Duel: Akasha vs. FallenAngel

[BloodyInnocence]

Sangele zanei

Inspira, exipira, inspira, expira. Calmeaza-te si incearca sa te gandesti la ceea ce trebuie sa faci. Dar nu pot! Ba da poti! Esti mult mai puternica decat crezi, asa ca linisteste-te si uita-te inapoi. Priveste in inima ta si apoi i-a o hotarare.
Imi deschid ochii pentru prima data de cand am venit aici si vad soarele ce incet se pregateste de culcare, colorand cerul in acele frumoase nuante de portocaliu si roz, in anumite locuri si galben. Este frumos. Este pace si liniste. Nu se aude decat valurile de jos, de la poalele acestei stanci, care se izbesc din cand in cand de pietrele ce alcatuiesc baza. Acele sunete acompaniate de sunetul vantului care imi mangaie parul meu lung si alb ca neaua, creaza o muzica ciudata pentru urechile umane, dar atat de draga zanelor. De altfel pana si cel mai mic lucru, nesemnificativ pentru oameni, care apartine naturii este indragit de noi, zanele. Ma aflu aici pentru a gasi raspunsuri la intrebarile ce ma chinuie, dar acum, cand ma uit la soarele ce isi agata razele in cui, ducandu-se la culcare nu mai sunt atat de sigura ca o sa le gasesc in acest loc atat de minunat.

Lacrimi apar in ochii mei cand imi aduc aminte de ceea ce s-a intamplat. Lacrimi ce seamana cu mici cristale de argint pline de tristete, durere si remuscari. Lacrimi ce se preling incet pe fata mea cu pielea de culoarea caramelului, ce isi gasesc linistea in pamantul gol, fara de iarba pe care stau. Si in locul in care au cazut incep sa creasca mici orhidee multi-colore, dar nici macar imaginea lor nu reuseste sa ma inveseleasca.

Oftez si deschid pentru prima si ultima oara camera unde mi-am inchis amintirile, acel loc de care imi este atat de frica. Imi este teama de ceea ce pot sa gasesc acolo, de ceea ce pot descoperi si asta numai din cauza lui. Daca el nu s-ar fi implicat eu nu ar fi trebuit sa stau aici si sa astept vampirul, ce o data de mult mi-a fost iubit, sa vina pentru a decide soarta mea. De ce trebuia sa fie Eric cel care trebuia sa se ocupe de mine, nu stiu. Poate este o forma de a ma pedepsi sau poate este o forma de a-l pedepsi, desi nu stiu ce ar fi putut sa faca Eric pentru a fi pedepsit de cei de-o seama cu el. Sau poate... aceasta nu este o pedeapsa pentru el. Poate el nu m-ai simte nimic pentru mine si atunci a ma lasa goala aici, pe acest varf de prapastie nu este decat un cadou pentru el, pana la urma sangele unei zane este atat de apreciat de vampiri. Le place atat de mult mirosul sangelui nostru ca nu se pot controla cand sunt in preajma noastra, desi ocazional exista vampiri care daca se indragostesc de o zane reusesc sa isi invinga acea stare de beatitudine si uitare totala. Dar nu mai conteaza. Este mult prea tarziu pentru regrete si pareri de rau.

Deschid acea usa si memoriile imi invadeaza mintea si ma chinuie, ma termina, ma aduce pe pragul nebuniei de care un singur pas ma desparte. Lacrimile ce nu au incetat niciodata, incep sa curga si mai tare, devenind adevarate rauri in miniatura pe fata mea.
Cum am putut sa fac asa ceva? Cum am putut sa uit natura mea si sa ma culc cu un muritor? Si de parca acel pacat nu ar fi fost de ajuns, am mai ramas si insarcinata cu copilul lui. Eric a fost langa mine tot timpul cat m-am certat cu celelalte zane care au fost absolut ingrozite de fapta mea si m-au condamnat sa omor copilul inca din prima lui secunda de viata iar eu... eu l-am omorit? Nu stiu. Inca nu imi pot aminti daca intr-adevar l-am omorit sau nu, dar imi amintesc cum Eric l-a luat si l-a tinut in brate, zambind fericit la micul ghemotoc rupt din mine si apoi fara sa imi arunce o singura privire a plecat lasandu-ma pe mine sa strug disperata dupa el. Unde era tatal? De ce muritorul nu era cu mine? Muritorul a fost omorit. Imi amintesc noaptea in care vampirul a venit plin de sange in apartamentul meu si mi-a spus ca desi a incercat din rasputeri sa il apere, a dat gres. Imi amintesc durerea pe care am simtit-o atunci cand am auzit acea veste, dar cel mai bine imi amintesc durerea pe care am simtit-o cand l-am vazut pe Eric plecand cu copilul meu, frumosul meu copil ce avea un puf negru in frunte, murdar de sange din cap pana in picioare. Nu l-am tinut nici macar o secunda in brate, nici nu stiu daca era fata sau baiat. Oare a murit? Si apoi mi-am dat seama. Nu, nu a murit. De aceea mi s-a spus sa vin aici si sa distrug lacatul ce imi pazea acele trairi. Nu am facut ceea ce mi s-a poruncit. Nu am omorit copilul, el inca traia undeva acolo in lumea oamenilor fara dragostea adevaratilor sai parinti. Dar ei nu au aflat acest lucru decat dupa multi ani, mult prea tarziu pentru a-l putea gasi si a repara greseala mea. Acum era batran, daca nu cumva a murit intre timp. Poate are si copii sau nepoti. Sper sa fi avut o viata buna si implinita.
Desi pana in acea clipa nu intelegeam de ce trebuie sa mor, de ce ceilalti mi-au dat aceasta pedeapsa, acum inteleg mult prea bine, dar nu regret. Nu regret ceea ce am facut. Nu as fi putut sa omor niciodata un copil, orice ar fi fost acel copil si Eric stia asta. Nu m-a lasat sa il tin pentru a ascunde faptul ca el este viu, le-a spus celorlalti ca pruncul era mort cand l-am nascut si nu a vazut nici un motiv pentru care sa imi dea sa tin un prunc mort in brate, iar ei l-au crezut. Ma iubea, de aceea a mintit, iar eu am fost egoista si cruda, nedandu-i niciodata o sansa. Eram mult prea buna pentru el, asa consideram si nu oribita de acesta idee nu i-am oferit niciodata o sansa sa ma cucereasca. Dar e prea tarziu. Anii au trecut, iar eu si Eric ne-am indepartat unul de altul. Acum nu mai eram decat o alta zana rea si cu nasul pe sus ca toate celelalte si desi stiu sigur ca asta crede, sunt ferm convinsa ca nu el a fost cel care a spus adevarul. Chiar daca acum nu ma mai iubea, nu m-ar fi ranit, spunandu-le ca pruncul inca traieste.

Soarele in sfarsit a apus si vantul s-a oprit parca fiindu-i frica de prezenta vampirului din spatele meu. Il simt, stiu ca este el, stiu pentru ce a venit. Nu spune nimic si nici eu nu spun nimic. Doar se apropie de mine si cu mana lui dreapta imi da parul la o parte pentru a putea sa isi infiga coltii in voie. Ii simt limba cum traseaza vene mea si apoi cum caninii lui lungi imi penetreaza pielea. As fi vrut sa fiu inconstienta, sa nu simt durerea ingrozitoare provocata de cele doua mici rani de la baza gatului meu, insa nu se putea asa ceva. Am fost constienta pana in ultima clipa, pana cand a baut ultima picatura din sangele meu si apoi cand mi-a dat drumul, mi-am pierdut cunostinta inainte sa ating pamantul.
-Multumesc Eric pentru ca ai fost tu cel care a facut asta, soptesc eu dar sunt sigura ca a fost doar in mintea mea.

Am murit pe acel pisc, iar locul in care mi-am dat duhul a fost inundat de verdeata si orhidee ce si acum dupa multi ani cresc si infloresc. Cenusa in care corpul meu s-a transformat este foarte hranitoare pentru natura. Sunt fericita insa ca in lumea aceea enorma exista cativa muritori care au sangele meu in venele lor. Macar atat sa ramana din mine daca faptele mele au fost uitate.