Katie

[Lanna]

Multumesc tuturor celor care au comentat, cat si celor care citesc. Astept mai multe comentarii in partea voastra, cu un mesaj pozitiv sper.

Capitolul III

Spunand asta, se indeparta in directia din care venise si disparu pe usa.
Fetita era acum mai buimacita decat inainte. Ce insemna toata acea scena? Ce a vru sa spuna prin " Nu vei sta mult acolo " ? Unde era acest " acolo " ? Nu intelegea rostul acelei conversatii sentimentale, plina de tristete si dezamagire. Ce se va intampla cu ea, acum ca mama ei nu ii mai era alaturi?
Isi lua pentru o clipa gandul de la cele intamplate cu cateva minute inainte si isi indrepta privirea spre salonul in care era mama ei. Vazand ca doctorul ii face semn, fetita intra. Ii arunca o privire mamei ce statea intinsa pe un pat, cu o masca transparenta ce-i acoperea gura si nasul. Isi ridica ochii spre doctor, care ii zambi si incepu sa vorbeasca:
-Apropie-te! Mama ta e bine! Are nevoie doar de somn.
Ii arata un scaun de langa pat si o indemna sa se aseze pe el. Fata il asculta, iar doctorul se aseza in fata ei, aplecandu-se usor inainte.
-Dupa cum vad, esti o fetita descurcareata. Mama ta trebuie sa ramana aici pentru cateva zile, asa ca poti merge acasa sau poti ramane ce ea aici. E alegerea ta!
Nu stia ce sa faca. Ii era foame si auzise prin oras ca mancarea din spitale nu e prea buna, dar nu putea sa o lase singura. Desi stia ca personalul va avea grija de ea, vroia sa-i fie alaturi.
Dupa ce se gandise indelung, hotara ca e mai bine sa mearga acasa si sa curete ceeea ce lasase mama ei in sufragerie. Nici nu mai stia cat timp trecuse de cand suna la ambulanta si de cat timp asteptase pe holul spitalului.
Se pregati sa plece, cand doctorul o striga inapoi.
-Stai putin! Domnul acela care a trecut pe aici mi-a spus sa-ti dau asta. Nu mi-a spus ce e in ea.
Ii intinse un plic gros. Fata il deschise, curioasa si ceea ce vazu o lasa fara cuvinte. In interior erau o multime de bancnote de o suta de dolari si un biletel.
Doctorul isi vara si el ochii si se blestema in gand pentru faptul ca nu deschise primul plicul.
" Ce prost am fost! Cu ce e acolo, plus economiile mele, as fi putut sa imi petrec restul saptamanii pe o plaja din Miami. La naiba! Poate data viitoare! " se gandi el, in incercarea de a-si stapani un impuls. Vroia plicul.
Fetita lua biletelul si citi in gand:

"Katie,

Un prieten m-a rugat sa-ti dau asta. Nu ii pot spune numele pentru ca acest lucru l-ar compromite. Stiu ca esti constienta de insemnatatea acestui cuvant. Mi-a mai spus ca acei bani sunt pentru tine. De internarea mamei tale m-am acupat eu, asa ca nu-ti fa griji. Descurca-te cum poti urmatoarele zile.
Daca intr-o noapte vor veni o femeie si un barbat la tine, spunand sa-ti faci bagajele, asculta-i si mergi cu ei. Nu iti vor face nimic. Vei marge intr-un loc unde sunt multi copii. Dar iti promit ca nu vei sta mult acolo. La timpul potrivit, voi veni dupa tine.

J. "

Debea acum intelese de unde veneau toti acei bani. Dar ce motiv ar avea un necunoscut sa-i trimita atat de multi? Si de ce acest J. o ajuta pe mama ei? Toate aceste evenimente o obosira, incat simti nevoia de a pleca cat mai repede acasa.
Dupa ce isi saruta mama pe frunte, rugandu-se sa se faca bine, isi lua la revedere la de la doctor si porni numaidecat acasa.
Cand deschise usa sa iasa, observa un BMW negru in fata spitalului. Parbrizul cobora lent si chipul barbatului care o stranse in brate pe holul se ivi din intuneric. Ii zambi larg, facandu-i semn sa urce in masina. Se apleca putin inainte iar, dupa cateva clipe, soferul cobora din masina si se apropie de ea. Cu ochii in pamant, vorbi:
-Domnul senator se ofera sa va duca acasa. A spus ca nu puteti refuza.
Fetita isi muta din nou privirea spre barbatul din masina, dupa care se indrepta spre el hotarata. Nu putea merge acasa singura si, oricum, trebuia sa-i multumeasca bondului pentru faptul ca ii ajutase mama.
Soferul alerga in intampinare si deschise portiera. Fata intra si se aseza comod pe bancheta din spate, cu privirea in pamant. Vru sa spuna ceva, dar un singur cuvant ii evada din gura:
-Multumesc!
Doar atat putea rosti inainte de a incepe sa se gandeasca din nou la mama ei. Nu vroia sa o piarda. Nu acum.
Curand, masina pori. Barbatul era inca cu privirea atintita supra ei, cu un picior deasupra celuilalt. Isi umplu un pahar cu vin rosu, pe care il savura cu placere si isi muta ochii in cealalta parte.
-E placerea mea!
Tot timpul drumului, nici unul din ei nu scoase o vorba. In scurt timp, masina opri in fata casei iar fetita cobora linistita. Ii multumi inca o data, dupa care intra grabita in casa.
De cum apasa intrerupatorul si lumina cuprinse incaperea intunecata, se repezi in camera ei, ascunse plicul intr-o cutiuta din dulapul ei cu haine, aflata tocmai in spate si isi trecu privirea peste tot ce adunase timp de un an: peste treizeci de plicuri a cate o suta de mii de dolari fiecare. Nu cheltuia niciodata mai mult de trei sute de dolari pe saptamana. Ii pastra pentru facultate.
Ascunse cu atentie cutiuta, inchise usa dulapului cu miros puternic de brad si lua o galeata cu perie de radacini pentru a curata sangele de pe covor.
Terminand, vru sa se aseze undeva pentru a se odihni, dar fotoliul era plin de pachete goale de tigari, doze de bere si mucuri de tigara. Ofta adanc si aduna toate gunoaiele pana cand locul deveni ca nou. Lua asternutul de pe fotoliu, aruncamdu-l in masina de spalat.
Dupa ce il inlocui cu unul nou, se aunca in fotoliu si aprinse televizorul. Parca uitase ca ii era foame, ochii i se inchideau treptat si adormi in cateva minute.
In lumea ei, si simte libera, libera sa faca ce vrea, sa cutreiere lumea in lung si-n lat si sa-si traiasca viata asa cum vroia. O vedea pe mama ei asa cum era cu cativa ani in urma, pe o plaja pustie, inconjurata de stanci. Valurile ii spalau picioarele iar femeia isi tinea rochia albastra de matase sa nu se ude. Parul negru ca adanosul si ochii ei albastrii emanau fericire.
Nu de putine ori isi dorise ca mama ei sa fie asa cum isi imagina ea, dar, de fiecare data, realitatea o lovea acolo unde o durea mai tare si incepea sa-si planga de mila. De ce nu traise si ea intr-o familie normala, cu rudele aproape, unde toti vecinii ii privesc cu respect si bunatate? De ce nu s-a indurat Dumnezeu de ea si nu a ajutat-o pe mama ei sa-si revina la normal?
-Poate ca mama nu vrea sa fie ca inainte. Nu i-a pasat niciodata de mine. Nimeni nu m-a vrut.
Ochii i se umplura de lacrimi si se ghemui pe fotoli, in incercarea de a uita tot ce se intamplase. Isi aduse aminte de acel baiat si de zambetul lui prin care, insa, i se putea citi suferinta, tristetea, ultima farama de speranta care ii mai ramasese.
-Opreste-te! De ce zambesti cand ar trebui sa plangi? Nu te mai uita asa la mine! tipa ea catre imaginea baiatului ce-i aparea in minte. Nu vezi ca nu ai nimic pentru care sa traiesti?
Se ineca intr-un plans fara lacrimi, care deja se uscasera. Avea nevoie de un umar pe care sa-si planga tristetea si amarul, dar nu era nimeni care sa o ajute sa treaca peste.
Ii trecu prin minte gandul sinuciderii, al trecerii intr-o lume mai buna, dar chipul mamei inainte si dupa acea transformare dramatica il opri. Trebuia sa treaca peste ea, pentru mama ei.
Se trezi cand soneria de la intrare anunta faptul ca cineva era la usa. Isi aranja hainele sifonate, inspira adanc si deschise usa.
isi freca ochii de oboseala si, cand privi atenta inainte, nu isi putu opri intrebarea:
-Alex, ce faci aici?
-Au auzit despre intamplarea cu mama ta si m-am gandit ca te simti singura.
Alex era cea mai buna prietena a ei si singura. Desi erau in clase diferite si Alex era cu un an mai mare decat ea, se sprijineau reciproc si treceau impreuna peste orice obstacol. Nu era zi in care sa nu iasa la o inghetata. Prietenia lor devenea din ce in ce mai puternica cu fiecare minut si facura o primisiune prin care nimic nu le va opri sa fie prietene pentru tot restul vietii ... sau pana cand se indragosteau de acelasi baiat.
O pofti inauntru si o intreba daca nu ar vrea sa manance ceva. Alex refuza politicoasa si se aseza pe canapeaua din fata televizorului. Debea acum observa ochii iritati de lacrrimi ai blondei, lucru ce o ingrijora.
-Esti bine? intreba ea, vazand ca prietena ei isi ascunde fata intre palme.
-Nu e nimic! Mi-a intrat ceva in ochi. Scuza-ma o secunda! se apara ea si se indrepta grabita spre baie. Isi spala fata cu apa rece pentru a-si opri lacrimile ce i se revarsau pe obraji. Dar nu reusi. Ele cintinuau sa curga fara incetare.
Isi sterse chipul cu un prosop, inspira adanc si incepu sa se roage la Dumnezeu pentru sanatatea mamei.
" Doamne Dumnezeul nostru, te rog indurate de mine si de mama mea si ajut-o sa se faca bine. Cred in bunatatea Ta si in puterea Ta de a face oamenii sa se simta bine. Te rog, ajuta-mi mama, caci ea are nevoie de tine mai mult decat as avea eu. Nu ma lasa singura! "
Se opri, vazand-o pe Alex in pragul usii.
-E totul bine?
-Da, ce ar putea sa mearga rau? vorbi ea, prefacandu-se ca zambeste.
-De ce iti ascunzi tristetea? Vad in ochii tai ca suferi si stiu cum te simti. Tatal meu a murit in razboi, dar stiu ca e mereu alaturi de mine. Si mamei ii e dor de el. O aud in fiecare noapte cum ii striga numele in somn, printre suspine. Asa ca nu incerca sa ma pacalesti. Vino aici!
O stranse in brate, lasand-o sa-si verse tristetea pe umarul ei.
-Nu uita un lucru: daca intr-adevar ti la cineva, trebuie sa inveti sa-i dai drumul. Nu il poti pastra la nesfarsit langa tine, doatr pentru ca asa iti dicteaza inima. Crede-ma! Stiu ce spun!
Din ochii blondei, rauri de lacrimi incepura sa-i curga din nou pe obraji in jos, udand gresia albastra. De fiecare data cand s-i le stergea cu maneca, altele le urmara si asa mai departe, asa ca renunta sa mai incerce. Era doar o amanare a inevitabilului.
Se simtea slabita, nu isi putea controla sentimentele si ceea ce era mai rau: simtea ca nu mai are acea vointa de a trai si de a merge mai departe. Dar trebuia sa continuie sa spere, altfel si ultima picatura de vointa i se va scurge din trup si va inceta sa mai creada in lume si nu in ultimul rand, in Dumnezeu. Nu vroia ca asta sa se intample.
Doua zile mai tarziu, cand razele soarelui incepura sa se strecoare prin fereastra acoperita si cand somnul fetei era mai dulce, fu trezita brusc de soneria tetefonului. Cobora in bucatarie si ridica receptorul.
-Da?
-Sunt doctorul Ravenheart. Am sunat pentru a-ti spune ca mama ta ...

Cam atat pentru azi. Sper ca acest capitol sa va multumeasca la lungime. Mi-a luat cam trei-patru ore sa-l scriu.