toată acea scenă, o să trebuiască să o omoare. Oricum, ăsta era planul lui. Nu dorea să audă implorări de la ea. Nu-l interesa asta. Nu-l impresiona comportamentul ei nici când aceastase aruncă la picioarele lui, cu ochii scăldaţi în lacrimi şi şoptindu-i că-i pare rău şi că-l iubeşte. O privi în ochi, neexpresiv.

-Mă iubeşti? M-ai iubit vreodată, măcar? Nu fi patetică, ştiu că sunt un nimeni în faţa ta. Că am fost doar o joacă. îi spuse calm, aplecându-se la nivelul ei.

O prinse de păr, dându-i capul pe spate. O analiză scurt, apoi îi lipi arma de piept. Fata scânci uşor, iar brunetul rânji. Îi şopti un adio, apoi apăsă e trăgaci. Un sunet scurt urmat de ţipătul de durere al fetei străbătură orizontul, până la cer, încât şi norii se zguduiră de ură.

Acel 'adio' a fost ultimul său cuvânt. Imediat ce ea a murit, el s-a sinucis. Aşa e mereu. Un om prins între paralele n-o să aibă niciodată un viitor prea lung, mai ales când calea-i spre vise îi este tăiată de o secantă.


Tristeţea mea aude nenăscuţii câini

Pe nenăscuţii oameni cum îi latră - Nichita Stănescu

[Imagine: MANOWAR.jpg]
Brothers everywhere
raise your hands into the air
we're warriors, warriors of the World !




Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)