Groaza de dragoste
#1
Pentru inceput vrea sa spun ca cunosc riscul ca acest post sa fie scris degeaba, fie ca va fi sters (nu de mine), fie ca va fi criticat si neinteles, fie din alte motive. Dar il scriu cu dorinta sincera ca sa va intelegeti mai bine unii pe altii si poate candva sa reactionati diferit fata de cum ati fi facut-o in mod normal. Sunt cativa oameni ca mine, desi sper sincer sa fiu unicat. Oricum, am sa va povestesc problema mea in legatura cu dragostea nu pentru a fi blamat/dadacit/plans/luat peste picior ci cu scopul de a va destainui o experienta de viata. Sper sa va foloseasca.



Frica de dragoste

Cand o fata imi face ochi dulci, sufletul meu se agita nespus de mult. Aceasta agitatie este cauzata din mai multe motive. Principalul motiv este frica de a fi batjocorit. Imi este foarte frica ca, o data ce afla cine sunt si imi vede defectele sa nu rada de mine si sa imi zica cuvinte urate, mie celui ce m-am deschis total fata de ea.

Frica aceasta provine din copilarie si e datorata faptului ca tatal meu a fost un om bipolar (era bun si toate pareau minunat, apoi deodata izbucnea si incepeau violentele).
Am avut o copilarie tare nefericita si asta ma afectat toata viata. Dar cum zicea unchiul meu, e vina altora cat timp nu ai putere asupra ta (esti copil) , dar cand cresti mare devine vina ta (pentru ca nu are importanta cum se comporta oamenii cu tine, ci cum reactionezi tu la comportamentul lor. Asta te defineste si te modeleaza.)

Restul argumentelor mele sunt povesti de adormit copiii: ca nu am bani (ce tanar are?), ca nu am casa (multi tineri nu au si se iubesc nespus), ca nu am vise (le voi obtine in timp langa persoana iubita), ca nu am una, ca nu am alata incercand sa justific frica de dragoste.

Rezultatul? Rezultatul este un suflet ce fuge de dragoste prin orice mijloc. Tin sa specific ca caut sa fug prin orice mijloc MORAL. Adica acum nu o sa fiu desfranatul pamantului si nici nu o sa ma supar pe oameni blamandu-i si jucand vestnic rolul de victima. E important sa te cunosti, dar faptul ca te cunosti nu inseamna ca te poti si repara.

Tot din groaza de dragoste face parte si viceversa situatiei: Adica cand fata ma place si se lasa toata in bratele mele, metaforic vorbind, ma ingrozeste acea putere, libertate si responsabilitate (de a nu rani ceva atat de firav). In acea frica (nemanifestata vizibil, e o frica interioara) se naste nebunie si ma impinge (si trebuie sa ma lupt cu mine insumi) la violenta. Nu sunt un om violent, adica chiar nu ridic mana si intorc obrazul la infinit. Dar asta nu inseamna ca nu am tentatii si ca nu duc lupte cu mine, dar tocmai pentru ca lupt pot sa fiu un om cat mai bun. revenind la subiect, cunosc ca daca acea fata se deschide total fata de mine si se lasa pe mana mea, si eu ma voi deschide total fata de ea, lasandu-ma pe mana ei. Asta e si frumusetea iubirii curate pe care o admir atat de mult: iubire fara perversiune, fara manipulare si fara cautare de placere (adica nu folosesti partenerul, ci iti manifesti iubirea fata de el/ea). Eh, eu nu pot sa ma deshid pentru ca pe parcursul timpului m-am protejat izolandu-ma de oameni ca un animal salbatec, prin modul meu de a gandi. E extrem de important modul in care gandeste omul si e pus pretul prea putin pe aceasta.

Durerea sufleteasca de a fi lovit de cea pe care as iubi-o, de cea in mana careia m-am lasat, ar fi coplesitoare.

Cum sa ajuns aici? Prin multa imaginatie. Inca de mic, auzind ca daca nu ai bani nu poti avea o prietena, mi-am ridicat ziduri de gandire ca sa ma protejeze de durerea singuratatii si mai ales de durerea de a nu imi putea manifesta eu iubirea (pana la urma asta e durerea singuratatii). Mai incolo am inceput sa imi imaginez cum ar fi sa am o prietena. Pe parcursul povestii ma trada in vr-un fel si desi ma ranea, ma parasea fie eu o paraseam.

Pe parcurs ce a trecut timpul, zidurile astea (modul de gandire) s-au intarit atat de mult incat nu le mai pot darama. Dar, pot fi daramate si tot de o fata 4

Recent, o fata ma placut. Si la inceput am fost reticent, dar mai pe urma, statea langa mine si rasufla trista (in mijlocul de transport). Am cautat scuze. Fiind in preajma craciunului, am zis ca de, se simte singura de sarbatori si ma gasit pe mine. Na, sa caute pe altul, ca eu nu sunt razboinicul luminii (dupa cum imi place sa zic). Apoi, ea a insistat si trecusera sarbatorile. Am schimbat tramvaiul, dar gandul la ea ma tot presa. Poate e diferita fata de ce mi-am imaginat eu- ma gandeam. Si am revenit. Ea era tare trista, era ranita de absenta mea. Mi-a parut rau de ea, dar nu am avut curajul sa fac vreo miscare pentru ca desi pot sa fac multe lucruri fara frica, cum ar fi sa vorbesc cu oameni fiorosi, sa opresc o bataie, si altele, nu am curajul sa vorbesc cu o fata (am specificat mai sus de ce). Am lalait-o asa ceva timp, pana cand m-am hotarat sa vorbesc cu ea (a durat cam 3 saptamani de framantari intreioare). Toate astea pentru ca trebuia sa capat incredere in ea. Pentru ca asta e marea mea problema: nu am incredere in iubirea unei fete. Oricum, ea simtindu-se torturata, fiind langa mine, dar departe de mine, iar eu fiind sucit: zicand nici nu, dar nici da, a schimbat tramvaiul. Si cum se face ca atunci mi sa nazarit si mie sa vorbesc cu ea, sa imi infrunt teama. Ia-o de unde nu-i acuma. A mai trecut ceva timp si am intalnit-o dinnou (2 saptamani). Sperasem sa imi mai acorde o sansa si mi-a acordat-o se pare, iar eu mi-am batut joc de sansa asta, fiindu-mi iar mult prea frica sa intru in vorba cu ea (frica de reactia ei, ca, deschizandu-ma pot fi foarte ranit, chiar si plange in public. Un om e puternic fie ca are un scut gros (sistem de gandire), astfel nefiind liber, ori e puternic prin bunatate si atunci nu mai e neveoie sa se protejeze caci reactioneaza bine la orice situatie negativa). Pana la urma, lalaind-o asa, am vazut-o impreuna cu un alt baiat si ma privea vinovata si trista. M-am bucurat pentru ea, ca imi doream sa fie fericita dar nu ma puteam vindeca. Am schimbat mijlocul de transport si de atunci nu vreau sa o mai vad vreodata pentru ca sa fie fericita langa altcineva si ca sa nu fiu chinuit ori sa chinuiesc fiind aproape de ea.

Cand ai groaza de dragoste, ai nevoie de un timp enorm pentru a accepta un partener. In cazul meu e cam un an. Pentru ca dai razboi cu tine insuti, cu modul tau de a gandi, cu toate complexele, fricile, si experientele trecutului. Dai razboi cu insasi esenta ta.
Pentru mine acceptarea dragostei unei fete ar presupune sa plang din inima pentru ca, sa accept o asemenea bunatate, (pentru mine inseamna foarte mult cand oamenii se comporta frumos cu mine) inseamna enorm si ma depaseste, neputandu-ma stapani.

Ca sa intelegeti mai bine povestea asta, o sa va zic ca mi-a zis Dumnezeu cand l-am intrebat insistent de ce sunt asa cum sunt in legatura cu fetele.

Se facea ca eram in tramvai (in vis) si o fata a venit langa mine. Ma tineam de o bara lunga si priveam pe geam. O vedeam cu coada ochiului destuld e bine. Apoi ap privit-o mai atent. Si ea se uita pe geam, dar simteam sentimentele ei fata de mine. Ma iubea. O vedeam frumoasa, blonda, mica fata de mine si de varsta apropiata. Si tot insista parca sa se apropie, sa imi atraga atentia.
"Daca o ignor o sa ma lase in pace" - am gandit si am inceput sa o ignor.
Ea nu s-a lasat ci dupa ce s-a framantat un pic, s-a apropiat si mai mult de mine, privindu-ma rugator, punand o presiune insuportabila pe mine (caci pe de o parte nu vreau sa fiu bagat in seamna, dar pe de alta parte in subconstient ma bucura si naste speranta faptul ca cineva tine la mine (cat timp e moral)).
Asa ca am privit-o, ma agitasem si se nascuse teama in mine. Am intrebat-o direct: "Ce doresti?".
Ea mi-a zis: Te plac, as vrea sa mai stau langa tine.
Eu am rams inmarmurit si mi s-a intunecat mintea si i-am zis raspicat, direct: Nu!
Ea s-a urcat pe bara si a stat pe ea (e un vis, se putea asta se pare, ca si cum ar sta pe o balustrada) si m-a intrebat: "De ce?".
Atunci i-am vazut defectele: bratele ce aveau grasime pe ele, la fel si picioarele (desi ea era slaba), fapt ce arata personalitatea ei (o parte) si slabiciunile ei. (Observativ: Am devenit agresiv, cautand sa o departez de la mine. In acele momente, m-am pierdut pe mine insumi).
-Nu! Pur si simplu nu vreau! Refuz! i-am raspuns indignat, speriat si suparat.
Ea ma privit lung, trista si mi-a zis 3 mari adevaruri: Esti un las, un fricos si nu ai incredere in iubirea ce ti-o port!
In vis am realizat insemnatatea acestor cuvinte si am zis: Asa e.
Apoi s-au deschis usile de la tramvai si m-am sculat.


Sunt un las pentru ca imi este frica sa imi manifest sentimentele (nu ma refer la cele negative).
Sunt un fricos caci imi este frica de repercursiuni, de sentimentele si de reactile unei potentiale fete ce m-ar iubi.
Nu am incredere in iubirea ei in sensul ca nu am incredere ca ma iubeste in asemenea masura incat sa treaca peste defectele mele.

Pentru mine, defectele mele sunt ca un semn de nastere ce oricat l-ai acoperi, tot sare in ochi.

Am scris aceasta nu pentru a ma victimiza, caci nu sunt o victima ci sunt propriul agresor, ci pentru ca voi sa intelegeti un pic din comportamentul oamenilor.
Daca aveti de-a face cu o persoana ca mine, fiti sinceri in comportament, fara falsitate si vorbiti. Deschideti gura ca ii veti inmuia inima, oricat de fioros ar parea omul. Mergeti cu Dumnezeu inainte si veti fi victoriosi in iubire.
Daca lumea nu are exemple, fi tu unul.
Fugi de rautate! Fugi, omule, fugi!


Dumnezeu vindeca ce medicii nu au putut: https://www.youtube.com/watch?v=21ijUVwpsfA

Iisus vorbeste despre viata si moarte: https://www.youtube.com/watch?v=lLGE5tUq50U
#2
rog un moderator sa stearga acest post, de text m-am ocupat singur. nu am cum sa port discutii cu oameni fara ratiune si pe deasupra analfabeti. crede si nu cerceta in limba romana, doar in engleza.
[Imagine: F3GHuiy.png]
You Know Nothing
I'm such a LESBIAN! LOL
#seeuspacecowboys #seeuspacecowgirls #2071
#3
TLDR, unde dai si unde crapa. Nu sunt de acord cu desfraul si pana nu intelegi sfintenia unui copil si nu mergi pe calea lui Dumnezeu, o sa fi mereu inselat cu usurinta de caile lumii.

Eu sunt treptat reparat si ma cunosc foarte bine. Am scris asta pentru ca sa intelegeti mai bine oamenii. Nu ma deranjeaza as fiu judecat si nu va blamez. Tot omul e sensibil, numai ca unii se protejeaza cu aparentele. Asa suntem noi, fiinte fragile. Dar e drum lung de la a fi sensibil precum un copil si la a fi un desfranat ce se da victima.

Homosexualitatea e gresita si ma voi opune ei pe vecie, pana la ultima clipa de viata. Dar nu asta e subiectul si nu de aceea am deschis topicul asta. Cand vei putea privi cu intelgere si bunatate, fara sa judeci, o biserica ortodoxa si pe crestinii din ea, atunci sa sti ca vei avea o minte curata.

Apropo, sunt topicuri pe subiectul asta scrise de psihologi. Poti gasi cautand pe google in engleza. Se cheama frica de iubire. E un subiect interesant si eu citindu-l am ajuns sa ma cunosc mai bine.
Daca lumea nu are exemple, fi tu unul.
Fugi de rautate! Fugi, omule, fugi!


Dumnezeu vindeca ce medicii nu au putut: https://www.youtube.com/watch?v=21ijUVwpsfA

Iisus vorbeste despre viata si moarte: https://www.youtube.com/watch?v=lLGE5tUq50U
#4
Salut, Storymaker. Incep prin a lauda curajul cu care ai impartasit framantarile si ceva din vulnerabilitatea firii tale. Dupa cum m-a invatat o prietena, exista o distinctie fina intre slabiciune si vulnerabilitate. Slabiciunea este manifestata ca un efect al lasitatii, pe cand vulnerabilitatea necesita curaj pentru a se manifesta. In afara de frica actuala de a fi batjocorit in dragoste, sunt convinsa ca ai avut (toti avem) frica de a fi batjocorit in public. In acest caz, ti-ai depasit-o si cred ca ai ocazia sa depasesti mult mai multe bariere impuse de propria gandire. Iti voi scrie mai jos ceea ce am dedus din aceasta expresie a gandirii tale, alaturi de niste sfaturi, cu mentiunea ca iti scriu in mod subiectiv din intuitia mea si nu am pretentia de a ma considera purtatoarea adevarului vietii nimanui. Pot sa am sau nu dreptate, depinde de ceea ce consideri tu ca se potriveste la tine.

Aaa si, TLDR, iti scriu din acest al doilea paragraf, din moment ce nu ai timp de citit chestii prea lungi, dar ai timp sa comentezi jignitor si sa emiti pareri fara sa te sinchisesti sa afli intreaga situatie. Chiar ma bucur si iti multumesc ca ai intervenit, intrucat esti relevant pentru ceea ce urmeaza sa-i spun lui Storymaker. Si imi cer iertare fata de tine daca socotesti sa-mi atribui in cele scrise un ton invectiv adresat tie. Doar semnalizez tendinte sociale.

Ei bine, Storymaker, confesiunile in public sunt riscante pentru ca mereu intervin persoane precum TLDR care nu vor sa ajute, ci sa arate cu degetul paiul din ochiul altcuiva si eventual sa-l scoata, sa-l arate triumfator altora si sa il infiga inapoi, de ce nu chiar mai adanc. E ok, e firesc, se intampla de cand lumea. Fixeaza-ti in cap (si in fire) ca asta e un lucru normal, pentru ca tine de un instinct de supravietuire al omului care-l ajuta sa-si pastreze sanatatea mintala. Cu cat esti mai nemultumit de propria persoana, cu atat te simti mai bine cu tine cautand si accentuand defectele altora. Inferioritatea altora te face sa te simti superior si asta contribuie - in aparenta si pe termen scurt - la linistea din capul tau. E pe termen scurt, pentru ca ajungi sa ai in permanenta nevoie sa scoti la lumina (si in reflectoarele sociale) defectele altora, ca sa reusesti de fiecare data sa le alungi pe ale tale din minte. E pe termen scurt, pentru ca, la un moment dat crucial, toate te izbesc din urma (ai chiar si o cadere nervoasa) deoarece nu mai ai cum sa le ignori. Pe de alta parte, daca ai sta si ai reflecta indelung la propriile neajunsuri, atunci te-ai adanci in frustrari si ai innebuni mai devreme sau mai tarziu, pentru ca rasare de fiecare data concluzia ca nu esti de ajuns si ca n-o sa fii niciodata. Echilibrul este undeva la mijloc.

Legat tot de cele de mai sus, Storymaker, o greseala in gandirea ta este ca te iei pe tine si toate reflectiile si simtirile tale mult prea in serios. Natura umana este egoista. Cu totii ne preocupam de binele nostru, de imaginea noastra inainte de toate. Cand ai impresia ca lumea iti cauta nod in papura, ca rad de tine verde in fata sau pe la spate, ca iti observa si nu-ti iarta defectele, sa stii ca e adevarat, DAR ca ei o fac cu nici jumatate din preocuparea cu care ai tu impresia ca o fac. Ei o fac din motivele expuse mai sus, nu pentru ca tu ai conta in vreun fel. O fac pentru ei, iar tu devii doar pretext. Adevarul este ca nici nu le pasa, ca multi nu isi dau silinta sa inteleaga prin ce treci, ca nu recurg la prea mare empatie ca sa-ti reconstituie sentimentele, iar cei care te judeca oricum o fac in mod superficial. Sunt, de asemenea, si multi care sunt politicosi si se prefac ca asculta. Si cei care doresc sa se implice si dau sfaturi o fac IN PRIMUL RAND pentru a se simti mai bine in sinea lor, si tu devii din nou un pretext. [Uite exemplul meu, eu iti scriu acum nu doar pentru ca m-am regasit in situatia ta si pentru ca mi-ar fi placut sa fi avut pe cineva care sa-mi spuna lucrurile astea inainte sa ma lovesc brutal de ele, ci in primul rand pentru ca am impresia ca am stofa de psihologa si mi-ar prinde bine orice confirmare, fie ca e a ta sau a altcuiva care isi va dedica timp sa citeasca acest alt tl;dr. Si chiar daca mi-ai raspunde si mi-ai spune ca n-am deloc dreptate, eu as suferi putin dezamagita in sinea mea, dar tot eu m-as bate apoi singura pe umar, formuland in capul meu replici de solidaritate precum "Lasa, tu Morga, ce stie el? O sa ajunga mai incolo la vorbele tale." Intentia mea in fond e sa epatez cu cat sunt eu de desteapta si sa fiu laudata pentru spiritul meu de observatie, si, deci, nu doar sa te ajut, dandu-ti niste sfaturi de care consider ca as fi avut eu nevoie. Intelegi mecanismul, ne? In final, se rezuma la mine, tu ai devenit pretext.] Nimeni n-o sa tina la tine din prima postare/confesiunea/intalnire/ochiada, dar majoritatea vor tine mortis sa te anuleze verbal daca simt nevoia sa o faca.

Storymaker, esti un om hipersensibil si meditativ, care se straduieste sa traiasca dupa niste repere morale; deoarece tu esti bun si incerci sa nu faci rau altora, cauti aceeasi bunatate in cei din jur si esti de obicei dezamagit, te inchizi din nou in tine cand vezi ca nu ti se raspunde cu aceeasi moneda de bunatate. Accepta ca este o alta trasatura a naturii umane si renunta la orice asteptari de recunostinta sau de buna conduita din partea altora. Cum zicea si Tacitus, care a trait acum aproape 20 de secole: *Men are more ready to repay an injury than a benefit, because gratitude is a burden and revenge a pleasure*. Asa a fost atunci, asa-i si acum, asa va fi mereu. Asa suntem noi, oamenii. Egoisti si vindicativi daca ni se ofera ocazia. Daca nu avem ocazia de razbunare, o sa injuram olea' in minte si basta.

In plus, tu n-ai avut un climat familial care sa-ti inspire increderea in fortele proprii, asadar cauti validare de la alte persoane. Crezi ca persoana iubita iti va darama barierele, crezi ca te va ajuta sa-ti clarifici idealurile si le implinesti. Gresit. De fapt cauti o salvatoare care sa te iubeasca asa cum esti si sa vada totodata toate ipostazele marete in care ai putea fi, sa ti le confirme si sa-ti redea increderea in tine, ca mai apoi sa le implinesti. Gresit. N-o sa vina nimeni sa te salveze de toate temerile tale. [Uite, din nou despre mine duh, exemplul meu: si eu am daddy issues si mi-am petrecut ani buni din viata asteptand printul pe cal alb care sa(-mi fie tata, iubit, prieten, salvator, gardian, investitor blabla) ma trateze ca pe printesa disney care consideram eu ca sunt, pentru ca asa am invatat eu suspinand la filme, seriale si animeuri romantice. Ca trebuie sa fie o persoana speciala, caci numai o persoana cu adevarat speciala nu s-ar teme de mocirla si ar scoate la iveala comoara din adancuri care sunt eu cu adevarat. Bullshit, fetita, toti avem propriul bagaj de probleme, framantari, temeri, complexe de inferioritate etc. si n-o sa vina nimeni sa ti-l care si pe al tau pana o sa-ti iasa tie aripile si o sa zburati impreuna pana la adanci batraneti.] Deci sunt chestii pe care intai ti le rezolvi tu cu tine, te pui pe picioare si abia apoi apare garla de fete care vor si ele sa ia parte la succesul tau sau macar sa pozeze in imaginea ta stabila/interesanta. Pana atunci, retine, nimeni nu-si doreste sa se scalde in mocirla altcuiva, alaturi de acel cineva. Si nici nu face ce am facut eu inainte sa-mi dau seama ca nu exista nici un print pe cal alb, adica m-am facut eu din Cenusareasa printesa Xena si am incercat sa-mi scot printul din broaste si m-am incurcat cu tipi mai fucked up psihic decat mine, gandindu-ma ca, daca ii salvez eu intai pe ei, vor deveni ei printii care sa ma salveze si sa-i garanteze Cenusaresei destinul ei fericit.

Revenind la tine, ai si tu partea ta de complexe de inferioritate si te-ai prins deja ca ele izvorasc din mediul familial. Daca te nasteai intr-o familie bogata, acum nu mai erai trecut prin toate procesele astea de constiinta si de observare a propriei neputinte si a destinului tau nedrept, precum si a altor nedreptati din lumea asta, pentru ca ai fi fost mult prea ocupat sa spargi bani prin mall-uri, benzinarii si vacante sau alte chestii superficiale si luxoase la care majoritatea oamenilor viseaza. De obicei, oamenii care s-au nascut si au crescut in medii austere sunt mai lesne sa devina scriitori, ganditori, filosofi etc., pentru ca au avut nenumarate motive si prilejuri de a contempla scopul existentei, propria conditie, precum si conditia umana, moravuri sociale si alte aspecte gnoseologice, morale si blablauri umane. Multi dintre ei au studiat si au scris despre om, despre cate face omul si cate poate sa faca, incercand sa transforme lumea in care traiesc intr-un loc mai bun in care sa fie mai usor sa supravietuiasca ei si alti oameni la fel de sensibili si meditativi ca ei. Evident, exista si genul de oameni care, desi se scalda in bani si-si permit tot felul de desfatari, isi rezerva totusi timp sa se gandeasca la chestiuni din astea profunde. Ca de exemplu Gautama Siddhartha, care, desi nu-i lipsea nimic de bogat ce era, s-a trezit ca totusi nu se simte implinit si a mers in singuratate sa caute scopul vietii, a meditat la umbra unui copac si in ceva timp a devenit Buddha (ala supremul gen, tata lor gen), renuntand la orice confort material. Dar genul acesta de oameni sunt exceptii de la natura umana si apar o data la zeci de generatii. In general oamenii bogati au alte chestii de facut decat sa contemple palierele existentei si ale metaexistentei, mai ales in zilele noastre in care globalizarea a doborat metaforic frontierele nationale, iar mijloacele ultramoderne permit omului sa ajunga oriunde (iar majoritatea abia asteapta sa se laude pe fb cu orice rahat si decor).

Vad ca ti-ai format o relatie cu Dumnezeu. E foarte bine, atat cat ramane la nivel personal si nu o impui nimanui. Dezamagit de oameni, negasindu-ti locul si rostul, te-ai intors sa cauti afectiunea si raspunsurile la Creator. Te macina nedreptatile din jurul tau, dar retine ca nu e de datoria ta sa faci dreptate. Dreptatea nu este posibila in aceasta lume, pentru ca ar incalca in primul rand liberul arbitru. Fiecare parte implicata priveste dreptatea in mod subiectiv. Fiecare isi gaseste propriile argumente pentru care considera ca are dreptate. Ai, deci, incredere in Dumnezeu; doar El este cel menit sa imparta dreptate la momentul potrivit. Nu lua in carca ta cognitiva povara neajunsurilor lumii. Poti semnala nedreptatile din jur, dar nu te da peste cap sa impui dreptate, standarde morale si sa rezolvi nerezolvabilul.

"Doamne, da-mi puterea sa schimb ceea ce poate fi schimbat, rabdarea de a accepta ceea ce nu poate fi schimbat si intelepciunea de a distinge intre cele doua.* o rugaciune pentru linistea sufletului, preluata apoi de imparatul Marcus Aurelius in Meditatii

Tu n-ai groaza de dragoste, ai groaza de tine. Ti-e groaza ca nu meriti sa ti se ofere dragoste si ca fiecare persoana de care te vei atasa iti va confirma teama asta. Adevarul e ca persoana asta cu care iti doresti sa-ti impartasesti viata nu o sa apara in stadiul tau actual. Vei cauta in orice potentiala iubita defectele tale si, pentru ca nu le-ai acceptat la tine, nu le vei putea accepta nici la ea, iar frustrarile vor defula la un moment dat. Adevarul e ca, in afara de Dumnezeu pentru crestini/ alti zei pentru alt soi de credinciosi/ stiinta si credinta in propria persoana pentru atei, nu avem cu adevarat pe nimeni si nimic. Ne nastem singuri, traim singuri oricate persoane ne-ar inconjura, murim singuri. Nimeni n-o sa simta exact cum simti tu, nimeni n-o sa judece exact ca tine, nimeni n-o sa traiasca exact ca tine. Sunt similitudini si completari care fac interactiunea umana tolerabila, dorita sau utila. Ai o singura viata, asuma-ti natura egoista si dreptul natural de a face ce-i mai bine pentru tine si supravietuirea ta, pastreaza grija cu care incerci sa nu faci rau nimanui in exercitarea acestui drept, cere-i divinitatii iertare pentru orice exces incontrolabil si revanseaza-te prin oameni, ofera fara a avea asteptari de la nimeni si, mai ales, incearca sa-ti cultivi increderea in tine - in fond, esti singura persoana pe care poti conta si care va fi mereu acolo pentru tine, orice s-ar intampla. Hehe, suna tautologic de siropos, dar naah.

Pace!
[Imagine: 7rA0Lg3.png]
#5
imi plac la nebunie snobismul si sfertodoctii care n-au citit pana la capat ce a spus/scris un anume ins din trecut, dar il citeaza in nestire fiindca asa au inteles ei ca se face pe fb. crestinopatii sunt cei mai periculosi bipezi semievoluati de pe planeta. la fel de prosti precum islamopatii care cred ca daca se arunca in numele lui god damnit (pardon, allah damnit) in aer or prinda 12 virgine in cer.

razboi.
[Imagine: F3GHuiy.png]
You Know Nothing
I'm such a LESBIAN! LOL
#seeuspacecowboys #seeuspacecowgirls #2071
#6
Azi am facut progrese, reactionand diferit. In loc sa ma bag in cochilia mea si sa imi plang de mila sau sa ma plang altora, am iesit la o plimbare. A fost frumos si am vazut oameni frumosi, ba chiar Dumnezeu a si ajutat un omulet si prin mine. Inteleg ca problema e la mine si nu la altii si ca pot sa ma indrept iubind oamenii. Am remarcat mult egoism datorita mijloacelor defensive ce le-am folosit multi ani si faptul ca in subconstient ma consideram superior altor oameni. Din naivitate sunt orbit de o parere prea buna despre mine si avand lipsa de cunostiinte despre frumusetea aproapelui,caci nu o cercetez, ajung sa ma victimizez, preamaresc si consider mai mare decat altii. Am zis acestea pentru ca oamenii sa se cunoasca mai bine unii pe altii si pentru ca realizandu-mi defectele fac pasi pentru indreptarea lor. Pasii fiind cugetarea la frumusetea omului, smerirea sufletului si infranarea (post, plimbari pe afara) si mai ales focalizarea gandului pe lucruri pozitive. Desi nu merit nimic, voi intinde mana si voi lua din frumusetile curate ale vietii. In pofida imaginii ce o am, patima mea cea mai mare este perversiunea iar prin aceasta in mod constant imaginea despre oameni este atacata, si ma simt complexat fiindu-mi reamintit brutal de faptul ca sunt singur. Pentru a ma indrepta trebuie sa scap de acest spurcat viciu, acest demon al privirii si al gandirii.


Incet, incet, pana si melcul ajunge departe.
Daca lumea nu are exemple, fi tu unul.
Fugi de rautate! Fugi, omule, fugi!


Dumnezeu vindeca ce medicii nu au putut: https://www.youtube.com/watch?v=21ijUVwpsfA

Iisus vorbeste despre viata si moarte: https://www.youtube.com/watch?v=lLGE5tUq50U




Utilizatori care citesc acest subiect: 1 Vizitator(i)
This forum uses Lukasz Tkacz MyBB addons.