Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Contrastul între aparenţă şi esenţă

#1
So, this is my fic. Nu ştiu cât de horror va fi, dar cu siguranţă va fi gen poliţist. E prima mea lucrare, aşa că aştept orice tip de critică, sfat, idee părere etc.



Contrastul între aparenţă şi esenţă



Prolog


Stătea pe leagănul vechi, lăcuit cu o nuanţă de verde nedefinită. De fiecare dată când contracta un muşchi, scârţâitul atât de familiar al balansoarului o făcea să simtă un gol în stomac şi un fior rece pe şira spinării.
Înăbuşi violent lacrimile care ameninţau să curgă, blestemând aerul rece de toamnă care pătrundea cu uşurinţă pe sub rochiţa subţire de mătase. Nu trebuie să plâng. Doar persoanele slabe plâng. îşi zise, coborând de pe leagănul care încă se mai balansa înainte şi înapoi.

Cu o viteză uimitoare, toate evenimentele din acea zi se perindară în voie prin capul ei... Toate se întâmplaseră repede. Poate prea repede... Se trezise cu un sentiment ciudat de dimineaţă, apoi coborâse jos pentru micul dejun, iar apoi... Toţi stăteau tăcuţi în jurul mesei, fără să o privească. Ceaiul de mentă răspândea un miros plăcut în încăpere dar imediat îşi dădu seama că lipsea ceva. Lipsea ea...
Aerul devenea apăsător. Mirosul de mentă se risipea, făcând loc unui miros ciudat. Disperarea. Neputinţa. Deşi era doar o copilă prostuţă -aşa cum o numeau toţi adulţii- pricepu imediat ce se întâmplă. Câteva hohote de plâns din partea bunicii şi suspinele bunicului o lămuriră.

Îşi scutură violent pletele negre, simţind cum îi vine să vomite din cauza acelei amintiri dezgustătoare. Câtă falsitatea era în suspinele lor, când mi-au spus că a murit. Câtă falsitate... Îşi reprimă toate gândurile, auzind paşii din spatele ei. Nu trebuia să se întoarcă pentru a ghici cine era. Folosi mânecile de pluş negru ale rochiei pentru a şterge şi ultimele urme lăsate de lacrimi şi aşteptă. Aşteptă condoleanţele patetice şi cuvintele anoste pe care persoana din spatele ei urma să le spună.

-Scumpo, ştii că toţi am iubit-o dar poate e mai bine aşa. Acum e într-un loc... propoziţia rămase suspendată în aer.
Vocea bărbatului era acută dar ciudat de calmă. Fata se întoarse, analizându-l mefient. Chipul lui arăta mai obosit ca de obicei, iar liniile de pe frunte mai accentuate. Costumul negru de doliu era plin de încreţituri neregulate şi de cute adânci iar lavaliera atârna într-o manieră neglijentă.
-Tuturor ne pare rău. Crezi că eu sunt fericit?! vocea lui deveni uşor stridentă dar lipsită de agitaţie.

Minţi. Eşti ipocrit! Fata îşi încleştă pumnii şi îl privi în ochi. Ar fi vrut să îi spună cât de dezgustătoare era încercarea lui de-a părea disperat dar nu se cuvenea. Oare cât ai lucrat ca să arăţi aşa de devastat? Cât?
-Haide, vino cu tati. Mă aşteaptă toţi la biserică.
- Atunci de ce ai venit aici? Ca să demonstrezi cât de afectat eşti?
Rosti cuvintele cu atâta răutate şi persiflă, încât bărbatul o privi perplex preţ de câteva secunde. Imediat uimirea se transformă în nervozitate.
-Ce înseamnă asta? Nu aşa se vorbeşte unui adult.
-Lasă-mă singură. Pleacă! Pleacă! Pleacă!

Tonul atât de ridicat al copilei îl tulbură pe bărbat. Oftă neputincios şi murmură încet ’’Copil prost..’’. Fata îl privi cum se depărtează şi răsuflă uşurată. Acum putea da drumul lacrimilor pe care le alungase când tatăl îşi făcuse apariţia. Nu vroia să plângă în faţa lui şi îi arate cât de neajutorată e. Nu putea să se umilească atât de mult. Avea şi ea orgoliul ei....

Se ghemui înapoi în leagăn, lăsându-şi gândurile să zboare la ea. Era singurul ei sprijin, singura fiinţă care o înţelegea şi nu o trata ca pe un copil prost care încă vorbeşte cu ursuleţii. Iar acum nu mai era... Acum, se odihnea într-un cavou rece, fără să aibe şansa să o revadă.

Percepea singurătatea apăsătoare şi ritmul simfonic al inimi care accelera nebuneşte. Toate astea o sufocau. Nu mai plâge. Plânsul e pentru cei slabi. Îţi face rău. Zadarnic. Lacrimile curgeau cu vehemenţă iar suferinţa o devasta. Bucăţică cu bucăţică. Moleculă cu moleculă.
Se simţea distrusă, de parcă oasele începeau să se rarefieze. Tremura necontrolat, sughiţând şi înecându-se din cauza lacrimilor.
-Ma- Ma... încercă neputincioasă să-i spună numele, dar lacrimile nu o lăsară. Îşi lăsă încet capul pe genunchi, suspinând în tăcere. Era atât de slabă...

#2
Uu.. horror >:] uuu + 18, uuu politist >:] Uuuu... m-am blocat la uuu :))
Iii!! 3 cuvinte [defapt 4] intr-o singura capodopera :X. In sfarsit ceva pe gustul meu, horror, politist si + 18 :]] Sunt nebuna :"> Ah.. ce compliment pentru cineva sarit de pe fix :]]
Iti ador pur si simplu lucrarea, sentimentele pe care le descri cu atata usurinta si care pe mine una m-au facut sa le simt :|

Pai.. ce sa-ti mai spun, succes in continuare, faci o treaba buna >:D<
[center][Imagine: BIG+BANG.png][/center]
[center]Always a proud V.I.P <3 [/center]
[center]Stay stong DaeSung everything will be okey in the next year<3
Stay strong G-Dragon the real V.I.P's still love you, because you're a GOOD PERSON and you have a PURE HEART <3[/center]




Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)