.ℓυ¢кy.sтαÑ.
Vizitator
Nu știu dacă a mai deschis cineva un thread cu acest anime(m-am uitat și nu am găsit), dar dacă da atunci îmi pare rău și vă rog sa fie șters. n.n'
Subiect : De mică, Hikari Hanazono s-a antrenat din greu pentru a ajunge o mare luptătoare. Efortul său, i-a servit pentru a ajunge cea mai bună dintre toți, totuși, într-o zi a venit la ea acasă un băiat pe nume Kei Takishima. Kei a învins-o rapid pe fată și de atunci, Hikari decide să caute toate formele posibile pentru al învinge pe Kei, în așa fel încât a mers la aceeași școală ca el. La școală, Hikari a ieșit în evidență din cauza efortului său la învățătură și așa a devenit eleva numărului doi din aceea școală. Numărul unu, era eternul său rival Kei. Kei și Hikari nu fac parte dintr-o clasă obișnuită, ci fac parte din cea mai bună, formată din șapte cei mai buni elevi. Acolo se vor cunoaște diferite personalități și cu timpul se va descoperi că ceea ce Kei simte pentru Hikari este dragoste.
Mie mi-a plăcut. Nu a fost cel mai bun anime pe care l-am văzut, dar merge "? Grafica a fost destul de bună și personajele interesante. Unele episoade au fost foarte amuzante însă finalul m-a surprins. După ce Kei si Hikari s-au sărutat la turnul ce ceas...au...zburat? Nu prea am înțeles bine acea parte și parcă m-am așteptat la mai mult.
Voi ce părere aveți?
Răspunsuri: 145
Subiecte: 8
Data înregistrării: Feb 2009
Reputație:
3
Zupi: 3.033 z
I remember this one... Am ajuns sa-l urmaresc pt ca mi l-a recomandat o prietena si chiar mi-a placut. Mi-a placut sa urmaresc rivalitatea dintre Kei si Hikari pentru momentele amuzante, dar si pentru actiune. Plus ca asa am devenit fana KeixHikari. Mi-au placut si celelalte personaje pentru personalitatile lor unice, mai putin Sakura (pink-haired fangirl, that's not so original).
Răspunsuri: 893
Subiecte: 13
Data înregistrării: Apr 2010
Reputație:
235
Zupi: 21.006 z
Special A
L-am vazut acum un an in urma unei recomandari. Ce pot sa spun? Mi-a placut foarte mult, iar ce m-a atras cel mai mult la acest anime a fost grafica. Mi-a placut enorm cum au iesit personajele, atat de kawaai >.< Povestea mi se pare originala si foarte captivanta, te impresioneaza pana in ultimul moment. Stiu ca am terminat acest anime in doar doua zile, atat de mult m-a captivat :]]
Personajul meu preferat este Kei, hehe, he's so hot >.< Imi place la nebunie de el, atat din punct de vedere fizic, cat si moral. Este extrem de amuzant si uneori foarte serios O_O Sunt fana cuplului Kei&Hikari. Sunt de parere ca sunt facuti unul pentru celalalt, le sta bine impreuna. Un cuplu funneh :]]. Imi place mult si de Hikari, este o fata ambitioasa si o luptatoare. M-am regasit de foarte multe ori in caracterul ei.
Din punctul meu de vedere Special A este un anime foarte frumos si captivant, merita vazut.
My mama always says that I'm cute. I don't believe her. I'm more than that !
Shake, shake that booty for Beckha !
Răspunsuri: 46
Subiecte: 2
Data înregistrării: Aug 2010
Reputație:
9
Zupi: 862 z
Special A.
L-am văzut şi eu acum câteva luni la îndemnul unei colege care tot susţinea că e unul dintre cele mai bune animeuri. Aşa că am început şi eu să mă uit ca să văd dacă e chiar aşa cum spune ea. A fost drăguţ să văd mai multe poveşti, nu numai a lui Hikari şi Kei, iar rivalitatea dintre cei doi a fost destul de incitantă. Nu pot spune că m-a impresionat cine ştie ce, dar a fost un anime bun. A avut părţi haioase, parţi mai puţin haioase, dar toate acestea fac întreg animeul. Oricum, mi-a plăcut şi dacă ar fi să-l mai vizionez încă o dată aş face-o.
I'm gonna pick up the pieces and build a Lego house... :cheer:
Răspunsuri: 63
Subiecte: 4
Data înregistrării: Nov 2010
Reputație:
5
Zupi: 933 z
Anime-ul a fost interesant cu toate ca doar a ocupat cam 40-50 capitole din manga si povestea a mers mai departe pana la capitolul 99. Cea mi-a placut ca a fost in proportie de 90 % fidel manga-ului, fara diferente mari sau capitole neincluse. Singura problema ar fi ca arta si designul mergeau ceva mai bine facute.
QUOD ME NON NECAT ME FORTIOREM FACIT
Răspunsuri: 1.723
Subiecte: 36
Data înregistrării: Jun 2010
Reputație:
82
Zupi: 28.095 z
Inafara de faptul ca intialele animeului sunt ca si cele de la numele meu (S.A ^^), mi s-a parut bun anime-ul. A fost amuzant sa-i privesc cum se lupta unul cu celalalt cu atata inversunare. Pe langa astea, nu doar povestea lor a fost pusa in scena, ci si a personajelor care stateau pe langa cuplul animeului (nu prea am inteles la ce se refera titlul - ca si in altele *exceptie Nana si Paradise Kiss - neterminat*). Grafica a fost buna, iar sfarsitul mi-a placut. Cum toti raman cu persoanele iubite (si ala cu cainii :]] *oare mergea daca ma lua si pe mine pe acolo? ;]]*) etc.
"Forgive you? Why? It's not like I'm mad or anything. You were the one who got angry; just like you said, I was being too nosy. I've always been like that, not knowing my boundaries. I'm the type who'll water a plant til it drowns."- Yokozawa Takafumi no Baai, vol. 2
Răspunsuri: 160
Subiecte: 8
Data înregistrării: Aug 2009
Reputație:
76
Zupi: 1.680 z
Saptamana trecuta am inceput animeul si mi-a placut la nebunie. Am vazut 16 episoade in prima zi . A fost amuzant, romantic, dragut. Ceea ce m-a speriat a fost lungimea picioarelor si corpurile putin deformate. Fetzele in schimb erau dragute ( prea draguti tipii aia ). Pentru ca pot sa spun ca sfarsitul m-a cam dezamagit ( Prea brusc, prea sec, prea putin explicit ) am inceput sa citesc manga ( Exagerat de diferita si mult mai lunga ). Pentru prima data am citit o manga intreaga si chiar mi-a placut mai mult decat anime-ul. Cred ca toti ar trebui sa o citasca.
Revenind la anime episodul 7 a fost hilar .
Răspunsuri: 1.445
Subiecte: 59
Data înregistrării: Jul 2008
Reputație:
850
Zupi: 36.015 z
God! ce mi-a mai plăcut animeul acesta.
Îmi amintesc că mi l-a recomandat cineva şi a spus că e foarte tare and all that şit şi eu eram foarte into anime atunci, nu că acum nu aş fi, but anyway! the thing is, I watched it and loved it. Ştiu că atunci când l-am urmărit, am murit după el, it was just like WOW for me by that time ( no, i didn't mean the game but the "exclamation" )
Anyway, îmi amintesc povestea şi personajele, dar numele personajelor mi-e absolut imposibil să mi le amintesc fără să mă uit pe vreun wiki/myanimelist or anything, şi nu mă uit din pură lene, actually, dar povestea and all that şit, gosh how I remember it.
Îmi amintesc cât de mult îmi plăcea de ea, era atât de ... ieşită din tipare şi îmi plăcea atât de mult genul acesta de personaj plus că povestea în sine cu acţiune şi evenimente and all that a fost incredibil de drăguţă - he, him, he, the guy, oh was he hot. îmi plăcea la nebunie de el şi comportamentul / personalitatea lui, deşi acum este un stereotip, atunci eram mai mult la început cu animeurile şi mi se părea atât de kewl and all that, usual stuff I suppose.
dar povestea era, oricum, într-un fel sau altul, unusual, ceea ce m-a şi atras. faptul că amândoi erau atât de "extraordinari" şi buni la toate, mă dădea peste cap şi mă făcea să iubesc animeul şi mai mult.
Povestea de dragoste dezvoltată între Hikari şi Kei ( yay, m-am uitat în primul post ! ) a fost extraordinar de simpatică şi îmi amintesc ce zile fripte, or hours, or anything, în fine, îmi făcea Hikari pentru că nu îşi dădea seama că îl place pe Kei şi că de fapt, în fine, toată treaba asta nu era decât o poveste romantică plină de comedie şi... all that stuff! - mă enerva la culme, dar în final mi-a plăcut la nebunie. What I'm saying is that I actually really liked their story, they were quite nice şi atitudinea ei faţă de Kei, era şi ea adorabilă, I mean we all knew she loved him, she knew she loved him but nobody said anything, sort of. But adorable.
Organizaţia Special A în sine era adorabilă şi interesantă şi unusual, ieşită din tipare şi captivantă, so I came to love it.
Nu mai ştiu cum o chema pe tipa aceea care scria în loc să vorbească, but gosh was she funny! - she really was, really. Nu confund, sper că parcă am întâlnit două cazuri de genul ( animeuri diferite, sau erau mangauri? i can't really remember d: ). În orice caz, ştiu că toate personajele mi-au plăcut într-un fel sau altul şi îmi plăcea cel mai mult, aşa cum am şi zis, relaţia dintre Kei şi Hikari pentru că cei doi erau absolut adorabili, din toate punctele de vedere şi fiecare glare of jealousy made my heart skip a beat, I suppose, trăiam poveste lor de dragoste, inteeens, şi mă bucuram de fiecare moment comic. They were really something.
De asemenea, grafica a fost faină şi soundtrack-ul îmi amintesc că mi-a plăcut, deşi este foarte childish, eu mă topeam după el, îmi plăceau atât openingurile cât şi endingurile. Şi mă repet, dar grafica chiar mi s-a părut drăguţă şi chiar mi-a plăcut din prima clipă.
All in all, there were wonderful times back then when I watched Special A. I really remember the fact I loved this thing. I really did. Şi acum îmi amintesc cu mare, mare plăcere de acest anime, which is a lovely thing to do.
Răspunsuri: 276
Subiecte: 1
Data înregistrării: Jun 2010
Reputație:
14
Zupi: 5.435 z
Special A este unul dintre cele mai cute anime-uri ever.
Cred ca m-am apucat de el cam acum o luna si chiar mi-a placut mult sa il vizionez, e amuzant, relaxant, copilaros, ceva care parca iti ia toate grijile de pe cap si te face sa iti dai seama ca viata poate fi si vesela uneori, cel putin asta e efectul pe care l-a avut asupra mea. Sigur, mi s-a parut si putin ciudat la fazele fantasy, cand sareau foarte sus, alergau cu viteza foarte mare sau la sfarsit cand zburau in timp ce se sarutau, cum a mai zis cineva pe-aici. Ma asteptam sa fie realist in totalitate. Soundtrack-ul nu mi-a placut in mod special, era sweet, dar parea din desenele pt copii mici. Ce mi-a placut mult a fost grafica, toti aveau chipuri frumoase si ochi adorabili.
Mi-a placut mult de Hikari, desi era cam prostuta. Nu pot sa inteleg cum de nu putea sa accepte ca Takishima e indragostit de ea, parca nu voia sa vada lucrul asta nicicum si insista ca sunt rivali. Mi s-a parut foarte amuzant atunci cand voia sa ii spuna ca il iubeste, s-a dus la toaleta si le-a auzit pe niste fete spunand ca "pierzi daca ii spui unui baiat ca il iubesti" si dupa s-a dus si i-a tipat aluia in fata ca ea nu are de gand sa piarda. Saraca, mi-a parut rau atunci cand Kei a decis sa plece la Londra... Aaa da, si mai era si faza aia, cand nu putea sa-i spuna "Kei".
De Takishima nu mi-a placut in mod special, era doar extrem de dragut (pt un tip anime, normal). Parca era atat de rece si sec si voia sa faca totul singur, parca nu ar fi avut nevoie de prietenii lui. Imi placea ca totusi tinea la ei, chiar daca nu o arata. Si imi placea felul in care o tachina pe Hikari, aratandu-si sentimentele sau numind-o "Nii-san".
Akira si Tadashi sunt un cuplu de-a dreptu' adorabil. Chiar daca ea e mai crizata asa si il loveste tot timpul, se pare ca lui ii place. Akira exagereaza uneori, in unele momente mi se parea ca se comporta ciudat. Tadashi e aiurit, imi place.
De Jun, Megumi si Ryuu nu imi place in mod special, fiecare mi se pare ciudat si exagerat in felul sau, la fel ca si Sakura aia, disperata dupa Jun. Yahiro mi s-a parut ok pt ca, de fapt, tot timpul incerca sa o ajute pe Akira, a scos ce era mai bun si din Megumi, a invatat-o sa cante in asa fel incat sa fie apreciata. Pana la urma, ea e singura care i-a vazut latura de baiat bun pe care el incearca, nu stiu de ce, sa o ascunda.
Oricum, mi-a placut mult anime-ul, draguta povestea.
|