23-04-2011, 01:14 AM
Buna tuturor! Uitati inca un fic de la mine, va fi un fic mai special ca sa zic asa, deoarece mie imi va fi destul de greu sa-l fac. Va fi despre viata de chirurg, medicina si despre niste povesti de dragoste ce vor aparea pe parcurs. Mie imi va fi mai greeu sa-l fac, nestiind nici macar anatomie, de medicina ce sa mai zic. Sper totusi sa va placa. Astept multe critici, cat mai dure, pareri si sfaturi. Lectura Placuta!!!
Disclaimer: Nu detin nici un personaj din serialul "Grey's Anatomy" si nu fac profit pe seama acestor intamplari / personaje.
Just Surviving Is Meaning
Pai asta a fost primul capitol. Sper ca v-a placut. Scuzati eventualele greseli, dar se observa ca am postat asta la ora 1 noaptea deci.... ma rog. Astept cat mai multe critici. Cred ca nextul il voi pune peste o saptamana, daca nu, la inceputul lui iunie, deoarece luna viitoare nnu prea o sa mai am timp de scris, o dsa am mult de invata, teste, teze, stiti si voi cum e cu scoala asta. Va pup dulce pe toti :*:*:*
Disclaimer: Nu detin nici un personaj din serialul "Grey's Anatomy" si nu fac profit pe seama acestor intamplari / personaje.
Just Surviving Is Meaning
Capitolul 1
- O noua casa -
Viata merita traita. Obstacolele din vietile noastre si problemele cu care se confrunta oamenii, zilnic, ii fac pe unii oameni sa se dea batuti. Abandonul nu este o sonutie. Viata trebuie traita, cu bune si cu rele, cu dorinta de a depasi obstacolele si de a deveni mai puternici. Fiecare are cate o viata in mainile sale, care atarna doar de un mic si subtire fir de ata. Fiecare incearca sa protejeze acea viata pe care o are, sa aiba grija de ea si sa o faca cat mai lunga. Noi, medicii, suntem diferiti de restul oamenilor. Noi avem mai multe vieti in mainile noastre, vieti ale unor oameni pe care nici nu ii cunoastem. Suntem responsabi de mulgte lucruri si nu are intotdeauna cine sa ne ajute, sa ne zica ce sa facem sau sa ne dea sfaturi. Cu fiecare zi care trece, totul devine mai greu, mai complicat, mai intens… mai real. In fiecare zi grea, ne dorim sa avem cel putin un prieten care sa ne poata ajuta, sa ne dea un sfat sau ceva asemanator. A fi doctor este greu, dar nu imposibil. Te specializezi pe un anumit domeniu, de exemplu chirurgia, care deasemenea are mai multe feluri. Eu una, sunt doctor, chirurg, cardiolog si imi place foarte mult, defapt imi iubesc meseria. Imi place foarte mult sa incerc sa-i ajut de fiecare data pe toti, sa ii fac sa se simta mai bine, iar fiind doctor pot face asta. Toti presupunem ca schimbarile serioase din vietile noastre se intampla lent, pe o perioadanlunga de timp, dar nu e adevarat. Chestiile majore se intampla intr-o clipa. O singura clipa poate schimba viata si soarta unui om. Intreaba orice doctor si iti poate spune exact momentul cand a devenit doctor. De cele mai multe ori nu este vorba despre ziua in care a absolvit facultatea. Despre orice ar fi vorba, nimeni nu uita. Cateodata nici nu stii ca ceva s-a schimbat, crezi ca ai ramas la fel si viata ta se desfasoara la fel. Dar cand te trezesti intr-o buna zi, te uiti in jur si nu mai recunosti nimic, absolut nimic. Nu uiti niciodata clipa in care devii doctor. Un buton este apasat si deodata nu mai e doar o joaca de copii, este real. Iti castigi halatul alb. Ceea ce s-ar putea sa nu bagi in seama este ca momentul in care devii doctor… te schimba.
De maine ma duc intr-un loc total necunoscut mie, un nou spital. Ma voi muta cu niste viitori colegi, intr-o casa mare, luxoasa, curata si plina. Din cate am inteles, acolo stau vreo opt rezidenti,care cred ca sunt in al doilea an de rezidentiat. Sunt foarte emotionata, mai ales ca eu sunt o fata mai timida. Ma intreb cum ce vor crede ceilalti despre mine, cum va fi acel oras, cum va fi acest nou capitol din viata mea, ca sa zic asa. Mii si mii de emotii pun stapanire pe corpul meu, eu incep sa ma pierd cu firea,oftez din ce in ce mai mult si imi spun ca totul va fi bine, desi nu am nici o idée ce imi rezerva viitorul.
Acum sunt in avionul care duce spre Seattle. In cateva minute va ateriza, cred ca in sapte sau opt minute. Devin din ce in ce mai tensionata si nu stiu cum va fi. Nu numai ca voi incepe sa muncesc, dar ma voi duce si la alta facultate, unde nu cunosc pe nimeni, nu stiu cum arata, cum sunt regulile pe acolo, nici macar nu stiu la care facultate ma voi duce. Imi este frica, foarte frica. Nu mi-a mai fost de foarte mult timp atat de frica, cred ca de cand am inceput facultatea. Ma uit pe geam speriata, incercand sa alung orice gand tulburator, nelinistitor si care va reveni maine cand voi ajunge la spital. Toata lumea se pregateste de coborare. Ma ridic de pe scaun si incep sa-mi strang lucrurile. Peste un minut cu totii eram in aeroport. Eu ma uitam cu disperare dupa sora mea vitrega, Meredith Grey, pe care nu am cunoscut-o niciodata. Ea are alta mama. Tata a parasit-o atunci cand Meredith era mica, din cauza ca mama ei nu avea timp sa mai stea cu el, fiind chirurg si a gasit-o pe mama. Ea il uraste, deoarece le-a abandonat, cu multa nepasare. Probabil ma uraste si pe mine, dar voi afla in curand, desigur, daca o sa o gasesc.
Spre marea mea mirare, ma mai linistesc, nu stiu cum, dar o fac. Inca sunt agitate, dar nu cum eram inainte. Trag are in piept, incercand sa ma calmez, dupa care ma mai uit dupa Meredith. Dupa inca cateva minute de cautarea, o zaresc, stand pe o banca, plictisita si putin dezgustata. Ea era o fata putin mai inalta decat mine, cu parul blond- saten, deschis la culoare, cam pana la umeri si cu niste ochi capriu, plini de ura, cel putin asa se vedea de loa departare. Am mai stat putin acolo, asa, incremenita, gandundu-ma bine la cum mi-a descries-o tata, pentru a ma asigura ca ea este. Mi-am luat inima in dinti si am pornit spre ea, gata sa o intreb daca nu cumva ma insel. Ma asez langa ea si o intreb:
- Deci tu esti Meredith, sora mea vitrega? Ea isi intoarce privirea, intr-un fel uimita, spre mine, aproband din cap. Se ofera sa ma ajute cu miile de bagaje pe care le am, apoi ne indreptam spre masina. Pe drum nici una din noi nu a zis nimic. De la radio se auzea o melodie veche, pe care o stiam de cand aveam opt ani. Nu pot sac red ca dupa douazeci de ani inca mi-o amintesc. Tot drumul am privit pe geam. Afara era frig, ploua marunt si era ceata, iar noi eram in luna iunie. Mi se pare ciudat ca in timpul verii sa fie atat de frig si urat afara, parca ar fi fost februarie. Daca acum este asa, ma intreb atunci cum va fi? Ei bine, voi trai si voi afla, mai este mult pana atunci. Ma uitam uimita la cladirile mari, frumoase si inchesuite de pe trotuare, observand ca majoritatea aveau mai mult pereti de sticla. Intr-un sfert de ora ajungem in fata unei case mari, spatioasa, cu multe flori, care parea a fi viitoare mea locuinta. Ma dau incet jos din masina, apoi imi iau bagajele si ma indrept spre intrare, insotita de Meredith. Ea deschide repede usa si imi spune un calduros “Bine ai venit!â€, apoi schiteaza un zambet. Raman placut impresionata de ceea ce a facut si ii zambesc la randu-l meu soptind dupa un simplu “Mersi ca m-ai primit la tine.â€. In cateva secunde, observ, ca au venit si restul noilor mei colegi. Meredith nu mai sta pe ganduri si zice:
- Deci ea este sora mea vitrega, Lexie Grey. Lexie, sper sa te simti ca acasa la tine, asa cum face toata lumea. Ei sunt Derek, Cristina, Owen, Alex, Izzie, Callie si ….
De maine ma duc intr-un loc total necunoscut mie, un nou spital. Ma voi muta cu niste viitori colegi, intr-o casa mare, luxoasa, curata si plina. Din cate am inteles, acolo stau vreo opt rezidenti,care cred ca sunt in al doilea an de rezidentiat. Sunt foarte emotionata, mai ales ca eu sunt o fata mai timida. Ma intreb cum ce vor crede ceilalti despre mine, cum va fi acel oras, cum va fi acest nou capitol din viata mea, ca sa zic asa. Mii si mii de emotii pun stapanire pe corpul meu, eu incep sa ma pierd cu firea,oftez din ce in ce mai mult si imi spun ca totul va fi bine, desi nu am nici o idée ce imi rezerva viitorul.
Acum sunt in avionul care duce spre Seattle. In cateva minute va ateriza, cred ca in sapte sau opt minute. Devin din ce in ce mai tensionata si nu stiu cum va fi. Nu numai ca voi incepe sa muncesc, dar ma voi duce si la alta facultate, unde nu cunosc pe nimeni, nu stiu cum arata, cum sunt regulile pe acolo, nici macar nu stiu la care facultate ma voi duce. Imi este frica, foarte frica. Nu mi-a mai fost de foarte mult timp atat de frica, cred ca de cand am inceput facultatea. Ma uit pe geam speriata, incercand sa alung orice gand tulburator, nelinistitor si care va reveni maine cand voi ajunge la spital. Toata lumea se pregateste de coborare. Ma ridic de pe scaun si incep sa-mi strang lucrurile. Peste un minut cu totii eram in aeroport. Eu ma uitam cu disperare dupa sora mea vitrega, Meredith Grey, pe care nu am cunoscut-o niciodata. Ea are alta mama. Tata a parasit-o atunci cand Meredith era mica, din cauza ca mama ei nu avea timp sa mai stea cu el, fiind chirurg si a gasit-o pe mama. Ea il uraste, deoarece le-a abandonat, cu multa nepasare. Probabil ma uraste si pe mine, dar voi afla in curand, desigur, daca o sa o gasesc.
Spre marea mea mirare, ma mai linistesc, nu stiu cum, dar o fac. Inca sunt agitate, dar nu cum eram inainte. Trag are in piept, incercand sa ma calmez, dupa care ma mai uit dupa Meredith. Dupa inca cateva minute de cautarea, o zaresc, stand pe o banca, plictisita si putin dezgustata. Ea era o fata putin mai inalta decat mine, cu parul blond- saten, deschis la culoare, cam pana la umeri si cu niste ochi capriu, plini de ura, cel putin asa se vedea de loa departare. Am mai stat putin acolo, asa, incremenita, gandundu-ma bine la cum mi-a descries-o tata, pentru a ma asigura ca ea este. Mi-am luat inima in dinti si am pornit spre ea, gata sa o intreb daca nu cumva ma insel. Ma asez langa ea si o intreb:
- Deci tu esti Meredith, sora mea vitrega? Ea isi intoarce privirea, intr-un fel uimita, spre mine, aproband din cap. Se ofera sa ma ajute cu miile de bagaje pe care le am, apoi ne indreptam spre masina. Pe drum nici una din noi nu a zis nimic. De la radio se auzea o melodie veche, pe care o stiam de cand aveam opt ani. Nu pot sac red ca dupa douazeci de ani inca mi-o amintesc. Tot drumul am privit pe geam. Afara era frig, ploua marunt si era ceata, iar noi eram in luna iunie. Mi se pare ciudat ca in timpul verii sa fie atat de frig si urat afara, parca ar fi fost februarie. Daca acum este asa, ma intreb atunci cum va fi? Ei bine, voi trai si voi afla, mai este mult pana atunci. Ma uitam uimita la cladirile mari, frumoase si inchesuite de pe trotuare, observand ca majoritatea aveau mai mult pereti de sticla. Intr-un sfert de ora ajungem in fata unei case mari, spatioasa, cu multe flori, care parea a fi viitoare mea locuinta. Ma dau incet jos din masina, apoi imi iau bagajele si ma indrept spre intrare, insotita de Meredith. Ea deschide repede usa si imi spune un calduros “Bine ai venit!â€, apoi schiteaza un zambet. Raman placut impresionata de ceea ce a facut si ii zambesc la randu-l meu soptind dupa un simplu “Mersi ca m-ai primit la tine.â€. In cateva secunde, observ, ca au venit si restul noilor mei colegi. Meredith nu mai sta pe ganduri si zice:
- Deci ea este sora mea vitrega, Lexie Grey. Lexie, sper sa te simti ca acasa la tine, asa cum face toata lumea. Ei sunt Derek, Cristina, Owen, Alex, Izzie, Callie si ….
Pai asta a fost primul capitol. Sper ca v-a placut. Scuzati eventualele greseli, dar se observa ca am postat asta la ora 1 noaptea deci.... ma rog. Astept cat mai multe critici. Cred ca nextul il voi pune peste o saptamana, daca nu, la inceputul lui iunie, deoarece luna viitoare nnu prea o sa mai am timp de scris, o dsa am mult de invata, teste, teze, stiti si voi cum e cu scoala asta. Va pup dulce pe toti :*:*:*
![[Imagine: 61516723.png]](http://img683.imageshack.us/img683/5668/61516723.png)
![[Imagine: blue.jpg]](http://i276.photobucket.com/albums/kk39/hnanimegrl88/blue%20hair%20girls/blue.jpg)
![[Imagine: chibi_8775.gif]](http://animezup.com/chibi/img/user/chibi_8775.gif)