Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Chestionar: Ce parare aveti despre acest fic?
Imi place, dar mai ai de lucrat la el.
90.91%
20 90.91%
Se putea si mai bine.
9.09%
2 9.09%
Naspa!
0%
0 0%
Total 22 vot(uri) 100%
* Opțiunea ta. [Arată Rezultatele]

Katie

#11
Uite ca am venit cu capitolul urmator.

Capitolul V

Spre seara, in timp ce fetita spala gresia din baie, auzi soneria. Un barbat imbracat la costum, cu parul negru dat elegant pe spate si o servieta maro in mana si o femeie la fel de eleganta, cu parul castaniu, stateau in fata usii.
-Buna ziua! Suntem de la Protectia Copilului. Ia-ti lucrurile si vino cu noi, vorbi serios barbatul.
Fata il asculta si lasa ceea ce facuse inainte. Isi impacheta toate lucrurile in valize iar banii ii ascunse intre haine. Ajutata de femeie, urca valizele intr-o masina rosie ce astepta in fata casei, dupa care incuie usa.
Vazand cheia din mana fetei, barbatul se repezi si o lua.
-Nu vei mai avea nevoie de ea!
Tot impacheatul tinu o ora. Dupa ce urca in masina, barbatul se aseza pe locul soferului iar femeia langa el.
Masina porni in scurt timp, indreptandu-se din ce in ce mai mult de noua ei casa. Fata spera ca va fi doar temporara si trebuia sa le demonstrez ca se putea descurca si singura.
Tot timpul drumului, nimeni nu incerca sa-i vorbeasca. Stia ca merge intr-un loc plin de copii si acest lucru nu ii convenea. Nu ii placea compania altei persoane de varsta ei, exceptie facand doar Alex si credea ca viata de una singura era cea mai potrivita pentru ea.
Incerca sa citeasca cel putin o reactie pe chipurile celor doi, dar nimic. Pareau doua statui de piatra si nimic nu ii putea convinge sa isi intoarca privirile.
Fetita isi intoarse capul, plictisita, lasadu-se pe spate. Nu ii placea acea liniste. Desfacu fermoarul valizei din dreapta ei si scoase un album cu poze vechi de familie: ea si mama ei in vacantele petrecute impreuna inainte ca femeia sa-si gaseasca alinarea in bautura.
Prima poza o infatisa pe femeie la plaja, intr-un costum de baie albastru. Purta o pereche de ochelari negri si o palarie crem, cu margini largi. Radea.
Ofta. Trecu la urmatoarea pagina in care gasi o poza decolorata in care o vedea pe mama ei la optsprezece ani, alaturi de un barbat, aparent mai mare decat ea.
Mereu s-a intrebat cine ar putea fi, insa nimic din ceea ce afla nu o multumi. O intrebase de atatea ori pe mama ei despre acel barbat misterios, dar, de fiecare data, femeia parca evita sa-i raspunda, inghitindu-si cuvintele cu ajutorul bauturii.
Nu intelegea ce avea de ascuns de nu era in stare sa-i raspunda. De ce sa o minta?
Ii spusese ca tatal ei e mort, insa ea avea un presentiment cum ca lucrurile nu stateau tocmai asa. Abia mai tarziu avea sa afle un lucru cat se poate de surprinzator cu privire la identitatea tatalui si asupra mostenirii ei genetice.
Isi ridica privirea din poza cand femeia o indemna sa iasa. Nici nu observa ca masina se opri in fata unei cladiri albe, cu zugraveala cazuta si ferestre sparte si ramase uimita cand il vazu pe barbat la intrare. Cum se miscase asa repede?
Cobora cu albumul in mana, lasandu-se condusa de femeie.
Privi in jur. Din cateva rondouri de flori nu mai ramasesera decat plante uscate si un gard de lemn acoperit cu licheni, care lipsea in unele parti. Aleea ce inconjura cladirea era pavata cu bucati de marmura, care aveau acum o nuanta verzui spre galben.
Portiera se inchise cu zgomot, lucru ce o facu pe fata sa tresara. Femeia o lua de mana si cand ajunsera amandoua in dreptul unei usi transparente, Katie observa nelinistea barbatului care dadea din picior.
-Veniti odata! Sa terminam cat mai repede cu asta pentru ca mai am si alte lucruri de facut.
O lua agresiv de mana, aproape tragand-o dupa el. Fetita incerca sa protesteze, dar barbatul era mult prea puternic pentru ea, asa ca renunta si se lasa condusa.
Fura intampinati de o femeie care nu parea sa-i ia in seama pe cei doi. Toata atentia ei era indreptata spre fetita. Se aseza in genunchi inaintea ei si ii vorbi pe un ton bland:
-Buna! Tu trebuie sa fi Katie. Numele meu e Jane si sunt directoarea orfelinatului. Sper ca te vei acomoda aici.
Isi aranja o suvita castanie ce ii acoperea fata, dupa care se ridica, isi netezi fusta neagra putin peste genunchi si o lua de mana pe Katie.
- De aici ma ocup eu! Multumesc! vorbi ea, adresandu-se celor doi.
Trimise doi paznici sa ii aduca bagajele, dupa care cei de le Protectia copilului plecara inapoi la sediu.
Privirea directoarei ii amintea cumva de mama ei. Aceasi ochi albastrii si acelasi zambet dulce ce ii invida mintea in fiecare zi, asta inainte de a deveni o alcoolica. Mereu se intrebase cum de mama ei a trecut prin acea schimbare dramatica. Ce o impinsese sa recurga la acea metoda?
Desi o intrebase de atatea ori, feneia, pur si simplu, o ignora si evita sa-i raspunda. Oare ce ascunsese cu atata indarjire? Oricum, acum nu mai conta deoarece mama ei murise, luand si acel secret cu ea in mormant.
O urma timida pe femeie pe un coridor cu podeaua de marmura si pereti crem, pana inaintea unei usi metalice. O deschise si intrara amandoua inauntru. Ceea ce vazu in continuare o lasa fara cuvinte. Copii in haine largi, peticite, murdari din cap pana-n picioare, se jucau intr-o sala cu peretii plini de mucegai, cu jucarii rupte si decolorate.
Isi reaminti ce ii scrisese J. pe acel biletel, dar nu se asteptase la asa ceva. Cum sa stea acolo, in mijlocul acelor copii murdari si, probabil, bolnavi?
Isi arata dezaprobarea prin faptul ca ramase in tocul usii si nu avea de gand sa se miste de acolo prea curand. Zgomotul facut de acei copii, tipetele lor, o obligau sa isi acopere urechile. Era prea mult pentru ea. Se obisnuise cu linistea din casa si, in acele momente, acea liniste era mai mult decat binevenita.
-Vino! Nu am timp pentru tine acum! se rasti la ea femeia, luand-o de gulerul hainei. Hai, odata! Nu am toata ziua la dispozitie!
Fata nu intelegea ce se intampla. Unde plecase acea femeie binevoitoare si de ce se schimbase atat de brusc? Ce se intampla in acel loc?
Vazandu-i reactia, un zambet rautacios ii aparu pe chip.
-Nu-ti fa griji! Cand au venit aici, toti erau ca tine. In curand, vei arata exact ca ei.
Rase pana cand acel zgomot crescu in intensitate. Parea o nebuna scapata de pe bancile unui spital cu pacienti cu probleme mintale. Inchise ochii, sperand ca totul sa fie doar in imaginatia ei, dar ramase dezamagita cand se vazu in acelasi loc.
O urma pe femeie pe o alta usa si se opri in fata unei camera. Nebuna o impinse inauntru si tranti usa in urma ei, dar nu inainte de a-i striga:
-Sedere placuta! Cine e la 18:00.
Ramasa singura, isi arunca privirea prin dormitor. Un pat de o singura persoana statea pe peretele opus, doua noptiere inegrite de timp, un birou mic in dreptul usii si un dulap de lemn, simplu, cu scandurile crapate.
Facu un pas inapoi si parchetul invechit ii scartaia sub talpi. Fata tresatri la fiecare miscare, fiind atenta sa nu calce pe ceva sau sa se prabuseasca in gol la subsol. Lumina slaba nu o ajuta deloc sa vada unde merge, asa ca atinse fiecare lucru inainte de a face urmatorul pas.
Absenta unei ferestre o facu sa se simta putin nesigura pe ea si ar fi vrut sa intoarca acasa, dar isi aminti ca nu mai avea nici cheile apartamentului, nici permisiunea de a merge inapoi. Trebuia sa aiba rabdare pana va aparea blondul, asa cum promisese in bilet.
Isi aseza bagajele langa pat si incepu sa curete putin camera. Scutura cearsaful si perina, matura parchetul cu o matura gasita pe coridor, sterse biroul si interiorul dulapului cu o bluza de a mamei ei pe care o impacheta unul din angajatii de la Protectia Copilului si, in doar cateva minute, camera arata mai curata decat fusese ea vreodata.
Dupa ce isi aseza hainele in dulap, se arunca pe pat si mintea ii zbura la mama ei. Ii era dor de ea si de obiceiurile ei, nu isi putea imagina sa traiasca printre straini.
Incepu sa caute ceva prin bagaje, insa nici ea nu stia ce. Deschise din nou albumul si ramase cu privirea asupra unei poze: mama ei pe plaja, impreuna cu acelasi barbat din prima poza, doar ca a doua parea mult mai noua. Ar puta fi acel barbat tatal ei?
In acele momente, ar fi putut crede tot ce i-ar fi spus cineva si ar fi facut orice pentru a se intoarce acasa. Nu ii placea locul in care ajunsese si nici faptul ca fusese nevoita sa mearga acolo. De ce a trebuit sa moara mama ei? De ce vor toti sa o reneasca in asa fel incat suferinta ei sa doara mai tare decat e nevoie? Nu a trecut prin destule momente grele?
Soarele-i felinar ascuns printre stele
Ce straluceste in visele mele.
Iar carte-ai regina,cu parul de aur,
In ochii de gheata ascunde-un tezaur.

Fantana-i oglinda ce-n somn a cazut
Cand regele vulpe cu oaste-a trecut,
peste mosia lui cioara-mparat
Caruia viata el i-a crutat
.

Dincolo de adevar:
http://animezup.com/forum/showthread.php...407&page=1
KatieÈš;
http://animezup.com/forum/showthread.php...569&page=1

[Imagine: chibi_5539.gif]
Iasym

#12
Hello dear am venit pe aici. Am văzut că acest capitol l-ai postat de două ori.
A fost un capitol bun, dar am văzut şi câteva greşeli de tastare, exprimare şi câteva repetiţii.
Dialogul tinde să devină sec, iar la început este sec. Descrierea este prezentă, dar cred că ar mai merge, acţiunea mi s-a părut grăbită, naraţiunea a fost ok zic eu.
Nu ştiu de ce, dar acest capitol mi s-a părut cam monoton, dacă pot să zic aşa. Am văzut că scrii numerele, 18, 11, 3 etc. char dacă e vorba de ore ai putea scrie optsprezece ar arăta mult mai bine.
Sunt tare curioasă să vad care e treaba cu directoarea. Cam atât aştept nextu şi sper că nu te-a supărat comentariul meu. Bye, bye.

#13
Salut. Scuze de intarziere.

Capitolul VI

Simtea ca incepe sa cedeze. Nu mai putea indura atata sentimente negative din partea celor din jur si gandul sinuciderii ii reveni din nou in minte. Acum, cand mama ei nu mai era, nu avea nici un motiv pentru care sa traiasca.
Acel gand, insa, o speria. Cum de ii trecuse prin minte una ca asta? Ea nu era asa, nu avea puterea de a-si pune capat vietii. Traise mereu pentru a avea grija de mama ei, dar acum trebuia sa aiba grija de ceilalati. Dorinta de a deveni doctor parca crescuse in acele momente.
Pentru inceput, isi aminti de jucariile pe care le avea in valize. Nu mai avea nevoie de ele. De ce i le-ar trebui? Nu faceau decat sa-i aduca aminte de mama ei si nu vroia sa se intristeze din aceasta cauza.
Aduna toate jucariile, le aseza intr-un sac de plastic, negru, dupa care se indrepta spre sala in care erau toti acei copii. Ajunsa in mijlocul incaperii, rasturna sacul. Instantaneu, gloata de copii dadu buzna peste gramada, asemenea unei haite de lupi peste cadavrul unei caprioare.
Fiecare lua ce putea, dupa care se retrageau in camerele lor, bucurandu-se de noile achizitii. Cu un zambet discret pe chip, vru sa se aseze pe un scaun din apropiere, dar simti cum cineva o trage de marginea rochitei. Un baiatel intr-o camasa gri, mai mare decat el, o privea insistent. Avea ochii inlacrimati si isi tinea degetul mare in gura. Fetitei i se facu mila de el, il lua de mana si se indrepta spre baie, o incapere care arata le fel de neingrijita ca celelalte. Ii spala fata ca si cum ar fi fost mama lui, iar baiatelul, care nu parea sa aiba mai mult de cinci ani, nu se impotrivi. Din contra, chiar ii placea.
Il lua in camera ei, unde ii darui ultimul ei ursulet si il aseza pe pat.
-Vrei sa-ti spun o poveste?
Baiatelul dadu afirmativ din cap, fara sa-si scoata degetul din gura.
Katie lua o carte, se aseza langa el si incepu sa citeasca. Baietelul adormi in doar cateva minute.
Lasandu-l singur, iesi din camera si se indrepta spre un hol ingust, cu ferestre fara perdele pe o parte si usi pe cealalta. Mergea cu pasi marunti. De ce sa se grabeasca, cand avea tot timpul la dispozitie? Oricum nu putea dormi.
Deschise ultima usa si intra curioasa inauntru. Era bucataria, incaperea pe care rar o folosea cineva. Observa mai multe cuptoare, unu-doua aragaze si cateva chiuvete, toate mancate de rugina.
In scurt timp, dupa mai multe plimbari prin incapere, reusi sa aprinda un aragaz care, spre surprinderea ei, arat ca nou.
Dar totul se trermina cand vocea suparata a unei femei o opri:
-Hei, ce faci tu acolo? Nimeni nu are voie aici!
O alta femeie aparu in cadrul usii si ii sopti ceve celeilalte.
-Aaa! Inteleg! vorbi ea, schimbandu-si tonul vocii.
Se intoarse catre fetita si ii vorbi cu blandete:
-Greseala mea!
Inchise usa in urma ei, lasand-o pe Katie singura.
Fata se intreba ce isi soptisera acele femei in soapta. De ce atatea secrete in jurul ei?
Pe la miezul noptii se intoarse in camera ei, unde in gasi pe baietel uitandu-se atent peste cateva poze dintr-o carte de copii din valiza fetitei. Parea foarte fericit pentru ca la orfelinat nu vazuse nici un fel de carti. Ii placeau mai ales pozele cu animale.
Fata se apropie de el si ii indrepta cateva suvite carliontate de pe frunte.
-Iti place? Ti-o dau tie!
Auzind replica fetei, baiatul stranse, cu amandoua brate, cartea la piept. Pentru prima oara, in cele cateva ore, zambea si nu mai avea degetul in gura. Alerga afaar din incapere si se indrepta direct spre camera lui.
Ramasa din nou singura, se arunca pe pat si isi indrepta toata atentia spre tavan. Arahnida, asemenea ei, incerca sa supravietuiasca in acea lume si incerca sa nu fie strivita de rautatea ei.
-De ce e viata asa grea? De ce toti vor sa te distruga cand incerci sa te ridici?
Inchise ochii. Ii era prea somn sa mai poata gandi si adormi cu imaginea mama ei intiparita in minte, asa cum o vazuse ultima oara.
O trezi cantecul unei vrabiute ce o privea de pe marginea ferestrei. Pasarea se plimba de colo- colo, sarind pe piciorusele ei mici si incerca sa intre in camera, lovind cu ciocul ei gingas in sticla.
Fata se ridica, deschise larg fereastra, lasand astfel aerul proaspatat al diminetii sa parunda in incapere. Pasarea isi lua zborul intr-un copac din apropiere, alaturandu-se unui grup mai mare.
Inspira adanc, isi schimba hainele, dupa care se pregati sa plece. Dar cand deschise usa, baiatelul, impreuna cu alti doi copii de varsta lui, astepta nerabdator. O apuca de maneca puloverului, tragand-o dupa el pana in sala de jocuri. In mijloc, un scaun de lemn, inconjurat de tabureti a caror culoare era de neidentificat. O impinse pe scaun, iar fata nu se impotrivi. Alti copii, de toate varstele, se asezara pe tabureti si isi indreptara privirile spre ea.
Baietelul ii intinse cartea, cu un zambet larg pe chip.
-Ci-ci-ci-teste! se balbai el, in incercarea de a vorbi.
Ii aseza cartea in mana si se arunca pe un taburet, asteptand ca fata sa inceapa.
Katie nu intelegea ce se intampla si ce anume vrioau de la ea. Dar cand auzi un " Citeste! " ce se lupta din greu sa iasa, intelese. Ii privi pe rand, vazandu-le zambetul larg de pe fete. Poate aceea era o a doua sansa pe care Dumnezeu se indura sa i-o daruiasca, uitand astfel de toate acele ganduri sinucigase. Ii luase o mama, dar ii oferise un motiv pentru care ca traiasca in continuare. Un motiv ce era mult mai puternic decat orice alt gand din mintea ei.
" Mama, ma privesti acum? Spune-I ca Ii multumesc , daca Il vezi! Nu-ti fa griji! Sunt bine! "
Deschise cartea si incepu sa citeasca, cu o voce blanda, rar, ceea ce le aduse copiilor veselia si sansa de a se bucura de viata. Ii privea, din cand in cand, si le vedea flacara acea a copilariei cum se aprindea treptat. In acele momente, simtea cum inima ii tresare in piept si ochii i se umpleau de lacrimi.
Daca unul din ei vorbea, un altul il atentiona, inghiontindu-l cu umarul. Vorea fetei rasuna ca notele blande ale unei viori si fiecare cuvant ramanea intiparit in mintea copiilor.
Dupa cateva clipe, toti pareau a fi atrasi de acea poveste ca mustele de lumina puternica a unui neon sau ca albinele de mirosul imbatator al polenului. Dar ceea ce o facea atat de hipnotizanta era vocea calma a fetei. Pentru o fetita, se purta mai mult ca o mama cu acei copii batuti de soarta si orice gest minor pe care il facea, le aducea si mai multe bucurie copiilor.
Veselia de pe fetele lor ii facea ca pofta de viata sa creasca si, pentru prima oara in viata ei, se simtea bine ajutandu-i pe ceilalti. Vroia sa faca mai mult pentru ei, dar nu avea resursele necesare.
Toata dupa-amiaza aceea nu facu decat sa le citeasca povesti copiilor, pana cand le observa degetele numai piele si os si trupurile aproape scheletice. Debea atunci intelese ca acei copii erau mai neglijati decat isi imaginase. Trebuia sa faca ceva in privinta asta.
Se ridica de pe scaun, inchise cartea si le vorbi:
-Cui ii e foame?
Soarele-i felinar ascuns printre stele
Ce straluceste in visele mele.
Iar carte-ai regina,cu parul de aur,
In ochii de gheata ascunde-un tezaur.

Fantana-i oglinda ce-n somn a cazut
Cand regele vulpe cu oaste-a trecut,
peste mosia lui cioara-mparat
Caruia viata el i-a crutat
.

Dincolo de adevar:
http://animezup.com/forum/showthread.php...407&page=1
KatieÈš;
http://animezup.com/forum/showthread.php...569&page=1

[Imagine: chibi_5539.gif]
Iasym

#14
Bună
În sfârşit am reuşit să trec pe la ficul tău mulţumesc că mi-ai spus şi îmi cer scuze că trec atât de târziu, dar nu am avut timp, oricum să revenim la fic şi la acest capitol care mi s-a părut cam scurt parcă s-a terminat prea repede.
Capitolul a fost bun, acţiunea nu mi s-a părut grăbită, dialogul nu a fost sec, iar descrierea a fost destul de reuşită, deşi ar mai merge pe ici pe colo.
Am văzut câteva greşeli de tastare şi de exprimare, încearcă să mai citeşti odată înainte de a posta şi unde nu îţi place poţi schimba.
Încă ceva încercă să pui SPACE între linia de dialog şi cuvântul de început, sunt sigură că ar arăta mult mai bine.
Well asta a fost, aÅŸtept nextu. Pe data viitoare.
Bye, bye.

#15
Salut. Scuze de intarziere. Pentru cei care au asteptat, uitati urmatorul capitol.

Capitolul VII

Un " Mie " prelung facu ocolul incaperii, asa ca fata continua:
- Spalati-va pe maini si veniti in bucatarie. Fara imbranceli!
Grupul se imprestie, fiecare incercand sa o ia primul la baie. Desi camera asistentelor era chiar langa baie, nimeni nu parea sa ia in seama strigatele copiilor. Erau obisnuite.
Cat timp copii asteptau in fata baii, fata pregati o masa pentru toate cele treizeci de suflete infometate si cate doua oua, alaturi de trei feli de sunca.
Mirosul suncii prajite ii atrase pe copii mai repede decat vocea fetei in momentul in care povestise. Ocupa fiecare un loc la masa, cu privirile atintite asupra micii bucatarese. De fapt, spre mancarea ce se prajea in tigaie. Isi lingeau buzele cu pofta, imaginandu-si fiecare cum isi savureaza acele bunatati pe care asistentele nici nu se gandeau sa le pregateasca. De ce le-ar pasa lor de niste copii lipsiti de valoare, pe care nici mamelor nu le-a fost greu sa-i abandoneze?
Aseza mancarea in farfuriile copiilor. De cum se vazura cu farfuriile pline, cu furculitele pregatite in mana, le golira intr-o clipa.
- Mai vrem! Mai vrem! se auzira vocile lor pitigaiate.
A doua tura le astampara pofta. Dupa ce termina, stranse toate farfuriile si le aseza intr-o chiuveta, cu intentia de a le spala mai tarziu.
Iesi in curtea din spate, care arata mai rau decat cladirea orfelinatului. Numai iarba uscata si cateva banci, ici-colo, dar si acelea in cea mai rea stare posibila.
Copii alergau in toate partile, cu zambetul pe buze, cantand zgomotos. Se simteau bine, lucru ce nu se intampla in fiecare zi. Nici una din asistente nu le aratase atata atentie, asa cum procedase Katie. Niciodata acei copii nu fusesera atat de bucurosi ca acum si acest lucru ii aducea si ei bucurie. Ii placea sa-si petreaca timpul cu ei si fiecare zambet ii umplea inima cu incredere, astfel alungand ideea sinuciderii din mintea ei. Daruia bucurie si, la randul ei, primea cele mai frumoase momente din viata.
Se intoarse in camera, unde rasfoi din nou albumul si se opri la poza mamei. Se intreba unde e in acele clipe, ce face si daca nu are cumva nevoie de ajutor. O privea oare de acolo de sus?
Ii era dor de ea, ii era dor sa-i auda vocea, chiar daca tipa la ea si avea nevoie de prezenta ei.
Ofta, cu privirea in pamant. Fu trezita la realitate de glasul baietelului, care era deja asezat langa ea.
- Plangi? intreba el, mai entuziasmat decat inainte.
- Nu, doar ma gandeam!
- Cine e femeia din poza?
- Mama mea!
- Si acum unde e?
- E in Rai ... sau poate mai aproape decat am crezut eu!
- Doamna directoare spune ca Raiul nu ezista. Daca nu exista, atunci mama ta unde a plecat?
- Exista si e aici! raspunse fata, aratand cu mana in dreptul inimii lui. E aici, acolo, peste tot! Dar a ta unde e?
- Nu stiu!
Baietelul isi lasa privirea in pamant. Nu isi cunoscuse niciodata mama si nu stia ce era aceea dragostea parinteasca. Fusese crescut de bunici, pana cand acestia au simtit ca nu mai pot avea grija de ei, mai ales de un copil mic. L-au dat spre adoptie, dar nimeni nu l-a luat. Dupa cativa ani, a fost mutat in acest orfelinat pentru ca statul a refuzat sa ii mai plateasca intretinerea. Atat lui, cat si altor copii lasati in voia sortii. Si nimeni nu facuse ceva ca sa-i ajute sa treaca mai usor peste toate obstacolele vietii.
Urmatoarea zi, lucrurile isi reluara cursul normal. Atat de normal cat se putea. Din hainele pe care le adusese cu ea, imparti aproape toate rochitele fetelor si modifica alte haine pentru baieti. Cumpara mancare si dulciuri si le imparti si pe acelea. Nimeni nu comenta, nici macar directoarea. Ei oricum nu ii pasa decat de ea insasi. Cat timp copii erau linistiti si nu o deranjau, ea isi vedea de treburile ei.
Nici in zilele urmatoare nu avu loc nici un eveniment important.
In a saptea zi, insa, fata primi o vizita neasteptata. Desi ii spusese ca va veni dupa ea, Katie nu a crezut ca aceea zi va mai veni. Blondul aparu asemenea soarelui dupa o furtuna. Se bucura ca, in cele din urma, venise clipa. Urma sa plece din acel loc rece si neprimitor, dar nu ii putea lasa in urma pe copii. Trebuia sa faca ceva pentru a-i ajuta sa iasa de acolo.
Dupa ce se gandi o clipa, hotara sa-i ceara blondului o favoare. De cum il vazu ca intra pe usa, inima incepu sa-i bata cu putere in piept. Era biletul ei de iesire. Zambea si tinea in mana o cutie neagra, pe care i-o imtinse fetei.
- Imbraca asta, dupa aceea ne vedem la intrare!
Atat ii spusese, dupa care iesi din cladire.
Curioasa, deschise capacul. Inauntru era o rochie neagra si o pereche de pantofi de aceasi culoare. Se intreba unde ar putea merge la acea ora a diminetii si de ce era barbatul mai elegant decat de obicei.
Imbraca rochia, isi pieptana parul, se incalta, dupa care se indrepta spre iesire. Acelasi BMW negru astepta in fata cladirii, cu motorul pornit. De cum intra in masina, automobilul accelera si isi continua drumul pe soseaua aglomerata.
In masina, barbatul dadea nervos din picior, cu un pahar de sampanie intre degete.
Dupa cateva momente, ii vorbi:
- Vom merge intr-un in care ... cum sa-ti spun, vor fi multi oameni. Se numeste tribunal. Vreau sa vorbesti doar atunci cand esti intrebata. Poarta-te normal, natural si nu te speria daca cineva ridica vocea sau loveste masa cu pumnii. Iti promit ca totul va fi bine. Voi avea grija de tine.
Lua inca o inghititura de sampanie pentru a-si umezi gatul, dupa care ramase tacut.
Fetita nu stia daca sa-i vorbeasca acum sau sa mai astepta putin. Vroia sa-i vada pe acei copii in siguranta, dar daca barbatul se va infuria cand va auzi propunerea ei? Nu era sigura daca sa actioneze acum sau sa lase treizeci de suflete nevinovate la orfelinat.
Hotara sa astepte momentul potrivit.
Masina opri in fata unei cladiri inalte, cu coloane la intrare si trepte de marmura.
Barbatul cobora primul iar fetita il urma ascultatoare. Ajungand aproape de prima treapta, Katie se opri si vorbi:
- Domnule ...
- Spune-mi John, raspunse, oprindu-se la randul lui.
- Domnule John, as vrea sa va rog ceva, daca se poate. Saptamana pe care am petrecut-o in acel orfelinat a fost un cosmar, dar am cunoscut niste copii care, intr-adevar, au nevoie de ajutor. Am vazut cum traiesc si nu cred ca e bine sa ...
- Inteleg ce vrei sa spui! Ma voi ocupa personal ca acei copii sa fie mutati. Fi fara griji!
Schita un zambet in care i se putea citi bunatatea si mila. A facut bine ca i-a vorbit iar cum stia cu siguranta ca viata acelor copii se va schimba.
- Multumesc!
- Nu ai pentru ce!
Isi continua drumul pana in interiorul cladirii, pe un hol larg ce cotea spre dreapta. De-a lungul holului, zeci de usi pe de-o parte si pe cealalta ferestre inalte si largi, prin care razele soarelui intrau nestingherite si luminau holurile intunecate. Barbati si femei, de toate varstele, la costum, se plimbau de colo in coace. Fetita isi aduse aminte de cele cateva ore petrecute la spital iar pe avocati si pe judecatori ii compara cu doctorii ce alergau in fiecare sala, incercand sa-si ajute pacientii la nevoie.
Fu readusa la realitate de vocea barbatului ce se opri langa ea si de mana lui grea pe umarul ei gingas.
- Esti bine? intreba el ingrijorat.
- Da, doar ma gandeam!
- Atunci, vino! Sedinta trebuia sa inceapa curand.
Fetita il asculta si il urma, in timp ce blondul o lua spre stanga si deschise o usa. Inainte de o intra, ii repetaa ca nu are voie a vorbeasca neintrebata si sa nu se sperie de reactiile celor din jur. Katie asculta cu atentie fiecare cuvant pe care il spunea. Ea oricum nu era tipul de fata care sa ignore sfaturile celor din jur si sa nu le dea ascultare.



Cam atata pentru azi. See you next time! Scuze pentru intarziere, dar am avut alte treburi.
Soarele-i felinar ascuns printre stele
Ce straluceste in visele mele.
Iar carte-ai regina,cu parul de aur,
In ochii de gheata ascunde-un tezaur.

Fantana-i oglinda ce-n somn a cazut
Cand regele vulpe cu oaste-a trecut,
peste mosia lui cioara-mparat
Caruia viata el i-a crutat
.

Dincolo de adevar:
http://animezup.com/forum/showthread.php...407&page=1
KatieÈš;
http://animezup.com/forum/showthread.php...569&page=1

[Imagine: chibi_5539.gif]
Iasym

#16
Am venit si eu pe aici , imi place poveste . Saraca fata , mie mila de ea , cu tipul ala blond pe nume John am un presentiment ca e tatal ei , nu "?? Si doamne ce orfelinat :scary:, ar trebui inchis . Ma intreb totusi de ce a dus-o pe Katie la tribunal , prima dat cand am citit ca ii da o rochie neagra si pontofi tot negrii am crezut ca merge la inmomantarea mamei ei .
Imi place cum descrii si cum naratezi .
Deci astept continuarea si da-mi un mesaj cand pui continuarea .
:bye:
[Imagine: thumb_PZmARB7MAJisueUWn5YLmX35.png]
________________________________________________________________________________
Un zambet nu inseamna fericire asa cum o lacrima nu inseamna durere.Poti plange cand esti fericit,poti sa razi cand inima iti plange....

Povestea mea : Medalionul
http://animezup.com/forum/showthread.php...335&page=1

#17
Am revenit cu urmatoarea parte. Sper ca nu ati asteptat mult.


Capitolul VIII

Fetita intra intr-o incapere inalta, lunga, cu peretii albi. Vazuse o data o scena asemenatoare intr-un film la care se uita mama ei, dar nu o atrasese prea mult ideea. Acum traia propriul ei film, in care personajul principal habar n-are ce se intampla in jurul ei.
Un birou masiv, impunator, trona in celelalt capat al salii, iar de cealalta parte, scaune pentru public, toate in culori inchise, moarte.
Inaintara pe un culoar ingust iar privirile celor din banci o faceau sa vrea sa-si arunce ochii in pamant. Toata acea atmosfera ii era straina si ar fi vrut sa fuga cat mai departe de acel loc. Dar nu putea. Trebuia sa ramana si sa vada despre ce e vorba.
Cativa pasi mai departe era un gard scurt, ce impartea sala in doua, de partea opusa fiind doua mese de lemn, cu cateva scaune.
Deschise o usita din mijloc si trecu de cealalta parte, asezandu-se la masa din dreapta. Acolo ii astepta un tanar avocat, imbracat cu un costum albastru inchis iar alaturi avea o servieta. Zambi la vederea celor doi si le facu semn sa se aseze.
- Jonathan, prietene! Ai venit exact la fix, vorbi el, arajandu-si parul pe spate.
Pielea putin bronzata arata ca fusese recent la mare si, la prima vedere, fetei i se parea o persoana cumsecade. Se strecura intre ei si astepta sa vada ce se va intampla in continuare.
- Se pare ca opozitia nu apare astazi!
- Nu te pripi, domnule avocat! Vorbesti de lup si lupu-i la poarta! il corecta blondul.
Usa se deschise si doua umbre isi facura aparitia inauntru. Erau cei doi angajati de la Protectia Copilului iar unul dintre ei trebuia sa fie avocatul.
Noii veniti ii aruncara priviri pline de ura lui Jonathan, dar, spre deosebire de ei, barbatul ramase calm. Le zambi triumfator, ca si cum ar spune: "Am castigat din nou! "
Se asezara la celalalt birou, aranjandu-si hartiile pe masa.
In scurt timp, sala se ridica in picioare cand judecatorul intra pe o usa laturalnica.
Se aseza pe scaunul din spatele biroului masiv, alaturi de alte cateva persoane, toti imbracati in robe negre. Le facu semn celor din public sa ia loc, dupa care o femeie ii inmana un dosar gri.
Se aseza mai confortabil in scaun, deschise, parca plictisit, dosarul si isi arunca ochii peste el.
- Protectia Copilului impotriva lui Jonathan Redfield pentru custodia lui Katie Lylian Maxwell, incepu judecatorul, in timp ce invartea intre degete un pix.
Avand in vedere evenimentele recente, presimt ca va fi un proces scurt. Domnilor, va dau cuvantul!
Se lasa pe spate, asteptand ca cineva sa inceapa.
- Sa-i lasam pe ei primi! propuse avocatul, sigur pe sine.
- De acord!
Barbatul de la cealalta masa se ridica, dar nu inainte de a-si consulta hartiile.
- Domnule judecator, stimati membrii ai juriului! Ma aflu aici pentru a demonstra ca dimnul senator Redfield nu e in masura sa aiba in grija de un minor. As dori sa-i pun cateva intrebari.
Jonathan se ridica si se aseza pe locul din dreapta judecatorului care ii privea atent. Dupa ce facu juramantul, avocatul se apropie de el.
- Domnule senator, e adevarat ca aveti sotie si copil?
- Ce legatura are asta cu motivul pentru care suntem aici?
- Obiectez! Deviaza de la subiect, protesta avocatului lui Jonathan.
- Domnule Mc'Allister, nu va abateti de la subiect. Intrebarea dumneavoastra nu are legatura cu procesul.
- Imi pare rau, domnule judecator! se scuza barbatul.
- Continuati!
- Desigur!
Ii arunca o privire dusmanoasa blondului, care ii raspunse cu un zambet, la fel de linistit ca inainte.
- Sa reiau! As vrea sa va intreb, daca nu va suparati, care este motivul pentru care doriti cu atat entuziasm sa castigati custodia fetitei?
- Nu ma supar deloc. Motivul nu e unul special. Vreau doar sa o ajut sa treaca peste moartea mamei si pentru ca nu are pe nimeni apropiat la care sa mearga in momentul in care i-a fost luata casa in care statea cu mama ei. Orfelinatul nu e locul potrivit pentru un copil.
- Ce va face sa spuneti asta?
- Pentru ca, la randul meu, mi-am pierdut parintii si am fost mutat de la un asistent maternal la altul, pana am fost adoptat de actualii parinti.
Fetita asculta cu atentie vorbele barbatului, gandindu-se ca era asemenea lui. Cel putin ea crescuse doisprezece ani cu mama ei, in schimb el nu ii cunoscuse niciodata. Ii parea rau pentru el, dar sa fie acela singurul motiv? Se putea sa aibe si altul, dar, dintr-o cauza sau alta, nu il putea spune. Trebuia sa afle.
Sedinta continua aproximativ jumatate de ora, timp in care Katie observa comportamantul si reactiile persoanelor din sala. Publicul parea plictisit de atata vorbarie.
Batranul judecator i se parea somnoros, fara vlaga si sigur i-ar prinde bine o ceasca de cafea calda. Il vedea cum ia mici inghitituri de apa, dar nu aveau nici un efect asupra lui. Chema un paznic langa el si ii sopti ceva, dupa care acesta se facu nevazut. In cateva minute, se intoarse cu un pahar de plastic in care fata presupuse ca e cafea.
Pe de alta parte, domnul Mc'Allister, avocatul trimis de Protectia Copilului, parea mai agitat decat fusese inainte. Cand statea la birou, batea cu piciorul in podea sau se juca cu cravata.
In cele din urma, dupa multe argumente si contraargumente, juriul hotara. Custodia fetei ii apartinea lui Jonathan.
Barbatul nu mai putea de bucurie. Nu avususe nici un dubiu ca va castiga, desi opozitia il amenintase discret, prin semne, tot timpul procesului. Un copil in plus insemna pentru ei o suma lunara de bani din partea statului.
Fetita nu intelegea ce se intampla in jurul ei. Unde va merge acum? Ce se va intampla cu ea? Se simtea oarecum usurata ca scapase din acel cosmar, ea si restul copiilor captivi acolo.
Jonathan o stranse in brate, cu un zambete larg pe buze, mai-mai ca ar fi vrut sa o arunce in sus daca ar fi putut.
- Vezi? Ti-am promis ca voi avea grija de tine si asa am facut. De acum inainte, vei fi ca o fiica pentru mine si tot ce vei vrea, doar spune si iti voi face pe plac.
Fetita nu mai stia ce sa spuna. Gandul ca va avea o familie o coplesi iar sentimentul ca apartinea unui anumit loc o facu sa-i intoarca gestul. Era fericita, pentru prima oara in viata ei si nu si-ar fi imaginat ca cineva inca tine la ea. Credea ca nu mai are pe nimeni, de cand se stinse mama ei si de cand nici bunica nu tinea legatura cu ea. Zambetul ii reveni pe chip in timp ce se indreptau sper iesire si, astfel, spre noua ei casa.
Urcara in masina, dar nu inainte ca blondul sa-i stranga mana avocatului sau si sa isi ia la revedere unul de la altul.
- Trebuie sa vorbim despre afacerea aceea maine.
- Desigur!
- Sa ai mare grija de ea. E o adevarata comoara.
- Ce? Nu am avut si pana acum?
Inchise portiera iar BMW-ul iesi din parcare si porni pe soseaua aglomerata.
- Cred ca e momentul sa sarbatorim, vorbi barbatul, scotand o sticla de sampanie si una de Fanta.
Ii umplu un pahar si i-l intinse.
- Poftim! Sa ciocnim pentru un viitor mai bun!
Ciocnira paharele, dupa care lua fiecare o inghititura.
- Jack, noua destinatie: Royal Palace! ii ordona el soferului.

Cam atat pentru azi. Scuzati intarzierea. Site-ul m-a dat afara de doua ori, asa ca m-am suparat. Dar mi-a trecut si, dupa ce m-am calmat, mi-am spus sa pun in continuare. Pentru cititorii mei. Stiu ei care sunt.
Daca va place, da-ti coment. Nu ma supar daca criticati. Cu atat mai bine.
Lanna incheiat.
Soarele-i felinar ascuns printre stele
Ce straluceste in visele mele.
Iar carte-ai regina,cu parul de aur,
In ochii de gheata ascunde-un tezaur.

Fantana-i oglinda ce-n somn a cazut
Cand regele vulpe cu oaste-a trecut,
peste mosia lui cioara-mparat
Caruia viata el i-a crutat
.

Dincolo de adevar:
http://animezup.com/forum/showthread.php...407&page=1
KatieÈš;
http://animezup.com/forum/showthread.php...569&page=1

[Imagine: chibi_5539.gif]
Iasym

#18
Ai venit cu continuarea , imi place mult cum ai continuat .
Dupa greseli de tastare sau exprimare nu m-am uitat dar cum am citit nu am vazut nici una .
Ce ma bucur ca John i-a luat custodia fetei . Sunt aprope sigura ca John e tatal fetei .
Ce sa mai zic ... astept continuarea sa vad ce va urma . Spor la scris si sa ai cat mai multe idei !
:bye:
[Imagine: thumb_PZmARB7MAJisueUWn5YLmX35.png]
________________________________________________________________________________
Un zambet nu inseamna fericire asa cum o lacrima nu inseamna durere.Poti plange cand esti fericit,poti sa razi cand inima iti plange....

Povestea mea : Medalionul
http://animezup.com/forum/showthread.php...335&page=1

#19
Hello.
Dear Lanna mulţumesc că mai anunţat scuze că nu am comentat capitolul anterior, am avut probleme cu netu, oricum o să îl comentez pe acesta. Totul devine din ce în ce mai intersant de la un capitol la altul, iar asta este de bine mai alesc că dai o urmă de mister.
Descrierea este prezentă în cantităţi mari, dar cred că ar mai merge, dialogul este în cantităţi rezonabile şi nu mi se pare sec. Acţiunea nu este grăbită, iar cu naraţiunea este reuşită.
Am văzut o singură greşeală şi anume ,,dimnul'' cred că era domnul, oricum stai liniştită că nu a fost gravă.
Mă bucur pentru că Jonathan a câştigat, dar tind să cred că Katie nu a scăpat de probleme, oricum o să aflu mai multe în următoarele capitole. Spor la scris şi multă imaginaţie. Bye, bye.

#20
Salut. Scuze de intarziere ... din nou. Duminica trecuta cu prea am avut nici timp, nici prea mult entuziasm sa pun urmatoarea parte. Sper ca ma veti ierta. Iar aucm sa trec la subiect.

Capitolul IX

- Poftim! Jack, la Royal Palace!
Masina vira la dreapta, pe un drum laturalnic, cu magazine de o parte si de cealalta.
Ajuns aproape de un magazin mai mare, ii facu semn soferului sa opreasca.
- Unde mergem? intreba fetita curioasa.
- Ai nevoie de o garderoba noua. Vino cu mine!
Iesi din automobil si o lua pe Katie de mana.
Nu prea ii placeau cumparaturile, dar pe el nu il putea refuza. Nu vroia sa il supere si ar fi facut orice pentru a-i multumi pentru tot ceea ce facuse. Se gandi ca o schimbare ar fi binevenita si accepta cu cea mai mare placere.
Urcara cele cateva trepte si usa se deschise inaintea lor. Ceea ce vazu o lasa cu gura cascata. Rafturi cu incaltaminte, imbracaminte si alte accesorii.
- Ia tot ce vrei! o indemna el.
Entuziasmata, incepu sa alerge cand intr-o parte, cand in cealalta, aruncandu-si privirea peste tot in jurul ei. Nu stia ce sa aleaga, pentru ca toate i se pareau scumpe. In cele din urma, dupa aproape o ora, iesira din magazin cu cateva plase in mana.
Dupa ce urcara din nou in masina, soferul porni spre urmatoarea lor destinatie: Royal Palace!
Fetita incepea sa se obisnuiasca cu noua ei viata. Nimeni nu ii acordase atat de multa atentie pana atunci si ii convenea sa fie servita si sa i se faca fiecare pofta. Mereu isi dorise sa fie ea in centrul atentiei, dar nu avusese niciodata o ocazie. Ii mutumi lui Dumnezei ca i-a dat sansa sa devina ceva in viata si sa-i ajute pe cei in nevoie. Tot ce mai lipsea acum era mama ei, mama pe care nu o va mai vedea vreodata.
Ajunsera inaintea unui restaurant, iar deasupra intrarii, cu litere mari, rosii, statea scris: " Royal Palace ".
Barbatul cobora primul, urmat indeaproape de fetita. In fata ei statea un paznic, imbracat intr-o uniforma rosie. Chipul lui neted ii demonstra varsta frageda si faptul ca nu le deschise usa, lipsa de experienta si de buna crestere. Ii privi doar in trecere, fara sa scoata o vorba.
Ignorandu-l, Jonathan intra in restaurant. Localul era incapator iar muzica lenta si relaxanta ii dadea clientului o stare de liniste, astfel incat sa-si doreasca sa vina si data viitoare. Peretii albi se potriveau perfect cu mesele rotunde, acoperite de o panza rosie si cu scaunele din lemn lacuit, ce aveau o nuanta rozalie.
Floriile si plantele decorative erau si ele nelipsite, asezate de-a lungul ferestrelor lungi si in dreptul usii.
Chelnerii alergau cand in colo, cand in coace, cu tavile mereu pline, asteptand sa l-i se dea o mica suma de bani pentru serviciile acordate. De multe ori, insa, clientul se preface ca nu il ia in seama si isi vedea de treaba.
Restaurantul era acum plin, luminat doar putin de candelabre cristaline ce atarnau de tavan si de razele soarelui ce patrundeau prin ferestre.
Se asezara la o masa libera dintr-un colt, timp in care un chelner se apropie de ei. Le intinse meniul, dupa care trecu la o masa alaturata.
- Comanda ce vrei! o indemna el, deschizand meniul.
Secundele treceau, timp in care fetita privea cu atentie numele mancarurilor ce arau atat de greu de pronuntat, incat ti se incurca limba in gura.
Chelnerul reveni, gata sa le ia comanda.
- Ce ati vrea?
- Numarul 10 si o sticla din cel mai bun vin rosu pe care il aveti.
- Si domnisoara?
Fetita arata spre un numar, din cauza timiditatii care puse atapanire pe ea.
- Numarul 12, sa inteleg! Buna alegere! continua el, zambind. Si ceva racoritor?
- Adu ce crezi tu ca e bun pentru o fata, interveni Jonathan, vazand ca fata nu putea vorbi din cauza emotiilor.
- E un eveniment important?
- Puteti spune si asa!
- Voi reveni imediat!
Se indeparta, lasandu-i sa astepte rabdatori.
Dupa cateva minute, se intoarse cu mancarea, asezand farfuriile inaintea celor doi.
- Pofta buna!
- Multumesc!
Umplu paharul barbatului cu vin rosu cu miros intepator si dulce, iar pe cel al fetei cu liminada proaspata.
- Daca mai aveti nevoie de mine, strigati!
- Desigur!
Jonathan isi infipse furculita intr-un homar din care nori de aburi se inaltau spre tavan. Din carnea fierbinte incepu sa iasa un sos verde, cu urme de marar si patrunjel, priveliste ce putea face pe oricine sa saliveze.
Lua intai paharul, isi umplu narile cu aroma vinului, dupa care lua o mica inghititura.
Katie comandase orez cu carne. Prima lingura o aduse parca la viata. Aroma carnii ii invada gura si ii mangaia papilele gustative.
- E bun, nu-i asa? intreba barbatul, in timp ce isi savura homarul aburind.
- Da, e foarte bun! raspunse ea, umplandu-si din nou lingura.
La sfarsit, bau jumatate din paharul cu limonada si isi intoarse privirea spre barbat, care tocmai termina.
Chelnerul se apropie din nou de ei si le aseza inainte doua farfurii.
- Desertul e din partea casei! Tort de fructe cu glazura de inghetata.
Fetita gusta si exclama entuziasmata:
- E delicios!
- Imi pare bine ca iti place! Daca mai vrei, iti mai aduc o felie, se oferi el politicos.
- Nu, multumesc!
Fetita refuza pentru ca nu vroia sa profite de bunatatea celor din jur. Nu vroia ca celorlalti sa le fie mila de ea.
La sfarsit, Jonathan plati nota, dupa care amandoi se indreptara din nou spre masina. Soferul dormea linistit la volan.
Batu de cateva ori in fereastra, gest la care tanarul se trezi brusc. Se scuza si le deschise usa.
- Nu e nimic! Poftim! Cumpara-ti o cafea!
Jonathan ii intinse o bancnota pe care soferul o lua cu sfiala. De ce i-ar fi dat bani in plus fata de salar?
Intra, nu prea entuziasmat, in restaurant dar se intoarse dupa cateva minute. Urca la volan si isi inchise centura de siguranta. Zambea.
- Mai bine? il intreba senatorul, vazandu-i zambetul larg de pe chip.
- Da! Va multumesc! Urmatoatrea destinatie?
- Acasa!

Masina opri in fata unei porti metalice ce dadea intr-o curte cu rondouri de flori si copaci ornamentali. O alee de piatra ducea pana in spate, unde se ridica casa. O vila cu patru etaje, gazon si o curte pavata cu marmura.
De jur-imprejur, ciripitul pasarilor umplea atmosfera cu voie-buna si aducea zambetul pe buze celor care il ascultau.
Masina se opri in fata casei. Jonathan pasi afara, urmat de Katie si se indrepta spre intrare, urcand cele cateva trepte ce il desparteau de camera de zi. Usa de sticla se deschise inaintea lui si in intampinare ii iesi o femeie care sari la gatul lui. Parea fericita si multumita ca il vedea, dar, cand o observa pe fata, se indeparta putin de el.
- Hei, fetito, pleaca de aici! Nu avem nimic sa-ti dam! vorbi femeia, cu privirea asupra fetitei. Nu m-ai auzit? Dispari!
- Grace ...
- Imediat, dragostea mea! Numai sa o gonesc de aici!
- Grace ...
- Ti-am spus sa astepti Apoi catre fetita: Vrei cumva sa ma infuri si sa te dau afara? Nu ai plecat inca?
Fetita se opri cu piciorul drept pe ultima treapta de jos. Nu intelegea ce vroia acea femeie de la ea. De ce ii spunea sa plece si de ce o trata ca pe o cersetoare? Nu o vedea oare mai mult decat atat?
- Chiar vrei sa vin la tine? continua ea, observand ca fetita nu se misca. Bine! Dar sa stii ca te-am avertizat!
Vru sa o ia pe trepte in jos, dar Jonathan o apuca de umeri, peste care aluneca un par matasos, castaniu si striga, de data asta mult mai apasat:
- Grace!
Pe chip, cearcanele ii erau si mai accentuate decat inainte. Femeia il privi speriata, cu mainile leganandu-se pe langa trup.
- Grace, incepu el pe un ton bland, ea nu e o cersetoare. A venit cu mine.
Scoase din buzunar o hartie si o despaturi inaintea ei. Grace lua documantul si il rasfoi, dupa care citi cu o privire speriata:
- Kate Redfield ...
Barbatul lua documantul inapoi si il indesa din nou in buzunar. Ii facu semn fetitei sa se apropie, moment in care o auzi pe femeie tipand in spatele lui:
- Jonathan, ce ai facut?
- Ceea ce trebuia! Ceea ce tu nu ai fi facut vreodata!
Soarele-i felinar ascuns printre stele
Ce straluceste in visele mele.
Iar carte-ai regina,cu parul de aur,
In ochii de gheata ascunde-un tezaur.

Fantana-i oglinda ce-n somn a cazut
Cand regele vulpe cu oaste-a trecut,
peste mosia lui cioara-mparat
Caruia viata el i-a crutat
.

Dincolo de adevar:
http://animezup.com/forum/showthread.php...407&page=1
KatieÈš;
http://animezup.com/forum/showthread.php...569&page=1

[Imagine: chibi_5539.gif]
Iasym




Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)