Efecte Speciale [+16]

[Kali?!]

Capitolul 14: Ce inseamna sa te plimbi seara...

Dan era in camera sa, pe Laptop.
Verisoara sa plecase de o ora, dar pentru el parea un an. Era invidios pe George, desi nu voia s-o recunoasca. Nu stia de ce, dar el nu invidiase pe nimeni in viata sa: mereu fusese invers. Dar acum ce se intampla cu el? Ce se intamplase cu baiatul care era disponibil pentru o noapte? Se maturiza?
Ii era teama de ziua in care va avea o familie: responsabilitati mai multe... Nu voia sa creasca: voia sa ramana acelasi pusti rasfatat, care viseaza la fete frumoase.
Niciodata nu se imagina fiind in brate cu un copil: i se parea umilitor si jignitor.
In timp ce se gandea la maturitatea care-i dadea tarcoale, ochii i s-au marit cand i-a scris pe Messenger Ibaki, un vechi prieten din copilarie.

Ibaki: Salut, amice. De cand n-am mai vorbit ...
Ibaki: Cum e cu Liceul?
Dan: Salut... Sincer, e groaznic.
Ibaki: De ce? Tu mereu asteptai Liceul...
Dan: Cred ca ma indragostesc de verisoara mea.
Dan: Ma rog...
Ibaki: Verisoara ta? Frate! Ce chestie!
Ibaki: Mai buna e Nina.
Ibaki: Are niste forme...
Dan: Ati facut-o?
Ibaki: Nu. Dar am vazut-o marti la piscina.
Dan: Ati vorbit?
Ibaki: Sa vorbim? Nu risc. Maica-sa era lipita de ea.
Ibaki: Ma rog. Hai ca ies. Ma dispera Momopi.
Dan: Momopi? Cine e?
Ibaki: Ah. Momoko, dar ii spun Momopi. E verisoara mea de 10 ani.
Ibaki: Mai vorbim.

Si fara ca Dan sa aibe timp sa spuna ceva, Ibaki iesise.
El o avea pe verisoara sa... El era singur in cercul sau infinit, unde calca in gropi, visand la perfectiunea irealizabila...
Inchise Laptopul si se dadu jos din pat.
Arunca o ultima privire camerii, parasind-o. Cutreiera holul in lung si-n lat, gandindu-se la Nina.
Nina si Mikki... Doua iluzii, dar o singura solutie.
Se opri din mers. Ce facuse Nina pentru el? Nina incasase un pumn destinat lui... Si atat.
Mikki ce facuse pentru el? Mikki... Mikki nu facuse nimic pentru el. Oare fusese pentru Mikki doar o distractie?
Isi relua mersul monoton si incet, ajungand la parter.
Casa parca era pustie, cu exceptia sa. Probabil mama sa croseta niste sosete pentru tatal sau, acesta uitandu-se la Diaconescu.
Dan iesi din casa fara alte cuvinte: simtea nevoia sa faca o plimbare. Sa lasa la aer: sa simta ca este iarasi el.
Spera sa se intalneasca din intamplare cu Mikki sau cu George. Dar ar fi fost pierdere de timp.
Ajunsese in fata unui magazin cu dulciuri: o lua pe o alee intunecata, ferita de ochii lumii. Simtea nevoia sa fie ocolit de privirile curioase ale oamenilor. Simtea nevoia sa fie singur.
- Unde te grabesti, motanel? se auzi o voce.
Dan isi intoarse privirea catre un punct fix: nu stia cui apartinea vocea. Afara era intuneric, asa ca nu putea distinge silueta.
- George? intreba Dan, fiind prima persoana care-i venise in minte.
Nu auzi vreun raspuns: urmatoarea clipa se trezi cu trupul lipit de trunchiul unui copac.