Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Flavius - poveste cu sireni

#1
Bună tuturor! M-am hotarât să scriu un fic cu şi despre sireni şi lumea oceanului.

Vârstă minimă: 15 (deocamdată nu sunt decisă în privinta vârstei, însă voi lasa 15 momentan)
Gen: dramă, poate romance (vedem pe parcurs), fantasy, prietenie, psihologic, (pe alocuri) filozofic, poate istoric (la un moment dat).
Limbă: română
Observatii cu privire la continut: M-am inspirat initial, din punct de vedere al ideii, din "Mica sirenă" a lui Andersen, însă actiunea diferă din majoritatea punctelor de vedere.
Obs 2: Nu vor exista scene erotice, dar pot exista scene violente, dramatice sau poate chiar terifiante
Obs 3: povestea imi apartine in totalitate.
Tipul de comentariu solicitat: Simplu şi avansat
Mi-aş dori mai mult comentariul avansat, pentru că vreau să mă perfectionez. Dacă doriti, îmi puteti atrage atentia asupra oricarui tip de greşeală: exprimare, gramatică, actiune, continut (în afară de caracterul filozofic), din punct de vedere literar, tot ce observati în neregulă; nu mă voi supara, dacă observatiile vor fi obiective.

So, sper să vă placă! Kisu


Flavius



1. Pe fundul oceanului

„E întuneric beznă. Umbre mari şi pline de mister se plimbă prin fata ochilor mei, iar eu sunt singurul care mai are trasaturi umane. Nu pot întelege ce s-a întâmplat cu ceilalti, de ce nu-i pot recunoaşte; sunt atat de intunecati la faţă, că nu-mi mai pot da seama nici cine sunt parintii, fratii, rudele şi prietenii mei! Vai mie, sunt pierdut!...”

Cât a durat febra şi starea de semiconştienţă a lui Flavius, toti din jurul lui au stat cu sufletul la gură, aşteptând să le şoptească un cuvânt cât de scurt, o silabă cât de ştearsă, numai să nu dispară definitiv din vietile lor. Totul în jur era placut, iar apa, deşi apasa tare pe piepturile lor, îi facea pe locuitorii Adrastosului să se simtă revigorati şi sanatoşi. Aşadar, nu natura era cauza îmbolnavirii baiatului.

Micuţ şi cu coada spalacită - semn că încă mai avea până la a se maturiza fizic - Flavius era un copil foarte sensibil. Dar sensibilitatea lui nu venea din exterior, ci din adâncul inimii sale, care parea să comunice cu lumea de la suprafaţă. Avea un al şaselea simţ bine ascuns în profunzimile fiintei sale, iar acela, de câte ori mijlocea comunicarea lui cu lumea necunoscută, sau cu lucrurile prin care avea să treacă în viitor, îi cauza această stare aproape letargică, pentru ca el să nu creadă că totul este o închipuire.

- Flavius, Flavius, dragule... te-ai trezit, perla mamei scumpă! Spuse Claudia, luându-şi odorul în brate şi sarutându-l cu lacrimi. Credeam că te-am pierdut...
- Nu mamă, nu mă vei pierde, mai am multe sute de ani de trait, îi raspunse el cu un zâmbet dulce ştrengaresc, după câteva clipe de dezmeticire.
- Of, iarăşi vedeniile acelea ciudate, iarăşi chinul nesfârşit! E a patra oară când i se întâmplă asta... Când va trece oare?...


*


Au trecut mai bine de opt ani şi vedeniile nu l-au parasit pe Flavius nici macar o zi. Ajunsese să fie atât de experimentat, încât cunoştea momentele exacte când acestea trebuiau să apară, dar, mai mult, ajunsese să le memoreze fiecare detaliu; erau putine, dar se repetau totdeauna, ca într-un deja-vu nesfârşit.

Chinul trecuse, deoarece leşinurile şi febra încetaseră demult. Doar o stranie stare de distragere totală le dadea celorlalti semnalul că are o vedenie. Dar, lucru ciudat, nu voia să spună nimanui ceea ce vedea. Faptul i se parea atât de intim, încât nici sieşi nu-şi pusese vreodată întrebarea dacă va fi în stare sau nu, atunci când va avea voie, să iasă la suprafaţă şi să descopere adevarul despre acea lume, şi dacă prezicerile despre acele momente marcante din propriul viitor se vor adeveri. Se întreba, totuşi, cât timp vor mai dura, pentru că, paradoxal, simtea nevoia unei confesiuni. Îşi promisese odată că nu va spune nimanui ce vede, până când nu se va termina totul, şi asta îl chinuia acum. Credea că Poseidon îl va pedepsi dacă nu-şi va respecta promisiunile, aşa că, deşi se simtea ca închis într-o cuşcă, nu-şi putea trada cugetul, iar pentru asta, de atâta amar de vreme, nu mai ramasese decât cu un prieten loial, Alessio, singurul care nu era curios să-i afle secretele, singurul care îi respecta decizia.

- Hei, ce mai faci? Iarăşi pe gânduri? vorbi tânarul intrând încet pe uşa facută dintr-o jumatate uriaşă de scoică argintie.
- Salut, Alessio, ce bine îmi pare că te-ai întors! Raspunse Flavius venind spre prietenul sau pentru a-şi bate vârfurile cozilor, în semn de salut. Aşa de tare m-am plictisit de când ai plecat! Ştii, mă gândeam să merg la o plimbare azi, vrei să mă însoteşti? Aşa mai avem şi noi un moment de linşte să vorbim, caci aici vin surorile mele tot timpul şi ştii cât sunt de nerabdatoare să te vadă.
- Desigur! Oricum, şi eu voiam să vorbesc cu tine, am ceva important să-ţi spun, zise tânarul, stapânindu-şi o lacrimă violet, care ar fi colorat apa, iar celalalt şi-ar fi dat seama că are o problemă. Se întoarse putin cu spatele, pentru a nu i se observa tristetea de pe chipul palid, care se chinuia să schiteze un zâmbet inocent.
- Ascultă, e totul bine? Întrebă Flavius, întorcându-l cu fata spre el.
Alessio nu se mai putu abtine, şi dadu drumul lacrimilor.
- Nu e bine, nu e bine nimic, Flavius, sunt distrus! Spuse aproape ţipând, aşezându-se pe patul moale de alge verzi.
- Vino, să mergem în alt loc! Surorile mele trebuie să se întoarcă de la bunica şi nu cred că vrei să te vadă plângând. Îmi vei spune totul pe drum.

Se departară uşor de casa construită sub forma unui glob uriaş şi porniră pe o scurtatură catre gradina de corali, locul unde se jucau odinioară cu prietenii lor. Pe lângă ei se plimbau multine de peşti colorati, iar flora era atât de încântatoare, încât niciunui savant, dacă ar fi ştiut de existenta acestui loc, nu i-ar fi venit să creadă că o vede pe fundul oceanului.

- Ce s-a întâmplat, de ce plângi? Îl întrebă Flavius îngrijorat, aşezându-se pe o piatră mare.
După ce lacrimile încetară să-i mai curgă, baiatul era gata să-şi verse amarul.
- Sora mea a fost prinsă de pescari!
- Ce spui? Nu se poate! Oamenii sunt buni, nu sunt în stare de aşa ceva! Rosti acesta plin de indignare, dar speriat de îngrijorarea prietenului sau, care nu putea glumi, având în vedere starea în care se afla.
- De unde ştii?

Flavius roşi. Îşi dadu seama că facuse cea mai mare gafă de până atunci, iar acum nu-şi mai putea retrage cuvintele. Era cât pe ce să-i spună despre viziunile sale.
- Aşa cred, aşa spune bunica, îşi acoperi cuvintele şiret, dar fară să mintă.
- Nu fi caraghios!

Alessio tremura de furie, dar şi de îngrijorare. Trebuia să facă ceva pentru a-şi salva sora din mâinile pescarilor, caci nu ştia la ce să se aştepte din partea lor.
- Iartă-mă! Imi pare rau... spuse, gândindu-se la faptul că, totuşi, nu toti oamenii sunt buni, ca şi cei din viziunea sa.
- Nu te mai scuza, nu e vina ta pentru ce se întâmplă! Vina e... a mea!... spuse el cu glasul înecat de plâns şi cu ochii intens colorati într-o nuanţă de violet, caci aceasta era culoarea lacrimilor sirenilor din Adrastos.

O clipă se lasă o tacere adâncă între cei doi prieteni, care pareau că reflectă, fiecare, la o metodă prin care ar putea s-o ajute pe Eliana, sora lui Alessio, să scape de pescari.

Deşi ei nu luau în seamă acest lucru, natura parea că-i ajută prin însăşi existenta sa paşnică, să se concentreze pentru a gasi solutii pentru problema lor. Coralii minunat colorati erau aşezati de-a lungul unei coaste line, iar alge uriaşe se înaltau impunatoare, parând nişte copaci pamânteni moi şi deformati, aflati în diferite anotimpuri, din pricina varietăţilor de culori cu care erau împodobite. Scoicile albe, pietrificate, pareau minuscule sculpturi de marmură, ce decorau discret flora marină, în diverse puncte ale sale, iar peştii balon, frumos colorati în diferite nuante de portocaliu, dungati în alb, se perindau nestingheriti prin fata sirenilor, încercând, totuşi, să dispară singuri din zonă, pentru a nu fi alungati de aceştia, din pricina înfăţişării lor stridente. Nici stelele de mare nu lipseau din peisaj, numai că ele, mişcându-se lent, ramâneau mult timp pe o anume suprafaţă, dar îşi schimbau mereu locul în cadrul acesteia, dând impresia de nou şi stârnind curiozitatea celor care vizitau această gradină minunată.

La un moment dat, când Alessio începu să-şi curme plânsul şi să se mai liniştească, Flavius se prabuşi la pamânt într-un leşin adânc, parând să dispară din corpul lui încă firav şi subtiratic, orice urmă de mişcare.

- Flavius! Flavius, ce-i cu tine? Trezeşte-te prietene, nu mă parasi şi tu! Strigă Alessio îngrozit, încercând să-l readucă pe tânar la viaţă. Ştia că acele viziuni erau cele care-i induceau o anumită stare ciudată pe tot parcursul lor, dar acum lucrurile pareau să fi luat o întorsatură foarte neplacută.
- Trezeşte-te!... Striga acesta deznadajduit, vazând că Flavius nu dadea nicun semn de viaţă. Nu mai ştia ce să facă, era disperat. Nu avea pe nimeni în afară de prietenul şi sora lui, iar singuratatea îl speria îngrozitor. Vazând că nu poate face nimic pentru el, se duse mai departe, într-un loc ascuns din gradină, unde se afla un mic templu al lui Poseidon. Aşezându-se pe o piatră, culese o plantuţă mică de lângă ea şi o aşeză pe tipsia pregatită special pentru darurile aduse zeului, care, de cele mai multe ori, erau modeste, însă bine primite: trebuia doar să îi adresezi o dorinţă sinceră, pe care ţi-o împlinea, indiferent de darul adus.

- Imi doresc ca prietenul meu, Flavius, să nu mă parasească... şopti el, aplecându-şi respectuos privirea, care acum era din nou inundată de lacrimi. Tipsia se coloră într-o minunată nuanţă de violet, iar inima baiatului se umplu de o speranţă neaşteptată. Se ridică în grabă şi înotă cât putu de repede spre Flavius.
- Nu se poate!... spuse el, lacrimile inundându-i ochii încă şi mai abundent. Nu-i statea în fire să plângă, însă evenimentele prin care trecea de ceva timp îl facură mai vulnerabil.
- Traieşti! Mai şopti apoi, cu glasul stins şi plin de emotie, îmbrăţişându-l strâns pe Flavius, care abia se trezise din acel leşin adânc, ce fusese tot un soi de viziune, numai că de data aceasta diferită de cea pe care o avea mereu.
- Ştiu ce vom face! Strigă el tare, plin de entuziasm, desprinzându-se din îmbrăţişarea sinceră a prietenului sau, care îl privea mirat. Vom ieşi la suprafaţă şi o vom cauta pe sora ta!...

Alessio ramase împietrit la auzul acestor cuvinte, însă, mai mult decât frica de pedeapsa pentru nerespectarea regulii de bază: „Sirenii care nu au împlinit douazeci de ani nu au voie să se ridice la suprafata oceanului!”, se temea pentru sora lui şi ar fi dorit din tot sufletul să o poată ajuta.

- Când plecam? Întrebă tânarul mai pregatit ca niciodată, afişând pe fata lui colorată de atâtea lacrimi, un zâmbet dulce şi senin ca un curcubeu. Bună tuturor! M-am hotarât să scriu un fic cu şi despre sireni şi lumea oceanului.

Vârstă minimă: 15 (deocamdată nu sunt decisă în privinta vârstei, însă voi lasa 15 momentan)
Gen: dramă, poate romance (vedem pe parcurs), fantasy, prietenie, psihologic, (pe alocuri) filozofic, poate istoric (la un moment dat).
Limbă: română
Observatii cu privire la continut: M-am inspirat initial, din punct de vedere al ideii, din "Mica sirenă" a lui Andersen, însă actiunea diferă din majoritatea punctelor de vedere.
Obs 2: Nu vor exista scene erotice, dar pot exista scene violente, dramatice sau poate chiar terifiante
Obs 3: povestea imi apartine in totalitate.
Tipul de comentariu solicitat: Simplu şi avansat
Mi-aş dori mai mult comentariul avansat, pentru că vreau să mă perfectionez. Dacă doriti, îmi puteti atrage atentia asupra oricarui tip de greşeală: exprimare, gramatică, actiune, continut (în afară de caracterul filozofic), din punct de vedere literar, tot ce observati în neregulă; nu mă voi supara, dacă observatiile vor fi obiective.

So, sper să vă placă! Kisu


Flavius



1. Pe fundul oceanului

„E întuneric beznă. Umbre mari şi pline de mister se plimbă prin fata ochilor mei, iar eu sunt singurul care mai are trasaturi umane. Nu pot întelege ce s-a întâmplat cu ceilalti, de ce nu-i pot recunoaşte; sunt atat de intunecati la faţă, că nu-mi mai pot da seama nici cine sunt parintii, fratii, rudele şi prietenii mei! Vai mie, sunt pierdut!...”

Cât a durat febra şi starea de semiconştienţă a lui Flavius, toti din jurul lui au stat cu sufletul la gură, aşteptând să le şoptească un cuvânt cât de scurt, o silabă cât de ştearsă, numai să nu dispară definitiv din vietile lor. Totul în jur era placut, iar apa, deşi apasa tare pe piepturile lor, îi facea pe locuitorii Adrastosului să se simtă revigorati şi sanatoşi. Aşadar, nu natura era cauza îmbolnavirii baiatului.

Micuţ şi cu coada spalacită - semn că încă mai avea până la a se maturiza fizic - Flavius era un copil foarte sensibil. Dar sensibilitatea lui nu venea din exterior, ci din adâncul inimii sale, care parea să comunice cu lumea de la suprafaţă. Avea un al şaselea simţ bine ascuns în profunzimile fiintei sale, iar acela, de câte ori mijlocea comunicarea lui cu lumea necunoscută, sau cu lucrurile prin care avea să treacă în viitor, îi cauza această stare aproape letargică, pentru ca el să nu creadă că totul este o închipuire.

- Flavius, Flavius, dragule... te-ai trezit, perla mamei scumpă! Spuse Claudia, luându-şi odorul în brate şi sarutându-l cu lacrimi. Credeam că te-am pierdut...
- Nu mamă, nu mă vei pierde, mai am multe sute de ani de trait, îi raspunse el cu un zâmbet dulce ştrengaresc, după câteva clipe de dezmeticire.
- Of, iarăşi vedeniile acelea ciudate, iarăşi chinul nesfârşit! E a patra oară când i se întâmplă asta... Când va trece oare?...


*


Au trecut mai bine de opt ani şi vedeniile nu l-au parasit pe Flavius nici macar o zi. Ajunsese să fie atât de experimentat, încât cunoştea momentele exacte când acestea trebuiau să apară, dar, mai mult, ajunsese să le memoreze fiecare detaliu; erau putine, dar se repetau totdeauna, ca într-un deja-vu nesfârşit.

Chinul trecuse, deoarece leşinurile şi febra încetaseră demult. Doar o stranie stare de distragere totală le dadea celorlalti semnalul că are o vedenie. Dar, lucru ciudat, nu voia să spună nimanui ceea ce vedea. Faptul i se parea atât de intim, încât nici sieşi nu-şi pusese vreodată întrebarea dacă va fi în stare sau nu, atunci când va avea voie, să iasă la suprafaţă şi să descopere adevarul despre acea lume, şi dacă prezicerile despre acele momente marcante din propriul viitor se vor adeveri. Se întreba, totuşi, cât timp vor mai dura, pentru că, paradoxal, simtea nevoia unei confesiuni. Îşi promisese odată că nu va spune nimanui ce vede, până când nu se va termina totul, şi asta îl chinuia acum. Credea că Poseidon îl va pedepsi dacă nu-şi va respecta promisiunile, aşa că, deşi se simtea ca închis într-o cuşcă, nu-şi putea trada cugetul, iar pentru asta, de atâta amar de vreme, nu mai ramasese decât cu un prieten loial, Alessio, singurul care nu era curios să-i afle secretele, singurul care îi respecta decizia.

- Hei, ce mai faci? Iarăşi pe gânduri? vorbi tânarul intrând încet pe uşa facută dintr-o jumatate uriaşă de scoică argintie.
- Salut, Alessio, ce bine îmi pare că te-ai întors! Raspunse Flavius venind spre prietenul sau pentru a-şi bate vârfurile cozilor, în semn de salut. Aşa de tare m-am plictisit de când ai plecat! Ştii, mă gândeam să merg la o plimbare azi, vrei să mă însoteşti? Aşa mai avem şi noi un moment de linşte să vorbim, caci aici vin surorile mele tot timpul şi ştii cât sunt de nerabdatoare să te vadă.
- Desigur! Oricum, şi eu voiam să vorbesc cu tine, am ceva important să-ţi spun, zise tânarul, stapânindu-şi o lacrimă violet, care ar fi colorat apa, iar celalalt şi-ar fi dat seama că are o problemă. Se întoarse putin cu spatele, pentru a nu i se observa tristetea de pe chipul palid, care se chinuia să schiteze un zâmbet inocent.
- Ascultă, e totul bine? Întrebă Flavius, întorcându-l cu fata spre el.
Alessio nu se mai putu abtine, şi dadu drumul lacrimilor.
- Nu e bine, nu e bine nimic, Flavius, sunt distrus! Spuse aproape ţipând, aşezându-se pe patul moale de alge verzi.
- Vino, să mergem în alt loc! Surorile mele trebuie să se întoarcă de la bunica şi nu cred că vrei să te vadă plângând. Îmi vei spune totul pe drum.

Se departară uşor de casa construită sub forma unui glob uriaş şi porniră pe o scurtatură catre gradina de corali, locul unde se jucau odinioară cu prietenii lor. Pe lângă ei se plimbau multine de peşti colorati, iar flora era atât de încântatoare, încât niciunui savant, dacă ar fi ştiut de existenta acestui loc, nu i-ar fi venit să creadă că o vede pe fundul oceanului.

- Ce s-a întâmplat, de ce plângi? Îl întrebă Flavius îngrijorat, aşezându-se pe o piatră mare.
După ce lacrimile încetară să-i mai curgă, baiatul era gata să-şi verse amarul.
- Sora mea a fost prinsă de pescari!
- Ce spui? Nu se poate! Oamenii sunt buni, nu sunt în stare de aşa ceva! Rosti acesta plin de indignare, dar speriat de îngrijorarea prietenului sau, care nu putea glumi, având în vedere starea în care se afla.
- De unde ştii?

Flavius roşi. Îşi dadu seama că facuse cea mai mare gafă de până atunci, iar acum nu-şi mai putea retrage cuvintele. Era cât pe ce să-i spună despre viziunile sale.
- Aşa cred, aşa spune bunica, îşi acoperi cuvintele şiret, dar fară să mintă.
- Nu fi caraghios!

Alessio tremura de furie, dar şi de îngrijorare. Trebuia să facă ceva pentru a-şi salva sora din mâinile pescarilor, caci nu ştia la ce să se aştepte din partea lor.
- Iartă-mă! Imi pare rau... spuse, gândindu-se la faptul că, totuşi, nu toti oamenii sunt buni, ca şi cei din viziunea sa.
- Nu te mai scuza, nu e vina ta pentru ce se întâmplă! Vina e... a mea!... spuse el cu glasul înecat de plâns şi cu ochii intens colorati într-o nuanţă de violet, caci aceasta era culoarea lacrimilor sirenilor din Adrastos.

O clipă se lasă o tacere adâncă între cei doi prieteni, care pareau că reflectă, fiecare, la o metodă prin care ar putea s-o ajute pe Eliana, sora lui Alessio, să scape de pescari.

Deşi ei nu luau în seamă acest lucru, natura parea că-i ajută prin însăşi existenta sa paşnică, să se concentreze pentru a gasi solutii pentru problema lor. Coralii minunat colorati erau aşezati de-a lungul unei coaste line, iar alge uriaşe se înaltau impunatoare, parând nişte copaci pamânteni moi şi deformati, aflati în diferite anotimpuri, din pricina varietăţilor de culori cu care erau împodobite. Scoicile albe, pietrificate, pareau minuscule sculpturi de marmură, ce decorau discret flora marină, în diverse puncte ale sale, iar peştii balon, frumos colorati în diferite nuante de portocaliu, dungati în alb, se perindau nestingheriti prin fata sirenilor, încercând, totuşi, să dispară singuri din zonă, pentru a nu fi alungati de aceştia, din pricina înfăţişării lor stridente. Nici stelele de mare nu lipseau din peisaj, numai că ele, mişcându-se lent, ramâneau mult timp pe o anume suprafaţă, dar îşi schimbau mereu locul în cadrul acesteia, dând impresia de nou şi stârnind curiozitatea celor care vizitau această gradină minunată.

La un moment dat, când Alessio începu să-şi curme plânsul şi să se mai liniştească, Flavius se prabuşi la pamânt într-un leşin adânc, parând să dispară din corpul lui încă firav şi subtiratic, orice urmă de mişcare.

- Flavius! Flavius, ce-i cu tine? Trezeşte-te prietene, nu mă parasi şi tu! Strigă Alessio îngrozit, încercând să-l readucă pe tânar la viaţă. Ştia că acele viziuni erau cele care-i induceau o anumită stare ciudată pe tot parcursul lor, dar acum lucrurile pareau să fi luat o întorsatură foarte neplacută.
- Trezeşte-te!... Striga acesta deznadajduit, vazând că Flavius nu dadea nicun semn de viaţă. Nu mai ştia ce să facă, era disperat. Nu avea pe nimeni în afară de prietenul şi sora lui, iar singuratatea îl speria îngrozitor. Vazând că nu poate face nimic pentru el, se duse mai departe, într-un loc ascuns din gradină, unde se afla un mic templu al lui Poseidon. Aşezându-se pe o piatră, culese o plantuţă mică de lângă ea şi o aşeză pe tipsia pregatită special pentru darurile aduse zeului, care, de cele mai multe ori, erau modeste, însă bine primite: trebuia doar să îi adresezi o dorinţă sinceră, pe care ţi-o împlinea, indiferent de darul adus.

- Imi doresc ca prietenul meu, Flavius, să nu mă parasească... şopti el, aplecându-şi respectuos privirea, care acum era din nou inundată de lacrimi. Tipsia se coloră într-o minunată nuanţă de violet, iar inima baiatului se umplu de o speranţă neaşteptată. Se ridică în grabă şi înotă cât putu de repede spre Flavius.
- Nu se poate!... spuse el, lacrimile inundându-i ochii încă şi mai abundent. Nu-i statea în fire să plângă, însă evenimentele prin care trecea de ceva timp îl facură mai vulnerabil.
- Traieşti! Mai şopti apoi, cu glasul stins şi plin de emotie, îmbrăţişându-l strâns pe Flavius, care abia se trezise din acel leşin adânc, ce fusese tot un soi de viziune, numai că de data aceasta diferită de cea pe care o avea mereu.
- Ştiu ce vom face! Strigă el tare, plin de entuziasm, desprinzându-se din îmbrăţişarea sinceră a prietenului sau, care îl privea mirat. Vom ieşi la suprafaţă şi o vom cauta pe sora ta!...

Alessio ramase împietrit la auzul acestor cuvinte, însă, mai mult decât frica de pedeapsa pentru nerespectarea regulii de bază: „Sirenii care nu au împlinit douazeci de ani nu au voie să se ridice la suprafata oceanului!”, se temea pentru sora lui şi ar fi dorit din tot sufletul să o poată ajuta.

- Când plecam? Întrebă tânarul mai pregatit ca niciodată, afişând pe fata lui colorată de atâtea lacrimi, un zâmbet dulce şi senin ca un curcubeu.
Hetalia

Sa fii deschis nu inseamna sa fii receptiv la ce iti place tie, ci la ce este bine, atfel te numesti "om cu prejudecati", eticheta pe care oamenii din ziua de azi o pun numai celor demodati, dar nu se vad pe ei...

#2
Soo, se pare ca sunt prima.Fiind primul meu comentariu nu ma gasesc in masura sa critic ceva,nu ca s-ar intrevedea ceva de criticat.Trebuie sa precizez ca mi-a placut originalitatea temei si felul tau de a povesti.Avand in vedere faptul ca am mai citit si alte ficuri se deduce ca acesta mi-a atras atentia in mod special,deci pot spune ca multi incearca sa trateze creatii literare insa nu toti detin talentul unui scriitor cum tu mi-ai indus prin ficul tau ca il posezi.Ei bine,ce pot spune mai mult decat ca abia astept nextul si ca faci o treaba buna?




Utilizatori care citesc acest subiect:
2 Vizitator(i)