Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

I thrive from danger

#1
Prolog
Daca aş fi avut de ales aş fi fugit… aş fi fugit cat de departe si cat de repede aş fi putut. Dar viata avea alte planuri, punându-mă in fel de fel de situatii care mai de care mai agonisante şi întortocheate. Şi aşa, testul, pe care speram să-l pot trece, începuse… mai repede si mai brutal decât mă aşteptam.
Eram doar un puşti, care nici nu împlinise încă 16 ani, când mi-au permis să fac parte din bandă, după initiere, desigur.Din punctul meu de vedere initierea nu era aşa de grea, doar încasai pumni si picioare într-un interval de câteva secunde (de obicei 18 sau 36). Banda careia urma să mă dedic era 18, cea mai mare din lume, localizată în San Salvador, un oraş din America Centrală.
Ştiam că, în ochii celorlalti, ceea ce faceam noi era greşit dar, din punctul nostru de vedere, era mai mult decat corect pentru că în acest razboi erau principiile şi credintele noastre şi, mai presus de toate, era reputatia noastră, cealaltă banda permiţându-şi a se crede mai bună decât noi.
Deoarece se iscase un razboi între banda noastră si banda adversă, SM, faptul că ne omoram reciproc nu ne cauza nici un fel de regret sau remuşcare. Razboiul era pentru preluarea controlului asupra oraşului şi, deşi mii de membrii din ambele bande au fost întemnitati, pe stradă, recrutii din rândul adolescentilor continuau lupta, aceştia fiind cauza unei rate a criminalităţii foarte ridicată.
Membrii bandei erau obligati sau onorati, depinde din ce punct de vedere priveşti situatia, să îşi tatueze numele bandei pe corp, ca semn că fac parte din ea. Majoritatea alegând să şi-l tatuere pe abdomen, piept sau faţă.
Dar lucrurile se complicaseră, guvernul începând să ia masuri tot mai drastice împotriva gangsterilor din cele două bande. În primul rând era ilegal să faci parte din una dintre cele două bande, cei care erau tatuati cu numele celor două bande erau arestati. În al doilea rând armata patrula zilnic prin cartiere, aceasta nefiind o masură foarte îngrijoratoare deoarece noi ne cunoşteam bine teritoriul. Totuşi nu puteam risca să fim prinşi, aşa că trebuia să fim vigilenti.
Pentru că aveau tatuajele bandei, membrii acesteia, nu puteau lucra, de aceea cautau alte mijloace de existenţă. Afacerea cu marijuana aducândule 60 de dolari pe saptamână. Iar cea de extorcare în jur de 100 de dolari.
Abandonat de parinti şi de societate am avut o copilarie sub imperiul drogurilor, extorcarilor şi crimei, o copilarie supusă disciplinei dure a bandei. Deşi habar nu aveam ce îmi rezerva viitorul nu mă aşteptam să trec peste 30 de ani, ca majoritatea celor din bandă de altfel.
It is our choices that show us what we truly are, far more than our abilities.[Imagine: img_a43eb6a3trandafiri3.jpg]

#2
Te rog arunca un ochi la regulile de la Fan Fiction precum si la Ghidul Incepatorului. Au fost adaugate niste chestii de care ar trebui sa fii constienta si care sunt necesare pentru buna functionare a sectiunii si intelegere intre autori si criticii lor.

Link-ul catre Ghidul Incepatorului este mai jos:
http://animezup.com/forum/showthread.php?tid=29102
Te rog citeste si conformeaza-te.

Multumesc.
[Imagine: 14wyiz6.jpg]

Pentru intrebari sau orice alte interactiuni cu mine, folositi cu incredere mesajele de profil. Contrar opiniei populare eu nu musc...si chiar daca as musca, am toate vaccinurile facute.

#3
Vârstă minimă: +16
Gen: Dramă
Limbă: Povestirea este în română dar se presupune că personajele vorbesc în spaniolă şi/sau engleză.
Observatii cu privire la continut: Povestea este inspirată din realitate si filme (ţin să precizez că nu ştiu dacă cineva a trait o dramă asemanatoare cu personajul principal)
Tipul de comentariu solicitat: Simplu

Capitolul I
Mai întâi de toate ar trebui să mă prezint: sunt David Jacob Ortiz, un puşti de 16 ani, şi în acelaşi timp protagonistul. Parul negru, tuns scurt, îmi scoate în evidenţă ochii albaştri, am tenul închis şi un cercel de aur în urechea dreaptă. Am copilarit pe strazile din San Salvador împreună cu Andrew, un zapacit ce adora să se dea în spectacol, cu parul si ochii negri, şi Emma, o tipă ce arata prea bine pentru vârsta ei, cu parul castaniu, lung, împletit într-o multime de codite şi ochii caprui. Cei doi fiindu-mi cei mai buni prieteni. Dar, între timp, Andrew a fost împuşcat de un membru din banda SM, în timp ce încerca să mă salveze. De aceea eu, împreună cu Emma, am intrat în banda rivală, 18.
Am fost în multe misiuni ale bandei deoarece doream al prinde pe ticalosul care ia curmat viata prietenului meu. Am facut, şi fac, anumite lucruri pe care cineva de varsta mea n-ar trebui să le facă, cum ar fi crimele. Am vazut multi camarazi care au murit împuşcati de SM, de aceea cred că ticaloşii ăia merită să moară şi nu mă simt vinovat sau regret în vreun fel când îi împuşc.
Momentan mă aflam în sediul bandei, o casă care a fost odată parasită şi pe care au renovato cei mari, acum fiind închişi, şi în care se ascundeau unii membri ai bandei, de obicei cei care încă nu erau majori, nu aveau unde sta sau erau cautati de politie. Casa era mare, deşi avea doar un etaj. La parter, de cum intrai pe uşa din faţă, dadeai într-un hol, mic şi dreptunghiular. În stânga era o sufragerie mare, cu un televizor plasmă amplasat lângă ferestră, în fata caruia era o canapea spatioasă. Peretii, încarcati de mobilă, în unele colturi zarindu-se câte un fotoliu, erau albi. Uşa din faţă, din hol, dadea într-o cameră ce servea drept cantină, diferenta fiind faptul că peretii şi podeaua nu erau acoperiti de gresie iar atmosfera era cu totul alta. În acea cameră era o uşă ce dadea într-o terasă, în spatele casei. Din cantină intrai în bucatarie, un loc cam stâmt, dreptunghiular, în capatul caruia era o uşa ce dadea în spatele casei. În holul de la intrare era o scară in spirală ce ducea la etaj. Etajul era plin de dormitoare, unii dormeau câte trei în cameră. Fiecare dormitor având câte o baie.
Momentan eram în camera mea, îmbracat într-o pereche de pantaloni trei sferturi, negri, şi o pereche de skateri, şi îmi calcam un tricou alb, foarte larg, pe care doream să-l îmbrac. Era o regulă faptul că trebuia să ne îmbracam decent, aşa eram mai greu de recunoscut de politie.
-Frate, hai odată! Strigă Alexander, unul dintre colegii de cameră. Acesta mă aştepta să mă îmbrac ca să plecam la întrunirea convocată de Kevin, şeful bandei.
-Vin acum! M-am îmbracat repede şi am ieşit din cameră, într-un balcon ce era construit de-a lungul casei, în capatul caruia era o scară ce ducea la uşa principală. Am coborât pe scară, zarindu-l pe Alexander mai în faţă, pe şosea, grabind pasul ca să nu întârzie. Am alergat spre el până l-am prins din urmă.
Acesta era mai înalt decât mine şi avea parul negru împletit într-o multime de codite, exact ca Emma, doar că el avea parul mult mai lung decât ea şi îl purta strâns într-o coadă. Avea ochii negrii şi un pierce în buza de jos. Era îmbracat îmtr-o pereche de blugi, închişi la culoare şi foarte largi, şi un tricou mare, portocaliu, iar în picioare purta o pereche de adidaşi.
Nu prea am vorbit pe drum, iar când am ajuns se înnoptase deja. Întrunirea se ţinea undeva între blocuri. Toti membri bandei din cartierul nostru, care încă nu au fost închişi - aceştea fiind în jur de 50 - se aşerzau pe un şir lung de trepte de lângă un bloc. La capatul treptelor era un felinar ce ne scalda într-o lumină aurie.
Kevin venise după putin timp de la aparitia noastră. Avea parul negru, tuns scurt, sprâncene stufoase înspicate, ochii ageri caprui priveau spre multimea aşezată pe scari având o anumită eleganta sprintenă, care inspira forta. Aspectul sau sugera un caracter viclean şi puternic. Acesta era îmbracat într-o pereche de pantaloni de stofă, albi, prinşi cu o curea maronie, un maieu, tot alb, lipit de corp ce îi scotea în evidenţă muşchii, iar în picioare era încaltat cu o pereche de pantofi maronii. Pe umarul drept avea un tatuaj cu numele bandei.
-Vă salut, membri ai bandei 18! Spuse acestea ridicând bratele în aer şi facând un semn cu mâinile. Toti cei prezenti îi urmară exemplul apoi Kevin continuă:
- Ne-am întrunit pentru că avem o multime de probleme. Nu înteleg de ce nu vreti să faceti nimic. Avem atâtea probleme, iar voi doar vă plângeti…, spunea acestea cu un aer serios din care reieşea o noanţă de exasperare. Apoi continuă să vorbească, spunând cam aceleaşi lucruri pe care le spunea la fiecare întrunire. Iar la sfârşit adaugă:
- Alexander şi Paul au s-o încaseze.
Nu eram deloc surprins, de fapt chiar mă aşteptam la asta după taraboiul de aseară. Ăştia doi mai aveau putin şi se luau la bataie, după ce îşi atribuiră unul altuia apelative “dragute” toată seara. Şi totul pentru locul din fata televizorului.
-Unde e Paul? Un baiat bine facut de pe primele trepte ridică mâna. Alexander este primul,… hotarâ Kevin după un moment de ezitare.
Când urma să fii pedepsit - asta însemnând să încasezi pumni şi picioare într-un interval de timp, exact ca la initiere – nu aveai voie sa te opui. Aşa că Alexander veni în faţă, după ce au fost aleşi cei cinci care urmau să-i aplice pedeapsa. Când intervalul de timp se scurse, cei aleşi îl învinetiră mai rau decat ma aşteptam.
După ce a fost pedepsit şi Paul, şeful ne anunţă că a doua zi, de la prima oră, vor pleca în misiune patru dintre noi. Am ramas perplex când am aflat că unul dintre cei patru eram eu. Adică, într-un fel chiar mă entuziasmasem, dar nu mă aşteptam să fiu printre cei aleşi , având în vedere faptul că în ultimele două misiuni tot eu am fost.
Dar nu am comentat nimic, oricum era mai interesant decât să vinzi marijuana sau să faci de pază. După întrunire am plecat la sediu unde i-am dezinfectat ranile lui Alexander, care avea nişte vânatai de toată frumusetea, apoi m-am pregatit pentru misiune. Aveam un M16 cu care mă mândream şi pe care abia aşteptam să-l folosesc.
It is our choices that show us what we truly are, far more than our abilities.[Imagine: img_a43eb6a3trandafiri3.jpg]

#4
Hii my dear...se pare ca iar sunt prima...incepand: pai doar vreo doua-trei greseli de ortografie,mai multe nu am vazut poate pentru ca nici eu nu sunt as in ale gramaticii.Ma bucur ca ai ceva descriere ceea ce e bine din punctul meu de vedere,ami ales dupa ce te-am batut la cap cu descrierea cam mult ce pot zice...ce pot sa mai zic,dialogurile nu mi se par a fi cine stie ce,pentru mine una sunt putin cam seci...intrunirea gastii a fost...ca a zis ca nu ii convine ceva si ca ii va bate pe cei doi in rest problemele obisnuite...ei bine,puteai detalia ce probleme sunt,ce au facut cei doi mai exact de s-au luat la bataie si alte chestii dintr-astea...insa ,in rest mi se par eok ...vei evolua tu pe parcurs....astept nextul bye

#5
Înainte de a începe urmatorul capitol aş dori să ofer urmatoarele explicatii (pe care le puteti gasi şi pe wikipedia):
• M16 este denumirea militară americană a puștii de asalt AR-15. Aceasta poate produce rani adânci din cauza vitezei mari a cartușului și a rotirii acestuia în organism, țesutul uman fiind fragmentat. Aceasta a fost folosită de 15 țări NATO fiind cea mai produsă armă de foc care folosește acest calibru. Modelul M16 a fost înlocuit de carabina M4 în anul 2010.
• AK-47 este o pușcă de asalt creată în 1947, este ușor de demontat și ramâne funcțională chiar și după ce e scufundată în apă ori îngropată în nisip. Este cea mai populară pușcă de asalt din lume având costuri foarte mici și se întreține foarte ușor.


Capitolul II
Mă aflam împreună cu Emma pe bancheta din spate a maşinii conduse de Alexander. Eu fiind îmbracat cu o pereche de pantaloni de blug, un tricou mare, alb, peste care pusesem un maiou albastru, larg, ca la baschetbalişti, cu numarul 88. Emma purta o pereche de pantaloni trei sferturi, negri, un maiou alb, mulat, care îi scotea în evidenţă formele, peste care avea o camaşă în carouri, cu mânecă scurtă. Alexander era îmbracat cu o pereche de pantaloni închişi la culoare, un tricou alb, mulat, ce îi evidentia corpul bine lucrat, peste care îşi pusese o jachetă neagră, de piele. Toti fiind încaltati cu adidaşi comozi, albi, cu talpa suspicios de groasă.
Ne îndreptam spre un cartier aflat în paragină de la marginea oraşului. Urmând să ne întâlnim cu un traficant de arme pentru a alege ceva potrivit pentru Emma. În drum spre locatia noastră mi-am dat seama că formam un trio ciudat. Eu, criminal cu sânge rece, singurele fiinte pe care nu le puteam ucide fiind cei doi din maşină, deoarece ţineam la ei. Emma, imprevizibilă, serioasă şi un ţintaş extraordinar. Şi Alexander, un om de o calmitate exagerată care trata totul cu o indiferenţă degajată şi, în acelaşi timp, un vitezoman înrait.
După o cotitură ne trezim în ceea ce parea a fi o fundatură dar, între două case, undeva după boscheti, se afla un loc secret unde baietii din bandă se întâlneau cu Aiden, traficantul de arme. Aşa că Alexander a parcat maşina în apropiere, apoi am intrat, după ce ne-am asigurat că nu e nimeni prin zonă. Înauntru era un spatiu asfaltat unde, inafară de plantele care ne fereau de privirile curioşilor, nu mai era decât o uşă a unui garaj, care, când am intrat noi, era deschisă. Totuşi, Aiden nu era acolo aşa că Emma şi Alexander au intrat, pe o uşă vişinie, pentru a-l cauta în atelier. Eu am refuzat să vin cu ei, batrânul ăla senil mă calca pe nervi de fiecare dată cand veneam la el. Aşa că, m-am rezemat de un birou dezordonat, între timp afundându-mă în propriile gânduri, cum faceam mereu.
Atunci când ştii cum e viata grea fericirea ţi se pare un scop greu de atins, cel putin aşa cred eu. Având în vedere că viata scurtă pe care am trait-o până acum, nu a fost chiar plină de momente în care radiam de fericire. După ce m-am nascut am fost pus într-o cutie în fata unei uşi. Cel care mă gasise dându-mă la o casă de copii, unde am stat până la varsta de 7 ani.
Într-o seară am cotrobait prin biroul directorului aflând cine m-a dat spre adoptie. Aşa că am decis să fug de acolo, mai ales că aflasem că urma să mă dea la şcoală, nu prea ştiam ce înseamnă dar oricum nu îmi suna bine. Dar aveam să aflu curând că cel care ma dat la orfelinat nu era rudă cu mine. Am încercat să aflu mai multe, ca să pot să-mi gasesc parintii, dar a fost în zadar. Au urmat zile de foamete, fiind prea orgolios ca să mă întorc la centrul de amplasament. Dar am supravietuit. Cum? Nici eu nu ştiu. Furam, cerşeam, mă ascundeam de politia care mă cautase un timp îndelungat.
După un an sau doi i-am cunoscut pe Emma şi Andrew. Aceştia erau crescuti de Olivia, o femeie în vârstă de 40 de ani care i-a adoptat pentru că îi placeau copii, ea neputând avea din cauza unei probleme medicale. Până la urmă ,m-a lasat şi pe mine să locuiesc cu ei. Dar nu a durat mult, doar câţiva ani, apoi un incendiu cuprinse casa în care stateam toti patru. Olivia nu scapase, murind în chinuri groaznice, cuprinsă de flacari. Un val dureros de tristete mă cuprinse în acele clipe, ţinându-mi, cu greu, lacrimile în frâu, deoarece am ţinut la acea femeie ca la o mamă, pe care nu am avut-o niciodată.
Apoi au urmat alti ani de hoinarit pe drumuri, însă de data asta nu mai eram singur, aveam doi tovarăşi care îmi fuseseră alaturi în toate clipele grele. Totuşi, acesta nu era sfârşitul, a urmat moartea lui Andrew, care ma distrus complet, aveam un sentiment apasator de vină care persistase până în prezent.
Fară să-mi dau seama devenisem nostalgic. Deodată începuse să plouă torential, întrerupandu-mi şirul gandurilor. Brusc, mă cuprinse dorinta de a alerga prin ploaie, ca şi cum ea ar fi avut puterea de a-mi alina durerea profundă pe care o simteam în acel moment. Dar se auziră murmure din spatele uşii vişinii aşa că am renuntat la această idee nebunească. După câteva secunde aparură Emma şi Alexander însotiti de Aiden.
N-am mai stat pe gânduri, ci am ieşit din garaj, prin ploaie, şi am urcat în maşină, fiind urmat, dupa câteva minute, de cei doi. Pe drum am aflat că Emma îşi luase doar un pistol, deoarece celelalte arme, pe care i le aratase batrânul, nu erau pe gustul ei. Acum ne îndreptam spre una din închisori - ura dintre bande era aşa de mare încât fiecare avea închisoarea ei - pentru că, fiind joi, era o zi în care puteam să vizitam detinutii. În San Salvador nu erau aceleaşi legi ca în SUA, aici puteai să-ţi vizitezi rudele, prietenii sau şefii, în cazul nostru, fară să fiti despartiti de un geam rece şi fară să fiti nevoiti să vorbiti prin receptoare.
În scurt timp am ajuns la destinatie. Alexander conduse ca un nebun şi de aceea abea mă mai ţineam pe picioare, când am coborât din maşină. Am intrat după perchezitie, desigur că nu gasiseră nimic, doar nu eram atât de tonti încât să ne luam armele cu noi, dar mi-am dat seama că suspectau ceva aşa că mi-am zis că n-ar strica să fim mai precauti. Cât despre emotii, pot zice că am fost foarte relaxat, cum era şi indicat să fiu ca să nu dau de banuit.
Imediat ce ne-am vazut înauntru am început să-l cautam pe şeful întregii bande, cel care conducea toate cartierele controlate de noi, nimeni din bandă nu-i ştia adevaratul nume, toti zicându-i Mace. Acesta era un individ masiv şi foarte înalt, cu ochii verzi, patrunzatori, şi parul negru, scurt, veşnic ciufulit. După ce l-am gasit, ne-am îndreptat spre dormitoare, deoarece nu erau supravegheate.
-Ati adus marfa? Ne-a întrebat după ce am intrat într-o cameră mare, dar sufocantă, bine cunoscută mie, şi nu pentru că am mai fost închis ci pentru că eu eram ,mereu, cel trimis de Kevin ca să aduc marfa. Camera era plină de paturi supraetajate, care constau doar din scheletul de fier şi saltele. Fiecare pat de jos având câte un paravan improvizat din paturi. Mace se aşeză, pe un pat de jos, şi aşteptă nerabdator raspunsul.
-Da, am adus, dar avem nevoie de încalţăminte de schimb. Îi raspund înainte ca Emma să apuce să deschidă gura.
-Asta se poate rezolva fară probleme. Zise calm, cu un rânjet ironic pe faţă. Sincer să fiu, nu îl agream pe tip, mereu din glasul sau deduceam o notă de superioritate, întotdeauna privindu-mă cu ochi ironici. Omul acesta mă scotea din minti, deja îmi propusesem ca urmatoarea persoană care ar trebui să o elimin, după nemernicul acela din SM, să fie el.
Şi, ca să vă lamuresc, prin „marfă” noi întelegem marijuana. Adică, era şi normal ca detinutilor să le fie interzis să consume droguri aşa că membrii bandei, care încă erau în libertate, le aduceau marijuana, pe care o ascundeau în talpile de la încalţăminte. Intram înauntru, faceam schimb de încalţăminte cu cineva care nu avea nimic în talpă şi plecam, fară să fim prinşi. Că de suspectat eram suspectati dar era prea mare bataie de cap pentru politişti să verifice toti vizitatorii dacă aveau ceva în talpa pantofului, şi daca individul nu avea nimic trebuiau să mai şi platească pentru daune.
Oricum, după ce am rezolvat şi această chestiune, ne-am îndreptat spre ieşire. Şi nu mare mi-a fost mirarea să-l zaresc pe Kevin cum ne aştepta lângă maşină.
-Şi care aume ne este misiunea? Îl întreb, intuind deja de ce ne-a aşteptat.
-Nu fi aşa repezit. Unde-ţi sunt manierele, ar trebui să mă saluti mai întâi.
„Ce să zic! Unde îmi sunt manierele?! L-am uitat acasă!” Cu greu m-am stapânit să nu-i zic asta, şi bine că am facut-o altfel mă trezeam şi eu cu nişte vânatai ca Alexander. M-am multumit doar să-l strafulgerez cu privirea.
Abia după ce a explicat ce aveam de facut ne-a lasat să plecam. Misiunea era ca şi terminată, aveam de asasinat un neghiob din SM care, la rândul lui, a împuşcat multi frati de-ai noştri.
It is our choices that show us what we truly are, far more than our abilities.[Imagine: img_a43eb6a3trandafiri3.jpg]

#6
Acest capitol este cu dedicatie pentru draga mea prietenă, care îşi sarbatoreşte ziua de naştere în urmatoarele zile. La multi ani!


Capitolul III
Eram bine plasat strategic, pe un bloc nu prea înalt, dar care oferea o rază de actiune vastă, de unde puteam verifica perimetrul nestingherit. Arma pe care o aveam cu mine, un M16, avea montată o lunetă prin care puteam supravegra o rază destul de largă. Această „îmbunatăţire” mă costase o gramadă de bani, şi îmi asumasem multe riscuri când am decis să îmi cheltui banii pe aşa ceva, mai ales că ,Kevin nu era de acord. Dar cui îi pasa ce mai credea şi ăla. Mie nu, asta-i sigur. Aşa că, în ciuda avertismentelor lui că o să primesc o bataie soră cu moartea dacă îi mai încalc regulile, am decis să îl ignor complet. Acum mă bucur că am facut-o, deoarece sunt mai bine pregatit pentru misiuni.
Brusc, îmi sună telefonul, trezindu-mă din amorteala în care mă aflam de două ore, de când stateam nemişcat pe bloc pentru a supreaveghea o casă din apropiere în care se presupunea că se ascundea Noah, cel pe care trebuia să îl asasinez. Dar nu fusese atât de rau, avusesem noroc că nu plouase, deşi aerul era umed.
-Da. Raspund plictisit fară macar să ştiu cine mă sunase.
-Vin. Aud vocea calmă a lui Alexander care mă anunta că se apropie maşina pe care o aşteptam, conform planului, în care banuiam că e Noah, întorcându-se de la un club.
În câteva momente cele spuse de Alexander se confirmase, în capatul strazii zarisem o maşină neagră care oprise în fata zidului masiv, ce ţinea loc de gard. Un om uscăţiv, îmbracat în costum, coborâse din maşină, se îndreptă spre portile uriaşe unde, nu pot spune sigur caci nu puteam vedea bine din unghiul acela, dar probabil confirma portarului cine era şi ce dorea. Apoi se întoarse înapoi la maşină, între timp portile se deschise şi acesta conduse vehicolul înauntru.
De aici începe planul pe care l-am întocmit împreună cu cei trei parteneri ai mei, Alexander, Emma şi Sky. Aveam de gând să intru în casă, împreună cu Sky, în timp ce Emma crea o diversiune în curtea din spate, iar, după ce îi pricinuiam moartea acelui nenorocit, urma să fugim la maşină, unde ne aştepta Alexander.
Casa era impunatoare, ca o fortareaţă. În afară de faptul că era îngradită, mai era şi foarte mare. Gradina din faţă era o întindere vastă care, în afară de pomi şi statui, mai prezenta doar o alee lată cât să poată trece o maşină. Iar pe terenul curtii din spate era o piscină şi câteva garaje, mare parte din aceasta fiind asfaltată. Vila avea două etaje plus parterul, care se întindea pe o arie de mare anvergură.
Am coborât de pe bloc după ce m-a sunat şi Emma ca să mă anunte că în zece minute începea diversiunea. La capatul scarilor era Sky, un tip scund şi slab, mereu palid, care îmi dadea impresia că avea o boală incurabilă. Avea parul şaten, lung, prins la spate într-o coadă. Acesta parea mai mic şi slab decât era din cauza hainelor pe care le purta, care erau cu patru marimi mai mari decât ar fi trebuit. Dar, în ciuda aparentelor, acesta era foarte agil şi inteligent, putând să retină, cuvânt cu cuvânt, pagini întrgi, fară să depună nici un efort.
Toate informatiile le detineam de la Sky care, în timp ce noi ne plimbasem toată ziua de colo colo sub diferite pretexte, el se documentase despre tot ce ţinea de această misiune. Îi luase ceva timp dar, la final, ştia totul despre victima noastră, până şi ce manânca la micul dejun.
Cum nu aveam nimic mai bun de facut decat să aştept până începea Emma diversiunea, începusem să mă gândesc la cât de multi bani avea nenorocitul acela care locuia în ditamai palatul. Şi noi aveam bani, iar sediul nostru nu era deloc micuţ, aveam şi arme şi droguri, tot ce avea şi el, şi totuşi se poate vedea că exista o diferenţă. Aveam o opinie, dar vroiam să ştiu ce crede şi Sky:
-Care crezi că e diferenta dintre noi şi el? Tresari, cufundat, cum era, în propriile gânduri eu îl luasem prin surprindere. După ce realiză ce întrebasem se încruntă, parcă reproşându-mi ceva.
-Ai fost macar atent la ce v-am spus? Nu chiar… habar n-aveam ce spusese, în timp ce el vorbise eu mă gândisem că îmi trebuie un pachet nou de ţigari. Nu mai aveam, şi nu îmi surâdea ideea că trebuia să traiesc fară. Aşa că, i-am raspuns scurt şi la obiect:
-Nu… După o scurtă pauză facu un gest absent cu mâna, de parcă se lasa pagubaş - cu unu ca mine, cred şi eu.
-Face parte şi din mafie, idiotule… îmi raspunse într-un târziu.
Asta mă puse pe gânduri. Dar nu am meditat prea mult la această idee deoarece Sky mă anunţă că intervalul de timp pe care ni-l acordase Emma se scurse, ceea ce însemna că urma să trecem la actiune.
Am sarit gardul, care nu era deloc mic, iar după ce trecuse şi Sky, cu mai multă uşurinţă decât mine, am înaintat, printre copaci, spre locuinţă. Ca planul să decurgă fară probleme nu puteam risca să fim descoperiti, aşa că, până să ajungem la casa prapaditului, a trebuit să ascundem vreo doi oameni în costum, în tufişuri, după ce i-am ucis. În timp ce ne ascundeam după copaci, un paznic care verifica zona trecuse chiar pe lângă noi. Sky îşi scoase cutitul, pe care îl mânuia cu maiestrie, şi îl luase prin surprindere, pe la spate, lasându-l lat. Dar în timp ce acesta se pregatea să ascundă cadavrul, altul venise din spatele sau, ameninţândul cu arma, dar nu apucase să traga caci îl împuşcasem eu înainte.
Am ajuns totuşi, fară alte incidente. Ferestrele nu aveau alarmă aşa că am intrat pe geam, după ce l-am spart, deoarece era încuiat. Cu speranta că nu ne-a auzit nimeni, am intrat rapid, fară zgomot. N-am remarcat în ce stil era decorată casa, deoarece treceam rapid dintr-o cameră în alta - fiind mai atent la inamici - dar predomina culoarea vişinie, pe covoare, draperii, iar mobila, din câte observasem în trecere, era din lemn de mahon - închisă la culoare.
Îl urmam pe Sky, deoarece el ştia planul casei ca-n palmă, şi trebuia să recunosc că m-aş fi ratacit în orice clipă în imensitatea ei dacă nu era el. Ajunsesem într-un hol îngust în capatul caruia era o uşă pazită de doi oameni ai lui Noah, îmbracati în costumul lor negru, de care mă saturasem deja. Întelesem, fară ca Sky să mă anunte, că trebuia să ajungem la acea uşă fară să facem prea multă zarvă, aşa că am scos pistolul silentios, de care nimeni nu ştia, şi am tras. L-am nimerit pe cel din dreapta uşii in cap apoi l-am împuşcat şi pe al doilea, înainte ca acesta să apuce să facă vreo mişcare. Totul se întâmplase foarte rapid, şi fară nici un zgomot. Dar nu am avut timp să reactionez, am fugit, împreună cu Sky, direct la uşă, pe care am deschiso, şi i-am târât pe cei doi înauntru.
Am fost surprins să vad că era o cameră de control, destul de mare, cu doar un calculator uriaş şi multe ecrane. Sky mă informă că din acea cameră se supraveghea toată aria, şi că de acolo putea să dezactiveze sistemul de securitate. Eu nu trebuia decât să stau de pază în timp ce el îşi facea datoria. Lucrurile decurgeau foarte bine, nimeni nu mai intrase în cameră, iar şatenul trecea rapid de toate parolele.
-Nu te-ai schimbat deloc, zise acesta în timp eu îmi aprindeam o ţigară pe care o „împrumutasem” de la unul din oamenii ce zaceau pe podea, oricum el nu mai avea nevoie de ea.
-Ce vrei să insinuezi? Dar acesta nu raspunse, oricum ştiam la ce se referea, întotdeauna ne zicea, mie şi lui Alexander, mai în glumă mai serios, că nu suntem normali. Şi avea dreptate, noi doi eram practic detaşati de tot ce ne înconjura. Nu ştiu cum era pentru Alexander dar pentru mine oricât de multi oameni aş fi omorât nu îmi pasa, oricum pacatul era deja comis… de când murise Andrew… mă simteam ca şi cum eu l-aş fi împuşcat… aşa că nu mai conta pe cine mai omoram.
După ce Sky a dezactivat toate alarmele şi camerele de supravegheat, am ieşit din cameră şi ne-am îndreptat spre etajul doi, unde era biroul lui Noah. Până să ajungem acolo ne-au ieşit în cale multi oameni la costum, oricum iam omorât pe toti, dar era un semn că ne tradasem pozitia.
Într-un final am ajuns la biroul nenorocitului. Întreaga casă era un mare labirint pentru mine, fusese mai obositor decât o oră la sală cu Emma, câtă energie avea fata aceea în tot corpul nu aveam eu în degetul mic de la picior.
Când am intrat am fost orbit de lumina din acea cameră, care mi-a luat vederea. Toată casa era slab luminată, contribuind şi faptul că se înnoptase de când intasem în gradină, în afara camerei ăsteia stupide. După ce m-am obişnuit cu lumina am privit în jur, camera era saracacioasă, în ceea ce priveşte mobila, deoarece nu se vedea, în afara câtorva ghivece mari cu flori, decât o canapea roză, mă enerva culoarea, şi un birou, din mahon, după care statea, la un fotoliu confortabil, un om mai mare cât biroul ce îmi aducea aminte de un porc - banuiam că era Noah - iar lângă el era… respiratia mi se întretaiase iar o furie, cum nu mai simtisem până atunci, îmi invadase spatiul personal.
Simteam cum sângele îmi clocotea în vene… acum devenise ceva personal, toată indiferenta mea se duse pe apa sâmbetei, disparuse fară urmă, fiind înlocuită de o mânie exacerbată la vederea… acelui chip schimonosit într-un zâmbet detestabil pe care l-aş fi recunoscut oriunde, care îmi invadase toate visele, transformându-le în adevarate coşmaruri. Nu uitasem nici o clipă chipul acela care şi atunci ranjise, ca şi acum, cu multă satisfactie după ce îl împuşcase pe Andrew.
Aveam de gand să îl împuşc pe loc dar surâsul prostesc, al matahalei de la birou, îmi atrase atentia. Ce era aşa amuzant când erai sortit la moarte… sau poate credea ca, printr-o minune, putea să scape. Eu, în locul lui, m-aş mai fi gândit caci, la ce furie clocotea în mine, nu mai avea nici o şansă, cât de mică, de supravietuire, eram în stare şi să trec de o armată ca să ajung la cel din dreapta sa. Şi se pare că avusesem aceaşi idee, caci în urmatoarele secunde cameca, care era destul de mare, se umplu de oameni la costum, mai rapid decât aş fi crezut că era posibil. La semnul namilei toti îşi îndreptară armele spre noi.
-Doar nu credeati că o să vă aştept să veniti fară să mă pregatesc. E surprinzator că ati ajuns până aici dar, vă asigur, mai departe nu mergeti. Am fost şocat când am auzit vocea pitigaiată a acestuia, poate că, dacă nu eram într-o situatie ca aceea, în acel monent m-aş fi prapadit de râs. Dar n-aveam timp de crize de râs caci acesta facuse semn oamenilor sai să tragă.
It is our choices that show us what we truly are, far more than our abilities.[Imagine: img_a43eb6a3trandafiri3.jpg]

#7
Hei my dear,sorry ca nu am dat comm la capitolul anterior insa tu stii de ce si sper sa ma scuzi...nesimtita de mine.Oricum acum dau comm si pot zice c aimi place foarte mult capitolul,ca de obicei,si nu am vazut greseli de ortografie insa nici nu am fost atenta la ele sincera sa fiu.In sfarsit ceva actiune.Vreau sa aflu de ce s-a infuriat asa de tare cand l-a vazut pe ala care statea la birou din cate am inteles deci de aici deduci ca astept nextul.Ca de obicei sunt ametita si merci pentru dedicatie...Succes in continuare(da stiu ,comm cu non-sens)

#8
Înainte de a trece la capitolul urmator a? dori sa îmi cer scuze pentru confuzia creata ar trebui sa va lamuresc în privin?a unui lucru: David nu era furios din cauza omului supraponderal de la birou - despre care credea ca e Noah, cel caruia trebuia sa îi ia via?a - el era furios pe omul din dreapta celui de la birou, deoarece acela fusese cel care îl împu?case pe Andrew. David îndreptase pistolul spre el dar aten?ia îi fusese perturbata de surâsul prostesc al celui de la birou.
Sper ca am redus confuziile îmi cer scuze, înca o data, dar nu prea ma pricep la punerea ideilor pe hârte. ?ii acum sa trecem la capitolul urmator. Sper sa va placa.


Capitolul IV
Actionasem dupa instinct, tragandu-l pe Sky dupa mine, in spatele canapelei roz. Idiotii trageau din toate partile, ciuruind canapeaua si, daca n-am fi stat lipiti de podea, poate si pe noi odata cu ea. Apoi mi-am incarcat arma si am inceput sa trag, impreuna cu Sky, in oamenii la costum. Gloantele zburau in toate directiile gaurind peretii, spargand geamurile"¦ singurul lucru care ramasese in picioare fiind biroul grasanului, sub care acesta incerca acum sa se ascunda, insa fara sorti de izbanda deoarece era prea mare, ramanand, astfel, cu posteriorul afara.
Deodata ma oprisem din impuscat. Realizasem ca, probabil, individul care era in dreapta grasanului se ascunse sau fugise, caci nu il zarisem, asa ca imi propusesem sa termin repede cu misiunea asta ca sa il gasesc, caci nu putea ajunge prea departe. Dar se pare ca nu realizasem prea bine in ce situatie critica ma aflam defapt, si pentru asta a platit altciuneva in locul meu. In timp ce eu eram vizibil neatent la cei care trageau in noi - deoarece ma tot gandeam ca individul va fugi si am sa ratez sansa de al pedepsi - acestia profitara din plin, doi dintre ei reusind sa se strecoare in spatele canapelei - Sky nu ii observase deoarece era ocupat cu cei de langa usa, care nu erau putini, desi doborasem un munte de oameni.
Pana sa ma trezesc eu din visare cei doi ajunsera deja la noi. Totusi, am reusit sa ma feresc din calea gloantelor si l-am impuscat, pe cel ce era in dreptul meu, apoi m-am intors cu fata spre Sky ca sa vad daca el a prevazut miscarea lor. Dar se pare ca nu prevazuse nimic, fusese prea atent la cei de langa usa ca sa mai observe ceva asa ca individul din dreptul lui il impuscase in abdomen, dar nu a avut ocazia sa faca alta miscare deoarece l-am oprit eu, cu un glont in frunte. Apoi m-am tarat catre Sky - care dupa impuscatura se lovise cu capul de perete - ca sa vad daca mai era in viata"¦ fusesem atat de absorbit de razbunarea mea incat l-am lasat, neintentionat, pe el sa se ocupe de tot, desi nu avea decat un amarat de pistol"¦ dar nu aveam de gand sa il las acolo, viu sau"¦ mort. Eram atat de preocupat de starea lui Sky incat nici nu am observat ca era deplina liniste, se pare ca oamenii in costum fusesera doborati si trebuia sa recunosc ca totul i se datora lui Sky.
M-am aplecat usor spre trupul lui inert pentru ai asculta bataile inimii, temator de a nu face vreo miscare necugetata. Rasuflarea imi era intretaiata, aveam impresia ca pana si cel mai mic zgomot i-ar fi zdrobit trupul in mii de bucati. Rasuflasem usurat si, in acelasi timp, ingrijorat, dupa ce ii ascultasem bataile inimii, ce sunau mai mult a zbatere intre viata si moarte. Cu toate acestea, nu era momentul potrivit pentru a ma relaxa, trebuia sa ii opresc cumva sangerarea, asa ca mi-am dat jos tricoul alb, pe care l-am rupt pentru al „bandaja"ť, iar maieul meu albastru, cu numarul 88, l-as fi folosit in cazul in care tricoul nu era deajuns. Si, astfel, ramasem la bustul gol, nu ca m-ar fi deranjat, caci aveam un corp bine lucrat, cu care ma mandream, iar tatuajul cu numele bandei, care era pe omoplatul stang, putea fi usor observat, ceea ce imi facea placere deoarece arata, din punctul meu de vedere, chiar foarte bine.
Dupa ce m-am ocupat de Sky, m-am uitat imprejur. Camera era devastata, peretii erau ciuruiti si acoperiti de sange , nici un obiect nu mai era intact - nici macar biroul, desi inca era in picioare - ferestrele aveau geamurile sparte si draperiile erau gaurite. Langa usa si pe podea erau mormane de cadavre ce se scaldau in balti de sange. Scena nu era tocmai agreabila dar eram obisnuit cu asemenea „peisaje"ť. Dupa ce am terminat de inspectat camera am observat ca umflatul inca mai era in viata, in ascunzatoarea sa de sub birou.
-Haide! Iesi odata!! m-am rastit, imediat ce am ajuns in dreptul biroului. Doar nu ti-ai propus sa mori sub o bucata de lemn ca un las!!!
Acesta nu raspunse, doar incepu sa scanceasca patetic, ceea ce ma enerva mai tare decat ar fi facut-o o replica impertinenta. Asa ca l-am apucat de un picior si am incercat sa-l trag afara, pana mi-am dat seama ca nu avea rost, idiotul era complet blocat, iar eu nu facusem decat sa-l mut, cu tot cu birou, cu cativa centimetri mai aproape de fereastra. Si totusi trebuia sa il scot afara ca sa-l impusc si sa termin odata cu misiunea asta pentru al duce pe Sky la spital, pana nu era prea tarziu. Nu puteam sa il impusc in posterior intrucat nu ar fi folosit la nimic deoarece nici un organ vital nu se afla acolo deci as fi irosit gloante degeaba. Desi daca ar fi pierdut mult sange ar fi murit intr-un sfarsit, daca nu il ajuta nimni, dar asta ar fi luat prea mult timp. Si nici prin birou nu ar fi fost o solutie pentru ca am vazut ca nu e fragil deloc, deci cel mai logic lucru pe care as fi putut sa-l fac ar fi fost sa-l scot afara, totusi, am vazut prea bine ca era imposibil.
Incepusem a intoarce problema pe toate fetele. Trebuia sa gasesc o solutie, si asta cat mai rapid. Si atunci, ca o strafungerare, imi venise o idee mai buna decat sa-l impusc in dos, daca nu puteam sa-i fac nimic din starea in care se afla, atunci trebuia sa i-o schimb. Si pentru asta aveam degand sa rastorn biroul, pentru ca, oricat de intepenit ar fi fost, cu siguranta puteam sa-l impusc intr-un organ vital din acea pozitie.
Asa se face ca in urmatoarele zece minute mai aveam putin si imi frangeam coloana in incercarea de a rasturna biroul si, odata cu acesta, si pe grasanul ce se smiorcaia intepenit sub el, care cu siguranta avea mai mult de o suta de kilograme. Dupa ce am reusit sa-l rastorn am ramas surprins sa vad ca omul acela jalnic, care se presupunea ca ar fi intepenit, reuseste sa se elibereze din stramsoarea biroului, taranduse apoi intr-un colt al camerei unde incepe sa geama tanguitor.
-Nu! nu ma omora! pot sa-ti dau tot ce vrei, am am o multime de bani, iti pot da orice suma doresti! era atat de patetic incat am realizat ca n-a meritat sa ajung la el doar ca sa vad cat de patetic poate fi.
Ma saturasem deja de toata debandada aceea, imi pierdeam vremea cu o fiinta deplorabila si jalnica care mai era si lasa. Ma apropiasem de el ca sa imi iau arma de pe jos si in acel moment de neatentie Noah luase un AK-47, de la un cadavru care zacea pe podea, si il indrepta spre mine. Eu, observand gestul lui, preiau o atitudine calma si un zambet ironic, apoi rostesc cu glas abea auzit:
-Ce mai astepti, nu vrei sa tragi? Trage naibii odata!!! Tip la el deodata, facandu-l sa tresara, insa, imi recapat repede atitudinea calma. Crezi ca ma tem de moarte? Ei bine, te anunt ca nu toata lumea se sperie de asa ceva. Apoi indrept arma spre el: Orice ai face, s-a zis cu tine.
In urmatoarea clipa a tras spre mine insa m-am ferit cu usurinta de glont, care a spulberat un tablou de pe peretele din spatele meu, apoi am tras si eu, dar nu i-am nimerit inima, de aceea am incasat un glont in umarul drept si pentru asta l-am inpuscat de doua ori in imima si o data in cap, ca sa fiu sigur ca nu se va mai misca.
Nu era vreme de pierdut, trebuia sa il iau pe Sky de acolo. Desi eram epuizat iar durerea din umar era sfasietoare, am reusit il car pe Sky in spate, pana la fereastra, de unde am sarit.
It is our choices that show us what we truly are, far more than our abilities.[Imagine: img_a43eb6a3trandafiri3.jpg]




Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)