Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Iubire la distanta

#1
Nu, nu mă refer la iubirile alea de pe net sau la cele în care prietenul sau prietena pleacă nu ştiu unde, dar rămâneţi împreună. Ci la iubirile ălea ciudate, de care an avut parte din belşug.
De câteva ori m-am îndrăgostit de tipi pe care nu-i cunoşteam cu adevărat, ci doar îi vedeam pe stradă sau mai ştiu eu unde destul de des. Şi puneam atât suflet, încât mă speriam şi pe mine, căci aşa ceva nu-i sănătos.
Ştiu că mai anul trecut am fost foarte prinsă de un tip cu care nu vorbisem deloc, despre care nu ştiam nimic. Şi cel mai grav e că mie mi se părea a fi iubire adevărată.
Iar mai anul ăsta mi s-au aprins călcâiele după un coleg de liceu, dintr-a 12a, care locuieşte în acelaşi cartier ca şi mine. Nu e vorba că sunt sau nu îndrăgostită, ci că nu fac nimic pentru a mă apropia de o persoană în genu', ci pur şi simplu aştept să-mi cadă totul din cer. Iar asta e o prostie.

Ceea ce vreau să ştiu eset dacă sunt eu singura cu probleme de genu'. Şi dacă e normal sau nu. Şi cam ce-ar fi de făcut.

#2
NU, nu eÅŸti singura!
De fapt până-n momentul de faţă eu chiar am crezut că sunt singura, dar bine că nu sunt că începeam să mă gândesc deja la viitorul meu salon de la spitalul de nebuni.
Şi eu am trecut prin aceleaşi lucruri prin care ai trecut şi tu. Chiar vorbeam aseară cu cineva ( Nya mai precis ) cum de este posibil să te îndrăgosteşti de o persoană doar din ce auzi despre ea şi mai ales că tu ai văzut-o doar odată în viaţa ta. Asta mi se întâmplă mie acum. Am o colegă care e cuplată cu un tip absolut perfect ( din punctul meu de vedere ) pe care l-am văzut doar o dată, dar din cauza a tot ce-mi povestea ea despre el şi cum se poartă cu ea şi cum se manifestă el în general, am simţit dorinţa aia nebună de a-l avea doar pentru mine ( sunt capricorn cu ascendent în capricorn, iar capricornii sunt exagerat de posesivi ) şi tot ce simţi atunci când eşti îndrăgostită de cineva. Şi mi se pare aberant, adică eu doar trăiesc cu iluzia că aş fi îndrăgostită ( sau ceva de genu' ) şi bineînţeles că-mi face rău. Totuşi, nu ştiu din ce cauză ni se întâmplă asta... ori ceva cu hormonii, ori nu ştiu... eu tind să cred că la mine ţine de orgoliu şi nivelul de inferioritate sau superioritate. Ceva gen " Eu îl merit pentru că sunt mai bună şi ne-am potrivi de o mie de ori mai bine". Şi cum eu am tendinţă să-mi doresc să fiu deasupra tuturor şi fac orice e posibil pentru asta, consider că un tip ca cel despre care am menţionat este ideal pentru mine şi imaginea mea ( ştiu, sunt superficială - sunt capricorn, cum am mai menţionat ).
Ăh da, am uitat să zic că acelaşi lucru îl fac şi eu adică aştept să-mi cadă tot din cer, dar nu mereu.
Măh, acum nu ştiu la tine cum e şi ce e, dar te asigur că e cât se poate de normal prin ce treci şi specific vârstei şi pubertăţii. Cred eu 21.

#3
Hm, iubirile de pe net ? sau iubirile de la distanţă ? Adică sunt două chestii diferite. Spre exemplu iubitul meu este Ratsuky de pe zup, chiar aici ne-am cunoscut şi suntem de aproape un an împreună. Ne-am văzut de multe ori şi în vacanţa asta voi merge la el în oraş [ stă la brăila, 4 ore distanţă de ceranovdă ] iar el a venit la mine de vreo 3 ori. Şi eu la el am fost şi viceversa şi mă rog pe noi ne leagă alte chestii, dar în fine, suntem de aproape un an împreună şi familiile noastre surprinzător se cunosc :]]. Am o colegă care la fel a cunoscut un tip el e din Ploieşti, Mihaela e în clasă cu mine şi sunt de 3 ani împreună. Deci relaţiile la distanţă da, pot să existe.

Cât despre subiectul celălalt cu iubiţii de pe net, să ştii că şi eu am trecut prin aşa ceva. La prima vedere e ceva mişto, te simţi bine, dar în realitate nu e aşa. Era un tip de care îmi plăcea, dar am înţeles că nu ne leagă absolut nimic doar nişte emoţii ce ne cheamă, adică sunt doar ataşări faţă de cineva atunci când ne lipseşte iubirea adevărată sau suportul emoţional din partea cuiva de sex opus.

Şi eu am trecut prin perioada aceia când găseam un suport într-o persoană străină.
-

#4
Nu esti singura cu probleme de genul . Eu m-am indragostit pe net...l-am cunoscut pe prietenul meu pe un forum, unde eu eram admin si el era mod...dar nu ne cunoasteam inainte. Ne-am cunoscut din intamplare...am comentat ficul unui user, care este si aici inscris...Gabriela , si apoi a comentat si el, pentru ca citise pentru prima data un fic . Eu i-am trimis un pm si i-am dat adresa zup-ului...ca sa poata citi mai multe ficuri . Mi-a dat add pe mess...si am inceput sa vorbim, am descoperit ca ne intelegem super , si cand ne-am vazut prima data la web , ne-am placut. Azi este un an de cand ne cunoastem...si pe 13 iulie facem un an de cand suntem impreuna . A venit de doua ori la mine,in vacanta de Craciun si in cea de Pasti, eu nu am putut merge la el , am avut multe obstacole si multi au fost impotriva relatiei noastre...dar eu il iubesc foarte mult, chiar mai mult decat inainte . Distanta nu ma impiedica sa il iubesc, ba din contra...ma face sa il iubesc mai mult 4 . Deci e absolut normal ,cel putin mie asa mi se pare 4

#5
Si mie mi se intampla sa ma indragostesc de cine stie cine. De exemplu, anul acesta m-am indragostit de un tip de la mine din scoala. Nu stiu ce clasa e. Ori a VII-a ori a VIII-a . Nu mai retin asa de bine. Sincer.. de multi ma indragostesc fara sa-mi dau seama : | De multe ori ma si insel.. pentru ca tin la acel cineva ca la un frate, sau doar ca un simplu prieten / amic.
Eu una, chiar credeam ca sunt singura care pateste chestii de genul acesta. Chiar ma bucur ca mai sunt si altii ca mine ^^

#6
So, i'm not a freak.. li se intampla si altora.. mi se intampla si mie.. si mie a inceput sa imi placa de un coleg de la liceu din alta clasa, he's soo cute.. dar nici macar nu ne cunoastem.. adica eu mai stiu cate ceva despre el dar sunt sigura ca el nu stie nimic despre mine. Ne stim doar din vedere, insa nu am vb niciodata. Imi place mult cum arata, felul cum se comporta, seamana cu tipul de baiat cu care mi-ar placea sa fiu.. coincidenta e ca suntem in aceeasi zodie iar ziua lui e cu 5 zile inaintea zilei mele de nastere. I really like him, dar nu fac nimic in privinta asta.. parca astept ca totul sa cada din cer, cum ati zis si voi >.<
[center][Imagine: Orochimaru-tongue.gif][/center]
[center]大蛇丸[/center]

#7
Si la mine uneori e cazul sa ma " indragostesc " de o persoana ce o vad pe strada si imi zic " Doamne, ce bine arata " si asa imi fac fel si fel de sperante. Sunt genul care este atrasa fizic de o persoana, arata bine, gata, e super ok . . . apoi vine si ce in interior. Poate suna cam ipocrit dar nu sunt asa.
E ca un trent - ceva cul, sa ai iubiti pe net. Si mie imi placea sa am din cauza ca stiam ca in relitate n - o sa am asa o sansa.
Nu sunt sigura de ce . . . insa uneori ma comport ca o indragostita de un baiat ce nici macar nu stiu cum il cheama sau daca ma vazut vreodata. Suna tare ciudat.
Stiu . . . ca si eu uneori vreau ceva adica un baiat doar dupa ce aud ce super si nu mai stiu eu cum. Prietena mea avea un iubit super cute adica . . . era ceva in genul emo, cand il vedeam imi pica gura, iar prietena mea deja se saruta cu el si imi povestea cum si ce au facut. Iar eu o ascultam si imi doream sa fiu in locul ei. .____. Au mai fost si alte exemple...

Acum revenind la iubire la distanta/ pe net.
Nu prea cred in asa ceva . . . Orcand te poate insela, intotdeauna e loc pentru mai bine. Poti sa fi cu el si patru ani ca el poate intr - o zi o sa te insele fara ca tu sa iti dai seama. Da, bine . . . poate din cauza ca nu va vedeti va fi mai mare placerea cand veti " vorbi ", dar niciodata nu vei stii ce face el si cu cine umbla . . . etc.
"Forgive you? Why? It's not like I'm mad or anything. You were the one who got angry; just like you said, I was being too nosy. I've always been like that, not knowing my boundaries. I'm the type who'll water a plant til it drowns."
- Yokozawa Takafumi no Baai, vol. 2

#8
Mie pana acum nu mi s-a intamplat sa ma indragostesc asa...pana in aprilie,in acest an.Eram cu moralul la pamant,tot ce imi doream era sa dispar de pe suprafata pamantului,insa cand l-am vazut pe EL,parca toata acea durere din sufletul meu n-ar fi existat niciodata,si parca in acel moment as fi gasit piesa lipsa din sufletul meu.Mi-a dat puterea sa ma regasesc,datorita lui am invatat ce inseamna cu adevarat iubirea,si am invatat sa traiesc cu adevarat.Iubirea pentru el mi-a dat curajul sa lupt pentru visele mele.Desi el nici nu stie ca exist,pentru mine simplul fapt ca exista,si ca il iubesc,e de ajuns.De ce n-ar exista iubire la distanta?Iubirea apare oricand si oriunde...Doar s-o acceptam.
[/font]Always keep the faith <3

#9
Stati putin, sa ne lamurim O_O
Faptul ca doua persoane se vad accidental pe strada, sunt din acelasi cartier sau invata in acelasi liceu, dar nu-si prea vorbesc nu inseamna ca sunt indragostiti unul de altul(atata timp cat nu si-au impartasit sentimentele, nu se poate numi nimic chiar, decat afectiune sau o atractie reciproca) sau mai ales, iubire. Asta nu-i iubire, sa ne intelegem 71
Iubirea-i un sentiment mult prea frumos si pe care doar inima pura(daca vreti sa ma exprim asa, chit ca radeti) il poate accepta, respectiv intelege. Nu multi inteleg iubirea, pentru ca inca nu au trait-o, dar normal ca o sa vina vremea cand fiecare o sa inteleaga ce e iubirea, ce inseamna sa faci un sacrificiu ca sa fie bine pentru amandoi si asa mai departe. Vorba mamei, toate la timpul lor 21 nu trebuie sa ne grabim!
Iubire la distanta inseamna atunci cand doua persoane nu se vad zilnic, nu sunt din acelasi oras(orase diferite) sau unul e plecat in strainatate cu serviciul/scoala si celalalt acasa, asteptandu-l sa se intoarca sau sa o ia respectivul in strainatate, alaturi de ea/el(si asta doar daca relatia e stransa, puternica si exista comunicare,incredere si iubire intre cei doi parteneri).
Asta-i parerea mea 21 sincer.
Eu traiesc o iubire la distanta si ne iubim in adevaratul sens al cuvantului. Sunt oameni care nu ne inteleg, ne spun chiar sa nu ne mai facem planuri sau sperante ca mai devreme sau mai tarziu tot o sa ne despartim, dar noi ne vedem de vietile noastre, de scoala, familie si de noi, evident si lasam gurile rele sa vorbeasca in continuare, fara sa ne afecteze, pentru ca ei asta spera si asta cred 21 dar nu merge, cel putin nu in cazul nostru.
[Imagine: mboi6o.png]

#10
Huh... Stiu cum e si nu-mi place sa ma laud cu asa ceva. xD Pur si simplu imi placea felul in care vorbea cu mine, nu ma injura, nu spunea nimic idiot de fata cu mine sau mai stiu eu ce. Spunea adesea ca vrea o relatie stabila cu mine, si oarecum l-am crezut, vorbeam la telefon, pana am ajuns sa ne vedem face to face. Si trebuie sa spun ca nu am fost deloc incantata de ceea ce am vazut, chiar deloc ! Arata foarte .. nu stiu, nu vreau sa-l jignesc, dar chiar era urat ! Si de acum pana nu-l vad pe respectivul nu ma mai avant in relatii, pentru ca mi-a luat ceva sa-i explic ca nu vroiam nimic cu el pentru ca nu mi-a placut !
[center][Imagine: 2isxfr.jpg][/center]
Mulţumesc, Abbeh. Ly <3.

[center][Imagine: lh4lc.gif][/center]




Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)