Shorthand of emotion

[AydenAsphixya]

fic nou ^^
voi posta cu Times, 4, Blue
_______________________________________________________________
Personajele:







Acestea vor fi in principiu personajele principale. Pozele nu sunt chiar cum imi imaginasem eu "actorii", dar merg. "The shorthand of Emotion" se traduce Stenografia Emoţiei si am ales titlul asta deoarece la inceput de capitol voi pune cateva versuri.

Timpul trece, oamenii se duc rând pe rând, cu greu rămân obiecte care să certifice că aceea persoană încă mai e sau că a fost cândva. Amintirile şi ele sunt în zadar, memoriile cu cei dragi dispar treptat din vieţile noastre. Cu vag după câţiva ani, mai putem să schiţăm în mintea noastră chipul unei persoane dragi, cu greu vrem să îi mai auzim glasul, dar acesta nu mai este. Vrem să îi simţim atingerea pe pielea noastră, dar în zadar, ne amăgim, tot ce a rămas e aerul rece de afară. Plângem şi urlăm de durere, am face orice să putem reînvia acele momente dar e inutil. Nu suntem capabili de aşa ceva, niciodată nu am fost. Adevărul te doare, te împunge în inimă ca un cuţit, şi dacă asta nu a fost de-ajuns, mai simţim şi turnat sare cu spirt pe rană proaspăt deschisă. Sângerăm toată viaţa de durere, în inimi cicatricele rămân dovadă că am iubit şi ţinut la cineva, dar şi alea dispar odată cu noi, lăsând moştenire aceeaşi soartă generaţiei următoare. Indiferent cât ne doare să recunoaştem, în cele din urmă tot ne întrebăm, ajungem în acelaşi loc de unde am plecat şi ne dăm seama că tot timpul ne-am învârtit într-un labirint fără sfârşit. Dorim să schimbăm ceva, dar trecem dintr-o extremă în alta. Dorim să putem muta şi munţii din loc, să păşim prin foc, să respirăm prin apă, să zburăm în univers. Măcar o dorinţă ne va fi îndeplinită, când sfârşitul va veni, suntem liberi ca păsările cerului, zburăm spre necunoscut, ne întindem aripile cât mai mult şi ne îndreptăm spre o lumina slabă, care abia pâlpâie. Aia e portiţa noastră, poarta spre o nouă lume, necunoscută nouă, dar perfectă. Cei dragi rămân acolo, până când memoriile noastre vor dispărea. Dar un singur lucru poate să fie real, faptul că noi umblăm azi, fiecare dintre noi, e rezultatul cel mai concret.

[Jasmine]

Ai warn. Ca sa intelegi de ce, treci pe la reguli.

[Flash]

Sunt pe jumătate adormită şi când am intrat m-am speriat de scrisul ăsta mult prea mare. Cred că dacă rămânea la scrisul iniţial nu era nici jumătate de pagină. Pare a fi un prolog. Scrii bine, dar nu îmi place că scrii super mare şi ai un milion de poze. Nişte poze nu fac un fic. Îţi recomand să scrii normal, dacă insişti cu Times, fă-l mai mic, medium pentru că e mult prea mare.
Pentru început nu pot să-mi fac o părere pentru că nu am priceput mai nimic. Pare a fi un prolog dar al cui ? Nu prea înţeleg ce ai vrut să scrii pentru că e destul de ambiguu.

Ai mult prea multe poze, bazează-te pe text, fă un capitol mai lung, descrie mai mult. Pentru început nu am ce să-ţi spun mai mult pentru că nu am înţeles nimic din textuleţul ăsta. Pare ceva folosofic şi nu pot înţelege mai mult de atât.

Baftă în continuare.