Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Cand viata se complica

#41
Doar ce ti-am lasat commla celalalt capitol, iar tu dej pui unul nou. :)) Nu ma asteptam.
De ce toate reactiile lui Lizzie si faza cu usa de la spital ma duc cu gandul la vrajitoare? Sau ma insel asa cum am facut cu gemenii? :))
In fine, sper totusi ca in capitolul urmator vei pune si tu asa zisa explicatie cu care ne tii de vreo cinco capitole incoace, ca zau ca m-m plictisit de asteptat. Adica, e bine sa mentii interesul, dar in curand lumea s-ar putea plictisi.
Am vazut doua greseli de tastare, nimic grav, deci nu le enumar. Le vezi tu singura daca recitesti cu atentie capitolul.
Ce pot sa zic, Lizzie ma socheaza din ce in ce mai mult. Dar la faza cu "stii pe cine ai pocnit?" parca ar fi fost mai bine daca dadeai niste detalii despre acel baiat. Nu mi-e clr de ce toti il respecta atat de mult. Bun, e baiatul unuia care am impresia ca e persoana importanta, dar atat? Se putea mai mult.
In rest cred ca e ok. Cu descrierea ai tu ce ai, zici ca nu esti buna, dar in capitolul cu spitalul de nebuni cand au venit cei doi dupa ea, ai descris foarte bine tot ceea ce simtea ea. Deci cred ca poti. Asa cum a zis cineva: "Nu exista nu pot, exista nu vreau." :)) Uitat-te la acel capitol, poate iti vei da seama cum ai procedat.
Cam atat, asta e al doilea comment la tine pe ziua de azi.
Astept nextul si acea explicatie. Again, sper ca nu te-a deranjat ceva din comentariul meu.
Mult succes >:d<
[Imagine: air_gear_by_zzfoxzz-d31fttj.png]


#42
Buna, multumesc ca m-ai anuntat si imi pare rau ca am confundat-o pe profa dar oricum ai prins ideea si ma bucur ca te-a amuzat (imi face placere sa stiu ca ii fac pe ceilalti fericiti). Deci se pare ca micuta noastra Lizzy are niste puteri ciudate dar a fost foarte draguta faza cu Alex chiar ca i-a lasat pe toti cu gura cascata, adica si eu am ramas tablou bine nu ca nu m-as fii asteptat la ceva de genul de la Lizzy. Pai vreau sa mentionez ca ii dau drptate lui Leontina ar fi trebuit sa mentionezi mai multe detalii despre acel baiat inafara ca e fiul lui Andrew si ca are parul negru si ochii caprui pentru ca ai zis ca toti ii aratau respect trebuia sa mentionezi si de ce sau ceva de genul asta dar e bine si asa oricum eu vreau sa vad ce e cu toti si ce cauta ea acolo sa asta nu mai pricep si mai sunt si puterile lui Lizzy care cica acuma se dezvolta. Pai se pare ca va trebui sa mai astept putin dar nu ma deranjeaza pentru ca merita ok pai spor la scris si nu uita sa ma anunti bye bye >:D< >:D<
http://farm3.static.flickr.com/2496/4202...a4a1_b.jpg


infrunt furtuna si ma gandesc
oare cat mai trebuie sa supravietuiesc
visele se sting usor
la fel ca un gand de dor
se duc departe si dispar
ca umbra dintr-un suflet amar
si nu raman decat regrete
fara sperante sau chiar secrete

[Imagine: chibi_8329.gif]
lolix kid, chibi-ul lui
lolix


[Imagine: 6141910.png]


[Imagine: 6fd6871.png]

#43
Am revenit, detalii despre Will vor mai aparea in capitolele urmatoare. In acest capitol intelegem si noi ce se vor a fi protagonistii :)).


Capitolul XIX

- Ce-ai zis?
Eram de-a dreptul socata. Asa ceva se poate doar in filme. Si nici acolo prea des. Nu pot sa respir, simt ca ma sufoc. Imi gasesc cu greu cuvintele.
- Ca un fel de super eroi sau ce?
- Se poate spune si asa.
Tipii astia sunt nebuni. Trebuie sa fie nebuni, nu concep alta varianta. Ori ei, ori eu.
Ce am patit? Buna intrebare.
Mister Arnolds mi-a explicat ca, in perioada in care ma nascusem eu, armata americana traia o perioada infloritoare pentru tehnologie. Dar, cum dusmanii erau peste tot, super-armele nu erau de ajuns. S.U.A. avea nevoie de super-oameni. Trancaneala fara noima.
Ce au facut pentru asta? Ceva inuman. Au inlocuit vaccinul ala care se face la vreo 6 luni cu nu stiu ce ser ciudat ca sa vada ce se intampla. Problema e ca aveau resurse limitate(din ce punct de vedere?), deci numai cativa copii nevinovati, in afara de cobaii lor(printre care si Miriam si Andrew, din ce deduc eu) au primit injectia. Acestia erau raspanditi pe toata suprafata Americii si nimeni nu stia de acest experiment. Ideea e ca au facut-o fara sa stie posibilele reactii ale corpului uman, mai ales ca erau copii. Nu stiau daca acei micuti vor supravietui, sau daca vor ramane cu vreo malformatie. Nu le-a pasat.
Bun, pana aici totul era cat se poate de SF. Acum, dupa vreo 15 ani, au gasit documentele prafuite prin arhiva si, inainte sa le arunce, au bagat un ochi in ele. Cei care au descoperit secretul asta groaznic au decis sa ii gaseasca pe pamantenii astia inzestrati. Doi ani au facut testul, apoi l-au abandonat si brusc, pe loc si dintr-o data, acum revin la el. Deloc infricosator! Mai ales ca nu stiau sigur daca au existat supravietuitori. Mare le-a fost bucuria sa afle ca sobolanii lor de laborator traiesc si sunt bine mersi, nestiind ca au fost transformati genetic atunci cand erau doar niste bebelusi.
Am spus-o cu raceala cu care mi-au fost relatate. Mi se parea cam tras de coada scenariul. Ca sa incerc sa ma lamuresc, incep sa pun intrebari. Nu credeam nimic, dar imi placea sa fac conversatie.
- Sa inteleg ca voi banuiati ca sunt una de-a voastra si de-aia i-ati trimis pe gemeni? Si pe profesori, care, din cate am ghicit, nu sunt profesori… Intelegeti ce vreau sa spun.
Parea plauzibil.
- Nu.
Si iata cum nu mai pricep nimic. Atunci ce cautau ei la mine acasa?
- Alex si Eric au avut un presentiment legat de acea zona. Mai aveam de gasit cativa oameni, asa ca am hotarat sa verificam aceasta pista. I-am trimis pe gemeni doar pentru ca ei isi dadeau mai bine seama unde se desfasura actiunea din “presimtirea” lor.
- Si credeam ca ne-am inselat pana ai izbit usa.
Presentiment? Mi se intamplase si mie, cand am ghicit cine era la volanul masinii rosii. Presupunand ca totul e real, trebuie sa salvam lumea, nu-i asa? Acum intrebarea e alta: de cine trebuie sa o salvam? Si cum poate fi povestea adevarata?
Ma plimb nervoasa in jurul mesei. Lucrurile au mers prea departe, intr-un timp prea scurt. Imi vine sa tip, dar nu m-ar ajuta cu nimic. Bine, m-ar ajuta sa ma descarc, dar apoi nu m-as putea abtine sa nu distrug intregul loc. Alex imi tot spune ca daca nu vreau sa ma implic, el ma sustine. Ca nu vrea sa patesc ceva pentru ca am aflat. Ma simt ca un copil caruia trebuie sa i se explice ce e bine si ce nu. Si ma mintea, ma minteam singura daca eu chiar credeam ca imi pot continua viata ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Pentru ca aflasem un secret de stat si asta nu se trece cu vederea asa usor.
Dar daca totul e real, ce fel de parinti ar accepta sa-si lase copiii in voia unor psihopati carora le pasa doar de ei? Brusc, mintea imi este invadata de un gand straniu. Imi amintesc discutia din masina, apoi lipsa de “resurse”. Fac o grimasa ciudata, moment in care toti ma privesc ingrijorati. Apoi, dupa ce cantaresc situatia, inchid ochii si zambesc linistita. Clipesc, fixandu-l pe domnul Arnolds. Privirea mea e ucigatoare, sunt sigura. Inspir si deschid incet gura.
- Sunt adoptata, nu-i asa?
Glasul meu e linistit. Sunt mai sigura ca oricand de corectitudinea judecatii mele. Privirile plecate ale celorlalti imi confirma spusele. Dar inca nu mi s-a raspuns. Inca mai e speranta. Da! Speram sa fi zis o prostie si sa mi se rada in fata. Asa ar fi mai usor. Eu… chiar sper din toata inima sa gresesc. Dar imi dau seama ca niciun om intreg la minte nu si-ar lasa copilul sa fie injectat cu ceva care il poate omori.
- Da.
Cuvantul acesta imi spulbera orice speranta. Sunt dezamagita. Pornesc spre usa, sperand sa nu fiu oprita. Sa nu vada nimeni…
William ma apuca de brat si ma intoarce spre el. Normal! El avea un tata despre care stia ca e al lui. Nu putea intelege prin ce trec toti ceilalti. Mi-am tras mana dintr-a lui si l-am privit. In acea privire erau amestecate dezamagirea, tristetea, nedreptatea si ura. Am iesit in fuga, lasand lacrimile sa zaboveasca in aer, in urma mea, ca un avertisment pentru cine vrea sa ma urmeze. Vroiam sa plec undeva departe, undeva unde sa nu ma stie nimeni. Aici toate cartile s-au dat pe fata.
Totul a iesit la iveala.
[Imagine: I_Support_Imagination_stamp_by_c3ph31d.gif] [Imagine: 695027nqwnxm77i3.gif][Imagine: Stamp___Not_Feminine_by_foxlee.png]
[Imagine: tumblr_m8qx755uMl1r49gcn.gif]

#44
In sfarsit aflam si noi ce se intampla. Putin inspirat dupa Captain America din cate vad. Dar nu conteaza, adica nu prea mai exista nimic sut la suta original, sper totusi sa devina mai original de aici in colo. Asa cum a fost si pana acum.
Acum urmatoarea curizitate: si ce se presupunea ca ar trebui ei sa faca? Ca presupun ca nu s-au chinuit sa-i adune pe toti doar pentru a le da acea veste. A, si sper ca vom afla mai multe detalii cum ar fi ce se intamplase cu adevaratii lor parinti. As fi curioasa :D
Actiunea pot spune ca a decurs bine, descrierea e ok(vezi ca poti? :P) desi parca ar mai fi mers putin, iar greseli de tastare nu am vazut.
Ce as mai avea de zis, am vreut sa spun si la capitolul trecut, dar am uitat, ar mai trebui sa zici si tu cine vorbeste ca uneori e greu sa-ti dau seama. Nu cand discuta doua persoane, dar cand sunt mai multe ar trebui. Pentru ca daca participa majoritatea la discutie e greu sa-ti dai seama singur cine vorbeste.
Cam atat as avea de spus. Astept continuarea >:d<
[Imagine: air_gear_by_zzfoxzz-d31fttj.png]


#45
Buna, deci am aflat ce e cu Lizzy, Eric, Alex si toti ceilalti copii de acolo (asta da SF) si nu ma mira deloc ca Lizzy nu credea nimic si ca sa nu uit sa mentionex e o tipa care se tine tare de inima, adica sa afle ca e adoptata si asta sesizand singura sincer eu nu as trece asa usor peste. E de admirat are un curaj adevarat. Pai cam atat ca altceva nu mai am ce comenta si astept next-ul si nu uita sa ma anunti (daca vrei :d) bye bye >:D<
http://farm3.static.flickr.com/2496/4202...a4a1_b.jpg


infrunt furtuna si ma gandesc
oare cat mai trebuie sa supravietuiesc
visele se sting usor
la fel ca un gand de dor
se duc departe si dispar
ca umbra dintr-un suflet amar
si nu raman decat regrete
fara sperante sau chiar secrete

[Imagine: chibi_8329.gif]
lolix kid, chibi-ul lui
lolix


[Imagine: 6141910.png]


[Imagine: 6fd6871.png]

#46
Pai, lucrurile devin din ce in ce mai stranii, asta-i sigur.
Leontina are putina dreptate. Partea asta e putin asemanatoare cu Captain America, am zis putin.
Un lucru ii sigur, Lizzie, atrage atentia multor baieti. Ceea ce-mi aduce aminte de Lara din povestea mea Pure Heart. Dar aia e cu totul altceva.

Totusi, imi pare rau de acei copii. Sa speram ca nici unu nu va sfarsi intr-un loc neplacut.
Pai, greseli sa fiu sincera, nu mai sunt. Ceea ce-mi pare bine.
Nu ma sa ai grija la exprimare si la scriiere. Pentru ca am vazut la unele persoane cand scriiau, ca o litera de la un cuvant, ajungea la celalat. Astfel distrugand intreaga fraza.
Si iti spun, este o senzatie neplacuta.
Sa ai grija. Pai, asta am avut de spus. Bafta in continuare si sa ma anunti cand pui continuarea.

Bye bye
Freedom is power!
And I can use that power!

#47
Am revenit cu continuarea. Multumesc pentru comentarii! :*Legat de ce au de gand cu copiii, vor sa-i pregateasca oarecum pentru eventualitatea unui razboi, ceva :>.


Capitolul XX

Stau in camera, privind pierduta un perete. Lacrimile curg fara incetare. Uneori e mai bine asa. E mai bine sa ramai vulnerabila, sa-ti arati sentimentele, sa te descarci… Nu tin la parintii mei. Intotdeauna au fost prea reci fata de mine. Nu s-au purtat ca niste parinti adevarati, nu m-au iubit. Ma obisnuisem asa. Conmportamentul lor ma facuse sa n-am incredere in mine, sa cersesc dragoste, dar sa-mi fie frica sa ma atasez de cineva.
Apoi, mama a ramas insarcinata cu Katie. M-au evacuat din camera mea, pregatind-o pentru nou-venita. Tata a stat cu sufletul la gura cand s-a nascut. A fost alaturi de mama in primele doua luni, pana cand a trebuit sa-si reia munca. M-au ignorat complet, ca intotdeauna. Imi amintesc ca, de ziua mea, in clasa I, n-a dat nici macar un telefon. Nu i-a pasat. Din acel moment am stiut ca nu insemn nimic pentru tatal meu. Si asta m-a ranit, mi-a ranit inima. Eram doar un copil!
Fata de Katie aratau un atasament strain mie. Ea le semana, era sange din sangele lor. O iubeau. Pe mine nu. Niciodata nu ma iubisera. De fapt, probabil li se parea o prostie faptul ca ma adoptasera.
De ce plang, daca nu-mi pasa de parintii mei adoptivi? Din doua motive. Mai intai, ma gandesc la cei reali. Fusesem facuta dintr-o greseala sau circumstantele i-au obligat sa ma paraseasca? Mi se rupe inima gandindu-ma ca parintii mei adevarati nu m-au vrut, iar cei adoptivi nu m-au iubit. Trista ironie a sortii.
Al doilea motiv sunt ceilalti. Unii poate nu au avut parte de o familie adoptiva, fie ea si rece. Pentru ca, de ce sa nu recunosc? Nu mi-a lipsit nimic din punct de vedere material. Dar ei, bietii de ei, unde si-au petrecut viata? Si gemenii…oare si ei au trait intr-un orfelinat?
Inima mi-e franta pentru altii, de mine nu imi pasa. Ceilalti sunt acum mai importanti, viata a fost mai nedreapta cu ei. Si cu mine a fost, dar intr-o masura mai mica.
Alex intra incet in camera. Eu eram in picioare, gata sa izbesc peretele cu pumnul. Mi l-a prins cu mana lui si m-a intors. L-am privit o clipa in ochi, apoi i-am sarit in brate. Am cazut amandoi. Plang cu capul in maini, in timp ce ma cuprinde incet, tragandu-ma la pieptul lui.
As vrea sa tipe, sa imi dea o palma si sa imi spuna cat sunt de ridicola. Sa-mi spuna ca eu am avut o sansa pe care ceilalti n-au avut-o. Sa-mi spuna ca sunt slaba, ca-mi plang de mila si ca ii provoc dezgust. Sa ma trezeasca la realitate. Dar nu, el tace si ma tine in brate, ca si cum as trece prin cel mai trist moment al vietii si s-ar simti vinovat pentru ca e mai fericit decat mine. Incerc sa-mi opresc lacrimile. Il privesc in ochi, pierzandu-ma in universul lor de un verde crud. Se intinde incet spre mine, punandu-si mana dreapta pe talia mea, aducandu-ma mai aproape, in timp ce-mi sterge obrajii cu mana stanga. Nu ma impotrivesc.
- Cand te vad asa mica si trista, imi vine sa…
- Sa ce?
- Sa te sarut, ca sa ma conving ca nu esti un vis. Sa ma asigur ca esti aici, cu mine.
- Atunci fa-o.
Am spus-o soptit, inchizand ochii. Nu-mi vine sa cred ca am putut spune asta. Adica… ce se intampla cu mine?
O clipa ca o eternitate. Buzele noastre se ating. Imi pun mainile dupa gatul lui, tragandu-l mai aproape. Se sprijina cu mana stanga in podea, sarutandu-ma sufocant. Inima imi sare din piept, in timp ce buzele noastre se misca in armonie. Imi plimb mana prin parul lui, jucandu-ma cu suvitele castanii. Ne dezlipim incet.
Privesc spre usa, unde stau Eric si Jo. Ochii mi se maresc, in timp ce ei ne privesc cu rasuflarea taiata. Gafai incet, inghitind in sec, apoi ma scufund in imbratisarea lui Alex, care ii vede pe intrusi. Suntem amandoi imbujorati, doi hoti prinsi asupra faptului. Inima lui este la fel de agitata ca a mea, in timp ce il cuprind cu bratele si imi inchid ochii, lasandu-mi capul pe umarul sau.
- Daca stiam nu as fi venit… Eu… Scuze!
Se balbaie, nereusind sa lege doua vorbe. Era socata, ca si mine. Ii zambesc slab, dar pe fata ei se citeste tristetea. Eric, dezgustat de toata scena, iesise in fuga. Il vad pe Alex plecand capul, strangandu-ma in brate in timp ce imi mangaie absent parul. Privirea ii este pierduta intr-un punct oarecare de pe parchet. E cu spatele la Jo, care e gata sa planga in prag. Se sprijina de un perete, slabita, in timp ce o lacrima ii paraseste ochii, lovind podeaua si imprastiindu-se cu un “Pic!” slab.
Beculetele mele se aprind in sfarsit. Realizand intreaga situatie, ma ridic incet din imbratisarea lui Alex, care isi strange genunchii cu bratele.
- Eu sunt cea care trebuie sa isi ceara scuze. Este… doar o neintelegere.
Ies din camera cu lacrimi in ochi. E numai vina mea. Totul.. Alex o iubeste pe Joanna. Nu pe mine. Nu! Asta e doar o iluzie conturata fara a tine cont de realitate. Asta e adevarul pe care il aflu prea tarziu. Nu stiu incotro alerg. Ochii imi sunt impaienjeniti, privirea incetosata. Lovesc in plin o persoana. Ma dau cativa pasi inapoi, incercand sa-mi mentin echilibrul.
- Imi pare rau, rostesc cu capul in pamant, in timp ce lacrimile continua sa curga.
Mi se intinde o batista alba. Accept, stergandu-mi fata cu ea.
- Mul…
Nu sfarsesc cuvantul. Privirea lui rece ma fixeaza. Imi acopar ochii cu mainile, izbucnind in plans, suspinand trista. Umerii imi tresar violent cu fiecare hohot trecut. Ce-am facut sa merit asta? Privirea lui… l-am ranit enorm, stiu prea bine. Sunt un monstru si acum am inca un om pe constiinta. Cum de fac totul gresit? Nu e posibil sa fiu asa un dezastru.
Ma imbratiseaza. Protector, puternic.
- Gata, gata… Stiu ca e vina lui Alex, nu a ta. Gata!
Tonul lui bland ma calmeaza. Stiu ca e doar vina mea, stiu. Dar el nu stie. Din nou ajung in postura victimei. Il strang in brate, lipindu-mi capul de pieptul lui, ascultandu-i bataile inimii in timp ce ii inspir parfumul.
- Bate numai pentru tine. Te iubesc, Ella.
Of, imi vine sa-l omor! Saracul, tine la mine atat de mult! Dar eu? Eu nu tin la nimeni. Nu in sensul acela. Nu dupa ziua de azi. Am sa-i acord o sansa. O merita, dupa tot ce i-am facut. Incerc sa imi reglez respiratia, in timp ce rostesc cat mai sincer cu putinta:
- Si… si eu te iubesc.
Alex ma striga din intunericul holului. Auzind spusele mele, se opreste o clipa si ma priveste contrariat.
- Alex…
- Nu!
Imi arunca acel cuvant, pe care il simt mai greu decat toate reprosurile din lume. Mi-l imaginez ridicandu-se de pe podea, impingand-o pe Joanna si cautandu-ma, gasindu-ma in bratele fratelui sau, caruia tocmai ii marturiseam dragostea mea. Cat de crud sa fie asta? Cat sa reziste asa un om? O ia la fuga. In loc sa il opresc, ma adancesc in imbratisarea lui Eric. Macar el sa fie fericit. In tot acest amestec de durere, fericire, ura si tradare, o singura inima impacata valoreaza enorm.
Un sarut a stricat totul.
Cuvintele nu pot repara nimic.
Si totusi…
[Imagine: I_Support_Imagination_stamp_by_c3ph31d.gif] [Imagine: 695027nqwnxm77i3.gif][Imagine: Stamp___Not_Feminine_by_foxlee.png]
[Imagine: tumblr_m8qx755uMl1r49gcn.gif]

#48
Buna, mersi ca m-ai anuntat. Pai se pare ca Lizzy e pusa intr-o situatie groaznica dar sunt sigura ca va rezolva ea cumva asta sau cine stie poate se rezolva de la sine sau poate Lizzy afla ca are o sora geamana la urma urmei a fost adoptata orice e posibil nu? Interesant capitolul asta putin cam trist dar mie mi-a placut si chiar daca nu exprimi prea bine sentimentele de data astya ai reusit sa redai tristetea pe care o simte ea sau poate doar mi sa parut mie oricum ai inceput sa te imbunatatesti mult fata de primele capitole si asta e bine. Ok pai astept next-ul si spor la scris bye bye.
http://farm3.static.flickr.com/2496/4202...a4a1_b.jpg


infrunt furtuna si ma gandesc
oare cat mai trebuie sa supravietuiesc
visele se sting usor
la fel ca un gand de dor
se duc departe si dispar
ca umbra dintr-un suflet amar
si nu raman decat regrete
fara sperante sau chiar secrete

[Imagine: chibi_8329.gif]
lolix kid, chibi-ul lui
lolix


[Imagine: 6141910.png]


[Imagine: 6fd6871.png]

#49
Buna >:d<
Sunt de acord cu Lolix legat de sentimente si de faptul ca te descurci mult mai bine decat in primele capitole. Ai transmis foarte bine tot ce simtea ea, toata acea tristete. La un moment dat si mie imi venea sa plang. :( Deci e bine.
Asta, pot spune, e al doilea capitol foarte reusit al tau. Stii tu care e celalalt. Descrierea a fost buna, dialogul la fel, iar de data asta mi s-a parut ca nu ai mai exagerat cu el. L-ai folosit doar cand ai avut nevoie de el.
Am vazut o singura greseala, nimic grav. Parca nici nu am fost foarte atenta la ele deoarece capitolul m-a captivat pur si simplu, dar eu de obicei le observ fara sa vreau.
Imi pare rau de saraca fata, dar parca si mai mila mi-e de gemeni, in special de Eric. :(
Oricum ea e puternica deci va trece peste, cat despre ceilalti vom vedea noi cum se vor impaca cu ea de acum incolo.
A da, sa nu-mi mai spui tu mie ca nu poti descrie sentimente ca ma supar. Faptul ca ai reusit sa transmiti foarte bine sentimentele in doua capitole din poveste demonstreaza ca poti. Deci nu ai de ce sa te plangi din cauza asta.
Pai, cam atat cred. Pe data viitoare :P
[Imagine: air_gear_by_zzfoxzz-d31fttj.png]


#50
Multumesc pentru comentarii! :* Imi pare rau ca eram gata sa va fac sa consumati batiste :)).
@ LoLix, multumesc pentru critici si incurajari >:D<. Stii tu ce stii :>.
@Leontina, esti mereu aici cu un comentariu de milioane, multumesc mult! Am totusi o intrebare: de ce iti pare rau de Eric? In definitiv, el e cel mai happy momentan :).
@ Akane Hime, ai niste idei foarte bune, vor aparea si parintii, dar pana atunci mai e cineva care trebuie sa apara.

Capitolul XXI

Tot restul zilei am stat inchisa in camera, plangand. Noaptea trecuta Alex nu a dormit aici. Gratie lui, n-am putut nici eu sa dorm. Cine stie unde era, ce facea… Probabil era distrus. Din cauza mea. Ii cladisem sperante, daramand o iubire adevarata, cea pentru Joanna. Si apoi, fara mila, i le-am distrus. Acum pierduse dublu din vina mea.
Credeam ca soarele nu va mai rasari. Nu il vedeam, dar stiindu-l acolo, sus, eram mai linistita. Jo nu a mai venit dupa mine. E logic, ea credea ca ii furasem prietenul. Ma imbrac comod si pornesc alaturi de Eric spre sala de mese. Radiaza de fericire, iar eu ma straduiesc sa fiu cat mai vesela. O intalnim pe Jo care, culmea, credea, la fel ca “iubitul” meu, ca Alex e vinovat. Bietul baiat, nu avea nicio vina. Dar eu devenisem victima si el criminalul. Viata nu e dreapta cu unii. Ca sa ma revansez cumva, ii conving pe cei doi sa il ierte pe Alex, atragand vina asupra mea, care eram deja iertata. Sunt de acord, gandindu-se ca nu merita sa fie atat de rai pentru un simplu sarut, care putea fi un accident. Zambesc, gandindu-ma ca macar atat am putut face pentru el si ca situatia se va rezolva.
Iata-ma in fata usii, gata sa o deschid. Cand intru, toti se ridica in picioare. Nu mai sunt o nebuna, nu-i asa? Acum merit respectul vostru. Amuzant este ca nu-mi pasa de el. Si nici de voi toti.
Inaintez hotarata spre locul meu. Ma asez, in timp ce Alex trece abatut pe langa mine. Privirea ii e pierduta, e obosit si ravasit. Bat cu pumnul in masa, varsand cana cu ceai. Atrag atentia tuturor, care probabil cred ca ma voi napusti asupra lui si ca nu va mai scapa viu. Imi vine sa zambesc la propriile ganduri, dar imi amintesc in ce situatie ne aflam si, vazandu-l cum se indeparteaza, incep:
- Cat ai de gand sa fugi asa? Cand o sa infrunti realitatea si o sa devii responsabil? Daca ramai fata in fata cu faptele nu se intampla nimic. Nu e asa mare lucru, daca stai sa analizezi. Asa ca stai.
O spusesem pe nerasuflate, inrosindu-ma. Se opreste din mers, intorcandu-se spre mine cu un zambet sters.
- Si daca plec?
Bine zis. Acum ori niciodata! Oftez, dandu-mi ochii peste cap.
- Daca pleci… ei bine… Imi caut cuvintele, dar singura varianta care imi trece prin cap le opreste pe celelalte. Daca pleci, am sa vin cu tine. Pana la capatul pamantului si inapoi, daca trebuie.
Hotararea din glasul meu nu poate fi contestata. Realizez ca totul ia o turnura dramatica, asa ca decid sa inveselesc putin atmosfera, pentru a-mi ascunde frica legata de decizia lui. Ma priveste uimit in timp ce ii spun rar si, la nevoie, cu intonatie:
- Un ursulet de plus intelept spunea odata: “If there ever comes a day when we can’t be together, keep me in your heart, I’ll stay there forever.”. Eu nu vreau sa vina ziua aceea.
Chicoteste amuzat. Zambesc linistita, realizand ca totul a devenit clar.
- Destept urs. Sa mi-l prezinti si mie.
Dupa scuzele de rigoare, fetele de catelus, o imbratisare de grup si un “ Aw!” din partea celorlalti, incepem sa glumim pe seama celor intamplate ieri, nepasandu-ne ca toata lumea ne priveste buimaca. Ce usor fusese! Daca stiam, nu m-as fi agitat atat. Jo incepe sa planuiasca o iesire, motivand ca locul asta e prea posomorat, iar Eric o sustine.
- Ce spectacol impresionant! Sa-mi dea lacrimile, zau!
Mai taci, Willie! Numai gura ta nu vreau sa o aud. Imi strici momentul de fericire cu gasca. Dupa tupeist, egocentrist si insensibil, acum devii si nesimtit. Frumos! Am ajuns sa nu-i mai suport prezenta acestui baiat, care se crede centrul pamantului.
Se apropie de noi, tragandu-si un scaun. Sa ghicesc: a vazut ca pe lume exista si prietenie sincera si vrea sa incerce. Vezi sa nu!
- Locul asta, ca toate celelalte, e ocupat.
Am rostit ultimul cuvant aproape maraind. Tonul meu taios ar trebui sa fie suficient ca sa inteleaga si sa se care. Dar nu! Baiatul se face comod, bea si niste ceai… Imi iau cana(de fapt pe a lui Eric, a mea era facuta praf) si i-o torn in pantaloni.
- Vai, mie! Dar baia e intr-acolo!
Palma s-a auzit frumos, mai ales ca salile de aici au acel ecou specific. Dar se pare ca sunt cam puternica. Tipul a oprit in primul perete, spre stupefactia mea. Ca sa nu-mi tradez uimirea, m-am intors pe calcaie si am plecat cu zambet fals pe fata.
Ajung pe hol. In sfarsit! Cum am putut arunca bietul om? Si de ce a fost atat de usor? Puterile mele iau proportii si observ ca depind si de starea mea de spirit. Pornesc spre camera, marind viteza cu fiecare metru parcurs. Odata ajunsa, descui usa si din doi pasi ajung pe pat, unde imi las fata in perna, gandindu-ma la ce e mai rau. Probabil ar trebui sa merg sa vad ce se intampla, dar as arata mai multa slabiciune decat imi permit momentan. Ii astept pe ceilalti.
In cateva minute usa se deschide si in incapere intra Joanna, Eric si Alex. Se asaza langa mine si asteapta sa ma ridic. Cu o figura posomorata ii intreb cat e de grav.
- Nu e grav dar, la cum il stiu pe William, s-ar putea sa te spuna.
Bine, daca asta e tot, atunci pot incepe sa sar in sus. Nu-mi pasa de nicio mustrare de la Arnolds, iar Andrew nu mi-ar da-o. De ce? Simplu. El si Will nu se inteleg deloc. Nu am auzit inca motivul, dar simplul fapt ma determina sa ma linistesc. Tipul e important nu datorita pozitiei tatalui sau, ci pentru ca se zice ca e ceva mai special. Cred si eu, din moment ce propriul parinte l-a lasat in mana cercetatorilor. Cine stie ce au crezut ei ca pot sa faca?
- Dar se intampla si chestii bune.
Il privesc pe Eric nedumerita, apoi inteleg. Alex si Jo sunt imbratisati si isi zambesc pierduti unul altuia. Zambesc si eu, vazandu-i atat de indragostiti. Se pare ca in toata povestea asta, eu sunt singura care nu si-a gasit iubirea. Dar timpul nu e trecut si, momentan, trebuie sa il fac fericit pe geamanul 2, care chiar merita osteneala.
[Imagine: I_Support_Imagination_stamp_by_c3ph31d.gif] [Imagine: 695027nqwnxm77i3.gif][Imagine: Stamp___Not_Feminine_by_foxlee.png]
[Imagine: tumblr_m8qx755uMl1r49gcn.gif]




Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)