Incercarile destinului

[Claribel]

9.Noi dusmani – Prima parte

Ultimele trei zile din excursia la munte au fost fantastice. Am stat impreuna cu Yuki si ne-am distrat de minune. Chiar imi parea rau ca se terminase. Acum, ma simt mult mai libera stiind ca o am pe Yuki langa mine.

Am ajuns in Tokyo pe la zece seara. Cobor repede din autocar si-l observ pe fratele meu care vorbea cu David. Fug la ei, il salut politicos pe profesor, dupa care imi imbratisez puternic fratele. Mi-a fost foarte dor de el. Dupa ce dirigintele ne spune ca maine vrea sa fim cu totii la scoala si dupa ce imi iau la revedere de la Yuki ma indrept spre apartament. Pe drum, Daniel imi punea diverse intrebari la care eu ii raspundeam mai mult automat. Gandul imi era la Aren, pe care nu-l vazusem deloc de la acel incident. Eram sigura ca nu renuntase si ca planuia ceva. Tot ce puteam face era sa astept sa vad ce o sa se intample. Cand ajungem in fata blocului, eu si Daniel ne luam la revedere de la David, dupa care urcam scarile.
Imediat cum intru in apartament imi pun mainile in cap. Peste tot era o dezordine de nedescris. In sufragerie erau numai cutii de bere, mucuri de tigara si haine azvarlite peste tot, in bucatarie chiuveta era plina de farfurii care asteptau sa fie spalate, pe toata mobila statea un praf de trei degete, iar in tot apartamentul persista un aer inchis.
-Nu pot sa cred! Lipsesc o saptamana, nu mai mult si cand ma intorc gasesc casa intoarsa pe dos. Nu pot sa te las singur nici macar o zi. In curand implinesti 24 de ani si tu te comporti ca un copil mic, ii spun foarte nervoasa.
-Nu mai fi asa de suparata. Am adus niste prieteni si lucrurile au cam scapat de sub control, imi spune acesta punandu-si mainile in jurul gatului meu si sarutandu-ma pe obraz si pe cap.
Oftez usor, dupa care ii dau mainile la o parte si ma duc sa deschid toate ferestrele. Abia se mai putea respira. Il vad pe Daniel indreptandu-se spre camera lui. De fiecare data cand facea vreo prostie si incepeam sa-i fac morala se ducea in camera lui de parca nu se intamplase nimic. Ce puteam face? Asta ii este firea si stiu ca nu-l pot schimba. Ma duc in camera mea, unde ma schimb intr-un tricou alb si lung pana aproape de genunchi, dupa care ma apuc sa fac putina curatenie desi era destul de tarziu. Incep cu bucataria, unde era cel mai usor dupa parerea mea. Cand termin ma indrept cu groaza spre sufragerie. Pun intr-un sac menajer toate cutiile de bere si toate mucurile de tigara, sterg praful de pe mobila, dupa care incep sa strang hainele. Dau perna la o parte si zaresc ceva rosu. Il iau in mana si-l strang cu putere. Acum chiar ca eram nervoasa. Ma indrept cu toata viteza spre camera fratelui meu si intru trantind usa cu putere de perete. Daniel era numai cu o pereche de boxeri pe el si cu un prosop alb in cap.
-Si spune-mi, de cand prietenii tai poarta chiloti tanga rosii? Ii spun aruncandu-i minisculul material rosu in fata.
-Sa stii ca nu-i cea ce pare! Spune acesta pe un ton destul de amuzant.
-De cate ori ti-am zis sa nu mai aduci toate fufele in apartament? Aici nu este bordel. Asa faceai si-n Canada: mereu te gaseam cu cate o parasuta in pat. Daca nu-ti poti potoli hormonii culca-te cu cine vrei, insa la un hotel.
-Surioara, nu este vina mea! Ele vor sa vina...
-Nicio surioara! Daca te prind cu una pe aici... of! De ce incerc eu sa-ti explic? Stii deja prea bine ce a patit ultima cu care te-am gasit. Urmatoare o va incurca si mai rau, ii spun foarte serioasa. Daniel se abtinea cu greu sa nu moara de ras.
-Cum as putea uita? In ziua aceea vroiai sa-mi ceri nu stiu ce si ai intrat in camera mea cum numai tu ai obiceiul. Eu eram numai boxeri, iar biata fata numai in chiloti. Cand te-a vazut a albit la fata, iar tu te-ai inrosit de nervi. Imediat ai apucat-o de coada si ai tarat-o pana in baie de unde ai luat un foarfec si i-ai facut o tunsoare de toata frumusetea. Dupa, ai dat-o afara numai cu o camasa pe ea. Hainele i le-ai aruncat pe fereastra si ai inceput sa tipi ca o omori daca o mai prinzi pe langa mine, spune acesta razand cu lacrimi.
-Ma bucur ca-ti amintesti! Sa nu spui ca nu te-am avertizat, ii zic abtinandu-ma cu greu sa nu izbucnesc in ras.
-Nu e vina mea ca sunt asa de atragator! Imi spune acesta privindu-ma.
-Cred ca mai mult le atrage ce ai in boxerii aia! Ii spun eu amuzanta. Daniel imi zambeste usor, dupa care imi spune ca ar fi bine sa ma duc la culcare. Ii spun noapte buna dupa care ma indrept spre camera mea. Niciodata nu se ferise sa-mi vorbeasca despre viata lui sexuala. Mereu imi spune ce face cu partenerele lui si cum o facea, precum si ca daca afla ca am intretinut relatii sexuale cu cineva inainte sa fiu majoara ma omoara. Daniel imi este mai mult decat un simplu frate. Acesta imi este si mama si tata in acelasi timp si pentru asta o sa-i fiu vesnic recunoscatoare. Fac un dus rapid, dupa care ma bag in pat si incerc sa dorm.

Ma trezesc cand razele soarelui imi intra in ochi. Casc usor, dupa care iau telefonul in mana si-i privesc ecranul. Deodata sar alarmata din pat. Se pare ca mai erau zece minute pana trebuiau sa inceapa orele. Ma indrept cu toata viteza spre dulap, de unde imi iau prima fusta si primul tricou care imi vine la mana. Ma imbrac repede, imi dau cu un pieptane prin par, imi iau ghiozdanul si ies in graba pe usa. Imi salut fratele care statea pe canapea si fuma linistit o tigara si ies pe usa apartamentului. Incep sa alerg pana la liceu. “Ce prostie! Mai am si matematica prima ora.”
Intru vijelios in clasa, iar dupa ce profesoara de matematica imi face o usoara morala ma lasa sa iau loc. Pe la jumatatea orei imi intorc capul spre Aren, care privea spre fereastra. Acesta isi indreapta brusc privirea spre mine. Eu, i-o evit repede, insa aud un mic suras care provine de la el. Dupa ce ora se termina, m-am hotarat sa ies impreuna cu Yuki in curtea liceului.
-De ce ai intarziat? Ma intreba aceasta calma.
-M-am culcat destul de tarziu aseara si am uitat sa-mi pun ceasul sa sune, ii spun repede.
-Inteleg! Stii, vroiam sa te intreb ceva. Este mai mult o curiozitate, spune aceasta destul de incet vrand parca sa nu o aud.
-Orice! Doar ti-am spus ca nu-ti voi ascunde nimic, ii spun presimtind ca are legatura cu ceea ce pot face.
-Mi-ai spus ca Aren te-a facut a lui si ca intr-un fel sau altul te-ai simtit bine, insa si ca ti-a placut cand te-a sarutat baiatul acela, Rayne. Pe care dintre cei doi il placi? Ma intreba Yuki privindu-ma.
Intrebarea ei ma luase pe nepregatit. Nu stiam ce raspuns sa-i dau. Eram sigura ca ma indragostise-m de Aren, insa intrebarea care mi-a pus-o m-a facut sa realizez ca simteam ceva si pentru Rayne. Nu stiam daca este tot iubire, sincer, nu stiam nici daca ceea ce simt pentru Aren se poate numi iubire. Tot ce stiam era ca aveam parte de un sentiment nou atunci cand eram in preajma lor sau doar cand ma gandeam la ei. Vad cum Yuki statea langa mine si inca astepta raspunsul meu.
-Nu stiu! Ii raspund incet, lasand privirea in jos.
Aceasta nu mai spune nimic, iar atunci cand aude clopotelul ma ia de mana si ma trage dupa ea in clasa. N-am prea fost atenta la orele ce au urmat si greu am realizat ca mai aveam de stat numai doua ore. Nici nu stiu cand trecuse asa de repede timpul. In minte imi rasuna inca intrebarea lui Yuki: “Pe care dintre cei doi il placi?”. Inca nu aveam niciun raspuns, poate si din cauza ca nu stiam ce insemn eu pentru ei. Credeam ca pentru Aren sunt doar o alta fata cu care si-a satisfacut poftele, o jucarie pe care vrea s-o foloseasca pana nu-i mai este de folos sau pana apare alta mai buna; iar pentru Rayne doar un mijloc prin care isi poate duce razbunarea la bun sfarsit, o arma cu care putea sa uite trecutul. Oare asta insemnam pentru ei? Totusi, inima nu ma lasa sa cred asta. Atunci cand m-au sarutat nu am simtit nimic rau ci doar sinceritate, puritate.
Starea mea de meditatie este intrerupta de o multime de voci care susoteau. Ma uit in jur si imi dau seama ca ma aflam pe holul mare al liceului. Ma indrept spre grupul urias de elevi care stateau stransi in jurul televizorului ce statea pe un suport prins undeva la mijlocul peretelui. Undeva prin mijlocul multimii o observ pe Yuki, precum si pe Aren cu Ikuto. Dupa ce reusesc sa-mi fac loc printre cativa tineri, imi pun usor mana pe umarul prietenei mele.
-Ce se intampla? O intreb pe Yuki si incerc sa-mi fac loc pentru a putea vedea si eu. Deja ii atrasem atentia roscatului si prietenului lui.
-Aya! Imi rosteste aceasta numele speriata.
Neintelegand de ce era in starea aceea, imi indrep privirea spre ecranul televizorului. Ochii mi se maresc si incep sa tremur. Vad cum Aren si Ikuto se uita la mine neintelegand de ce reactionez asa. Imi indrept din nou privirea la televizor. Tocmai era o prezentare in direct aproape de centrul orasului. Pe chipul reporterului, un barbat cu mustata si ochelari, era intiparita teama. Imi puteam da seama ca cel ce filma totul tremura foarte tare. In spatele reporterului se putea zari oameni care fugeau disperati si care tipau in continuu. Unele cladiri erau darmate, iar altele erau in flacari. Deodata vad cum o mana uriasa il apuca pe barbatul cu ochelari si cum se aude un tipat de teama, urmat de caderea camerei, care continua totusi sa filmeze. Cel ce-l apucase pe reporter era un monstru destul de asemanator cu cel care l-am infruntat in padure. Totusi, era mult mai mare si mult mai infricosator. Reporterul incepu sa tipe si sa se zbata, insa creatura ce-l tinea incepu sa-l stranga din ce in ce mai tare. Intr-un final il arunca cu putere intr-o cladire. Era clar ca nu avea cum sa supravetuiasca.
-Nu se poate! Spun eu repede, dupa care ies din multime. Dau sa urc scarile spre etajul al doilea al liceului, insa sunt oprita de o mana. Ma intorc panicata si o observ pe Yuki in spatele ei aflandu-se Aren si Ikuto.
-Unde te duci? Ma intreaba aceasta repede.
-Ma simt rau. Ma duceam la cabinetul medical, poti sa vii si tu, ii spun eu repede.
-Bine!
Imediat o trag dupa mine. Cand ajungem in fata usii cabinetului, privesc inapoi pentru a fi sigura ca cei doi nu ne-au urmarit. Deschid usa repede si intru alaturi de Yuki. Il vad pe David care privea si el difuzarea. Acesta opreste televizorul si se apropie de mine. Pe chipul lui nu se citea deloc teama, probabil pentru ca la viata lui vazuse si mai rele. Era chiar foarte calm sau asa vroia sa dea impresia.
-Ma gandeam eu ca vei veni, insa domnisoara ce cauta aic? Ma intreba David tintuind-o cu privirea pe Yuki.
-Nu trebuie sa-ti faci griji, stie totul. Insa acum trebuie sa facem ceva. Acel monstru distruge totul in calea sa. Ai vazut ce i-a facut acelui om? Cine stie cati au mai fost inaintea lui si cate vor mai fi, ii spun eu pe un ton ridicat.
-Daniel trebuie sa ajunga in orice moment. Pana atunci sa-ti arat ce-am pregatit. M-am gandit ca daca vor mai aparea monstii ca cel din padure nu-i veti putea invinge numai cu ajutorul abilitatilor pe care le aveti. Asa ca am facut cateva dizpozitive, spune acesta insa se opreste cand aude usa deschizandu-se.
-Ma bucur ca ai venit! Ii spun fratelui meu.
-Se pare ca avem probleme mari, spune acesta serios.
-Deci dupa cum am zis mai devreme, am creat niste dispozitive. Pistolul acesta este pentru tine, Daniel. Contine zece gloante, iar fiecare glont are puterea unei grenade. Dupa care mai am sa-ti dau acest inel, care atunci cand ii intorci aceea piatra neagra spre stanga creaza in jurul tau un camp de forta. Pentru tine, Aya, am o sabie. Este facuta dintr-un metal care nu-i de pe pamant, este foarte rezistenta si poate taia totul. Asta-i tot, ne spune acesta inmanandu-ne armele.
Iau sabia si o privesc, dupa care o scot din teaca. Era o sabie lunga si foarte ascutita. Chipul mi se reflecta in ea.
-Dar cum o sa se lupte fara sa fie recunoscuti mai tarziu? Intreba repede Yuki.
Atat eu, cat si Daniel ne uitam la ea uimiti. Era clar ca nu ne trecuse prin minte acest amanunt. Nimeni nu trebuia sa afle cine suntem, insa cum? O alta intrebare de-a prietenei mele, care ma punea pe ganduri.
-M-am gandit si la asta, spune profesorul David dandu-ne niste costume.
O iau pe Yuki si intru in incaperea unde se tineau medicamentele si ma schimb. Costumul meu era compus dintr-o pereche de pantaloni negrii pana la genunchi, o curea albastra, un maieu negru cu cateva dungi subtiri albastre, o pelerina neagra care avea o gluga ce se putea incheia cu un fermoar pana peste nas, vazandu-se numai ochii si o pereche de cizme negre. Yuki se uita la mine si imi spune ca sigur nu ma poate recunoaste nimeni. Iesim si-mi indrept privirea spre fratele meu. Costumul lui era asemanator cu al meu, diferenta fiind ca el avea tricou si pantalon lung care era bagat in cizme. Dupa ce imi pun teaca la curea si fratele meu isi pune pistolul undeva la spate ne pregatim sa iesim pe usa.
-Ai grija! Spune Yuki privindu-ma speriata.
Imi puteam da seama ca se temea, doar avea si motive. Ii zambesc usor, dupa care plec. Am iesit pe poarta din spate a liceului pentru a nu fi observati. Ma sui in masina repede, iar Daniel porneste si accelereaza imediat. Speram sa nu fie prea tarziu.