Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

10 Întrebări Despre Dragoste

#1
Oky, oky, am revenit cu inca un fic. Mda' nebunie curata, boom de imaginatie etc. etc. Sper totusi sa fie bun de ceva si sa va placa. Initial am zis eu ca il termin, baliverne, baliverne...Fiindca multe am zis ca fac si n-am facut. Deci acum postez primul capitol...Al doilea apare cand o da' Domnu' sa il scriu ^^'. Anyway, eu sper sa va placa ce mi-a iesit mie p'aici.

N/A: Mda' Atat am vorbit si am uitat sa spun ceea ce trebuia. Fic-ul va fi impartit intr-un mod mai ciudat zic eu...Sper totusi sa intelegi fara sa va uitati in cruci mai mult de 15 minute ^^ [mie atat mi-a luat sa pricep propria aranjare in pagina care am facut-o :))]

Descriere: Cele zece intrebari care si le pune o adolescenta si un adolescent, in clasa a 12`a, despre dragoste.

Oare dragostea există?
Adelle`s P.O.V.

1


- Eric, vreau....Vreau să ne despărţim...
Am spus cuvintele fără sentiment. Dar la urma urmei de ce aş simţi vreo emoţie? E un simplu "Rămas bun". Poate nici ăla, fiindcă ne vom vedea la şcoală, în oraş. Prin urmare nu e nimic tragic. Nici măcar dramatic, nu, nici pe aproape.
- Dar de ce? Ce s-a întâmplat? Spuneai că mă iubeşti, a zis acesta cu vocea gâtuită.
- Mda'...Am zis, asta nu înseamnă că era şi adevărat. La revedere!
Am întors spatele şi am plecat. Dar aşa am sentimentul că trebuie să îmi închid telefonul, fiindcă voi fi bombardată de mesaje idioate, pline de scuze fără rost şi altele de acest gen. Iar eu numai de asta nu am chef.
Păşeam încet pe asfaltul încă umed de la ploaia de aseară. Ce e dragostea la urma urmei? De parcă nu aş şti! E sentimentul acela care te cuprinde instantaneu când vezi chipul unei anumite persoane şi crezi că totul se rezumă la aceea fiinţa, care, pentru toata planeta înafară de tine este un mare, nimeni...Ce sec! Şi te aşteptai la ceva mai interesant având în vedere că este chiar faimoasa iubire. Da, lume, aceasta este definiţia şi trebuie să marturisesc că nu are nici un Dumnezeu. Dar oare de ce mă gândesc la chestia asta? Îmi storc creierii aiurea...
Fără să îmi dau seamna, deja ajunsesem în faţa casei mele. Locuiam cu parinţii si fratele meu mai mare, Alexander...Sau cel mai simplu Alex. Mi-am scos cheile din buzunar şi am descuiat poarta. Niciodată drumul din parc, până acasă nu mi s-a părut aşa scurt. Şi eu care plănuiam să încerc şi eu, măcar o dată sa ma plimb de nebună pe străzi. Dar se pare ca subconştientul tânjea după camera mea, după pisica mea, după calculatorul cu melodiile mele de pe vremea lu' Pazvanti Chioru' şi nu în ultimul rând, în scurtul timp în care m-am despărţit de Eric, mi s-a făcut dor de fratele meu.
- Hei, A! Ţine poarta deschisă fato!
Am deschis poarta larg, ca Alex să poată să intre. Avea o viteză nebună şi era tot transpirat. Bleah! Şi începea să pută.
- Cum de te-a lăsat să ieşi după ce ai găurit cauciucurile lu' Harry Potter, din nou? am întrebat nevinovată.
- Am ieşit pe geam, spuse acesta cu un zâmbet inocent. Şi în plus Potter şi-a meritat-o dupa extemporalu' de la geografie. Recunoaşte, Vrajitoru' cu Creta o să ajungă să renunţe la maşină din vina noastră, sau o să îşi pună alarmă pe cauciucuri.
Mda' ăsta e frati'miu. Mereu băgat în belele, bătăi şi toate cele. Ah, de parcă eu sunt sfantă...Mi-am dat ochii peste cap, în timp ce Alex se ruga de mine.
- Aaaa, da, mai eşti şi tu aici. Ce-i? am întrebat acidă.
- Adelle, nu-i aşa că pot să intru în casă prin camera ta? s-a milogit acesta de mine.
Cum să îl refuzi? E pur şi simplu imposibil sa refuzi baiatu' ăsta. Am încercat să rezist şi am întors capul relativ indiferentă. El s-a pus în genunchi in faţa mea. Sunt victimă a mutrei de căţel plouat. Nu-i cinstit. Am aprobat din cap că se poate strecura prin camera mea. A fugit în spate, până ce eu aveam să ajung să deschid geamul.
M-am întors pe călcâie şi am pornit spre uşa de la intrare. Am salutat-o pe mama care râcâia într-o oală în bucătărie. Camera mea este singura care se află în faţa copacului aşa că este binecuvântarea mea şi a lui A. Am deschis uşa încet, foarte calmă, să nu dau nimic de bănuit. Camera mea era un dezastru ordinar, aşa că a trebuit să forţez puţin ca să am loc să intru. Pisica mea dormea liniştită pe grămada de tricouri neîmpachetate de pe birou. Hei! Erau curate. Frumos Dee, acum trebuie să le pun la spălat. Am mângâiat-o pe cap. Torsul ei era atât de dulce. Am lăsat-o sa doarmă mai departe şi am mers să îi deschid geamul. M-am dat câţiva paşi înapoi. Avea de gând să sară. Şi eu nu eram salteaua! A aterizat artistic pe podea. Minunat. M-am întors cu spatele să mă gândesc cum să îmi recuperez tricourile de sub Dee.
Alex a înghiţit în sec. Un sunet urat, grotesc a spart liniştea ciudată care se aşternuse. M-am întors, vag îngrijorată, să îmi văd fratele ţinându-mi sutienul preferat pe deget, călcat în picioare. A dat să îşi ceară scuze, dar i-am luat-o înainte:
- Du-te şi fă un duş şi te iert. Puţi!
A dat din cap în semn de aprobare şi a zburat pe uşă afară. Două minutea mai târziu puteam auzi apa curgând şi pe el mormăind un soi de cântec într-o tentativă nereuşită de a cânta.
Acum înapoi la tricourile mele cu miros de pisică. Dar înainte de asta, muzică. Mi-am scos Ipod-ul din buzunar şi mi-am băgat căştile în urechi. Ah, îmi era dor de melodiile astea. Am luat pisica în braţe şi am aşezat-o pe pat. Tricourile au aterizat şi ele în coşul cu rufe murdare.
M-am prăbuşit pe scaunul de la birou. Mă simt...Mă simt aiurea. Toată chestia cu despărţitul ăsta brusc şi...Ah, îmi vine să mă dau cu capul de pereţi. Dar de ce mă gândesc la asta? Am avut vreun licăr de sentiment pentru tipul ăla? Blond, înalt, jucător de fotbal, ochi spălăciţi, mulţi muşchi, puţină minte. Nu, nu are treaba cu aşa zisa iubire. De fapt, eu cred că toată aberaţia asta cu dragoste, săruturi, îmbrăţişări este o mare minciună. Toată lumea profită de alţii. Toţi sunt narcisişti şi ipocriţi. Suntem nişte simpli perverşi în lumea asta atât de îndrăgostită de propria persoană. Deci toate emoţiile acestea care mă freacă la melodie acum, provin de la o simplă vinovăţie, care o să îmi treacă la primul coş care o să-l dau când ies pe afară.
- AÅŸa e!
M-am trezit strigând de nebună în pustietatea camerei mele. Mda'.
- Hei, A.A.!
Strigătul acela m-a readus cu picioarele pe pământ. Un zâmbet şi-a făcut loc pe chipul meu şi am mers într-un suflet la geam. L-am deschis în grabă şi am scos capul afară.
-Veniţi?
Am dat din cap şi am închis geamul să merg să mă îmbrac. Am luat puloverul negru de pe pat şi telefonul. Ieşind în grabă, pe hol, am dat peste Alex.
-Mergem la baschet! am urlat amândoi în acelaş moment.
Am luat-o la fugă pe scări, uitând cu desăvârşire de marele obstacol: mama. Se afla în faţa uşii cu mâinile strânse la piept şi se uita gânditoare la noi. Ăsta nu-i semn bun.
- Adelle, pregăteşti cina când te întorci. Alex îi faci curat în cameră soră'tii. Distracţie plăcută puilor!
Am afişat amândoi un zâmbet larg, dar A. s-a trezit să întrebe:
-Stai! De ce trebuie să fac curat la ea în cameră?
O secundă! Şi eu mă întrebam chestia asta. De ce, oare? Mama se uita în mod ironic la el. A trecut pe lângă noi fluturând mâna în aer.
- Nu vreau să ajung la spital cu toxinfecţie alimentară!
Am început să râdem. Dar ne-am dat seama că pierdem timpul şi am plecat în viteză.
- Mergem?
I-am luat mingea din mână în semn că da. Acum eram în largul meu. Inclusiv sentimentul de vinovăţie sau orice o fi fost m-a părăsit şi sunt sigură că nu o să reapară.
- Matt, cum merge cu July? a întrebat fratele meu.
Am înghiţit în sec...
KyuMin.

#2
Cred că cel mai mult la acest fic m-a atras titlul . Prima dată am crezut că este un chestionar sau ceva asemanător :)) , m-am înşelat .
Nu ştiu dacă am mai citit ceva scris de tine , dar e un început . Mi-a plăcut , ai un stil de a scrie care e uşor de citit , fără a fi încărcat de descrierii imense , ceea ce eu apreciez . Mă întreb care sunt cele zece întrebări care vor apărea de-a lungul fic-ului ? Prima a apărut deja : Ce este dragostea? şi răspunsul a venit şi el .
Ai spus că întrebările şi le va pune şi un băiat . O fi Alex sau poate va apărea un nou personaj ? Cred că asta voi afla în următoarele capitol .
La Adelle am apreciat faptul că a renunţat la relaţia cu Eric , după modul în care l-a descris avea suficiente motive pentru a face asta .
Au fost nişte replici şi gânduri ale personajului foarte amuzante , în special întâmplarea cu fratele său .
Cam atât ! Baftă la scris !

#3
Bunaa (o_o)

Un fic nou...Uraaa!Pfff...sunt a treia T_T
Imi place sa`ti citesc lucrarile,pentru ca sunt frumoase si bine realizate;)).
Ai talent nu gluma si ti`am mai zis asta.Te pricepi asa de bine la creat ficuri,iar ideea asta este foarte buna.Nu am intels prea multe din primul capitol,caci te`ai axat mai mult pe cei doi frati,iar povestea ai lasat`o mai in spate.Si asa,o sa inteleg mai multe in urmatoarele capitole.Tin sa`ti spun ca ai un stil aparte de a scrie,si intr-un fel ma atrage.Cat despre acest fic,nu am ce comenta, doar faptul ca as vrea si mai multa descriere,eu una ma bazez foarte mult pe ea,si de aceea le cer si celorlalti asta.In rest nimic de comentat,naratiunea,dialogul si actiunea sunt toate bune si nu ai nevoie de "retusari".Se vede ca ai experienta si talent,si sper ca si eu voi fi la fel in viitorul apropiat.
Cam atat.Astept next si repede,ca`s curioasa ce se va mai intampla.
Ja ne` si multa inspiratie:*

#4
Helăăăăău!
Sincer, titlul m-a atras foarte mult prin originalitate. Sunt foarte nerăbdătoare să văd ce personalitate o să îi formezi. Sunt de asemenea curioasă din perspectiva cui vei mai povesti. Mi s-a părut foarte dură perspectiva Adellei despre dragoste, şi cum l-a părăsit pe Eric (iubesc numele ăsta). Totuşi nu am înţelesc cui îi este adresată ultima întrebare... acolo am rămas în ceaţă...oricum de abea aştept nextul...
Good bye...
Love is like google, you have to go trough a lot of spam before you find what you are looking for. 22

Damn...I love Green Day <3

I walk a lonely road
The only one that I have ever known
Don't know where it goes
But it's home to me and I walk alone

I walk this empty street
On the Boulevard of Broken Dreams
Where the city sleeps
and I'm the only one and I walk alone...

#5
so... imi place dar mi se pare putin c-am cruda si lipsita de sentiment tipa. felul superficial in care trateaza ea dragostea..hm...
in mare imi place acest prim capitol. este bine realizat, ai descriere, ai naratiune, ai dialog... stii tu restul. si pentru ca stii ca eu sunt cu descrierea, iti spun sincer ca descrierea este absolut perfecta pentru acest capitol. Adele mi se pare o fiinta superficiala si ai redat acest fapt prin modul in care vorbeste si descrie ea dragostea. de abia astept sa vad ce se va intampla in viitor. o sa ii schimbi atitudinea si mentalitatea lui Adele? hm...
Astept next`ul, dar sper sa nu te lasi de celelalte fic-uri ca altfel te omor.

#6
@Biu - Multumesc mult de replay >:D< Ma bucur ca iti place si sper sa mai treci pe aici.

@Neith - Ma bucur ca primul lucru' care il citesti si e scris de mine iti place. Thanks de comentariu si sper sa mai treci pe aici >:D<

@Onytsa - Ah, radicalul meu acid:X Iti multumesc de parere si sunt fericita ca iti place.

"Lolaaaaa [sper ca am pus suficienti a] - Multumesc de comentariu si te mai astept pe aici >:D<

@FallenAngel - Multumesc de comment, ma bucur ca am reusit sa fac descrierea buna ;)). Sper sa mai treci pe aici >:D<

Scuzati capitolul scurt ;)). Cam asta e dimensiunea care am ales-o pentru aceste capitole care "descopera" sentimente.

2

- Ăăăă, cine-i July? am întrebat abia reuşind să îmi ţin zâmbetul viu.
- Prietena mea. Ies cu ea mai târziu.
Am dat din cap mecanic. Eu de ce dracu' nu ştiam? Se presupune că Matt e cel mai bun prieten al meu - după Alex, fireşte - şi îmi spune tot. Sau ce, chestia asta nu-i importantă? Am pornit spre teren, unde se va desfăşura jocul. Ah, fără rezultat. Chiar şi gândul ca voi juca baschet nu reuşea să mi-o scoată din cap pe acea...July. Stai puţin! Care e problema mea la urma urmei? Tipii au voie să facă ce vor...Combinaţa Matt şi July e ok... Mi-am scuturat capul. Gata, fato!
Am ajuns în curtea liceului. Locul perfect, mai ales că terenul de baschet e în spatele clădirii. Mda' poţi să înjuri la greu, că nu te ia nimeni la rost. Da, teritoriul meu! Am păşit în interiorul terenului.
- Hei, copii!
Blondă, fixată de pică, pe tocuri, cu fustă prea scurtă şi cu poşetă; ce caută asta pe un teren de sport? Am dat să ironizez puţin situaţia ei, fiindcă era clar că nu a nimerit locul, dar am rămas mască. Sărutul dintr cei doi era atât de puternic, dar nu, nu exprimau nici un strop de plăcere, doar o dorinţă de mai mult. Toată scena părea atât de regizată, fărănici un strop de sentiment. Fără să îmi dau seama totul în jurul meu a început să se întunece, până ce tot ce mă înconjura era negru. Doar ei doi existau, de fapt nu mai erau doi. Toată fiinţa mea era concentrată pe Matt. Corpul lui era conturat de o strălucire argintie. Chiar şi şuviţele de păr brunet, ce îi încadrau chipul complet la întâmplare într-o dezordine spectaculos de frumoasă aveau o tentă argintie, lucioasă. Dar a dispărut şi el.
O durere cumplită mi-a străbătut întreg corpul în viteză, dar a trecut la fel de repede cum a venit. Totul a rămas negru, doar o lumina îndepărtată avea putere în acest mare nimic.

Pentru toţi înafară de tine el este un mare nimeni...

Taci! Am constatat cu uimire că întrebarea mea a rămas nerostită. Sunetele nu aveau nici o putere în acest, ce o mai fi şi spaţiul ăsta. Am încercat să mai strig, dar nu s-a auzit nimic. L-am strigat pe el. Şi acel el nu a fost Alex de data asta. A fost Matt. Nu! Astfel de lucruri nu se întâmplă, el îmi este un simplu amic. Eu nu trăiesc poveşti cu iubire, alea-s basme. Eu trăiesc aici, acum!
-Adelle.
Şoapta aceea s-a auzit încet, foarte slab. Am auzit-o din nou, venea dinspre acea luminiţa. Încă o dată, de această dată se auzea clar şi răspicat. Am început să îmi revin în simţiri. Lucrurile începeau să prindă contur, deşi ma durea când deschideam ochii. Am început sa clipesc rapid, să îmi recât complet vederea. Matt îmi strângea palma într-a lui şi a privea fix în ochi. Era alb ca varul şi transpirat tot.
- Unde-i July? m-am trezit eu întrebând.
- A plecat când ai căzut. Ce s-a întâm...
- Eşti idiot? Dispari după ea!
- Dar tu...?
- Eu sunt cu A. Du-te!
M-a îmbrăţişat şi a plecat. Oare de ce l-am trimis după blondină? Chiar voiam să rămână cu mine. Sau ce, mai nou fac pe sacrificata? În fine, faptul e deja consumat. M-am ridicat de jos şi i-am făcut semn fratelui meu să plecăm. Înainte să ieşim din curtea liceului am primit o remarcă stupidă din partea lui.
- Te-ai îndragostit!
- Ba nu!
Un zâmbet ii s-a întins pe toată faţa. Ce? Nu e asta. Eu şi Matt...Adică, toată chestia e că eu şi tipul suntem prieteni foarte buni de la gradiniţă. Numai eu ştiu din cate belele m-a scos, el pe mine şi eu pe el. Deci toată acea chestie cu lumina şi vocea din capul meu şi gelozia uriaşa care încă o simt este doar prietenie. Aşa e! Îmi e ciudă fiindcă July e mai apropiată de el şi de corpul lui decât am fost eu vreodată. Stai puţin! Asta nu înseamnă că îmi place de el mai mult decât trebuie?

Ba da...IÅ£i place...Garantez asta...

Ah, dispari orice ai fi tu! Fă paşi din mintea mea. Sunt doar obosită, nu există nici o voce, nu? Nu? Da, nici un răspuns! A fost doar imaginaţia mea...

Ba n-a fost...Aşa sunt toţi îndragăstiţii...

Ah, mă calcă pe bătături! Şi în plus eu nu sunt indrăgostită! Astfel de lucruri puerile nu există. Am spus-o şi o să o mai spun: nu trăiesc pentru dragostea din basme care sunt conştientă că nu va mai apărea. Trăiesc acum, în această lume lipsită de sentiment care mă stresează şi ma disperă într-un asemenea hal încât ajung să aud voci. Clar, am nevoie de somn!
-Hei, A., ce ţi s-a întâmplat acolo? M-ai speriat rău de tot...
- Îmi pare rău. Aş vrea să ştiu şi eu ce a fost cu mine.
-Ah, vino aici!
M-a luat în braţe protector. Fără să îmi dau seama am simţit ceva umed pe faţă. Mda, sunt foarte obosită, se vede, foarte bine. Dar lacrimile nu s-au oprit la prima, au continuat să curgă pâna ce tricoul fratelui meu era îmbibat. M-am desprins de el şi ne uitam amândoi ciudat unul la altul.
KyuMin.

#7
Nu scapi atat de usor de mine A`svear si o stii mult prea bine.
Deci primul lucru care nu imi place este marimea capitolului, mi-ar fi placut sa fie mai mare si deasemenea mi-ar fi placut sa ai mai multa descriere in acest capitol. Adica trebuia sa descri si tu cum a cazut, cat de ingrijorat parea Matt... a fost un pic c-am prea repede. Pe scurt ai c-am grabit actiunea. Dar sunt sigura ca in urmatorul capitol o sa te revansezi.
Dar mi-a placut ce s-a intamplat si imi place de adelle si de fratele ei pe care am uitat cum il cheama, nu ma transa, nu ma inteleg bine cu numele;))
Astept next-ul sper sa vi mai repede cu el.

#8
@FallenAngel - San`q de comm >:D< Sper a descrierea este mai buna in acest capitol si sper sa iti placa :3

@Biu - Multumesc >:D< Scuze de capitolul scurt, totusi sper sa iti placa :3

@Sulfurici - Mersi de parere >:D< STiu ca nu sunt cele mai lungi capitole din istorie si scuze si tie pentru asta -.- Sper sa iti placa continuarea :3

Revenind la capitol, acesta este penultimul capitol din prima intrebare. I hope you'll like it :3

3


Daca mă gândesc înseamnă că îmi pasă? Dacă visez înseamnă că îmi doresc? Nu vreau, fiindcă mie nu îmi pasă, dar atunci de ce mă tot gândesc? Fără sens! Toate aceste întrebări retorice...De ce Doamne Iartă-mă le tot pun? Sunt conştientă că nu îmi va răspunde nimeni la ele. De ce? Sau poate îmi răspunde? Ah, uite! O fac din nou. Sunt sătulă să mă tot gândesc la el, la întâmplarea aia idioată, la vocea stupidă din capul meu care continua să afirme că sunt îndragostită. Gata. Stop. Lucrurile au mers prea departe. Tot ce am de făcut este să mă calmez şi să gândesc situaţia la rece. Toată această chestie a fost cauzată de stres, începând cu acea cădere stupidă şi continuând cu faptul că am plâns treizeci de minute.

Pune pe listă şi o supradoză de gelozie.

Mda, poate şi asta. M-am ridicat de pe pat. Trebuia să ajung la şcoală. Îmi mişcam picioarele leneş spre oglindă. Eram îmbrăcată, geanta era pusă şi părul arăta bine. OK, sunt pregătită să plec. Am ieşit pe uşa, dar înainte am aruncat o ultimă privire în cameră. Făcusem curat. Premieră!
Am coborât scările în viteză şi m-am dus în bucătărie. Ca de obicei mama îmi prăjise pâine şi făcuse cafea pentru amândouă. Tata deja plecase la lucru, deci dimineaţa asta nu am şanse să îl văd. Mi-am luat cana şi am umplut-o cu vârf. Alex a coborât şi el într-un final, adormit şi vai de capu' lui, semn că s-a jucat pe calculator toată noaptea. S-a uitat urât la ceafeaua mea. Mda, încă susţine că e ca şi cum mă droghez. S-a pus pe scaun, lângă mine. Mama i-a dat un iaurt cu pâine prăjită. Ce să spun, el e sănătosul familiei.
-Drogat-o! spuse uitându-se din nou la ceaşca mea de cafea.
Nu l-am luat în seamă, m-am obişnuit să îmi spună aşa. Chiar nu mă deranja. Am terminat de mâncat şi am luat farfuria să o pun în chiuvetă.
- Mergem împreună, da? Vin şi Matt şi July cu noi.
Când i-am auzit numele mi s-a pus un nod în stomac.
- Nu pot! Trebuie să ajung mai devreme azi! De fapt, plec chiar acum. Pa!
M-am ridicat şi am mers să mă încalţ. Nu vreau să îl văd, cu atât mai mult împreună cu ea. Dacă ne întâlnim o să îmi pierd cumpătul şi toată minciuna mea o să se ducă dracului! Nu îmi pot permite un dialog cu el. M-aş înroşi, aş începe să mă bâlbâi şi mi s-ar înmuia genunchii şi într-un final m-aş face de căcat.
Păşeam grăbită pe stradă. Picioarele începeau să mă doară de la paşii mei mult prea apăsaţi şi rapizi. Nu mă uitam la drum, doar la picioare. Îmi fixasem vârful bascheţilor cu privirea, parcă încercam să îi hipnotizez. Am ocolit milimetric un coş de gunoi pe care era să îl iau în braţe. Totuşi, acest lucru nu m-a determinat să ridic privirea.
Am continuat să merg. La fel de repede, admirând guma de mestecat de pe jos. M-am oprit în cineva. Acel cineva m-a prins de umeri. Am ridicat privirea.
- Matt!
Exclamaţia mea m-a uimit atât pe mine cât şi pe el. Se uita mirat la mine, apoi a început să râdă ca un fraier. Râdea aşa frumos şi ochii îi strălucea când făcea asta. Mi-a dat drumul şi s-a oprit din râs. Acum pur şi simplu zâmbea larg. Faţa aproape că îi strălucea.
- Mergem împreună?
- Åži July?
Abia după ce am terminat întrebarea mi-am dat seama că am scuipat numele fetei. Am roşit toată şi am plecat capul. Cum am reuşit să fac aşa o tâmpenie? El râdea. Râdea în hohote şi la un moment dat mă temeam să nu se spargă.
- Nici ţie nu îţi place July, nu? a întrebat el încă râzând.
Am băgat capul în pământ.
-Nope.
Ah! Ce căcat! Adelle, de când eşti tu sinceră? I-am insultat iubita, dar el încă râdea. Ce băiat!
- Dacă o să o cunoşti o să îţi placă de ea.
Mda, vezi să nu. Mi-a făcut semn să mergem la şcoală. L-am urmat tăcută, fără să îmi ridic privirea din pământ. Mi-am atins obrajii cu mâinile. Erau fieribnţi şi bănuiesc că şi foarte roşii. De ce? În mersul meu legănat îl antingeam din cand în când. Atunci mă feream. Îmi retrăgeam mâna rapid şi o băgam în buzunar. Şi zâmbeam în sinea mea, fiindcă îmi plăcea să mă atingă, chiar şi aşa din greşeală. Şi îmi placea şi zâmbetul său puţin ironic atunci când mă vedea cum îmi retrag mâinile. Mă simţeam un copil mic, căruia îi e frică să nu fie descoperit că a furat o bomboană. Era ca un joc, care tocmai l-am descoperit şi mă bucuram de el din tot sufletul.
- Hei A.!
Vocea prietenei mele m-a făcut să tresar. Chiar nu mi-am dat seama când am ajuns la şcoală. Matt mi-a făcut cu mâna şi s-a dus spre gaşca lui, iar eu spre fete. Le auzeam vocile în fundal şi dădeam din cap la fiecare întrebare a lor. În schimb eram foarte atentă la el. Fără să îmi dau seama a prins din nou acea strălucire în ochii mei, dar de această dată mi-am controlat emoţiile şi nu am căzut.
-Adelle, mai eÅŸti cu noi?
- Aha...
Dar afirmaţia mea nu a convins pe nimeni. În orice caz, ele au continuat să vorbească şi m-au lăsat să visez liniştită.
Visez? Înseamnă că îmi doresc. Mă gândesc? Da, pentru că îmi pasă. Pot să îi mint pe cei din jur, dar nu pot să mă mint pe mine. Simplul gând că am acceptat situaţia a trezit în mine un licăr ciudat. Era o senzaţie nouă, imposibil de descris. Toate emoţiile se strângeau într-un curcubeu şi inima era în loc de soare pe cerul sufletului meu. O gândire infantilă, concluzii stupide şi fapte caraghioase; la asta sunt împinsă de propria mea pasiune. Pasiune pentru ce? Pentru un singur om, un nimeni în faţa tuturor, dar un zeu în viaţa mea.
KyuMin.

#9
Imi place foarte mult acest capitol si incet, incet nu mai am ce sa iti spun pentru ca te perfectionezi si eu nu mai pot sa iti atrag atentia asupra anumitor lucruri pentru ca nu le mai ai.;))
Imi place de Adelle, este genul meu de fata;)).
singurul lucru pe care il am de comentat la acest capitol este marimea. Este un pic c-am mic pentru gusturile mele, dar este ok. cred ca daca ai fi incercat sa il faci mai lung ai fi stricat farmecul capitolului. Altceva ce sa iti mai zic? Ai trecut de acea faza in care sa iti spun ca ai descriere, dialog, naratiune pentru ca stii foarte bine ca le ai. Momentan despre poveste nu pot sa iti spun nimic, decat ca imi place. Astept capitolele unde o sa fie mai multa actiune.;))
Bafta! Astept next-ul.

#10
San`q de pareri Sulfurici si Angel >:D< Ma bucur ca v-a placut capitolul si sper sa ma treceti p'aici.
Acum, am revenit si eu dupa un soi de absenta, cu noul capitol, ultimul din prima intrebare.

4



Chiar? Chiar se întâmplă? Cred că da, fiindcă iar simt acel nod nenorocit în stomac care parcă mă roade pe dinăuntru'. Nu am mai stat niciodată aşa, fără rost, în pat să visez la un băiat. Încă mă gândesc că ceea ce fac e aiurea, total lipsit de sens dar nu mă pot opri. Şi chiar nu am habar de ce, dar am impresia că toate visele acestea care îmi colindă mintea şi sufletul vor deveni realitate. Spunându-mi asta în gând, inima mea începe să bată mai tare şi sentimentul acela îşi făcea loc în tot corpul meu. Emoţia asta e ciudată, uşor dulce şi totuşi amară. Îmi provoacă suferinţă şi tot o dată îmi place. Ce pot să mai spun, într-un cuvânt e perfectă, le uneşte pe toate. Nu mai ştiu, sunt fericită sau pur şi simplu iubesc? Vreau să plang dar vreau să şi râd, sunt nervoasă dar e acolo şi ceva care îmi calmează furia. Şi sentimentul acesta trezeşte şi altele, iar eu trebuie să spun că acum sunt tristă pentru că el nici măcar nu ştie şi nici nu cred că i-ar păsa, sunt geloasă pentru că îi aparţine ei, sunt nesuferită pentru că îmi amintesc faţa tipei şi îmi vine să înjur şi sunt nervoasă pentru că ea nu îl merită şi nu dau doi bani pe fufă. Dar mai presus de toate sunt veselă şi pentru asta nu găsesc nici un motiv.
Deschid ochii şi întunericul îmi dă două palme. Ăsta e ceea ce se numeşte şoc. Când am închis ochii era soare şi totului tot, dar acum e noapte în toată puterea cuvântului. Dar totuşi, rămân în pat să mă uit pe pereţi. Întunericul acela m-a readus pe Pământ. Sunt din nou conştientă de faptul că el are o prietenă la care se pare că ţine. Niciodată nu s-a gândit la mine ca la ceva mai mult decât o amică şi pot să pariez cu viaţa pe asta. Inclusiv sufletul meu se înegreşte şi toate gândurile prind o nuanţă ştearsă, fără strălucire, ca şi cum am trecut în altă lume. La o adică e o altă lume, e realitatea şi aici lucrurile nu se întâmplă cum doreşte căpşorul meu bolnav. Acel nod din stomac este şi el prezent, mai dureros, mai profund. Ceva mă răneşte în inerior şi văd chipul său în minte. E perfect! Ah, dar starea asta mizerabilă nu mă părăseşte. Este exact ca o indigestie şi mi se pare că şi respir mai greu. Las nişte suspine să îmi alunece printre buze. Nu! Nu vreau să plâng din nou, nu are rost şi e prostesc pe deasupra. Nu vreau să mă transform într-o victimă a dragostei, nu o să las sentimentele să mă doboare.
Tac. Pentru prima dată creierul meu este complet gol şi sufletul pustiu. Nici un cuvânt pierdut şi nici o emoţie rătăcită nu se ivesc. Mă simt ca un robot şi parcă ar fi o pauză aceste momente de moarte psihică. Dar deja s-au dus. Toate au revenit ca o lovitură şi m-a lăsat fără suflare pentru o clipă. Gata, acum totul e gata. Mi-am revenit în simţiri şi în gânduri iar pauza s-a terminat. Pot să închid din nou ochii şi să visez.
- Hei, Adelle!
Intrarea lui Alex în camera m-a luat pe neaşteptate. Înainte să aprindă becul trag rapid o pernă şi mă bag cu nasul în ea. Faţa îmi e plânsă şi nu vreau ca şi alţii să vadă asta. Tac şi sper să plece, să mă lase în lumea mea. Nici măcar nu mai respir în speranţa că va pleca.
- Te simţi bine? spune acesta în timp ce mă zgâlţâie uşor. Nu ai mai ieşit din camera de patru ore.
Ok, chestia cu patru ore reuşeşte să mă facă să vorbesc. Deschid gura să zic ceva, dar mă opresc cu o secundă înainte si scot doar un sunet ciudat şi spart. El se urcă peste mine în pat şi încearcă din răsputeri să îmi vadă chipul. Îmi adâncesc şi mai mult faţa în perină, hotărâtă să o rup dacă e necesar. Îi simt mâinile cum mă prind de umeri şi peste câteva secunde deja mă întoarce pe spate. Ah, ăsta e unul din momentele în care nu îmi convine că e puternic.
- De ce plângi? întreabă el foarte direct.
La început doar stau şi mă uit la el fără să respir măcar, dar tone de imagini îmi apar în minte. Îi sar în braţe şi încep să plâng. În astfel de momente îmi vărs amarul, dar de obicei o fac la un meci de basket, nu stând şi bocind în braţe la frati'miu. El mă strânge şi mai tare şi mă simt protejată.
- Adelle, vrei să îmi spui ceva?
- D...Da, răspund eu printre suspine.
Mă desprin din braţele sale dar refuz cu stoicism să ridic capul. Mai suspin puţin, timp în care încerc să pun un zid în faţa gândurilor.
- Matt...
Vocea mea sună ca dracu' iar suspinele nu se opresc. Plâng pe înfundate şi nu pot să controlez asta sub nici o formă. Îl văd pe Alex cum îşi apleacă capul. În tot locul se aşterne o linişte apăsătoare, iar atmosfera e aşa grea încât reuşeşte să mă sufoce.
- Ha! Adelle, eşti cea mai dorită fată din liceu. Toţi băieţii mă freacă la icre zi de zi să le aranjez o întâlnire cu tine. De ce tocmai el? De ce acum?
- Nu am nici un control asupra situaţiei! Nu mă critica. Dacă nu poţi să spui altceva mai bine lasa-mă!
Asta este a doua oară în viaţa mea când strig la A. Prima a fost cu patru ani în urmă şi prefer să nu mi-o amintesc.
- Îmi pare rău...Eu, nu vreau ca tu să suferi.
La aceste cuvinte afişez automat un zâmbet fals, dar mulţumitor. Nu are rost să îl fac să se simtă prost. Mă ridic şi îl sărut pe frunte, iar el iasă în sfârşit din cameră. Mă trântesc înapoi în pat şi încep să plâng cu disperare. Oare dragostea există? Da, există! O simt chiar acum. Dragostea e incorectă şi te face să suferi. Îţi frânge inima şi îţi joacă în picioare sufletul până îşi dă şi ultima suflare. Dar este şi frumoasă. Iubirea te face să visezi, să vezi lumea altfel şi trezeşte sentimente noi. E bună şi rea, nocivă şi sănătoasă. Într-un cuvânt e perfectă şi cel mai important, există.
KyuMin.




Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)