Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Identitati secrete

#1
Salut! Nu ma asteptam sa postez povestea asta atat de repede, dar din cate mi-am dat seama, o asteptati. Asta este partea a treia din IJWLY (oarecum), insa se va axa mai mult pe viata lui Philippe. Ficul este impartit pe parti. Fiecare parte poate sa aiba unul sau mai multe capitole (depinde de cum evolueaza actiunea). Daca nu luati in considerare prologul, povestea incepe cu cativa ani inainte ca Philippe sa-l cunoasca pe Ray, deci voi incerca sa prezint si prietenia dintre Philippe si Jesse, dar si modul in care P. Si R. au ajuns impreuna. Totusi, voi prezenta si viata lui Gabriel si "relatia" lui cu Philippe (pt ca da, asa cum ati ghicit, chiar exista o relatie, doar ca nu cred ca e cea la care v-ati asteptat, cel putin nu de la inceput). In fine, nu va mai plictisesc. Lectura placuta!
Ahhh P.S.:daca vor aparea scene in care Jesse sau Ray au alte interese amoroase decat cele cu care sunteti obisnuiti sau daca se comporta altfel decat pana acum, pls sa nu-mi dati in cap. Totul se intampla inainte de a-i cunoaste pe Blake, respectiv Kyle.

Gen: Yaoi, Romance, Thriller;
Varsta: +16,+18;
Comentarii: am spus tot ce vroiam sa spun;
Critica: cum/cand/ce/daca doriti;

Prolog


Al Mukalla, Yemen
-
Ce naiba cauti aici? Vocea rasuna ca un ecou, lovind cu salbaticie peretii cladirilor joase ce margineau strada ingusta, pavata doar pe alocuri. Pasii celor doi barbati rasunau gol in tacerea care ii inconjura. Lumea parea sa stea in loc, singurele lucruri aflate in miscare fiind doar ei si urmaritorii lor.
-Nu puteam sa te las singur. Suntem in chestia asta impreuna, iti amintesti? veni raspunsul prompt al celuilalt.
Avantajul de cateva zeci de secunde in fata celor care ii urmareau nu era suficient pentru a-i proteja de gloantele care suierau neincetat in jurul lor. Iar ei continuau sa alerge intr-un ritm innebunitor, fiind amandoi constienti cat de aproape erau si cat de mare era pericolul acum. Inima le bubuia in piept, respiratia sacadata le ranea plamanii care cerseau aer, in timp ce membrele obosite de atata efort incepeau sa-si piarda agilitatea, pe masura ce pasii ii purtau cat mai departe de inima micutului oras, spre stradutele din ce in ce mai pustii ce duceau inevitabil spre port.
Alergau asa cum nu alergasera de mult. Alergau pentru ca stiau ca in sfarsit misiunea lor se sfarsise si ca acum, mai mult ca niciodata, aveau o sansa. Si nu orice fel de sansa, ci sansa la care visasera inca de la inceput, inca de cand isi alesera acest mod de viata, aceasta identitate, ce fusese atat un blestem, cat si o binecuvantare.
Alergau din rasputeri, fara sa clipeasca, cu ochii larg deschisi pentru a aticipa noile amenintari ce ii pandeau din umbra. De-o parte si de alta a strazii felinarele licareau ca niste licurici ce erau pe punctul de a-si lua zborul. Drumul pe care erau urca usor in sus, facand alergatul mai dificil, apoi cobora intr-o panta destul de abrupta spre atat de cunoscutele faleze de aur ale Yemen-ului. Briza calduta si usor sarata a marii ii lovi drept in fata si le matura parul umed din cauza transpiratiei de pe frunte. Parca raspunzand unei chemari, amandoi se oprira si-si lasara privirile sa se inece in privelistea micutului port ce ii astepta. De sus, de unde se aflau ei casele micute, darapanate aratau ca niste mici pete albe rasfirate de-a lungul zarii intunecate. Undeva, la orizont se putea observa prima incercare a soarelui de a alunga noapte. Un pescarus trecu in zbor pe langa ei si se aseza pe cladirea din dreptul lor. Felinarele licarira de cateva ori, inainte de a se opri de tot si de cufunda intreaga zona in bezna. Singurul lucru care se mai putea vedea era dara violeta de dincolo de mare, semn ca ziua era aproape. Amandoi trasera cu nesat aer in piept, umplandu-si plamanii pana la refuz cu acel dulce elixir al vietii, apoi doar pentru o fractiune de secunda privirile lor se intersectara. Nu aveau timp de cuvinte, insa nici nevoie. Se cunosteau atat de bine, atat de intim, atat de profund, incat cuvintele nu-si aveau locul in lumea lor.
Barbatul mai in varsta il prinse pe celalalt de mana si il trase dupa el pe panta pe care o forma drumul. Picioatele lor isi recapatasera, macar partial, puterea si agilitatea, permitandu-le sa se miste repede, silentios si cu grija. In urma lor inca se auzeau pasi, insa sunetul era din ce in ce mai difuz, fiind inghitit de urletele valurilor ce se spargeau de partea stancoasa a falezei, ce marginea portul in partea de est. Cei doi, profitand de adapostul intunericului, taiara drumul si cotira pe o poteca laterala ce le deschidea calea spre labirintul casutelor tipice oraselor de port. Isi lipira trupurile de peretele celei mai apropiate case si trasera adanc aer in piept de cateva ori, pana cand respiratia le reveni cat de cat la normal.
-Trebuie sa ne indreptam spre est de-a lungul falezei. Acolo ne asteapta o masina.
Barbatul mai tanar se intoarse spre cel ce vorbise, incercand sa-i zareasca trasaturile fetei, insa, din cauza intunericului nu reusi decat sa observe conturul siluetei sale. Totusi, chiar si asa ii era usor sa-si dea seama cat de obosit si cat de aproape de limita era. Nu ar fi trebuit sa-l surpinda. Amandoi avusesera parte de cateva saptamani stresante si mult mai obositoare decat se asteptasera. Aveau nevoie de odihna si de o masa calda.
-Esti sigur? Lucrurile nu par prea roz privite de aici.
-Au fost vreodata lucrurile roz?
-Nu stim exact ce informatii au fost compromise, continua tanarul ca si cum nu auzise replica plina de sarcasm a celuilalt. Ar putea sa ne astepte o nenorocita de armata acolo!
-Ai vreo idee mai buna?
Tanarul se gandi pentru un moment. Ar putea incerca sa se reintoarca in oras, insa era mult prea departe si in scurt timp intunericul se va disipa. Lipsiti de adapostul lui erau niste tinte sigure. Bine, din alt punct de vedere, oricum erau niste tinte sigure. Macar reusisera sa-si pastreze pistoalele, insa nu credea ca le vor oferi cine stie ce ajutor. Isi scoase pistolul din tocul de la brau si il inspecta.
-Aproape gol, zise printre dinti, abia reusind sa-si ascunda frustrarea. Tu cum stai?
-La fel. Barbatul ii imita miscare. Patru, plus cel de pe teava.
-Trei si unul pe teava. Nu stam bine deloc.
Ar mai fi vrut sa adauge ceva, insa vocile urmaritorilor lor se auzeau atat de aproape incat ii ingheta sangele in vene. Inghiti in sec si incerca sa se faca una cu peretele de care se sprijinea, multumind in gand intunericului ce inca era prezent. Aproape imediat il simti pe cel de langa el incordandu-se ca un animal de prada ce isi ia victima in vizor si nu asteapta decat momentul potrivit pentru a ataca.
-Nu cred...
Celalalt barbat ridica mana, semnalandu-i sa taca din gura si sa fie atent. Inghti din nou in sec. Vocile si pasii se auzeau din ce in ce mai aproape. Era sigur ca in cateva secunde cei trei barbati care ii urmarisera pana acolo, vor trece prin dreptul stradutei unde se aflau ei. Trase adanc aer in piept si se pregati. Ridica pistolul si ii trase piedica. Sunetul rasuna in linistea din jur cu un click enervant. Urmari cu atentie miscarile celui de langa el, citind in ele tensiunea barbatului de langa el.
Vocile deveneau enervante asa ca facu ceea ce fusese invatat. Le ignora si isi concentra atentia pe sunetul sau, mai bine zis, pe tempoul pasilor celor trei barbati. Isi inchise ochii si-si deschise cu adevarat urechile, poate pentru prima data in acea seara. Asculta...
Stia deja ca sunt trei, insa din cauza fugii precipitate nu apucase sa afle mai multe detalii despre ei. Desigur, faptul ca in ciuda lampadarelor ce, pana nu demult fusesera aprinse, lumina lor difuza nu reusi sa alunge intru-totul intunericul noptii. Acum, insa reusi sa-i "vada": cel ce mergea inainte era probabil cel mai bine pregatit. Pasii sai usori ca de felina aproape nu se auzeau deloc. Asta insemna ca pe de-o parte avea pregatirea necesara pentru o astfel de misiunea, iar pe de alta, ca era intr-o forma al naibii de buna. De asemenea, era si cel care vorbea cel mai putin. Deschisese gura doar ca sa-i avertizeze pe ceilalti ca fac prea multa galagie. Al doilea avea un mers mai apasat si totusi la fel de hotarat. Banuia ca e la fel de bine pregatit ca si primul, insa ca e posesorul unui trup ceva mai robust, care ii ingreuna sarcina de a fi invizibil. Al treilea insa era cu totul si cu totul o alta poveste. Vorbea mult si, daca tinea cont de sunetul pasilor sai, se afla cu mult in urma celorlalti. Nu ii era greu sa-si dea seama ca el era veriga slaba a triumviratului. Totusi, la fel cum el stia asta, era mai mult ca sigur ca si ceilalti doi barbati o stiu. Deci, asta nu putea sa fie decat o capcana. Erau in stare sa-si sacrifice colegul doar pentru a le da lor impresia ca au o sansa de a scapa.
Isi incorda mana libera in pumn, repetandu-si intruna ca trebuie sa-si pastreze minte limpede, ca trebuie sa gandeasca la rece si sa nu se lase influentat de mediul in care lucru. Oricum, mai mult ca sigur toti trei vor muri de manile lor. Si el era la fel ca ei. Un animal de prada...un nenorocit de criminal. Singura diferenta era ca lucrau in tabere diferite, insa nu mai era atat de naiv ca la inceput, incat sa creada ca el lucra pentru baietii buni. In lumea reala nu existau baieti buni. Existau insa, bani, putere, coruptie si interese politice. Existau si cei ca el care nu faceau altceva decat sa se joace de-a eroii. Se uita cu coada ochilor la partenerul sau, ce inca astepta momentul potrivit pentru a ataca. Nu, nu erau niste eroi. Erau niste nenorocite de eroari ale sistemului in care traiau.
Cand auzi un alt click distinct ce semana al naibii de mult cu cel pe care propriul sau pistol l-a scos, era deja tarziu. Partenerul sau sari intr-o parte ascunzandu-se dupa niste lazi de lemn. El nu avu atat de mult timp la dispozitie. Doua goante ii trecura pe langa cap si se oprira in peretele din spatele sau. Reactionand din instinct se rostogoli in stanga, incercand sa se adaposteasca dupa containerele pline. Ar fi vrut sa traga, insa nu avea certitudinea ca va nimeri. Nu avea destul de multe goante ca sa-si permita luxul de a rata. Stia ca viata lui depindea de arma pe care o tinea in mana. Isi intoarse capul si se uita spre celalalt barbat. Cand privirile lor se intersectara, stiu ca se afla in aceeasi dilema. Isi ridica arma si ii facu semn sa-l acopere. Celalalt dadu din cap intr-o parte si-n alta, spunandu-i mut ca era prea periculos. Insa, amandoi stiau ca nu au incotro...alta iesire nu exista.
Privirile lor se intalnira din nou intr-o confirmare scurta, inainte ca tanarul sa impinga cu picioarele in fata unul dintre tomberoane, luandu-i prin surpindere pe cei trei. Profitand de ocazie sari peste celalalt tomberon si se avanta spre cel mai apropiat barbat, care, asa cum se asteptase, era si cel mai puternic. Il lovi cu patul pistolului peste fata, facandu-l sa cada la pamant, insa nu apuca sa indrepte arma spre el si sa apse pe tragaci. Barbatul mai robust veni spre el, ridicand pistolul Bereta, indreptandul spre capul sau. Stia ca nu era destul de rapid pentru a evita glontele o data ce arma era declansata. Tocmai de aceea ramase pironit locului, cu ochii in ochii celui aflat la pamant.
-Daca te apropii ii voi zbura creierii, spuse intr-o araba fluida.
-Ce te face sa crezi ca-i pasa?! Barbatul de jos aproape scuipa cuvintele.
Tanarul isi dadu seama ca are dreptate. Celalalt nu se oprea. Ba mai mult, se pregatea sa traga. Zambi.
-Oricum, mie nu-mi pasa. Apasa pe tragaci in acelasi moment in care partenerul sau facu acelasi lucru. Sunetul reverbera in alea micuta si praful de pusca se raspandi in aer. Sangele picta peretii, pavajul si hainele lor.
Tanarul se intoarse cu grija spre cel de-al treilea barbat sau...mai bine zis, baiat. Il inspecta printr-o privire scurta. Nu putea sa aiba mai mult de cincisprezece ani. Indrepta arma spre el. Baiatul facu doi pasi in spate si se impiedica. Isi scapa pistolul pe care il tinuse pana atunci in mana, dar nu se intinse dupa el. Mainile ii tremurau atat de tare incat pareau pe punctul de a i se dezmembra. Ochii sai erau mari de groaza. Sudoarea ii se prelingea in jos pe frunte, lipindu-i parul lung de obraji. Respira sacadat.
Tanarul facu un pas si baiatul se lasa in genunchi si-si pleca capul in jos.
-Nu, te rog nu...nu vreau sa mor! araba lui era mai greu de inteles, insa nu imposibil.
-Vei pleca de aici. Vei uita ca ne-ai vazut. Nu ma intereseaza unde dispari.
Baiatul isi ridica privirea spre el, in ea putandu-se observa o licarire de speranta, insa exact in acel moment un alt sunet surd rasuna in tacerea din jur. Tanarul observa momentul in care gontele trecu prin capul baiatului faramitandu-l si pictand peretii cu materia lui cenusie. Trupul inert cazu aproape imediat la pamant cu o bufnitura surda ca o papusa din carpe.
-De ce dracu ai facut asta?
Barbatul mai in varsta iesi din intuneric si se apropie de el. Inspecta tupurile celor trei, apoi isi baga pistolul in toc.
-Ar fi putut sa te impuste, imediat ce i-ai fi intors spatele. Nu avea niciun rost sa-l lasam in viata.
-Era doar un copil, pentru numele lui Dumnezeu!
-Era un ASASIN! Ai face bine sa-ti aduci aminte asta. Hai sa mergem. Trebuie sa ajunge la masina, il zori pe cel tanar.
-Nu mi-am ales meseria asta ca sa omor copii.
-Nu tu ti-ai ales meseria asta, ii aminti cel mai in varsta. A fost aleasa pentru tine.
Tanarul ar fi vrut sa-i intoarca replica insa vazu cu coada ochiului sclipirea argintie a unui pistol. Manat de instinct isi duse mana la brau, insa partea rationala a creierului sau urla ca nu e destul timp. Intr-o fractiunea de secunda vazu totul: pe barbatul robust care nu era tocmai mort, pistolul baiatului ce inca era pe jos, mana tremuranda si plina de sange care il apuca. Trupul fusese mai rapid decat mintea. Se arunca in fata partenerului sau, prinzandu-l de mana si tragandu-l dupa el pe jos, in timp ce cu cealalta mana isi apuca propriul pistol si apasa pe tragaci. Sunetul nu fusese atat de preganant ca celelalte. Nu vazu cand trupul celuilalt cazu de tot la pamant. Nu vazu cand arma ii aluneca din mana. Nu vazu nici groaza din ochii barbatului de langa el, atunci cand fata sa intra in raza lui vizuala. Insa, era constient de respiratia lui sacadata, de umezeala ce-i imbiba partea din fata a camasii si de amorteala care i se raspandea cu repeziciunea in tot trupul. Totusi, nu simtea durerea pe care ar fi trebuit sa o simta. Iar asta nu era niciodata un semn bun...nu pentru unul ca el...
-Hey, tine-ti ochii deschisi. Nu-i inchide. Ma auzi? E un ordin direct, Philippe Lavoisier!
-Datul ordinelor a fost tot timpul specialitata ta, Gabriel, zise cu o urma de amuzament si durere in glas, insa isi tinu ochii deschisi. Privi cerul de deasupra sa, gandindu-se cat de mult timp trecuse de cand vazu o paleta atat de vie de culori. Intunericul fusese alungat, stelele disparusera.
Cand prima raza a soarelui ii atinse fata, ochii sai erau inca deschisi, chiar daca el nu mai era acolo...

"Omul este cel mai putin el insusi,atunci cand vorbeste in propria persoana.Da-i o masca si el va spune adevarul."Oscar Wilde
[Imagine: chibi_5001.gif]
, chibi-ul lui

#2
Interesant , ca totdeauna ,ce pot sa zic!
vedem si noi o parte a luio Phillippe pe care numai tu o stiai,si chiar apreciem asta
Povestea este (iar) captivanta si neasteptata,ma asteptam mai repede sa scrii un nou sezon pt IJWLY(de fapt nu ma asteptam ,imi doream numai )dar cel putin facem (oficial)cunostinta cu P. stii ,ne-ai facut curioase in al doilea sezon,si il aduci intr-o noua lumina(eu,cel putin il vedeam doar ca iubitul mort care il impiedica pe Ray sa-si accepte sentimentele pt Kyle,nu ma lua in seama dar sunt indragostita de RayXKyle "they're so cute")
ma bucur din tot sufletul k ai inceput un noi fic.
Spor la scris si astept next-u(stau cuminte in banca mea ,aparent sunt buna la asteptat...my chronic disease)
xoxo

#3
Inceputul sfarsitului

Mai 1998 - undeva in Romania

Gabriel se trezi cu o durere de cap si cu o senzatie acuta de greata la stomac. Durerea il injunghia peste tot, facandu-l sa-si doreasca sa se afunde din nou in valurile primitoare ale somnului sau ale inconstientei. Incerca sa-si miste membrele insa, aproape imediat, isi dadu seama ca este mai mult decat imposibil. Pentru un moment se gandi ca e legat, insa, lasandu-si ochii in jos isi vazu imediat mainile atarnand inerte pe langa corp. Se incrunta si mai incerca inca o data, insa rezultatul fusese acelasi-nimic. Se incovoie ca un copil in pantecele mamei, inchizandu-si ochii si rugandu-se ca acest cosmar sa se termine o data. Absent se intreba cat timp trecuse de cand era acolo, inchis in acea incapere micuta si friguroasa. Cat timp trecuse oare de cand nu mai vazuse lumina zilei? O saptamana? Doua? O luna? Un an? Nici el nu-si mai amintea. Nu avea cum sa aiba notiunea timpului cand era prins intr-un loc ca acela. Vag isi aducea aminte de lectiile de religie pe care fusese nevoit sa le asculte in copilarie. Profesorii si preotii care veneau la ei la scoala le povestisera adesea, de cele mai multe ori cu voci grave, ca acolo undeva, la fel cum exista un Rai, exista si un Iad si ca cei nevrednici vor petrece o eternitate prinsi in flacarile lui. Totusi, el stia ca nu e adevarat. Iadul nu era un loc fierbinte, nu era un loc unde mergi dupa ce mori. El exista chiar acolo, chiar atunci. La naiba, traia in el de atata timp! Iadul sau personal era acea incapere micuta, fara geam si fara usa, frigul si umezeala care ii intrasera in oase in perioada dinainte sa fie aruncat aici, cimentul rece pe care dormise atatea noapti, vocile batjocoritoare ale tortionarilor sai si durerea de a sti ca pentru toti cei ce il cunosteau era mort. Ii trebuise ceva timp sa inteleaga si sa se impace cu idea ca nimeni nu va veni sa-l caute si sa-l salveze din acest Infern in care nici el nu stia cum intrase. Isi aducea aminte atat de bine ziua cand ii aratasera articolul din ziar. Atunci inca mai avea sperante. Inca mai credea ca poate fi salvat, insa titlul de prima pagina scris cu litere mari, ingrosate ii dovedise cat de mult se insela:

Fiul deputatului Dragomiroiu mort in accident de masina deosebit de grav!


-Dar...sunt viu! Nu am murit! Traiesc!, urlase cu oroare simtind pentru prima oara cum un graunte de frica ii incolteste in suflet. Fusese legat inainte de a i se arata articolul. Insa nu ii mai pasa nici de fetele sfidatoare care il priveau, nici de legaturile care ii muscau incheieturile sangerande. Se smuci cu putere, aproape daramand scaunul pe care statea. Vroia sa ia acel ziar si sa-l rupa in bucatele. O mica parte din mintea sa isi soptea ca daca va face asta, daca va distruge acea dovada a mortii sale, se va putea intoarce inapoi la viata sa, la familia ce sigur il astepta. Nu puteau sa creada ca a murit. Nu avea cum sa fie mort! Era chiar acolo! De ce il abandonasera?!
Insa legaturile erau prea stranse. Il tinusera lipit de scaun. Nu conta cat de mult se zbatea, cat de mult urla si injura. Era prins. El o stia, la fel si cei ce il priveau.
-Esti mort pentru ei. Asta e tot ce conteaza, spuse una dintre persoanele prezente. Gabriel nu putea sa spuna cu siguranta daca era barbat sau femeie. Avea o voce groasa, insa nu tocmai masculina. Totusi, era ferma si calculata. Nu vorbea mult si nici in van. Spunea doar ceea ce vroia, in propozitii cat mai scurte si mai simple ca si cand incerca sa economiseasca energie.
-De ce imi faceti asta? Cine...cine sunteti?
-Cand vei fi cu adevarat dispus sa afli, iti vom spune. Pana atunci vom astepta, raspunse cealalta persoana. Gabriel isi miji ochii, incercand sa vada dincolo de lumina puternica a reflectoarelor ce ii fusesera bagate in ochi. Se simtea ca intr-un film politis prost unde suspectul era interogat de un politist bun si unul rau. Insa, asta nu era un film, iar el nu era un suspect. La dracu, el era victima acolo!
-Tatal meu nu va permite niciodata una ca asta! Aveti idee cu cine aveti de-a face?! Aveti idee ce se va intampla cand va afla ce ati facut?!
Abia cand una dintre cele doua persoane prezente incepu sa rada, reusi sa-si dea seama ca e barbat. Rasul sau gros, batjocoritor rasuna in camera si ii umplu urechile pana la refuz. Gabriel isi dadu seama in acea fractiune de secunda ca daca sperase ca afirmatia lui ii va speria, se inselase amarnic.
-Stim cine esti tu si cine este tatal tau. Probabil te cumoastem mai bine decat te cunosti tu insuti. Tocmai de aceea te-am ales.
-Ales pentru ce?
-Toate la timpul lor, tinere domn. Toate la timpul lor...
Cele doua siluete iesira din camera lasandu-l singur. In scurt timp lumina se stinse, iar el ramasese captiv in intuneric si, de atunci, intunericul fusese singurul lui confident.
Nu-si amintea cand fusese dezlegat si mutat in celula in care era inchis acum. Nu-si amintea aproape nimic. Era greu sa o faca cand nu putea sa vada altceva decat intunericul ce ameninta sa-l inghita din nou.
Pierdut in ganduri, isi dadu seama ca simturile i se reintorceau in membre, abia dupa ce muschii bratelor incepura sa-i trasara. Senzatia inconfortabila, deveni de-a dreptul dureroasa pentru cateva momente, inainte de a se potoli aproape de tot. Gabriel injura si incepu sa-si flexeze bratele, incercand sa inlature de tot amorteala. Imediat ce isi recupera mobilitatea partii de sus a corpului, trecu la partea de jos, intinzandu-si picioarele si aducandu-la inapoi langa corp, pana cand ajunse la concluzia ca se poate ridica fara sa cada.
Cu mana tinandu-se de peretele cel mai apropiat se puse in genunchi, apoi, incet, incet, isi ridica un picior, urmat de celalalt, pana cand se vazu stand in capul oaselor. Tremurul membrelor il deconcentra, insa nu se dadu batut. Stia ca trebuia sa se miste si sa-si cerceteze imprejurarule, daca vroia sa iasa vreodata de acolo.
Isi invarti privirea prin camera minuscula si rece. Dupa tot timpul petrecut acolo, ochii sai se obisnuisera cu obscuritatea, fiindu-i relativ usor sa detecteze contururi. Era o camera simpla, doi pe doi, cu podea de ciment si cu o saltea ponosita intr-un colt. Nu exista niciun geam si nicio usa. Inca sprijinindu-se, merse de-a lungul peretului, pipaindu-i suprafata, incercand sa gaseasca ceva, orice, care sa-i spuna cum naiba intrase acolo si intr-un final, gasise. Pe partea opusa a locului unde se aflase el, exista o fanta in perete. Nu mare, dar urmarindu-i desfasurarea cu buricele degetelor, nu-i fusese greu sa inteleaga ca aia era defapt o usa. O usa fara maner, mai bine zis.
Ofta si se lasa sa alunece de-a lungul peretului, pana cand ajunse din nou sa stea pe cimentul rece. Isi ridica picioarele la piept, le cuprinse cu bratele si isi odihni fruntea pe genunchi. Nu avea niciun rost sa incerce sa sparga usa. Trebuia sa astepte si sa-si conserve energia. Cineva va veni. Era sigur de asta. Doar nu ii dadusera viata peste cap ca mai apoi sa-l lase sa moara acolo.

-De ce crezi ca este atat de special? Darius Adamante
Barbatul micut, durduliu, imbracat intr-un costum de cea mai buna calitate, ce era partial acoperit de un halat mare, alb ce falfaia in jurul lui la cel mai mic pas, zambi enigmantic la scepticismul colegului sau. Ochii sai mici, ascunsi in spatele lentilelor groase se intoarsera spre cele doua monitoare din camera si zambetul i se largi. Gabriel Dragomiroiu, ultima lor achizitie in materie de recruti, fusese din nou legat, in urma unei iesiri violente cu totul neasteptata, cel putin pentru unii.
-Uita-te la el. Ii arata primul monitor. Si-a revenit la cateva minute dupa ce i-am administrat ultima doza din drog. Darius se incrunta si pastra tacerea. Pe frunte ii aparura doua cute adanci, ce indicau ca se gandeste intens la ceva.
-Asta nu dovedeste nimic, Vlad.
Vlad isi pastra mina amuzata si derula inregistrarea inainte. Il cunostea pe Darius de vreo cinci ani, cand fusese recrutat de IBA pentru a conduce sectia din Europa de Est. Adamante se tinea inca bine, la cei aproape saizeci de ani ai sai, corpul inalt, bine facut, cu umeri lati si talie ingusta, specifica celor din Fortele Speciale, nu-si pierduse din tarie de-a lungul vremii. Ochii sai albastri, reci si calculati priveau monitorul cu atata intensitate, incat Vald credea ca intr-un final se va sparge. Insa stia ce il preocupa pe Darius si intelegea. Nici el nu era fosrte multumit de felul in care decursesera lucrurile. Felul in care tratasera ei cazul lui Gabriel Dragomiroiu se asemana prea mult cu modul in care era vechea Securitate trata operatiunile de genul asta. Insa nu avusesera alta sansa. Gabriel Dragomiroiu ar fi putut sa fie implicat in afacerile tatalui sau.
Vlad ofta si zambetul i se sterse de pe buze. Cel putin, asa crezusera la inceput. Insa, dupa accidentul de masina care, defapt, nu fusese un accident, lucrurile se schimbasera, iar Gabriel se transformase dintr-un potential complice intr-o tinta sigura.
-Nu stiu daca va coopera, continua Darius pe acelasi ton. Sti la fel de bine ca si mine ca nu e obligat sa o faca. Putem sterge cu buretele ce s-a intamplat de cand l-am adus aici. Colturile gurii i se ridicara intr-un surs amar. Nimeni nu poate judeca ceva ce nu exista, insa, repeta el, nu il putem obliga sa ni se alature.
-Dar o va face.
-De ce esti atat de sigur?
-Pentru ca doar asa o sa-i protejam familia. Darius, sti la fel de bine ca si mine ca daca cei cu care s-a incurcat tatal sau se vor supara, famila Dragomiroiu va fi maturata de pe fata pamantului. Nu cred ca tanarul Gabriel vrea asta. Am auzit ca sora lui mai mica s-a casatorit abia anul trecut si ca asteapta un copil, iar fratele sau mai mare are deja doi copii, o fetita si un baiat. Am ceva fotografii cu ei. O familie foarte frumoasa. Ar fi pacat...tacu, dar lui Darius nu-i scapa sensul monologului.
-Trebuie sa recunoscu,Vladislav, cei de la KGB stiu cum sa va aleaga.
Barbatul rotofei ridica din umeri.
-Fiecare cu talentele lui.
Darius ofta si-si muta privirea inapoi pe monitor.
-La ce ma uit acum?
-Asteapta putin si vei vedea.
Vlad derula inregistrarea inca putin, apoi ii dadu din nou drumul.
-Uite, asta e la trei ore dupa ce si-a dat seama unde e usa. In tot acest timp nici macar nu s-a miscat. Am fost cu ochii pe el de cand s-a trezit, insa am presupus ca drogurile l-au adormit din nou. Nu e ceva neasteaptat. De obicei cei ce le sunt administrate astfel de substante, nu isi pot coordona miscarile foarte bine in primele 24 de ore de la ultima doza. Insa, pustiul e diferit. Uite.
Darius se uita. Il vazu pe stand nemiscat in aceeasi pozitie, apoi usa deschizandu-se si unul dintre gardieni intrand si tinand in mana o tava cu mancare. Se apleca si aseza tava pe podea. Darius se incrunta. Atunci se intampla. Intr-o fractiune de secunda, Gabriel apuca cutitul de plastic de pe tava, isi incolaci bratul in jurul gatului barbatului in uniforma si apasa cutitul pe marul lui Adam.
-Inteleg...
-Daca a reusit sa faca asta acum, fara niciun fel de antrenament si cu droguri in sistem, imagineaza-ti ce va face dupa ce vom termina noi cu el.
Darius nu-i raspunse.
-Lupta contra terorismului a deveni mai crancena in ultimii ani. Pe zi ce trece apar noi celule. Ca sa le facem fata, uneori trebuie sa jucam ca ei. Nu e corect, nu e moral, dar vrem sa castigam lupta asta. Trebuie sa o castigam...
Darius il aproba printr-o miscare usoara a capului cu ochii inca in monitor. Vazu cand alti doi paznici intrara in camera si-l imobilizara pe Gabriel. Fusese din nou adormit si mutat intr-o incapere mai confortabila. Primul stadiu era complet. Acum trebuiau sa-l castige de partea lor.
Darius ofta.
-Gabriel Dragomiroiu, bine ai venit la IBA.

"Omul este cel mai putin el insusi,atunci cand vorbeste in propria persoana.Da-i o masca si el va spune adevarul."Oscar Wilde
[Imagine: chibi_5001.gif]
, chibi-ul lui

#4
Oh my God! Omfg, omfg, omfg! Asta a fost reactia mea cand am citit primele cateva randuri, reactie care s-a accentuat exponential pe parcurs. Nu-mi vine sa cred ca au trecut atatea ore de cand ai postat fara ca eu sa stiu nimic! De ce nu mi-ai zis? Puteai sa-mi zici! As fi citit imediat. Asa n-am vazut decat acum cand m-am bagat in pat si am pus mana pe telefon >.< Gata, ajunge cu off-topicul. Un capitol foarte interesant ce ofera cateva explicatii suplimentare. Si ca de obicei, si foarte bine documentat. Nu stiu de unde iti iei informatiile, dar ma faci extrem de invidioasa. Eu una nu as avea atata rabdare pentru research... Un motiv in plus pentru care esti atat de buna in ceea ce faci. Acum pic de somn dar promit ca maine revin cu un edit si zic tot ce am de zis. Si daca nu e oficial deja, ma abonez la fiecare fic al tau. Asa ca daca se intampla sa nu observ vreun next, fii buna si anunta-ma te rog! Smile Noapte buna! pupic
There's only one way to get rid of temptation, and
that's to yield to it. (Lord Henry Wotton) - Picture of Dorian Gray, Oscar Wilde


Blog - October Nights

#5
Hey Mira pupic
Ma bucur mult ca ai adus acest fic. Abia astept sa vad cum erau Jesse si Ray inainte sa-i cunoasca pe Blake si Kyle.
Se pare ca ai inceput in plina actiune acest fic, imi place. Prologul m-a lasat cu rasuflarea taiata, Gabriel chiar imi place, iar Phil e atat de, ahh, complicat. Mi-a placut la nebunie replica lui Philippe : " Nu tu ti-ai ales meseria asta, ii aminti cel mai in varsta. A fost aleasa pentru tine. "
Primul capitol a fost interesant. M-au cam enervat cei doi, Vlad si Darius. Saracutul Gabriel, obligat sa intre in IBA doar din vina tatalui sau ( daca am inteles bine, sunt grea de cap in ultimul timp)
Nu sunt prea multe de comentat pentru ca ficul e abia la inceput.
Astept nextu ( poate ajung sa-l inteleg pe Phil)
Bafta la tastat draga hug

#6
Am fost curioasa de acest fic inca de cand ai intrebat daca ne-ar interesa. Abia astept sa aflu mai multe despre trecutul lui Jesse si al lui Philippe! Abia astept sa citesc despre relatia lui Philippe cu Gabriel! Am atatea intrebari care sper sa-si gaseasca raspunsul in fic: Gabriel si Philippe au fost impreuna inaine sa Philippe sa fie cu Ray? Jesse a mai fost cu un baiat inainte de Blake?(altfel nu vad cum a putut la inceput sa-i spuna fara probleme ca i-a placut primul lor sarut) Cum a intrat Jesse in IBA? Cat de repede ii va ierta Gabriel? Cum se va intalni cu Philippe? Din ce cauza a "murit" Philippe si ce s-a intamplat de fapt? etc. Mor de curiozitate! Spor la scris!
[Imagine: tumblr_mq6sbubRgR1stc76eo1_1280.jpg]
Are you surely not lying, little Biersack?

#7
***

Doua ore mai tarziu usa celulei lovi peretele cu o izbitura surda. Gabriel isi deschise ochii si isi privi nou vizitator circumspect. Era inalt, chiar mai inalt decat el si dupa standardele multora el era un munte de om, bine facut, cu umeri lati si o talie ingusta in ciuda varstei inaintate. Gabriel aprecie ca are in jur de cincizeci, poate chiar saizeci de ani, daca era sa ia in seama ridurile de expresie si parul aproape in totalitate carunt, insa barbatul nu avea nici aerul, nici caldura unui bunic. Ba din contra, Gabriel l-ar fi comparat mai degraba cu un soldat din Legiunea Straina.
-Dupa cum probabil ti-ai dat seama, nu te afli nici intr-un spital, nici intr-o inchisoare, cu toate ca ai merita cateva nopti la racoare pentru cascadoria pe care ai facut-o pe strada.
Gabriel se incrunta.
Sari din pat direct in picioare, regretand insa imediat miscarea imediat ce valurile de greata si ameteala il acaparara.
-Accidentul de masina nu a fost din vina mea! zise printre dinti. Masina voastra mi-a intrat in fata! Cine naiba sunteti? De ce m-ati rapit? Ce vreti de la mine?
-Pui prea multe intrebari. Daca vrei sa supravietuiesti in locul asta, trebuie sa inveti sa taci sis a asculti.
-M-ati ucide?
-Nu ai fi nici primul, nici ultimul.
Gabriel inghiti in sec si se aseza inapoi pe marginea patului.
-Cineva o sa-si dea seama. Nu o sa scapati nepedepsiti. Tatal meu...
-Are prea multe pe cap acum. Nu mai are nevoie si de tine.
Gabriel incerca sa-si mentina calmul, insa incordarea instantanee a maxilarului ii trada nelinistea.
-Cine sunteti? Vocea sa isi pierdu din sonoritate, insa pastra acelasi grad de frustrare.
-Ma numesc Darius Adamante si sunt directorul de operatiuni a IBA-ului, filiala Europa de Est. Darius zambi cand nu primi niciun comentariu si continua: IBA vine de la...
-Biroul International Atitero, il complete Gabriel, facandu-l pe Darius sa se opreasca sis a-l priveasca intrebator, poate chiar putin uimit.
-Nu ar fi trebuit sa sti asta.
-Iar voi nu ar fi trebuit sa existati, contracara Gabriel pe acelasi ton. Isi duse mana la tample si incepu sa le maseze, incercand sa-si alunge migrena. Simtind intrebarea care plutea in aer, ofta si continua: l-am auzit pe tatal meu discutand cu unul dintre asociatii sai in urma cu cateva saptamani inainte de accidentul meu. Au mentionat numele asta sau ceva asemanator. Ridica din umeri, injurand incet cand durerea il izbi pana in maduva oaselor. Trebuia sa-si aduca aminte sa nu mai faca asta pana cand nu i se vindecau vanataile. Am facut niste cercetari pe cont propriu dupa aceea.
-Si ce ai aflat?
-Nimic. Asta mi-a demonstrat ca existati. Insa nu am fost mai curios decat atat. E greu sa te rafuiesti cu organizatiile sau cu persoanele care nu exista. Cel ce nu exista nu poate plati pentru faptele sale, nu-i asa, domnule Adamante?
Darius era impresionat. Inainte sa intre in celula, isi imaginase ca va avea sa recurga la fel de fel de tertipuri si amenintari pentru a discuta cu Gabriel Dragomiroiu, insa baiatul parea sa inteleaga mai multe decat lasase sa se vada. Daca ar spune ca e impresionat, ar fi putin. In acea fractiune de secunda, isi dadu seama ca Vladislav avusese dreptate. Daca Gabriel Dragomiroiu va allege sa treca de partea lor, vor avea numai de castigat.
-Intradevar. Ai o putere de deductie destul de buna pentru cineva...
-...care lasa impresia ca se foloseste de prietenii taticului pentru a avansa? Gabriel zambi. Nu putem sa ne dam toate cartile pe fata de la inceputul jocului. Nici dumneavoastra nu ati facut-o. M-ati tinut aici de naiba stie cand in niste conditii despre care nu vreau sa vorbesc. Gabriel simtea cum prinde curaj cu fiecare cuvant rostit. Nu era cea mai intuitiva persoana din lume, insa stia cand poate sa forteze nota sic and trebuie sa se dea la pamant. Barbatul din fata sa era impresionat. Se vedea in postura sa, in ochii albastri, reci ce il masurau din cap pana-n picioare si din modul in care isi tinea mainile relaxate langa corp.
-Adevarat, domnule Dragomiroiu. Dar totul are un scop.
Gabriel se incrunta.
-Si care e scopul dumneavostra?
-Toate la timpul lor, tinere. Momentan nu vreau decat sa sti ca aceste conditii -se uita in celula si stramba din nas- se vor schimba, daca esti dispus sa discuti cu mine.
Insa Gabriel nu pica in plasa, dar Darius nici nu se asteptase sa o faca. Nu atat de repede, cel putin.
-Sa discutam despre ce mai exact?
Darius il privi in ochi pentru un moment, cantarindu-si cu grija optiunile. Poate era mai bine sa dea cartile pe fata.
-Despre tatal tau.
Inainte ca Gabriel sa apuce sa-i raspunda, se intoarse pe calcaie si se indrepta spre usa.
-Te astept intr-o ora in biroul meu, ii arunca peste umar si disparu, lasandu-l pe tanar din nou singur si cu mai multe intrebari decat raspunsuri.

*

Darius se uita la ceasul de pe perete. Trecusera aproape 50 de minute de cand vorbise cu Gabriel. Isi dadu jos ochelarii si ii aseza pe birou, masandu-si absent cu degetele nasul. Incepea sa simta oboseala. Se intreba intr-o doara cat timp trecuse de ultima data cand dormise o noapte intreaga si, asa cum se astepta, nu-si mai putea aduce aminte.
-Imbatranesc, spune in soapta, privindu-si resemnat reflexia din geam. Uneori se gandea ca ar fi fost mai bine sa iasa la pensie atunci cand i se oferise posibilitatea in urma cu doi ani. Daca ar fi acceptat, acum ar fi fost acasa la el, inconjurat de nepotii sai ce inca era in vacanta de paste si s-ar fi bucurat de cateva zile nebunesti petrecute in famile.
Insa, nu aceea fusese decizia lui. Alesese sa mai ramana pentru cativa ani si sa preia fraiele agentiei. Nici acum nu stia exact ce fusese in mintea sa cand fusese de acord cu termenii care ii fusesera impusi atunci sau cu responsabilitatile ce cazusera pe umerii sai.
In mod cert isi pierduse mintile.
Ofta si isi inabusi un cascat.
Nimic nu mai putea fi schimbat acum. Nu avea de cat sa traga de el pentru inca cel putin opt ani si sa puna aceasta filiala pe picioare, apoi, daca va mai trai se va putea bucura de cativa ani de odihna binemeritata.
Se indeparta de geam si se aseza pe scaunul de la birou, ce scoase un scartait distinct, aproape enervat. Zambi cand isi aminti cat de mult insistase Vladislav sa-si cumpere altul cand discutasera despre ultimul buget ce trebuia aprobat.
Pufni. Ii placea scaunul asta. Era vechi si bun si comod si mirosea a piele si a folosit. La fel ca si el. Nu ar fi stiut cum sa foloseasca un scaun nou, modern si nici nu vroia sa invete. Era prea batran pentru asa ceva. Scaunul acela era unul dintre putinele lucruri personale pe care avusese voie sa le aduca acolo. Tinea mai mult la el decat la pistolul de la brau si acela ii salvase viata de cateva ori in ultimii ani.
Scaunul de piele fusese un cadou de la sotia sa cu ocazia primei sale promovari importante si chiar daca pistolul insemna poate, de cele mai multe ori, diferenta dintre viata si moarte pentru cineva ca el, acel scaun era singura amintire pe care o mai avea de la scumpa sa sotie si nu avea de gand sa renunte la el.
Darius tresari cand auzi bataia usoara din usa. Isi aseza din nou ochelarii pe ochi si se lasa mai bine pe spatarul scaunului.
-Da.
Un tanar slabut, ce nu avea mai mult de 25 de ani, isi baga capul si ii zambi.
-Imi cer scuze ca va deranjez, domnule, dar Gabriel Dragomiroiu este aici.
Darius ii intoarse zambetul.
-Spune-i sa intre. Si, Marius...
Tanarul se opri.
-Da, domnule?
-Poti sa pleci acasa. E deja tarziu.
Tanarul il aproba printr-o miscare usoara a capului, dupa care deschise usa si il lasa pe Gabriel sa intre, inainte de a o inchide dupa el.
Acesta se opri in fata biroului fara sa spuna nimic. Ochii sai cercetara rapid incaperea micuta, ramanand cel mai mult pironiti pe geamul din spatele lui Darius. Barbatul isi reprima micul zambet ce dorea sa-si faca aparitia. Stia ce gandeste. Libertatea!
Gabriel era in custodia lor de aproape o luna si, avand in vedere tratamentul pe care il primise, fusese o luna al nabii de lunga.
-Ia loc, Gabriel, il indemna barbatul, aratandu-i scaunul din fata sa.
-Prefer sa stau in picioare. Multumesc.
-Va fi o discutie lunga si scuza-mi impertinenta, dar nu cred ca vei rezista atat de mult in picioare. Pari a fi pe punctul de a te prabusi.
-Imi pare rau ca vedere mea va produce asemenea ganduri, dar vedeti dumneavostra, gazdele mele nu au fost tocmai ospitaliere cat timp am locuit aici. Nu sunt in totalitate responsabil pentru starea deplorabila in care ma prezint la aceasta -ezita un moment- intrunire de afaceri, banuiesc ca vreti sa-i spuneti, nu-i asa?
-Ai dreptate. Nu am fost ospitalieri, dar nici tu nu ai fost foarte maleabil.
-Barbatii din familia mea nu sunt de obicei maleabili, domnule Adamante. Dumneavostra ar trebui sa stiti asta cel mai bine.
Darius incepu sa rada. Sunetul gutural, lipsit insa de amuzament se lovi de pereti si reverbera in camera, facandu-l pe Gabriel sa scrasneasca din dinti.
-Din contra, tinere, barbatii din familia ta sunt foarte maleabili. Tu esti singurul care tine inca la sistemul sau de valori morale.
-Barbatii din familia mea sunt politicieni. Ei nu au valori morale. Singura valoare pe care o recunosc e cea a banului.
-Si tu esti diferit?
-Nu. Sunt la fel ca ei. Singura diferenta e ca eu imi asum riscul sinceritatii.
-Un risc cam mare in lumea in care traim, nu crezi?
Gabriel zambi. Renunta la idea de a sta in picioare si se aseza pe scaunul din fata lui Adamante. Isi sprijini coatele pe birou si il privi pe barbat in ochi cand ii raspunse:
-Am consumat deja prea multe resurse de cand sunt aici pentru a supravietui. Imi cer scuze daca refuz sa le consum si pe cele intelectuale ca sa va amuz. Tacu un moment, inainte de a continua: Ce vreti de la mine?
Trece direct la afaceri, gandi Darius multumit. Poate lucrurile vor merge mai usor decat se asteptase intr-o prima instanta.
-Cooperare.
-Pentru ce?
-O sa fiu direct cu tine, Gabriel. Tatal tau aspira la scaunul prezidential.
Gabriel pufni.
-Tot nenorocitul de executiv aspira la scaunul prezidential. De ce naiba ar fi tatal meu diferit? In tara asta, cine are presidentia conduce totul, chit ca se presupune ca acum suntem o democratie. Nimic nu s-a schimbat in ultimii zece ani si nimic nu se va schimba in urmatorii zece ani daca lucrurile vor merge la fel ca pana acum.
-Iar asta te deranjeaza?
-Daca as spune ca da, as minti. Pana la un anumit punct, ma amuza prostia maselor ce se revolta si cer rauri de miere si lapte, in loc sa-si deschida ochii si sa vada ca ei inca sunt condusi de comunisti. Tatal meu este un comunist, la fel ca 90% din restul oamenilor ce sunt acum prezenti in Palatul Parlamentului. Cum poti sa visezi la o democratie adevarata, cand tu le ceri lor sa te salveze? Lor sa-ti dea libertate? Celor care in urma cu cativa zeci de ani ti-au trimis parintii sa lucreze si sa moara la Canal pentru ca au luat in deradere numele lui Ceausescu sau a lui Stalin? Ca sa-ti raspund la intrebare. De ce m-ar deranja ca toti sunt mult prea idioti pentrua intelege cum merg lucrurile in tara asta?!
Gabriel trase adanc aer in piept pentru a se linisti. Darius se ridica si se indrepta spre filtrul cu apa. Umplu un pahar si i-l puse in fata.
-Bea. O sa te ajute sa te linistesti.
-Sunt linistit.
Darius se aseza inapoi pe scaun.
-Nu. Nu esti, dar te inteleg. Din intamplare am aceeasi gandire ca si tine. Lucrurile in Romania nu stau asa cum ar trebui sa stea. Probabil vor mai trece cel putin douazeci de ani, inainte a oamenii de rand sa inteleaga adevaratul sens al democratiei.
-Iar atunci va fi prea tarziu pentru a mai schimba ceva. Raul va avea deja radacinile adanc infipte in conducere si nici unul nu-l va putea inlatura in totalitate.
-Din pacate, e o soarta inevitabila. Nu e prima oara cand Romania se confrunta cu asa ceva. Conducatorii buni si mai putin buni au venit si au plecat.
-Insa directia generala a ramas. Si asta ne va distruge in curand. poate chiar mai repede decat ne asteptam.
Gabriel bau apa din pahar din cateva inghitituri, respirand usurat cand isi dadu seama ca nu numai ca-l racorise, dar ii oferi si un sentiment straniu de calm pe care nu-l mai simti de cat se trezise in celula in care fusese aruncat.
-Ma bucur sa vad ca macar cineva e cu capul pe umeri, insa am deviat de la subiect. Darius deschise primul sertar de la birou si i-l inmana lui Gabriel. Acesta il lua si-l deschise, pironindu-si privirea pe prima pagina.
-Si asta ce vrea sa fie?
-Dosarul tatalui tau.
Sprancenele lui Gabriel se ridicara intrebator.
-Rasfoieste-l si vei vedea.
Gabriel trecu cu privirea peste primele foi. Nu era nimic nou. Istoricul familie, denumirile asociatilor tatalui sau, cateva afaceri personale, cateva fotografi facute de-a lungul anilor a intregii familii. Totusi, cand ajunse la ultimile pagini se opri. Le citi de cateva ori inainte de a intelege in totalitate la ce se uita. Intr-un final, isi ridica privirea usor acuzatoare spre Adamante.
-E o minciuna. Tatal meu nu e un sfant, dar asta...
-E adevarul.
-Nu poate fi. Nu e nebun.
-Dar e disperat. Oamenii disperati fac lucruri prostesti.
Gabriel arunca dosarul pe birou si isi incrucisa mainile pe piept.
-Nu atat de prostesti. Vorbesti de o lovitura de stat pusa la cale de tatal meu.
-Intocmai. Ce e atat de greu de crezut? Nu ar fi prima si nici ultima oara cand se incearca o lovitura de stat de la caderea comunismului.
-Stiu asta, dar vorbim aici de tatal meu! Vocea lui Gabriel se ridica cu cativa decibeli, insa Darius se prefacu ca nu aude.
-Asa si?
-Ai idee cate resurse sunt necesare pentru a pune la cale asa ceva? Cate contacte? Cati bani?
-Da.
-Si nu in ultimul rand, de un lider inteligent, pragmatic si, as putea spune, chiar fanatic.
-Sunt constient si de aceste lucruri, tinere. Nuinteleg de ce tu nu crezi ca tatal tau poate fi implicat in asa ceva.
Gabriel il privi de parca i-ar mai fi crescut un cap in timpul conversatiei.
-Raspunsul este simplu, Adamante. Tatal meu este un idiot ce a trait toata viata indoctrinat si care nu ar recunoaste care e sensul unui conducator nici daca l-ai lovi in cap cu un dictionar. Lucru deasemenea valabil pentru toti colegii sai din conducerea aceste minunate tari.
Darius se multumi doar sa zambeasca.
-Dar tu sti ce insemna cuvantul lider, nu-i asa, Gabriel? Ai un crez, o opinie proprie, un sistem de valori si taria de caracter pentru a duce lucrurile la bun sfarsit. Tu ai fi un conducator potrivit. Tanar, dintr-o familie cunoscuta, cu o educatie aleasa, pragmatic, aratos si lista ar putea continua. Nu ti-ar fi greu sa atragi de partea ta destui adepti pentru a pune la cale un asemenea plan.
Gabriel il analiza in tacere, simtind ca parul i se ridica pe ceafa. Nu-i placea deloc unde se indrepta discutia.
-Esti nebun, zise cand Darius tacu. Nu poti sa faci asemenea acuzatii fara dovezi.
-Dar am deja dovezi.
Gabriel clipi de cateva ori si inghiti in sec.
-Nu poti sa ai dovezi ce nu exista.
-Tu ai zis-o cu gura ta mai devreme. Uneori lipsa unor dovezi e o dovada in sine. Stiu ca nu esti implicat in asta, Gabriel.
Tanarul rasufla usurat.
-Dar asta nu inseamna ca nu ai fi putut fi sau ca nu ai fi fost intr-un final. Cum ai zis si tu, tatal tau nu e o figura pe care o tara intreaga ar vrea sa o urmeze. Nu acum, in vremurile astea. Insa...
-Cine tanar, neatins de comunism ar putea fi, continua Gabriel idea lui. Inteleg unde bati, dar nu stiu ce legatura are asta cu mine.
-Tatal tau vroia sa te implice si pe tine in asta...Am avut de ales. Il lasam si ne asumam toate riscurile sau incercam sa ajungem inaintea lui la tine.
-Sa inteleg ca ati ales a doua varianta. Darius il aproba printr-o miscare usoaraa capului. Gabriel pufni. Si, totusi, ce vreti de la mine?
-Cum am mai spus. Cooperare. Ajutorul tau ca sa oprim toata afacerea asta.
Gabriel se uita la el incredul.
-De ce v-as ajuta?
-Pentru ca nu iti vom oferi ceea ce-ti doresti. Libertatea de a scapa lumea de asemenea oameni. Libertatea si puterea de a le fi calau.
-Nu stiu ce sa zic...
Darius se pregati sa-si joace ultima carte.
-Iti dai seama cat de stigmatizata va fi familia ta cand totul se va afla. Nu toti trebuie sa fie vinovati pentru pacatele tatalui.
Gabriel isi inclesta maxilarul.
-Asta e o amenintare?
-Un adevar. Ne vom asigura ca restul familiei tale va fi in siguranta si ca va duce o viata linistita.
-De ce te-as crede?
-Sunt un om de cuvant, Gabriel. Toata lumea stie ca eu imi respect promisiunile.
-Eu nu sunt toata lumea.
-Nu, dar esti o persoana destul de inteligenta incat sa-si dea seama cand nu are de ales.
-Si daca refuz?
Darius se multumi cu tacerea.
Gabriel intelese mesajul imediat. Chiar nu avea nicio alt optiune.
-Negocierea asta nu s-a incheiat inca.
Darius se ridica de pe scaun si ii intinse mana. Gabriel ezita o secunda, inainte de a i-o strange.
-Bine ai venit in IBA, Gabriel.

"Omul este cel mai putin el insusi,atunci cand vorbeste in propria persoana.Da-i o masca si el va spune adevarul."Oscar Wilde
[Imagine: chibi_5001.gif]
, chibi-ul lui

#8
Bunaaa5 De mult timp bantui pe acest site si pot spune ca ficurile tale mi-au atras cel mai mult atentia 4 Nu cred ca mai este nevoie sa spun ca modul in care scrii , cel putin din punctul meu de vedere, este perfect. Am citit acum ceva timp si IJWLY ,mi-a placut la nebunie si abia asteptam sa incepi o a treia parte. Da. Am avut eu o presimtire ca va fi si o continuare. Sunt foarte curioasa ce se va intampla in continuare cu Gabriel ...si cu Philippe, si mai ales in ce context vor aparea Jesse si Ray in viata lui. In rest ce pot spune? Spor la scris si sper sa aduci nextul cat mai repede!

#9
***

Linistea ce se lasase intre ei in ultimele minute fusese intrerupta de telefonul lui Darius. Fara se se uite la Gabriel, acesta se intise si raspunse. Conversatia criptica nu dura mai mult decateva momente, insa acea scurta pauza de la privirea scrutatoare a barbatului ii oferi lui Gabriel timpul necesar pentru a se aduna. Discutia decursese mai bine decat se asteptase, chiar daca nu avusese rezultatul dorit. Nu avea sa-si castige libertatea. Cel putin, nu inca, insa putea sa spere ca intr-un final il vor lasa sa plece...indiferent cand va fi acel final.
Cand Darius termina de vorbit, puse telefonul inapoi si se lasa in scaun. Privirea lui deveni ganditoare, in birou lasandu-se din nou linistea, pana cand Gabriel hotari ca asta ar fi un moment potrivi pentru a afla ceva mai multe despre situatia lui.
-Daca tot se presupune ca am ajuns la o intelegere, ati putea sa-mi spuneti unde suntem?
-Doar se presupune? il intreba Adamante amuzat, dar cand nu primi niciun alt raspuns inafara de o inclinare usoar a capului din parte baiatului din fata sa, deveni serios. Suntem in muntii Retezat sau, mai bine zis, sub ei. Te aflii intr-una dintre cele mai sofisticate baze de antrenament din Estul Europei.
Gabriel il privi circumspect.
-Ce fel de antrenament si...?
Darius ridica o mana pentru a-l opri.
-Intrebarile fara rost nu merita raspunsuri. Doar nu credeai ca vom da mana, apoi te vom lasa liber pe teren, nu-i asa?
Gabriel tacu. Adevarul era ca nu se gandise la nimic.
-Intoarce-te in camera ta. Fa un dus fierbinte, mananca ceva si odihneste-te. Maine la ora cinci incepi antrenamentul. Sa fii pregatit.
Intelegand ca intalnirea se incheiase, Gabriel se ridica de pe scaun si se indrepta spre usa. Cand acesta se inchise in urma lui, se sprijini de el si-si trase suflul. Simtea nevoia sa loveasca ceva, insa banui ca gardianul care il astepta lanag biroul secretarului nu va fi prea incantat, asa ca se abtinu.
Cand ajunse in camera sa, cazu in genunchi, incercand cu greu sa-si suprime lacrimile ce ii impungeau ochii. Din nou prizonier. De acesta data in Infern.

*

In dimineata urmatoare, Darius il gasi pe Gabriel stand pe marginea patului.
-Esti pregatit? il intreba stiind insa ca era putin probabil ca tanarul din fata sa sa faca fata tuturor lucrurilor care vor urma.
-Nu.
Mihai isi ridica sprancenele intrebator.
-Cum adica nu?
-Ma indoiesc ca m-as puta pregati pentru ce vrei voi sa-mi faceti, replica Gabriel aproape in batjocora. Dar nu conteaza, nu-i asa? Intelegere sau nu, sunt al vostru sa faceti tot ce vreti cu mine.
Nestiind cum sa raspunda provocarii, Darius ii facu semn sa-l urmeze afara din camera. Gabriel Dragomiroiu se dovedea a fi un caz special, poate chiar mai special decat banuia Vladislav. Darius incerca sa-si stapaneasca zambetul. Trecuse multa vreme de cand avusese placerea sa antreneze un astfel de recrut.
Baza de antrenament parea cat se poate de functionala: colidoarele lungi si slab iluminate erau zugravite intr-un gri mohorat, scarile era de metal si niciunde nu se putea observa vreun element decorativ. Cei doi strabatura mai multe coridoare si sali cu acces interzis inainte de a ajunge la culoarul principal. De aici putea fi observate salile uriase de antrenament cu pereti de sticla, precum si cateva sali ocupate de echipamente sofisticate de supraveghere.
-O sa-ti petreci foarte mult timp in zona asta. Aici ai voie sa fi cand vrei pentru a te antrena.
Gabriel privi persoanele de dincolo de peretii de sticla ce se antrenau. In partea stanga cativa instructori imbracati in uniforme negre explicau tehnici de lupta unei audiente de zece persoane, in timp ce in partea dreapta patru indivizi faceau demonstratii pe cate un suflet lipsit de noroc.
Darius isi continua drumul fara sa le acorde nici cea mai mica atentie, indreptandu-se catre salile de tir ce se aflau in spatele celor ce antrenamente. Gabriel se opri langa el fara sa zica nimic. Un barbat inalt, cu aspect atletic si cu o duritate incredibila in ochii caprui, pe care parul negru nu facea decat sa o scoata in evidenta, se ridica de pe banca si se apropie de ei, tinand in mana un pistol automoat ca si cand ar fi fost cel mai normal lucru din lume.
Tudor Negrea era seful Departamentului de Armament si Echipamente. Fost locotenent din cadrul Scorpionilor Rosii, fusese recrutat de IBA dupa ce una dintre misiunile sale se sfarsise prost si fusese aproape ucis. Atunci, hotarase sa se transfere intr-un loc unde sansele de supravietuire erau ceva mai mari.
-Gabriel, el este Tudor, instructorul tau de tir, facu Darius prezentarile.
-O sa petrecem mult timp impreuna. Te voi invata tot ce trebuie sa sti despre armanent si echipamante de comunicatii asa ca tine-ti ochii si urechile deschise, ii zise acesta cu o urma de ironie in glas.
Gabriel pastra tacerea.
-Ai folosit vreodata asa ceva?
Tudor se apropie de el si ii arata arma pe care o avea in mana. Gabriel clatina din cap, insa nu spuse nimic.
Tudor i-o inmana, indemnandu-l pe un ton incurajator:
-Incearca. Asa vom sti de unde trebuie sa incepem.
Gabriel lua arma si se intorse spre tintele ce se aflau in partea opusa a incaperii. Incerca din rasputeri sa-si opreasca mana din tremurat, insa Tudor observa si nu ii dadu drumul in totalitate.
-Obisnuieste-te cu ea, caci va deveni cea mai buna prietena a ta. Si singura, gandi barbatul insa nu continua, caci tanarul parea oricum pe punctul de a ceda psihic. Se incrunta la Darius, care insa nu-l baga in seama, concentrandu-si toata atentia pe Gabriel.
-Prima lectie, continua el ca si cand se aflau intr-o sala de clasa: nu trage piedica decat daca esti sigur ca vei folosi arma. Lectia numarul doi: nu ameninta pe nimeni cu arma decat daca esti sigur ca o vei folosi. Lectia numarul trei: foloseste-o doar atunci cand ai nevoie de ea.
Gabriel clipi.
-Cand am nevoie de ea?
Tudor ofta. Pustiul avea multe de invatat daca vroia sa faca parte din IBA. Totusi, avea ciudata senzatie ca daca i se oferea ocazia, baiatul si-ar fi luat talpasita si ar fi fugit cat ar fi vazut cu ochii. Nu ca Darius i-ar fi permis asta, dupa tot ce vazuse.
-Multi agenti devin dependenti de ele. Cand nu le mai au, nu sunt in stare sa supravietuiasca.
Ii arata tintele.
-Incearca sa nimeresti una.
Gabriel inghiti in sec. Trase piedica asa cum ii aratase barbatul si ridica arma, astfel incat aceasta se afla la nivelul pieptului. Privi tinta din fata sa pret de cateva secunde, ignorand dorinta de a-si inchide ochii si apasa pe tragaci. Se incrunta cand isi dadu seama ca ratase cu brio.
-Mai vreau sa incerc o data, zise cu o voce neutra, schimbandu-si pozitia corpului si a bratelor. De acesta data, picioarele ii erau departate si paralele cu tinta, iar corpul bine echilibrat si nemiscat. Sustinu arma cu ambele maini, tinti cu grija, apoi trase o singura data.
Tudor se uita cu uimire la gaura micuta ce aparu in centrul tintei. Se intinse si ii lua arma din mana, masurandu-l din cap pana-n picioare cu o privire contemplativa inainte de vorbi:
-Nu e rau. Pentru un incepator, adauga imediat ca sa nu i se urce la cap.
Dupa ce parasira zona de tir, Darius il conduse pe Gabriel intr-o sala imensa plina de calculatoare. Imediat, un barbat micut de statura cu inceput de chelie, dar care parea intr-o forma fizica la fel de buna ca Tudor, isi facu aparitia, oferindu-i lui Gabriel un zambet calduros ce nu-si avea locul intr-un loc ca acela.
-El e Ovidiu, instructorul tau de informatica. Te va invata tot ce trebuie sa sti despre calculatoare.
Ovidiu Pascu avea 35 de ani si ura violenta de cand isi putea aduce aminte. Parintii lui murisera cand fusese doar un copil in timpul unui jaf armat. Vinovatul nu fusese niciodata prins. Ovidiu ajunsese ma mana serviciilor sociale, insa dupa cateva luni fugise din casa de copii in care fusese plasat si pur si simplu disparuse. Fusese gasit cativa ani mai tarziu in timp ce incerca sa fuga din Romania. Regimul cominist il judecase pentru tradare si il condamnase la moarte. Insa, facand sapaturi mai adanci, isi dadusera seama ca, in ciuda lipsei unei educatii conventionale, Ovidiu era un geniu al calculatoarelor, asa ca il recrutasera. Datorita talentelor sale, Ovidiu reusi sa se ridice repede in ierarhia sociala comunista, ca mai apoi sa gaseasca o modalitate de a scapa si de a-si vinde serviciile si cunostiintele celor de la IBA. Nici dupa atatia ani, nu regreta deciziile pe care le luase de-a lungul vietii. INvatase sa traiasca cu fantomele trecutului si sa priveasca doar spre viitor. Un viitor ceva mai sigur, datorita muncii pe care ajunsese sa o faca.
-Te-ai acomodat? il intreba Ovidiu binevoitor.
-Se acomodeaza cineva?
-E mai greu la inceput, dar nu e sfarsitul lumii. Inca... Il batu priteneste pe spate inainte de a continua. Te voi invata tot ce trebuie sa sti despre codificarea si decodarea documentelor, modalitati de extractie a informatiilor si orice altceva ce tine de computere. Minunatiile astea se vor dovedi a fi cei mai importanti aliati ai tai pe teren, pe langa armele pe care le vei folosi. Asa ca ma astept sa-si dai interesul si sa-si doresti sa inveti cat mai multe.
-Te ocupi si de tactci de strategie?
-Poate. Depinde de recuti, ii raspunse Ovidiu cu o voce seriosa, lipsita de inflexiuni.
In urmatoarele ore, Darius il plimba pe Gabriel in toata baza, aratandu-i aproape toate nivelele si explicandu-i genul de antrenamente la care va trebui sa participe.
-Imi vei fi si tu profesor? il intreba Gabriel intr-un final, pe cand se indreptau spre camera sa.
-Daca imi dovedesti ca esti bun, atunci da. Te voi invata tehnici de manipulare.
-Ce intelegi prin tehnici de manipulare?
-Aptitudinea de a conduce masele, de a manipula emotiile, capacitatea de a intelege un eveniment in ansamblul sau si de a controla persoane reticente in situatii extreme.
-Si daca nu merit?
-Atunci vei deveni carne de tun, la fel ca multi alti recruti.
Gabriel tacu pana cand ajunsera in dreptul camerei sale.
-O sa-mi mai vad vreodata familia?
-Nu stiu daca atunci cand toate astea se vor incheia, o sa-ti mai doresti sa-i vezi. Dar pot sa-ti promit ca pana atunci, vor fi in siguranta.
Gabriel ridica incet capul si il privi in ochi.
-Sper.
-Ai cuvantul meu. Stiu ca acum nu ai incredere in mine, dar pana la urma iti vei da seama ca nu eu sunt baiatul rau. Atunci vom purta din nou aceasta conversatie.

*

Viata lui Gabriel intra intr-o rutina din care nu iesea niciodata. Dimineata se antrena pentru a-si imbunatati forma fizica si rezistenta, dupamasa si-o petrecea impreuna cu Tudor si armele sale sau cu un alt instructor de arte martiale, iar serile ii erau dedicate lui Ovidiu si studiului informaticii. In acest mod trecusera primele doua luni ca recrut IBA.
Intr-o dimineata vazu ca are trecuta in program o sedinta de antrenament psihologic cu Darius, prima de acest gen.
Adamante il astepta in biroul sau. Gabriel intra fara sa bata la usa.
-Ia loc ii spuse, aratandu-i cu mana scaunul din fata biroului. Imediat ce Gabriel se aseza, continua: cum ti se par prograsele pe care le-ai facut de cand ai venit aici?
Gabriel il masura din priviri.
-Sunt sigur ca sti deja. Rapoartele se afla pe birou.
Darius zambi.
-Stiu, dar vreau sa vad care e parerea ta.
-Invat repede si muncesc din greu. Evoluez mai repede decat majoritatea recrutilor de aici, insa inca mai am multe de invatat. Nu sunt inca pregatit pentru o misiune de teren, chiar daca mi-as dori una, insa nu sunt prea sigur ca imi doresc.
-De ce nu?
-Ati spus ca aveti nevoie de mine pentru a opri planurile executivului, insa au trecut doua luni si nu mi-ati adus la cunostinta nimic din ce se intampla in lumea exterioara. Ar fi putut la fel de bine sa inceapa un al treilea Razboi Mondial si eu nu as fi aflat nimic stand aici si asteptand. Gabriel il privi pe Adamante in ochi. Cand am vorbit prima data mi-ati lasat impresia ca situatia e grava si necesita o rezolvare rapida. Dar au trecut doua luni deja si nu mi-ati dat nicio alta informatia care sa ma ajute sa ajung la o concluzie macar provizorie.
Se opri si trase adanc aer in piept.
Darius parea amuzat.
-Continua...
-Situatia e mai complicata decat m-ati lasat sa cred, nu-i asa? il intreba Gabriel intr-un final si ofta resemnat.
Darius il analiza pret de cateva momente inainte de a vorbi. Gabriel inca nu stia, dar in acea zi urma sa i se determine soarta, iar Darius, fara sa vrea, avea asteptari mari de la el. Tanarul isi dovedise capatiatile in ultimile luni. Avea toate sansele sa devina un agent IBA de temut. De un singur lucru nu era insa sigur: ar fi in stare sa apese pe tragaci intr-o sitatie reala?
-Romania este o tara mica, dar cu multe resurse si o infrastructura deficiara ce nu permite exploatarea lor. Acum, dupa caderea comunismului si intrarea Romaniei pe piata mondiala, statele puternice doresc sa stabileasca legaturi comerciale cu toate ramurile industriale. Asta inseamna ca toate intreprinderile de stat vor fi privatizate. Procesul a inceput deja, dupa cum sti...insa efectele lui sunt adesea negative, ceea ce a tansformat Romania in locul ideal pentru desfasurarea mai multor afaceri de pe piata neagra.
-Asta era de asteptat, raspunse Gabriel. Bani putini, nivel de trai scazut, oportunitati mari pentru cei ce stiu sa profite de ele. Nu e nimic nou aici.
-Nu, nu e. Dar miza a fost ridicata cand acesti oameni de afaceri, ca sa nu-i numim altfel, au stabilit legaturi cu oameni din lumea politica a altor state din Europa. State puternice, adauga imediat.
-Precum?
-Franta, Marea Britanie, Suedia, Germania.
-Cred ca trebuie sa fiti un pic mai clar.
-Dupa inmormantarea ta -Gabriel tresari- tatal tau impreuna cu restul executivului a inceput sa se miste mai repede decat inainte. Conform informatiilor noastra, unii membri din fosta Securitate au fost de parere ca ce ai patit tu a fost un avertisment cat se poate de clar si ca operatiunea trebuie grabita.
In ultimile doua luni Romania a stabilit relatii diplomatice cu Franta si Germania. Ambasadorul Andre Ader a venit la cotroceni acum doua saptamani si a participat la o sedinta cu usile inchise impreuna cu principalii pioni ai executivului, dintre care, dupa cum bine sti, face parte si tatal tau.
- Nu e un lucru neobisnuit. Romania e intr-o situatie delicata atat din punct de vedere economic, cat si social si politic. Are nevoie de relatii puternice pentru a supravietui, isi expuse Gabriel pararea neperturbat de incruntatura lui Darius.
-In alte cirscumstante as fi de acord cu tine, insa asta e o situatie speciala. Ii inmana dosarul ce statuse pana atunci pe birou. Andre Ader nu este cunoscut doar ca om politic. In timpul liber sa invarte in niste cercuri ceva mai exclusiviste.
Gabriel deschise dosarul si citi primele pagini, apoi privi poza ce il afisa pe amabasadorul Adere impreuna cu un barbat inalt, brunet ce parea a face parte din armata.
-Cine...?
-Sasha Voronoski, fost agent KGB, actual traficant de arme, in special M4. E unul dintre principalii furnizori de pe piata Europei de Est.
-Sunteti sigur ca nu e doar o coincidenta?
Gabriel stia deja ca e improbabil, insa trebuia sa intrebe. Incepea sa inteleaga unde vroia Darius sa ajunga cu discutia, insa inca ii era greu sa creada ca tatal sau se lasase implicat in asa ceva.
-Da.
-Ce dovezi aveti?
-Una cat se poate buna. Darius se ridica de la birou. Lasa dosarul aici si urmeaza-ma.
Mergand unul langa altul, se indreptara spre una dintre incaperile de interogatorii de la capatul colidorului principal. Darius deschise o usa si il indemna pe Gabriel sa intre. Cand ajunse inauntru, privirea lui Gabriel fusese imediat atrasa de barbatul ce se afla in incaperea imediat alaturata, de care erau despartiti de un perete de sticla dubla.
Darius ii arata scaunul si Gabriel lua loc fara sa puna nicio intrebare, neputand sa-si ia pivirea de la oaspetele de partea cealalta a gemului.
In ciuda faptului ca era plin de sange si avea fata deformata din cauza batailor pe care le-a primit, Gabriel il recunoscu. Era unul dintre subordonatii tatalui sau. Isi putea aminti, macar vag, ziua in care il vazuse pentru prima data la el acasa.
Maxilarul i se incorda, tradandu-i tensiunea. Tanarul nu avea mai mult de douazeci si cinci de ani. Isi intoarse privirea spre Darius.
-Era nevoie sa-l torturati?
-Teroristii nu au drepturi, ii raspunse barbatul, ghicind intrebarea nepusa. El ne-a confirmat ceea ce stiam deja.
-Si acum ce? Il veti baga in inchisoare? Ii veti da drumul?
Darius se indeparta de geam si se apropie de el. Isi scoase arma din tocul de la brau si i-o puse in mana.
-Nu. Acum tu vei termina treaba si te vei intoarce in biroul meu pentru a ne continua discutia.
Zicand acestea se intoarse pe calcaie si se indrepta spre usa. Se oprise pentru un moment inainte de a iesi.
-Esecurile nu sunt acceptate aici. Banuiesc ca nu trebuie sa-ti aduc aminte ca tu esti un risc mai mare decat acel copil. Inca nu mi-ai dat o dovada de buna credinta. Apoi pleca si il lasa singur.
Gabriel inghiti in sec si privi arma din mana sa. Greutatea ei devenise reconfortanta. Nu i se mai parea ciudata sa lucreze cu asa ceva. Insa, ceea ce-i cerea Darius era...
Dovada de buna credinta...
Mai bine zis santaj.
Era mai mult decat constient de amenintarea voalalta din vorbele celuilalt. Cum ar fi putut sa-i scape? Nu era prost. Stia ca inca nu au incredere in el. De ce ar face-o? Era fiul dusmanului. Ar fi putut sa se intoarca impotriva lor la un moment dat. Ar fi avut tot dreptul. Il luasera prizonier si ii distrusera viata.
Dar...vroia oare sa o faca? La ce se putea intoarce? Intr-un fel sau altul era sigur ca Darius va gasi o modalitatea de a-l distruge pe tatal sau si pe el daca hotara sa scape si sa i se alature. Nimic nu-l va opri ca sa-i distruga si restul familiei.
Gabriel ofta. Ei erau nevinovati. Nu trebuiau sa sufere pentru pacatele tatalui. Si nici el nu era nevoit sa traiasca mereu in umbra lui. Avea posibilitatea sa schimbe asta.
Se uita din nou la arma din mana sa.
Daca o va face, totul se va schimba. Nu va mai fi niciodata ceea ce a fost.
Se ridica de pe scaun si iesi din incapere. Deschise usa ce ducea la cealalta camera si intra. Cand auzi sunetul pasilor, barbatul ce fusese legat de scaun isi ridica capul si isi deschise ochiul ce nu il avea umflat.
Se privira in tacere.
-Gab...riel? Traiesti?
Vocea lui era atat de inceata, incat Gabriel aproape nu o auzi. Ridica mana in care avea pistolul si trase piedica.
-Sunt mort. La fel ca tine.
Apasa tragaciul. Sunetul se pierdut pe colidoarele slab luminate.
Gabriel iesi din incapere fara sa priveasca in urma.
Cand intra in biroul lui Darius cateva minute mai tarziu, acesta il masura din cap pana-n picioare, fiind aparent multumit de ceea ce vede.
Ii dadu un nou dosar. Gabriel il deschise cu miscari automate si pivi poza unui adolescent blond cu ochii albastri ce ii zambea lipsit de griji.
-El e Philippe Ader Lavoisier, prima ta misiune.
Si asa incepu noua lui viata.

"Omul este cel mai putin el insusi,atunci cand vorbeste in propria persoana.Da-i o masca si el va spune adevarul."Oscar Wilde
[Imagine: chibi_5001.gif]
, chibi-ul lui

#10
Buna MiraA. O sa incep cu inceputul, inceputurilor. In legatura cu comportamentul lui Ray si Jesse (fiindca ai specificat ca o sa apara si ei diferiti) chiar as vrea sa-l vad pe J. un afemeiat, cuceritor inrait, un bad boy. Ohhh. Asa. Acum revenind la Philippe. Povestea lui e una interesanta, si pe plan sentimental acolo (vom afla) mai devreme sau mai tarziu. Sincer, am fost curioasa cand ai terminat ficul si ma intrebam ce se va alege de Ph. si de ce nu ramane si el cu cineva?! si ceva amoros... meh, dar sper sa vad!! Nu stiu cat de coerent si in regula m-am exprimat in acest comentariu minunat de frumos. Tre' sa specific ca mor de somn? Nu? Bine. Pai in general imi place si astept continuarea cat mai repede posibil. La greseli nu am fost atenta si nici nu m-a interesat. (cum am spus mi-e somn). O sa mai trec pe aici deci nu scapi de mine. Pupicipupic.
[Imagine: tumblr_mfcg2sBNaZ1rnbh24o3_r1_500_large.gif]
Boys love.




Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)