AnimeZupCăutare

Exercitiu de imaginatie - Tema: Iarna

Uite ca am ajuns intr-un final si la deschiderea topicului propriu-zis, cu putina intarziere din cauza absentei mele si a unei complete... lipse de sincronizare ^^'' gomen. That being said, am adaptat putin tema, cum Craciunul abia ce a trecut, pentru a fi mai accesibila si pentru a se potrivi mai bine cu perioada in care ne aflam, asa, de inceput.
Voi trece, din nou, in revista regulile:

1. Se poate scrie atat proza, cat si poezie, acest lucru ramanand la alegerea fiecaruia.
2. Nu exista o limita anume, dar este preferat ca lucrarile in proza sa aiba cel putin in jur de 15 randuri.
3. Lucrarile vor fi postate direct in acest topic de catre cei care le scriu in termenul dat, putand a fi comentate de userii doritori atat in decursul termenului de postare, cat si o saptamana dupa acesta.
4. Regulile de la FanFiction raman valabile si in acest caz.

Tema: Iarna
Termenul de postare a lucrarilor: 26.12 - 16.01
Termenul pentru eventualele comentarii: 23.01


Aveti, de asemenea, timp pana la inchiderea topicului, pentru a imi trimite prin PM idei pentru viitoare teme ^-^

Asadar, spor la scris si multa, multa inspiratie! :)
Hello! Nic nu am idee cum sa incep... :)) Scuzati neindemanarea mea. M-am gandit totusi sa sparg un pic gheata si am adus ceva... dragut, cred...Eh, eu sper sa va faca placere sa-l cititi. Este cam lung, dar.... eh, ramane dar :D

Titlul: Indragostit de craciun
Varsta minima : + 15, dar avertizare si +18 (pentru siguranta)
Gen :Yaoi, Romance, Drama, craciun
Limba: Romana
Observatii cu privire la continut: -
Tipul de comentariu solicitat: la aprecierea cititorului


Indragostit de Craciun


Ceasul batea ora sase seara, iar eu singuratic pe strazile aproape goale, mergeam agale spre barul obisnuit dupa o zi plina de livrat pizza. Cobor scarile care duceau la barul subteran si cand deschid usa era destul de pustiu, doar barman-ul si doi, trei clienti care discutau la o masa. Ma asez la tejghea si ii cer lui Henry o bere, pe care mi-o serveste imediat.
-Nici anul asta nu te duci la ai tai? Ma intreaba el usor amuzat
-Nu, spun oftand poi lund o gura din halba de bere. Sunt destul de ocupat, continui.
-Ocupat cu ce?! Imi spune el ironic stergand niste pahare. Sa nu-mi spui ca ti-ai facut o prietena si acum esti in suferinta buzunarelor?! Rade la mine.
-Ar fi fost mai bine decat sa nu am ce face, ii raspund surazand.
Incepe sa rada cand ma aude si incepe sa-si gaseasca de lucru pentru a nu lasa ceva neterminat. M-a lasat cu gandurile mele. Chiar si eu ma intrebam de ce nu m-am dus acasa. Oare de ce? Raspunsul probabil ar fi pentru ca iarna asta, sentimentul asta ca inainte de Craciun sa vrei atat de mult sa-i vezi pe cei dragi. Exact momentul cand vrei sa-i vezi pe cei doi parinti.
-Pamantul catre Andy, incepe Henry sa isi miste mainile intr-o parte si-n alta a fete-i mele.
-Da, sunt aici, ii raspund dandu-i mana la oparte.
-Ce-i cu tine? Se aseaza pe un scaun in fata mea. Esti cam melancolic.
-Amintiri, Henry, surad usor cand il aud. Ma gandesc la Billy.
-Inteleg, ofteaza. Cum te pot convinge sa-mi zici? Insista sa intrebe.
-Sa inteleg ca nu renunti, zambesc trist. Ai timp sa-ti pot spune tot?
-Termin la opt si este abi sase si jumatate, spune uitandu-se la ceas. Este timp.
-Bine, bine, oftez. Totul a inceput anul trecut cam pe vremea asta...

„
*Unde esti? Simt nevoia sa te ating, sa te simt si nu esti, ai plecat, ai disparut si eram intr-un paradis cu tine, acum totul este intunecat, este pustiu.
Merg intrebandu-ma unde ma aflu. Strazile orasului parca erau inecate in negura noptii si totusi ma simt urmarit. De unde, nu stiu, dar o frica ma cuprinse. Am marit pasul uitandu-ma insistent in spate chiar daca nu era nimeni.
Merg intrebandu-ma unde ma aflu. Strazile orasului parca erau inecate in negura noptii si totusi ma simt urmarit. De unde, nu stiu, dar o frica ma cuprinse. Am marit pasul uitandu-ma insistent in spate chiar daca nu era nimeni. La un moment de neatentie se aude un fosnet si am inceput sa alerg spre casa prin strazile New York-ului.*

-Aaaa!
M-am trezit tipand ca o fata ridicandu-ma in fund.Inca eram in pat, transpirat, dar acasa. Fusese doar un cosmar, unul ciudat, dar tot urat fost. Deja ma mai calmasem si mi-am dat parul negru de pe fata uitandu-ma pe fereastra.Ningea. Parea frumos peisajul de clestar de la fereastra inghetata. Am coborat din patul cu asternuturile albe si m-am apropiat de peisajul rece. Orasul era inundat de mireasma iernii, atat de fermecator si la fel de infiorator.
-E Craciunul , ha?
Vorbesc singur cu mine indreptandu-ma spre baie. Picaturile de apa imi curgeau de pe trup , imi mangaia orice gand obscur sau oricare altul. Era ca un vis neimplinit. O dorinta ce nici macar sunetele muzici ce se aud de afara si colindele nu m-ar putea face sa ma intorc inapoi. Apa calda parca imi amintea de tine, Mary, tu, prima mea dragoste, prima fantezie ce imi invadase gandurile in ultima banca de la fereastra in timpul orelor de latina. Imi amintesc senzualitatea ta cand te ridicai de pe scaun sa pleci si vocea ta suava ce-mi invada timpanele ca un cantec de dragoste. O amintire si o fantezie pe care am avut-o un an de zile, pana cand vestea tragica a verighetei tale de pe deget a confirmat totul. Am fost devastat si apoi cand soarele din nou a rasarit am uitat cum este sa iubesti cum e sa fi iubit, am lasat totul in urma si am ramas rece. Am preferat sa ma izolez de aceea numita dragoste ce pentru mine insemana ca orice alt cuvant. Asta pana intr-o zii in care el mi-a furat orice gand. Speram sa ma fi inselat cu acel sentiment, nou si totusi la fel, dar trupul meu a fost mai puternic ca ratiunea si m-am lasat purtat de sentimente.„


-Scuza-ma ca te intrerup, dar tu sa ai o fantezie cu profesoara ta de latina este...
Nu l-am lasat sa mai scoata un cuvant pentru ca oricum sigur si el a avut o data fantezi, dar nimeni nu le-a indeplinit.
-Ce conteaza? Intreb eu ridicand din umeri si privindu-l pe el care se mira.
-Cam incins erai pe vremea aia, imi spune incepand sa rada.
-Taci, ridic putin tonul. Revenind, imi dreg vocea incepand sa zic mai departe.


„Cand ies din baie totul parea linistit. Mirandu-ma merg spre camera de zii si acolo dau de... nimeni, eram obisnuit cu aceasta atmosfera de mormant. Totusi nu stiu ce a fost in capul meu anul asta cand in sfarsit bradul era asezat langa fereastra. Am stat trei zile la el ca sa ma gandesc daca il fac sau nu si apoi intr-o noapte ma trezesc cu el la usa. Cica era de la un admirator secret. Incepusem chiar sa ma cert cu cel care mi-l livrase sa-l duca inapoi, dar in niciun fel si chip nu am reusit sa-l conving sa-l ia si sa-l arunce ca nu-l voiam.
In cele din urma am cedat si nu era ca o frumusete de brad sa-l fac lemn pentru foc. L-am luat si am inceput sa il impodobesc ziua cealalta dupa ce am hoinarit prim mall ca sa caut globulete rosi si beteala arginitie si apoi sa relizez ca nu am instalatie pentru el. In ceea de-a patra zi am reusit si eu ca oricare om sa-l faca, iar acum pot spune ca sunt mandru de munca mea.
Dupa aventura cu bradul imi venise mai tarziu pofta de un vin si niste prajituri facute in casa. Era cat pe ce sa dau foc la casa, iar spre salvarea mea am comandat ceva de la o cofetarie si in cateva ore mi le-am luat si pe alea, iar pofta mi-a fost satisfacuta.
Totusi in toata aceea aventura nu am reusit sa simt spiritul craciunului cum il simteam odata. Cum l-am descoperit pe mosul cand tocmai vroia sa-mi lase cadoul sub brad ii se rupsesera pantalonii in fund cand s-a aplecat sa-l puna jos. In acel moment am inceput sa rad, iar mosul adica tata a vorbit si m-am prins imediat ca e vorba de ceva straniu la mijloc. Cateva lunii mai tarziu am aflat cum sta treaba. Intr-adevar am fost dezamagit, aveam abii opt anii cand l-am prins pe tata. „



-Andy, te abati de la subiect! Se rasteste la mine Henry.
-Imi pare rau, mi-am amintit de brad si aia e... Incerc eu sa ma scuz la el.
-Un admirator secret zici, imi spune zambind . Banuiesti cine ar putea fii?
-Nu, dar poate este Billy, incep eu sa ma gandesc.
-Poate este cineva mai aproape de tine decat crezi, imi spune avand o banuiala ca stie ceva.
In scurt timp termina si el de aranjat barul, insa nu s-a lasat prea usor pana nu m-a convins sa spun mai departe desi, el terminase tot ce era legat de bar. M-a invitat la el si desigur , la insistentele lui am acceptat.
-Deci, imi spui ce s-a intamaplat cu Billy? Incearca pentru a doua oara sa ma convinga sa-i spun.
-Bine, oftez. Vad ca nu-ti place pe ocolite.


„ M-am trezit si am obsevat sa el nu mai este langa mine. Am privit in jur, iar el imi apare cu micul-dejun pe o tava. Imi facuse clatite in forma de inima cu gem si langa, un pahar cu lapte. Nu mi-am mai putut stapanii emotia si l-am sarutat pentru a mia oara, iar apoi ca si noaptea trecuta mangaierile noastre se transformasera in placere, iar placerea in satisfactie.
-Ce facem azi? Ma intreaba dupa o ora in care am facut dragoste ca doi nebuni.
-Sa stau cu tine, ii raspund, iar el surade.
-Nu si asta nebunule, ma ia usor de nas strambandu-se la mine.
-Ma inveti sa fac clatite? Intreb eu sperand sa accepte.
-Si asta, dar eu ma gandeam sa mergem la patinoar.
Am acceptat ceea ce-mi zise, iar dupa o nebunie in care am devastat bucataria, am ajuns si pe la patinoar. Destul de multi oameni si foarte multa agitatie, iar dupa o zii atat de plina ne-am retras la un club de noapte.
-Sigur este o idee atat de buna de ne imbatam? Il intreb fiind nesigur.
-Haide, o data pe an nu strica, imi zice el foarte vesel.
Initial am avut senzatia ca nu mai este el, dar apoi ma saruta si realizez ca nu am de ce sa ma tem. Am baut, am dansat. Erau desigur femei frumoase in jur pentru ca am refuzat categoric sa mergem la un club pentru cei ca noi, iar el pana la urma mi-a respecat decizia chiar zicandu-mi ca nu am de ce sa ma tem pentru ca el doar pe mine ma vrea si doar pe mine ma iubeste. Desigur, acele vorbe ale lui, atat de dulci m-au imbatat mai rau decat alcoolul consumat.
Intr-un timp imi disparuse din vedere, chiar pentru o perioada destul de lunga. Ingrijorat pentru el, l-am cautat peste tot. Satul sa-l tot mai caut intru in baia de acolo si aud gafaituri si voci de placere. Erau doi care-si faceau de cap. Imi amintea de eu si el care...
Curios am inceput sa ma uit pe sub usa din fiecare cabina de toaleta. La un moment cei doi incep sa aiba o conversatie pe langa gafaituri.
-Mai tare, zice fata care tot incerca sa tipe, dar erau gemete.
-Asa e bine? Intreba el gemand de placere. Se pare ca da, continua satisfacut.
-Cum poti traii cu acela in casa? Intreaba ea deschizand usa de ca cabina.
-Destul de greu, continua el. Abi ma satisface...
Initial credeam ca nu este el, dar apoi cand m-am uitat pe deasupra usii, deoarece eu eram in cel vecin confirm faptul ca el era. Nu puteam sa cred ce aud si ce vad. Era aproape imposibil.
-Bietul de el! Ar trebui sa se simta nasol cand are de aface cu un asa instrument, incepe din nou femeia sa vorbeasca si sa-i faca ochii dulci.
-Pentru asta esti tu, ii raspunde el flirtului.
Asa ceva nu era posibil. „


-Uaa, stai asa, ma intrerupe prietenul meu de poveste. El te-a inselat intr-o noapte, in club? Ma intreba uimit si in acelasi timp gata sa izbucneasca in ras.
-Nu este amuzant sa stii, mai ales partea cand a zis ca nu-l satisfac, ii spun complet demoralizat.
-Scuze, nu voiam sa-ti ranesc orgoliul.
-Eh, se mai intampla, ii spun oftand dupa aceea. Dar asta nu este tot....


„ Inca nu constientizam ceea ce s-a intamplat. Cand am iesit din baie singurul lucru la care ma gandeam este acasa. Sigur, poate am baut prea mult, dar nu sunt prost sa nu vad nici macar sa-l recunosc pe el. Tocmai pe el. Initial m-am gandit ca rade de mine, dar atunci, exact scena aceea in care ii spusese acelei persoane sa nu sunt suficient de barbat sa-l satisfac a fost ca o sinucidere pentru mine.
Dupa ceva saptamanii, bune chiar , nu am mai vorbit cu el si in timp l-am uitat si el a uitat de mine. Cu atat mai bine pentru amandoi. „


-Si cu admiratorul ce ai facut? Ma intreaba vecinul meu de conversatii.
Ma gandeam sa nu-i raspund pentru ca sincer nu prea m-a preocupat cautarea lui, dar cred ca era mai bine sa fiu sincer. Am oftat luand o gura de cafea, pe care mi-a dat-o cum am ajuns la el, chiar zicand ca-mi face bine pentru povestit.
-Nimic, nu stiu nici acum cine este, ii raspund intrebandu-ma chiar si pe mine de ce nu am descoperit cine este.
-Curios nu ai fost? Insista sa ma intrebe, iar eu neg totul din cap.
-Totusi, uneori cand ploua imi aducea bomboane, parca stia ca nu sunt in regula, spun un pic mirat.
-Intrigant, adauga el. Ai cunoscut pe cineva atunci in perioada cand te-ai despartit de Billy? Ma intreaba.
-Da, vine si raspunsul meu promt.


„Tocmai terminasem de facut niste cumparaturi si m-am gandit sa intr-un putin pe mail , poate primeam ceva interesant. Cand l-am deschis vad ca primesc un mesaj de la un contact necunoscut. Oare cine era? Dupa cateva saptamanii in care ne tot trimiteam mesaje, la un moment dat, intr-un mesaj destul de ciudat mi-a spus ca ma cunoaste. Am ras, dar apoi am luat-o destul de inserios ceea ce mi-a scris.
-Sigur a glumit, imi zic cu voce tare.
~Vrei sa ne vedem?~
Ma intreba intr-o zi, iar eu desigur i-am raspuns ca nu, iar dupa luni si luni de zile in care am continuat sa tinem legatura, intr-o zii , mi-a spus numele lui adevarat. Il chema Ethan.
Atunci chiar m-am intrebat daca el chiar glumeste. Nu stiu ce s-a mai intamplat dupa aceea, dar apoi mai tarziu, dupa ce a trecut un timp in care nu am mai vorbit, primeam de fiecare data cand veneam acasa cate un bilet. Unele amuzante, altele destul de triste , iar la sfasitul fiecarui bilet se semna Ethan. Atunci, dupa cateva saptamani m-am panicat si ma gandeam sa ma mut, dar apoi biletele au luat sfarsit.
Cand credeam ca totul a luat sfarsit, am devenit curios si l-am intrebat intr-o zii ce face. Mi-a raspuns dupa cateva zile.
~ Salut! Scuze ca nu ti-am raspuns, dar am avut ceva treaba. Tocmai m-am angajat la un bar. Tu ce mai faci?~
De atunci am reluat discutia cu el. Devenise un obicei asta...”



-Si pana in prezent , vorbesc cu el.
-Si nu vrei sa-l cunosti in realitate? Ma intreaba Henry.
Acum aveam impresia ca stie mai multe decat imi pot imagina eu ca stie. Poate greseam, dar instinctul nu ma insela sau da?
-Ba da, Henry, ii raspund. Dar nu stiu mai mult de atat, continui hotarat.
-Ai dreptate, imi spune el. Scuza-ma, imi spune si se ridica si pleaca din camera.
Chiar ma speria comportamentul lui acum. Ne stim destul de mult timp. Mi-a povestit multe despre el. Curios, m-am ridicat de pe fotoliu si aminceput sa ma uit pe niste notite de-ale lui. De undeva , scrisul lui, felul lui de a scrie imi era cunoscut. Nu-mi spune? Mi-am dus instinctiv mana la gura si tocmai atunci el apare in fata mea. Vad cum imi zambeste parca fiind cel mai fericit om de pe planeta.
-Ti-ai dat seama in sfarsit? Ma intreaba, iar eu inca eram in stare de soc.
In momentul acela nu eram in stare sa mai zic ceva, amutisem. S-a apropiat de mine si apoi i-am simtit mainile sale cum ma cuprind si ma incalzesc. Tocmai ma prinsese intr-un moment de slabiciune, tremuram.
-De ce? Reusesc sa spun, insa soptit.
-Pentru ca te-am iubit inca de cand eram copii, imi raspunde si asta devine ca un al doilea soc.
-Depre ce vorbesti? Il indepartez privindu-l speriat.
Apoi am inceput sa ma uit in jur panicat. Tocmai spusese ca ma iubeste inca de cand eram copii, adica ne cunoastem chiar dinainte sa-l cunosc eu pe Billy. Cine oare este el? Henry sau Ethan? Simt cum lacrimile imi cad pe obraz. Ma facuse sa-i zic atat de multe lucruri si el sa ma minta, a durut mai tare ca ... nu este la fel de rau.
-Andy, se apropie usor de mine.
-Stai depate! Ridic vocea la el. Cine esti? Il intreb.
-Cum cine? Ma intreaba mirat, el.
-Henry sau Ethan pentru ca eu nu mai stiu...
Nu am mai apucat sa zic nimic pentru ca ma cuprinde in brate si apoi ii simt cum buzele sale le atinge pe ale mele. Am vrut sa-l resping, dar nu am putut, nu am putut nici sa mai respir. Sarutul sau imi luase suflarea amintindu-mi de ceva. Ne-am mai intalnit?



„-Repede, spun niste golanii care ma fugareau pentru a ma jefui.
Am alergat pana la o strada ingusta, dar ma blochez cand ajung la capatul ei. Era de fapt o infundatura. Cum de ajunsesem in aceea belea? Nu le facusem nimic. In acel moment, cand chiar crezusem ca totul s-a sfarsit, niste maini ma cuprind si ma trag printre tomberoanele de gunoi.
Iar cand pericolul disparuse ne-am ridicat. Am privit catre strain si de fapt era o fata cu un chip angelic. Avea un par lung, dar imbracata ca un baiat, clar nu era un stil bun.
-Multumesc, ii spun, iar ea pleaca privirea doar si aproba din cap. Cred ca plec acum, continui si simt cum ma apuca de maneca gheci.
Ma intorc spre ea mirat apoi imi dau seama ca mai vroia si altceva. M-am apropiat de ea, i-am ridicat barbia si am sarutat-o apoi am plecat.”



Cand imi da drumul il privesc parca fiind gata sa lesin. Cum era posibil asa ceva? Atatia anii si nici macar sa nu-mi mai amintesc acel moment.
-M-ai confundat cu o fata, aiuritule, imi spune zambind.
Nu am mai zis nimic, iar el imediat m-a luat in brate. Din nou am vrut sa-l resping, dar nu m-a lasat.
-Stii de cate ori voiam sa te strang in brate si nu puteam? Stii de cate ori imi faceam griji ca vei patii ceva cand erai cu tampitul ala?
Continua sa ma intrebe si sa suspine in acelasi timp. Oare chiar a avut mereu grija de mine si eu nu stiam? Am simtit cum inima mi se dezgheata, iar apoi m-am trezit cum bratele mele au fost puse pe spatele lui strangadu-l la piept. Puteam sa fiu rau si sa-l resping cand el imi facuse un bine?
Mi-a transmis o stare de eram gata sa izbucnesc in plans, iar apoi cand mi-a laut fata in maini si m-a privit drept in ochii am crezut ca am sa lesin acolo, dar de fapt asta era un gest ca sa ma sarute, din nou sa ma sarute.
-Tu ce simti pentru mine? Ma intreaba imediat cum rupe sarutul
-Confuzie, ii raspund scurt.
Atunci l-am indepartat si am dat sa plec, dar m-a cuprins de maneca bluzei, ca prima data, iar lacrimile au izbucnit parca de nicaieri in ochii mei. M-a privit facand o fata parca de catelus sau nu vedeam eu bine? In momentul acela m-am napustit asupra lui si l-am facut sa cada pe covor si eu deasupra lui. Am inceput sa-l sarut si apoi i-am ridicat bluza bagandu-mi mainile pe sub ea si ispectandu-i trupul. Vibra la fiecare atingere, dar nu se lasa mai prejos si m-a dat de pe el. Acum el era deasupra mea. Mi-a ridicat bluza si a inceput sa-mi sarute pielea. Prin atingerile lui am gemut lung si apasat.
Atunci l-am indepartat si am dat sa plec, dar m-a cuprins de maneca bluzei, ca prima data, iar lacrimile au izbucnit parca de nicaieri in ochii mei. M-a privit facand o fata parca de catelus sau nu vedeam eu bine? In momentul acela m-am napustit asupra lui si l-am facut sa cada pe covor si eu deasupra lui. Am inceput sa-l sarut si apoi i-am ridicat bluza bagandu-mi mainile pe sub ea si ispectandu-i trupul. Vibra la fiecare atingere, dar nu se lasa mai prejos si m-a dat de pe el. Acum el era deasupra mea. Mi-a ridicat bluza si a inceput sa-mi sarute pielea. Prin atingerile lui am gemut lung si apasat.
-Ajunge, ii spun printre gafaituri.
S-a ridicat si m-a privit pentru o secunda, iar apoi din nou m-a sarutat. Nu am putut sa-l resping. Mi-am infasurat mainile in jurul gatului sau si am continuat sa-i raspund sarutului. Incet m-a ridicat de jos si a mers cu mine in brate pana in dormitor unde m-a trantit pe suprafata moale. L-am privit confuz si arzand parca de o dorinta nauntrica.
L-am privit cum isi da bluza jos lasandu-si la vedere splendoarea abdomenului bine lucrat si care se incorda la fiecare miscare a sa. Mi-am trecut instinctiv limba peste buze, iar apoi mi-am privit umflatura din pantaloni si cand l-am atins era foarte intarit.
-Ma doresti, imi spune urcandu-se pe mine si atingandu-mi cu mana membrul din pantaloni.
Atunci am gemut usor si l-am privit strangand in dinti. A zambit in coltul guri si apoi m-a sarurat continuand sa-mi maseze zona care pulsa chiar si la ceea mai mica atingere a sa. Ce era cu mine de-mi placea atat de tare?
-Si daca gresesti? Il intreb privindu-l fix in ochii.
-Tu nu sti sa minti, imi sopteste desfacandu-mi nasturele de la pantaloni. Asta e problema, continua sa-mi sopteasca.
-De ... Am gemut lung cand imi bagase mana in chilot si-mi luase membrul in mana. Unde sti? Continui imediat dupa ce sunetul pervers imi iese din gura.
-Pentru ca deja ai erectie, imi raspunde la intrebare.
-Asta poate pentru ca nu mi-am m-ai facut-o de mult, vine si explicatia mea ca un marait la adresa lui.
A inceput sa rada cand m-a auzit si totusi parca placandu-i ceea ce a auzit din gura mea. Si-a luat apoi mana din pantaloni mei si de data asta incepe sa-si dea restul hainelor de pe el. Dumnezeule ce mai om are?! Raman uimit de catre scula sa care era incredibil de... mare. Mai mare ca a mea, nu e corect.
-Iti place cum arata, nebunaticule? Ma intreaba incepand sa ma dezbrace si pe mine.
De ce nu am reactionat sa nu mi le dea jos?
De ce nu am reactionat sa nu mi le dea jos? Off, chiar asa de mult imi doresc sa ma atinga? Am inghitit in sec si nu i-am raspuns. A zambit si s-a pus cu „El“ pe mine.
-Il simti? Ma intreaba atingandu-mi usor buzele cu ale sale. Daca vrei, este al tau... pentru totdeauna.
Cum l-am auzit am ramas uimit, socat, nu-mi venea sa-l cred. In plus, acum, de atunci imi este frica sa nu fiu din nou nefolositor. Imi era frica.
-Ce iarba ai consumat? Imi vine in minte intrebarea asta care mi se parea singura explicatie pentru componentul sau.
M-a privit lung, a tacut apoi a inghitit in sec si s-a apropiat cu buzele de urechea mea. Am crezut ca-mi va zice ceva, dar m-am inselat. In adancul lui chiar vroia sa-mi raspunda, dar ceva l-a oprit si ma intriga.
-Raspunde-mi, ii spun ferm, iar apoi mainile sale au coborat in jos pana pe abdomenul meu si s-a oprit.
-Pe tine , imi sopteste privindu-mi trupul gol.
Am inghitit in sec si evitandu-i privirea am incercat sa-i zic ceva, orice, dar am inceput sa tremur incontrolabil cand el a inceput sa-mi sarute umarul, apoi a urcat pana la gat si din nou a coborat pana pe abdomen ajungand pana in zona pubiana. Am gemut lung si l-am privit intr-un fel speriat si arzand de dorinta. Ajunsesem deja la o limita, nu mai puteam sta si astepta, nu stiu din ce motiv anume, dar era ceva absolut incontrolabil.
-Baga-l odata! Ii spun rastindu-ma la el.
M-a privit initial mirat apoi i-am vazut zambetul plin de satisfactie de pe fata. Am inchis ochii vrand sa nu vad nimic si atunci imi ridica pisioarele si mi le puse pe umeri sai. Speram sa visez si cand ma voi trezi sa fie doar un cosmar, poate un cosmar placut?
-Esti sigur? Ii aud intrebarea aproape tremuranda.
-Nu mai zii asta, ii spun simtind cum lacrimile ma inunda ca un ocean si suspinele, tremurul erau mult prea vizibil.
De ce imi era asa frica? Am mai facut-o pana acum. S-a oprit? De ce s-a oprit? Au inceput sa-mi curga ganduri si apoi niste brate puternice mi-au cuprins corpul. M-am incolacit in jurul lui si am lasat ca totul sa curga, mi-am golit sufletul de atata singuratate. Si stiu ca nu mi-a dat drumul pana dimineata cand in sfrasit adormisem. A ramas acolo si nici un sunet nu a scos, m-a tinut la pieptul lui cald si m-a vegheat toata noaptea.
Pentru totdeauna sau niciodata, a ramas ca o umbra langa mine, m-am simtit singur si totusi urmarit si incalzit de catre o inima mult mai mare. Poate am visat mereu la asta, ca la un cadou de craciun. Nici nu stiu daca mai simt prietenie pentru el sau iubire, un singur lucru este cert, va fi mereu pentru mine, langa mine si eu, eu doar... acolo in inima lui.


Sfarsit


Exercitiul de imaginatie presupune a scrie ceva diferit, a incerca sa iti iesi din zona de confort, nu sa scri prostioare de fic-uri. Nu este locul unde sa iti faci reclama la ultimile idei YAOI. Este proza originala nu colt de sex shop.
Desi nu am mentionat nicio restrictie yaoi sau asemanatoare, subscriu la spusele Liei. Intreaga idee din spatele topicului este iesitul din zona de confort. Intregul exercitiu de imaginatie se bazeaza fix pe asta: exercitiu in scopul unei imbunatatiri probabil, explorarea a noi teme, explorarea a ceva nou. Asta vine ca un sfat prietenesc: daca tot va place sa scrieti, de ce sa nu diversificati asta? Ok, yaoi, I get it, dar de ce DOAR yaoi? That's what I don't get ._. Asa, aproape ca se banalizeaza orice tema. Craciun? Yaoi sex in cadru de Craciun. Ceas? There was a clock in the room where they had sex. Calatorie? They had sex on the train. That is not the point.

Either way, apreciez totusi ca a scris cineva si ca s-a implicat cineva de data asta, macar pana acum. E totusi un inceput si eu una sper sa mai scrii si pentru viitoarele teme. Astea fiind spuse, ti-am citit one-shotul (minus scena de la final, sorry, I'd protest for LGBT rights anytime, but I don't enjoy reading yaoi) asa ca iti las si un comentariu :)

Un sfat pe viitor ar fi sa recitesti macar o data ce ai scris inainte de a posta undeva, oriunde. Ai o groaza de litere mancate, de cuvinte uitate sau incurcate, de i-uri in plus, i-uri in minus, iar paragraful cu "Atunci l-am indepartat si am dat sa plec" apare de doua ori. Apoi, mai sunt cateva chestii care pe mine m-au deranjat:
"Zi" nu se scrie cu doi de "i". Niciodata.
Ai grija cu timpurile verbale. Uneori le nimeresti, alteori insa nu se potrivesc nicidecum impreuna, ca aici: "Cobor scarile care duceau la barul subteran si cand deschid usa era destul de pustiu, doar barman-ul si doi, trei clienti care discutau la o masa." (deschizi usa dar era destul de pustiu? nope.) sau aici "Cand ies din baie totul parea linistit." De asemenea, apropo de exemplul anterior, este "barmanul", nu "barman-ul". Se desparte cu cratima doar in cazul cuvintelor de obicei imprumutate care au terminatii neobisnuite pentru limba romana, de exemplu "sandwich".
"intr-o parte si-n alta a fete-i mele" - fetei. Serios... sper ca a fost din graba.
"si nu era ca o frumusete de brad sa-l fac lemn pentru foc" - partea asta din fraza suna ca ceva luat dintr-o limba curenta eronata. Nu are niciun sens, imi pare rau. Si nu era in ordine ca o frumusete de brad sa ajunga lemn pentru foc? Poate.
"In ceea de-a patra zi am reusit si eu ca oricare om sa-l faca" - In cea de-a patra zi. De asemenea, este "sa-l fac" pentru ca tu acorzi acolo cu "eu"-ul ala, nu cu substantivul "om".
"-Mai tare, zice fata care tot incerca sa tipe, dar erau gemete." - "tot incerca sa tipe, dar erau gemete". Gata, ai ucis tot romantismul, toata subtilitatea, tot subintelesul, tot.
"exact scena aceea in care ii spusese acelei persoane sa nu sunt suficient de barbat sa-l satisfac a fost ca o sinucidere pentru mine." - cum exact este o asemenea scena ca o sinucidere pentru cineva? Cum poate fi orice scena ca o sinucidere? De ce ar fi mai multi oameni implicati intr-o sinucidere?
"primesc un mesaj de la un contact necunoscut" - stiu ca in engleza "contact" inseamna ce inseamna. Dar in romana nu.
"simt cum buzele sale le atinge pe ale mele" - din nou, sper ca asta e din neatentie ("le ating").
"ma apuca de maneca gheci" - gecii, oricat de ciudat ar arata, dar gecii.

Cat despre subiect... ok, premisa a fost buna. Singuratate in preajma Craciunului, personajul isi varsa sufletul unui barman, ii povesteste trecutul lui, primeste alinare. It kind of escalated quickly cu ajunsul in patul barmanului, dar treaca de la mine. Ce mi s-a parut creepy a fost faptul ca barmanul il cunostea de atata timp si l-a urmarit de atata timp (faza cu el fiind confundat cu o fata nu mi s-a parut tocmai necesara). Adica tie tocmai iti spune un tip ca are o alta personalitate practic, ca a vorbit cu tine o groaza pe net, ca ti-a trimis cadouri anonime, in acelasi timp imprietenindu-se cu tine in realitate, ca te cunoaste si te urmareste cu interes de cand erai copil si tu... sari in pat cu el? Cu atitudinea asta, ajungi mai mult ca sigur cu poza pe un poster dinala cu "Missing" >.< Sau sunt eu inca sub efectul "The Lovely Bones". Anyway, a fost simpatica ideea cu alinarea si cadoul de Craciun, desi a lipsit realismul si a fost, yet again, yaoi. Ai un stil ce mai are nevoie de multe imbunatatiri, dar care are potential daca vei si vrea sa il imbunatatesti, ca sa nu fie doar o chestie de umplutura pana la partea mai indecenta a lucrarii. De asemenea, pentru viitor, nu este neaparat necesara chestiuta aia la inceputul one-shotului :) Doar avertizarea in caz ca e vorba de limbaj/actiune mai explicit/a sau yaoi/yuri.

Si, ca sa nu fiu numai aia a dracului care se ia de lucrarile altora, am gasit si eu cutreierand azi pe un stick o poveste mai veche ce s-ar potrivi temei. Am ras putin recitind-o, nevenindu-mi sa cred cat de melodramatica eram prin iarna lui 2009 dar a fost interesant sa-mi recitesc copilarimea pe de alta parte. So there. I hope you'll enjoy it ^^
O poveste de Crăciun

Afară zăpada e aşternută deja de câteva zile. O pătură groasă, albă, bucurând privirile călătorilor rătăciţi, oamenii întârziaţi care nu au apucat încă să cumpere cadourile pentru cei dragi. Urmele paşilor sunt un fel de profanare a unui loc sacru, deranjând uniformitatea hipnotizantă a zăpezii. Dar nimeni nu se poate lipsi de ei, căci îi amintesc până şi celui mai trist om că nu e singur.

Ea stă acolo, în puful cel mai gros, îmbujorată din cauza vântului ce-i biciuieşte chipul. Îngână un cântecel, o colindă pe care o auzise deseori când era mică, cântată pe atunci de cei care obişnuiau să aibă grijă de ea. Nimeni nu o bagă în seamă, căci nimeni nu îndrăzneşte să se aventureze prin parcul cel întunecat în Ajunul Crăciunului, dar asta e exact ce îşi doreşte ea. Nici că se putea gândi la vreun alt mod de a petrece acea zi din an, pentru că nu își amintea să fi avut vreodată ceva mai mult de atât.

Cu mânuţele îngheţate bocnă, încearcă în zadar să aprindă o lumânare lângă grămăjoara de zăpadă amestecată cu pământ, ce se vrea a fi mormântul prietenului ei. Îi pare rău că a trebuit să se stingă aşa de repede. Nu vrea să fie egoistă si să se gândească la cum i-ar fi alinat el singurătatea dacă ar mai fi rămas, dar micuţul pur si simplu nu meritase o astfel de soartă cruntă. Blăniţa moale a pisoiaşului nu fusese de ajuns pentru a-l apăra de ger. Lumânarea aceea avea să fie tributul ei, adus în amintirea sufletului ce a părăsit-o atât de curând, chiar şi dacă nu reuşeşte să o aprindă. Cu grijă, sprijină micuţul obiect de o piatră din apropiere, murmurând o rugăciune. Apoi mai aruncă o ultimă privire spre dâmbul de zăpadă, luându-şi la revedere.

Acum privirea îi zăboveşte asupra unui puiet de brad. Stă drept, încăpăţânat, de parcă nici cea mai mare rafală de vânt nu l-ar putea doborî. E cel mai mic şi totuşi, pare a fi cel mai puternic şi hotărât. Zăpada ce îl acoperă nu îl face să se aplece sub greutatea ei ca pe ceilalţi, ci cei câţiva fulgi de nea îi dau o frumuseţe aparte, magică. Poate pentru că e al ei. Poate pentru că ea a fost cea care l-a plantat în primăvară, îngrijindu-l de atunci aşa cum o mamă își îngrijeşte copiii, chiar dacă ea nu a cunoscut niciodată cu adevărat acel fel de afecţiune. Alimentat de dragostea ei, pomul a primit puterea de a rezista zilelor toride de vară şi a celor friguroase de iarnă. Acum stătea acolo, bucurând-o pe ea în semn de recunoştinţă pentru toate câte le-a făcut. Îşi alină unul altuia singurătatea, iar ea e sigură că şi copăcelul ei zâmbeşte, chiar dacă nu poate ghici care sunt crenguţele ce-i formează gura. Ici şi acolo atârnă în el bomboane de staniol colorat. Sunt de ciocolată, ea ştie, le-a mirosit înainte de a le atârna acolo, iar simpla mireasmă a înviorat-o. Dar nu a îndrăznit să desfacă vreuna şi să şi-o azvârle în gură, oricât i-ar fi cerut-o stomacul ce i se rodea în gol. E Crăciunul, iar bradul trebuie să fie împodobit. E Crăciunul, fiecare trebuie să se străduiască aşa cum poate să facă întocmai cum o spun obiceiurile, de dragul zâmbetului ce avea cu siguranţă să apară mai apoi. Preţul acela pe care a trebuit să îl plătească nu i s-a părut niciodată atât de mare, doar au mai existat atâtea şi atâtea alte zile în care nu a avut cum să pună ceva în gură...

Deodată, o mică sclipire de argint îi aterizează pe vârful nasului. Apoi una şi încă una. Apoi una si încă una. Nu le simte răceala, pentru că e deja mult prea îngheţată. Un zâmbet i se lărgeşte numaidecât pe chip, atunci când îşi dă seama că mărgăritarele acelea ce curg dintre norii albi nu sunt altceva decât fulgi, fulgii care au hotărât să-şi părăsească lăcaşul probabil prea înghesuit şi să se aşterne încă o dată asupra pământului zgribulit de frig.

- Ninge! Ninge!! ţipă fetiţa râzând. Ninge!
Îi trage un bobârnac copăcelului şi exclamă din nou energică:
- Ninge, ninge! Acum poate veni Moşul! Va veni Moşul şi ne va aduce cadouri! Le va pune chiar aici, sub tine.
Chipul ei visător radiază de fericire, în timp ce buzele-i acum violete continuă animate de speranţa venirii bătrânului cu cadouri să îi povestească micului brad câte şi mai câte.
- Sigur îi va aduce şi pisoiaşului o lumânare care să nu poată fi stinsă de nimic în lume, iar tu vei avea în sfârşit nişte globuri adevărate, poate chiar şi luminiţe colorate, toate demne de frumuseţea ta... Ah, ninge!

Zâmbeşte din nou fericită. Parcă nici cea mai mare păpuşă din lume, sau un coş plin de fructe proaspete nu ar putea să o bucure mai tare ca liniştita ninsoare şi venirea Moşului despre care i-a tot auzit pe oameni vorbind. Poate îl va convinge să o ia cu el acolo, în ţara renilor şi a spiriduşilor. Oare ar merge? Nu vroia să se gândească la ideea de a-şi părăsi acolo în frig prietenul cel verde, dar posibilitatea aceea nu putea să nu fie ispititoare. Sigur că şi pomul ei drag s-ar fi bucurat să o ştie trăind mai bine ca acum, dar tot nu ar fi fost la fel fără el. Totuşi, fetiţa e sigură că dacă îl va ruga frumos, Moşul va fi de acord să îi ia pe amândoi. Numai să vină...

Crăciunul... chiar dacă nu îşi aminteşte de vreunul în care să fi fost înconjurată de persoane cărora să le pese, ştie că aşa trebuie să fie: un moment în care sufletele tuturor sunt umplute de căldură, în care fiecare cântec are puterea de a-ţi inspira imediat acea atmosferă feerică, specifică iernii şi Sărbătorilor. Fetiţa se bucură, gândindu-se cât de norocoasă trebuie să fie că i s-a dat şansa să trăiască ceva atât de frumos. De sub hăinuţa ei maronie scoate încet, cu grijă, de parcă i-ar fi frică să nu îi descopere cineva secretul, un covrig. Îl duce cu degetele tremurânde la gură şi începe să-l ronţăie, zâmbind atunci când simte firicelele de sare gâdilându-i buzele. Nici că se putea gândi la vreun moment mai bun pentru a-şi dezveli comoara găsită ieri, în zăpada groasă de lângă brutărie.

- Ce bun e..., îi şopteşte ea bradului, care pare acum posomorât în lumina slabă a felinarelor. Stai aici, mai adaugă ea apoi. Vin imediat, vreau să îţi aduc şi ţie ceva... poate reuşesc să dau de puţină beteală... cu toţii merităm ceva mai bun în seara Ajunului, nu?
Şi spunând acestea, o luă la fugă printre ceilalţi brazi din parc, printre bănci, tufişuri şi felinare. Direct spre luminiţa pe care o observă undeva în faţă, în tot acel desiş.
Tu ştii care e acea luminiţă, nu? Bineînţeles că ştii spre ce a fugit fetiţa în acea noapte. Pentru că tu ai văzut-o atunci. Venea hotărâtă, sperând că va putea găsi puţină beteală pe prag. Pe pragul casei tale.


Tu ce făceai atunci? Prins de nebunia de zi cu zi, ai uitat. Abia spre seară, târziu, te-ai încumetat să-ţi permiţi o clipă de răgaz. Te-ai aşezat pe scaunul tău deloc confortabil de la birou, cu cana de cafea aburindă în mână. Crăciunul? Nu-ţi spunea mai nimic, amintirile frumoase erau undeva departe, singurul sentiment în stare să te cuprindă fiind o ciudată angoasă. Nici tu nu ştiai, nu că ai fi vrut să afli. Nu îţi păsa. Credeai că şi acest Crăciun avea să treacă imediat, ca toate cele de până acum, ca orice altă zi. Credeai că nimeni nu poate schimba în vreun fel acea monotonie, comoditatea te deprima, dar era ceva de care nu voiai cu adevărat să scapi, nu? Doar comoditatea e întotdeauna cea mai preferabilă... la prima vedere. Atunci a apărut ea.

Geamul îţi era îngheţat pe dinafară, mici steluţe se formaseră, împodobindu-l, chiar dacă tu nu te sinchisiseşi să-l aranjezi de dinainte. Noroc că nu aveai perdele, altfel nu ai fi putut-o zări în negura nopţii. Cele câteva felinare aruncate pe stradă nu erau atât de puternice încât să ofere vizibilitatea de care aveau oamenii nevoie, însă erau totuşi un real ajutor pentru posibilii călători rătăciţi. Întâi ai observat o vagă umbra şi ai crezut că e vreun animăluţ singuratic, venit din parcul din apropiere. Da, e adevărat că venea din parc, dar ţi-ai dat şi tu seama curând că nu era un animal, ci o mica fiinţă. Păcat că nu te-ai încrezut pe atunci în propriile-ţi presupuneri, poate ar fi ieşit totul altfel. Ce să caute cineva singur, în frig, la aşa o oră târzie pe afară? Sigur asta te-ai întrebat. Ţi se părea ilogic... dar ce e logic pe lumea asta? Ea s-a apropiat sfioasă, dar tu nici măcar nu te-ai clintit de pe scaun. Ai rămas acolo, aşteptând, chiar şi atunci când, după câteva clipe, ţi-a dispărut din raza vizuală. Pesemne că s-a aplecat pe undeva, pipăind pământul îngheţat cu mânuţe ei mici, în căutarea unui mic puf de beteală colorată. Nu ştiu dacă a găsit, ci doar că s-a ridicat mai apoi şi a privit cu o uşoară teamă înăuntru, în locuinţa necunoscută ei. Şi-a lipit o palmă de geam, cutremurându-se atunci când floricelele de gheaţă i-au zgâriat pielea. Clipind mai des din cauza luminii ce răzbătea afară prin fereastră, şi-a plimbat privirea prin încăpere. A contemplat fascinată masa ta încărcată de bunătăţi de care nici nu te atinseseşi, apoi cele câteva ornamente care erau aruncate ici colo, cine ştie de câţi ani, moarte pentru totdeauna pe rafturile tale pline de praf. Câte minunăţii! Dacă ea se considerase norocoasă să-și poată petrece magica sărbătoare alături de un prieten cum era brăduţul, tu erai în ochii lui de-a dreptul binecuvântat, având atâtea! Nu că ţi-ai da tu cumva seama de aşa ceva...

Într-un final, privirea i-a alunecat asupra-ţi. Chiar dacă în ochi îi licărea flacăra vie a şemineului tău, atenţia îi era concentrată doar asupra ta, cum stăteai acolo... bându-ţi impasibil cafeaua, în aşteptarea dimineţii. Chipul îmbujorat i-a fost cuprins atunci de cel mai larg şi sincer zâmbet pe care îl văzuseşi tu vreodată, de te-ai întrebat uimit ce putuse să o bucure atât de mult pe acea fantasmă ce îţi apăruse în cale. Pentru că nu crezuseşi nicio clipă că o făptură atât de gingaşă şi de frumoasă ar fi putut fi reală. Evident, nu ai reuşit să-ţi dai seama că tu erai, de fapt, motivul pentru care zâmbea în sfârşit cu adevărat după atâta timp. De ce? Pentru că existai. Pentru că, fără să vrei, i-ai arătat atunci o altă realitate decât cea pe care o cunoştea, insuflându-i speranţa unor zile mai bune.

Nu ţi-a cerut ajutorul atunci, nici măcar nu s-a gândit să intre şi să te roage să o laşi să se încălzească puţin. A preferat în schimb să privească pe geam lumea ta ce-i părea perfectă, să contemple de acolo ceea ce nu-i aparţinea, gândindu-se în acelaşi timp cum ar fi putut făuri un asemenea univers plin de frumuseţi pentru ea şi brăduţ. Poate chiar şi pentru pisoiaşul care îi părăsise, poate avea să se întoarcă dacă îi reuşea totul. Şi Moşul ar fi putut-o ajuta!

Ah, cât ţi-a fost în acea clipă de recunoscătoare! Dacă nu ai fi fost tu, cu casa ta posacă cu tot, nu şi-ar fi permis în veci să viseze aşa cum a făcut-o atunci. Acel singur şi ultim vis...
A strâns din dinţi înviorată, vrând să-şi oprească tremurul buzelor. Apoi şi-a suflat căldură în palmele aproape degerate şi, străduindu-se să scrijelească mesajul cât mai vizibil posibil, ţi-a scris cu degetele ei micuţe pe geam, în acea pojghiţă de gheaţă, aşa cum o fac de obicei copiii la mare în nisip. Două cuvinte. Cele care îi stătuseră de dimineaţă pe limbă, dar nu avusese cu cine să le împărtăşească, nefiind sigură că bradul avea să o audă:
„Crăciun fericit!”

A fugit apoi, înapoi de unde venise. A dispărut printre copaci ca fantasmele tale înşelătoare, lăsându-te să priveşti melancolic în gol. Ţi se răcise şi cafeaua, aşa că ai părăsit curând ceaşca pe unul din rafturile tale aglomerate. Ce mai contează că s-a răcit cafeaua? ţi-ai zis atunci. Da, cred că ţi-ai dat şi tu seama că „fantasma” îţi adusese ceva mult mai de preţ în schimb... căldura până atunci necunoscută ţie, căldura pe care ar trebui să o aibă oricine în suflete, oricând.


Dimineaţa aceea te-a luat pe nepregătite, încă bulversat de descoperirea făcută în Ajun. Ţi-ai amintit de senzaţia plăcută ce îţi încălzise pieptul atunci când contemplaseşi gânditor ninsoarea, dar nu şi de ce o cauzase. Nu ştiu de ce, dar amintirile despre copilul îmbujorat nu mai erau de găsit în mintea-ţi încurcată. Totuşi, ţi-ai dat şi tu seama că trebuia să fi existat ceva, un factor atât de important în toată acea schimbare.

În acea dimineaţă, condus de un impuls nou, ai făcut ceva ce nu făcuseşi niciodată până atunci. Ceva pentru tine. Ţi-ai permis să pierzi vremea în faţa televizorului, să te delectezi cu un roman bun, să bei un pahar din cel mai fin vin pe care îl aveai. Ai mâncat până ai prins putere şi ai început să dai telefoane în stânga şi-n dreapta, simţindu-te în sfârşit bine că ţi se dădea ocazia să-ţi împărtăşeşti bucuria cu alţii. Ba ţi-ai permis chiar să zâmbeşti. Să râzi! Să te bucuri de zăpadă, să te bucuri de colindele ce răsunau peste tot. Nici nu îţi mai puteai aminti cât timp trecuse de când făcuseşi ceva pentru tine. Îţi fusese atât de greu să te descotoroseşti de grijile zilnice, acum totul ţi se părea atât de firesc!

Spre seară ai plecat la o plimbare prin parc. Nu, nu pe cărarea bătătorită, ci prin zăpada cea mai mare, savurând din plin fiecare pas în care talpa bocancului ţi se afunda în puf. Undeva într-un luminiş, lângă un puiet de brad cu câteva globuri de ciocolată în el, ai zărit o mică creatură maronie, ce părea a fi adormită. Te-ai apropiat încet, te-ai aplecat şi ai întors-o, dezvăluind chipul livid al unui copil. O fetiţă. Nu, ţi-ai dat seama imediat că nu dormea. Trupuşorul ei fragil rămăsese fără suflu. Pe semne că îngheţase, ţi-ai zis tu şi ai vrut să pleci, să o laşi înfricoşat acolo, dar nu ai putut. Te-ai oprit atunci când i-ai văzut buzele, iar acel zâmbet cu care adormise pe vecie te-a făcut să realizezi că nu era altcineva decât cea care te vizitase cu o noapte înainte, cea a cărei putere îţi insuflase din nou pofta de a trăi.

Lacrimi. Lacrimi mari şi grele au început să-ţi inunde privirea. Dar nu a durat mult. Curând te-ai liniştit. De ce să plângi? Ea adormise cu un zâmbet larg pe buze, de ce să-i pătezi tu amintirea cu lacrimile-ţi murdare, când ea se străduise atât să-ţi aducă bucuria? Chiar dacă nu ştiai exact ce a simţit atunci când a privit fascinată prin geamul tău, ai simţit-o cumva, nu? Doar atunci ai simţit sincera bucurie ce cuprinsese copilul şi ai realizat că unde era acum îi era cu siguranţă mai bine. Ţi-ai dat şi tu seama că a murit împăcată, eliberată în sfârşit de toate. Sau poate nici nu a murit. Ah, sigur că nu a murit! O asemenea fiinţă avea să trăiască mereu într-un fel sau altul, în sufletele tuturor, chiar dacă nu avuseseră ocazia să o cunoască. În acea seară ţi-ai promis să valorifici cât mai bine cele învăţate cu ajutorul ei. Să-ţi trăieşti viaţa din plin, sa dai monotonia la o parte şi să faci câte ceva şi spre binele tău, cum ar fi trebuit să faci de la început. Pentru ea, ţi-ai promis tu.

Dar acum te întreb... de ce a fost nevoie de asta? De ce a trebuit să se stingă un suflet atât de tânăr doar pentru a-l reînvia pe al tău şi ai face oboseala să dispară? Nu ai fi putut să le descoperi pe toate şi singur? E păcat că ai avut nevoie, ca de obicei, de un avânt, dar mă bucur că nu a fost totul în zadar. Sper doar că o asemenea minune nu e rezervată doar Crăciunului, că vei învăţa să preţuieşti fiecare zi fără să fie nevoie de alte sacrificii inutile. Bine?

În timpul ăsta, fetiţa te va veghea de acolo, de sus.
Din noul ei univers magic, cel pe care şi l-a dorit mereu.
A plecat cu Moşul. O vezi? Îţi face cu mâna. Şi îţi zâmbeşte.

„Crăciun fericit!”
Hai sa postez si eu ceva:P din moment ce intr-un sfarsit am reusit sa intru pe forum;))

Aripi de zapada

Mici cristale, independente, apar pe suprafata clara a sticlei ce formeaza ochelarii mei. La ??????ceput par a nu avea nici un sens, nici un ritm, nimic care sa le ofere frumusetea unui lucru care a fost g?????dit, organizat si apoi creat, ci doar o discordanta iritanta care ??????i raneste mintea mea analitica. Dar apoi vad un tipar apar?????d ?????? acel haos ??????ghetat si rasuflarea mi se opreste ?????? g?????, la viziunea de-a dreptul perfecta, formata din micile cristale asimetrice.
????ncetul cu ??????cetul, sticla ochelarilor mei este acoperita de maiestria sarutului ??????ghetat al iernii si stiu ca nu mai este mult p?????a c?????d o sa simt fulgii delicati de zapada caz?????d din cerul acoperit de un alt tip de materie alba si pufoasa.
????mi dau cu atentie ochelarii jos, nedorind sa stric cumva tabloul creat de z?????a iernii si ma uit ?????? jurul meu la ceea ce ma ??????conjoara.
Alb, alb-albastrui, mai mult alb si apoi verdele continuu si intens al brazilor, intensific?????d si mai mult albul din jurul meu.
Daca nu ar fi fost pentru acei st?????pi vesnic treji, nu as fi putut sa ??????i dau seama unde se termina pam?????tul si unde ??????cepe vazduhul. Nu ca as fi fost prea ??????grijorata daca m-as fi trezit ??????tr-o lume plina de zapada pufoasa si curata, pura.
Ceva se misca la periferia ochilor mei si ??????i ??????torc instantaneu privirea pentru a vedea ce sau cine mai exact are tupeu sa sparga acest moment ??????ghetat ?????? eternitate. Ochii mei se fixeaza asupra unui mic fulg care coboara usor si lin ??????spre pam?????tul ??????velit. Asa cum am prezis, zapada ??????cepe sa cada din ce ?????? ce mai multa si rapida din cer. ????n c?????eva minute, totul este ??????valuit de fulgi de toate marimile, caz?????d si cre?????d, de acesta data, un tablou ?????? miscare. Acum, nimic nu mai pare ??????ghetat ?????? eternitate ci plin de viata, plin de o dorinta ascunsa de a-si vedea de drum, de a ??????plini un ciclu nemuritor.
????mi ??????tind m?????a si prind c?????iva fulgi ?????? ea, urmarind cum acestia se topesc lent, din cauza caldurii trupului meu, parca protest?????d la prezenta mea aici printre ei, taindu-le firul vietii. Pentru o clipa, ma simt ca cineva care nu are ce cauta, dar doar pentru o minuscula clipa.
Chiar nu stiu c????? timp stau ?????? acest loc, urmarind iarna desfasur?????du-se, urmarind craiasa zapezii fac?????du-si datoria. Timpul este irelevant pentru mine, asa cum numai ?????? acest loc pot atinge aceasta stare de statica. Aici ma simt ca av?????d cu adevarat niste aripi facute din fulgi pufosi de zapada si cristale unice de gheata. Aici sufletul si mintea mea sunt ?????? armonie si linistite, scapate de vesnica mea tulburare obsesiv-compulsiva (sau OCD cum i se mai spune). Aici totul este asa cum trebuie sa fie, nimic nu trebuie aranjat, nimic nu trebuie pus la locul lui. At?????a timp c????? stau ?????? locul unde m-am asezat si nu ma misc, sunt linistita.
Din pacate linistea aceasta a mea, echilibrul acesta care ??????i lipeste cu desav?????sire Acolo, nu poate continua la nesf?????sit. Este doar ceva efemer furat de mine cu egoism si lacomie. Si la fel ca apa ce se strecoara printre degete, fugind de cei care vor sa o ??????chida, si acest paradis este distrus.
- Nieve, aud pe cineva strig?????d ?????? departare.
Nu raspund deoarece mai vreau sa fur c?????eva minute din acest paradis ??????ainte sa fie cu rautate ??????departat de m?????nile mele lacome.
- Nieve, haide, ai stat destul ?????? acest frig, vino sa te ??????calzesti l?????ga foc, spune aceeasi voce, atinsa de o usoare ??????grijorare pentru mine.
Ma ridic cu grija si cu aceeasi atentie ??????i iau ochelarii ce fusesera ??????gropati sub patura moale si rece si ma ??????torc cu fata spre sora mea care apare dupa un brad destul de masiv.
- O, slava domnului! Am crezut ca nu te voi mai gasi ?????? aceasta furtuna! Zice, plina de usurare, dar eu nu pot dec????? sa ma concentrez pe parul ei care nu este bagat cu totul sub caciula. Haide, sa ne ??????toarcem acasa, spune lu?????du-ma de m?????a si fort?????du-ma sa o urmez.
Ma uit la parul ei simtind nevoia imensa, aproape coplesitoare, de a o opri doar pentru a i-l aranja si poate sa fac si ceva cu micul buton care ?????? at?????na de la gulerul gecii. Cu greu, reusesc sa ??????i smulg concentrare de la acele mici detalii iritante si mai arunc o privire plina de dor la lumea simpla si perfecta care se ??????departeaza constant.