Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Chestiile mele.

#11
Am ajuns şi eu pe la tine şi trebuie să spun că-mi plac foarte mult pozele tale. Sunt clare, abordează subiecte interesante.Am să le iau pe rând :

Drumul : Îmi inspiră infinitate. Este o poză foarte reuşită, mai ales din punct de vedere artistic.
Biserica : Unghiul din care ai pozat-o este foarte interesant. Şi zăpada adaugă o anumită 'magie', să zicem. Pare un colţ de rai în mijlocul oraşului.
Cer, Nori : Jucăuşe, în acelaşi timp nostalgice. Mie personal mi se par un pic întunecate, dar văd că accentule pus pe nori, deci e mai bine aşa.
Peisaj, Beijing : Primul este liniştit, al 2-lea arată mişcare. Peisajul este destul de interesant, dar este un pic în ceaţă. Poza din Beijing este foarte interesantă, bravo ţie că ai reuşit să prinzi biciclistul într-un unghi bun! Smile
Stalagmite, Peşteră : Personal, peştera îmi inspiră libertate, evadare; foarte bine ales unghiul din care ai făcut poza. Stalagmitele sunt foarte clar pozate, idea este originală.
Motanul şi iarăşi Motanul : Prima imagine m-a făcut să râd : imaginea clasică a felinei care doarme în patul mult mai confortabil al stăpânului; foarte reuşită poza, îmi place foarte mult. A doua poză este mai "seriosă", îl previntă pe domnul motănel (apropo, cum îl cheamă?) într-o postură "de stăpân" (al frunzelor ). L-ai prins foarte bine şi aici. Smile
"Habar n-am", Trandafir : Ador peisajul acela, este preferatul meu! Îmi place foarte mult armonizarea dintre florile de câmp şi gardul acela. Trandafirul (mirosea frumos?) este foarte frumos pozat, îmi place că ai făcut poza pe diagonală.

Cam atât ar fi, în mare pozele tale sunt foarte bune, se pare că ştii ce faci. Mai aştept lucrări!

#12
Frapant.

Beki şi Sayuuki, mulţumesc pentru comentarii, apreciez.
Şi evident, vă mai aştept pe-aici.

Hmm, ÅŸi ceva mai recent:

Ceva.

Cer.

Hmm? - scuzaţi calitatea incredibil de proastă a imaginii, dar lumina nu era deloc bună xD -.

Altceva. - poza-i făcută-n tren, iar fereastra era murdară xD -.

Idem.

Asta-i tot - momentan -.
Vă aştept opiniile.
Edmond: [pauses, remembering what Fernand said when he asked why he betrayed him] It's complicated. Let's just say it's vengeance for the life that you stole from me.

#13
Mda, nimeni, cum mă aşteptam, de altfel.
În sfârşit.

Iată totuşi o poză făcută la Satu Mare, pe care nu m-am putut abţine să n-o postez =d:

Nu ÅŸtiu.

AÅŸtept comentarii.
Edmond: [pauses, remembering what Fernand said when he asked why he betrayed him] It's complicated. Let's just say it's vengeance for the life that you stole from me.

#14
Referitor la postul anterior, înaintea ultimului.

Prima fotografie este simpatică, am şi eu una gen aceasta, sau în fine, aveam. Dar calitatea nu este atât de bună pe cât ar fi trebuit, poate din cauza luminii. Oricum ca idee este foarte simpatică, cerul este întotdeauna superb, mai ales dacă îl iei dintr-o ipostază bună / şi ai pus foarte bine în evidenţă momentul acela al zilei, lawl. Deci, ca idee, superb. Cât desper calitate, ţi-am mai zis, nu îmi place aşa de tare, I guess it's just me.
A doua, cea cu cerul, ei bine... Lasă de dorit într-o oarecare măsură, şi aici mă refer la faptul că este prea banală, gen acestea găseşti peste tot şi sincer, cu toată sinceritatea posibilă pe care o pot avea, nu e interesantă, nu se vede bine, nu mă atrage de nici un chip. 39 calitatea e la fel ca la prima, cred, în fine am impresia că e prea încărcat " fundalul", de fapt mă refer la cer şi la nori, norii ăia îţi dau impresia de asfixiere; sentiment neplăcut.
A treia, duuuuuuuuulciuri 21 ca idee, trece, ca şi calitate şi mod în care a fost făcută... nu trece. Nu cred că are rost să mai comentez asta, sunt lucruri deja evidente.
A patra, chiar şi cu geamul acela murdar, tot ţi-a ieşit bine fotografia. Mai degrabă, aşa e mai interesantă pentru că dacă ar fi fost toată curată şi clară atunci ar fi devenit stereotip, ceva normal, banal, etc. Dar aşa mai atrage atenţia şi pare chiar o idee foarte frumoasă şi îndrăznesc să spun că se vede chiar... belea ( * laughs * ) . în orice caz, ţi-a ieşit foarte bine aceasta şi tocmai faptul că fereastra era murdară îi aduce un plus, sau mai multe. E faină. Ah şi cum se vede soarele, cerul, and the rest... epic.
Ultima, cu soarele ascuns printre nori, frumoasă dar este doar o altă replică a celei de mai sus.

Referitor la ultimul post.
Îmi place ideea fotografiei * laughs* e foarte drăăăăguţă, dar nu se vede atât de fain semnul acela cu Oradea tocmai pentru faptul că e luat prea de aproape, calitatea este destul de ok, ideea - cum am mai zis, e drăguţă şi ai captat un cer foarte simpatic :3

Cam atââât. Baftă în continuare.

#15
Mda.

Teh, îţi mulţumesc extraordinar de incredibil de mult, apreciez enorm gestul [ ca-ntotdeauna ].

„ A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva... ”

Un alt cer.

Something.

Copilărie.

Îmi cer scuze pentru lunga-mi absenţă, dar în ultima vreme nu mai dispun de suficient timp pentru Zup, prin urmare voi posta mai rar.

So that's all for now.
Şi ca de obicei, vă aştept părerile.
Edmond: [pauses, remembering what Fernand said when he asked why he betrayed him] It's complicated. Let's just say it's vengeance for the life that you stole from me.

#16
„ A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva... ” - Pur şi simplu m-a impresionat poza asta, nu ştiu de ce. Claritatea putea fi mai bună, dar poza parcă transmite ceva... Îmi place.

Un alt cer. - Exact cum ai spus şi tu, un alt cer. Nu-mi transmite nimic poza, unghiul din care ai făcut fotografia nu-mi pare să te ajute cu ceva...

Something. - Unghiul din care e făcută poza nu-mi prea place, dar trebuie să recunosc că dunga lăsată de avionul acela e chiar drăguţă.

Copilărie. - Dacă claritatea ar fi fost mai bună, pe bune că ţi-aş fi spus că ador poza. Nu am mai multe de spus.

Îmi cer sincere scuze pentru comentariul sumar, dar sunt obosită şi nici nu sunt expertă la fotografie.
Aştept şi alte lucrări. *hugs*

#17
well,here i am.

prima- daca erai 2 pasi mai la dreapta,ar fi iesit mai bine, era ceva... fluid cumva 4 Cat despre calitate,indeed, era mult mai bine daca se vedea altfel, dar asta chiar nu e vina ta,ci a aparatului presupun

a doua - cer. e un pic ciudata - bucata aia de stalp care se vede jos cred ca putea evitata. cat despre cablul ala, e aproape imposibil sa prinzi cerul din oras fara sa dai peste unul-doua-trei-cinci -.- Anyway,incearca sa setezi aparatul cand faci poze cu soarele,astfel incat sa nu fie contrastul asta imens intre pamant si cer.

a treia - dunga e draguta indeed,dar cadrul lasa de dorit o.o Unghiul e un pic prea dubios pana si pentru mine [nu cred ca am vreo poza dreapta] Aceeasi problema cu luminozitatea, vezi daca poti seta ceva inainte de a face poze:p

ultima- sepia,huh. Nu era rau daca iesea dreapta, ca sa nu avem impresia ca pustiul ala urmeaza sa cada pe strada 4 Te puteai apropia un pic mai mult,se vede prea mult din trotuar/strada/whatever.

Well,asta ar fi. ^^




Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)