Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

De-a v-ati ascunselea.

#1
Întâi, îi multumesc Nyei din tot sufletul pentru ajutorul I M E N S pe care mi l-a oferit cu titlul. * ă lot of hugs *
Apoi, eu şi Fiction am decis să colaboram şiii să vedem ce-o să iasă. Eu am să scriu din perspectiva fetei, iar el din cea a baiatului. Sper să cititi/comentati, noi am ales să abordam o idee care, speram noi, nu a mai fost abordată. Cam atât am avut de spus, detalii despre ce va fii nu dam - nume, actiune, etc -, vă lasam să cititi şi descoperiti. ( :

Vârsta minimă: 13 (treisprezece) ani. 
Gen: Romance, Drama, Action.
Limba: Română.
Observatii cu privire la continut: Nu există.
Tipul de comentariu solicitat: Critică avansată.


Capitolul unu.





Va fi intr-o seara poate ca si-alte seri.
Va fi
O seara de octombre cu palpitari discrete
De frunze,
De imagini,
De pleoape
Si regrete...




Chiar daca totul a inceput intr-o seara de septembrie crud, august prea copt, pentru mine toate-au prins contur prin octombrie ; luna octombrie mi-a deschis ochii in legatura cu sentimentele mele si m-a facut sa fiu constienta de ele.
Strabateam acelasi drum zi de zi, cu Olivia ; toata vara ne-am plimbat pe acolo, toate verile de vreo cinci ani incoace, si niciodata – dar niciodata – nu l-am vazut pe el, iar daca l-am vazut, cu siguranta nu i-am dat importanta.

***


- Michelle, a venit Olivia, grabeste-te ! a tipat mama exasperata, probabil de faptul ca eu intarzii mereu.
Urma sa ies afara cu Oli, iar ea ca o scumpa ce e a venit sa ma cheme ; probabil s-a certat iar cu parintii ei si face orice sa iasa din casa. Sa zicem ca ea e jumatatea care m-a completat intotdeauna, ea a avut tupeul pe care eu poate nu l-am avut, a avut increderea in sine si viclenia de care eu nu am avut parte; fiind mai mica decat ea ii eram, la un moment dat, ca o fiica, chiar daca diferenta de varsta dintre noi era doar de un an.
Mi-am luat o rochie pana deasupra genunchilor, alba cu cateva imprimeuri dragute si-am iesit din camera cu o pereche de balerini in mana. Parul imi era aranjat, ca intotdeauna de altfel, buclele satene cu reflexii rosiatice cadeau in valuri pe umeri-mi mici in timp ce o clamita imi tinea o suvita prinsa-n crestet ; Olivia ma privea uimita (de obicei nu prea port rochii), dar am ignorat-o si-am iesit din casa salutandu-mi mama. Eram semi-plictisita, stiam ca vom parcurge acelasi traseu ca-n fiecare zi si ca nimic frapant nu avea sa se intample.
In timp ce mergeam mi-am privit amica si nu am putut sa raman indiferenta la frumusetea-i orbitoare : parul brunet si drept, ochii mari si negri, buzele frumos proportionate si corpul bine structurat ; poate ca infatisare avea sa fie comuna, dar caracterul avea sa-i ramana unic intotdeauna.
Strada parca era mai goala ca de obicei si desi nu ne obliga nimeni sa ne pierdem timpul prin cartier, noua ne facea placere.
- Si, ai mai vorbit cu Adi ? am intrebat-o incercand sa fac conversatie si observand ca e destul de tacuta.
Adi era asa-zisul ei iubit, chiar daca mii de kilometri ii despart.
- Ne-am despartit, mi-a spus absenta.
Am incercat sa raman indiferenta la replica ei, dar pur si simplu nu am putut. Se cunosteau de mult, aveau ceva « vechime » de cand erau impreuna, am fost langa
ea sa-i stapanesc emotia cand l-a auzit prima data, cand l-a vazut prima data, iar acum de despart ? Parca ma doare pe mine nebunia asta si ea e total nepasatoare.
- Imi pare rau, i-am soptit.
- Mie nu, mi-a raspuns destul de acid, m-a inselat nemernicul, sa ma pupe!
- Vorbesti serios ? Ce nenorocit ! Cu cine ?
- Cu Adela, iubita lu’ prietenu-su’ cel mai bun.
Apoi am considerat ca e mai bine sa inchid subiectul, ca poate nu-i face placere sa vorbeasca despre asta, dar nu am facut-o inainte de a-i oferi o imbratisare si inainte de a-i sopti :
- Voi fii langa tine mereu, promit !
M-a imbratisat la randu-i si ne-am asezat pe un bloc de piatra imens, loc in care stateam cam doua ore in fiecare zi. Am inceput sa epuizam tot felul de subiecte, iar la un moment dat l-am zarit pe Andrei, care venea alene catre noi. Ne-a salutat, Olivia s-a intins sa-l pupe de trei ori pe obraji (chestie cilseica si de prost gust pe care eu nu o suport si nu o practic) apoi s-a indreptat catre mine ; am format cu mana un zid invizibil intre mine si el, iar Andrei s-a retras zambind stanjenit.
- Ce faceti aici ? ne-a intrebat pastrandu-si zambetul tembel pe care-l purta intotdeauna
- Stam, ca-n fiecare zi, ne plictisim. Pe cine astepti ? am intrebat eu.
- De ce crezi ca astept pe cineva ? m-a intrebat pe un ton sceptic, ridicand o spranceana.
- Tu nu stai cu fete care nu se lasa pipaite, Andrei, iar daca pe Oli o mai atingi cu mine n-ai sanse si stii asta deja.
- Din pacate ! a exclamat razand.
Apoi am devenit inactiva discutiei, am cazut pe ganduri si am revenit la realitate doar cand un baiat necunoscut s-a asezat pe blocul de piatra, langa mine.

#2
Mad Hatter

Helaaau, beautiful. * a looot of huuuugs*
Meh, o creatie noua. : > Sigur ceva care o sa ma faca sa-mi largesc zambetul. Mrr. Oricum, sa vedem ce e cu primul capitol. ;;]
Cam scurt, atat am de obiectat! Cred ca ai mai fi putut sa dezvolti prin unele locuri , sa vorbesti mai mult despre Michelle - cute nume, dar comun - si despre... don't know. :- ? Eniuei. Dialogul a fost ok, cam simplu in unele momente, dar in altele interesant si dinamic! Descrierea buna, intotdeauna se poate mai bine, nu crezi ? : D Iar actiunea decurge normal, lin... astept, de fapt, sa vad ce va scrie si Fiction in capitolul doi. Iar despre personaje nu ma pot pronunta prea bine, dar pentru moment, imi place de tipa principala. O parere mai ampla si sigura pe la al treilea capitol, poate. XD
Ideea in sine este mega-hiper-cunoscuta, dar asta nu-i o problema. Conteaza de felul in care scrieti voi si daca veti reusi sa cuceriti cititorul. Pe mine, sigur, ati reusit din prima cu titlul care mi-a placut foarte mult. Genial. <3
Iar strofa de la inceput - aiaiaiaiai. Superba! Ion Minulescu - Va fi... , nu ? : > O stiu, am invatat-o mai de mult ! :]]
Erm, astept continuarea. Sa ma anuntati si pe mine, va rog dulce-dulce. ;3 Spor la scris ! *huuuugs*

xoxo
[Imagine: tumblr_lvu3z0OC361qkx1cbo1_500_large.gif]
The Mad Hatter: Have I gone mad?Alice: I'm afraid so. You're entirely bonkers. But I'll tell you a secret. All the best people are.


#3
Eu rezerv loc pentru maine. Am citit deja, dar imi e prea somn sa comentez acum .

[Edit] :

Oke, cred ca-mi cerusei mai de mult sa vin pe aici, dar m-am luat cu una, cu alta si am cam uitat. Sorry sys . You know i love you si sunt aici acum.
Deci: Titlul imi place si sincer imi lasa o urma de mister, caci ma gandesc doar la jocul ala o,o. In fine, voi vedea pe parcurs ce vrei sa spui, probabil. *adica ce vreti sa spuneti*
Imi place mult inceputul, acele versuri sunt absolut superbe. Cat despre continut nu am ce comenta; descrierea e foarte buna din punctul meu de vedere si chiar ai un stil aparte de a o folosi; cred ca nu ma voi plictisi niciodata, chiar daca vei face un capitol doar cu asa ceva.
Dialogul, ehe ;>. Preferatul meu, ca in fiecare opera, ca de fiecare data. Si nu e sec deloc si nici inutil. Cat despre naratiune, ah, pai nu a fost prea multa. De reprosat nu prea am ce, poate doar ca ai un capitol putin cam scurt. ( Am zis putin! )

Astea fiind spuse, Fiction, te astept cu nextu' si succes!
[center][Imagine: 2isxfr.jpg][/center]
Mulţumesc, Abbeh. Ly <3.

[center][Imagine: lh4lc.gif][/center]

#4
Fiction isi face aparitia dupa ceva vreme. Imi pare rau ca n-am postat mai repede - am avut niste probleme personale si treaba - chestii. Sa speram ca pe viitor imi va lua mai putin.

Capitolul doi.

Miroase inc-a toamna dezmatata
Aceste ganduri calde cand iti scriu.
Nici tu nu vii, nici nu ma lasi sa viu...
Te mai stiu oare, cea adevarata ?..

Abia trecuse vara – abia se decise sa-si ia caldura si durerile de cap provocate oamenilor din cauza asta si sa plece... Unde, nu stiu. Toamna inca n-a sosit, caci frunzele inca nu-si schimbasera culorile. Pe ici, pe colo, cate una mai ratacita – se sinucise mai devreme si-si lasa trupul colorat in mainile vantului.
Stagna o liniste paradoxala peste tot peisajul natural; ploile si vijeliile parca asteptau o invitate speciala ca sa-si faca aparitia. Valsul de inceput avea sa-l faca vantul cu acele frunze zapacite. Toata lumea se intreba insa daca tango-ul toamnei avea sa se petreaca anul asta – vara a fost din nou un prajitor de paine care a uscat tot.
Totusi, nimeni nu si-a pierdut speranta; nici cei mai pesimisti dintre pesimisti.

Admiram plictisit de pe fereastra tot ce se intampla afara. Ca sa fiu sincer, nu se intampla nimic interesant. Privirea mi-a fost furata de indepartate siluete, alergand agitate sa prinda troleibuzul. Agitatia orasului este ca linistea dinaintea furtunii. Daca stau sa ma gandesc mai bine, asimilarea oricarui termen natural cu unul uman duce la un paradox.
Am dat uitarii inceperea cursurilor din Septembrie; la un momentdat, cred eu, incep sa te obisnuiesti cu asta – ca doar o repeti in fiecare an. Sa trecem totusi la lucruri mai serioase si mai putin dramatice (desi mi se pare imposibil excluderea lucrurilor dramatice).
Vara care tocmai a trecut nu a fost una deloc buna. Ti-am mai povestit de Mara? Ne-am despartit. Am realizat ca totul a fost o mincinua bazata pe niste aspiratii nebune – probabil ca din partea amandurora. Tin eu sa cred ca ea a fost totusi cea care a exagerat mai tare. Cred ca daca nu de desparteam, acum unul din noi bantuia cimitre. Am decis s-o las, nu merita nebunia mea. In ultimul timp – defapt in ultimii ani – am realizat ca nu sunt cine credeam. Cel putin, atunci cand vine vorba de o relatie, ma schimb complet. Am o minte zapacita care corupe sufletul spre a aspira la ceva perfect, deci irealizabil. Incep sa uit esenta, deci imi pierd controlul. Efectul e dezastru... O sa consider ca sunt inchis intr-o cusca a sentimentelor de acum si ca n-o sa le mai pot elibera pe acestea pentru a devora lume, adica fete.
De relatiile anterioare nu-mi amintesc; probabil ca si ele sunt la fel de “reusite” ca cea de acum. Nu trece zi sau noapte fara sa ma gandesc la cat de egoist sunt; si mai rau e ca nu stiu daca e vina mea sau nu pot controla asta. Nu sunt ca toti ceilalti baieti; desigur ca nu. Mereu am preferat sa abordez lucrurile in stil mai vechi si, considerat poate de unii, mai demodat. Intre noi fie vorba, eu nu prea am tangente cu societatea zilelor noastre. Nu am tangente spirituale, dar nici fizice. Tocmai de accea, imi petrec majoritatea timpului stand in casa, cufundat fiind intr-o carte neinteleasa sau, privind pierdut ploaia. Singurele dati cand imi rasfat plamanii cu aer oxigenat si relativ nepoluat, este atunci cand natura este pe punctul de a duce un razboi cu pamantul – furtuna. Iar toamna, ei bine, sunt toamna. Dar asta e alta poveste...
Evident ca toate cele mentionate mai sus au dus la “exilarea” mea in afara normalului. Asta si, probabil faptul ca aproape toata lumea ma ignora. Procentajul maxim de o suta e la baieti – iar prin procentaj maxim ma refer la unul real si logic, de suta la suta, pentru ca daca masori acest lucru in granitele umanismului, desigur ca valoarea e infinita.

Nici nu stiu cum am suportat trecerea timpului in halul acesta. Parca viata a trecut pe langa mine de ceva vreme. Partea proasta e ca nu-mi pot da seama de ce, si mai grav, pentru cat timp. Savuram fiecare clipa dintr-o nalucitoare furtuna de vara, de toamna – fie ea si de primavara, dar cam atat. Am refuzat tot acest timp sa vad altceva in fata ochilor, in afara de ceea ce voriam. Toate aceste evenimente s-au intamplat dupa ce mi-am descoperit adevarata personalitate, care pana si acum ma mai surprinde. Ai zice ca nu o sa termin niciodata paradoxala mea misiune de a afla cine sunt... Astfel, au ajuns toti sa ma ignore, incet, dar sigur.
Dupa numeroase insistente si dupa nopti in care am fost continuu bantuit de ganduri, imagini si realitati care ma izbeau la momentul acela, parintii au decis ca este cea mai inteleapta alegere sa ne mutam din orasul respectiv. Desi eu mereu am considerat ca le-am bagat pe gat aceasta idee, ei au sustinut neincetat ca nu e vina mea, si ca slujba este motivul pentru care au facut aceasta alegere. Nici in zilele de azi nu-i cred.
Oricum, trecutul meu este la fel ca ceata de toamna: deasa si neinteleasa. Nu poti vedea nimic prin ea, iar daca ai impresia ca ai zarit ceva, trebuie sa te fi inselat. Iti autoconfirmi asta cand te mai uiti o data.

Nu sunt aici decat de vreo cateva zile, dar m-am indragostit deja de acest loc. Nu este vorba de nicio persoana pe care am cunoscut-o, si cu atat mai mult, de vreun bar sau o locatie anume care m-a facut sa cred asta. Orasul in sine mi se pare unul uitat de timp; e ca si cum acesta a uitat sa treaca si sa-l degradeze si pe el. Singurul aspect care iti tradeaza parerea sunt oamenii – societatea. Nu fac exceptie de la restul, din alte probabile locuri. Noroc ca cele tacute – cladirile si spiritul orasului – reusesc totusi sa acopere acest defect, aceasta pata neagra, si sa-ti confere o iluzie cu care te poti hrani, pana cand se termina. In rest, esti coplesit si suprimat de constructii impunatoare care par a nu se sfarsi niciodata, inchis intre niste stradute care par a duce niciunde si zapacit de felul in care totul este aranjat.
Asezarea orasului este langa un munte, relativ inalt. Fusese el mai falnic si sfatos, dar pe masura ce timpul a trecut, a avut grija sa-l potoleasca si sa-l faca sa gandeasca altfel – retezandu-i varful ascutit ca acul si modelandu-l in ceva mai putin grav. Padurea deasa de confiere care-l imbraca si-l face mai aratos, reinprospateaza mereu aerul pe care-l respira toata lumea. Ce-i drept, mie mereu mi s-a parut asa; fata de vechiul loc unde stateam, aici este de mii de ori mai bine. Continuand, fiecare cartier din oras are ceva special – unic, ca sa zic asa. Arhitectura si strategia asezarii cladirilor si a celorlalte elemente care constituie asezarea rurala, difera in fiecare particia a acestuia. Tocmai de accea, mereu am tinut sa-l numesc ca un oras al “culorilor”. Iar prin acest termen nu ma refer numai la culorile vizuale, ci si la alte aspecte.

Putine aspecte am mentionat, dar nu e nicio graba. Pe parcursul acestei povesti o sa am timp de toate. Mereu am considerat propria-mi viata o creatie epica fara un sfarsit bine definit.
Zorii diminetii abia ca-si facusera aparitia, dar eu m-am si trezit. Agitata noapte am avut – iar asta inseamna ca si ziua asta trebuie sa fie la fel. Aveam de gand ca in acea zi sa ies neaparat din casa. Nu mai tin minte cu exactitate de cand nu am mai calcat pragul casei, dar mai ales: de cand timp nu am mai luat o gura proaspata de aer. Imediat ce trag jaluzelele care inca miroseau a un balsam care avea o placuta aroma de vanilie, constat ca ziua de azi avea sa fie in totalitate pe placul meu. Meteorologii nu au mitit, azi chiar avea sa ploua – sau cel putin, macar sa fie inorat. Cum toamna imi batea la usa – cum eu bateam la usa intregii tari – mi-am zis ca alta ocazie mai buna de a explora secretele orasului si de a inpira istoria acestuia pe cele doua nari nu exista.
Nu ma uit in frigider, caci n-am nevoie de satisfactie trupeasca. Nu beau apa, caci la fel stau lucrurile. Nici n-am nevoie de acestea. Imi dau de doua ori cu apa pe fata si ma uit in oglinda, iar dupa ce ma piaptan putin, ma las cuprins de o stare melancolica si tacuta, iesind pe usa apartamentului fara sa o mai salut pe mama – care era in bucatarie, stresandu-se sa faca in asa fel incat sa-i iasa noua reteta de mancare...
Fiecare secunda care trecea mai usca cate o frunza, aducea toamna tot mai aproape. Observam nepasator toate aceste lucruri, gandindu-ma la cat de stupid e sa-mi incarc mintea cu toate aceste lucruri. Uitasem cu siguranta de geaca care avea sa ma fereasca de vantul tomnatic, care taraste dupa el o racoare specifica. Nu am deloc chef sa racesc sau sa dardai de frig, pe trotuarele reci si monotone. Paseam incet, cu mainile in buzunar, dar nu privirea in pamant. Toamna imi subjuca sufletul tot mai tare si-mi fura incet, dar cu o convingere uimitoare cheful de a ma hrani cu istoria si aspectul acestui loc.
“Cred ca am sa gasesc un loc linistit si ferit de cat mai multa lume, unde o sa ma asez si o sa incerc sa-mi pun cartile din biblioteca mintii in ordine. Iar dupa asta, habar nu am.” Aprobandu-mi gandurile care incercau sa ma convinga sa fac asta, imi ridic incet ochii care privesc gri-ul pamantului si survolez timid zona. Trecatorii taiau nepasatori aerul, mergand in directia opusa mie. Cutez cu greu sa opresc pe unul, cu teama ca sa nu regret asta pentru tot restul vietii.

- Ma scuzati ! Sunt nou aici; ati putea sa-mi spuneti unde gasesc cel mai apropiat parc in zona aceasta ?
- Prima la dreapta si te duci naibii ! Raspunse trecatorul, cu o voce groasa si iritata.
Incep sa inteleg tot mai tare de ce urasc lumea si fiecare fiinta care trece pe langa mine. Dupa ce respectivul pleaca furios, lasandu-ma mut de uimire in plina strada, imi clatin capul putin ca sa-mi revin, imi pun mana pe frunte si ma asigur ca nu am febra, dupa care oftez usor si continui sa merg mai departe.
Vremea nu dadea deloc inapoi. Din clipa in clipa putea sa ploua, desi soarele isi mai facea timid aparitia, uneori. Este rapid redus la tacere de norii care nu-si gasesc nicicum pacea. Fara sa mai inntreb pe nimeni nimic, constat ca ajuns la o rascruce de drumuri. Imediat ce-o iau la dreapta, zaresc un indicator de lemn, pe care este gravat frumos inscriptia “Parcul Central”. Zambesc usor si ma hotarasc sa pasesc in acesta. Este prima mea realizare in multa vreme.
Copacii se leganau timizi in bataia vantului, care smulgea nepasator frunze aurii din crengile acestora. Pasesc retinut printr-o furtuna multicolora. Un zambet involuntar mi se graveaza pe buzele moi si suprinzator, necrapate de la vantul aspru ce inlemnea si “omora” totul. Aleile parcului central par foarte intortochiate. Am senzatia ca totul este ca un labirint, in care fiecare drum se va infunda la un momentdat si nu ma va duce defapt nicaieri.

***

Privirea-mi este furata de un grup de tineri, cam ca mine, care par a se prosti, langa niste pietre, inconjurati de frunze. Acest lucru nu pare sa-i deranjeze. Sunt speciali de toti ceilalti oameni din parc in sensul in care pot citi pe chipul lor fericire si calm, si nu ura, stres si alte sentimente atat de negative pentru mine. Imi simt inima cum imi bate destul de tare, avand emotii in a ma apropia de ei si a ma introduce. Speram din toata inima ca acestia vor fi primi mei prieteni. Fara sa mai stau pe ganduri, merg chiar acolo si ma asez pe o piatra, langa o tanara domnisoara.
- Servus... ii zic acesteia, zambind sters. Salut ! Continui dupa ceva vreme, dorind sa adresez aceasta celorlalti.
Vad cum acestia se uita la mine ca la unul picat de pe luna chiar atunci. Incerc sa-mi stapanesc emotiile si sa continui prin a ma prezenta sumar.
- Sunt Eric... Si puteti sa-mi spuneti chiar asa, daca doriti. Sunt nou in zona si...
- Buna Eric, spuse tanara domnisoara, zambind si dandu-si suvita de par dupa ureche. Ma bucur sa te cunosc. Cred ca nu ai apucat sa-ti faci prieteni pana acum, continua aceasta.
- Ai dreptate. Lumea de aici nu e prea primitoare – chiar deloc.
- Sa-ti fac cunostinta si cu ceilalti, nu cred ca e vreo problema, nu ?
Nu i-am dat un raspuns; sigur a inteles totul din ochii mei.

Iar conversatia noastra a tot continuat...

#5
Helaaau, Fiction !
aiaiaiaiai, ai veeniiiit cu next-ul ! Ce biiine. : 3
Ma roog, sa trecem peste partea duulce si cu dragalaseli, sa ne apucam de comentat, ne? Ja, ja. :]] Eniuei, capitolul nu a fost prea mare, dar o fost G E N I A L . Si dunno, eu nu numesc genial orice lucru, sa stii.
Adica ai descris atat de frumos si de bine , incat nici n-am bagat de seama greselile pe care poate le-ai avut. M-ai facut sa simt atatea si nu stiu, ai reusit sa ma faci sa intruin poveste cu totul , daca o fi posibil asa ceva. Really, imi place foarte mult de acest Eric, ma atrage al naibii de mult. Nu stiu sigur daca felul in care i-ai conturat personalitatea imi place sau felul in care s-a comportat cand a intalnit-o pe Michelle. <3 Ioi, iti ador felul de a scrie , sincer ! XDDD
Dialogul nu a fost sec, mi-a placut foarte-foarte-foarte mult si actiunea n-a parut grabita or smth. : 3

Meh, astept continuarea, fiindca nu mai stiu ce sa spun. Erm, spor la scris amandurora.
Abs, ma' dear, grabeste-te ! XD
*a lot of huuggiees *

xoxo
[Imagine: tumblr_lvu3z0OC361qkx1cbo1_500_large.gif]
The Mad Hatter: Have I gone mad?Alice: I'm afraid so. You're entirely bonkers. But I'll tell you a secret. All the best people are.


#6
Prin curiozitatea mea inutila am trecut pe aici, initial am vrut sa vad cum scrie Fiction, dar apoi, dupa ce am citit ambele capitol, am zis sa las si un comentariu.
Imi place cum scrii Abbeh, ai un stil profund, idk, doar ca ai fi putut sa faci capitolul mai lung, parca a avut un sfarsit prea aiurea, prea direct, nu stiu cum sa zic.
Fiction, ador cum ii conturezi personalitatea lui Eric, ma intreb daca exista astfel de baiat, anw, imi place ca a fost mai lung decat al lui Abbeh - shame on you -.- - Si finalul chiar mi-a placut, mai ales ca ai folosit multa descriere in tot ce ai scris si dialoogul nu a fost sec sau smth like this.
In orice caz, abia astept nex-tul. Bafta la amandoi.

Edit: titlul este genial.
[Imagine: Jun0xCa.png]

#7
@ Miruu, multumesc mult ca ai trecut pe aici, sper sa mai vii. :3
@ Daniela, merci si tie de parere. Sper sa te mai vad pe la topicul asta. x3

Am venit cu nextul, mai greu, dar deh, lipsa de inspiratie si liceu, etc.


Capitolul trei


Strainule ce bati la poarta,
De unde vii
Si cine esti?...
Strainule de lumea noastra,
Raspunde-ne de unde vii,
Prin care lumi traisi cosmarul nepovestitelor povesti
Si-n care stea gasisi coloarea decoloratei nebunii?...




Era simpatic. Avea un aer special, degaja, parca, atata eleganta si bunatate ca ma facea sa ma simt ca ceva inferior lui. Olivia si Andrei l-au privit ciudat, insa eu nu. Deloc chiar ; stiu cum e sa fii nou undeva, sa simti ca nu te incadrezi, mai ales cand esti o persoana asa complicata si anormala ca mine, care nu se lasa inteleasa nicicand, nicicum.
I-am privit pe amicii mei si panorama aceea m-a facut sa-mi doresc sa-l privesc iar pe tipul brunet. Pe Eric, da. Eric ... Frumos nume, fascinant chiar ; putea sa-l cheme Alexandru, ca pe toti baietii de azi, Ionut, Cristian sau Robert, dar nu. Pe el il cheama pur si simplu Eric. Am tusit fals, pentru a le atrage atentia, sa ma priveasca si sa fie atenti, sau macar sa aiba bunul simt sa termine cu pipaitul doua minute.
- Nu vreti o camera de hotel ? am intrebat pe-un ton rece, distant, plin de sarcasm.
- Hai ma Michelle, relaxeaza-te.
- Hai ma Andrei, poate vrei sa pleci, poate ai treaba.
- Am, cu Olivia, mi-a spus ranjind ca un idiot.
Cat de nervoasa eram ? Greu de exprimat in cuvinte, ma aprindeam extraordinar de repede, iar idiotii ca Andrei ma faceau sa-mi vina sa vars. M-am incrunatat si mi-am mutat privirea, inspirand o gura mare de aer ; pentru o clipa nu mai vedeam nimic : nici peisajul arhicunoscut, nici pe cele trei persoane de langa mine, nici nimic. Voiam, intr-adevar, sa ma detasez, macar pentru o clipa, de toti si de toate. Imi doream, ca macar pentru o zi, totul sa fie perfect. Era ceva vreodata perfect ? Nu.
Mi-am simtit telefonul vibrand in buzunar si l-am scos; nu-mi convenea ca un amarat de mesaj ma trezise la realitate.

Ce mai faci, mai ? * hugs *



Il uram. Il uram din tot sufletul meu, cum nu mai urasem pe nimeni niciodata. Imi ruinase viata, ma aruncase intr-o depresie din care am iesit atat de greu, iar de fiecare data – dar de absolut fiecare data – cand credeam ca nu-l mai iubesc, se reintorcea si-si amintea ca cica simtea ceva pentru mine. Era ceva teribil, cred ca era un fel de terorist sau ceva de genul acesta. Mi-am asezat telefonul in buzunarul pantalonilor si l-am privit pe Eric.
De ce ? Nu stiu, parea o persoana interesanta. Era nou in oras, dar era prietenos, nu bagacios, arata foarte bine fara sa-si de-a parul cu gel si sa poarte adidasi luciosi si tricou roz bombon ; privea, oarecum absent in fata lui, urmarind un punct fix cu privirea. Mi-am mutat totusi privirea de la el curand ; daca avea sa credea ca eu ma holbez la el ?
- Si, crezi ca poti sa-mi arati cofetaria aia dupa terminarea orelor de maine ?
Am tresarit. Vorbea cu mine. Stiu ca asta facea, pentru ca ii promisesem c-am sa-i arat candva o cofetarie geniala din oras.
- Sigur, pot sa ti-o arat. Eu merg pe jos si la scoala si apoi acasa tot pe jos vin, dar cofetaria e aproape de liceu. Stii unde e liceu acela ?
- Da, acolo urmeaza sa vin din semestrul viitor.
- Perfect. Ma astepti in fata, la doua. Ies si plecam.

***

A doua zi m-am trezit atat de greu … As mai fii dat orice pentru o ora de somn, dar liceul acesta nenorocit ne cheama. M-am imbracat greu, pe jumatate adormita, cu toate ca facusem dus si-ar fii trebuit sa fiu treaza. Parul l-am pieptanat si, ca in fiecare zi, mi-am prins o suvita de par cu agrafa. Geanta imi era pregatita de aseara, nu stiu insa prin ce minune.
Drumul pana la scoala a fost extraordinar de lung si orele au trecut greu; in realitate eu asteptam doar sa-i arat lui Eric cofetaria. Prezenta lui era eleganta si diferita si imi placea; era in sfarsit un tip careia nu-i statea mintea numai la sex. Apreciam asta.
Aveam limba romana si era-n regula; cat timp nu era matematica si multe cifre care sa ma zapaceasca, era totul foarte bine. Urma sa comentam un text, cateva fragmente din Juventus; urma sa primim nota pe activitatea din clasa si pe cat de multe pareri aveam. Zici ca eram la licitatie: cine are mai multe pareri ? Una aici ? Doua ? Trei ? Eh, ati prins ideea.
Urmatoarele ore au trecut repede, poate prea repede daca ma intrebi pe mine, iar colega mea de banca era sa se aleaga cu un doi cat casa. Ar putea spune ca i-a trecut glontul pe langa ureche. In sfarsit, cand s-a sunat de iesire dupa ultima ora, Laura m-a chemat s-o insotesc la baie, sa fumeze. Am mers. Nu stiu cum sau de ce, dar m-am dus cu ea, cu toate ca nu fumez. Am intrat amandoua intr-o cabina, iar ea si-a scotocit bine de tot geanta dupa pachetul cu tigari. A scos una si, in timp ce scria un mesaj catre tipul ce profita la maxim de ea, a fumat. Ca un turc ar fii putin spus. Avea lacrimi in ochi … Iar ii spusese ceva de vreo tipa. De cine-stie-care tipa ! Ma durea, sincer, s-o vad asa; de cand incepuse liceul ma apropiasem teribil de ea, devenisem prietene foarte bune intr-un timp foarte scurt: ieseam afara impreuna, stateam in aceeasi banca, singura diferenta este ca eu eram mai cuminte decat ea.
- Uite, Laura, opreste-te cu asta. O faci pe eroul cu David si nu e bine. Ajunge. Da-i un mesaj, ca sa nu-i dau eu o palma, in care ii zici ca nu-l mai ajuti cu fetele si punct. Esti inconstienta ? Nu vezi ca te distruge ?
- Nu-i vorba ca fac pe eroul, dar nu ai de unde sa stii daca nu iubesti, asa cum il iubesc eu pe el, ca am nevoie sa-i fiu alaturi.
- Ba faci pe eroul. Bine, inteleg, dar chiar nu vezi ca tu nu mai esti tu ? E exact ca treaba aia din filme cu eroul si celalalt personaj care intuieste pericolul si fuge in directia opusa. Fii, la naiba, tu acel personaj, lasa pe altcineva sa fie erou.
Plangea. Normal. Acela se intindea pe cine-stie-unde cu cine-stie-cine si ea statea aici si se macina pe interior; il uram din prima clipa in care-l vazusem.
I-am zis ca mi-am uitat umbrela in clasa si ca ma duc dupa ea. I-am mai zis si sa nu ma astepte. In realitate, nu aveam umbrela la mine, dar aveam nevoie de un pretext sa fiu singura sa pot vorbi cu David. L-am sunat sa-l intreb unde este si mi-a zis ca in apropiere de liceu. M-am gandit, l-am chemat in fata liceului si-a zis ca vine in cinci minute; foarte bine, mai bine nici ca se putea ! Am coborat in graba scarile si m-am pozitionat cat mai pe margine si l-am vazut venind.
- Deci ? Ma pupi ? m-a intrebat ridicand din sprancene.
- Deci ? Te bat ? l-am intrebat, la randu-mi, imitandu-i gestul.
- Ce-am facut ?
- Doar … te rog din tot sufletul sa stai departe de Laura, bine ? Cat mai departe.
- Laura ? Ce legatura are Laura cu noi ?
Noi ? Copilul acesta consumase etnobotanice inainte sa vina si acum credea ce ? Ca suntem impreuna, poate ? Niciodata. Am strambat grozav din nas si am oftat.
- Te-ai drogat.
- Pe cuvant de onoare ca nu !
- Bine. Atunci las-o naibii pe Laura in pace, bine ?
- Dar nu inteleg ce i-am facut…
- O folosesti, idiotule, ca sa ajungi la diverse curve, iar ea accepta s-o faca-n continuare dintr-un anume motiv, dar eu nu iti mai dau voie s-o folosesti.
- As putea si fara ea, sa stii ! mi-a spus destul de rastit.
M-am enervat. Ce copil cretin, cum n-am mai vazut niciodata pana acum. Ar trebui, de fapt, sa fie ilegal sa fii atat de prost.
- Atunci afla ca de azi te vei descurca singur, pentru ca EU nu ii mai dau voie Laurei sa te ajute. Vorbiti, frate, ca amici, dar tu o cauti numai cand ai nevoie de ceva. Daca ai de gand sa faci asta-n continuare, poti sa stergi numarul ei, am spus si-am plecat de acolo.
Nu voiam sa fiu bagacioasa, dar Laura e cea mai buna prietena a mea si daca ea nu zambeste, nici eu nu o fac; am tot incercat s-o inteleg, sa-l inteleg si pe el, dar cand e totul limpede intr-o situatie nu mai este absolut nimic de inteles.
El o folosea intr-una, cat de mult putea, sa ajunga la cine stie ce fete … O punea sa-i faca rost de pe numerele lor de telefon, apoi, dupa ce el vorbea cu ele, sa le urmareasca reactiile si tot asa; se comporta ca un obsedat si, din toata povestea asta, Laura iesea plangand, pentru ca iubea pe cine nu trebuie.
Mi-am amintit brusc ca Eric ma astepta pe aici pe undeva, sper ca n-a plecat, a cam trecut ceva timp cat am stat cu nemernicul acela. M-am invartit de cateva ori in speranta ca am sa-l vad – nu era. M-am incruntat. Oh, haide, nu-mi poti face asta ! Toata ziua am astept sa vii aici si sa mergem in oras, sa-ti arat cofetaria, doar pentru a mai putea sta putin langa tine si tu nu esti aici ! Ma ofticam, sincer, sau poate era dezamagire ? Am pornit usor spre casa – am mentionat vreodata ca urasc sa merg singura acasa cand plec de la liceu ? – si mi-am pus castile in urechi; am dat la maxim si, de parca as fii avut picioare de plumb, am continuat sa merg. Am facut zece pasi, poate douazeci, apoi am simtit o mana asezandu-se delicat pe spatele meu. M-am intors brusc; ma speriasem ? Nu. Speram sa fie Eric ? Da.
- Hei, nu mergem la cofetarie ?
Oh, da, era Eric. Am zambit. Sufletul mi-a zambit. Inima mi-a zambit. Toata fiinta mea zambea.
- Credeam ca ai plecat, am spus.
- Nu, eram acolo, te asteptam, dar am intrat la magazin cand am vazut ca discutai cu un baiat. Doar nu voiai sa vin la tine si sa-ti zic „stii, hai azi la cofetarie”, mi-a zis razand.
Am ras. I-am facut semn si am pornit catre cofetarie. Tot drumul am vorbit, dar daca ma intrebi despre ce, nu am cum sa-ti spun; nu-mi amintesc nici macar un cuvant pe care i l-am adresat sau pe care mi l-a adresat atunci, dar tot ce stiu este ca a fost magnific.
Am trecut in graba o strada si am ajuns, in sfarsit, la destinatie. Am intrat inauntru si am ales fiecare cate ceva, el cred ca si-a luat o savarina, iar eu o amandina, nu-mi amintesc sigur, tin minte ca eram mult prea absorbita de persoana lui.
Am stat acolo vreo doua ore, mult prea mult pentru doua persoane care mananca cate o prajitura si beau cate un suc, dar a fost bine ca nu ne-a dat nimeni afara. Cand am coborat si-am iesit din cofetarie am descoperit ca ploua. Minunat ! De ce azi mi-am lasat jacheta acasa ? A, nu, eu imi pot lua doar hanorac pe bine, ca altceva-mi sta in gat. Oh, cat urasc uneori inconstienta asta si incapatanarea inutila.
L-am privit. Se uita in alta parte. Imi era frig, tremuram, mi-am intors privirea.
Si atunci mi-a pus jacheta lui pe umeri …

#8
Heeei. Pentru ca eu am venit cu ideea de titlu si am si vazut primul capitol inaintea tuturor, era si cazul sa trec pe aici. : > O sa va iau pe rand, un ordinea in care ati postat capitolele, spunandu`va ce imi place si... ce nu. Si stiu ca nu va va deranja sa nu zic numai lucruri de bine, sunt prea scumpi dumpi ca sa va suparati pe mine.

Dulceata mea Abb, tu cam stii ce probleme am eu cu modul tau de a scrie. Narezi prea mult, cam grabit si uiti de descriere. Te axezi mult prea mult pe naratiune si dialog. Modurile de expunere trebuie imbinate corespunzator, cum bine stii. Descrierea ta are lacune, tot ce caracterizezi fiind aspectul parului sau hainelor. Caracterul lui Michelle este... tipic. Nu mi se pare cu nimic special. Come on, girl ! I know you can do better. Altceva... ti`am mai spus, lungimea ( mai degraba, scurtimea ) capitolelor ma deranjeaza. Nu trebuie sa postezi in graba, asteapta pana iti vine inspiratia. Dar stai linistita, te si laud. Ai unele pasaje atat de geniale si adorabileee. <3 I loved this part so damn much “Si atunci mi-a pus jacheta lui pe umeri.” Uh la la ! <3

Rares, DOAMNE. Scrii absolut genial, ai asa niste parti super scumpi dumpiii. <3 Daaar, pe cand la Abb e prea putina descriere, la tine e putin cam in exces. La unele faze ma cam plictisisem. Dar sarind peste, cu modurile de expunere te descurci. Cat despre Eric, I would really fall in love with a guy like him. Pare atat de perfect si adorabil. Ok, da, cam aberez. Desi teoretic, nu ar trebui sa`mi dau cu parerea dupa un singur capitol. La tine nu prea pot spune cine stie ce, nu am mai citit nicio lucrare de a ta. Dar te descurci minunat. :]

Well, dears, sper ca nu am aberat prea mult and you got my points. De abia astept sa citesc viitorul capitol. Nu stiu daca voi apuca sa comentez mereu, dar voi incerca pe cat posibil. Take care.
Intunecand intunericul,
iata
portile luminii.

#9
Hey, my LBG. Stii ca imi era dor de tine >:D<

Ficul asta imi aduce cat de cat aminte de o anumita patanie, mai ales la partea cu Laura si tipul idiot. Pe bune acum :)) ideea e draguta, insa astept sa vad ce se va mai intampla in continuare. Au fost cateva greseli de tastare. Imi place cum Fiction scrie ( scuze, nu iti stiu numele xD ) si mai ales ca face capitole lungi, in care descrie minunat.( Ai redat nemaipomenit eleganta lui Eric, bravo! )

Nu stiu de ce, dar ficul asta ma atrage mai mult decat celelalte. Voi fi pe-aproape, dar as vrea sa ma mai anunte si pe mine unul dintre voi atunci cand mai postati cate ceva. Spor la lucru si tineti-o tot asa >:D<
[Imagine: 9r3myo.jpg]
Thank you VeVe :3

#10
Fiction

Aici: " sentimentelor de acum si ca n-o sa le mai pot elibera pe acestea pentru a devora lume, adica fete. "
Eu zic ca acordul s-ar fi facut mai bine daca ai fi scris: " .. pentru a devora lumea, adica fetele "
Nu am inteles ce ai vrut sa zici aici: " Iar toamna, ei bine, sunt toamna ". Cum adica esti toamna? o,o
" Padurea deasa de confiere " -> probabil ai vrut : conifere sau eu stiu .
" sa fie inorat " -> innorat
" dar nu privirea in pamant. " - dar cu
" inntreb " – intreb
" Sunt speciali de toti ceilalti oameni " - Aaa.. eu zic ca termenul " diferiti " ar fi mers mai bine in context.

Imi place cum scrii si te implici destul de mult din punct de vedere emotional. Cu alte cuvinte, iti faci treaba cum trebuie, desi mi se pare ca ai cam multa descriere, prea multe detalii. Aici o completezi pe Abbeh care se foloseste mai mult de naratiune. Totusi, daca stau sa va pun pe o balanta, nu sunteti echilibrati deloc. Dar se poate remedia, nu e nimic grav. Tu continua tot asa, caci o faci bine.
Si capitolul este lung. Imi place ;x.


Abbeh
" pe-un " - de ce ai pus linia? Nu cred ca e necesara.
" daca avea sa credea " - nu " sa credea " o,o " sa creada "
" As mai fii dat orice pentru o ora de somn, dar liceul acesta nenorocit ne cheama. "
Daca ai inceput propozitia la persoana intai singular, de ce mama naibii ai continuat-o cu persoana intai plural? ^^ Nu ca ar fi gresit, dar oarecum e un dezacord.
" O faci pe eroul cu David si nu e bine. " Cred ca doar pe mine ma deranjeaza, dar e fata, nu? Deci " eroina ", nu " eroul ".

Nu mai lasa spatiu dupa semnele de punctuatie, te rog. In unele locuri am vazut ca ai lasat si in unele nu. xD.
Ai repetat cateva cuvinte la un moment dat, destul de separator, sa stii. Sinonime, sys? ^^
In rest, imi place ce ai facut aici <3. Ti-am zis ca-mi place cum scrii.
A… cam atat as avea de spus.
Fiction, succes cu next-ul!
[center][Imagine: 2isxfr.jpg][/center]
Mulţumesc, Abbeh. Ly <3.

[center][Imagine: lh4lc.gif][/center]




Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)