Iubire la suprapreţ

[Cherie]

Va multumesc mult pentru comentarii! Inseamna mult pentru noi, in special pentru mine.
Ma bucur mult ca-l compatimiti pe Victor. Cred ca o sa va cucereasca in capitolul asta. Sper :)).
Cat despre ce ai zis tu, Me†al, despre faptul ca trebuia sa precizam fiecare din perspectiva cui scriem, banuiam ca se intelege de la sine. Oricum, am vazut ca Teh nu-mi zisese nimic despre asta, asa ca nici eu nu am insistat sau ma rog, am adus vorba. Eh, am putea sa incepem sa punem Eric/Rose P.O.V, dar din moment ce nu am facut-o pana in momentu' de fata, mi se pare inutil sa incepem sa facem asta :)). Da si ma bucur ca-ti place Rose. Am creat-o dupa personalitatea mea =)) Ah, ma simt foarte flatata ca avem si un fan, nu doar fane :)). V-am anuntat dinainte ca sunt narcisista, da? :))
Daaah, stiu ca vorbesc mult, dar va las acum [ Slava Domnului! ] sa va delectati cu noul capitol. Lectura placuta!



[center]Capitolul cinci[/center]


L-am cunoscut pe Victor în prima zi de liceu. Într-un magazin de muzică.
Pentru că plecasem mai devreme de acasă şi fiindcă era în drumul meu, mă oprisem la acel magazin. Peste câteva zile Nate împlinea nouăsprezece ani şi cum vechea chitară i se stricase, m-am gândit să-i iau una nouă.
Am intrat în magazin destul de stânjenită. Eram total paralelă. Nici nu ştiam ce fel de chitară îi plăcea sau mă rog, după ce criterii şi-o alesese pe prima. Dar totuşi intrasem să mă uit la preţurile lor. Când în sfârşit mă hotărâsem, alesesem una ce semăna cu vechea chitară a fratelui meu. Numai că preţul era prea mare pentru bugetul pe care îl aveam.
În timp ce eu încercam să-l conving pe vânzător să-mi facă o reducere, un tânăr se apropiase de mine şi, fără să-mi dau seama, îşi pusese mâinile pe umerii mei, spunându-i vânzătorului că eram cu el. Acesta tresărise puternic când îi zărise chipul, apoi îmi spusese cu o voce dulceagă că pentru prietena stăpânului său, Victor Archibald, orice produs era la jumătate de preţ. Mai târziu am aflat că magazinul acela făcea parte din lanţul de magazine al familiei Archibald, familia lui Victor.
Când am ieşit din magazin, uşurată şi fericită că-i găsisem un cadou lui Nate, l-am auzit pe Victor spunând că m-a privit pe geam în tot acel timp cât stătusem înăuntru. Adică, fără să exagerez, o oră. Când l-am întrebat de ce, mi-a spus că mă găsea interesantă.
În drum spre liceu am vorbit despre tot felul de prostii. Mai mult eu, că el nu făcea decât să privească înainte, să zâmbească şi să mă aprobe din când în când. Îmi părea destul de ciudat, dar asta pentru că nu ştiam nimic despre el. Mai târziu aveam să aflu că era defapt un singuratic şi că văzuse în mine ceva special. Că se îndrăgostise de mine la prima vedere.
Când am intrat în clădirea liceului îl întrebasem cum aş putea să-i mulţumesc fiindcă i-a spus vânzătorului că mă cunoştea. Mi-a zâmbit doar şi mi-a făcut semn spre panoul unde erau afişate clasele. L-am parcurs foarte repede fiindcă eram curioasă să văd ce legătură avea cu ceea ce-l întrebasem eu. Când i-am spus, destul de surprinsă, că eram în aceeaşi clasă, mi-a zis că aveam destul timp la dispoziţie să găsesc o metodă prin care să-i mulţumesc.
Toată ziua mă gândisem la tot felul de lucruri. Nu aveam cum să-l răsplătesc. Sau cel puţin nu găsisem o modalitate. Deşi era una la care nu mă gândisem până atunci. Dar care-mi venise în minte în ultimul moment.
Când am ieşit din clasă, l-am tras de mână şi i-am cerut să vorbim puţin între patru ochi. I-am spus că găsisem o modalitate. Aveam să fiu iubita lui pentru o perioadă de timp.“Perfect!” zisese el, lipindu-mă de perete. Mă privise în ochi timp de câteva minute, zâmbind într-un mod destul de încrezut, lucru ce mă făcuse să roşesc – ştiu sigur că roşisem – apoi mă sărutase. Acela fusese primul meu sărut.
E inutil să spun că mă îndrăgostisem de el fără să-mi dau seama şi că nu mă deranja deloc faptul că el îmi furase primul sărut. Şi l-am iubit mult pe Victor. Până să-mi dau seama că, undeva în trecutul meu, greşisem cu ceva.

[center]*[/center]

Era în jur de ora şase seara când plecasem din Central Park, ţinându-ne de mână şi râzând ca doi copii. Unii oameni ne aruncau priviri curioase sau confuze, în timp ce alţii ne complimentau spunându-ne că eram drăguţi şi arătam bine împreună. Victor le striga în gura mare: “Ne iubim mult; ăsta-i cel mai frumos lucru în relaţia noastră.” Ştiu. Pare un fragment desprins de printr-o carte cu o versiune contemporană a cunoscutei tragedii “Romeo şi Julieta”. Dar nu era aşa. Era chiar povestea noastră. A mea şi a lui Victor, fiindcă el căuta să facă demn de ţinut minte fiecare moment petrecut împreună. Ce face dragostea din om...
Şi toate aceste momente pe care el încerca să le facă memorabile, pe mine mă făceau să mă simt atât de prost. Mă durea prea tare că acum nu mă mai implicam atât de mult din punct de vedere emoţional în această relaţie. Pentru că ceva mă împiedica să fac asta. Cineva, ca să fiu mai explicită.
Uneori am impresia că mi se cere prea mult. Sunt un om, pentru numele lui Dumnezeu, iar oamenii sunt supuşi greşelii. Chiar trebuie să plătesc un preţ atât de mare pentru toate greşelile pe care le-am făcut în trecut? Mă gândesc uneori că sunt blestemată, dar îmi dau seama că doar par prea ipocrită dând vina pe altceva sau încercând să fac pe victima. Iar eu nu sunt ipocrită. Sunt orgolioasă, vanitoasă şi egoistă, sunt orice, dar nu ipocrită.
În timp ce ne îndreptam spre casă, Nate mă sunase să-mi spună că mai întârzie şi să-l roage pe Victor să rămână cu mine până venea el. Acesta îi spusese că stă cu mine oricât este nevoie fiindcă oricum nu are pe nimeni care să-l aştepte acasă. M-a durut atât de tare să-l aud spunând asta... Se pare că pe mine mă afecta mai tare faptul că el nu se înţelegea cu tatăl său decât pe acesta. Poate pentru că vroiam să-l ajut cu asta? Dar încă nu ştiam cum s-o fac.
Când am intrat în apartament am simţit că sunt atât de obosită încât deabia mă mai ţineam pe picioare. Victor mi-a spus să-mi văd de treabă că el se duce să-mi pregătească ceva de mâncare. Încă un defect pe care îl uram la mine. Nu puteam să mă descurc singură. Am depins în totdeauna de cineva. Până la paisprezece ani de părinţii mei, apoi de Nate. Iar acum era rândul lui Victor să stea şi să aive grijă de mine. Într-un fel mă făcea să mă simt bine, dar mi-era şi ruşine totodată. La şaptesprezece ani să-ţi gătească un băiat? E inadmisibil.
-Să ştii că felul în care e decorat apartamentul vă defineşte, îmi spuse el ajutându-mă să-mi dau jos sacoul şi ghiozdanul.
-Nu-i aÅŸa?
Când mă mutasem cu el, Nate mă întrebase cum aş vrea să decorăm. Şi am făcut ceva foarte drăguţ din vechiul său apartament, decorat destul de modest. Era viu colorat. Pereţii erau fiecare de o culoare diferită: verde pal, oranj, lila, albastru ciel şi multe alte culori pastelate. Cât despre mobilă, eu şi Nate am încercat să facem nişte combinaţii ceva mai excentrice. Aveam lucruri moderne, cu forme ciudate şi toate cele, dar care să fie destul de confortabile pentru noi.
I-am dat lui Victor ceva de îmbrăcat de la Nate şi eu am fugit în baie să fac un duş. Deobicei stăteam cu orele şi nu prea făceam duş, ci baie cu totul. Îmi place foarte mult să am grijă de mine, dar câteodată, trebuie să recunosc, exageram. Nate avea cel mai mult de suferit de pe urma mea. Însă acum nu puteam să-l las pe Victor singur. Aşa că m-am decis să fac un duş revigorant care să-mi reducă din oboseală. După ce am terminat, mi-am răsucit părul într-o coadă într-o parte fiindcă mă deranja câteodată să stau el cu desprins şi începuse să-mi cadă în ultimul timp. Uniforma mi-am pus-o pe umeraş şi mi-am luat pe mine un tricou simplu, gri, destul de lung, cam până la jumătatea distanţei dintre coapse şi genunchi, şi o pereche de pantaloni scurţi, negri.
-Nu-mi faci un serviciu dacă mi te afişezi aşa, să ştii, mi-a spus Victor chicotind când am intrat în bucătărie.
Mda. Când spuneam că nu mi-a cerut niciodată să fac ceva ce nu-mi place mă refeream la faptul că el nu mi-a cerut niciodată să mă culc cu el dacă eu nu am vrut asta. Ceea ce însemna că încă eram virgină.
-Răule, am încercat să zic înainte ca el să mă izbească de perete.
Dezbrăcându-mă din priviri, îmi mângâia faţa cu dosul palmei. Apoi cu un zâmbet la fel de încrezut ca atunci când ne-am cunoscut, îşi lipise buzele de ale mele într-un mod destul de brutal. În timp ce mâna dreaptă îmi mângâia cu delicateţe pielea trandafirie a gâtului, cealaltă se plimba în voie pe coapsele mele.
-Şi totuşi, trebuie să am grijă de micuţa Rossie, a zis râzând, dezlipindu-se brusc de mine.
M-am prefăcut că sunt supărată, bosumflându-mă ca un copil mic, apoi mi-am înconjurat mâinile în jurul taliei sale şi l-am întrebat foarte entuziasmată şi exagerat de curioasă ce avea de gând să-mi gătească. Cu un zâmbet specific lui îmi răspunse că e ceva ce-mi place mie adică spaghete carbonara. Chiar erau preferatele mele, deşi deobicei mâncam foarte puţin. Mereu am avut probleme cu pofta de mâncare. Nate se plângea tot timpul de mine. Cât despre Victor în bucătărie... Ah, nici nu ştiu de ce o mai cheamă pe servitoarea tatălui său să-i gătească. Orice femeie şi l-ar dori ca soţ doar pentru simplul fapt că găteşte atât de mine. Nu trebuie să repet că era şi un băiat superb. Avea un zâmbet unic şi fermecător.
-Ştii că eşti singura pentru care gătesc, nu?
-Nu vrei să se afle despre asta sau ce?
-Nu, nici vorbă. Mi-e indiferent. Doar că n-aş avea de ce să le gătesc altora. Tu în schimb eşti ca un copil şi mă simt foarte bine când îţi port de grijă.
-Ce dulce eşti, i-am zis sărutându-l pe obraz. Vrei nişte cafea? Nate îşi face prea multă şi nu apucă s-o termine niciodată şi cum eu nu beau, am zis să n-o arunc dacă tot eşti aici.
-Hai dă-mi o cană. Două linguri de zahăr, ştii, da?
L-am servit cu cafeaua apoi m-am aşezat la masă şi timp de douăzeci de minute cât i-a luat să gătească, n-am făcut decât să mă uit la el. Victor era destul de înalt şi avea un corp de milioane pe lângă privirea pătrunzătoare, ochii precum caramelul topit şi părul mătăsos şi castaniu. Uneori mă întreb cum de nu lucra ca manechin. Dar iubitul meu vroia să devină avocat.
Mi se pare foarte tare alegerea pe care a făcut-o şi mai ales că s-a gândit deja la viitorul lui. Eu n-aş putea să mă bag vreodată în ceva atât de periculos, căci este, deşi nu observă nimeni. Şi mai e şi faptul că eşti obligat să aperi o persoană care a violat sau omorât nu ştiu ce persoană. Nu-mi pasă că nu era conştient sau că cel pe care l-a omorât era un criminal în serie hotărât să ne radă pe toţi de pe faţa pământului. Se ocupa poliţia de acesta. Nu trebuia să se bage şi el. Şi apoi, dacă omul respectiv a făcut-o odată, cu siguranţă o va face din nou. Părerea mea, dar tot îl admir pe Victor că s-a decis să devină avocat.
Eu nu m-am gândit niciodată la ce aş putea face după liceu. Oricum, mai mult ca sigur părinţii mei aveau de gând să mă introducă în lumea afacerilor din moment ce Nate era ocupat cu cariera lui de actor. N-aş putea să spun că-mi place asta. Dar dacă nu am nicio alternativă, atunci cu siguranţă mă voi băga în afaceri. Era totuşi un avantaj în toată treaba asta; călătoream peste tot în lume. Spre exemplu, la ora actuală părinţii mei se aflau la Paris, în cealaltă parte a lumii.
După ce am terminat de mâncat, ne-am aşezat pe canapeaua moale şi cafenie din sufragerie ca să ne omorâm timpul cu televizorul. El se rezemase de spătarul canapelei, iar eu mă întinsesem pe toată suprafaţa acesteia şi mi-am pus capul pe genunchii lui. Jucându-se în părul meu începuse să butoneze telecomanda în căutarea unui program interesant. Până la urmă îi lăsase pe canalul The CW, unde rula serialul meu preferat, Gossip Girl. Destul de tipic pentru o fată, nu? Dar îmi plăcea mult acest serial. Semăna într-o oarecare măsură cu ceea ce mi se întâmpla mie în momentul de faţă.
-Nu ştiu dacă ţi-am mai spus, dar semeni mult cu Leighton Meester, l-am auzit pe Victor spunând.
-Nu eÅŸti primul care mi-a spus asta.
Chiar nu era. Mulţi mi-au mai zis-o. Singura diferenţă era că eu eram roşcată. În rest semănam ca două picături de apă.
Începuse să mă întrebe tot felul de lucruri despre serial. Nu mă deranja asta. Îmi plăcea foarte mult să vorbesc aşa că am început să-i povestesc cam tot ce se întâmplase până atunci în serial, având grijă să-mi spun şi nemulţumirile. Pentru că erau lucruri care mă deranjau şi ţineam cu tot dinadinsul să i le spun cuiva şi cum Nate nu se mai uita cu mine, era mai bine să i le spun lui. Bineînţeles, reacţia lui fusese una la care mă aşteptam. Începuse să râdă zicându-mi că aveam momente în care eram mai rău decât un copil şi că vorbeam ca o moară stricată. Aşa că am continuat să ne uităm la serial în linişte. Deşi, încet-încet, începeam să simt o uşoară somnolenţă netenzindu-mi creierul, iar mai apoi ochii mi s-au inchis şi am căzut într-un somn adânc.

Când m-am trezit mă aflam în patul din camera mea. Ochii mi-au coborât asupra ferestrei şi am zărit cerul acoperit de o păcură neagră, pudrată cu mii şi mii de stele. Ceea ce însemna că Nate ajunsese acasă şi că... Victor plecase. Am sărit din pat aproape prăbuşindu-mă pe podeaua rece şi am ieşit vijelios pe uşa camerei. Nate sigur era sub duş, fiindcă am văzut lumina de la baie aprinsă şi am auzit sunetul apei. Dar unde era el? Şi atunci l-am văzut. Tocmai ieşea din casă.
-Stai! am strigat blocând uşa şi trăgându-l de mână înspre mine
-Ah, te-ai trezit...
-Victor, eu... Am nevoie de tine! Am nevoie de tine mai mult decât oricând. Tu mă iubeşti mult, iar eu am nevoie de asta. Vreau să am pe cineva care să-mi fie mereu alături. Vreau să fii al meu pentru totdeauna. Şi dacă nu ca iubit, măcar ca amic. Dar te vreau lângă mine, Victor! Am nevoie de dragostea ta...
Tremuram din tot coprul. Lacrimile au început să curgă, iar respiraţia îmi era din ce în ce mai întretăiată. Tot ce spusesem era adevărat. Chiar aveam nevoie de el. Era singurul care mă făcea să mă simt cu adevărat fericită şi care-mi înlătura gândurile prosteşti şi dorinţele acelea nesăbuite ce încă persistau.
M-am ridicat pe vârfuri, i-am luat capul în mâini şi, cu lacrimile conturându-mi chipul, i-am acaparat buzele într-un sărut mult mai pătimaş decât cele pe care i le dăruiam de obicei. Total surprins, îmi răspunse la sărut, dar având grijă să mă lase pe mine să domin. Era pentru prima oară când făceam asta...
Da. Încă îl iubeam pe Victor. Şi asta era de rău. Fiindcă în acelaşi timp îl iubeam şi pe Eric, doar că de o mie de ori mai mult. Ba nu. Ceea ce simţeam pentru Eric era greu de definit, dar ştiu sigur că era un sentiment de proporţii infinite.