Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

10 Întrebări Despre Dragoste

#11
Hellău. Am ratat capitolul trei. Nu-i nimic, l-am citit acum.
Păăi, apreciez enorm că ai făcut capitolele mai lungi. . Chiar îmi place cum scrii. Nu irosi talentul din cauza lenii :-w.
[Pentru că presupun că de aia nu faci tu capitole kilometrice :))]
Descriere ai avut. Doamne, ce amalgam de sentimente. Şi să mai ştii şi cum e, să fii pus în situaţia Adellei, sau poate pur şi simplu să te emoţioneze ce simte ea. Mi-a plăcut cum ai descris, adevărul e că ai intrat în pielea personajului în adevăratul sens al cuvântului. Parcă tu ai fi Adelle. :)). Ţine-o tot aşa cu asta.
Legat de capitolul trei, nici mie nu-mi place de July aia. :))
Acţiunea nu e grăbită deloc. Toate se întâmplă la momentul lor. Dialogul nu a fost mult, şi nici sec. A fost bine plasat.
Păăi, aştept să vi cu următoare întrebare, chiar sunt curioasă ce se va mai întâmpla cu Adelle.
Chuu' sisulee. :*

#12
Hi ! Cum tu mi'ai lasat un comentariu ...te rasplatesc !

In primul rand imi place caracterul Adellei . E puternica pe dina-afara dar pe dinauntru e asa fragila...Se minte singura ! Ea...parca sunt eu . Fac la fel ca ea cand vine vorba de astfl de lucruri .
Alex e o dulceata ! Ce mi-as dori sa am si eu unj frate ....da' nu, eu tre' sa am una mai mica decat mine >.< ! Imi place cum descri sentimentele. Lasi aceea aura de mister...Ma faci sa-mi imaginez ce se intampla . Tare as vrea sa stiu daca Matt si cu Adelle vor sta impreuna . Deja mi imaginez ...Oh, ar fi frumos ! Dialogul nu e sec...e chiar bun . Narezi excelent , good to you !
Tine'o tot asa ca'i bine ce faci ! Sper sa vina nextul mai repede!

Pupici :*:*

#13
Helău. HoB iz here! :D Cum dă plictiseala asta de mine.[ Acum mi-am şi amintit că trebuie să termin fic-ul de corectat, dar Word-ul, nenorocitul , nu merge]. Acum să trecem la subiect.
Cand am văzut prima dată titulul, pe bune, am crezut că e un fel de chestionar sau mă rog.
Sentimentele pe care le nutreşte Adelle :x Nici ea nu a fost absolut sigură de ce începe să simtă şi de gelozia pe care o simt alţii până nu simte asta pe pielea ei. Şi vocile din cap. Subconştientul ei şi felul în care încearcă cât de cât să respingă acest sentiment.
Şi până la urmă s-a resemnat pentru că dragostei nu-i poţi spune nu. Şi felul în care te-ai pus în locul personajului :x. Ador fic-ul tău, Svear. Am văzut câteva greşeli de tastare , dar nu sunt prea grave. Oricine mai greşeşte ;)
Aştept next-ul cât mai repede. Bye! >:d<
Un băiat şi o fată se întâlnesc,
se iubesc ÅŸi se iau.
- Mihail DrumeÅŸ

[Imagine: tumblr_l62y3awKTQ1qbcrgio1_500.png]

Cortina a căzut pe ultimul act al tragediei.
Dar noi, care am rămas după el, ce vom face? -
Mihail DrumeÅŸ


Claustrofobie

#14
imi cer scuze ca am intarziat atat de mult sa iti comentez ultimul post, dar deh am fost mega ocupata vara asta si oricum mai bine tarziu decat niciodata nu?
deci am vazut cateva greseli de tastare dar nimic serios si in rest nimic care sa nu imi convina, sa spun asa. A fost un capitol in care te-ai axat mai mult pe ceea ce simte Adelle in acele momente si te-ai descurcat foarte bine in a descrie acele sentimente. Dialogul a fost si el bun si nu a fost sec, ai avut descriere si naratiune. De abia astept sa vad ce se va intampla mai departe cu Adelle si sa aflu care sunt acele 10 intrebari despre dragoste.

#15
Thanks de comentarii >:D< Ma bucur ca va place si apreciez ca imi spuneti parerile voastre ^.^
Imi cer scuze pentru intarziere, dar am tras tare mult de capitolul acesta caci inspiratia mi-a jucat feste si mi-a luat ceva timp sa il termin. In orice caz sper sa va placa :]

Eşti în stare de orice pentru dragoste?

1


Sunt sute de gânduri, mii de întrebări, milioane de cuvinte...Cu ce scop? O să ajute la aflarea vreunui adevăr al lumii? Îi va păsa cuiva de ele? Nu. Sunt doar întrebările puse de mine, care constat că sunt din ce în ce mai stupide, mai infantile. Încotro se duc norii? Ce culoare are în realitate cerul? De ce te îndrăgosteşti? Şi mai presus de toate, eşti în stare să faci orice pentru sentimentul ăsta? După cum am spus, întrebări copilăroase, de elevă de a 8’a, aflată în pragul primei iubiri. Dar eu de ce le pun? Mai un an şi termin liceul, ar trebui să fiu mai matură, să nu îmi pese atât de mult de astfel de lucruri. De ce?
Atmosfera e ciudată în acest loc. Grea, încărcată cu acel ceva care nu îl cunosc, dar rămâne neapăsătoare. Mă uit în jur. Camera mea mi se pare străină, nu recunosc nimic din ce e aici. O ameţeală uşoară îmi dă târcoale. Ce? Unde? Când? Cum? Aud sunete. Voci subţiri, care şoptesc pe după draperii. Credeam că am scăpat de vocea aceea o dată ce am acceptat faptul că îmi pasă de Matt. Sunetele se apropie şi se depărtează de mine. Aud frânturi, silabe şi câte un cuvânt. Vorbesc de ghinion, neîmplinire, suferinţă, un joc pierdut şi o inimă rănită. Ce e asta? O glumă? Vreau să mă ridic din pat, dar ceva mă opreşte. Aerul devinde cald, ochii îmi sunt fierbinţi şi mă ustură, iar capul îmi vâjâie. O senzaţie se sufocare nu îmi dă pace. Ce se întâmplă?
- Adelle, masa!
Deschid ochii larg, într-un mod aproape dureros. M-am trezit, iar aia...Aia a fost doar un vis. Mă ridic, dar cu o oarecare greutate. Privesc camera. Totul a revenit la normal, nimic ciudat, aer respirabil, temperatura bună. Astfel de lucruri mă sperie, mă fac să cred că încep să îmi pierd minţile. Dar ce ştiu eu? Poate aşa sunt toate fetele care suferă de boala asta numită pasiune.
Îmi iau geanta care am aruncat-o aseară într-un colţ, la întâmplare şi îmi iau pisica în braţe. Dee e un fel de mingiuţă antistres pentru mine. De fiecare dată când o atingeam pur şi simplu uitam de toate, mă relaxam complet, dar se pare ca toate lucrurile bune au un sfârşit, la fel ca efectul pisicii asupra mea. Dau ochii peste cap nemulţumită şi pornesc în jos pe scări.
Paşii mei se aud prea puternic, sunt prea grei, lipsiţi de graţie. Parfumul e prea tare. Oare bluza asta mă face grasă? Absurditatea acestor întrebări, a acestor concluzii m-ar fi scos din sărite să le aud din gura altcuiva. Dar eu gândeam astfel de lucruri. Sunt stresată şi nu ştiu de ce. Toate sunt perfecte în jur numai eu nu. Fiecare lucru îl completează pe celălalt, doar eu sunt total pe dianfară, fără un loc precis. De când mă ştiu consider că lucrurile se întâmplă într-o ordine logică, nimic nu e la întâmplare, dar ceea ce trăiesc eu e aiurea! Şi aşa mă trezesc stând cu mâţa în braţe, în uşa bucătăriei şi toate privirile sunt ţintă spre mine. O las pe Dee din braţe şi păşesc mai departe spre frigider fără vreo explicaţie de doi bani pentru comportamentul de acum câteva secunde.
Umplu un pahar cu lapte şi mă aşez la masă. Liniştea din acea încăpere mă înebuneşte! Alex îmi întinde un plic zâmbind.
- Cu plăcere!
Îl iau şi mă uit la el confuză. Măcar nu e lipit. Scot dinăuntru o hârtie vişinie cu margini aurii. Titlul mare din partea de sus a paginii îmi lasă un gust amar şi prefer să nu îi dau prea mare atenţie, dar numele meu două rânduri mai jos mă lasă rece.
- M-ai înscris pentru rolul Julietei? urlu eu la Alex.
El dă din cap indiferent. În dreapta lui mama radiază de fericire, iar tata se uită la mine mândru. Ce dracu'? Nervoasă, confuză, speriată şi totuşi puţin nerăbdătoare; cam astea ar fi sentimentele care le trăiesc în momentul de faţă.
- Uită-te cine e Romeo.
Caut disperată printre cuvinte. Cine ştie ce dobitoc joacă. Ah, sper din tot sufletul să fie o farsă. Într-un final găsesc şi numele care mă lasă fără suflare. Matt.
Te urăsc Alex. Te iubesc Alex. Cu acestea cuvinte pot reda perfect senzaţia mea din acest moment.
Oricât de încântată aş fii, un lucru mă îngrijorează: sunt o actriţă jalnică. Câte fete nu vor să dea probă pentru rolul Julietei, de ce m-ar alege tocmai pe mine din toate?
- Eşti singura care s-a înscris pentru rol, a spus Alex ca o constatare.
Vreau să sar în sus, să ţip, să urlu. Ăsta e noroc! Simt că îmi voi distruge faţa dacă voi continua să zâmbesc în halul acesta, dar eman fericire prin fiecare por. Da!
-Am rupt eu afişele care anunţau înscrierea ca să nu le vadă alte doritoare, a adăugat A. sec.
El a...A făcut asta pentru mine. Pentru mine.
-Eşti cel mai tare! am strigat luându-l în braţe.
El răspunde gestului meu şi mă îmbrăţişează la rândul său. Mă aşez la masă şi încerc să evit privirea curioasă a mamei care pariu că se întreba cine îl joacă pe Romeo şi ce treabă are el cu mine. Eh, păcat că nu am de gând să îi spun.
Laptele mi se pare mai delicios ca niciodată, nuanţă spălăcită de galben din bucătărie arată absolut superb. Până şi cravata tatei care nu se asortează cu cămaşa mi se pare drăguţă. Dau pe afară de optimism şi de bucurie şi mă simt de parcă aş fi beată. Îmi plimb degetele pe hârtia deja şifonată de prea multă atenţie şi mă gândesc la ea ca la o comoară. E adevărat, voi fi Julieta! strig în sinea mea.
Soneria îmi întrerupe bucuria. Mă ridic de la masă, dar îmi iau şi hârtia vişinie cu mine. Dacă dispare subit? Gâdurile de copil prost nu mă încântă, însă nu mai am nici un strop de control asupra emoţiilor mele. Deschid uşa.
- Hei!
Vocea lui. Romeo al meu e aici! Dar prinţul din poveste nu observa fericirea mea, în schimb se uita atent la hârtia care o strângeam în mână. Mă enerva faptul că nu îmi dădea atenţia de care aveam nevoie.
- Te-ai înscris şi tu? Ce tare! Succes, A.!
- Dar sunt singura concurentă, am adăugat eu grăbită.
Mă uit la el disperată. Nu spune nimic, nu schiţează nici un gest. Dacă a mai anunţat el pe cineva de scenetă? Îmi e frică.
- Ah, am înscris-o şi eu pe July, ieri!
Şi uite ăsta mi-a fost norocul! Ce să spun? Te ador July. Sper să îţi suceşti glezna înainte de spectacol.
KyuMin.

#16
Saluuu~t. ; ; )
Nici nu ai idee ce mult am aşteptat eu capitolul ăsta, but nu mai contează; important e că l-ai postat. Ştii, ai început aşa frumos, ai descris extraordinar de bine pe tot parcursul capitolului, iar Alex a fost foarte drăguţ să depună atâta efort pentru Adelle; iar apoi nu-mi vine să cred că Matt a înscris-o şi pe July, chiar încep s-o urăsc pe tipa asta deşi nu mi-a făcut nimic. : )). Oricum ar fi, sper că următorul capitol să vină ceva mai repejor decât ăsta.
Spor la scris şi multă imaginaţie sisule. >:D<

#17
Hi there :] Thanks de replay Biush şi mă bucur că îţi place *hugs*

2



Sufocare. Parfumul prea puternic ce vine de la persoana din partea dreaptă îmi provoacă o durere de cap îngrozitoare. M-aş întoarce să îi arunc vreo două înjurături, dar nu pot. E vina lui! Da, chiar aşa, mai nou s-a mutat cu ea în bancă. Doar gândul că o atinge non-stop mă scoate din minţi. Sunt geloasă şi ăsta e un dezavantaj enorm.
Chipul ei de păpuşă de porţelan mă ucide încet, dar sigur. Faţa mereu zâmbitoare îmi lasă un gust amar şi mai presus de toate toată dulceaţa aceea a ei..E insuportabil! Dar la o adică şi eu sunt masochistă. Continui să le arunc priviri pe furiş, conştientă fiind că asta nu îmi face bine.
Îmi pun capul pe masă şi îmi întorc privirea spre geam. Gândurile îmi zboară din nou la acea piesă. Mă tem de ea. Mă tem de gândul că voi fi penibilă în faţa lui şi a tuturor la urma urmei. Oamenii mă sperie, judecată lor îmi dă fiori, părerile lor mă vor băga în mormânt o dată şi o dată. De ce îmi pasă? Altădată nu mi-ar fi păsat, dar acum găsesc absolut normală această teamă de critici.
Şi îşi duce mâna în jurul ei. Gesturile mă dor, mă rănesc, mă sufocă. Dacă aş fi într-o carte d-aia de dragoste ar trebui să încep să spun că sunt fericită fiindcă şi el e fericit. Dar hai să fim serioşi, e nevoie de o ipocrizie ieşită din comun să scoţi aşa ceva pe gură. Cum să fii bucuros când gelozia îţi mănâncă sufletul? Toate vorbele alea dulci sunt doar nişte minciuni, nişte iluzii menite să te poarte spre nişte oameni perfecţi, fără gânduri rele. Dar astfel de oameni nu există! Nu pot să zâmbesc dacă el zâmbeşte fiindcă o ţine pe ea de mână. Nu îmi e suficient să îl privesc din umbră. Îl vreau! Să îl sărut, să îl strâng în braţe. Eu, nu ea!
Mă doare deja capul de la cât de mult gândesc. El se întoarce să se uite la mine pentru o clipă. Mă chinui să zâmbesc deşi eu vreau să urlu. Îmi vine să înjur, să o înjur. Încă îmi pun întrebarea aceea idioată. De ce ea şi nu eu?
Soneria mă face să pun capăt gândurilor. Mă plâng prea mult, dar nu mă pot abţine. Poate sunt chiar egoistă, dar nu îmi pasă. Eu îl iubesc pe el. El o iubeşte pe ea. Şi eu? Pe mine nu mă iubeşte nimeni. Ce film prost!
Cu aceste ultime strigăte în interiorul propriei mele persoane părăsesc clasa fără să mă uit înapoi de teamă să nu îi văd şi să o iau de la capăt. M-am săturat să stau şi să îmi imaginez povestea de dragoste care o visez. Dar ce altceva să fac? Nu ştiu. N-am experienţă, astfel de lucruri nu m-au interesat niciodată. N-am pus nicicând preţ pe sentimente, iar acum îmi blestem zilele pentru asta.
- Hey A.!
Vocea lui. Stai! De ce e aici? Sper doar să fie singur. Se aşează lângă mine pe bancă. Inima mea o ia razna, respir greu, mă doare capul. Ce caută aici? Prezenţa lui nu e sănătoasă pentru mine.
- Eşti supărată?
Ce concluzie! Stau cu capul pe genunchi, nu vorbesc, mă uit în pământ. O astfel de poziţie o are o persoană care radiază de fericire. Nu!
- Ghici.
Şi aşa se aşterne tăcerea. Mă înebuneşte, vreau să mă uit la el, să văd de ce nu spune nimic. Ridic capul şi îl privesc. Chipul lui e perfect. O suviţă de păr îi acoperă ochiul stâng, e aşa relaxat, fără nici o grijă...Doar eu sunt fraiera care se agită aiurea. Întoarce capul spre mine.
- Zâmbeşte! Nimeni nu merită să fii supărată.
Îmi ciufuleşte părul, se ridică şi pleacă. Ha? Asta ce a fost? Dacă ar ştii, poate ar gândi înainte să vorbească. Mă trezesc zâmbind ca o toantă şi privind lung cum se pierde în mulţimea gălăgioasă. Ba, merită să fiu supărată. El, din toţi chiar merită. Fiindcă el e unic, el e perfect. Pentru Matt merită să sufăr. De ce, habar n-am, dar ştiu că nu greşesc.
- Poate ar trebui să îi spui.
- Nu în viaţa asta! mă răstesc la Alex.
Dacă el m-ar întreba sau dacă şi-ar da seama ar fi ok. Dar de spus eu nu îi voi spune niciodată ce simt. Am mai făcut asta o dată şi a ieşit dezastruos...De ce de data asta ar ieşi bine? Nu! Scutur capul ca să îmi alung gândurile. Nu vreau să-mi amintesc. Îmi e suficient ceea ce trăiesc acum.
- De ce nu? N-ai ce pierde.
Îmi plec capul. Ce îi trebuie şi lui? Mă simt învisă, parcă tind spre părerea lui Alex. Dar nu! Nu voi face asta şi basta. Pur şi simplu îmi e prea frică. Îmi e frică de răspunsul care l-aş putea primi. El deja a ales-o pe ea, de ce şi-ar schimba decizia? Şi chiar dacă s-ar despărţi, sunt atâtea fete, cum să mă aleagă tocmai pe mine din toate? Sunt bună, dar nu suficient. Îmi ridic genunchii pe bancă şi îi înconjor cu braţele.Mă simt ciudat. Mă doare sufletul, am un nod în stomac, sunt agitată. Simt nevoia să fac ceva, altfel m-aş gândi prea mult la el şi nu vreau asta. Gândurile mele o iau razna şi simt că îmi explodează capul. Închid ochii. Nu vreau să văd nimic, nu vreau să văd pe nimeni. Mintea îmi expune prea multe imagini şi îmi e greu să urmăresc atâtea în aşa puţin timp. Sunetele din jur dispar, totul devine pustiu. În lumea asta sunt eu şi atât.
- Ştii că Julieta va trebui să îl sărute pe Romeo, nu?
Cuvintele sunt aşa puternice. Obrajii încep să îmi ardă, sângele clocoteşte în mine. Agitaţia mă face să sar de pe bancă. Lumea se desfăşoară din nou în faţa ochilor mei.
Văd chipul lui în minte şi sunt şi eu...Şi buzele lui. Sunt uscate, dar gustul lor e exact aşa cum mi-am imaginat. Dar dacă nu sunt eu şi e ea? Oare ea ştie să îi aprecieze dulceaţa şi să o preţuiască? Sentimentele mă curpind din nou. E un amestec ciudat...Sunt fericită, temătoare, geloasă, furioasă, agitată. Pe scurt: sunt îndrăgostită până în vârful urechilor.
KyuMin.

#18
Saluuuut.
Când mă aşteptam mai puţin ai venit şi tu cu nextul. Mi-a plăcut că în capitolul ăsta ai evidenţiat suferinţa Adellei, că ai făcut-o atât de vulnerabilă, chiar dacă nu toţi din jurul ei văd asta. De asemenea mi-a plăcut că Matt a vorbit cu Adelle, chiar dacă atât de puţin; am mai menţionat cumva că o urăsc pe July? :))
Oh, nu-mi vine să cred că acum stau şi în aceeaşi bancă, asta e cruzime. Sincer, aştept să văd cum vor decurge audiţiile pentru primirea rolului Julietei, sper să-l ia Adelle. :]].
Ok, hai că deja aberez, aştept următorul capitol.
Spor la scris şi muuultă imaginaţie. >:D<

#19
Hi there :] Mersi de comentarii, mă bucur că citiţi şă că vă place şi scuzeeeee pentru întârziere dar am dat de oarece probleme pe la şcoală şi mi-a fost mai greu să şi scriu. Anyway, sper să vă placă capitolul :]

3


Tu. Ce cuvânt sec, aşa lipsit de frumuseţe, lipsit de orice urmă de farmec şi de imaginaţie. E perfect. Şi asta a fost o concluzie ciudată, ce calcă în picioare logica şi batjocoreşte gândirea propriu-zisă, dar e concluzia pe care o trag eu şi e filtrată de mintea-mi înecată în sentimente.
Mă întreb, de ce? De ce mă chinui, de ce îmi mănânc nopţile, îmi omor mintea să reţină cuvinte tâmpite pe care nu le mai ştie nimeni şi nimănui nu-i pasă de ele. Nici mie nu îmi pasă! Dar sunt mai fraieră aşa, de felul meu.
Şi îmi imaginez...Perfecţiunea? Nu, chiar deloc. Este o simplă persoană care stă pe o minge de basket şi urmăreşte cu privirea lui nătângă un fluture alb cum se îndreaptă spre soare. Şi lumina îi răneşte ochii dar continuă să privească după acea creatură. Romeo al meu e un tont, total pe lângă subiectul sentimente care se dă mare şi tare în faţa unei tipe, deşi nu-i şi care e prea chior să vadă mai departe, dar nu pot să fac mofturi. Nici Julieta nu cred că a început să se miorlăie că otrava are gust naşpa deci nici eu nu pot spune nimic.
Visez: la noi, la mine şi la tine, la o bancă la marginea parcului şi în lume să fim doar tu şi eu. Şi cu ce scop trăiesc aceste iluzii , visez fantome, imagini ale propriilor sentimente...E vreun motiv logic? Haide, nu logic, că e un cuvânt prea mare, dar măcar un sens inteligent pentru acţiunile mele puerile. Nu există? Bineînţeles că nu e, asta e pură dorinţă , care îmi controlează până şi corpul. Te vreau! Da, să fii al meu şi eu să nu mai aparţin lumii, să fiu doar a ta.
Câh, nu vreau să ştiu cât de stupid a sunat asta.
Mă uit din nou la foile din faţa mea. E două jumătate noaptea, înainte de ziua probei şi eu nu îmi ştiu toate replicile. Sunt sclipitoare nu? Bine, hai să o fac pe asta să sune interesant: sunt atât de încântată şi încrezătoare şi briliantă încât voi improviza şi va ieşi totul bine! Ba nu, nu va ieşi nici dacă voi reuşi, prin absurd, să învăţ toată chestia asta. Da, este o chestie!
Ceasul ticăie, mă calcă pe nervi. Îmi doresc să mă pot milogi de timp să se mişte cum vreau eu. Dar ce i-aş cere mai întâi? Să se mişte mai repede, să sfârşească o dată ziua de mâine sau să se strecoare încet prin lume, să îmi dea timp să învăt toate rândurile astea? Grea decizie. Din păcate, sau poate din fericire timpul va rămâne la această viteză indiferent de ce vreau eu.
Mă ridic din pat. Mă dor picioarele de la ultimul meci, abia mă mişc. Mă dor şi mâinile fiindcă tu erai aşa disperat să câştigi şi mai faultat când trebuia să dau la coş. Şi mă doare şi sufletul, fiindca ai câştigat şi te-ai dus să o iei pe ea în braţe de fericire...E lună plină şi lumina se strecoară pe după draperii. Oricum nu creează cine ştie ce atmosferă feerică, fiindcă e becul aprins în cameră, dar totuşi păstrează frumuseţea nopţii. Şi stelele e uită la mine, se uită urât. Ce am făcut? Nu vă chiorâţi aşa la mine, sunt inocentă!
Şi aia este ceea ce eu numesc ciudăţenie; ciudăţenia mea.
Sting becul. Atmosfera de basm se aşterne peste cameră...Nu, nici pe departe. Miroase a pisică udă şi a fum de ţigară. Fum de ţigară? De unde? Ah, de la mine. Nu sunt mândră de asta, dar nu ezit să iau bricheta şi pachetul de pe masă. Mirosul mă lasă rece, pute, dar nu mă pot opri. E greşit, sunt conştientă, dar o fac doar când sunt tristă. Ce scuză patetică, mă calcă pe nervi până şi faptul că o gândesc. Până la urmă o sting şi o arunc pe geam; mai bine aşa şi las fereastra deschisă să se aerisească. Toată lumea ştie că fumez câteodată, dar prefer să ascund momentele în care fac asta cât de mult pot.
Mă întreb cum o să fie ziua de mâine...Groaznică, neplăcută, urâtă, asta e clar, dar totuşi...Merită să sper? Merită! Nu plec cu lupta gata pierdută, cine ştie, poate chiar o să iasă ceva bun din toată întâmplarea asta. Sau poate nu. Gândurile mele, toate se bat cap în cap şi asta mă intrigă extraordinar. De ce? Cum de se întâmplă asta? Chiar aşa am ajuns, să nu fiu în stare să îmi ordonez ideile? Sper să nu, fiindcă e grav dacă am ajuns aşa. Toate fetele îndrăgostite sunt aşa, ca mine? Poate da, poate nu. Nu-mi mai pasă! Am ceva de făcut, trebuie să învăţ! Iau hârtiile de pe birou şi aprind becul. Lumina mă zgârie pe ochi, dar o suport cu stiocism şi încerc să mă concentrez pe cât posibil.
- Mai repede! Pumnal trimis de soartă! /Aici ţi-e teaca! Rugineşte-acolo / Dar adu-mi moartea.
Şi moare. Ea chiar moare. De ce? Pentru ce? Eu aş fii în stare? Sufletul mă provoacă din nou la o conversaţie cu propria-mi persoană, iar eu o accept. Mă uit la foi, mă uit pe pereţi, îmi spun din nou versurile în minte. Îl văd! Şi mă doare că îl văd...
Concentrarea mea e dusă, nu mai are nici un rost să mp chinui să memorez chestia asta. Arunc hârtiile pe birou şi mă trântesc din nou în pat. O simt pe Dee cum se pune lângă mine. Îmi e somn şi nu pot să dorm. Cum vine asta? Dacă adorm o să îl visez, din nou şi deja m-am plictisit de visul ăla, dar dacă nu dorm mă gândesc la el şi trează. Ce porcărie.
Mă ridic din nou în picioare. Mă doare tot corpul, nu am stare, sunt agitată. Iau ceasul de pe birou şi mă uit la el. Cadranul luminos şi cifrele nu îmi spun nimic.
- Patru şi jumătate.
Abia când pronunţ ora cu voce tare conştientizez că mă învârt prin cameră de două ore şi ceva. Oare restul de locuitori din această casă dorm? Nu prea cred, toţi sunt trezi datorită mie. Telefonul începe să răsune zgomotos în buzunarul genţii. Bine, acum sigur nu mai doarme nimeni.
-Culcă-te dracului o dată, nebuno!
Mda, nimeni nu dormea şi Alex era cel mai afectat de asta. Pun telefonul pe silenţios şi sting becul. Pijamaua nu mă atrage de nici o culoare dar dau jos de pe mine pantalonii şi tricoul şi mă trântesc pe pat. Nu-l fac, n-are rost, oricum nu o să dorm. Până la urmă apuc bluza de pijama şi o îmbrac fără poftă.
Închid ochii de formă şi simt cum mă ustură; încerc să îi redeschid, dar nu mai pot. Corpul meu pare că se topeşte, chiar nu ştiam că sunt aşa obosită. Dorm şi nu visez. Pe bune? Chiar am scăpat de imaginea lui? Ce bine! Dar am concluzionat prea repede, imaginile se perindă din nou prin mintea mea aiurea, fără vreo directţie sau vreun punct de pornire. Acestea pur şi simplu îmi strică visele, le controlează. Da, ăsta se numeşte ghinion; ghinionul de a te îndrăgosti. Sau poate-i noroc?
KyuMin.

#20
Ah, cât am aşteptat să postezi... n-ai idee. Când m-am apucat de citit abia aşteptam să văd ce se va mai întâmpla între Adelle şi Matt; nu am avut norocul ăsta însă trebuie să recunosc că mi-a plăcut enorm capitolul.
(06-11-2010, 01:11 AM)ASvear A scris: -Culcă-te dracului o dată, nebuno!

Magnifică replică, m-a amuzat pe bune. : )).
Mi-a plăcut cum ai descris sentimentele Adellei, abia aştept să văd ce se va mai întâmpla la probă.

Edit: Scuzele mele pentru postul minuscul, dar sunt destul de obosită şi supărată; următorul comentariu va fi mai lung. (Sper).




Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)