AnimeZupCăutare

Astrul Trandafirului Albastru

deci vin cu un nou fic.... ce pot sa va spun despre el? Pai, va pot spune multe dar prefer sa aflati voi singuri ce si cum si despre ce este vorba. Oricum ce va pot spune este ca prologul este din poveste si se intampla candva in viitor. Asa ca pana veti ajunge sa aflati despre ce este vorba in prolog va trece ceva timp;))
Narez la pers I din mai multe puncte de vedere. Este primul meu fic in care narez la pers I asa ca va rog fiti duri. Orice greseala cat de mica spuneti.
Asa, acum ca am lamurit aceasta chestiune:P sa trecem la treaba.
Sper ca o sa va placa!

Astrul trandafirului albastru


Prolog

Cand mi-am dat seama ce se intampla, cand durerea m-a lovit, scotandu-ma cu brutalitate din acea stare de extaz, era deja prea tarziu. Nu m-ai aveam deloc vlaga in trup pentru a ma lupta cu el. Pentru a lupta sa imi pastrez viata. Aceasta mizerabila, penibila, asa numita viata pe care o traiam. Simteam cum sangele, odata cu forta mea vitala, imi este furat de acel barbat care parca nu se mai satura. Vroia sa imi fure si ultima picatura din lichidul vietii. Sa ma lase goala pe acea strada intunecata de parca as fi un nimic. Dar oare nu asta fusese toata viata mea? Ce las in urma mea? Nimic. Sunt o alta pata, o alta floare ordinara ce face umbra degeaba Pamantului. Printre aceste ganduri si-a facut aparitia certitudinea faptului ca o sa mor. Si-a facut loc printre celelalte ganduri, timid de parca i-ar fi fost frica sa nu intrerupa ceva. Niciodata nu am stiut care imi sunt prioritatile, de ce sa incep acum? Abisul avea sa ma imbratiseze, inghetandu-mi corpul si innebunidu-mi mintea si abia dupa aceste lucruri avea sa ma binecuvanteze cu linistea mortii. Am impresia ca simt buzele ingerului intunecat al nemuriri cum mi le atinge pe ale mele si cum cu un ultim sarut ma binecuvanteaza cu dulceata eternitati. Din pacate acest sarut nu imi este oferit de el cide ucigasul meu, iar in loc de dulceata eternitatii simt gustul metalic al sangelui meu.

Un ras nebun reusi sa treaca de barierele, atat fizice cat si psihice, ale sanatatii mele si corpului meu si se facu auzit pe acea strada pustie. Monstrul il auzi si intrigat se opri, apoi se departa de mine pentru a ma vedea mai bine, lasandu-ma sa cad in propriul meu sange pe trotuarul rece si gol. Este atat de cald si de lipicios acel lichid nu as vrea sa ma mai ridic de acolo. Ii caut ochi dar nu pot sa ii gasesc in pata aceea neagra, care ii este fata. Stiam ca nu o sa supravietuiesc, stia si el acest lucru. Poate de aceea se apropie de mine si imi sopti in ureche. Rasuflarea lui rece trimise un tremur usor pe spatele meu si imi facu pielea de gaina.

-Oare ce se intampla in capul acela al tau, frumoaso?

Vorbele lui provocara un alt ras nebunesc sa iasa la suprafata. Nu stiu de unde venea, nu stiu unde se ducea, dar acest sunet parea atat de perfect in aceasta scena incat lipsa lui ar fi fost inacceptabila. Il vedeam cum isi intoarce spatele, continuandu-si drumul, ca un om obisnuit, de parca nimic nu s-a intampla si in clipa urmatoare a si disparut. De altfel, ce inseamna viata mea pentru ceilalti? Nimic. Nimeni nu stie de existenta mea. Sunt o umbra ce trece neobservata prin viata. Mi s-a spus ca acesta este destinul meu. Ca de la acel incident care s-a intamplat acum multe sute de ani primele nascute din familia mea sunt blestemate sa fie doar niste fantome pentru lumea din jur. Apoi m-a izbit, de data aceasta nu m-ai este ceva timid, imi acapareaza sirul gandurilor. Mi-am dat seama cu o detasare uimitoare ca nu este om. Orice ar fi fost sub infatisarea aceea omeneasca era foarte puternica, de o prezenta, o existenta de temut. O personalitate periculoasa se ascundea sub aparenta de Don Juan a criminalului meu. Ironia sortii isi arata colti inca o data. Eram inchisa in casa in noptile cu luna din cauza monstrilor, care venerau acel astru si in singura noapte in care acel paznic disparea, eu eram ucisa incet, de catre un alt fel de monstru. As fi ras, pe bune as fi ras, daca as fi gasit acea putere in mine, insa cum nu am gasit-o m-am multumit sa zambesc. Dar toate acestea nu inseamna nimic pentru mine, le spun cu o nepasare care ma sperie si pe mine. Si pana la urma de ce sa imi pese? Nu am pentru ce trai. Viata nu este a mea. Asa ca de ce mi-ar pasa daca as pierde-o?

Moarte, vino mai repede! Vreau eu sa tip dar nimic nu iese.

Intr-un sfarsit trupul meu incepuse sa inghete, inima nemaiavand ce pompa prin venele mele se opreste incet, iar intunericul imi cuprinde vederea. Deja isi facea cunoscuta prezenta, doamna cu coasa. Asa ca, asteptam linistita ca ingerul intunecat al taramului celalalt sa isi faca treaba. Stiam ca nu puteam sa fac nimic pentru a ma salva, de altfel nici nu vroiam. In loc sa lupt pentru ultima scanteie de viata din corpul meu, eu intind bratele spre acel inger pentru a-I da ultimul sarut. Un sarut dulce care aduce liniste, pace, eternitate sufletului meu. Acum il vad. Vad cum incet conturul corpului sau se formeaza. A venit dupa mine. Un zambet este format de buzele mele secate de culoarea lor naturala. Intuneric. S-a terminat.

Te las cu bine, lume cruda!
Well...Hy!
''flaga'' - vlaga

''er eram ucisa incet'' - aici cred ca ai vrut sa spui: eu eram ucisa incet

Numai aceste greseli de tastare am observat si cred ca altele nu au mai fost.
Cred ca este fic este cu vampiri, nu este asa? Asa cred eu si sper sa fie cu vampiri pentru imi plac mult vampirii.:X
Mi-a placut cum ai descris totul, dar se putea si mai bine, naratiunea nu a fost plictisitoare. Dar prologul a fost cam mic, sper ca urmatorul capitol va fi mai mare.
Astept urmatarul capitol si spor la scris.:D
am venit cu continuarea, sper sa va placa. Este putin, stiu si este vag, nu satisface mai deloc curiozitatea dar va promit o sa ma revansez.
Multumesc pentru comenturi.
Capitolul I
Inceputuri

"Cand singuratatea te cuprinde, nebunia pune stapanire pe tine pentru cateva momente si te trezesti intr-un clan, in care nu vroiai sa intri de la inceput"

Imi jurasem ca nu o sa mai intru niciodata intr-un clan, nu dupa cate suferisem inainte din cauza asa ziselor familii in care am intrat. Si totusi ma trezesc printre acesti straini de care, intr-un mod ciudat, ma simt atras. Este familia Smith, un grup de vampiri care detine teritoriul Olympic din Statele Unite ale Americii. Acum, in aceasta clipa cand eu am intrat in clanul lor, de fapt mai bine spus pe teritoriul lor, aceasta familie este compusa din William, capul lor, Scarlett, sotia lui, Patrik, un alt vampir ratacitor ca si mine care a ales sa ramana cu ei, si Chase, un vampir facut de cei doi. Pe pragul de a innebuni din cauza singuratatii care imi inghetase inima, i-am cautat si i-am gasit. Au fost foarte amabili si draguti, probabil din cauza starii in care ma vazusera ca sunt, si m-au invitat in familia lor, sa locuiesc cu ei cat doresc eu. Am acceptat iar acum ma aflam cu ei in sufragerie. Se strang in jurul meu si se uita curiosi la mine, vrand sa imi afle povestea iar eu ca un gentleman desavarsit ma simt obligat sa le fac pe plac.

-Deci, aceasta este povestea mea, spun eu uitandu-ma la cei care stateau in jurul meu, fara a da semne de dezinteres dar nici de curiozitate. Numele meu il veti afla pe parcursul povestii, numele meu adevarat de om, asa ca aveti rabdare si nu ma grabiti, altfel cine stie, poate musc. Asadar, aceasta este povestea mea, un biet boieras, tanar care nu stia ce este aceea viata adevarata sau cat de cruda poate sa devina ea, o data ce banii dispar iar titlul este singurul ce ramane ca un martor mut, ce iti aduce aminte in fiecare clipa de rangul pe care il ai, de onoarea pe care o pierzi incet si de cine esti. Vedeti voi, acolo in lumea ipocrita si superficiala, in care odata traiam, nu conta atat de mult cine esti tu, conta foarte mult cine au fost stramosii tai si cati bani aveai. Cat de importanti au fost stramosi tai atunci cand traiau, atat de important aveai sa fi si tu. Ca sa intelegeti, eu raman fara bani si atunci cand le cer ajutorul prietenilor mei ei imi intorc spatele. Aveam nevoie de bani pentru a trai cum eram invatat si de aici incepe povestea mea. Si acum, cand in mintea mea imi apar acele amintiri incetisate de trecerea timpului si de transformarea mea, imi amintesc cat de superficial si credul eram. Nu imi vine sa cred ca eu am putut sa fiu vreodata asa dar la fel ca toate fantomele ce acum ma bantuie noaptea, la fel ma bantuie si baiatul acela care obisnuiam sa fiu. Nici unul dintre scheletele din debaraua mea nu ma lasa sa uit trecutul, desi eu asta incerc sa fac de secole. Sa il uit. Sa ii uit pe cei care au avut ghinionul sau poate norocul, ca intr-un final nu pot spune ca am facut numai rau pe aceasta lumea, de a se intersecta cu mine. Sa uit durerea ce am provocat-o. Sa revin la povestea mea, ajung si la victimele mele patetice, care si-au vandut sufletul pentru o clipa de placere. Sa incep povestea.

Ochii celor patru nu isi schimbara privirea rece si goala pe care mi-o ofereau. Stiam ca ma asculta si ca fiecare isi pastreaza intrebarile pentru atunci cand aveam sa termin povestea. Noi, vampiri nu uitam nimic si de aceea nu trebuia sa punem intrebari in clipa cand ceva era neclar, puteam astepta pana cand persoana care vorbea termina. Cateodata consider ca este un miracol, o minune ca sunt vampir altadata consider aceasta existenta a mea un blestem. Se ridica si ma inconjoara, insa eu nu ma las intimidat de ei, nu am de ce sa fiu intimidat, speriat. Simt din modul in care stau prudenti in jurul meu ca nu este un clan, o familie veche dar in acelasi timp simt o legatura intre ei mult mai puternica decat in celelalte familii in care am fost.
HeLLo..Capitol nou :X
Sa vedem
Imi jurasem ca nu o sa mai intru niciodata intr-o familie, nu dupa cate suferisem inainte din cauza asa ziselor familii in care am intrat. Si totusi ma trezesc printre acesti straini de care, intr-un mod ciudat, ma simt atras. Este familia Smith, familia de vampiri care detine teritoriul Olympic din Statele Unite ale Americii. Acum, in aceasta clipa cand eu am intrat in familia lor, de fapt mai bine spus pe teritoriul lor, aceasta familie este
Ai cam repetat de prea multe ori cuvantul "familie" puteai sa inlocuiest cu altceva...clan sau asa ceva :-)
Descriere ai si este frumoasa si interesanta
Dialogul...mai exact povestea aclui vampir este interesanta
Actiunea nu este grabita iar evenimentele sunt povestite calm si frumos
Naratiunea este buna
Greseli de tastare nu am vazut iar exprimarea este complexa si deasemenea lipsita de greseli
Abia astept next`ul...spor la scris
Bye and kissu :*
thx pt commenturi. sper ca nu ati asteptat prea mult.
Capitolul II
Trecut

Anul 1491, Anglia- Londra

1491, anul in regele Henry al VII urca pe tronul Angliei cu voia Papei si a Domunul dar si in care viata mea s-a schimbat. Anul in care eu m-am trezit la realitate.

Este o zi urata. Soarele a refuzat sa ne binecuvanteze cu lumina si caldura lui, lasand norii grei de ploaie si ceata rece sa puna stapanire peste Londra, orasul meu mult iubit.

Numele meu este Sir Edward Wolf, duce de Wellington sau cel putin aveam sa fiu duce de Wellington in cateva ore. Este o zi trista pentru toti ceilalti, in afara mea. Azi tatal meu va fi condus pe ultimul drum. Stiu ca trebuia sa fiu trist ca cel care mi-a dat viata s-a sinucis dar eu sunt bucuros. Sunt atat de fericit incat m-as duce sa ma distrez dupa, insa lumea ar ramane socata daca as face asa ceva. Trebuie, totusi, sa pastrez aparenta ca si eu sunt la fel de distrus de disparitia lui ca si ceilalti. Acum, ca tatal meu a decis sa plece din lumea aceasta, toata averea imi revenea mie, ma rog, ce o mai fi ramas din ea dupa ce el a aruncat-o pe geam, pariind la cursele cu cai. Oricum pentru mine nu conta lipsa banilor, am douazeci de ani, sunt in floarea varstei si am o groaza de prieteni care ma vor ajuta sa imi recapat inapoi banii, printr-o metoda sau alta.

Eram aproape gata. Ma trezisem de la ora sase dimineata, mi-am facut baie dupa care m-am intors in dormitorul meu pentru a lua, de pe patul din lemn de mahon, hainele pregatite de servitori. Inainte sa ma imbrac, mai arunc o privire peste ceea ce ma inconjura. In aceasta camera am stat eu de cand aveam trei ani, de cand mama mea a fost aruncata de cal si a murit. Amintirea ei mi-a revenit in minte cand am vazut tabloul ce se afla agatat pe peretele din fata mea.A murit cand eram prea mic sa stiu exact ce s-a intamplat dar cand am m-ai crescut vina pentru moartea ei a suportat-o tatal meu. Ii auzisem pe servitori vorbind despre ducesa de Wellington si spunand ca daca el nu ar fi insistat sa incalece calul cel nou, mama mea nu ar fi murit. Acum tot ce imi ramasese ca amintire era un tablou cu ea intr-o crinolina verde la varsta de paisprezece ani. Camera era decorata de mama mea dar niciodata nu imi placuse. Pereti din piatra erau acoperiti cu diverse tablouri intruchipand curajul stramosilor mei, singurul diferit era portretul ei. Din fericire doi pereti scapasera de acele picturi ingrozitoare. Unul era cel pe care se afla un semineu imens iar celalalt era constituit din ferestre. Privelistea era constituita din padurea care inconjura castelul si in devartare se putea vedea vag un castel apartinand vicontelui de Bradfort. Ca majoritatea camerelor din castel, in dormitor se afla un candelabru care niciodata nu reusea sa alunge umbrele. De multe ori, atunci cand eram mic, aveam impresia ca in acele umbre se ascund monstri, nevazuti, nestiuti de adulti. Pe masura ce am crescut, am inceput sa disting ce se ascunde in umbrele ce ma inconjurau. In incapere se afla patul meu, masuta de toaleta si doua dulapuri ce contineau diferite haine. Pe podea sta o blana de urs pentru a nu lasa marmura sa imi inghete picioarele, atunci cand ma trezeam. Aceasta era camera in care traisem, cunoscusem dragostea, imi pierdusem virginitatea. O paraseam pentru a ma muta in dormitorul stapanului, acolo avea sa fie locul meu de azi inainte. Nu conta ce continea camera ci ce reprezenta ea. Un zambet imi apare pe fata la acest gand. Nerabdator imi i-au hainele de pe pat si ma imbrac cu ele. O pereche de pantaloni negri din matase, simpli, o camasa alba din bumbac cu dantela de Venetia la maneci si guler si o haina neagra, captusita cu blana de vulpe. Era totusi inceputul lui septembrie si nu se stia cand putea sa inceapa ploaia. Cum termin de imbracat, ma duc la sifonier pentru a ma uita la oglinda cat usa de mare. Cu un ochi critic ma analizez de sus pana jos. Vreau sa fiu impecabil, vreau ca totul sa stea la locul lui, asa cum il aranjasem. Nu imi placea sa arat neglijent.

Multumit de imaginea afisata, ies din incapere si incerc sa arat deprimat si trist, chiar suferind din cauza mortii nemernicului aluia. Adevarul era ca de abia asteptam sa il vad pe nenorocit la trei metri sub pamant. Nu aveam sa uit vreodata prin ceea ce trecusem. Niciodata nu fusesem destul de destept, agil, rapid pentru el." Sper sa fie adevarat ca vei arde in Iad pentru ca te-ai sinucis.", imi spun in gand.

Am intrat in sala de bal, acolo unde s-a tinut priveghiul. Tin sa precizez ca sunt printre putinele persoane care sunt catolice. Mama mea a fost catolica si a tinut ca si eu sa fiu catolic. Ducele nu a avut nimic de obiectat, era mult prea bucuros atunci ca avea un fiu ca sa ii mai pese de ceva. Cum am pasit in incapere, am fost asaltat de prieteni si rude care isi aratau condoleantele pentru moartea tatalui meu. Cred ca dupa a douazecia urare incepusem sa ma plictisesc de acea scena care nu se mai termina.

-Mult mai tarziu aveam sa imi dau seama de ipocrizia celor din jurul meu dar si a mea. Dorisem moartea tatalui meu doar pentru a fi numit duce de Wellington, pentru un amarat de nume scris pe o hartie, spun eu indepartandu-ma putin de la poveste. Sa revin.

Intr-un sfarsit, am plecat spre biserica si dupa doua ore in care preotul a tinut slujba, bolborosind in latina rugaciunile pentru trecerea sufletului in Rai, am ajuns in cimitirul unde batranul avea sa fie ingropat. Acolo avea sa isi faca somnul de veci. "Sper ca se va invarti in groapa."

Nu mai puteam sa mentin acea masca de suferinta din cauza bucuriei care ma invada. Cu fiecare pas, simteam cum ma apropii si mai mult de titlul stramosilor mei, titlul si puterea aveau sa fie in sfarsit ale mele. Bani aveau sa urmeze dupa.

Prima lopata de pamant aruncata in groapa ma trezi din planurile mele marete. In acel moment mi-am lasat capul in jos si am zambit, satisfacut. Spre multumirea mea, nimeni nu vazuse acel zambet, erau prea deprimati pentru a se uita la mine.

La ora cinci totul se sfarsise, iar eu ma aflam in sala de bal, in care nu mai exista nici un semn care sa dovedeasca faptul ca tatal meu a stat aici intr-un cosciug. Am urcat toate acele o suta de scari pana la etajul unu si ajungand sus, am facut de data aceasta la stanga spre fostul apartament al tatalui meu. Gata, nu mai stateam in aripa dreapta la un loc cu incaperile pentru oaspeti, acum stateam in aripa stanga, aripa stapanului.
Camera mea noua nu era diferita de cea veche din punct de vedere al arhitecturii si al modului in care era aranjata. Singurul lucru care era diferit era lipsa tablourilor care infatisau acele lupte. Pentru mine nu conteaza cum arata camera ci conteaza ce semnifica ea, semnifica putere. Aici locuieste numai seful casei, nimeni altcineva nu are voie sa intre fara voia lui.

M-am dezbracat si m-am bagat in patul imens cu o carte in mana. Era prea devreme sa ma culc, era de abia sase. Vroiam sa ma bucur singur de noua mea pozitie. De obicei ma astepta in pat cate o fata frumoasa ce cauta senzatii tari dar azi nu am vrut sa impart cu nimeni bucuria de a fi stapan peste mosie.

De abia asteptam sa imi incep noua viata. Sa imi traiesc viata asa cum vreau fara sa ma mai sacaie nimeni la cap.

-Prima mea zi din noua mea viata nu a fost plina de evenimente, urmatoarele zile aveau sa fie foarte dezamagitoare. Aveau sa ma trezeasca la realitate. Insa este importanta pentru ca daca ducele de Wellington nu ar fi murit atunci viata mea ar fi avut alt curs, le spun eu auditoriumului meu.

Ma simteam ciudat sa povestesc fara sa fiu intrerupt, stiam ca intrebarile aveau sa fie puse la sfarsit dar eu inca simteam nevoia de a da explicatii.
am venit cu o noua continuare!
Sper sa va placa.


Capitolul III
Adevarul crud al vietii

Au trecut doua luni de zile de cand tatal meu a murit. Doua luni ingrozitoare in care am aflat adevarul crud despre asa numiti mei prieteni. Trecusem prin toate starile posibile, de la bucurie la depresie si intr-un final ramasesem la furie. Sunt furios pe mine pentru ca am fost atat de credul incat sa ma bazez pe ajutorul prietenilor mei. Impostorii! Prefacutii, ipocriti! M-au mintit! Imi inchipui cum imi pun mainile in jurul gaturilor lor si strang. Strang atat de tare incat le vad ochii cu incet, incearca sa iasa afara. Dau cu pumnul in masuta ce se afla la capul patului meu. Din fericire rezista la impactul cu mana mea. Acum imi dau seama ca intotdeauna am fost singur. Ei au stat langa mine pentru ca credeau ca am bani, ca sunt influent. In momentul in care au aflat ca nu ii mai am, mi-au intors spatele. Nenorociti! Au uitat de cate ori i-am ajutat. Toate faptele mele au fost sterse cu buretele. Lasa ca vro vedea ei. Am intors foaia. O sa vina si randul meu cand ii voi vedea din nou la picioarele mele. Roata se invarte.
Ma invart ca un leu in cusca incercand sa gasesc o solutie pentru a reintra in lumea aceea, a balurilor si petrecerilor, cu care ma obisnuisem, insa nu gasesc nimic. Frustrarea, neputinta si mania ma cuprind si nu ma lasa sa uit prostia inocentei mele. Imi dau seama de e s-a sinucis tatal meu, de ce ajunsese unde a ajuns. Din cauza celor care au avut tupeul de a zice ca ii sunt prieteni si familie. Ce au facut ei pentru el sau pentru mine? Nimic. Inteleg, acum, de ce cel care mi-a dat viata se imbata in fiecare seara. Imi era mila de el… sau mai bine zis imi era mila de mine. Imi dau seama ca ma indentific cu el. Sunt in aceasi situatie. Regretul ma cuprinde amintindu-mi de felul in care m-am purtat cu tatal meu si la inmormantarea lui. Imi pare rau dar parerile de rau nu mai pot schimba nimic, nu il pot aduce inapoi.
Cu aceste ganduri care ma macina, ma duc in sala de primire a oaspetilor, indreptandu-ma spre cabinetul cu bauturi alcoolice. Pun mana pe usita din sticla dar sovaiesc in a o deschide. Imi vad chipul in sticla pura a vitrinei. Parul lung, negru mi l-am strans intr-o coada la spate dar cateva suvite tot au reusit sa scape si acum imi mangaie pielea chipului meu. Fata mea ovala este putin trasa, insa imi sta bine putin mai slab. Barba inca nu mi-a crescut deci arat cat de cat decent. Stiu ca m-am neglijat in ultimele zile si acest lucru incepe incet sa se observe. O pereche de ochi negri ma privesc. Sunt necrutatori si aproape ca ma inspaimanta, doar ca sunt ai mei si nu am de ce sa imi fie frica. Trasaturile mele aspre sunt atragatoare atunci cand am grija de mine si infricosatoare atunci cand nu am. Stiu ca alcoolul imi va da un aer si mai groaznic. Oare chiar vreau sa urmez drumul tatalui meu? Ma intreb eu nesigur. Dar atunci cand realitatea devina prea grea de suportat ce faci? O infrunti, imi spune o voce din-nauntru. O lupta se da in mine. O parte vrea sa se scufunde incet in lichioara miraculoasa a uitarii in timp ce cealalta vrea cu incapatanare sa infrunte cruda realitate. Ce am facut in ultimele doua luni? Ma intreb. Nu am infruntat viata? Unde ma adus acest lucru? Nicaieri! La naiba cu toate astea! Zic eu si deschid vitrina, punand mana pe sticla de tarie.
Aud cum usile masive din stejar ale incaperii se deschid. Ma intorc sa vad cine are tupeul sa ma deranjeze. Un majordom isi face aparitia, ma saluta aplecandu-se. Daca ar intinde mana si-ar atinge degetele. O plecaciune perfecta. Ii arat spatele, dindui de inteles ca nu ma intereseaza prea tare ce are de spus.
-Domnule? Intreaba el.
Voce ii tremura usor si din intrebarea lui imi dau seama ca nu stie in ce stare ma aflu, de aceea tonul ii este neutru iar atitudinea precauta.
-Da, Frank?
-Este o domnisoara aici, care a venit sa va vada. O las sa intre sau ii spun ca nu sunteti disponibil?
O domnisoara? Cine ma viziteaza la aceasta ora tarzie?
-A spus cum se numeste? Il intreb eu, ignorand celelalte intrebari, din ce in ce mai curios. Inchid vitrina si imi iau mana de pe ea, intorcandu-ma cu fata spre el.
-Nu, domnule. Nu a vrut sa se prezinte.
-Este cineva cunoscut?
-Nu, domnule. Nu pare a fi de prin partile acestea.
Devine din ce in ce mai interesant. Nu pot rata o intalnire cu o frumoasa domnisoara. Cel putin sper sa fie frumoasa.
-Invit-o inauntru. Oare ce vrea?
Nu ma astept ca majordomul sa imi raspunda, deoarece stiu deja ca a disparut din incapere. Asa fac toti servitori buni, se misca fara nici un sunet, apar din senin si dispar la fel.
Ma duc spre canapeaua masiva, ce trona in camera, si ma asez pe ea in timp ce astept ca domnisoara respectiva sa isi faca aparitia. Nu cred ca a trecut prea multa vreme. Deodata simt doua maini mici si reci, care se aseaza pe spatele meu. Speriat ma ridic si ma intorc ramanand uimit cand o vad. Intrase fara sa faca nici cel mai mic zgomot, la fel ca o fantoma. Are parul foarte lung, rosiu ca focul. O parte din el il are impletit si facut coc in crestetul capului iar cealalta este lasata libera sa ii protejeze umerii goi. O pereche de ochi verzi, sticlosi de pisica, ma privesc din inchisoarea lor formata din genele lungi, roscate. Simt cum ma pierd cu totul in fata acelei priviri patrunzatoare. Mai spuneam ca eu am o privire de omoara pe loc. Eu nu sunt nimic pe langa minunatia ce se uita la mine in acest moment. Ma simt fermecat de acele doua peruzele. Cu greu reusesc sa imi dezlipesc ochii de ai ei. Gura mica cu doua buze rozali formeaza un zambet care vrea sa fie cald dar pare mai repede inghetat pe fata ei perfecta. Pielea fara de cusur este de un alb impecabil care ar face de rusine si cel mai pur trandafir. Vreau sa ating fata aceea dar imi este teama ca s-ar putea sa o sparg. Este mica de inaltime, imi ajunge pana la piept dar asta nu o face mai putin impunatoare. Este imbracata intr-o crinolina de un verde inchis, cu smaralde micute cusute cu maiestrie in dantela fina ce acopera rochia. Un decolteu generos incanta privirile iar linia apetisanta formata de sanii ei este pusa in evidenta de pandantivul cu rubin pe care il poarta. Umerii sunt goi, insa mainile sunt ascunse in manecile evazate ale tinutei. Rochia o adevarata opera de arta iar ea o regina absoluta. Parea mica si firava printre acele materiale grele dar ochii ei sustineau altceva, exprimau puterea psihica a unui pradator de temut. Nu stiu de ce aveam impresia aceasta. Domnisoara din fata mea nu putea sa fie, in nici un caz, un pradator.

-Atunci nu stiam cat de mult ma inselam. Ca vanator stiam cum arata prada si pradatorul, insa in acea clipa imi ziceam ca sunt nebun daca cred ca faptura incantatoare din fata mea era asa ceva, le zic eu auditoriumului meu. Simteam nevoia sa le explic fiecare detaliu al vietii mele. Ei continuau sa stea in jurul meu ca niste gardieni de piatra ascultandu-ma. Nevrand sa ii fac sa astepte continui povestea.

Eu o cantaresc de sus pana jos si invers si nu imi dau seama ca ea nu a facut nici o miscare in tot acest timp. Statea in fata mea ca o statuie si zambea. Du pa vreo cinci minute am constientizat acest lucru si ca sa sparg acea pictura, am inceput sa vorbesc. Linistea incepuse sa apese pe pieptul meu, facandu-ma sa simt ca nu mai am aer. Trebuia sa fac ceva sa o distrug.
-Buna seara, domnisoara?
-Ducesa du Solei. Angelique du Solei.
Ce voce are. Nici ciripitul pasarilor nu poate sa o intreaca.
-Ducesa du Solei. Ce nume frumos aveti, ducesa. Un nume frantuzesc, veniti din Franta?
Idiotul de mine! Auzi ce intrebare. Normal ca de acolo vine doar nu o veni din Germania! Tampit! Ma mustrez eu in gand. Imi dau seama de penibilitatea intrebarii mele dar nu mai vroiam sa se lase acea liniste mortuara care incepuse sa ma innebuneasca.
-Da, monsieur.
-Ciudat, nu aveti accentul specific limbii dumneavoastra, observ eu putin intrigat. Bine, putin mai mult.
-Stau de mult timp in Londra, monsieur.
-Ce va aduce in umila mea locuinta?
Nu a raspuns imediat. Inainte sa vorbeasca, ducesa se indreapta spre semineul din fata canapelei, ce este incadrat de diverse trofee de vanatoare si capete de animale impaiate. Pune mana pe partea de sus a semineului, mangaind lemnul cu varful degetelor. Ii urmaresc fiecare miscare, fermecat de ea.
-Vreau sa va arat o alta perspectiva a vietii, aceasta daca doriti, normal…
Pentru un moment mi s-a parut ca mana ei mica si in acelasi timp foarte delicata se contorsioneaza, dezvaluind, pentru cateva secunde, niste degete lungi, subtiri cu uncghii ingrozitor de mari ce pareau a fi ascutite. Nu se poate. Inlatur aceasta impresie. Imi zic ca mi se pare, dau vina pe alcoolul din sangele meu. Prezenta ei m-a fermecat, m-a ametit, ma face sa fiu confuz si sa uit ca nu am baut nici macar o picatura din whisky-ul ce sta la loc de cinste in vitrina.
-Care este ace perspectiva ducesa?
O intreb eu incercand in continuare sa neg ceea ce ochi au vazut.
-Nu pot sa ti-o spun, trebuie sa o traiesti, zise ea cu o voce fara nici un fel de inflexiune.
Daca cu cateva minute in urma vocea ei era asemenea ingerilor, acum devenise goala, lasandu-ma rece. Aproape ca ma zgaria pe creier tonul cu care spusese acele cuvinte.
Totul in jurul ei este un mister. Modul in care vorbeste este in acelasi timp atragator si respingator. Ma face sa o ascult, sa ii sorb cuvintele. Este ca si cum nu vorbeste un om, ci altceva. Nu pot sa nu imi pun intrebarea. Altceva ce? Un demon? Poate un demon sa fie atat de minunat? Nu, cu siguranta nu. Si atunci este un inger. Dar ce fel de inger ramane de vazut. Glasul ei, gesturile pe care le face par a fi mecanice, calculate pana la cel mai mic detaliu. Nu face miscari in plis, ne la locul lor dandu-mi impresia ca nu le face pentru a-si pastra energia. Deja totul incepe sa capete aspecte de vis. In curand o sa ma trezesc si o sa descopar cu dezamagire ca totul nu a fost decat o iluzie. Pana atunci o sa continui sa joc in acest vis ca un actor pe o scena de teatru.
-De ce? De ce ai venit? Ce vrei de la mine?
Fara nici un motiv, pe care sa il recunosc sau sa fie justificat, panica pune stapanire pe mine. O voce din interiorul meu imi spune ca ceva nu este in regula cu ea. Imi tipa in cap sa fug si nu ma lasa sa ma concentrez. Nu imi mai aud gandurile. Imi dau seama ca nu este nici un vis, totul este cat se poate de real. Un tremur usor ma cuprinde deoarece corpul meu ese tras in doua directii: una care vrea sa iasa cat mai repede din incapere, sa nu o mai vada pe domnisoara din fata mea, comanda a glasului irational din capatana mea si cealalta care vrea sa afle mai multe, sa stea, comanda a rationalismului, a realitatii care imi spune ca cealalta fabuleaza. Asa ca fac ce orice om intreg ar face, am stat. Nu vrea sa dau curs nebuniei care sta ascunsa in mine.
-Esti special. Te-am cautat mult. Nici nu stii cat de mult. Intr-un sfarsit te-am gasit, zice ea cu aceasi voce goala si rece.
Nu este cald in camera insa eu incep sa transpir. Transpiratia curge in voie pe chipul meu. Se formeaza pe fruntea mea apoi coboara in jus pe gat, dupa care este absorbita de camasa din bumbac. Cumva stiu ca simte frica din sufletul meu si mai stiu ca ignora starea in care ma aflu. Se comporta de parca ceea ce discutam este cel mai banal lucru din lume. Cineva din afara ar fi avut impresia ca noi purtam o conversatie normala, puerila, superficiala. S-ar fi inselat amarnic. Am invatat ca aparentele insala intotdeauna sau aproape intotdeauna dar ceea ce conteaza este ca in acest moment pluteste deasupra mea un mare pericol, numai ca nu pot sa imi dau seama de unde avea sa vina.
-Eu? Special? Am intrebat-o cu o voce sugrumata.
-Da. O sa fim buni prieteni, o sa vezi. Asta daca vrei sa afli mai multe… Daca vrei atunci ma vei primit si maine in casa ta.
-Da, vreau.
Vreau? Am spus eu asta? Dupa ce am rostit cuvintele imi dau seama ca eu chiar imi doresc sa cunosc misterul care o inconjoara pe ducesa du Solei.
-Foarte bine, in acest caz ne vedem maine seara, mon cher, zice ea venind incet spre mine, facand pasi imposibil de mici de am impresia ca va dura cel putin o ora sa ajunga.
Ma uit cu uimire si nu inteleg de ce materialul rochiei, care era din satin, nu fosneste, asa ca la toate celelalte femei. Nici un zgomot nu face cand paseste. Se apropie de mine si zambind larg isi arata dintii impecabili si incredibil de lungi si ascutiti. II sarut mana ca un adevarat gentleman, nici chiar in cele mai tensionate momente manierele nu se uita, ea imi ofera un mic pupic pe obraz, dupa care ma lasa acolo, incremenit, unde stau de cand a intrat. Este ca si cum nu a venit niciodata. Ma aflu in locul in care stateam cand iesise majordomul, cu fata la usile mari din stejar.
Am visat? Nu cred. Inca ii simt buzele moi pe obrazul pe care mi-a lasat acel sarut.
Confuz, urc sus in camera mea si ma culc, zicandu-mi ca maine lucrurile se vor rezolva de la sine. Maine dimineata totul va capata sens si vraja de vis va disparea din amintirea mea. Am mare dreptate. A doua zi cand m-a trezesc totul este clar iar lucrurile ciudate si atmosfera din incapere disparusera din mintea mea.

- Sau cel putin asa credeam eu in acel moment.
Buna Fallen. Iata ca dom'soara de fata se tine de cuvant. Trecui si eu pe aici cu o umila parere : - s .

In primul si in primul rand, vreau sa iti spun ca inceputul nu a reusit sa ma captiveze insa am continuat sa citesc. Ceea ce vreau sa spun este ca prolog-ul nu a fost pe atat de interesant pe cat ma asteptam sa fie : - ? Insa a fost ok , adica ... Sunt destule detalii pe care vreau sa le cunosc. Si totusi, ai spus si tu ca vom intelege prolog-ul mai tarziu, cum nu imi dadeam seama ce si cum , am zis sa las totul pe mai tarziu ; sa vad cum si cand va prinde amploare. O sa revin atuncia supra subiectului.
Primul capitol a fost ok, ca sa zic asa. Imi place personajul, sau cel putin imi place atitudinea pe care povesteste el ca o avea ca si " fiinta umana ". Era asa un.. Nenorocit, sa se bucure de moartea tatalui sau. Am observat vag ca se va transforma cu timpul exact in ceea ce fusese si batranul lui, asta inseamna ca daca ai vrut sa dai indicii asupra acestui fapt, ai reusit. Si totusi m-a dezamagit cand am citit ca " ii parea rau " . Dar tu ai descris cum trebuie o fiinta umana, facandu-si lucrarea sa prinda o nuanta foarte realista. Ceea ce este foarte important intr-un fiction cu vampiri, parerea mea. Sa dai si impresia puternica a realitatii oamenilor si apoi " fantezia " in care traiesc celelalte creaturi.
Asta ai reusit sa creezi destul de bine si prin aparitia acelei ducese; de ce am eu impresia ca nu e deloc o ducesa? In fine, nu imi pasa prea tare.
Ai descris bine frica personajului tau si te descurci bine, momentan, la naratiunea la persoana I. Si totusi, nu poate fi chiar totul roz, nu -i asa ? :]].

Am observat pe parcursul celor trei capitole , desi nu imi amintesc cu o precizie clara in care [ presupun ca in primul capitol ] ca ai spus ceva de genul : am urcat cele 100 de scari. Stiu ca scria scari si ca erau " muuuuuulte " . Ceea ce nu mi s-a parut OK. Pentru ca devine.. cam ciudat. Gandeste-te, un castel cu o suta de scari pana la primul etaj? Cred ca este o exagerare prea mare. Ma gandesc cat de inalt este un bloc de 10 etaje, si el nu are 100 de scari.
M-am gandit evident ca ai vrut sa spui " trepte " si nu stiu daca a fost greseala de tastare. Asa ca hai sa lamurim lucrurile.
O scara are mai multe trepte. Treptele sunt acele " locuri " pe care pasim, scara este formata din mai multe acestel locuri. Cred ca in DEX se gaseste cuvantul " scara " si sub sensul de " treapta " insa eu cred ca cel mai bine este sa folosesti trepte si scari in sensurile pe care le-am zis eu. Dau o imagine mai clara. Eu cand ai zis 100 de scari am ramas masca, nu m-am putut gandi la trepte. In fine, cred ca ai inteles tu ce am vrut eu sa spun.
Am vazut de asemenea ca ai scris pe undeva " vro " insa am vazut ca ai scris si " vreo " asa ca mi-am zis ca cea precedenta a fost doar o greseala de tastare. In fine, forma corecta este " vreo " D: .

Vreau sa ma mai leg si de faptul ca tu , personajul tau mai exact, povestea acum vampirilor din acel clan. dar povestirea pe care o face mie nu imi pare a relatare. Vreau sa zic, ok isi amintea totul dar e cam ciudat sa isi aminteasca fiecare detaliu. Sau eu asa vad lucrurile, cred ca ai detaliat in asa fel incat sa para ca iti face biografia nu ca ar povestii ocazional. Mi se pare cam ciudat cum poate vorbi atat de usor despre viata lui. Bine, acum poate ca este chiar ideea principala si totusi, trebuie sa fim si putin detasati cand e vorba de trecut, nu ? Hmm, desi asta face lucrurile mai clare. Oricum mie nu mi-a dat ideea relatarii orale pentru anumite persoane / personaje. Dar odata inceput asa trebuie terminat tot la fel, asa ca nu te gandi sa mai schimbi D: . Mi-a placut faptul ca ne readuci aminte din cand in cand ca povesteste. Asta imi mai sterge din indoielile de mai sus si face povestirea mult mai buna.

Vrusesem sa ma leg de faptul ca nu e destul de clar. Dar cum a inceput sa prinda amploare, nu ma mai deranjeaza acest aspect. Ne-ai prins / m-ai prins oleaca in suspans desi acum imi este clar ce va deveni, you know :]] oricum nu stiu inca cum. Este si vina acestui tip al carui nume actual nu il stiu. Presupun ca nu a ramas cu numele lui real, [ uitasem numele lui real , acum ca m-am uitat - Edward ] Asa ,ziceam ca poate este si vina lui. el a zis ca " vrea " cine stie ce semnificatie a avut aceasta replica? ! ?! Pentru " ducesa " . Foarte bine lucrat aici. Nu stiu daca ai planuit-o, dar ti-a iesit bine.
" Sper sa fie adevarat ca vei arde in Iad pentru ca te-ai sinucis."
Asta a fost dur si ti-ai conturat prin replica asta foarte bine personajul. Extraordinar chiar . Este foarte buna. Sa te mai tii de replici de genul acesta, kay? D: Vreau sa zic ca mie imi plac =) si s-a potrivit cu personalitatea lui, sau cel putin cea umana.
"Sper ca se va invarti in groapa."
Si eu :]]. Alta replica foarte buna.

In fine, cred ca am generalizat pe acolo asa... In fine, scrii dragut : - ? Imi place, dar la inceput ti-au lipsit cam multe . Vad ca acum s-au redresat. Astept sa vad ce ne asteapta in urmatorul capitol. Sper sa trecem repede la actiunea prezenta si sa vad care e treaba cu existenta lui actuala , numele lui ah si acel clan.
Este interesanta povestea, vreau sa zic ideea imi place. Mai trebuie totusi lucrata.
Bafta <33333333333
ms teh pentru comentariul tau.
Deasemenea multumesc tuturor celor care citesc.

Capitolul IV
Misterul creste

M-am trezit cu o durere ingrozitoare de cap a doua zi. Nu imi aminteam cand am baut sau cat am baut dar dupa cum imi svacneau tamplele mi-am dat seama ca a fost foarte mult. Nici nu mi-a trecut, o secunda, prin minte sa ma duc jos sa vad cat de goale erau sticlele.
Ma imbrac, apoi ursuz strig la o servitoare care a venit impleticindu-se si i-am zis sa imi aduca sa mananc ceva. A iesit mormaind ceva. Nu imi bat capul sa imi dau seama ce a spus.
Ma duc la geam sa ma uit la padurea plina de viata ce inconjura castelul. Gandurile despre intalnirea pe care o avusesem cu cateva ore inainte imi invadeaza mintea si nu imi dau pace. Ma intriga tanara ducesa. Persoana ei ma face sa ma intreb care este povestea din spatele acelei aparente. De ce plecase din Franta, era casatorita, era singura, care era situatia ei, toate aceste intrebari se perindau prin capul meu si refuzau sa imi dea pace. In alte circumstante nu m-ar fi deranjat dar acum ma scoteau din minti deoarece nu faceau decat sa creasca durerea de cap pe care o aveam.
-Domnule?
Aud vocea intrebatoare a menajerei, dar nici nu ma obosesc sa ma intorc sa o onorez cu atentia mea. Sunt un nemernic, stiu si nu am de gand sa ma schimb. Profit de pozitia pe care o am si imi traiesc viata asa cum doresc chiar daca in acest moment am niste probleme, acestea nu ma impiedica sa fac ce vreau.
-Micul dejun este servit. Puteti cobori jos sa mancati, daca aceasta este dorinta domniei-voastre.
Inclin usor capul in semn ca am inteles. Ea pleaca din camera fara sa faza zgomot iar eu m-ai arunc o privire pe geam, dupa care dau sa ma intorc pentru a iesi din incapere. Insa cu coltul ochiului vad ceva rosiu in padure. Ma intorc si ma apropri si mai mult de geam pentru a incerca sa vad animalul pe care l-am zarit in fuga. Nimic. Padurea pare linistita, dar ce oare se ascunde dupa aceasta aparenta? Nu pot sa nu ma intreb fermecat de posibilitatea unei vanatori. In timp ce ma uit, observ cum un stol de pasari, ce inca nu au plecat spre tarile calde, se inalta spre cer si imi dau seama ca ceva le-a speriat. Un zambet imi apare pe fata la posibilitatea unei vanatori. Cobor repede jos si in drumul meu spre sala de mese ii arunc unei servitoare o porunca. O pun sa il anunte pe padurar ca vreau sa vanez azi. Mananc in graba, fara sa dau nici o atentie mancarii pe care cu atata graba o indes in gura. Gandurile mele sunt la creatura cu blana rosie ca focul din padure. Oare ce oratanie sa fie? O vulpe? Era prea mare pentru a fi vulpe dar nici lup nu putea sa fie din cauza culorii ciudate… La un moment dat, din cauza ca tot indesam mancare si nu aveam timp sa mestec si sa inghit, ma inec, pierzandu-mi pentru cateva secunde respiratia.
-Apa! Tip eu in incaperea goala.
In cateva secunde cineva imi pune in mana un pocal cu apa si eu il beau fara sa spun un mic multumesc celui care mi l-a adus.
Cand linistea se instaureaza din nou in camera, aud ghetele vanatorului rasunand pe podeaua din piatra. Ma calmez auzindu-l. In curand voi fi afara vanand acea bestie.
Bum, bum,bum, stop. S-a oprit. Clanta usii se lasa in jos iar usea se deschide incet. De abia astept sa il vad pe vanator intrand in incapere si zicandu-mi ca totul este pregatit. Nu stiu de ce sunt atat de nerabdator dar il astept cu sufletul la gura. Asa ca atunci cand in camera isi face aparitia tatal unei foste amante aproape ca am cazut de pe scaun. Din fericire am reusit sa ma mentin pe acesta dar uluirea de pe chipul meu nu am putut sa o sterg. CE DRACU CAUTA ASTA AICI?! Imi vine sa tip la oricine, nici nu stiu pe cine vroiam sa intreb, cine trebuia sa imi raspunda. Nu las sa se vada enervarea mea pentru vizita lui, care este cat se poate de neplacuta.
-Cu ce va pot ajuta? Il intreb eu politicos.
Manierele mele nu dispar nici atunci cand dezgustul pentru persoana din fata mea imi zice sa ma port asa cum merita. Dar nu se poate. Aparentele dispar atunci cand esti in intimitate cu familia ta si nici atunci cortinele nu pot sa cada total. Pana in acea clipa trebuie sa port masca indiferentei si sa fiu cat se poate de politicos. Deviza mea intotdeauna a fost: “ Cand mastile se vor sparge atunci inseamna ca ai murit. Asa ca construiesteti masca cu grija sa nu se sparga, altfel pamantul te inghite.”
-Am venit sa te anunt ca te vei casatori cu fica mea, cea pe care ai lasat-o bortoasa, zice el cu un calm absolut.
-Nu am de gand sa imi pun lacate la maini si picioare. Plus ca eu nu am mai fost cu fica ta in intimitate de trei luni. La ce doamna de societate este, ma indoiesc ca am fost singurul care a cunoscut-o in intimitatea dormitorului sau, spun eu ridicandu-ma pentru a fi la acelasi nivel cu vicontele de Bradfort. Sau ma rog, daca stau in picioare eu trebuie sa imi inclin capul pentru a-l privi in ochi deoarece sunt foarte inalt, dar mai bine sa il privesc eu de sus decat el pe mine.
Vicontele este un barbat in jurul anilor treizeci- treizeci si trei care a reusit sa isi atraga atentia regelui Henry al VII-lea, al Angliei si se numara printre preferatii lui. Stiam ca ma putea distruge foarte usor daca vroia dar nu aveam de gand sa ma leg de cineva pentru care nu simt nimic. Nu pot zice ca fica lui nu este frumoasa. Este cea mai frumoasa fata englezoaica din imprejurimi. Si acum imi amintesc cat de greu am atras-o in patul meu, cat de pacatoasa se simtise dupa. Nu am fost corect cand am zis ca au mai trecut multi prin patul ei. Stiu ca ea ma iubeste pe mine pana la nebunie si mai stiu ca nu I s-a mai daruit altui barbat in afara mea. Ar fi preferat sa intre la manastire decat sa se casatoreasca cu altcineva. De altfel, daca stau si ma gandesc mai bine, de ce nu m-as casatori cu ea? O unire intre familia mea si a ei m-ar scapa pe mine de povara lipsei banilor. Tatal ei ma accepta ca ginere, practic totul este aranjat nu mai trebuie decat sa facem nunta si sa se mute la mine. Dar ce fac cu dulcea mea ducesa? De cand a aparut in viata mea eu nu mai vreau sa am de-aface cu nimeni altcineva… amintirea ei ma bantuie in fiecare secunda a zilei. Ochii verzi ma obsedeaza. M-a prins in capcana frantuzoaica si nu stiu cand o sa pot sa scap.
Vicontele ma trezeste din starea de beatitudine in care intrasem la memoria ducesei du Solei.
-Netrebnicule! Tu ai fost cel care a deflorat-o, tu ai fost cel care a lasat-o cu burta la gura, tu o vei face femeie cu onoare. Te vei insura cu ea, altfel voi avea eu grija de tine! Ai inteles? Iti dau sapte zile sa te gandesti. Daca in sapte zile tu nu ai venit sa ii ceri mana, oficial, fetei mele atunci voi avea eu grija de tine.
-Doar atat ai de spus? Il intreb eu ranjind.
Mi-a intors spatele, iesind din incapere.
-Ai grija sa nu te loveasca usa in timp ce iesi afara! Strig eu dupa el.
Dupa cum se aud usile trantindu-se imi dau seama ca m-a auzit.
Mos batran si prost, spun eu in gandul meu. Un mos prost care ma va face bogat. O sa accept aceasta unire, pana la urma eu sunt cel care are o groaza de castigat. Sunt sigur ca pot sa fac ce vreau din Elisabeth. Am ramas din nou singur, timp destul sa ma pierd in propriile mele ganduri. Cand intr-un sfarsit, vanatorul a aparut i-am zis ca mi-a pierit cheful de alergatura si am plecat sus, sa fiu singur fara ochi iscoditori care sa ma priveasca.
Nici nu mi-am dat seama cand a trecut timpul si s-a facut ora sase seara. Orologiul de pe hol m-a trezit amintindu-mi ca trebuie sa apara dulcea mea ducesa. M-am imbracat cat mai frumos pentru ea si am coborit in sala de oaspeti, asteptand nerabdator ca ducesa sa isi faca aparitia. Aceasta nu a intarziat mult si la sase jumate majordomul o conducea in incapere, unde eu stau non-salant pe canapea. Am asteptat sa vina pana la canapea pentru a o saluta.
-Buna seara, scumpul meu duce, zice ea cu o voce mai dulce decat mierea.
-O foarte buna seara se dovedeste a fi, acum ca a venit ducesa mea preferata, zic eu ridicandu-ma si sarutandu-I mana, nelundu-mi ochii de la ea.
-Termina! Altfel o sa ma inrosesc toata.
Un ras cristalin a urmat dupa aceasta afirmatie care m-a fermecat si mai mult. Simteam cum, incet, ma scufund in capcana periculoasa care exista in ochii ei. M-a fermecat din prima clipa in care am vazut-o, insa de abia in aceasta seara am constientizat acest lucru.
-Si ce daca te inrosesti? In ochii mei vei fi si mai frumoasa. Afrodita ar muri de ciuda daca te-ar vedea.
Infierbantat, pun mana pe talia ei subtire, incatusata in corestul nemilos al crinolinei rosie ca cea mai pura petala de trandafir, pe care o poarta in aceasta seara si o lipesc de corpul meu. Nu inteleg ce se intampla cu mine. Nu mai simtisem aceste lucruri niciodata pana atunci. “ Sa fiu oare indragostit? Neah, nu cred. Dar cu siguranta imi place sa fiu langa ea”, gandesc eu.
-Ntz, ntz, ntz, duce. Ce ar spune servitorii tai daca ne-ar vedea? Eu sunt femeie serioasa, te rog, da-mi drumul, zice ea dar ochii ei spun altceva.
Ii placea. O vedeam in acea mare verde dorinta.
-Si daca nu vreau, ce o sa afceti ducesa? O intreb eu cu cea mai inocenta voce posibila.
-O sa strig dupa ajutor?
-Cum o sa mai strigati dupa ajutor daca eu pun stapanire pe aceste buze rozalii?
Nu am mai lasat-o sa scoata un cuvant ca i-am si acaparat gura. Mi-am strecurat limba in locul acela umed si misterios pentru a-I afla aroma si am ramas putin mai mult surprins cand temperatura abnormala mi-a tins limba. Nu ma asteptam ca temperatura corpului ei sa fie atat de scazuta, nu este deloc normal acest lucru dar l-am ignorat. Nu m-a facut sa dau inapoi acest lucru. Am continuat sa cercetez acel loc minunat, plin de arome incantatoare. Ea a fost cea care a intrerupt sarutul, ca daca era dupa mine eu nu il mai intrerupeam niciodata. Apoi mi-a oferit un zambet jucaus si s-a strecurat afara din bratele mele, ducandu-se din nou la semineu. La fel cum s-a intamplat cu o seara inainte, mana ei s-a contorsionat, transformandu-se pentru cateva secunde intr-o gheara, altceva nu imi venea in minte, apoi cand mi-am ridicat privirea pentru a-I vedea fata, ea si-a intors in spre mine chipul si am putut sa ii vad ochii sangerii, ceea ce era imposibil deoarece ochi ei erau verzi. Mi-am scuturat o data capul si imaginilea acelea terifiante au disparut.
-Ce s-a intamplat? Ma intreaba ea. Arati de parca ai vazut un monstru…
-Monstru? O, niciodata scumpa mea ducesa…. Dar inaine sa termin mma intrerupe.
-Spune-mi Angelique.
Daca as fi fost facut din gheata, atunci in acea secunda m-as fi topit pe loc. Vocea, tonalitatea cu care a rostit acele cuvinte, privirea pe care mi-a oferit-o m-au facut sa imi dau seama ca sunt nebun daca, fie si pentru o secunda, as crede ca poate fi altceva decat este. Adica o femeie mai pretioasa decat cea mai mare bijuterie din lume.
-Angelique un inger cazut din ceruri cum de te-au lasat sa pleci?
-Hm multi nu cred ca ar fi de acord cu aceasta comparatie, ba cred ca ar spune ca sunt un demon venit din Iad, zice ea putin intristat.
Ma duc la ea si ii i-au chipul in mainile mele, obligand-o sa se uite in ochii mei.

-Aveam sa imi dau seama mult mai tarziu cat de prost fusesem si cat de buna in ale teatrului era. Nici o secunda nu mi-a trecut prin minte ca ea spune adevarul. Ma controla atat de bine incat nici nu imi dadeam seama ca sunt controla. Sentimentele acelea de fapt nu existau, ei bine, mint, dorinta pentru a o avea era a mea dar restul erau ale ei, marturisesc eu auditoriumului meu care continua sa ma asculte.

-Nu este adevarat! Esti cea mai frumoasa femeie din aceasta lume. Un adevarat inger coborit pe Pamant! Sa mi-l arati mie pe cel care a avut tupeul sa zica asa ceva si iti jur ca va face cunostinta cu sabia mea!
Ii spun eu pupand-o pe obraji, pe buze, pe frunte.
Orologiul din incapere batu ora opt dar pentru mine nu este decat un alt zgomot de fundal. Din pacate pentru ingerul meu nu este deloc asa ceva. Se departeaza din nou de mine si se uita la ceasul din incapere de parca ii semnase condamnarea la moarte.
-Trebuie sa plec, scumpul meu duce. Imi pare rau dar nu mai pot sta, spune ea in graba, luandu-si haina din blana de vulpe si plecand, lasandu-ma pe mine cu ochii in soara sau mai bine spus cu ei in luna.
Odata cu ea a disparut si senzatia aceea pe care o aveam si care inca plutea in incapere. Starea aceea de indragostit disparuse la fel ca si ea, in urma ei ramanand doar cruda ratiune. Aceasta imi zicea ca am uitat sa o intreb can avea sa mai treaca pe la mine si ca nu am intrebat-o despre ce vorbea cand a aparut in viata mea. M-am intors cu fata spre semineu si am vazut capetele fiarelor infrante care mi-au amintit de vizita neplacuta a vicontelui de Bradfort. Am cazut ca un bolovan pe canapea la gandul ca in sase zile logodna mea cu fica vicontelui, Elisabeth, va deveni oficiala sau se va transforma in sentinta mea.
-Nu! Tip eu la umbrele din incapere.
Insa nu stiam ce refuzasem. Refuzam mirea buzelor rozalii ale ducesei sau gustul dulce-amarui al celor ale Elisabethei? Exista oare o alegere? Puteau eu alege intre misterul si promisiunile mute ale scumpului meu inger si lipsa necunoscutului, copilul al carui tata urma sa fiu al fetei pe care am pacalit-o? Nu a fost si ea un inger scump al meu? Bine spus, a fost. Nu iubeam nici copilul, nici pe cea care il purta in pantece. Dar pe Angelique o iubeam? Nu, cu siguranta nu este iubire ceea ce simt eu. Este atractiea interzisa a misterului in care se invaluie cu atata pricepere. Asta ma atrage la ea. Ochii verzi pe care nu pot sa ii descifrez.
-De ce nu le-ai avea pe amandoua? O voce imi sopteste in ureche, ispititoare.
-Pot? Intreb eu cu voce tare.
O sa creada toata lumea ca am innebunit. Eh, la dracu` cu toti!
-Daaa. Azi este marti, asa ca mai astepti azi si joi te duci la vicontele de Bradfort sa ii spui ca te-ai hotarit sa ii devi ginere, dar cu o conditie.
-Ce conditie?
-Sa anunte logodna peste doua saptamani, incepand de joi. Atunci vei avea destul timp sa o cuceresti pe dulcea ta ducesa si sa te saturi de ea.
-si daca nu ma satur?
-Nu mai este problema mea.
Vocea a disparut la fel cum a aparut iar la cateva minute totul se intuneca iar eu imi pierd cunostinta. Lupt sa stau treaza, ma agat de realitate de parca ar fi o pluta de salvare dar nu reusesc sa fac nimic.
Intunericul ma prinde in ghearele sale.
Astept parerile voastre si sper sa va placa acest capitol.

Capitolul V
Nebunie sau Otrava?

Un intuneric abisal ma inconjurat si nu pot sa scap din acea inchisoare. Nu stiu cat timp am alergat prin acel abis dar stiu ca am impresia ca a trecut o eternitate si ca avea sa mai treaca una pana voi iesi din aceasta lume. Apoi o pereche de ochi rosii isi fac aparitia si ma trezesc ca nu mai caut o iesire ci fug pentru viata mea. Nici nu mi-am dat seama cand am iesit din acea inchisoare si am intrat intr-o padure dease in care fiecare copac, parca, isi intindea ramurile pentru a ma prinde. Desi mediul inconjurator se schimbase, ochii aceia tot ma urmareau doar ca acum aveau si un corp, pe care nu reuseam sa il disting prea bine. In incercarea mea disperata de a incerca sa scap, ma impiedic si doi colti ivori se indreapta sper pielea mea, vreau sa ii opresc dar sunt imobilizat in pozitia in care am cazut. Acesta sa imi fie sfarsitul? Din fericire dintii nu apucara sa imi atinga pielea deoarece ma trezesc ude leaorca pe canapeaua din sala de oaspeti. Ma uit uimit in jur, nerecunoscand la inceput locul in care ma aflu. Totul a fost un vis, un vis mult prea real pentru sanatatea mea mintala dar totusi doar o inchipuire a mintii mele.
Dand la o parte frica provocata de cosmar, incerc sa ma linistesc. Odata ce nu mai imi este teama pentru viata mea imi dau seama ca sunt in sala de oaspeti. Ce caut in sala de oaspeti? Incerc sa imi amintesc cum am ajuns pe canapea dar memoria nu ma ajuta deloc, se incapataneaza sa imi ofere informatiile necesare. Nu pot sa nu ma intreb ce s-a intamplat dupa ce a plecat ducesa du Solei? Nu mai stiu, totul este invaluit in ceata. Imi amintesc cum a plecat, val-vartej fara sa imi spuna daca va mai veni sau cand va veni, apoi m-am asezat pe canapea si aici totul se termina. Observ sticla goala de wisky care sta pe jos strigand disperata la mine. Sticla striga disperata? Innebunesc! Am baut? Posibil. Asta ar explica totul, pana si faptul ca sticla tipa la mine. Am baut, m-am imbatat si am adormit pe canapea dar atunci de ce nu ma doare capul? Nu conteaza. Bine ca acum stiu ca nu innebunesc sau ca m-a otravit cineva. De altfel… cine ar vrea sa ma otraveasca pe mine? Dau cu mana intr-o parte incercand astfel sa inlatur valul de ceata care imi cuprinse creierul, sunt un pic ametit si nu gandesc prea bine dar sunt sigur ca imi va trece. Deodata ma trazneste. Trebuie sa o gasesc pe scumpa mea ducesa. Are niste explicatii de dat. Nu pot, nici chiar eu, sa ignor lucrurile ciudate care se intamplau de cand si-a facut aparitia in viata mea. Poate ea imi va explica ce se intampla cu mine.
Ma ridic sa imi dezmortesc putin corpul meu amortit si intepenit, care ma doare ingrozitor din cauza ca adormisem pe acea canapea deloc confortabila. Morocanos, strig la o servitoare si ii spun sa imi pregateasca baia. O baie calda va face minuni pentru corpul meu, doar gandul la acest rasfat si simt cum fiori imi trec pe sira spinarii.
In zece minute sunt in baie, rasfatandu-mi simturile cu aromele minunate de florii ce domnea in incapere. In timp ce stau in cada imi amintesc ca aseara am auzit o voce dar nu era nimeni in camera. Am innebunit sau sunt otravit de cine? Iarasi aceasta intrebare imi chinuie mintea. Dar cine ar vrea sa ma otraveasca? Vicontele de Bradfort, este primul nume care imi vine in cap. Nu, nu poate sa fie el. Daca eu as muri atunci fica lui ar fi dezonorata si nimeni nu ar mai lua-o de sotie. Deci nu sunt otravit ca nu am de cine sa fiu. Cine sa imi doreasca intr-atat moartea incat sa recurga la asemenea masuri? Atunci innebunesc. Acest gand a trimis un fior rece pe spatele meu si ma face sa ies din cada pentru a ma duce sa ma imbrac cu ceva gros. Dintr-odata imi este foarte frig.
Cum sa fiu nebun? Nu se poate asa ceva. Acest lucru este imposibil. Nu ma m-ai gandesc la acest subiect. Este de vina bautura care ma face sa aud voci si sa vad lucruri care nu sunt reale. Nu mai beau si fata. Sunt atat de hotarit incat cand ies din dormitor, trantesc usa facand un zgomot infernal care se raspandi in castelul linistit.

-Nu stiu cum ati fost voi transformati dar pentru mine a fost un infern. Creierul meu incerca sa gaseasca o explicatie pentru ceea ce se intampla si nu gasea decat acest lucru: Esti nebun. Asa ca eu, fire incapatanata, am gasit ceva plauzibil si anume faptul ca am baut si m-am imbatat, dar stiam undeva in adancul subconstientului ca este doar o minciuna cusuta cu ata alba. Insa in acel moment acest lucru nu conta, ma agatam de realitate si de ceea ce insemna aceasta realitate cu disperare, considerand ca daca dau crezare acelor intamplari o sa innebunesc. Au fost cele mai ingrozitoare zile din viata mea si intr-un fel imi pare rau ca nu le-am trait la maxim pentru ca au fost si ultimele. Sa revin la povestirea vietii mele.

Am coborit jos si am mancat ceva la repezeala. Nu mai pot sa pierd timpul cu lucruri atat de neinteresante. Ora este doua dupa amiaza, iar eu nu mai am la dispozitie decat patru ore amarate pentru a o gasi pe ducesa du Solei. Dupa ce am mancat, ma indrept spre grajduri sa il pregatesc pe Fulger. Fulger este un cal de rasa, negru cu o stea alba in frunte si foarte naravas dar in acelasi timp extrem de rapid. Este cel mai rapid Pur Sange Englez din intreg tinutul. Nu imi i-a mult de cateva minute sa il pregatesc. In acest timp el este in extaz, loveste cu copitele zidul din spatele lui si ma tot atinge cu capul, incercand sa ma faca sa urc mai repede. In ultimul timp il neglijasem, iar acum de abia asteapta sa alerge pe campiile goale ale mosiei mele. Nu pot sa zic ca il condamn, mai repede ma invinovatesc pe mine decat pe el. Este un exemplar superb care trebuie alergat cel putin de trei ori pe zi. Spre rusinea mea eu nu l-am scos afara nici o data pe zi, iar altcineva nu putea sa il scoata deoarece nu le permitea, sunt singurul care il poate calari. Inainte sa il incalec ma gandesc unde sa ma duc. Cine o cunoaste pe ducesa du Solei? La dracu`! Cea care cunostea fiecare barfa din tot tinutul este, nimeni alta, decat vicontesa de Bradfort. Daca vroiam sa aflu ceva trebuia sa ma duc la ei, deoarece cu siguranta voi afla raspunsul la intrebarea mea. Dar cum ma pot duce la ei dupa tot ceea ce s-a intamplat? Trebuie sa aflu unde sta ingerul meu si oricum o data si o data un raspuns tot trebuie sa le dau. Sa refuz nu pot pentru ca un refuz ar fi insemnat condamnarea mea la moarte, ramanea, deci, doar sa accept. Asa ca daca accept azi sau peste trei zile, ce conteaza? Oricum nu pot sa faca casatoria asa in cateva zile, ar batea la ochi si oameni si-ar da seama ca este ceva in neregula. Cel putin trei luni va dura toata aceasta afacere, trei luni in care o sa o pot cuceri pe dulcea mea Angelique.
Il incalec pe Fulger si pornesc in galop spre castelul vicontelui de Bradfort.
Am ajuns in aproximatic o ora la intrarea castelului. Am ezitat putin, inainte sa intru pe portile uriase ale castelului. In ciuda faptului ca acestea nu se deosebeau cu nimic de ale mele, sunt intimidat de ele. O mare influenta o are puterea vicontelui. Parca acea putere este imprimata in fiecare lucru care il inconjoara, asta se intampla cu persoanele care au personalitati puternice. Lucrurile din jurul lor capata si ele un aspect intimidant. Inghit cu greu nodul ce mi s-a pus in gat si intru in curte. Servitorul care se ocupa cu intretinerea grajdurilor vine in intampinarea mea iar eu ii arunc cu indiferenta fraiele calului meu.
-Sa ai grija de el altfel o patesti! Calul acesta valoreaza mai mult decat viata ta, ii spun servitorului care incuvinteaza mut.
Inainte sa apuc sa bat, un valet imi deschide usa si ma pofteste inauntru.
-Sunteti asteptat, afirma el.
-De catre cine? Intreb eu curios. Nu mi-am anuntat venirea…
-Vicontele a anuntat posibila dumneavoastra aparitie, domnule.
Vulpe batrana! Stia din-nainte sa vina ieri ce raspuns aveam sa dau eu. Oricum nu conteaza, Elisabeth, fiind singurul copil al vicontelui, va mosteni totul iar eu fiind sotul ei toata averea avea sa imi revina mie. Este o afacere profitabila, pe mine o casatorie cu ea m-ar scoate din aceasta criza in care intrasem iar pe ei i-ar scapa de rusinea pe care aveau sa o indure daca s-ar afla ca fata lor este cu burta la gura.
Valetul ma conduce in biblioteca. Aici, i-am gasit pe toti trei. Stateau in liniste, intruchipand imaginea unei familii perfecte. Cat de inselatoare pot fi aparentele. Vicontele sta in spatele biroului scriind ceva pe o foaie goala, vicontesa croseteaza ceva ce pare a fi o bluza iar fata lor citeste o carte. Arata ca o sfanta care este persecutata. Nici nu imi pot inchipui prin ce a trecut atunci cand parinti ei au aflat ca este gravida. Este o lume cruda pentru cele care sunt in situatia ei, dar acesta este blestemul femeilor. Niciodata nu o sa poata iesi de sub tutela tatalui care intotdeauna va dori mai mult pentru el, nu pentru fericirea fetei lui. Desigur exista si exceptii dar acestea sunt atat de rare incat singurul lucru pe care il pot face este sa confirme regula. Atmosfera din jur este tensionata. Ochii lui Elisabeth sunt rosii ceea ce imi sugereaza ca tocmai a plans, mainile vicontesei tremura usor, facand-o sa nu nimereasca ochiurile iar vicontele strangea pana cu care scria atat de tare incat nu mai avea mult si o rupea. Toate aceste lucruri imi spun mie ca ei se certau inainte ca vizita mea sa devina cunoscuta. Incerc sa ignor acea atmosfera si sa le zambesc, prefacandu-ma ca nimic nu s-a intamplat, ca am venit doar sa le fac o vizita de curtoazie.
-Buna ziua, viconte! Il salut eu pe acesta, inclinandu-mi foarte putin capul in semn de respect.
Acesta se ridica de pe scaun, sta putin inainte sa imi raspunda, probabil se gandea daca meritam sau nu sa ma onoreze cu salutul sau, si spune:
-Bine ai venit, duce! Ce te aduce in umila mea casa?
Ma intreaba nelasandu-ma astfel sa le salut pe doamne. Eu il ignor, inaintand spre sotia lui si ii sarut mana, apoi ma indrept spre fica lor, care imbujorata se ridica in capul oaselor, lasand cartea pe masuta de langa fotoliu. Ochii vicontelui nu ma pierdeau din vedere nici macar o secunda. Si el si sotia lui se asteptau, poate, sa o sarut pe obraz dar eu ma rezum doar la un salut rece si un pupic ce doar ii mangaie degetele subtiri si mici ale maini ei, fine. Dupa aceste saluturi scurte ma intorc spre capul casei pentru a-I raspunde. Nu puteam sa il mai aman mult, altfel ar fi izbucnit razboiul.
-Plictiseala, domnul meu, ma aduce la dumneavoastra.
-Doar atat? Intreaba el foarte indignat.
Amenintarea din acea intrebare este atat de vizibila incat si un surd ar fi putut sa o auda. Daca ar fi putut, vicontele m-ar fi omorit cu o simpla privire. Din fericire pentru mine nu poate.
-Deasemenea, am venit sa va cer mana prea frumoasei dumneavoastre bijuterii.
Craterele dintre sprancenele lui au disparut facand loc unei expresii de bucurie sincera. Mai bine ramanea asa incruntat decat sa zambeasca. Zambetul lui este o grimasa oribila care nu face decat sa ii evidentieze si mai rau acea cicatrice pe care o avea pe obrazul drept. Banuiesc ca este o amintire dintr-un duel pentru o prea-frumoasa domnita.
Ma plictiseste enorm acest teatru de prost gust in care ma vad nevoit, mai bine spus, obligat sa joc. Niciodata nu mi-au placut piesele de teatru, cu atat mai putin cele in care eu sunt nevoit sa joc.
-Ma bucur ca ti-a venit mintea inapoi din vacanta. Deci, cand o sa se faca petrecerea de anuntare oficiala a logodnei?
M-a salvat vicontesa. Multumesc Lui Dumnezeu pentru micile favoruri.
-Pai, cel putin peste o luna de zile. Ne trebuiesc multe lucruri, aranjamente sunt necesare, rochii de probat, de comandat, mancaruri de preparat, zise ea.
-Bine, bine. Va las pe voi, doamnelor, sa va ocupati de toate aceste lucruri, doar sa tine-ti minte ca timpul ne preseaza.
-Vreau sa stiu in ce luna esti, zic eu uitandu-ma la ea.
Daca tot aveam sa ma casatoresc cu ea pentru a-I salva onoarea, macar sa i-o salvez nu sa I se vada ditamai burta in ziua nuntii.
-O luna, cel mult o luna jumate, raspunde ea.
Parca taica-su spusese ca este in trei luni… Atunci mi-am adus aminte. O mai facusem cu ea odata, cand eram beat mort. Acum o luna si ceva ma imbatasem din cauza problemelor la o petrecere la care era si ea. Ma vazut si m-a urmat in dormitorul oaspetilor unde a incercat sa ma consoleze, nestiind ce o asteapta. Nu imi amintesc daca m-am purtat frumos cu ea sau nu, dar sunt sigur ca ea nu a vrut sa se culce cu mine in acea seara. Teoretic am facut dragoste cu ea, practic am violat-o. Eh, se mai intampla si nenorociri, macar fac ceva bun in schimbul acelei greseli.
Tatal ei cand o auzi se duse langa ea si ridica mana sa o loveasca. Eu l-am prins inainte sa apuce sa o atinga. Nu pot sa il las sa o atinga. Aceasta fata nu merita batuta o secunda din viata ei. Eu sunt un nenorocit dar asta nu inseamna ca ea trebuie sa suporte pedeapsa pentru greselile mele.
-Este viitoarea mea sotie. Nimeni, si cand spun nimeni ma refer la absolut nimeni, nici macar parinti ei, nu are voie sa ridice mana la ea. Nu mai zic de a da in ea, afirm eu uitandu-ma urat la viitorul meu socru, care isi smuceste mana din stransoare.
-Foarte bine. Eu am niste treaba, asa ca ma vad nevoit sa te las singur aici cu doamnele.
Apoi se intoarce spre vicontesa si ii spune:
-Tu nu o scapa din ochi pe fica ta. Nu vreau sa o mai lasi singura cu ducele de Wellington. Ai inteles?
Daca mi-ar fi pasat mi-ar fi ranit lipsa lui de incredere in mine, dar nu imi pasa nici cat negru sub unghie.
A iesit din camera, lasandu-ma singur cu cele doua femei. Elisabeth imi face semn sa ma asez langa ea pe canapea, iar eu nu am refuzat-o. Dupa vreo zece minute de liniste totala, vicontesa a spart tacerea cu o intrebare banala. I-am multumit din nou, in gand, Lui Dumnezeu pentru micile favoruri.
-Deci, duce, ce mai faceti? Am auzit ca nu stati prea bine cu bani.
Oh! Iar aceasta intrebare? Da ce sunt eu, vagabond? Am bani destui cat pentru a trai decent, insa eu nu vreau sa traiesc decent, vreau sa particip la petreceri, in lumea mondena unde imi trebuiesc bani, foarte multi bani.
-Da, intr-adevar, dar lipsa banilor nu reprezinta o problema foarte mare. O sa trec repede peste acest impas.
-Ma bucur sa aud acest lucru. Este un mare pacat ca tatal dumneavoastra a murit, lasand o asemenea problema pe mainile tale neexperimentate. Numai tarani se ingrijoreaza din cauza lipsei banilor, zice ea cu o atitudine superioara.
Aproape ca imi venea sa o strang de gat dar din fericire m-am multumit sa ii stranf mana logodnicei mele. Nici nu cred ca a simtit. Pare a fi dusa intr-o lume a ei, imaginara. Sper ca lucrurile acolo sa fie mult mai frumoase decat sunt in realitate.
-De fapt, acum cateva zile m-a vizitat ducesa du Solei, nu stiu daca o cunoasteti, si am discutat cu ea niste afaceri, zic eu bucuros ca am gasit o modalitate de a aduce vorba despre ducesa.
-O cunosc. Este o tanara foarte incantatoare. Am vazut-o la petrecerile din ultima saptamana, nu a ratat nici una. Din pacate nu cred ca isi va gasi un sot. Zici ca face si afaceri. Nu, asa ceva nu este potrivit pentru o femeie din inalta societate. Face de ras toate doamnele prin comportamentul ei de vanzator.
Nu am m-ai zis nimic. Am inteles foarte clar ca scumpa mea Angelique nu este un subiect potrivit, ca este invidiata atat de vicontesa cat si de celelalte doamne ale marii societati. M-as fi enervat la auzirea acestor cuvinte dar imi dau seama ca nu merita. Ea la fel ca si celelalte sunt doar niste oi care urmeaza ce spune si ce face metreasa regelui, nu stiu sa gandeasca pentru ele. De fapt daca le-ai lasa singure intr-o lume fara barbati ar fi muritoare de foame. Asta ma atrage pe mine la Angelique, faptul ca este o femeie independenta care se lupta cu viata si cu piedicile puse de societate. Ma intristeaza imposibilitatea aflarii adresei unde locuia. Nu aveam sa ma dau batut, daca norocul este de partea mea, eu o pot vedea in aceasa seara. Ma uit la ceas si sar ca ars cand vad ca este cinci jumate. Imi i-au ramas bun de la cele doua femei si ies val-vartej din incapere, indreptandu-ma spre grajduri. In urma mea las doua femei uimite care nu inteleg ce s-a intamplat. Nu ma intereseaza. In cinci minute alergam calul sa ajung cat mai repede la conacul meu. De abia astept sa ajung acasa pentru a o vedea din nou. Nu cred ca as rezista o zi fara sa ma scufund in ochii aceia verzi ai ei.
Corpul meu muritor tanjeste dupa atingerea ei de zeita. Doresc sa ii mai gust o data buzele rozalii care m-au innebunit cu o seara in urma. Chiar acum, cand calaream ca un nebun, o vad in fata ochilor in rochia ei sangerie. Incep sa imi inchipui cum se dezbraca incet. Intind mana sa o ating si raman uimit cand reusesc. Nu mai este o simpla iluzie, este adevarat. Nu visez. Oare unde a disparut calul? Oare cand am ajuns acasa? Nu mai conteaza. Intind mana si o ajut sa isi desfaca corsetul, pe care il lasa sa alunece in jos. Acesta a cazut tragand dupa el si materialele grele din care este facuta crinolina. Ramase intr-o camasa subtire prin care se vede pielea ei de alabast. Imi zambeste provocator, iar eu ma intind spre ea si imi pun mana pe talia ei trasa prin inel, lipind-o de mine. M-am uitat la ea si am sarutat-o. Mi-am inchis ochii si nu s-au mai deschis. O simteam cum se unduia langa mine, mangaindu-ma pe tot corpul. Apoi deodata simt cum zbor. Cateva secunde am zburat si apoi am facut cunostinta cu pamantul inghetat. Nu mai inteleg ce se intampla. Inca eram pe cal? De fapt nu mai calaresc, sunt intins pe pamatul rece. Ceva a intrat in mine dar ce este nu pot sa imi dau seama, sunt imobilizat pe jos si nu ma pot misca. Simt cum hainele se uda si se lipesc de trupul meu. Sange? Nu pot fi sigur. Nu pot sa imi deschid ochii sa vad ce se intampla in jurul meu. Intunericul a inceput sa ma i-a in bratele sale aducatoare de moarte. Cu greu imi aduc aminte visul pe care l-am avut azi dimineata. Daca as fi crezut in viziuni atunci nu as mai fi plecat nicaieri in aceasta seara. Asa cum m-am trezit cu intunericul in suflet asa aveam sa adorm sau poate sa mor. Se pare ca pana la urma nu a fost otrava ci nebunie.
Totul s-a intunecat iar eu mi-am pierdut cunostinta.
HeLLo :3
Scuze ca nu am mai trecut pe aici....am fost atat de aiurita incat am citit dar comment pauza :[...anyway here is it:
Imi place foarte mult modul in care descrii. Nu ratezi nici un amanunt iar pe mine ma incanta enorm acest fapt. In cadrul descrierii sunt folosite cuvinte adecvate, si care dau un fel de aura foarte interesanta
Actiunea este deasemena interesanta si captivanta. Nu sunt ratate evenimente sau intamplari, iar sirul povestii decurge calm fara a fi grabit.
Dialogul este bine plasat si replicile sunt dezvoltate. Nu este in exces si nici nu este sec
Exprimarea am mai spus, este foarte frumoasa si potrivita cu textul
Abia astept nextul. Spor la scris si multa multa imaginatie
Zbye:3
vin cu o noua continuare si ma astept sa imi spuneti ce va place si ce nu.
sper sa va placa.

Capitolul VI
Elisabeth

Viata mea s-a transformat intr-un cosmar in clipa in care mama mea a intrat l-a mine in camera si mi-a zis ca doamna Peyrac va veni sa ma controleze. Cand am auzit-o am ramas ca traznita in patul meu. Nici nu ma trezisem bine si primeam o lovitura groaznica. Mintea mea lucreaza iar gura mea formeaza mii de intrebari care vroiau un raspuns, dar vocea m-a tradat. Nici un sunet nu vrea sa iasa, lasandu-ma fara de raspuns. Mama mea s-a uitat la mine apoi mi-a zis sa ma pregatesc ca in doua ore vraciul va veni. Imi arunca niste priviri pline de ura, dandu-mi de inteles ca nu ma mai considera fica ei, deja in mintea ei ma dezmostenise. Stiam ce se intamplase. Niciodata nu m-a scapat din ochi, iar acum cand prima zis din luna noiembrie a aparut, ea a vazut ca nu mi-a venit, asa ca a trimis dupa moasa sa fie sigura daca mai sunt sau nu fata mare. De ce imi este mie cel mai frica nu am scapat. Normal, eu nu am nevoie de cineva care sa imi spuna ca sunt nu mai sunt virgina si ca sunt insarcinata, stiu asta mult prea bine. Iubirea m-a orbit si m-am lasat pacalita, de doua ori. L-am lasat sa isi lase samanta in mine, crezandu-l cand mi-a zis ca nimeni nu ramane din primele doua contacte. Apoi, de parca nu ar fi fost de ajuns ca i-am daruit totul, ma mai si parasit. S-a culcat cu mine dupa care nici nu mai m-a bagat in seama, dar nu conteaza. Ma resemnasem de mult cu soarta mea. Macar sa nu mai adaug inca o rusine pe lista mea.
Cu aceste ganduri care nu imi dau pace ma duc in dormitorul mamei mele. Bat incetisor la usa, sperand ca nu este. Rugandu-ma la Dumnezeu ca ea sa nu ma invite inauntru mai bat o data, dar ca de obicei rugile mele nu au fost deloc ascultate. Trebuia sa ma astept la asa ceva, niciodata universul nu a fost de partea mea. Imi voi duce crucea pana la capat.
-Intra, aud vocea ei cum ma invita inauntru.
-Buna ziua, o salut eu de abia reusind sa fac aceste sunete sa iasa.
Simt un nod in gat care nu ma lasa sa vorbesc, insa trebuie sa il ignor si sa trec si peste acest impediment.
-Da, draga mea. Ce ta aduce in dormitorul meu? Ma intreaba ea cu un zambet fals pe buze.
Imi arunca o singura privire dupa care toata atentia I se indreapta la ceea ce face, si anume isi piaptana parul. Cum poate sa stea cu spatele la mine, sa se uite in acea oglinda, sa zambeasca si sa se prefaca in asemenea momente? Stia de ce am venit. Va continua sa isi vada de toaleta ei asteptandu-ma pe mine sa confesez? De ce ma chinuie in acest fel? Nu merit asa ceva, niciodata nu i-am iesit din cuvant si acum cand am calcat stramb nu poate sa ma consoleze? Cat as vrea in aceste clipe sa fiu si eu ca celelalte fete, sa stiu sa invart barbati pe degete. Sa fiu eu cea care sta acum in fata lui si sa zambesc de parca nimic nu ar fi in neregula, nu m-ar interesa. Dar nu, divinitatea ma blestemase cu o naivitate prosteasca si o timiditate teribila. Nu sunt proasta as fi vrut sa strig de atatea ori ochilor ce nu incetau sa ma judece, dar nu reusesc sa scap de ingenuitatea mea, care de fiecare data ma tragea in jos. Stiu ce inseamna aceasta puerilitate, sfiala dar nu pot scapa de ea. Ma raneste teribil cand imi amintesc ca pana si propria mea mama crede ca sunt proasta, o auzisem cand vorbea cu prietenele ei. Si incep sa cred ca sunt asa cum toata lumea crede.
-Astept un raspuns, zice ea plictisita, lasand peria jos si intorcandu-se cu fata la mine.
Ah! Urasc cand imi vorbeste pe acest ton, insa nu am curajul necesar sa fac ceva, asa ca imi inghit toate acele vrobe care se invart in capul meu si ii ofer raspunsul mult dorit.
-Vroiam sa iti spun ca nu este nevoie de moasa.
-O? Si de ce draga mea? Ai facut ceva sa dezonorezi aceasta familie?
Cat de usor rosteste aceste cuvinte. Cat de lejer pune punctul pe "I". Vorbeste de parca este cel mai normal lucru din lume ceea ce exprima.
-Da, am facut.
Dar din pacate nu este deloc cel mai normal si nici cel mai onorabil.
Nu pot sa ma uit la ea, in ochii ei. Incerc dar nu reusesc, asa ca imi las capul in jos ca o servitoare. De altfel, niciodata nu m-am simtit altcumva in prezenta ei. Totdeauna eu sunt cea care a cedat si s-a lasat supusa.
-Nerecunoscatoare mica ce esti!
Nici nu mi-am dat seama cand a venit in fata mea. Simt cum degetele ei intra in parul meu lung si cret, de culoarea untului, apucandu -l de la radacina si smulgandu-l. Cad in genunchi din cauza dureri, insa nu vreau sa ii ofer satisfactia de a ma auzi cum cersesc indurare, am si eu onoarea mea. O, Doamne, nu am suferit destul? Inca o pata adaugata pe lista de rusini indurate.
-Stai sa auda vicontele ce ai facut! Cum ai putut sa fi atat de proasta? Te-a lasat pe deasupra si cu burta la gura. Nu scapi tu asa usor. Manastirea te mananca! Ma ameninta ea.
Vorbeste intr-una ca o moara stricata ce este, in timp ce, tinandu-ma de par, ma duce in biblioteca. Incerc sa tin pasul cu ea, dar nu reusesc. Ma tot impiedic si raman in urma, moment in care ma trage si mai tare. Niciodata nu mi-am imaginat ca poate sa fie atat de cruda si rea. Ma ingrozesc cand imi aduc aminte ca biblioteca este la parter, iar noi ne aflam la etajul intai. Cum o sa pot sa cobor scara? Eu nu sunt in stare nici sa ma tin bine pe picioare din cauza mamei mele si este drumul drept si neted. Nici nu vreau sa ma gandesc ce se va intampla. Nu am nici o sansa de supravietuire daca nu imi da drumul. Imi calc pe putina onoare care mi-a mai ramas, incepand sa o implor sa imi dea drumul.
-Mama, mama! Spun eu cu disperare. Te rog, da-mi drumul. Vin cu tine orinde vrei, doar da-mi drumul! Nu pot sa cobor scarile in acest mod, te implor ai putina mila… o rog eu fara un pic de speranta.
Nu ma aude sau mai bine zis, se preface ca nu ma aude. Continua in acelasi mod, ba mai mult, ma trage si mai tare. Nu inteleg ce am facut incat sa merit aceasta soarta. Am gresit, dar asta nu inseamna ca trebuie sa imi taie gatul.
Proasta de mine! Niciodata nu voi invata ca nu am pe nimeni pe aceasta lume? Vad treptele. Imi vad sentinta si viitorul. Nu am stat niciodata sa numar cate sunt dar stiu ca sunt destule pentru a ma condamna la moarte. Primele cateva trepte am reusit cumva sa le cobor cu bine dar inevitabilul s-a produs, iar eu m-am impiedicat, cazand. Cred ca mama mea asta astepta, deoarece mi-a dat drumul exact atunci cand mi-am pierdut echilibrul indreptandu-ma fara nici o sansa de a ma opri spre parter. Nici nu a incercat sa ma ajute, sa intinda mana spre mine si sa ma prinda. Nu, doar a stat acolo si s-a uitat la mine cum cad. Intre ceea ce a facut ea si cineva care m-ar fi impins nu exista nici o diferenta. Simt fiecare treapta cum intra in corpul meu, in timp ce eu ma rostogolesc. Este ca si cum cineva ma bate cu ceva din lemn. Inainte sa ajung jos, imi pierd cunostinta. Slava Lui Dumnezeu pentru micile favoruri, nu stiu cat as fi putut sa mai indur.
Ma trezesc peste cateva zile, cred, nici nu stiu cat timp a trecut. Totul in jur este invaluit in ceata si ma doare tot corpul. De abia pot sa ma misc, insa cel mai tare ma doare burta. De fapt, daca ma gandesc mai bine nu stomacul ma doare ci pantecul. Am pierdut copilul! Imediat acest gand isi face loc in mintea mea si ma chinuie. Nu l-am vrut dar nu puteam sa dau vina pe el pentru ceea ce se intamplase, avea sa fie un chemotoc mic rupt din mine. Trebuia sa fiu fericita ca dovada faptei mele a fost distrusa dar nu sunt. In schimb lacrimi fierbinti imi curg siroi pe fata mea. Lacrimi fierbinti este putin spus, sunt mai mult niste rauri de lava ce topesc totul in calea lor si isi scriu povestea pe inima mea. Tristete? Deprimare? Dezamagire? Depresie? Nu stiu ce simt. Ma uimeste faptul ca pot simti ceva cu toata acea durere fizica cerandu-mi atentia. Nu pot sa imi dau seama daca le simt pe toate sau foar pe una. Cu ochii scaldati in lacrimi, vad in ceata pe cineva stand la capul patului meu. Vreau sa ii zic sa plece sa ma lase in pace. Nu vreau sa vad pe nimeni in aceste momente. Imi doresc doar sa imi imbratisez pantecul gol si sa plang, lasand acei stropi de lava sa isi scrie poveste pe inima mea. Nu pot, insa, sa gonesc acea persoana, nu am nici vointa, nici forta necesara pentru a face aceste lucruri.
-Cum te simti draga mea? A fost absolut oribil. Te-ai impiedicat si ai cazut si… imi pare rau sa te anunt, dar…
Cunosteam vocea. Ce spune? M-am impiedicat? Practic m-ai impins, javra ordinara! Vreau sa ii spun asta in fata dar nu pot. Nu am puterea necesara pentru a tipa. Nu am in mine acea energie care sa imi alimenteze furia. Imi amintesc de sufletul ce il purtam in pantece. Stiu ca nu mai este dar nu vreau sa aud. Poate daca nu spun, daca nu aud acele cuvinte… poate nu este adevarat… poate inca pot sa pastrez iluzia ca el traieste in mine… poate…
-… ai pierdut copilul.
Necrutatoare, nemiloasa soarta! Nimic nu scapa degetelor tale lipsite de carne, care nu aduc decat durere si disperare. Viata mea este in mainile tale. De ce nu o iei? De ce nu vrei sa imi curmi chinul? De ce?! Nemernica! Nici macar o secunda nu cred ca i-a parut rau. Si ce tupeu are sa vina aici si sa imi spuna ca am pierdut copilul.
De undeva, din interiorul meu, gasesc ceea ce cautam si de care avea atata nevoie.
-Nenorocito! Esti o ucigasa si o ipocrita! Iesi din camera mea pana nu pun mana pe tine si te strang de gat. Curva ordinara! Iesi! Tip eu la ea.
Stiu ce o sa zica. Cum pot sa fiu atat de nerecunoscatoare? Needucata de mine, tipa la cea care i-a dat viata. Si ce? Ea nu mi-a luat mie ceva pretios? Eu nu am dreptul sa fiu singura si sa nu ii vad moaca de criminala?
O palma poposeste pe obrazul meu, deja mult prea vanat pentru a mai suporta si acea lovitura. Parca m-a lovit un barbat, asa ma simt.
-Sunt mama ta! Cum de imi poti vorbi asa? Eu ti-am dat viata, te-am crescut, nerecunoscatoareo!
-Poate tu m-ai dat viata dar in acelasi timp tu ai fost aceea care m-ai avea putin si mi-o fura. Insa te-ai multumit cu viata copilului meu nenascut! Continui sa tip la ea.
Nu ma mai cunosc. Unde este timiditatea mea? Unde disparuse nodul din gat ce nu ma lasa sa vorbesc? O luna de zile avea dar moartea lui m-a schimbat atat de mult. Cu greu imi duc mana la pantec si mi-l mangai, trista la gandul ca l-am pierdut.
-Foarte bine, daca asta vrei, asta o sa obti.
Am inteles din tonul ei ca ma amenintase. Nu stiu ce are de gand sa imi faca dar intr-un mod ciudat, nu imi pasa. Pentru prima oara in viata mea reuseam sa ma apar, sa ripostez. Insa acum ma intreb cu teama cat de scump ma va costa aceasta insolenta. Am banuit ca ceva groaznic avea sa se intample, atunci cand am vazut-o pe … Catherine, mama nu o mai pot numi dupa ce mi-a facut, cum a intrat lasandu-l, mai apoi, pe tatal meu sa intre. Nu pot sa nu ma intreb daca sentinta de moarte se va duce pana la capat, acum ca tatal meu stia.
-Cine a fost? Intreaba el simplu cu o voce lipsita de inflexiuni.
Nu inteleg ce vrea sa stie. Cine a fost ce? Ma uit la el nedumerita, neintelegand. Daca as fi stiut ce i-a spus aia poate as stii si ce sa ii raspund, cum nu stiu, tac din gura.
-Cine a fost cel care te-a lasat cu burta la gura?
Acum inteleg. Vrea sa stie cu cine m-am culcat. Pai, de ce nu a spus asta de la inceput?
-De ce? Il intreb si eu.
Ce mai conteaza in acest moment? Nimeni nu stie ca eu m-am culcat cu el, nimeni nu are habar de copilul care numai exista. Iubita lor onoare este salvata. Singurul lucru care ramane de facut este fie sa imi gaseasca un barbat, fie sa ma duca la manastire. Nici nu vreau sa aud de alt barbat, numai gadul ca tatal meu ar aduce pe cineva mai batran ca lumea sau urat ca noaptea si deja ma apuca o greata de nedescris. Prefer manastirea, macar acolo voi scapa de toate si voi fi singura. Doar eu si gandurile mele si Dumnezeu.
-Pentru ca te va lua de sotie nemernicul acela.
-Nu il poti obliga.
-Nu imi zici mie ce pot si ce nu pot face!
A iesit din incapere, lasandu-ma sa imi ling ranile in pace.
Urmatoarele zile au fost linistite. Javra de Catherine nu a mai aparut si cand am intrebat-o pe doica mea ce face mi-a zis ca a fost batuta de viconte si este in disgratie. Tatal meu nici nu a mai dat prin dormitorul ei, luandu-si o amanta. Ma bucuram ca si ea sufera la fel de mult cat sufar si eu. Stiu ca nu trebuie sa ma bucur, dar mi-a omorit copilul, scumpul meu iepuras, nu merita mila mea asa cum nu merita nici iertarea mea.
Cand am fost destul de sanatoasa sa cobor jos sa mananc cu familia mea, am observat privirea plina de ura a lui cthaerine si cea dezamagita a tatalui meu. Imi dau seama ca nu va mai fi nimic ca inainte, iar eu sunt de vina pentru asta. Nu mai pot sa fac nici un pas fara sa fiu supravegheata de cineva. Daca as fi avut puterea sa dau timpul inapoi l-as fi dat doar pentru a reparat greselile pe care le-am facut.
Zilele devenisera insuportabile din cauza ca nimeni, in afara de doica mea, nu mai vorbea cu mine. Sunt practic invizibila si nu mai am nici voie sa parasesc castelul. Am devenit o prizoniera in propria mea casa. Asteptam cu nerabdare sa vad care va fi soarta mea, ce hotarise tatal meu sa realizeze.
Ceasul de pe hol batuse ora trei. Eu ma aflu in biblioteca citind o carte destul de interesanta. Nu stiu cine este autorul dar cine a scris aceasta frumoasa poveste de dragoste nu traise sau nu traia in realitate. Realitatea nu este niciodata induratoare si in aceasta nu o sa gasesti finaluri fericite. Sirul gandurilor mele se abate de la ceea ce citesc catre alte lucruri mai importante. Ma gandesc de ce imi ordonase tatal meuu ca in fiecare seara, de azi inainte, sa stau in biblioteca. De obicei nu suporta ca cineva sa fie in camera in timp ce el lucra, dar l-am ascultat. Mare mi-a fost mirarea cand am vazut-o in incapere si pe Catherine. Oare ce planuise tatal meu? In cateva minute am aflat. Un valet veni pe usa ascunsa de un covor, din peretele nordic si a anuntat vizita ducelui de Wellington. Oare de ce nu l-a anuntat normal? Este ceva la mijloc, insa sunt constienta ca nu o sa pot afla niciodata ce este. Mai important era cum a reusit sa afle tatal meu despre el? I-am aruncat celui care a ajutat la conceperea mea o privire plina de ura. Cine ii zisese? Il iubesc pe Sir Wolf si stiam in ce ma bagasem atunci cand m-am culcat cu el, dar nu ma interesa. Oricat ma duruse comportamentul lui fata de mine, stiam inainte de a o face cu el ce avea sa se intampla dar ignorasem. Nu vreau sa il oblig sa isi petreaca intreaga lui viata alaturi de mine pentru ca stiu ca nu ma iubeste. Ma doare ingrozitor acest adevar, insa asta nu il schimba cu nimic. Pe el nu il interesa soarta mea, imi daduse de inteles acest lucru foarte clar.
-Cum ai aflat? Il intreb eu fara sa imi ridic privirea.
-Cand esti atat de influent cum sunt eu, nimic nu este imposibil draga mea. Desi trebuie sa recunosc mi-a fost foarte greu sa aflu, ai fost extraordinar de discreta cand te-ai culcat cu el, oricum nu mai conteaza. Ce conteaza este ca nu iti va lipsi nimic, ma voi asigura eu de acest lucru.
-Doar dragostea.
-Dragostea nu tine de foame! Se rasteste el la mine.
In acea clipa usa se deschide si in ea isi face aparitia ducele de Wellington.
-Buna ziua, viconte! Il saluta el pe tatal meu.
Acesta se ridica, sta putin inainte sa ii raspunda si zice:
-Bine ai venit, duce! Ce te aduce in umila mea casa?
Cata prefacatorie are si tatal meu in el. Raman uimita cand il vad pe Sir Wolf ignorandu-l pe tatal meu, sarutandu-I mana lui Catherine si apoi se indreapta spre mine. Ma ridic in picioare putin rusinata, asteptand sa vad ce face. Ma va pupa? Ma va saruta? Nu stiu. Ochii lui ma privesc reci si necrutatori, aproape dand vina pe mine pentru ca se afla aici. Sunt dezamagita atunci cand imi pupa mana, atingandu-mi foarte putin degetele, de parca ii este scarba de ceea ce ii fac. Vreau sa ii spun ca nu mai sunt insarcinata, sa ii zic tot adevarul, dar stiu ca tatal meu ma va omori daca as face asa ceva. Fiinta patetica, asa cum sunt, tin la viata mea si nu pot sa ii marturisesc, lasandu-l, astfel, sa se lege pe viata de cineva ca mine.
Dupa ce face aceste gesturi, ii raspunde tatalui meu, dar eu nu aud ce spune. Sunt cufundata in propriile mele idei. De altfel ma intereseaza prea putin ce vorbesc ei doi. De abia astept sa se termine totul, sa plec din acest catsel. O sa ii daruiesc un copil, daca va dori sa aiba un baiat atunci vom incerca pana cand ii voi face un mostenitor, dar il voi lasa liber. Nu vreau sa il oblig sa imi fie fidel. Cand vom ramane singuri o sa ii zic toate aceste lucruri, cerandu-I in schimb doar sa fie discret, sa nu afle nimeni.
In tot acest timp, eu ma uit la duce, asa ca atunci cand se intoarce si se uita la mine stiu ca vrea sa ma intrebe ceva. Incerc sa fiu atenta, sa inteleg ce doreste.
-Vreau sa stiu in ce luna esti.
Nu stiu ce sa raspund. Nu stiu ce ii spusese Catherine tatalui meu. Ii zisese in ce luna eram? Stia el ca eu eram in prima luna cand acel “accident” ingrozitor avusese loc? Dar mai ales isi mai amintea ducele ca acum o luna si ceva s-a culcat cu mine? Imi iau inima in dinti si ii raspund.
-O luna, cel mult o luna jumate, ii marturisesc eu.
Nu am prevazut ce a urmat. Tatal meu s-a ridicat si a venit langa mine gata sa ma plesneasca. Nu stia ca eram in prima luna de sarcina, acum aflase, deduc eu dupa modul in care a reactionat. Din fericire pentru mine, Sir Wolf il opreste inainte ca acesta a apuce sa ma atinga. Poate exista totusi o scanteie de bunatate pe acesta lume.
-Este viitoarea mea sotie. Nimeni, si cand spun nimeni ma refer la absolut nimeni, nici macar parinti ei, nu are voie sa ridice mana la ea. Nu mai zic de a da in ea, afirma el uitandu-se urat la tatal meu, care isi smuceste mana din stransoare.
Ma incantat nespus de mult gestul lui. Ma bucur atat de tare incat nici nu am observat cand a disparut vicontele din peisaj. Mai bine ca a plecat si asa prezenta lui nu era incantatoare. Ii fac semn salvatorului meu sa se aseze langa mine pe canapea. Il ador! O, doamne cat pot sa il iubesc. Jur ca o sa incerc sa il fac fericit, sa ii indeplinesc orice dorinta, oricat de mica. Simt nevoia sa imi asez capul pe umarul lui, dar imi este prea rusine pentru a face acest gest. Si oricum inima mea care deja bate atat de tare incat am impresia ca toti din incapere o pot auzi, nu cred ca ar fi rezistat la o asemenea atingere. Asa ca ma multumesc cu faptul ca sta langa mine, pe canapea, la doar o cativa centimetri distanta.
A inceput sa discute ceva cu Catherine, insa din nou eu nu am inteles ce au discutat ei. Nu ma intereseaza. Tot ce aud sunt bataile inimii mele, spargandu-mi timpanele, dar nu ma plang. Deoarece cauza acestei reactii este atat de dulce, nici nu ma mai intereseaza consecinetele. Normal ca aceasta stare de pura fericire nu dureaza mult. Sunt trezita la realitate de catre adevarul crud al situatiei in care ma aflu. Sunt doar o egoista, stiu asta, dar ce pot face? Po sa ii spun adevarul… Si atunci tatal meu ma va omori, il cred in stare de asa ceva, doar acum cateva clipe era sa imi arda una de aveam sa il tin minte si de fata cu musafiri. Sunt trasa in dou directii si nu stiu ce sa fac. Sa ii zic si sa imi accept soarta sau sa nu ii spun si sa il condamn la o viata alaturi de mine? Chiar ar fi atat de rau daca va trai cu mine? Nu stiu, asta numai el poate spune.
Gandurile imi sunt spulberate de ridicarea rapida a ducelui. Nu stiu ce se intamplase dar el in cateva secunde disparuse din incapere, lasandu-ma pe mine si pe Catherine uitandu-ne una la alta, uluite.
-Unde a disparut? Reusesc eu sa o intreb.
Aceasta da din cap in semn ca nu stie.
Urmatoarele zile au fost un adevarat balamuc. Catherine si tatal meu deja se apucasera sa faca pregatirile pentru anuntarea logodnei. Pe mine ma neglijau si imi spuneau sa stau in camera mea ca se ocupa ei de tot. Nu mai conta ce vroiam sau daca vroiam sa se faca un mare balamuc legat de logodna mea. Nu suportam acest lucru dar ce putea face, in afara de a ma supune? Nimic. Asa ca am tacut si am inghitit.
Zilele au trecut si toate au fost puse la punct si pregatite cand un servitor din casa ducelui de Wellington a venit la noi si ne-a spus ca Sir Wolf lipseste de doua saptamani. Dpua saptamani. Asta inseamna ca lipseste din acea seara cand a venit la noi. Ce s-a intamplat cu el? S-a razgandit si a parasit Londra pentru a scapa de furia tatalui meu? Sau poate a fost omorit de talhari? Nu pot sa ma opresc din aceste ganduri negre care le am. Il vad pe tatal meu cum se inroseste de furie si am stiut ce trebuie sa fac.
Astept sa vina miezul noptii, ca luna sa ajunga in mijlocul acelui cer intunecat, avand ca pistrui milioane de stele. Atunci sigur toata lumea avea sa doarma si nimeni nu avea sa ma opreasca. Gata, orologiul bate ora si eu ma indrept spre locul meu preferat. Castelul are patru turnuri, fiecare asezat catre un punct cartezian. Mie face mare placere sa ma urc in turnul estic, deoarece de acolo se vede cel mai bine rasaritul soarelui. Primele raze ale lui, intotdeauna, reuseau sa ma incalzeasca, sa imi vindece ranile care existau in inima mea. Imi dadea speranta unei zile mai bune. Acum, insa, nu se vede decat o luna plina, splendida. Rochia mea alba din matase, subtire este batuta de vant in toate directiile. Ma uit in jos si nu vad decat natura inghetata si pustie care este pregatita sa ma imbratiseze, sa ma primeasca in sanul ei. O noapte linistita, inghetata in eternitate, moarta care nici nu se compara cu cele de vara cand linistea este sparta de sunetele micilor vietati adapostite de natura bogata. Un fior ma strabate dar incerc sa il ignor. Nu mai conteaza ca imi este frig, oricum nu voi apuca ziua de maine. Si eu, ca si natura din fata mea, voi ramane blocata in eternitate, retraind tragedia vietii mele.
-Te iubesc, dragostea mea. Asa ca m-am decis. Nu o sa te condman la o viata alaturi de mine, daca eu nu mai sunt, tatal meu nu mai are de ce sa se razbune, soptesc eu pentru negura noptii.
Imi indrept ochii catre cerul infinit si am impresia ca luceafarul tocmai a clipit, aproband decizia mea. Si astrele sunt cu mine in aceasta noapte uitata de toti. Inchid ochii si fac un pas… in gol. Atat a trebuit. Cad. Vantul imi ingheata trupul, dar nu imi pasa, nu va dura mult. Sunt prea dezamagita de ceea ce se intampla sa ma mai gandesc si la altceva. Trebuia sa imi revad toata viata, sa retraiesc toate momentele fericite, sa mai simt o data acea minune in pantecul meu cum creste, dar eu nu pot sa ma opresc din a ma gandi la moarte. Incerc sa imi eliberez mintea si sa revad acele clipe, insa nu reusesc. Soarta aceasta pana si in momentul mortii ma distruge si nu vrea sa imi ofere cateva minute de placere. Nemiloasa, cruda mea soarta care a avut grija sa pot duce o cruce nepotrivita pentru umerii mei mici. Esti multumita acum? Cad, mor, vin la tine destinule si nu ma poti opri.
Asta a fost ultimul lucrur pe care l-am gandit. Corpul meu s-a lovit cu putere de pamantul inghetat si am murit instantaneu. Nici macar nu am putut sa imi i-au adio de la viata, de la natura, de la astrii. Sau trebuia sa fac asta inainte sa fac acel pas fatal? Nici nu mai conteaza acum…
Ok, deci stiu ca v-am pus sa asteptati ceva timp...dar acum ma revansez cu un capitol foaaarte mare.
App vreau sa imi spuneti ce credeti pentru ca de acum nu mai pun continuarea daca nu am nici o critica. Imi postez povestile aici pentru a incerca sa ma imbunatatesc si nu pot face asta daca nu stiu unde trebuie sa lucrez...

Capitolul VII
Sfarsit sau poate inceput?

Intuneric. Nu pot sa vad nimic prin aceasta negura care imi acopera ochii si care se incapataneaza sa se dea la o parte. Pe nepregatite simt doua maini mici, delicate si reci care imi maseaza spatele. Imi amintesc de dulcea mea ducesa, dar sunt constient ca nu are cum sa fie ea. Este mai mult ca sigur o alta iluzie pe care o am in timp ce incet ma indrept spre taramul celalalt. Mainile ei coboara in jos si ajung in locul unde sunt ranit. Ma atinge usor iar corpul mi se cutremura din cauza dureri neasteptate. Atunci imi dau seama. Nu este o iluzie, sunt cat se poate de treaza. Cineva ma salvat si acum imi face masaj. Am luat o cazatura pe cinste, asa ca atunci cand incerc sa imi misc mana nu ma mira ca nu prea reusesc. Incet incep sa imi dau seama de ceea ce se intampla in jurul meu. Eu ma aflu gol intr-un pat strain care e ciudat de confortabil pentru a fi intr-o casa de oameni modesti, din popor. Incerc sa ma ridic, dar nu pot. Numai ca de aceasta data nu pot din cauza ca cineva ma tine sa nu ma ridic. Sa fie cea carema maseaza? Sa aibe ea atata putere sau sa fiu eu atat de lipsit de vlaga? Nu imi pot da seama. Parca nu pot sa accept asa de usor ranile care le-am dobandit.
-Nu te mai foi atata. Esti in siguranta, spune o voce atat de cunoscuta de femeie.
-Angelique? Intreb eu incercand sa ma intorc pentru a o vedea.
-Chiar ea, in persoana, zice cu o voce jucausa.
Aporoape ca mi-o imaginez cum scoate limba la mine zambind.
Incerc inca o data sa imi ridic capul dintre perne si reusesc dar foarte putin, nu pot sa vad decat foarte putin din ceea ce ma inconjoara. Sunt intr-o camera mare, in partea stanga se afla niste geamuri imense ce dau spre o campie inghetata iar in cea dreapta se afla un dulap, pe usile caruia se gasesc doua oglinzi. Imi vad reflexia si pot vedea si unul dintre picioarele ei cum se lipesc de pilea mea. Stau intins intr-un pat cu baldachin, care este dat la o parte, dezbracat de tot iar deasupra mea, masandu-mi spatele, se afla ducesa du Solei. Un val de fierbinteala a pus stapanire pe mine. Imi simt membrul cum se trezeste la imaginea ducesei, care este imbracata intr-o camasa de noapte din matase subtire, transparenta si alba. Daca s-ar fi aplecat inca putin m-ar fi atins cu sanii ei superbi. Din pacate nu pot sa ii vad prea bine in oglinda din cauza pozitiei in care stau. Ah, nu mai suport! Vreau sa o ating. Sa o simt. Sa ii simt picioarele cum se strang in jurul coapselor mele primindu-ma inauntru… Incerc sa ma misc si sa ma intorc cu fata in sus fara sa o dezechilibrez pe frumoasa mea si reusesc. Acum ea sta pe mine cu membrul meu aproape tare intre picioarele ei. Misiune indeplinita as putea spune, daca nu ar fi fost pentru acea durere agonizanta care ma lovi cand m-am miscat. Aproape ca mi-a distrus seara trimitandu-l la culcare pe micul “demon” pentru tot restul serii. Oricum nu coteaza, sunt sigur ca o sa reuseasca ea sa il trezeasca. Simt caldura din acel loc minunat iar dansul isi revine imediat, cerandu-si dreptul.
Ma uit direct in ochii ei asteptand rabdator ca ea sa imi dea un raspuns la acea intrebare muta.
-Duce! Exclama Angelique uimita de ceea ce se intampla.
Scumpei mele ii este imposibil sa ignore cat de viril sunt. Si totusi nici un pic de roseata nu ii coloreaza pielea de alabast a obrajilor, ceea ce ma face sa ma intreb cat de experimentata este ingerul meu in arta aceasta a trubadurilor?
Eu ii zambesc dulce si o prind de maini, tragand-o mai aproape de mine pentru a o putea saruta. Ea protesteaza insa o ignor continund sa o sarut. Din pacate nu ma satur cu ceva asa de simplu, de cuminte, asa ca o musc de acele buze rozalii. Protestele sale dispar pierdute prin mangaierile mele iscusite. Acum nu mai aud decat niste gemete infundate, venind din gatul ei. Avand aceasta aprobare aproape muta, ii smulg camasa de noapte de pe ea si imi ingrop fata in sani ei, mari. Imi trec limba peste sfarcurile ei, care imediat se intaresc, apoi o musc de unul dintre ei, inrosindu-l. Isi baga mainile in parul meu si imi trage capul pe spate. Isi trece limba peste gatul meu… In acea clipa un fior trece pe spatele meu, facandu-mi trupul sa tremure. Imi eliberez capul din mainile acesteia si este randul meu sa ma joc cu ea. Asa ca m-am rasucit, stand acum deasupra ei, tanand-o de maini. Nu pot spune ca aceasta miscare a fost fara probleme. Din nou un junghi imi da peste cap planurile pentru cateva minute. Ignor acea durere si continui sa o ling pe gat, pe sani, pe abdomenul plat si intr-un sfarsit ajung in acel loc minunat. Ii desfac picioarele, apoi mi-am bagat doua degete in gura, umezindu-le bine, dupa care am mangaiat-o acolo, introducandu-le foarte putin. Doar atat cat sa o amagesc si sa vina ea singura sa ceara mai mult. Simtindu-mi degetele s-a ridicat putin mai sus, vrand sa scape de acea penetrare. Am lasat-o, dar cand incerc a doua oara, nu I le mai bag incet ci repede si cat mai adanc cu putinta, reusind sa scot o exclamatie din gura ei apetisanta. Incept sa fac acea miscare de dute vino din ce in ce mai repede, iar ea ofteaza si isi misca bazinul in acelasi ritm cu mine. Ii ofer orgasmul in acest fel, insa in clipa cand ii vine ii astup acel loc cu limba mea, introducand-o si lingand-o. Aproape ca lesinase cand mi-a simtit acel muschi intrand in ea. Isi baga din nou mainile in parul meu si ma trage de acesta, soptindu-mi printre gemete, rugaminti fierbinti sa nu ma opresc. Sta gafaind in pat si tocmai ce ma pregatesc sa ii fac cunostinta cu micul “demon”, cand ea se resuceste si se pune deasupra mea. Ma saruta rapid, coborand in jos, oferindu-mi pentru cateva secunde un zambet si apucandu-mi “demonul” in maini, imi ia capul in gurita ei, incepand sa se joace cu el. Este pentru prima oara cand o femeie il ia pe dansul in gura. Este o noua senzatie opentru mine, Vreau sa mi-l ia pe tot nu doar o parte asa de mica, asa ca preiau initiativa si bagandu-mi mana in parul ei o fortez sa il ia pe tot sau atat cat poate in gura. Nu spune nimic ci continua in acel ritm pana simte ca sunt pe punctul de a exploda. Atunci se opreste si ma saruta, muscandu-mi buzele.
-Vrei mai mult? Imi sopteste ispititor la ureche dupa care mi-o musca si pe aceasta.
-Normal, spun eu incercand sa o sarut dar ea se fereste asa ca ma multumesc cu muscatul urechii ei.
Simt cum pune mana pe el si singura, alt lucru pe care nici o alta femeie nu l-a facut, il introduce incet in ea. Apoi in ritmul acelei miscari de dute-vino incepe sa ma calareasca. Si o face atat de bine. O, Domne! Stie cum sa multumeasca un barbat. Stie atat de bine incat nici nu imi dau seama cand mi-a lins gatul si apoi cum si-a infipt coltii in el. Am simtit cum sangele imi este furat si cum eu incet imi pierd stamina si cunostinta.
-Ce faci? Reusesc sa spun cu o voce ragusita.
-Sstt… nu mai vorbi, imi zice ea punandu-mi un dege peste buze.
In cateva minute imi bea sangele lasandu-ma gol. O raceala incredibila imi cuprinde corpul si mi se opreste inima. Lupt cu disperare cu corpul meu pentru a imi metine inima batand, insa pierd lupta. Imi dau seama cu teama ca desi inima mea s-a oprit, eu inca traiesc. Ma uit ingrozit la ducesa. Nu arata deloc asa cum o stiam. Ochii verzii sunt acum rosii, are doi canini lungi ca de pisica, plini de sange si o privire de pradator foarte periculos. Regret acum ca nu am ascultat de acea voce care imi spunea ca ea nu este cineva cu care te poti juca. Intotdeauna platesti pentru greselile tale, asa spunea mama mea si acum imi dau seama cat de multa dreptate avea.
-Ce mi-ai facut?
-Ti-am zis ca esti special. Te-am intrebat daca vrei si ai acceptat. O sa iti explic maine seara. Acum trebuie sa te concentrezi sa treci peste aceasta transformare cu mintea intreaga sau vei muri.
A spus aceste lucruri de parca sunt cele mai normale lucruri din lume, de parca in fiecare seara cineva este muscat si transformat in ceva ce numai Dumnezeu stie. Vreau sa ii raspund dar o durere necunoscuta venind de la gatul meu imi cuprinde trupul, impideicandu-ma sa vorbesc, sa gandesc. Credeam ca mi-a sosit ceasul, durerea aceea este de nesuportat si imi vine sa ma dau cu capul de pereti, sa fac orice numai sa scap de ea. Daca diavolul ar fi venit in acea clipa la mine si mi-ar fi cerut sufletul meu I l-as fi dat fara nici un pic de retinere doar cu condintia de a ma scapa de acea agonie. Este ca si cum o mie de ace imi strapung pielea in acelasi timp si nu se multumesc cu acea intepatura, repeta aceasta actiune la nesfarsit vrand sa faca din mine mici bucati de carne. Nu stiu cat de repede sau cat de incet trece timpul, dar eu am impresia ca trece extrem de incet. Incerc sa imi apar mintea de nebunia care bate la usa, insa imi este foarte teama ca pierd acea batalie. Incerc sa ma gandesc la altceva, dar fiecare vena din corp incepe sa ma arda. Sunt in stare sa cad in genunchi si sa ma milogesc la oricine I se face mila de mine, numai sa se indure si sa ma scape de acest chin. Intr-un sfarsit am adormit.
Nu stiu cat am dormit sau cum am reusit sa adorm cu acel foc care ma ardea, dar atunci cand ma trezesc nimic nu ma mai doare si ma simt mai puternic. Deschid ochii si observ o imensa diferenta. Desi este deja intuneric afara eu vad de parca ar fi zi. Clipesc de cateva ori si nu imi vine sa cred. Modul in care vad s-a imbunatatit considerabil. Este incredibil! Am impresia ca pana in aceasta clipa am avut ceva peste ei, un val cenusiu ce nu ma lasa sa observ toate acele mici detalii din jur. Culorile sunt atat de vii si lucrurile minuscule, detaliile neimportante pe care inainte nu le puteam vedea, acum le observ fara sa vreau. Pun mana pe cearceaful cu care sunt invelit si il dau la o parte. Ma uit fascinat cum acesta se misca in aer de parca cineva l-ar fi aruncat. De la aceasta imagine imi intorc privirea pentru a-mi analiza mana. Singurul lucru care este schimbat este culoarea pielii. Din culoarea ei naturala, putin bronzata acum este de un alb imecabil, intrecandu-se cu albul zapezii. Nu imi vine sa cred, totul este un vis sunt sigur. Oare cat am stat in pat? Nu conteaza. Ma intorc si ma indrept spre oglinda. In nici o secunda ma aflu in fata acesteia. Sunt confuz si nu inteleg ce se intampla cu mine. Ce am devenit? Ce mi-a facut? Cand am ajuns in fata oglinzii? Mai sunt om sau am fost transformat in altceva? Ma uit la reflexia mea si in afara pielii de alabast,nimic nu s-a schimbat. Parul este acum scurt, probabil cineva mi l-a taiat si sta la fel ca intotdeauna ravasit, nimic nu poate sa il faca sa stea aranjat. O pereche de ochi de necitit, negri ma privesc uimiti si o gura cu buze carnoase, se misca incercand sa formeze cateva cuvinte insa fara succes. Corpul mi-a ramas acelasi. Sunt la fel de bine facut si plin de muschi cum eram si inainte deci nu am stat mult timp imobilizat. Ma privesc ca un prost si incerc sa inteleg ce mi s-a intamplat. Ridic mana vrand sa ating ogllinda, numai ca atunci cand o fac aceasta se sparge si cioburi cad la picioarele mele. Fascinat ma uit la ea si nu vad nici macar o zgarietura. Ce mi s-a intamplat? Ca un raspuns la intrebarile mele mute, aud pe cineva pe hol. As fi cazut in genunchi daca as fi putut deoarece in tocul usii aparu ducesa du Solei. Nu imi vine sa cred. Pana in aceasta clipa nu reusisem sa ii aud pantofi pe dalele de piatra, iar acum ii aud atat de clar. Si pentru prima oara observ o muscatura pe gatul ei perfect, imi dau seama ca niciodata cu cohii mei umani nu as fi putut sa vad acele doua puncte mici facute de doi canini. Oare asa arata si muscatura mea? Inconstient imi duc mana in acel loc, mangaindu-l. Vreau sa vad cat de bine pot auzi si ma concentrez putin. Raman uimit cand reusesc sa aud prin geamurile inchise vietuitoarele care isi duc veacul linistite pe campia inghetata. Asa ceva nu este normal! Clar nu mai sunt om! Aceasta afirmatie atat de simpla, de evidenta m-a cutremurat.
-Buna scumpule, ma saluta ducesa.
Ma uit la ea si simt cum furia creste in mine. Ea este de vina pentru tot ceea ce am suferit, pentru tot ceea ce mi se intampla. Mi se pare ciudat ca in acest moment nu sunt capabil sa simt decat furie pentru cea din fata mea, desi cu cateva clipe inainte sau poate chiar ore o iubeam ca un nebun. Oare nu o iubisem niciodata? Nu stiu. Nu mai stiu nimic. Totul este aiurea, totul este pe dos, nu inteleg ce se intampla, Este un vis din care ma voi trezi.
-Nu este nici vis, spune ea uitandu-se direct in ochii mei oparca provocandu-ma sa o atac.
Aude ce gandesc? Dar cum este posibil? Panica pune stapanire pe mine, facandu-ma sa devin paranoic.
-Linisteste-te.
Incearca sa se apropie de mine, sa ma atinga si sa ma calmeze dar se opreste cand imi vede privirea salbatica.
-Esti vampir, ca si mine. Eu te-am transformat. Esti special deoarece stiam din-nainte sa te abordez ca tu vei supravietui transformarii. Daca te calmezi o sa iti zic tot ce ai nevoie.
Nu imi vine sa cred. Trec de la o stare la alta in cateva secunde. Sunt instabil si orice imi poate declansa acele stari. Nu ma pot controla. Nici nu mai stiu care sunt sentimentele mele si care sunt cele provocate de ducesa. Inchid ochi, ma asez pe jos si incerc sa ma calmez. Sper surprinderea mea, reusesc. Cand m-am calmat deschid din nou ochii si ma uit la Angellique.
-Spune tot ce trebuie sa stiu.
Ea ramane cu gura cascata cand ma aude vorbind. Nu am nici cea mai mica idee de ce are aceasta reactie dar sunt sigur ca voi afla in curand.
-Deci… esti vampir, copil al noptii, sugator de sange, pradatorul perfect… avem multe nume, dar toate inseamna acelasi lucru: persoana nemuritoare care se hraneste cu sange uman. Bine, daca doresti te poti hrani si cu sange de animal, chiar nu conteaza atat de tare. Sangele uman iti ofera posibilitatea de a te folosi de toata forta ta, in timp ce celalalt nu iti ofera aceasta posibilitate. Un vampir este rapid, extrem de rapid, puncteaza ea, are vazul dezvoltat, practic ai impresia ca tocmai ti-a luat cineva un val de pe ochi si auzul ascutit. Auzi micile animale de afara, nu?
Stiam ca nu se asteapta sa ii raspund, era doar o intrebare retorica, asa ca m-am multumit sa dau din cap in semn de abrobare.
-Practic toate simturile ti s-au amplificat pentru a fi pradatorul suprem. Nimic nu ne poate ucide sau aproape nimic. Doar sabiile si cutitele de argint pot sa ne taie. Daca suntem raniti de ceva din argint acele rani se vindeca normal. A, apropo uitasem, ne vindecam rapid. Suntem ca si noi in cateva secunde. Suntem nemuritori si teoretic morti. Ai o inima care bate de patru ori mai incet decat cea umana, dar nu te ajuta cu nimic. Daca cineva te injunghie cu ceva din argint nu mori. In schimb daca iti zgarie gatul sau iti taie capul si razele apusului sau rasaritului te ating esti mort fara drept de intoarcere. Asa. Ai inteles?
-Da.
Acum ii raspund stiind ca asta vrea. Nu stiu de unde stiu aceste lucruri, pur si simplu imi apar si eu le urmez. Este ca si cum as avea o persoana in mine care poate simti ce vrea cea cu care vorbesc si imi sopteste sa pot da raspunsul corect.
-Cu cat inaintezi in varsta cu atat devi mai bun si uni chiar isi descopera abilitati diferite si speciale. De exemplu eu am douazeci si trei de ani de cinci sunte patruzeci si sapte de ani, cand am implinit trei sute cinci am descoperit ca pot sa manipulez sentimentele muritorilor. Tu poti sa descoperi maine ca poti arunca foc sau peste nu stiu cati ani sau nu o sa afli niciodata care este abilitatea ta. Poti avea mai multe puteri sau nici una. Depinde de multe variabile. Ok, am lamurit si acest aspect. Nu toti oameni pot deveni vampiri. Foarte multi mor cand constientizeaza ca au fost muscati, iar dinbtre cei care reusesc jumatate mor in timpul transformari sau dupa pentru ca nu pot fi controlati. Ca sa poti transforma pe cineva cu succes trebuie sa il musti in timpul actului sexual, atunci multi nu simt cand coltii le strapung pielea.
Nu puteam sa nu ma intreb cand am auzit-o daca ea se simsese atrasa vreo secunda de mine. Oare nu insemnasem nimic pentru ea? Dar sunt simple intrebari care nu ma afecteaza cu nimic. Ma asteptam sa ma simt ranit sau furios. Adica tocmai ce aflasem ca s-a culcat cu mine doar pentru a ma face vampir si pentru nimic altceva… Parca stia la ce ma gandesc pentru ca se opreste pentru a ma lamuri.
-De fapt… Wolf eu chiar ma simt atrasa de tine si as vrea ca ceva sa existe intre noi, dar momentan trebuie sa te initiez in aceasta noua si necunoscuta viata asa ca vom lasa distractiile pe mai tarziu, bine?
-Ok.
-Un nou vampir se numeste nou-nascut si trebuie sa stea obligatoriu trei ani cu creatorul. In acest timp creatorul este obligat sa il invete pe nou-nascut ce este, cum sa se hraneasca fara sa divulge secretul, cum sa se piarda in multime si legile pe care trebuie sa le respecte. Singurele legi pe care esti obligat sa le respecti sunt cele ale lumii noastre. Cele umane nu exista pentru noi desi multi dintre noi le respecta, este pur o alegere personala. Deasemenea ecxista vampiri nomazi, adica prefera sa traiasca singuri si nu interactioneaza cu ceilalti decat atunci cand este stricta nevoie si cei care prefera sa traiasca in familii sau clanuri. Exista trei reguli pe care trebuie sa le urmezi, daca le incalci vei fi pedepsit, si anume: nu ai voie sa divulgi adevarul despre ceea ce esti umanitatii, nici macar unui singur om; nu ai voie sa transformi copii, deoarece daca supravietuiesc sunt un pericol foarte mare pentru secretul nostru si nu ai voie sa te indragostesti de un om. Desi aici este putin aiurea, deoarece ai voie sa te indragostesti de un om, daca ai de gand sa il transformi daca nu, nu ai voi. Si c-am asta ar fi tot, termina ea cu o voce senina si jucausa.
Am ascultat-o cu atentie, retinand fiecare cuvant ce ii iesea pe buze. Totul facea sens in aceasta clipa. Lucruri pe care le alungasem in trecut imi apareau acum ca normale si deloc interesante. Imi aduc aminte fiecare cuvant si gest facut in timpul vietii mele umane, doar ca totul este invaluit intr-o ceata de parca nu le vazusem bine. In timp ce ma gandesc la aceste lucruri, imi pica fisa. Cine avea sa ne pedepseasca daca vom incalca legile? Ma uit la ea intrebator. Angelique statea si astepta rabdatoare ca eu sa o intreb ceva, orice. Incurajat de atitudinea ei, vorbesc.
-Cine ne va pedepsi?
-Oh, buna intrebare. Inca nu se stie.
Ma uit la ea, neintelegand.
-Imediat iti explic, spune ea repede si dispare.
O astept calm, fara sa misc un deget. Mi se parea atat de normal sa nu ma misc, nu ma deranja cu nimic. Nu amorteam, nu ma dureau picioarele… si nici sa respir nu aveam nevoie. Respiram pentru ca asa ma obisnuisem o viata intreaga, dar cred ca daca ma chinuiam putin puteam sa stau si fara aer. Este totusi greu sa renunti la a face un lucru pe care il executai inconstient. Simt vantul cum imi mangaie pielea si imi dau seama ca a aparut Angelique. Ciudat. Desi simt ca este rece acea briza nu ma deranjeaza cu nimic. Pur si simplu am constientizat ca este rece si gata. Actiunea lui asupra mea s-a terminat.

-Imi amintesc toate aceste amanunte, deoarece eram fascinat de tot ceea ce se intampla in jurul meu, altfel nu dadeam nici o importanta. Nu eram genul care sa se opreasca si sa miroasa trandafiri. Pur si simplu luam ce imi oferea viata fara a pune prea multe intrebari, dar atunci cand m-am transformat totul era atat de nou, atat de interesant de simteam nevoia de a analiza totul. Asa ca eram atent la toate simturile mele, inregistrand si analizand cel mai mic detaliu, le explic eu celor din jur, desi sunt sigur ca intelegeau si fara aceste explicatii. Doar au trecut si ei prin aceeasi transformare. Sa revin.

Angelique s-a intors relativ repede. Oare unde s-o fi dus? Eh, nu ma intereseaza asa de tare. Oricum sunt sigur ca voi afla destul de curand.
-Deci… zice ea serioasa. Fi foarte atent. Exista multi vampiri, uni nomazi, altii care constituie clanuri. Printre aceste clanuri, trei sunt cele mai puternice: Veron din Italia, Carpatic din Romania si Petersburg din Rusia. Cel Carpatic si cel Petersburg se inteleg extraordinar de bine, daca ar sta intr-un oras impreuna atunci ar fi un singur clan. Ei bine, pana acum trei sute de anii, familia Carpatic si cea Petersburg conduceau lumea noastra si ei reprezentau legea, dar in acea perioada italieni s-au razvartit si au vrut ei sa faca legea. De atunci lumea noastra s-a impartit in doua: cei care tin cu italieni si cei care tin cu romani si rusii. Este o continua lupta care dupa cat se pare nu mai are nici un sfarsit. Clanul Veron este alcatuit din : Ilius, sotia lui, Evrika, Brutus, iubita lui, Eveline, Andreas, Iustin, iubita lui, Iris si Augustus. Ei au creat un fel de garda care sa lupte pentru acestia si din aceasta garda fac parte multi vampiri cu puteri, cei mai puternici sunt: Kat von Gunderberg si Ian. Kat poate sa te imobilizeze cu privirea, iar Ian creaza un fel de scut protector, insa trebuie sa te atinga in continuare pentru a fi aparat, asa ca scutul lui are o limita. Practic italieni fac colectie de animalute de companie. Clanul romanesc este alcatuit din: Vlad si Irina, Stefan si Catalina si Mihai, erau mai multi, dar au fost omoriti de Veroni. Cat despre cel rus, din el fac parte urmatori: Petru Romanov, Vladimir, Floris, Demetri si Tamara. Din pacate situatia nu este deloc roz pentru ei. Pana acum si-au mentinut pozitia, dar de ceva timp incep sa piarda c-am multe lupte si automat si razboiul.
-Deci sa inteleg ca tu m-ai creat pentru a te ajuta?
-Da… Ceva de genul acesta, pentru a-I ajuta, o sa iti explic mai incolo mai multe. De azi vei face parte din familia mea, numita du Solei. Suntem o familie respectata si stimata de ceilalti. In afara mea vei face cunostinta cu Margot, este un fel de sora pentru mine, adica am fost create de acelasi vampir, Frederic, l-am adunat de pe drum, Jeoffrey, un vampir pe care l-a creat Margot din greseala si Christine, un vampir nomad. Ii vei cunoaste atunci cand vei fi pregatit. Noi suntem foarte posesivi si nu prea acceptam musafiri, dar atata timp cat nu iti vei pleca privirea totul va fi in regula.
-Si cu viata mea ce fac? Soarele nu ma va ucide?
-Viata ta nu mai exista. Vei vinde tot si vei veni sa stai aici, cu mine. Nu putem risca sa afle cineva ce suntem si nu, soarele nu ne ucide. Este enervant deoarece ne raneste ochii dar in afara de acest lucru nu iti poate face nimic.
-Si daca nu vreau?
-Nu ai de ales. Ori vei asculta de mine, ori te voi omori. Nu poti sa traiesti printre oameni, inca. Trebuie mai intai sa inveti sa te porti ca unul si este foarte greu pentru ca pana acum ca muritor faceai lucruri de care nu erai constient, pe cand acum vei fi constient de fiecare miscare, oricat de mica si apoi trebuie sa inveti sa te misti incet, deoarece acum mergi normal pentru un vampir care este foarte rapid pentru oameni. A si maine eu voi fi plecata cu ceilalti, iar poimaine vei invata sa vanezi. Acum nu ai nevoie de sange pentru ca sangele meu inca nu a fost asimilat de organismul tau si nu simti nevoia, dar poimaine vei innebuni teoretic dupa acest lichid.
-Pai si de ce nu mergem acum, ca poimaine sa nu ies de sub control? O intreb eu uimit de ceea ce aflu.
-Nu poti. Nu te poti transforma acum. Ai nevoie de gheare si de colti pentru a vana si a te hrani. Poimaine o sa iti apara acestea cu sau fara voia ta si atunci te voi invata cum le poti ascunde si cum le poti face vizibile. Oricum nu te astepta sa fie usor. Este mult de munca si ti-am zis, in trei ani te vei perfectiona. Dupa aceasta perioada vei putea pleca, daca vrei. Din pacate trebuie sa te parasesc. Avem o misiune de indeplinit.
-Stai asa! O singura intrebare. Pot manca mancare umana?
-Da, nu este nici o problema, dar corpul nostru nu mai are nevoie de ea desi o prelucreaza la fel ca orice organism uman.
Veni langa mine si ma pupa rapid pe buze, apoi disparu lasandu-ma singur, evitand astfel alte intrebari care mi-ar fi aparut.
Continui sa stau pe jos gandindu-ma la tot ceea ce am afkat. Nu imi venea sa cred dar tot ceea ce mi s-a intamplat sustinea ca este adevarat. Nu am dormit in acea seara.

Sper sa va placa!
stiu, stiu ce am spus dar acum chiar ma tin de ceea ce am zis mai sus si nu mai pun continuarea decat daca o sa critice cineva...

Capitolul VIII
Un nou inceput

A doua zi a venit foarte repede. Eu m-am plictisit, stand in acea camera si gonit de acea stare deplorabila, am iesit din camera pentru o scurta si rapida vizita a castelului. Nu am gasit nici o urma de servitor in tot palatul, ma intreb curios daca aveau sau nu servitori. Eu, unul, nu pun mana sa fac treaba servitorilor, pana la urma de aceea exista ei pe aceasta lume. Sa faca toate acele treburi murdare si injositoare. Si totusi, ma uimeste curatenia care domneste peste tot, nici un fir de praf nu manjeste nimic in tot palatul. Dupa o cautare amanuntita peste tot, in fiecare coltisor, imi dau seama ca sunt singur si am fost singur in toata casa pana a doua zi la ora trei. Atunci s-au intors, iar eu am intrat in camera mea, nevrand sa ii cunosc inca pe ceilalti. Nu stiu cum aveau sa reactioneze cand aveau sa ma intalneasca, insa nu sunt dispus sa aflu acest amanunt. Oricum, stiu ca ei sunt constienti de prezenta mea in aceast palat. Asa cum eu am simtit mirosul celor care locuiesc aici si ei pot sa imi simta mie mirosul. Insa nu imi pasa de ceilalti, Angelique este cu ei, ea conteaza, ea e singura care conteaza. Gatul incepuse sa ma arda de ceva timp si o sete ma chinuie. Am baut cateva cani bune de apa, dar nu m-au ajutat cu nimic. Am inteles tarziu ca singurul lucru care putea sa stinga acea sete este sangele. Ma duc la oglinda pentru a vedea daca s-a produs vreo schimbare si vad ca, acum, ochii mei sunt de un rosiu sangeriu, iar dintii sunt putin mai lungi si ascutiti, dar nu este ceva ce poate sa vada un muritor. Muritor… cuvantul acesta lasa un ecou in mintea mea. Si eu am fost muritor, am fost om… acum nu mai sunt, sunt un vampir si de aceea vad aceste mici detalii, invizibile pentru oameni. Este atat de ciudat sa ma gandesc la ei ca la altcineva, avand in vedere ca nu de mult si eu faceam parte din acea grupa. Ceva imi atrage atentia si imi schimba sirul gandurilor. Imi dau seama ca este Angelique inca din-nainte ca aceasta sa deschida usa. Asa ca imediat ce o crapatura apare, eu o salut.
-Buna, Angelique.
-Oh, buna, spune ea uimita.
-De ce te miri?
-Nu ma asteptam sa intelegi asa de repede cum sta treaba. Esti al doilea vampir care a rezistat doua zile, iar primul a fost destul de greu de cap.
-Te deranjeaza ca ma prind repede? O intreb eu uitandu-ma in ochii ei insistent.
-Nu. Chiar ma multumeste ca nu esti greu de cap.
-Putem sa plecam? Spun nerabdator.
Simt ca nu mai imi pot controla corpul. Ma ardea fiecare vena de parca inima imi pompa acid prin ele, nu sange. Cat despre colti, incepusera sa ma doara in incercarea lor de a scapa din inchisoarea lor muritoare.
-Da, sigur. Ce vrei sa mananci, sau mai bine zis, sa bei?
-Poftim?
Intrebarea ei m-a luat prin surprindere. Nu inteleg la ce se refera.
-Poti alege. Vanezi oameni sau animale.
-Tu ce vanezi?
-Noi nu avem preferinte. Bem ce putem si ce gasim. Asta din cauza razboiului este foarte greu sa te duci sa vanezi sigur asa ca din pura supravietuire ne ducem in grupuri. Atunci cand te hranesti esti vulnerabil, de aceea ai nevoie de cineva care sa te apere insa daca sunt mai mult de doi oameni disparuti bate la ochi, asa ca suntem obligati sa bem sange de animal, dar tu poti alege.
-Tu ce zici?
-Eu as alege om, daca as fi in locul tau, desi nu am nimic cu animalele doar ca nu au deloc un gust bun. Dar nu poti fi mofturos in timp de razboi, altfel mori.
-Atunci om sa fie.
Imi dau seama cat de ciudat de normal vorbesc despre moartea unui om. Daca as fi fost eu in locul acelei persoane? Cum pot sa fiu atat de dezinteresat de acest aspect? Ma intereseaza si sunt curios sa vad cum ma simt odata ce sangele imi potoleste setea, dar cu oroare constientizez ca nu ma afecteaza cu nimic moartea viitoarei mele victime. Asa o sa fiu de acum incolo? Oare o sa simt vreun pic de regret ca am luat viata cuiva? Nu stiu, dar voi afl;a destul de repede acest amanunt. Sunt dispus sa omor un om doar pentru a-mi satisface curiozitatea sadica. Sunt si entuziasmat, pe deasupra, de aceasta noua perceptie asupra vietii. Totul pana acum a fost un adevarat uragan, iar eu incerc sa absorb cat mai mult. Sunt fascinat de ceea ce se intampla in jurul meu. Nici nu am timp sa ma opresc si sa imi analizez sentimentele. In afara de furie si regret nu am mai simtit nimic. Este ca si cum nu mai stiu cum sa alimentez acele simtaminte. Gonesc pe campia inghetata, indreptandu-ne spre periferia Londrei. Sunt constient ca este extrem de frig, dar eu frigul nu ma afecteaza deloc. Este ca si cum as fi intr-o camera calduroasa. In mod normal as fi facut trei ore de la castelul meu pana in Londra si patru de la al ei, insa de aceasta data nu am facut decat o ora. Ajungem in centrul unui cartier rau famat si sarac de la periferia orasului, cand Angelique pune mana pe umarul meu si ma opreste. Nu imi vine sa cred ce putere are. Ceva imi spune ca eu sunt si mai puternic decat ea si daca as vrea as putea sa scap usor de atingerea ei.
-Uite! In acel bar vom gasi ce cautam, zise ea aratand spre o casa darapanata, cu cateva geamuri sparte prin care vad niste grupuri de oameni.
-Acolo?
-Da. Intram impreuna, iar tu te uiti la mine cum atrag pe cineva afara si faci si tu la fel. Acum concentreazate si inchipuie-ti cum pui un picior in fata celuilalt foarte incet. Bine?
-Dar… daca nu o sa fiu in stare sa o conving?
-In primul rand ai face bine sa te ingrijorezi cum ajungi sa o convingi, ca pana la acel pas trebuie sa inveti din nou sa mergi. Si in al doilea rand, crede-ma, nimeni nu iti, de fapt, ne poate rezista. Deci nu trebuie sa isi faci probleme ca nu vei putea sa o convingi. Vor veni ele la tine.
Indoiala pune stapanire pe mine. Nu sunt sigur ca voi fi in stare sa atrag o muritoare, sa o fac sa vina cu mine. O vad pe Angelique cum intra fara sovaiala in bar. Arata ca un muritor, asa cum merge incet, si imi nu prea imi vine sa cred ca eu voi reusi sa invat atat de repede sa ma prefac. Nu pot da inapoi acum. Setea ma chinuie prea tare pentru a ma intoarce. Ori o fac ori renunt pentru totdeauna, punand astfel un cutit in mana sortii. Dar ce fel de vampir as fi fost daca nu as fi incercat, de fapt, ce fel de om as fi? Chiar atat de penibil sa fiu incat sa nu fiu in stare sa ma hranesc? M-am concentrat si fac un pas spre destinatie. Am reusit! Inca un pas in fata celuilalt. Ma scoate din minti aceasta viteza, nici melcul nu se tara atat de incet, dar trebuie sa ma pierd in multime si cu siguranta cineva ar fi observat un om care fugea ca vantul. Desi daca ma gandesc mai bine, nu cred ca m-ar fi observat cineva daca as intra rapid in acel local. Adica, mirosul de alcool este insuportabil si se amesteca si cu alte miresme dezgustatoare pe care prefer sa nu le enumar. Este atat de puternic incat ma face sa vreau sa ma intorc. Oricum incet si cu grija intru in bar. Raman uimit cand observ privirile pofticioase ale femeilor. Sunt chiar asa de frumos? Nu pot sa imi dau seama. Mi se pare ca arat asa cum am aratat de o viata. Aceasi ochii negrii rai, acelasi par incapatanat, aceleasi buze ce formeaza un zambet cinic, acelasi corp plin de muschi. Sa vada ele ceva ce eu nu vad? Oare este posibil?
-Da, esti un Adonis in ochii lor, imi sopteste la ureche.
Ma dau un pas inapoi, speriat de aparitia ei din neant.
-Oh, Angel! Nu ma m-ai speria asa.
-Trebuia sa te testez. Sa vad daca ai invatat ceva, zice ea zambindu-mi si aratandu-si coltii in acelasi timp.
Sa invat? Imi dau seama ca atunci cand m-am speriat eu am continuat sa mentin acea viteza umana si in loc sa ajung la capatul celalalt al localului, ma aflu la un pas departare de ea.
-Respira! Imi ordona ea.
Ops! Uitasem. Dar mirosurile sunt atat de oribile incat imi ranesc nasul. Niciodata nu sesizasem asemenea arome atat de daunatoare ca acestea de aici. Din pacate nu am alta solutie. Trebuie sa respir, altfel cineva ar putea observa ca sunt un mort umblator. Apoi dispare de langa mine si o vad cum se indreapta spre un barbat ceva mai rasarit decat ceilalti. Vorbeste cu el si ii zambeste cuceritor, dar in acelasi timp incearca sa nu isi arate deloc dintii. Privirea imi este atrasa de doua mici stele ce sclipesc in ochii ei verzi, tradand o nerabdare ce ma speria. Nu discuta decat cateva minute cu acela, luandu-l de mana si iesind afara. Opresc un marait in mijlocul gatului meu si incerc sa nu imi incretesc buza de sus, sa imi tin coltii departe de privirile distruse de bautura a celor din jur. Nu inteleg de ce ma comport asa. Sa fiu gelos? O sa o intreb mai tarziu pe creatoarea mea.
Un parfum de iasomie cu flori de tei imi incanta pentru cateva clipe simtul mirosului. O fata tanara, de vreo saisprezece ani, imbracata sumar, cu un par saten atat de lung incat aproape ca atingea pamantul, a trecut prin fata mea si-a intorsc capul, aruncandu-mi o scurta privire pe sub gene. Ochii ei caprui atat de incantatori m-ar fi fermecat intr-o clipita, asta daca as mai fi fost uman… Acum ma lasa rece, de fapt, sa nu fiu atat de dur, nu ma lasa atat de indiferent. Ma atrage sangele ei cald care ii curge prin vene. Este singurul lucru care ma atrage. Inima ei ce pompeaza lichidul vietii, al nemuririi mele, canta o dulce melodie ce ma striga, ma cheama, ma vrajeste. Numai gandul la acesta si imi lasa apa in gura, nici nu vreau sa imi inchipui ce s-ar intampla daca mi-as imagina cum va fi cand imi voi infige coltii in acea piele catifelata. O urmez, ajungand intr-o incapere intunecoasa, sau cel putin este intunecoasa pentru muritori. Eu vad foarte bine in aceasta negura. Tanara fata se apropie de mine si ma prinde de mana, ghidandu-ma spre singurul mobilier din incapere, un pat cu cearceafuri ce au fost o data albe. Se arunca in acesta, invitandu-ma si pe mine sa fac la fel. Odata langa aceasta incep sa ma doara dintii si degetele ingrozitor. Transformarea a inceput. Nu mai suport! Deschid gura, imi simt caninii cum se lungesc. Sunt gata sa imi satisfac setea. Din cauza durerii mi-am inchis pentru cateva secunde ochii, iar cand mi i-am deschis din nou, vedeam in tonuri de rosiu. Insa nu aici s-a terminat aceasta noua... nici nu stiu cum sa o numesc. Ceva incearca sa puna stapanire pe corpul meu si ma obliga sa nu mai pierd timpul, sa imi infig dintii in pielea fina a gatului ei. Monstrul, altfel nu stiu cum sa ii spun, isi cere dreptul, insa eu nu am de gand sa i-l dau. Vreau sa savurez momentul. Sa imi intiparesc in minte fiecare detaliu. Asa ca incerc sa ma stapanesc, sa il stapanesc. Ascunzandu-mi caninii, o incercare sortata esecului, o sarut si din greseala ii dau sangele. Doar de atat a fost nevoie. O mica intepatura face creatura sa innebuneasca, iar eu pierd putinul control pe care il am. Imi bag mana in acea claie satena si tragandu-i capul pe spate, imi infig fara pic de mila coltii in gatul ei. Aud si simt cum ii penetrez pielea, muschii si ajung in artera. Un mic tipat imi incanta urechile pentru cateva secunde, un al doilea urmeaza sa se auda, dar s-a stins inainte sa apuce sa il elibereze. Cu ghearele smulg ce a mai ramas din gatul ei, astfel reducand-o pentru totdeauna la tacere. Imi potolesc setea cu sangele ei. Cu cat beau cu atat bestia din mine se linisteste si imi reda controlul asupra trupului meu, numai ca mintea nu imi mai sta la el ci la gustul dulce-amarui pe care il poseda lichidul vietii. Este mai bun decat imi inchipuiam, decat mi-as fi putut inchipui vreodata. Nu ma m-ai puteam satura. Vreau sa fac baie in acesta, sa nu mai m-a despart niciodata de acest gust, de aceasta putere pe care mi-o ofera. Sunt pe cale sa alunec intr-o prapastie periculoasa fara cale de intoarcere si nu imi pasa.
Din senin o prezenta straina apare in incapere. In secunda urmatoare sunt in picioare, pregatit de atac. Tin corpul neinsufletit al fetei in brate, in timp ce un marait imi iese printre dintiii inclestati, pe care ii arat amenintator oponentului meu. A trebuit sa ii aud vocea pentru a-mi da seama cine este.
-Hei, calmeaza-te, sopteste ea ridicand mainile in semn de pace.
-Angelique? intreb eu nedumerit, semanand mai mult cu un marait vocea mea.
O vad, stiu ca ete ea, dar instinctul meu imi spune ca reprezinta dusmanul, inamicul. Nu reusesc sa imi retrag coltii oricat as incerca. Continui sa ii arat amenintator, desi nu asta imi este intentia.
-Ce se intampla?
-Este normal. Eu am intrat peste tine in timp ce te hraneai, iar tu, acum, iti aperi prada. Trebuia sa te opresc. Nu ai voie sa ii bei tot sangele.
-Puteam sa o las in viata?
Sentimentul de vinovatie se instaleaza. Da sunt un nemernic. Da, am dorit moartea tatalui meu. Dar nu acestea nu ma faceau un ucigas! Tocmai ma loveste adevarul crud al situatiei. Impactul faptelor mele ma da peste cap. Sunt un ucigas. Tocmai am omorit pe cineva. Ii asez trupul transfigurat pe patul murdar si apoi cad in genunchi langa acesta. Imi intorc privirea de la acel tablou morbid pe care il crea satena, insa nu pot rezista tentatiei de a ma uita la mainile mele. Sunt pline de sange. Asa o sa fie de acum in colo? Aflu raspunsul la intrebarea mea. Intrebare pe care am pus-o cu atat usurinta, cu o curiozitate ce in acest moment mi se pare atat de sadica. Nu sunt insensibil, sau cel putin cand este vorba de a omori pe cineva nu sunt. Nu pot sa nu ma intreb cu groaza la numarul de victime, la oameni pe care aveam sa ii sacrific pentru ce? Pentru nemurirea mea. Pentru prima oara ma intreb daca nu cumva sunt mort. Da, trupul imi este nemuritor, etern dar sufletul? Nu cumva mi l-am daruit Diavolului? Nu cumva sufletul acestei fete este si el in mainile lui? Ma uit cu o privire indurerata la cea care m-a condamnat la aceasta viata, daca intr-adevar o pot numi viata.
Ea ma intelege si incearca sa ma linisteasca.
-Nu pot sa iti spun nimic. Nu te pot ajuta. Este greu sa iei o viata, este si mai greu sa accepti ca asta vei face de acum incolo. Dar daca vrei sa traiesti trebuie sa accepti, altfel vei muri sau vei fi omorit. Singurul lucru pe care ti-l pot zice, este acela ca nu aveai cum sa o lasi in viata. Nici chiar eu nu pot sa ii las. Sunt foarte putini vampiri care detin aceasta putere. Ca victima ta sa supravietuiasca, trebuie ca tu sa iti controlezi bestia din tine si asta inseamna a dai dovada de o vointa extraordinara si apoi trebuie sa faci ca totul sa para un vis. Este foarte complicat. Nu trebuie sa te simti vinovat pentru ceea ce ai facut. Asta esti de acum incolo. Vei invata sa ucizi mai rapid, sa fi mai meticulos, nu te vei mai murdarii in acest hal de sange.
-Dar...
-Nici un dar! Un vanator care nu poate sa isi ucida prada devine vanat. Cea mai importanta lectie. Lumea este terenul tau de vanatoare. Doar de tine depinde ce vei deveni. Tine minte ce iti zic. Asta si daca nu te adaptezi evolutiei lumii umane atunci vei muri. Credema. Am vazut multi vampiri care au ramas cu acele vechi concepti cu care s-au nascut si au avut o viata scurta, plina de singuratate si dezamagire. Nu face aceleasi greseli. Regretul, parerile de rau nu au ce cauta, Edward, zice ea pe un ton de profesoara.
-M-ai oprit. De ce?
-Daca bei tot sangele, pana la ultima picatura, atunci nu te vei mai putea opri. Vei innebuni si vei incepe sa omori din ce in ce mai des, cautand gustul acelei ultime picaturi. Sangele este extrem de periculos, sa stii.
A venit spre mine si mi-a atins caninii, dupa care mi-a luat prin surpriza sarutandu-ma. Limbile noastre se ciocneau, luptandu-se intre ele, incercand sa se supuna una pe alta. Ii pun mana pe talie si o las pe spate atat de mult, incat este nevoita sa isi puna bratele in jurul gatului meu pentru a se sustine, dar pentru a fi sigur ca nu cade, desi sunt constient ca acest lucru este aproape de imposibil, o strang mai tare in brate. Batalia este castigata de mine. Printr-un simplu gest, si anume: m-a prins de gat pentru a se sustine, a pierdut lupta. Am simtit ca vrea sa se indeparteze de mine. Nu vreau sa ii dau drumul, imi doresc sa repet ceea ce s-a intamplat in seara cand m-a transformat. Este foarte usor sa alung acele remuscari undeva departe si sa uit de ele. Acum am altceva de facut. Se desprinde de mine, insa eu o strand din nou in brate, de data aceasta ea nu se opune. Imping cu piciorul trupul neinsufletit al victimei mele, dandu-l jos dinj pat, si o asez pe Angel in locul ei. Doua secunde am lasat-o din mana. Doua amarite de secunde, in care am simtit cum se rupe ceva din inima mea, cum pierd inca putin din umanitatea care mi-a mai ramas, atat i-a trebuit sa isi reia locul in dreptul usii.
-Trebuie sa ma inveti sa fac asta intr-o zi, spun eu destul de enervat din cauza planului esuat.
-Poate... imi zice ea zambindu-mi dulce. Hai, este vremea sa plecam acasa.
Nu a terminat bine de spus ca eu ma aflam langa ea, oferindu-i un mic pupic pe acele buze care odata le vedeam rozalii, dar sunt, de fapt, mai mult albe decat roz. Drumul spre casa a fost linistit si la fel de scurt. Timpul nu m-ai avea nici o insemnatate, nici o putere asupra mea. Aveam tot timpul din lume la picioarele mele.

-Nu stiu cum a fost pentru voi prima data cand ati baut sange. Daca dupa ati simtit vina, regretul, dar eu nu am reusit sa trec foarte repede peste acel eveniment. M-a marcat mai mult decat vroiam sa recunosc sangele care imi murdarea mainile, sunetul facut de trupul satenei aterizand pe podea. Cativa ani mai tarziu de la acea intamplare cand am citit Macbeth, ma regaseam in acel personaj si m-a speriat, si inca ma sperie, cat de mult ma asemanam cu ea in acele clipe cand mi-am dat seama de faptele mele.
chiar asa, nimeni nu citeste? daca nu spune nimeni nimic, nu mai continui.

Capitolul IX
Angelique du Solei – Partea I

Nu avem nici o sansa! Noi suntem doar sase iar ei sunt douazeci. Ce are de gand sa faca Louis? O sa murim cu toti aici! Ma gandesc ingrozita. Daca o sa supravietuim acel nemernic o sa plateasca pentru ca ne-a trimis intr-o capcana. Ma agat de bratul lui Louis, incercand sa imi gasesc speranta in curajul lui.
-Louis, ce ne facem? Il intreb eu.
-Luptam, Angel, ma cherie, imi raspunde el punandu-si mana pe umarul meu.
Atingerea si prezenta lui ma m-ai linistesc. Poate totusi avem o sansa. Atata timp cat il am pe scumpul meu rege langa mine, nimeni nu ma poate rani.
-Fi atenta. Eu ii atac si voi fugiti, mi-a soptit in ureche.
Nu imi venea sa cred. Ce vroia sa fac? Sa plec? O, nu scum[ul meu, ti-am promis ca nu voi pleca niciodata de langa tine. In acesti patru sute patruzeci si sapte de ani, de existenta ca vampir, nu mi-am incalcat niciodata promisiunea, nu o sa incep acum. Este pentru prima oara cand voi nesocoti un ordin de la el si sper ca este si ultima, mi se frange inima ca trebuie sa o fac, dar nu il pot lasa singur.
-Ai inteles? Ma intreaba.
-Nu.
-Poftim?
Deja l-am enervat. Ochii I s-au inrosit instantaneu la auzul refuzului meu. Vreau sa imi intorc privirea, sa nu mai vad acei ochi rosii care ma chinuie, dar nu o fac. Nu pot sa imi arat slabiciunea in aceste momente. L-am refuzat, trebuie sa imi sustin refuzul pana la capat, altfel nu are nici un rost.
-Angelique, vei fugi si daca mor imi vei lua locul, spune el pe un ton atat de hotarit si cu atata forta care sa sustina acele cuvinte incat un fior imi strabate trupul.
Stiu ca vorbeste serios. Nu mi-a mai zis “Angelique” de atatia ani… nici nu imi m-ai aduc aminte cand mi s-a adresat dupa acest nume. Din pacate nu pot sa il ascult. Pur si simplu nu pot!
-Louis, stii ca nu pot face asta. Nu pot risca sa te pierd. Daca mori tu, mor si eu. Nu pot trai fara tine!
Uite ca am spus-o, multumit? Ti-am marturisit ca viata mea nu poate continua fara tine in ea, desi nu aveai nevoie de aceste vorbe. O stiai mult prea bine. Ma urasc! De ce trebuie sa iti zic asemenea lucruri in momente ca acestea? De ce nu am putut sa recunosc cand m-ai intrebat? Daca as fi putut plange, ochii mi-ar fi fost incetosati de mult timp de panza sarata a lacrimilor. Numai ca nu mai pot.
Il vad cum se intoarce spre inamic si face un pas in fata. Isi i-a mana de pe mine, iar eu simt deodata o greutate apasandu-mi inima. El poate mi-a dat drumul, insa eu nu ii dau lui. Refuz! Il apuc de acea mana si incerc sa il trag inapoi. Varsta isi spune cuvantul. Iese din acea incercare patetica a mea de a-l pastra langa mine, de parca nu il tine nimic.Ma uit la ceilalti disperata. Nu pot face nimic singura. Daca m-ar ajuta si ei am putea scapa cu toti. Nimeni nu ar trebui sa ramana in urma, insa nici unul dintre ei nu se uita la mine. Toti au ochii indreptati la inamic, dar eu stiu mai bine. Stiu ca au auzit si acum imi evita privirea, isi astupa urechile la rugamintile mele aproape mute de a nu il asculta. Louis, Louis, de ce faci asta? Nu stii ca ma omori? Lasa-ma sa lupt in dreapta ta. Sa fiu scutul tau!
-Margot, Jeoffrey luati-o pe Angelique si plecati imediat ce eu ii atac. Zece sunt nou-nascuti deci va veti putea ocupa de ei daca va urmaresc. Eu o sa incerc sa ii retin pe ceilalti.
Ii aud vocea, inteleg ce zice, dar nu cred. Creierul meu nu vrea sa accepte aceasta realitate si de ce ar face-o? Durerea care sta la granita constientului meu de abia asteapta sa ma atace ca un vultur. Singurul care tine acea bestie in frau este Louis, iar acum vrea sa ma paraseasca. Vrea sa o lase sa puna stapanire pe mine si ma forteaza sa plec de aici. Ma zbat ca un animal salbatic si ii musc, dar ei refuza sa imi dea drumul, rezistand cu stoicism ranilor pe care I le-am provocat.
-Nu! Louis! Dati-mi drumul! Tip eu cu disperare.
Dintr-o data totul s-a intunecat si mi-am pierdut cunostinta. Cineva din grupul meu ma lovise, trimitandu-ma in inconstienta.
Cand m-am trezit mi-am dat seama ca ma aflu in palatul nostru din Paris, Franta. Sunt in camera mea si a lui Louis. O, doamne! Louis. In cateva secunde sunt in sufragerie, unde am auzit zgomote.
-Unde este?
Liniste. Cu toti tac si nici unul nu indrazneste sa se uite la mine. Margot are o rana urata la gat, cred ca cineva a incercat sa ii desparta capul de trup si Frederic care este si el ranit, doar ca el are doar niste zgarieturi nevinovate. S-au luptat cu acei vampiri si au castigat, dar Louis? Unde este scumpul meu?
-Ce s-a intamplat cu el?!
Nu pot sa nu sper. Sa nu ma mint ca poate a supravietuit. Cum o sa pot sa traiesc fara iubirea mea? Fara salvatorul meu. Christine este cea care imi raspunde.
-Este mort.
Intotdeauna a fost rece, dar niciodata nu a fost cruda. Cel putin nu a fost pana in aceasta seara. A zis acele cuvinte atat de usor. A acceptat situatia de parca nici nu o afecta. Si imi dau seama cu oroare ca nu avea de ce sa o afecteze. Ea fusese un vampir nomad. A intrat in aceasta familie din cauza ca tinea cu cele doua mari clanuri si vroia sa ii ajute, altfel Louis nu ar fi acceptat niciodata sa o ia. Doar eu si Margot suntem afectate de moartea lui prematura. In primul rand a fost creatorul nostru, al meu si apoi a devenit iubitul meu. Nu am crezut nici o secunda ca as putea sa il pierd, iar acum, cand l-am pierdut in fata mortii, nu stiu ce voi face. Stiu doar ca nu pot sa traiesc, sa imi continui drumul prin nemurire fara el. Cat de mult imi doresc ca trupul meu sa sufere, sa isi arate si el slabiciunea, dar nu. Acesta refuza sa faca acest lucru, scotand, astfel, in evidenta slabiciunea sufletului. Cat de mult vreau sa cad jos, sa nu imi pot misca trupul, sa stiu ca nu numai sufletul este cel slab ci si corpul, insa continui sa stau in picioare, uitandu-ma cu raceala la cei din jur. Nu vor cunoaste niciodata durerea ce domneste acum peste sufletul meu. Gardianul ce impiedica acel chin sa treaca, sa cucereasca si sa otraveasca totul era ingerul meu intunecat. A cazut pe frontul de lupta. A fost omorit din cauza acelor italieni, dar jur ca vor plati. Voi trai numai ca sa ii vad moaca nenorocitului aluia cum arde cand razele soarelui il ating. Voi avea grija sa sufere la fel de mult cat sufar si eu in aceste clipe, chiar mai mult. Cat despre ceilalti, nu ii voi lasa sa stie cat ma doare pierderea lui Louis. Sunt de azi conducatoarea lor, dar mai intai trebuie sa fac ceva.
-Eu plec, le zic eu camarazilor mei.
-Unde? Ma intreaba Jeoffrey.
-Nu te intereseaza, ii raspund.
-Sper ca nu vei incerca sa te sinucizi, nu ca mi-ai lipsi, zise Christine fara sa se oboseasca sa se uite la mine.
Christine o adevarata scorpie ca intotdeauna. O sa am ceva probleme de subordonare cu ea, insa o sa ii vin de hac.
-Sper ca o sa iti cada capul de pe umeri si o sa mori, numai ca la fel ca si speranta ta si a mea este imposibila.
Ies din incapere, mergand ca un muritor. Nu vreau sa ma grabesc. Nu am de ce sa ma grabesc. Acolo unde ma duc eu nu este un loc frumos sau placut, din contra este un loc plin de durere, dar am o dorinta sadica de a intensifica acele mii de cutite mici ce se infig in corpul meu, rasucindu-se incet. Cu coada ochiului o vad pe Margot cum trece pe langa mine si se posteaza in fata mea.
-Angelique.
-Margot.
Pentru cateva momente ne privim in ochii. Nici eu, nici ea nu incercam sa o supunem pe cealalta. Nu avem de ce. Desi fusese creata prima de Louis, ea nu se obisnuise cu aceasta viata. De fapt, ura ceea ce devenise,insa din cauza ca este credincioasa nu poate sa se sinucida, altfel sufletul ei ajungea in Iad. Imi aduc aminte cu claritate discutia ei cu Louis.

“-Lasa-ma in pace, Louis! Cand m-ai creat, cand aveam doar o zi mi-ai zis ca pot sa beau sange de animal. De ce ma tot seci sa merg cu tine la vanatoare de muritori? Trebuie sa avem grija cu numarul de oameni pe care ii ucidem, sa nu bata la ochi, zice ea, intorcandu-I spatele frumosului saten.
Parul lui scurt, catifelat sta perfect aranjat, iar ochii caprui care sunt primitori si calzi, de obicei, acum fierb. Aproape ca reusesc sa vad cum in jurul irisului apare un cerculet rosiu. In curand vor deveni sangerii si atunci sa te tii. Sper ca stie ce vrea surioara mea, altfel nu o vad bine deloc.
-Margot, ma aduci la exasperare. Am inteles cand te-am creat ca din cauza religiei tale refuzi sa omori oameni, dar fi te rog frumos realista. Dupa o suta patruzeci si sase de ani tu continui sa bei sange de animal. Avem nevoie de tot ajutorul pe care il putem procura. Daca tu te vei hrani cu sange uman vei fi mult mai puternica, asa nu ai decat o zecime din adevaratul tau potential.
-Dar nu imi pasa. Imi pasa de sufletul meu. Nu vreau sa ajung in Iad…
-Scumpo, nu mai ai suflet. Cat despre cealalta problema, ce te face sa crezi ca nu esti deja in Iad? Crede-ma cand iti spun ca nu mai ai cum sa ajungi acolo, deoarece esti deja!
-Da, tu mi l-ai furat!
-Te-am salvat!
-Asa cum ai salvat-o si pe ea? Tipa furioasa aratand spre mine.
Oare ce vroia sa zica? Nu ma salvase? Of, de ce trebuie intotdeauna sa ma implice si pe mine in aceste certuri ale lor? Daca nu as stii, as spune ca sunt ca doi indragostiti, dar el ma iubeste pe mine, nu pe ea. Dar aceste lucruri marunte sunt neinsemnate. Eu sunt tot nedumerita, ma salvat sau nu ingerul meu negru? Louis ghiceste nedumerirea mea si se simte obligat sa ma lamureasca.
-Nu ai fost in pericol de moarte, asa cum ti-am zis.
-Poftim?!
-Da. Erai atat de frumoasa si trista… Eram atat de singur… Aceste doua lucruri amestecate impreuna m-au indemnat sa fac ceea ce am facut. Am vrut sa te am langa mine, sa te scap de blestemul mortii, sa iti ofer nemurirea, imi zice el.
M-a mintit, dar cumva acest lucru nu inseamna nimic. A dorit sa fiu langa el si asta era de ajuns pentru mine. Nu conteaza restul, daca pentru altii viata de vampir inseamna un chin, pentru mine este o adevarata binecuvantare, atata timp cat Louis este langa mine. Ii ofer o privire plina de intelegere si de dragoste si el imi ofera mie un zambet atat de dulce incat ma face sa devin nerabdatoare. Vreau ca noaptea noastra sa inceapa in aceasta clipa. Ei doi isi reiau discutia, uitand inca o data ca mai sunt si eu in incapere.
-Daca ea este multumita cu aceasta viata de criminal, de demon este treaba ei. Eu nu sunt!
-Si atunci de ce nu te omori? O intreba Louis.
-Pentru ca asta ar insemna sa imi condamn sufletul la o eternitate plina de suferinta, raspunde ea.
-Este inutil sa vorbesc cu tine. Fa ce vrei, esti libera. Renunt! Spuse el ridicandu-si mainile in sus in semn de exasperare.
Louis iesi furios din camera, iar eu il urmez, lasand-o singura pe Margot cu conceptiile sale.”
Nu am nici cea mai mica idee ce vroia de la mine. De cand o stiu eu il urase pe Louis, asa ca acum ce ar putea sa imi zica? Imi dau seama ca singurul lucru pe care eu il pot face este sa duc mai departe visul lui. Acela de a fi iar pace in lumea noastra cu cele doua caste ca si suverani. Nu are ce sa imi spuna pentru a ma face sa ma simt mai bine. Oare nu stie asta? Stiu ca o sa trec peste, dar in sufletul meu intotdeauna va exista un loc care sa ii aduca cinste si care va pastra in viata amintirea lui.
-Angelique sunt constienta de faptul ca orice ti-as zice nu te ajuta cu nimic, de aceea nici nu o sa iti spun pareri de rau sau ceva asemanator.
-Dar atunci, ce vrei de la mine?
-Vreau sa stii ca voi fi aici pentru tine. Daca ai nevoie de ceva, orice.
-Multumesc, raspund eu si incerc sa plec, insa ma opreste din nou.
-Te-a iubit. Te-a iubit enorm de mult si ti-a frant inima aseara cand a dat acel ordin, dar sa stii ca l-a dat pentru tine, pentru ca tu sa traiesti in continuare.
-Stiu, Margot. Dar asta nu schimba cu nimic faptul ca el este mort.
-Nu, nu schimba, dar te ajuta pe tine sa mergi mai departe.
De aceasta data cand mi-am reluat drumul, nu m-a mai oprit. O las sa stea pe hol, uitandu-se dupa mine. Nu stiu cat mi-a luat sa merg pana acolo. Nu am mai mers ca un om normal de secole si aproape ca am uitat cat de mult le i-a acestora sa se deplaseze, dar nu conteaza, deoarece am ajuns la destinatie. Aleea unde totul s-a petrecut. Ma uit in jur si ma intrisetez cand vad ca totul este neschimbat. Moartea lui nu a lasat nici o urma in aceasta lume. Ma pot consola, insa, cu faptul ca viata lui a lasat, ca faptele lui nu se vor uita niciodata si vor fi tinute minte multe generatii de acum incolo.
Cad in genunchi pe pietrele reci si dure in locul unde cu cateva ore a stat, am stat amandoi. Ating cu degetele acele cateva pietre care au avut norocul de a-l sustine. Prezenta lui nu a ramas imprimata in acestea. Nu am nimic de care sa ma pot agata, sa ma poata sustine. Ma intind pe jos incercand sa gasesc ceva care sa imi aduca aminte de el. Imi doresc sa il mai simt inca o data mangaindu-ma, sarutandu-ma, facand dragoste cu mine. Vreau sa imi infig coltii in gatul lui si sa ii mai gust pentru o ultima data sangele. Intre doi vampiri este cea mai mare intimitate, aceea de a-ti lasa partenerul sa te muste si sa iti bea sangele. Practic, in acele secunde viata ta este in mainile lui, depinzi de el. Vreau sa ma ridic, crezand ca totul este pierdut, ca nimic nu a mai ramas care sa imi aminteasca de el. Dar simt mirosul sangelui sau venind de undeva din fata mea. Este slab, dar este acea aroma specifica sangelui sau. Ma tarasc cativa metri in fata si gasesc provenienta mirosului. Vine dintr-o crapatura din strada. Intorduc doua degete acolo si gasesc ceea ce caut. O sa vad la ce se gandea el inainte sa moara. Se gandea la mine sau la altcineva? Lichidul ce imi murdareste degetele imi va oferi raspunsul. Mi le bag in gura si le ling, inghitind acel lichid. Ma las purtata de amintiri pana ajung la una specifica, speciala. Niciodata nu as fi putut sa imi inchipui ca acea intamplare putea sa insemne atata pentru el.
“Stau ca un pervers si ma uit pe geam, pe furis in timp ce se spala. Este atat de magnifica! Parul ei rosiu arata atat de fluid si splendid cand este in apa si ochii… Atat de verzi si intensi. Nu am mai vazut asemenea culoare la oameni pana acum, iar buzele ei sunt asemenea florilor de cires. Raman uimit cand se ridica din cada. Sanii ei sunt ca doua mere cu sfarcuri apetisante, incat ma fac sa intru acum peste ea sa o cuceresc, ma rog, sa o cuceresc nu este tocmai corect, mai mult as vrea sa imi invig coltii in pielea aceea fara de cusur si sa ii gust sangele ce parca ma cheama. Nu pot. Trebuie sa ma stapanesc, ma comport de parca nu am m-ai vazut pana acum fete. Trebuie sa astept, asa cum am facut si in celelalte nopti, ca ea sa adoarma si de abia atunci o pot vizita. Nu sunt nevoit sa astept mult si o data ce ea a adormit, eu intru in camera sa. Nu stiu de ce sunt atras de aceasta fata. Nu este doar frumusetea ei. Ochii verzi care intotdeauna sunt tristi, ma atrag mai mult decat vreau sa recunosc. Nu pot sa nu ma intreb cine ar putea sa fie atat de crud incat sa o intristeze pe aceasta Afrodita a Frantei? Ma asez pe pat langa ea, fara sa o deranjez. As vrea sa stau aici la nesfarsit, sa o apar, dar din pacate nu pot. Nu vreau sa fac aceasi greseala pe care am facut-o cu Margot, plus nici nu sunt sigur daca va supravietuii transformarii. Deodata se misca, ceea ce ma obliga pe mine sa ma duc in coltul cel mai intunecat al camerei.
-Te rog, salveaza-ma, zice ea.
In clipa urmatoare sunt din nou langa aceasta. Nu ma astept sa vad cum mici perle sarate ii pateaza frumosii obraji. Ma distruge tristetea ei. Ma distruge si mai tare neputinta mea. Nu ma simt in stare sa ii ofer sarutul nemuririi. Nu pot sa nu ma intreb acum, dupa Margot, daca ceea ce ii ofer este mei bun decat ceea ce are. Oare nu ii fur sufletul oferindu-I eternitate? Cand am acceptat, niciodata nu m-am intrebat care a fost pretul. Si daca o transform va fi fericita? Daca tristetea nu va disparea din sufletul ei, o data ce va deveni vampir si va disparea din aceasta lume in care a crescut?
In cautarea mea pentru raspunsul, pentru alegerea corecta nu imi dau seama ca ea s-a trezit. Isi trasese cearceaful pana la gat si se uita cu interes la mine.
-Buna, zic eu.
<Buna?> Altceva mai bun nu am gasit si eu? Si ce altceva as putea spune? Sa dispar din viata ei, lasand-o sa se intrebe daca am fost un vis sau realitate? Nu. Vad o perla sarata stand pe obrazul ei, sclipind in lumina rece a lunii. Asta ma face sa ma hotarasc. Imi las foamea sa creasca. Las Monstrul sa iasa afara si sa imi schimbe ochii mei umani cu cei de criminal si dintii mei perfecti cu cei de pradator. Nu dureaza mult. Ea continua sa se uite la mine fermecata. Este perfect. Nu va constientiza ce se intampla decat cand va fi prea tarziu. Imi musc buza dand drumul sangelui sa curga si apoi ma duc langa ea pentru a-I oferi sarutul nemuririi.”
Ultima lui amintire. Cea mai pretioasa memorie era despre noaptea in care m-a transformat. Ultimul lui gand a fost indreptat spre mine. As vrea sa am lacrimi din nou. Sa ii ofer acele mici perle sarate pentru a stii, acolo unde este, ca ma raneste lipsa lui. Acum stiu ce l-a facut sa ma transforme, dar nu mai conteaza. Este prea tarziu sa ii multumesc. Regret enorm ca nu l-am apreciat la adevarata lui valoare cand traia. Ca de abia acum imi dau seama cat de mult mi-a influentat stilul de viata. Ca nu i-am zis niciodata ce simt cu adevarat.
Mi-am petrecut restul noptii pe acea strada. Gandindu-ma la Louis, apoi chiar inainte ca zorii sa apara l-am cautat pe cel care ne-a intins capcana. Cu greu l-am gasit. Nu se astepta ca noi sa scapam, dar prevazator cum era intotdeauna, se ascunsese bine. De cand l-am cunoscut aveam impresia ca este un soarece si nu sunt departe de adevar. Este pentru prima data cand ii vad fata si spre surprinderea mea are o moaca ce seamana cu cea a unui sobolan.
-Buna, rozatoareo.
Nu mai vad rostul cuvintelor frumoase si respectuase. Este un turnator amarit, un nimic cu doua fete.
-B… buna, Angel.
-Nu ma lua pe mine cu Angel, amaritule! Ii zic luandu-l de guler si ridicandu-l in sus.
-Dar… dar ce s-a intamplat? De ce esti asa furioasa?
Teama lui intoxica aerul din jur si ma dezgusta peste masura. Este cel mai patetic vampir pe care l-am intalnit vreodata.
-Am venit sa imi i-au razbunarea. L-ai omorit pe Louis, italian nemernic ce esti! Nu iti ajungeau banii pe care ti oferea? Nu te platea bine, sobolane?
Incerca sa scape, insa nu reuseste. Nici nu se compara cu mine. Louis era printre cei mai puternici vampiri, sangele lui imi curgea prin vene, ceea ce ma facea si pe mine un adversar de temut.
-Nu putem sa facem o afacere, ceva?
Ma scarbeste. Incearca sa isi cumpere viata. Nici nu ma intereseaza cat valoreaza viata lui din punctul sau de vedere.
-Da. Viata ta pentru cea a lui Louis si tot nu ar fi indeajuns. Dar e mai bine decat nimic. Alta intelegere nu este acceptabila.
Nu mai astept sa imi dea vreun raspuns. Imi las ghearele de la mana dreapta sa iasa si il zgarii pe fata, apoi il arunc de partea cealalta a camerei.
-Nu ma poti omori asa, curva proasta ce esti! Zice el triumfator, crezand ca a scapat.
-Stiu. Ai fi surprins cate poate indura corpul tau inainte sa te lase sa treci in partea cealalta.
Ii raspund eu, aparand in fata lui. Imi infig degetele in gatul lui. Ma uit direct in ochii acestuia aproape iesiti din orbite si ii zambesc diabollic. Il arunc in singurul scaun din incapere, legandu-l inainte sa se ridice de pe el.
-Acum ca stai comfortabil, sa incepem.
Scot un cutit din argint din husa lui care sta legata pe piciorul meu drept, ascuns sub fusta si incep sa il scalpez. Ma incanta la nebunie rugamintile lui. Nu ma m-ai implora sa ii dau drumul ci sa il omor, insa nu am de gand sa il las sa scape atat de usor. Vreau sa vada apusul soareleui. Sa isi dea seama in timpc ce vede cum soarele se duce la culcare ca viata va lua sfarsit doar ca el nu va renaste a doua zi. Il scot afara pe la ora patru and am ramas fara piele de curatat si cand m-am saturat de tipetele lui. Imi parea bine ca alesese sa se ascunda intr-o casa in afara orasului. Este un loc izolat si nu aude nimeni tipetele sale.
-Angelique, scumpa mea… chiar trebuie sa recurgi la asa ceva? Iti pot da orice iti doreste inima. Diamante, rubine, smaralde din orient sau poate matasuri fine…
-Sobolane, nimic nu te poate scapa de soarta ta. Nu poti rupe lanturile de argint, esti ca si mort.
Ca o adevarata asasina ce sunt ii tai beregata. As vrea sa ii tai de tot gatul, sa ii pun capul pe un tepus, dar in acest fel nu mai poate sa isi dea seama ca moare. Asa cum doar l-am crestat putin, va fi constient in timp ce arde incet, transformandu-se in cenusa. Nu am inteles niciodata de ce noi, vampirii, putem murii doar daca avem o rana la gat facuta cu ceva din argint si doar daca primele sau ultimele raze ale soarelui ne atinge. Nici nu cred ca o sa pot intelege acest lucru vreodata. Ma uit la acel sobolan cum arde si nu simt nimic. Vreau sa ma simt mai bine. Sa dispara acea durere, sa ramana doar dragostea mea pentru Louis dar nu. Razbunarea nu m-a ajutat cu nimic. Cine a zis ca razbunarea este dulce, nu stia ce vorbeste. Nu este nici dulce, nici amara, nu ma ajuta cu nimic. Ma uit cu tristete la soarele ce apune si practic simt cum eu, cea de ieri mor facand loc unei persoane necunoscute de maine. Problema este ca durerea si chinul de azi, maine nu vor fi mai mici. Eu voi suferi la fel de mult si nu exista ceva pe lumea asta care sa poata schimba cu ceva aceasta situatie. Imi intorc spatele, constientizand ca nici macar caldura soarelui nu imi mai poate incalzi sufletul. Pentru mine soarele a apus inca de aseara.
Observ cu tristete ca locurile indragite de mine nu mai au aceeasi stralucire. Nu stiu cum sa explic sentimentele care ma chinuie. Sunt incapabila sa dau glas ramasitelor inimii mele. Sunt o carcasa goala a ceea ce eram o data. Un cadavru ce si-a pierdut viata. Ajung acasa si ma indrept spre biroul unde Louis isi petrecea cea mai mare parte din timpul sau. Ezit putin inainte sa pun mana pe clanta. Mirosul lui este atat de puternic, incat imi invadeaza narile, desi inca nu am intrat in incapere. Ma gandesc ca poate daca nu intru aici, inca o sa mai pot sa pastrez iluzia ca traieste. Ca isi duce viata linistit dupa aceasta usa ordinara. Speranta aceasta nu isi are locul. O iluzie rautacioasa menita sa mai bage un cutit in inima mea. Deschid usa, intru in camera si ma indrept spre scaunul tapitat cu piele de caprioara ce troneaza in incapere. Camera este impunatoarea. Toti pereti sunt acoperiti cu carti, doar unul a scapat, dar acesta sustine o fereastra imensa ce ofera o priveliste magnifica asupra gradinii. Ii simt prezenta peste tot, in acest loc inchis. Acel parfum al lut atat de tare este impregnat in fiecare coltisor. Ma scufund in acel scaun care este mai repede un fotoliu si inchid ochii, incercand sa retraiesc toate clipele petrecute cu el. Clipe pe care nu le-am apreciat cum a trebuit decat dupa ce au disparut ramanand doar simple amintiri, mici pumnale ce acum imi injunghie inima, daca mai am asa ceva. Ma simt ca o pala de vant ce nu reuseste sa isi lase amprenta pe frumosul trandafir pe care il intalneste in drum. Imi continui drumul fara sa pot uita vreodata floarea unica intalnita in cale.
Nu stiu cat timp am stat acolo. Am vazut de atatea ori soarele rasarind si apunand, incat am pierdut sirul. Frederic, Jeoffrey si Margot au incercat sa ma scoata din aceasta stare, insa incercarile lor au fost inutile. Nu faceau decat sa otraveasca si sa distruga ultimul lucru care supravietuise mortii lui. Margot a renuntat ultima. Vad de mult cat o ranesc prin refuzul meu de a trai. Asa ca nu pot sa nu ma intreb ce inseamna, de fapt, “a trai”. Nu sunt moarta? O statuie eterna ce este condamnata sa isi vada persoanele dragi cum mor. Rezist cu stoicism monstrului care isi cere dreptul, dar intr-un sfarsit cedez si ma duc sa ma hranesc. Patru oameni au murit in aceasta seara, in care eu am cedat naturii mele deplorabile, pentru a satura bestia. Apoi in timp ce sangele ultimei victime imi unge gatul renunt la imobilizarea mea, la refuzul meu de a parasi protectia acelei camere. O sa incerc sa ii indeplinesc visul si apoi, daca nu cumva o sa mor, dand gres, o sa ma sinucid, sperand ca o sa ajung in acelasi loc in care scumpul meu s-a dus.
Ma intorc acasa si le comand sa stranga tot deoarece ne mutam in Anglia. Nu o sa pot sa ma tin de ceea ce am promis daca mai raman in aceasta casa, unde amintiri dureroare ma pandesc dupa fiecare coltisor mai rau decat pradatorii ce isi urmaresc prada. Sunt atat de eficiente incat cu greu reusesc sa ies din acel abis in care ma trimit de fiecare data.
Si uite asa am plecat din Franta. Nu este prima data cand parasesc aceasta tara plina de dragoste, trubadurii si pasiune. Simt cum ceva curge pe fata mea. Sunt in sfarsit lacrimile mele amare care au revenit? Nu. Sunt doar mici picaturi pline de tristete, pe care cerul le elibereaza. Si tocmai azi. Vezi, Louis, si cerul plange din cauza lipsei tale.
HeLLo There...
Deci in primul si in primul rand...sa fereasca Sfantu' sa nu continui...Incep sa plang daca te lasi de fic`ul asta serios!!!
Asa, acum sa vedem comentariul in sine:
Deci nu exagerez dar imi place...de fapt ador...IUBESC modul in care descrii. Atat de detaliat si plin de sentiment. Si cuvintele care le folosesti in descrieri se potrivesc de minune in text...ca sa ma leg de toate capitolele trebuie sa spun ca mi`au dat lacrimile. Sper sa continui tot asa!
Actiunea este narata cu atata clam...Deci iubesc cand lucrurile se desfasoara atat de calm si frumos [mda' pacat ca eu alerg actiunea in ficurile mele]. Oricum povestesti superb la persoana I eu ador felul in care scrii serios.
Dialogul nu este abundent, ceea ce nu ii da sanse sa fie sec. Este bine alcatuit si bine plasat.
Am observat cateva greseli depunctuatie, dar nu mi le ami ntesc, fiindca nu erau cine stie ce erori or stuff.
Acum abia astept netxul...sper ca il vom avea repede da?;;)..Spor la scris si multa multa imaginatie
Zbye :3
Hm, mi-ai cerut o parere despre poveste, well acum o sa o scriu :>.
In primul rand, ideea cu vampirii mi se pare super, mirifica, bla bla bla toate adjectivele alea:> faine :)). E interesant felul in care descrii din perspectiva barbatului. Mi-a placut ca ai facut si niste capitole 'extra' sa spun asa din perspectiva celor doua fete.
Evolutia ta fata de primul tau fic este una uimitoare. Modul in care descrii aici este foarte bun, nu te plictisieste actiunea. Ai cateva scapari la tastare dar nimic grav, oricine face greseli. Ai o marime foarte buna la capitole ceea ce e foarte bine.
Ai niste personaje bine conturate, insa nu stiu de ce, eu nu tin minte ca tu sa fi pus numele vampirului care nareaza, poate mi-a scapat mie, insa nu sunt sigura.
Nu pot sa mai spun altceva despre ficul tau deoarece mie mi se pare unul foarte bun, ai talent la scris si ti-ai dezvoltat stilul intr-un mod care m-a lasat complet uimita.
Desi, felul in care se povesteste, adica etapele, asa la prezent, dupa la trecut mi se pare putin luat din Interviu cu un vampir, ma refer la faptul ca asa-i povestea si Louis ziaristului. Dar poate ca ma insel.

Bafta in continuare si multe capitole lungi :>
multumesc pentru comentari. Sper ca veti citi in continuare si ca veti lasa parerea voastra.

Capitolul X
Angelique du Solei – Partea II

O suta de ani au trecut de atunci. O suta de ani in care am invatat sa imi inchid sentimentele undeva departe, in sufletul meu, dar asta nu inseamna ca nu ma mai afecteaza atunci cand ii aud numele sau cand ceilalti vorbesc despre el. Ba din contra. Numele lui a devenit un tabu pentru mine, iar amintirile cu el au devenit niste paznici cruzi care de abia asteapta sa ma imobilizeze si sa ma traga inapoi in abis. Insa nu mai conteaza. Moartea lui a facut din mine o conducatoare de temut si acum eu sunt lidera clanului du Solei. Nu a fost deloc usor sa ma impun in fata lui Christine, dar intr-un final vazand ca nu are nici un sustinator a acceptat sa primeasca comenzi de la mine, desi de multe ori facea nazuri.
Suntem in anul 1491, cand regele Henry al VII-lea a urcat pe tronul Angliei. Este pace in lumea oamenilor, numai in lumea monstrilor razboiul vampirilor continua. Numai ca acum s-au implicat si varcolaci si elfi, singuri care au ramas impartiali sunt servitorii Abisului si ai Luceafarului si toata lumea monstrilor ar fi fost in razboi. Acum aceasta a devenit mai periculos, mult mai periculos. Varcolacii ii putem simti, dar elfi sunt atat de aproape de oameni incat multi vampiri si-au gasit sfarsitul ignorand prezentele umane. Multumesc divinitati pentru ca nu i-a implicat pe Abis si Luceafar in acest razboi, altfel ar fi fost foarte rau. Doi astri implicati intr-un razboi pamantean nu era un lucru bun.
Ma aflu in sufragerie si astept ca toti ceilalti camarazi ai mei sa isi faca aparitia. Ca de obicei cea care intarzie, cea care ma sfideaza este Christine. Intr-una din zilele acestea o sa o primeasca ea. Vine! Ii aud mersul apasat si hotarit. Are niste impresii de mare regina, incat toata lumea nu o poate suporta.
-Ma bucur ca te-ai decis sa ne onorezi c prezenta ta, Christine, ii spun eu stand cu spatele la ea imediat ce aceasta paseste in incapere.
-Cine a murit si te-a facut pe tine regina? A, da. Asa-i. Louis a murit...
Deci avea sa fie una din acele discutii. Nu o las sa termine ce avea de spus deoarece in clipa urmatoare ma aflu in spatele ei si cu un mic cutit de buzunar, ii distrug corzile vocale. Nu va mai putea sa scoata un singur cuvant pentru urmatoarele cateva ore. O las incremenita, uitandu-se furioasa la mine.
-Zi mersi ca nu ti-am taiat gatul! Acum ai face bine sa stai jos si sa ma asculti.
Se aseza pe jos, continuand sa imi arunce priviri ucigase. Ceilalti ma privesc cu interes, nescapandu-ma o singura milisecunda din ochi.
-Deci avem o foarte mare problema. Peste cateva luni va avea loc o batalie importanta, chiar aici in Londra. Vor veni si cele doua clanuri Petersburg si Carpatic. Va fi si haita de varcolaci Alfa si o adunare a elfilor Kha`ri, nu mai vorbesc de mercenari platiti pentru a participa de partea noastra. In momentul de fata suntem printre cele mai puternice si vechi familii, dar avem o problema. Conducatorul clanului Kha`ri nu accepta o femeie ca si lider, asa ca eu va trebui sa numesc un reprezentant al clanului.
-Angel dar stii ca nici eu, nici Jeoffrey nu putem fi reprezentantii tai. Si-ar da seama ca nu avem sangele lui in vene, imediat... zice Frederic ingrijorat.
Cat de patetic putea sa fie Frederic, ii pot simti frica iesind prin masca lui prost compusa. Dar pana la urma, vampiri sunt la baza oameni, asa ca de ce ma mai mira inferioritatea unora, cand de fapt un vampir nu este decat o imbunatatire a corpului uman, nu si a modului de gandire si a personalitati. Un las muritor va continua sa fie un las si dupa transformarea lui in nemuritor.
-De fapt, Jeoffrey are foarte putin sange de-al clanului du Solei in vene... spune si Margot.
-De aceea eu m-am gandit la el , Margot. Il pot numi reprezentantul meu si ii pot oferi sangele meu, stii ca eu am mult mai mult sange de-al lui Louis circuland prin vene, decat ai tu... nu am apucat sa termin.
Margot venea spre mine gata sa ma atace. Din fericire am reusit sa evit lovitura ei si sa o imobilizez. Insa nimic nu o putea opri sa maraie si prin acele sunete joase pot simti amenintarea si frustrarea ei.
-Am inteles. Orice fel de schimb de fluide este inacceptabil.
O inteleg pe sora mea. Si eu eram la fel de posesiva o data, de mult. Nu suportam sa il vad impartasindu-si sangele cu altcineva. Noi, vampiri asa suntem cu cei iubiti. O data ce le-am oferit si ni s-a oferit acea posibilitate de a ne hrani de la gatul partenerului, atunci legatura ce se formeaza dureaza o eternitate.
-Imi pare rau Angel, dar nu pot accepta, zice si Jeoffrey luand-o pe Margot din mainile mele.
-Atunci ne ramane doar o singura solutie.
-Si care este aceea?
-Va trebui sa devin creatoare.
-Nu ai experienta necesara pentru asa ceva...
-Trebuie sa invat. Daca stau dupa asta, pai atunci nu o sa am niciodata experienta necesara pentru asa ceva.
-Bun, sa zicem ca reusesti sa duci pana la capat transformarea si ca il vei face sa inteleaga, ca nu va trebui sa il omori, crezi ca va reusi sa isi sustina punctul de vedere? Adica, va fi un nou nascut printre vampiri mai batrani decat lumea. Este ca si cum ai duce un miel la taiat.
-Promit ca daca nu este pregatit pana atunci, ne retragem din lupta.
Spun eu si ies din incapere cautandu-mi urmatoarea victima care va avea norocul sa devina nemuritor.
Au trecut doua luni ingrozitoare. Doua luni in care zece oameni au murit degeaba. Sase nu au supravietuit transformarii, ceilalti patru care au supravietuit a trebuit sa ii omor pentru ca mi-au scapat de sub control. Nu mai am decat sase luni la dispozitie sa gasesc si sa educ pe cineva care va fi capabil sa ne reprezinte, altfel familia du Solei isi va pierde respectul si faima.
Ma aflu, din nou, in sufragerie asteptand-o pe Christine sa isi faca aparitia. Senzatia de deja vu nu are cum sa ma ocoleasca de aceasta data. Promit ca dupa aceasta lupta, daca nu cumva va muri in razboi atunci va muri de mana mea. Mi-a ajuns. Nu ii mai pot suporta fitele de mare regina. Intr-un sfarsit apare. Nu spun nimic, astept doar sa se aseze. Prefer sa o ignor decat sa ma apuc sa ma cert cu nebuna. Am avut o dimineata asa de frumoasa incat ar fi pacat sa imi strice ce a mai ramas din zi.
-Am gasit un potential conducator, le spun eu.
Ochii imi sclipesc, tradandu-mi incantarea. Si pana la urma de ce nu as fi incantata? Un tanar de douazeci de ani, de abia devenit duce de Wellington, cu o minte sclipitoare si un trup remarcabil. Pentru prima data in atatea secole ma simt atrasa de un barbat. Are parul lung, rosu si matasos asemenea unei nopti fara de stele, iar ochii negri fara de speranta imi amintesc de Louis. In afara de aceste trasaturi neimportante, ma impresionase fizicul lui. Are un corp lucrat, plin de muschi care il fac sa fie masculul alfa, de altfel, din aceasta cauza femeile ii cadeau la picioare. Ar fi facut un vampir extraordinar, un adevarat adversar de temut.
-Pe cine? Ma intreaba Margot curioasa.
-Ducele de Wellington.
-Esti sigura ca este un candidat potrivit? Spuse si Jeoffrey.
-Da.
-Ce ai vazut la el? Este atat de infumurat si cu nasul pe sus... nu cred ca il vei putea invata vreodata ceva, zise Margot nemultumita de alegerea mea.
-Stiu ca asa se comporta in societate, dar eu sunt convinsa ca exista ceva mai mult dupa acea masca pe care o poarta.
-Da... o alta masca. Este un nenorocit ipocrit Angel, nu poti sa inveti un asemenea om nimic. Doar stii ca doar corpul ni se schimba nu si personalitatea. Un nenorocit cu nasul pe sus va ramane un nenorocit cu nasul pe sus si dupa ce il vei transforma, continua Jeoffrey sa isi exprime nemultumirile.
-Este alegerea ta in final. Noi nu putem decat sa iti dam niste pareri de care poti sau nu, tine cont, zise Frederic uitandu-se direct in ochii mei.
-Am de gand sa ma duc la el in aceasta seara, le spun eu hotarita.
-Trebuie sa te hranesti mai intai, striga dupa mine Christine.
De cand ii pasa ei cand trebuie sa ma hranesc eu? Nu conteaza. Nu am timp sa ma hranesc si in plus nu pot sa o fac singura, o sa o fac cand ma intorc de la mica mea vizita, atunci cand o sa ma intalnesc cu un spion de-al nostru. Trebuie sa am pe cineva care sa imi acopere spatele, altfel eu pot deveni prada.
In cateva secunde sunt in camera mea, facand o dezordine monstruoasa in cautarea unei tinute potrivite. Vreau sa ii las o impresie buna, sa nu ma uite niciodata. Imi doresc sa il fac al meu pentru restul eternitatii. O rochie de un verde inchis imi atrage privirea. O dantela fina acopera materialul din matase al rochiei si smaralde micute sunt cusute in aceasta. O ridic de pe jos si ma uit bine la ea. Are un decolteu adanc pe care il pot pune in evidenta cu un pandantiv cu rubin rosu. Aceasta este tinuta perfecta. Bine, ca daca stau putin si ma gandesc nu am nevoie de aceste lucruri. Ii pot manipula sentimentele, il pot face sa creada ca s-a indragostit de mine si imbracata in zdrente, dar vreau sa existe ceva intre noi dupa transformarea lui. Nu pot manipula sentimentele vampirilor, asa ca o data transformat nu va mai simti nimic pentru mine. Poate o sa ajung sa tin la el. Am nevoie de bratele puternice ale unui barbat care sa ma protejeze. Sa ma faca sa ma simt ca nu sunt singura. Acum, in aceste clipe inteleg ce simtea Louis inainte sa ma transforme pe mine. O boala grea si aproape incurabila este aceea a singuratatii. Aceasta boala ii innebuneste pe vampiri facandu-i sa se sinucida, sa isi piarda dorinta de a trai. Dar nu conteaza. Ceva imi spune ca mi-am gasit partenerul, desi el niciodata nu o sa poata sa il inlocuiasca pe Louis este un balsam potrivit. Jeoffrey este iubitul lui Margot, cat despre Frederic stiu ca si-ar dori sa fie cu mine, dar este prea slab pentru ca eu sa il accept. In fond suntem doar niste animale care isi cauta cel mai puternic partener care sa ii ofere protectie si siguranta.
Sunt gata. Le spun singurilor servitori din casa sa imi pregateasca trasura. Nu pot sa apar asa de nicaieri, in fata castelului sau. Este un mod plictisitor si lent de a calatori, dar necesar. Era ora patru dipa masa cand am plecat de acasa. Doua ore mi-au trebuit pentru a ajunge la castelul ducelui. Cobor din trasura, ajutata de un valet care ma duce in sala de asteptare. Ce pot spune despre servire? Este perfecta. Desi nu sunt asteptata, valetul a aparut de undeva din spatele trasurii si si-a oferit bratul, ducandu-ma in acea incapere. Un alt servitor apare si ma intreaba cine sunt pentru a-l anunta pe stapanul sau de aparitia mea.
-Prefer sa ma prezint atunci cand sunt in prezenta ducelui. Nu ma cunoaste, dar am niste lucruri de discutat cu dansul.
Valetul face o reverenta impecabila si dispare, aparand peste cateva minute si conducandu-ma in sala de oaspeti, acolo unde se afla ducele de Wellington.
Intru in incapere fara sa fac nici un zgomot si ma folosesc de viteza mea pentru a ajunge in cateva secunde in spatele lui. Sta pe singura canapea din incapere, cu fata spre semineul masiv. Este nelinistit. Nu stiu care este motivul, dar sper ca voi afla. Nu stiu cum sa imi fac cunoscuta prezenta. Sa il salut? Sa il ating usor pe umar? Dar nu, o simpla atingere in fuga nu ar face decat sa il sperie si sa il indeparteze. Ma decid cu greu sa imi pun mainile pe umerii sai. Se ridica sperit si ramane uimit atunci cand ma vede. Dupa cum se plimba ochii lui de sus in jos si invers, imi dau seama ca imi face o mica descriere. Un zambet strebgar ii apare pentru cateva secunde pe chip, dandu-mi de inteles ca ii place ce vede. De altfel, de ce nu i-ar placea? Prin natura noastra noi, vampirii, suntem facuti sa fim extraordinari de frumosi, astfel prada noastra nu ne poate scapa. El, insa, este putin neingrijit, dar nu pot spune ca acest fapt imi displace. Parul negru este ravasit, o suvita cazandu-i pe ochi deranjandu-l. Se vede ca nu s-a mai barbierit de cateva zile, deoarece un puf negru ii acoperea barba pe alocuri. Este imbracat intr-o camasa verde pal, avand pe deasupra o haina de un verde inchis lunga pana la genunchi cu doi nasturi din aur pe fiecare umar si un lantisor fin, tot din aur, unind cele doua parti ale costumului si o pereche de pantaloni putin bufanti jos, din stofa de aceasi culoare. Ii sta bine si este atragator, chiar si asa, neingrijit si apoi, s-a intamplat. Am vazut vena ce pulsa linistita. Mi s-a umplut gura cu apa instantaneu. Daca reusisem sa ignor pana acum acel parfum apetisant de tanar mascul, in acest moment nu stiu daca voi rezista. Nu trebuie sa imi pierd cumpatul. Monstrul trebuie tinut in lesa pana cand voi putea sa ma hranesc. Nu am habar cat a durat acea liniste, acel schimb de priviri care a avut loc intre noi doi. Imi dau seama cu groaza ca stau nemiscata cu un zambet impietrit pe fata cand s-a ridicat. Ma misc de pe un picior pe altul si apoi imi trec mana prin par doar pentru a parea umana, pentru a il face sa creada ca nu a observat micile miscari pe care le-am facut.
-Buna seara, domnisoara...? ma saluta el respectuos sau cel putin aceasta ii este intentia, numai ca nu imi stie numele.
-Ducesa du Solei. Angelique du Solei, spun eu repede.
-Ducesa du Solei. Ce nume frumos aveti, ducesa. Un nume frantuzesc, veniti din Franta?
Ce intrebare stupida. Cred ca totusi trebuie sa imi slabesc controlul asupra sentimentelor lui. Nu vreau sa devina atat de emotional incat sa nu poata rosti un cuvant fara sa roseasca.
-Da, monsieur.
-Ciudat, nu aveti accentul specific limbi dumneavoastra, observa el putin intrigat.
Poate ca totusi nu este bine sa ii las atata libertate. Este prea constient de ceea ce se intampla. Totusi este ciudat. Nu mi s-a intamplat pana acum asa ceva. De obicei nimeresc din prima atmosfera, controlul pe care trebuie sa il exercit pentru a-i lasa impresia ca totul a fost un vis.
-Stau de mult timp in Londra, mosieur.
-Ce va aduce in umila mea locuinta? Ma intreaba.
O intrebare justificata. Problema este ca pe cat de simpla este aceasta pe atat de complicat si absurd pentru muritori este raspunsul. Ma indrept spre semineul, ce este incadrat de diverse trofee de vanatoare si capete de animale impaiate. Nu mai pot sa ma lupt cu monstrul hamesit ce isi cere dreptul. Pun mana pe partea de sus a semineului, mangaind lemnul cu varfurile degetelor. Cu greu reusesc sa ii dau un raspuns. Ma gandesc foarte bine inainte de a i-l oferi.
-Vreau sa va arat o alta perspectiva a vietii, aceasta daca doriti, normal... o fraza ambigua, plina de mister care promite multe.
Nu pot sa nu ma intreb: oare va cadea in plasa? Va accepta aceasta propunere? Sirul gandurilor imi este intrerupt de monstrul ce pentru cateva secunde reuseste sa iasa afara. Mana mea cu care mangai semineul, se contorsioneaza, transformandu-se in acea gheara, dar reusesc sa imi revin, sa pun stapanire din nou pe acea bestie insetata. Dupa ce il supun, imi indrept atentia spre duce, observand cu tristete ca acesta a vazut aceasta iesire a mea.
-Care este acea perspectiva ducesa?
-Nu pot sa ti-o spun, trebuie sa o traiesti, zic cu o voce lipsita de inflexiuni.
Pierd incet controlul si uit de micile detali pe care ar trebui sa le fac. Stiu ca si-a dat seama ca ceva este in neregula in aceasta minunata pictura. Simt prin ceea ce trece si ma roade pe dinauntru ca trebuie sa ii supun mintea acestui chin. Ramane de vazut daca va fi destul de puternic sa reziste acestor atacuri.
-De ce? De ce ai venit? Ce vrei de la mine?
-Esti special. Te-am cautat mult. Nici nu stii cat de mult. Intr-un sfarsit te-am gasit, zic cu aceasi voce rece si goala.
Panica a pus stapanire pe el, facand loc fricii. Simte pericolul ce pluteste deasupra lui. Este cu adevarat special, chiar cred ca el va fi cel care va supravietui. Va fi cel care va turna balsam peste inima mea distrusa. O durere ingrozitoare ma acapareaza. Coltii imi ies la iveala si de aceasta data nu ii mai pot retrage. Of, natura ma tradeaza din nou! Bestia devine din ce in ce mai agresiva, iar eu nu o mai pot tine in lesa. Aceasta intalnire trebuie sa i-a sfarsit, altfel o sa fac baie in sangele lui atat de frumos mirositor si dulce.
-Eu? Special? M-a intreaba cu vocea sugrumata.
-Da. O sa fim buni prieteni, o sa vezi. Asta daca vrei sa afli mai multe... fac o mica pauza pentru a elibera un sunet infundat de durere. Daca vrei atunci ma vei primi si maine in casa ta.
Ma tine in suspnas. Nu raspunde imediat, iar sentimentele lui imi sugereaza ca are de gand sa refuze. Apoi ma ia prin surprindere raspunsul sau. Un raspuns care m-ar fi facut sa cad pe jos daca inca as fi fost om.
-Da, vreau, simplu si la subiect.
Vrea? Nici mie, nici chiar lui nu ne vine sa credem ca tocmai a acceptat. O sa aflu candva ce l-a impins sa accepte.
-Foarte bine, in acest caz ne vedem maine seara, mon cher, zic eu indreptandu-ma incet spre el.
Ma apropii de el, oferindu-i un zambet si il las sa imi vada dintii, dar in special coltii lungi si ascutiti. Nu isi i-a ochii de la canini mei nici macar atunci cand imi saruta mana ca un adearat gentelman ce este. Eu ma multumesc sa ii ofer un scurt pupic pe obraz. Plec lasandu-l in sala de oaspeti impietrit. O sa vad maine daca intalnirea aceasta a fost sortata cu o victorie sau nu.
Ma urc in trasura si ma intorc inapoi la castelul meu, dar pe drum ma strecor afara din caleasca si dau o fuga pana la primul sat pe care il gasesc. Este periculos dar nu vreau sa ma hranesc cu sangele servitorilor mei. Ma hranesc repede cu sangele animalelor, intorcandu-ma in caleasca in doar cateva minute. Sangele mi-a redat controlul asupra bestiei, maine voi rezista mai mult, mult mai mult langa ducele de Wellington. Ajung acasa unde sunt asteptata de scumpi mei prieteni.
-Deci... cum a fost? Ma ia la intrebari Margot nerabdatoare.
-A acceptat, dar nici el nu stie exact ce a acceptat, raspund eu cu ochii sclipind a dorinta incantata, nerabdatoare.
-Il tradezi pe Louis, Angelique? Ma intreaba Christine cu un zambet rautacios afisandu-i-se pe fata.
-Nu tradez pe nimeni, Christine, raspund eu apasand pe fiecare cuvant incercand sa ma controlez sa nu sar la gatul acesteia.
-Pai, dupa cat se vede ti-au gasit un alt partener, este ca si cum l-ai parasi pe Louis.
-El m-a parasit pe mine! A imbratisat Moartea! Tip eu la ea, aratandu-i coltii care mi-au aparut instantaneu.
-Atata iti zic, ai grija de acel duce al tau, ca altfel s-ar putea sa il pierzi.
-Este o amenintare, Chris?
Vreau sa o atac, dar ea fuge ca o lasa ce este. O las in pace, cel putin acum. Nu stie ca si-a semnat condamnarea la moarte, dar va afla dupa batalie. Toate la timpul lor.
Heya ^_____^
Sooo, I`m here again :>
Yeah...right...am avut din parte de un capitol luuuung @-)
Ti`am mai zis si o spun din nou. Punctul tau forte este descrierea. Incepand cu despcreiera locurilor si terminand cu cea a sentimentelor si in acest capitol acest mod de expunere a fost foarte dezvoltat si detaliat.
Ce m`a deranjat a fost faptul ca sunt cateva momente in care prea multi bati intr`un singur loc, adica insisti pe acel lucru de cate ori ai ocazia, sau il descrii prea mult. In schimb greseli de exprimare nu pot fi intalnite, lucru care este grozav. In conclizie...me wants next :3
Spor la scris si multa multa imaginatie
Zbye :3
Mi-am respectat promisiunea, sunt aici. :P

First, incepem cu greselile:
La inceput, ma urmarea sentimentul ala idiot cum ca as citi Twilight. Apoi parca linia narativa si-a mai revenit, dar am mai intalnit pasaje ce exista si in alte carti cu vampiri si, la final, revenim la Twilight frate! Practic, ce ai tu aici este un mix al cartilor cu vampiri.
Acum cateva capitole, am citit ceva injuraturi pe acolo, gen : "cu**a", si acum vin sa te intreb: Chiar crezi ca in anul 1914 (sper ca l-am nimerit) Astia se injurau astfel? Eu nu cred...
Mai era ceva, acum vreo 2 capitole. Te-ai apucat sa-mi insiri nume la toate clanurile si membrii lor. Sper ca nu te asteptai sa ii scriu pe o hartiuta sau, mai rau, sa ii retin. Poate era mai bine sa ni-i prezinti pe toti de-a lungul povestii.
Descriere ai, har Domnului! Totusi, nu se prea intampla nimic.
Din pacate, eu am vazut greseli de exprimare, si inca evidente, dar sper ca te vei corecta si vei fi mai atenta la pleonasme.

Si totusi, sunt si niste chestii bune la ficul tau:
Stii sa construiesti o descriere, si asta imi place. Bine, ai si tu greselile tale, dar, per ansamblu, cred ca ti-ai citi ficul numai pentru descrieri.
Capitole lungi, e bine.

Hmm... as vrea sa vad continuarea cat mai repede, si sper ca de data asta sa fie ceva mai dinamic.
Spor la scris!

~Angelique~
Mersi A`svear si AngeliqueVampire pentru parerea voastra. Angelique spre ca iti vei schimba parerea mai tarziu.;))
Sper sa va placa continuarea. App este si ultimul capitol din perspectiva lui Angelique. Nu vor mai fi capitole din alte perspective decat muuuult mai incolo.

Capitolul XI
Angelique du Solei - Partea a III a

Este absolut uimitor cum trece timpul atunci cand ai ce face. A doua zi a venit repede, mult prea repede. Poate pentru ca acum am ce face, am un scop pe care trebuie sa il indeplinesc. Primul lucru pe care il fac este sa ma asigur ca ceea ce s-a intamplat aseara nu se va mai repeta, asa ca il iau pe Jeoffrey si ma duc sa ma hranesc. Doua ore imi i-a sa ma hranesc so este de abia ora zece atunci cand termin. Ce sa fac pana la sase seara? Nu stiu. Nu am nimic de facut in aceasta zi, nici o sarcina de indeplinit, nici o lupta de purtat. De fapt... daca stau sa ma gandesc mai bine trebuie sa ii pregatesc pe ceilalti pentru maine, avem o misiune de recunoastere. S-ar putea totusi sa imi ocup patru-cinci ore cu asa ceva si chiar atat imi i-a sa ma antrenez si o data cu mine sa ii antrenez si pe ceilalti. La ora trei dupa masa ii epuizasem pe ceilalti si ma indrept spre camera mea pentru a ma pregati pentru intalnire. Cu greu gasesc ceva care sa ma multumeasca. In final ma imbrac cu o crinolina rosie si cobor jos sa ma urc in trasura.
-Este ultima seara in care lucrati aici, le zic eu servitorilor. Voi continua sa va platesc, dar cu conditia urmatoare: atunci cand voi avea din nou nevoie de voi, veti veni.
Am de gand sa il transform in castel asa ca nu pot risca sa am oameni cat timp el se va afla aici. Ii voi angaja cand acesta va putea sa se stapaneasca, asta daca va supravietuii transformarii.
La patru ma aflu in trasura care ma duce la castelul ducelui. De aceasta data imi i-a doua ore jumate sa ajung la destinatie, din cauza drumurilor de tara proaste care au inghetat devenind aproape necirculabile. Imi este atat de dor de drumurile pavate cu piatra din Franta...
La sase jumate ajung la castel, iar majordomul ma conduce in sufragerie unde el sta non-salant pe canapea. Ma indrept spre acesta pentru a-l saluta.
-Buna seara, scumpul meu duce, zic eu cu o voce mai dulce decat mierea.
-O foarte buna seara se dovedeste a fi, acum ca a venit ducesa mea preferata, zice el ridicandu-se in picioare si sarutandu-mi mana, neluandu-si ochii de la mine.
-Termina! Altfel o sa ma inrosesc toata, raspund eu cochetand cu Wolf, in ciuda imposibilitatii celor sustinute de mine.
Rand cand imi dau seama de cat de buna actrita sunt, sentimentele lui imi confirma faptul ca acesta se indragosteste incet de mine. Ma maguleste acest fapt.
-Si ce daca te inrosesti? In ochii mei vei fi si mai frumoasa. Afrodita ar muri de ciuda daca te-ar vedea.
Infierbantat, pune mana pe talia mea si il las sa ma lipeasca de corpul lui plin de muschi. Ah! Cat as vrea sa il am! Dar trebuie sa am rabdare, inca putin timp si voi avea tot ce imi doresc.
-Ntz, ntz, ntz, duce. Ce ar spune servitorii tai daca ne-ar vedea? Eu sunt femeie serioasa, te rog, da-mi drumul, zic eu constienta ca ochii ma tradeaza.
Imi place si stiu sigur ca el a inteles mult prea bine acest lucru.
-Si daca nu vreau? Ce o sa faceti ducesa? Ma intreaba cu cea mai inocenta voce posibila.
-O sa strig dupa ajutor?
-Cum o sa mai strigati dupa ajutor daca eu pun stapanire pe aceste buze rozali?
Nu m-a mai lasat sa scot un cuvant ca mi-a si acaparat gura. Si-a strecurat limba in locul acela umed si misterios si a avut o reticenta cand a simtit temperatura scazuta a corpului meu, insa nu a durat decat cateva secunde, nu indeajuns de mult pentru a fi constient el de aceasta pauza. Continua sa imi exploreze gura pana cand intr-un final eu intrerup sarutul deoarece simt cum bestia se trezeste, cerandu-si dreptul. Nu inteleg de ce se intampla asa ceva, doar m-am hranit cu cateva ore inainte! Ii ofer un zambet jucaus si ma strecor afara din bratele sale, ducandu-ma la semineu. Monstrul a reusit cumva sa iasa si mana mi s-a contorsionat, iar ochii mi-au capatat o culoare sangerie. Imi intorc fata spre el si imi dau seama ca sangele lui face bestia sa iasa de sub controlul meu. Nu conteaza cat sange beau, cate suflete sacrific, el vrea sangele acestui duce, sper ca nu l-am speriat prea tare... dar dupa expresia de teama de pe chipul lui imi dau seama ca a vazut.
-Ce s-a intamplat? Il intreb. Aratai de parca te uitai la un monstru...
-Monstru? O, niciodata scumpa mea ducesa... dar inainte sa termine, l-am intrerupt.
-Spune-mi Angelique.
Incerc sa imi fac vocea, tonalitatea si privirea sa fie cat mai inocente si dulci, astfel sa ii sterg din memorie acele momente.
-Angelique... un inger cazut din ceruri... cum de te-au lasat sa pleci?
-Hm... multi cred ca nu ar fi de acord cu aceasta comparatie, ba cred ca ar spune ca sunt un demon venit din Iad, spun putin trista.
Il vad ca vinse spre mine si vreau sa ma indepartez, dar nu o fac. Nu doresc sa creada ca il resping. Isi pune mainile pe fata mea, obligandu-ma sa ma uit in ochii sai. Este periculoasa aceasta apropiere, mai periculoasa decat poate intui el.
-Nu este adevarat! Esti cea mai frumoasa femeie din aceasta lume. Un adevarat inger coborit pe Pamant! Imi spune pupandu-ma pe buze, pe obraji, pe frunte.
Cu toata puterea mea incerc sa tin bestia sub control, apoi simt mirosul unui intrus si un marait slab mi se formeaza in gat. Bine ca orologiul a batut ora opt, astfel pot pleca inventand cine stie ce scuza.
-Trebuie sa plec, scumpul meu duce. Imi pare rau dar nu mai pot sta, zic in graba luandu-mi haina si plec, lasandu-l cu ochii in soare.
Ma urc in trasura si le spun servitorilor sa plece. Cinci minute astept dupa care ma strecor afara, intorcandu-ma la castelul ducelui. Caut acel intrus peste tot si chiar atunci cand sunt pe cale sa renunt il gasesc in dormitorul scumpului meu, intoxicand totul in jur cu mirosul lui de vampir.
-Ce cauti aici, javra? Ma rastesc eu la el, dar pe un ton atat de poruncitor incat il fac sa se intoarca pe calcaie instantaneu.
-O, nu stiam ca el este alesul tau. Nu ai gusturi proaste deloc, spune Christine.
Nu imi vine sa cred ca are tupeul de a se arata aici. Oare ce a facut? Oare ce avea de gand sa faca?
-O, stai calma ca nu l-am omorit. M-am jucat putin cu sanatatea lui mintala...
Nu o las sa termine, deoarece in secunda urmatoare imi pun mainile pe gatul ei, incepand sa o sugrum. Strang atat de tare incat nu mai putea sa respire, dar nu este nimic. Vampirii pot trai fara sa respire fara nici o problema.
-Da-mi drumul... se chinuie ea sa vorbeasca.
-De ce? Da-mi un motiv pentru care sa te las sa traiesti, nu numai sa iti dau drumul.
-Ai nevoie de mine pentru misiunea de maine.
-Ma pot descurca si fara o pacoste ca tine.
-Ai nevoie de sase persoane care sa apartina clanului pentru a putea sa ne impunem in planurile de lupta.
-Mrr..
Ii dau drumul si ma intorc cu spatele. O aud cum cade pe podea, luptandu-se cu gatul care aproape ii este distrus.
-Nu este prima ta vizita aici, nu este asa?
-Asa este.
-Cand ai mai fost si cum te-ai aratat.
-Am fost azi de dimineata in padure. L-am facut sa creada ca a vazut vceva de un rosiu aprins.
Ii dau o palma de se loveste de perete, cutremurandu-l.
-Nu te-am batut, dar am impresia ca doar in acest fel intelegi de cine trebuie sa asculti, ii spun aratandu-i colti.
Un firicel de sange ii aparu in coltul gurii, apoi tusi de cateva ori, murdarindu-se cu sange. Se pare ca am afectat cateva organe interne. Oh, nu este nimic, nu o sa moara.
-Nu mai ai voie sa te atingi de el. Ai inteles? O intreb punand mana pe barbia ei si fortand-o sa ma priveasca...
-Da...
-Da si mai cum?
-Da stapana, spuse ea aproape scuipand cuvintele.
-Foarte bine, acum fa ca o pasare si zbori.
Deschid geamul si apucand-o de par o arunc pe acesta de la etajul intai. Se aude o bufnitura care imi incanta urechile. Terminand cu lectia pe care trebuia sa o predau lui Christine, ma intorc in trasura si astept sa ajung acasa. Aproape adorm pe bancheta, atat de plictisitor si lung este drumul.
-Frederic! Margot! Jeoffrey! Tip eu imediat ce ajung acasa.
Acestia apar si ma inconjoara uitandu-se la mine ingrijorati.
-Ce sa intamplat? De ce strigi? Ma intreaba Margot.
-Unde este Christine? Il intreb eu zambind diabolic.
-Pe aici, pe undeva.
-Margot, nu credeam ca mai trebuie sa iti spun sa fi atenta la ea, mai ales dupa ce l-a omorit pe primul meu candidat! Tip eu furioasa la ea.
-Dar...
-Nici un DAR. Era in camera ducelui de Wellington acum doua ore. Acum cred ca inca se taraste pe jos, pe undeva incercand sa se intoarca aici. A avut o sedinta particulara de zbor. Nu a reusit sa treaca testul.
-Sper ca va putea sa vina maine cu noi in misiune, nu?
-Banuiesc ca da, nu sunt sigura, spun eu indiferenta.
Pana la urma o sa gasesc eu ceva sa putem sa participam ca o familie importanta in lupta ce va urma. Razbunarea mea de abia a inceput si va fi crunta cand se va termina. Ies din incapere si ma duc in dormitorul meu pentru a ma oidihni. Nici nu ma invelesc bine cu cearceaful din matase alb, brodat cu floricele ca in incapere intra Frederic. Aceasta zi incepe sa devina din ce in ce mai lunga si mai enervanta. In afara de intalnirea cu ducele, care mi-a adus un zambet pe fata, restul au fost ingrozitor de enervante. Acum ma uit la blondul cu cohi caprui ce tocmai a intrat pe usa. Ochii lui blanzi imi spun din-nainte ce are pe suflet. Nu ii convine ideea mea, aceea de a ma culca cu Wellington pentru a-l face vampir.
-Zi Frederic, ii spun eu plictisita.
-Angel...ique, imi pronunta el numele intreg cand vede ce privire ii arunc. Stiu ca avem nevoie de un reprezentant, dar... chiar trebuie sa te culci cu el? Ma intreabva Frederic uitandu-se in ochii mei.
-Sincer? Nu trebuie sa ma culc cu el, dar este atragator si ma intriga. Este primul care si-a dat seama ca este ceva suspect in legatura cu mine si desi stie acest fapt, continua sa se minta doar pentru a fi cu mine.
-Stii ca te iubesc. La naiba Angelique! Te iubesc mai mult decat orice pe lumea asta. Am stat cu voi doar pentru tine, marturiseste el venind langa mine, in pat si luandu-mi mana in a sa.
Eu incet mi-o retrag, gandindu-ma cum sa fac sa il refuz, sa nu ii ranesc sentimentele. In timp ce eu incerc sa gasesc o modalitate de a-l refuza, simt mana lui cum mi se strecoara prin par si imi apropie capul de al lui. Singurul lucru pe care il vad sunt ochii lui pamantii, plini de viata. Pentru o secunda clipesc, iar el profita de aceasta pentru a incerca sa ma sarute. Limba lui isi face loc printre buzele mele, patrunzand in gura mea si explorand-o. Imi pun ambele maini pe pieptul sau si il imping dandu-l jos din pat. Acesta se loveste cu capul de peretele din piatra, lasand o amprenta pe acesta. Asa ii trebuie, cine i-a dat voie sa ma sarute? Ma priveste indurerat, neintelegand de ce l-am respins. Nu sta in caracterul meu sa fiu rea, dar Frederic chiar nu intelege ca intre noi nu va fi niciodata nimic. Nu pot sa imi dau seama ce l-a indemnat sa creada ca are vreo sansa sa fie cu mine. Nu vreau sa par cu nasul pe sus, dar el este atat de slab... adica eu am putut sa il indepartez atata de usor... am nevoie de cineva la fel, daca nu mai, puternic decat mine.
-Frederic, noi doi nu vom fi niciodata impreuna. Daca vrei sa pleci, esti liber. Nu te oblig sa stai pe aici, ii spun fara sa ii arunc o singura privire.
-Daca nu te superi, prefer sa stau. Asa slab cum sunt iti pot fi de ajutor.
Dupa ce termina ce are de zis, se ridica si iese din incapere. As minti daca as spune ca imi pare rau pentru ceea ce am facut. Nu imi pare, deloc. O singura persoana am iubit si acesta era Louis. Acum nu imi doresc decat un camarad cu care sa pot sa imi petrec noptile si cu care sa impart un pat. Nu vreau iubire sau declaratii de dragoste. Vreau loialitate si putere. Puterea si impredictibilitatea oferita de un vampir nou. Daca Wolf se va dovedi a fi un bun lider si un vampir curajos si neinfricat poate il voi face mana mea dreapta, daca nu atunci va deveni doar un membru al acestei familii. Oftez, amintindu-mi de misiunea de recunoastere pe care o am mainde de dus la bun sfarsit. M-am saturat de acest razboi. Inchid lumanarea din dreapta mea ce oferea prea putina lumina pentru un om, dar total nefolositoare pentru un vampir, insa ce nu facem noi pentru a pastra aparentele? Ma bag sub patura si adorm. Noi vampiri nu avem nevoie de somn la fel de mult ca oamenii, doar ca dormim de doua ori pe saptamana, ceea ce este mai mult decat de ajuns.
Ma trezesc a doua zi la ora patru. Stiu ca este tarziu si ca Margot o sa ma certe, dar se pare ca am aproximat gresit nevoia mea de odihna. Imi iau hainele speciale pentru asa ceva, o bluza din bumbac neagra si o pereche de pantaloni din acelasi material si aceeasi culoare. Imi prind parul intr-un coc si ma duc in sufragerie unde sunt asteptata.
-Ai intarziat, Angelique, ma ia in primire Margot.
-Scuze, scuze. Stii ca nu pot sa controlez cat dorm... ma scuz eu.
Ma uit in incapere si observ ca este prezenta si Christine, care arata destul de bine pentru cineva care a zburat de la etajul unul, aterizand cine stie unde si in ce.
-Esti in stare sa vi in misiune? O intreb eu, nu ca mi-ar pasa prea mult de sanatatea ei, nu vroiam sa murim din cauza unei greseli de amator.
-De parca ti-ar pasa.
-Poti sa ramai aici, chiar nu vreau sa mor din cauza ta.
-Poti sa taci.
Foarte bine. Daca asa vrea sa se poarte, nu are decat. Fac cativa pasi inspre ea, iar aceasta se ascunde dupa Frederic, care nu face nici o miscare, doar maraie la mine. La mine! Baiatul a prins tupeu, dupa faza de aseara. Ma pregatesc sa il invat minte, insa Jeoffrey se pune in fata mea, oprindu-ma.
-Angelique nu are rost. Lasa-l in pace.
Ma retrag continuand sa marai, in timp ce Jeoffrey se intoarce cu spatele la mine cu scopul de al privi pe Frederic.
-Te joci cu focul, o sa te arzi, iar eu pentru tine nu ma m-ai bag a doua oara sa te scap, apoi intorcandu-se spre mine pentru a ma privi in ochi, imi zice: Putem pleca?
-Desigur. Nici o problema.
Patru ore ne-a luat sa cercetam Londra si toate imprejurimile. Nu am gasit nici un spion inamic, nici macar o javra, ceva, orice care sa justifice aceasta misiune de recunoastere. Pe la sfarsitul misiunii eu simt mirosul sangelui si le spun celorlalti ca ma duc sa investighez. Nu este ceva neobisnuit. Oameni sunt atacati si omoriti tot timpul, insa imi este atat de familiar si cunoscut acest miros si in ciuda incercarilor mele de a-mi da seama al cui ii apartine, nu reusesc. Vad un barbat intins pe jos. Este cu fata in sus, stand intr-o balta de sange cu un tepus aflat in umarul sau, iar langa el, linganu-i sangele este un copil al lunii. Oh, de ce nu putea sa fie un lup sau macar un varcolac? Copii lunii sunt cei mai rai dintre toti. Pentru o secunda chiar ma gandesc sa plec si sa il las pe saracul nefericit sa moara, numai ca cel care sta pe jos este nimeni altul decat ducele de Wellington, viitorul meu „copil”. Copii lunii desi sunt inruditi si cu lupii si cu varcolaci sunt mai periculosi decat aceia impreuna. Lupii se pot transforma cand vor, numai ca nu sunt foarte puternici, in timp ce varcolacii nu se pot transforma in oameni deloc, acestia sunt fosti oameni sau elfi care au fost muscati de un varcolac si sunt, de fapt, cele mai vechi fiinte supernaturale, sunt la fel de vechi ca si vampiri. Noi, cei ca mine, avem o legenda despre aparitia noastra, in aceasta se spune ca Lilith, prima sotie a lui Adam, innebunita din cauza ca a fost respinsa de acesta a baut sangele lui Lucifer, devenind jumatate demon. Pretul pentru sangele ingerului decazut a fost sufletul ei. Asa sa nascut primul vampir. Cat despre varcolaci, se spune ca primii varcolaci au fost Romulus si Remus, cei doi fratii care au fost crescuti de lupii si care au construit Roma. Copii lunii, insa, sunt varcolaci care au jurat credinta si loialitate astrilor pentru puterea de a se transforma in oameni. Datorita devotamentului lor, astrii i-au inzestrat cu o putere incredibila. Tocmai de aceea nici nu imi acorda nici o atentie. Sunt un nimic pe langa el. Of, ce fac eu pentru tine, Wolf.
-Hey! Tu, corcitura! Tip eu la el, incercand sa tin sub control bestia ce la mirosul sangelui devinde nelinistita.
Se uita la mine, ma priveste de sus in jos si sufla in directia mea, apoi se intoarce la masa sa.
-Hey! Cu tine vorbesc, sclavule! Ti-ai vandut libertatea pentru un pic de putere in plus. Esti patetic, de fapt toti sunteti patetici.
Incepe sa maraie la mine si il lasa pe duce in pace, incepand sa inainte spre mine. Vad cum dintr-un om in toate regula cu parul scurt saten si ochii negri se transforma intr-un monstru de doi metri si ceva. Botul cu dinti mari si ascutiti arata infricosetor acum cand maraie si cand balele i se scurg incet pe jos. Nu reusesc sa ii vad ochii din cauza parului care ii acopera, insa modul in care maraie si pielea incretita de pe bot sunt mai mult decat suficiente pentru a ma face sa imi dau seama de cat de nervos este. Este prea tarziu sa dau inapoi acum. Imi las coltii sa iasa si bestia sa isi mareasca putin controlul asupra mea. Ma apropii de el si il lovesc eu prima. Il zgarii pe fata, reusind sa ii zgarii ochiul. Acesta se da inapoi un pas, doar ca sa isi ia avant si sa vina spre mine cu intentia de a ma musca de gat. Nu sunt atat de proasta incat sa il las. Ma feresc, el ma urmareste. Pentru cateva momente amandoi suntem angajati intr-o cursa, in care fiecare incearca sa il raneasca pe adversar. Reuseste sa imi ofere o rana destul de adanca pe picior, moment in care eu schimb tactica. Ma intorc o suta optzeci de grade si il atac venind din fata sa. Ii prind labele din fata si inainte ca acesta sa ma muste eu il musc pe el de gat. Las bestia sa puna control pe mine, deoarece sunt mult mi puternica atunci cand bestia ma controleaza, insa si vulnerabila. Ii las corpul sa cada pe jos, dupa ce ii distrug jugulara. Nu mai are ce sa faca, o sa moara din cauza pierderii de sange. Nu a fost o lupta asa cum ma asteptam. Ma asteptam sa fie mai dura si sa am mai multe rani, decat una pe picior si una pe spate. Se pare ca nu era atat de batran si nu avea destula experienta pentru a castiga.
Ma intorc inapoi la locul unde ducele sta inconstient si ingenunchiez cu greu langa el pentru a-i verifica pulsul. Slava domnului, inca nu a murit, dar nici nu mai are mult. Ii scot tepusul din umar si durerea il scoate din inconstienta. Isi ridica incet capul, cautand ceva pana cand imi intalneste ochii. Stiu ca nu poate sa imi distinga trasaturile fetei, dar privirea si expresia sa sunt atat de usurate cand ma vede, ca ma face sa cred ca poate sa ma vada cu adevarat. Zambeste stins si imi atinge obrazul, soptind ceva.
-Angelique, ingerul meu, reusesc sa disting eu.
Daca as fi putut as fi plans, dar in loc sa imi pierd timpul cu aceste lucruri marunte, lupta cu copilul luni a durat si asa mult prea mult, il iau in brate, incepand sa fug cat puteam eu de tare spre castelul meu. Durerea de la rana din picior ma termina, fortandu-ma sa reduc viteza considerabil pe la jumatatea drumului. Urasc ranile oferite de caini, sunt al naibii de dureroase si se vindeca mult mai greu decat cele facute de argint. Cu toate acestea, singura mea preocupare este salvarea vietii ducelui. Ceva imi spune ca el este cel pe care il cautam. El ma va ajuta. Poate chiar ma va salva. Este atat de usor si de fragil. Viata lui puternica altadata, se lupta acum pentru ultima farama de energie pentru inca o gura de aer, inca o bataie a inimii, inca un minut de viata. Mi-e frica si nu stiu cum sa fac sa ajung mai repede la castel, unde va primi ingrijiri. Ce bine ca Margot a fost asistenta unui vraci. Ea stie ce trebuie sa ii faca. In clipa in care ajung in sufragerie nu imi vine sa cred ca a reusit sa ramana in viata. Stiu ca este puternic, dar niciodata nu mi-am imaginat ca este atat de puternic. Are o dorinta de viata atat de mare. Nu va muri in curand sunt sigura de asta. Ma face sa ma intreb cat de justificat este planul meu, daca am dreptul de a-i lua viata, identitatea si de a-l blestema cu una in intuneric, in uitare. Sunt plina de sangele lui, dar nu imi pasa, nici macar nu il simt, fiind prea ingrijorata de soarta lui pentru a ma lasa prada bestiei.
-Ce faci? Ma intreba Margot furioasa, atunci cand simte mirosul de sange uman proaspat varsat amestecat cu mirosul sangelui meu.
-Trebuie sa il ajuti, Margot, te rog. Este ducele. Nu stiu ce a patit, dar l-am gasit pe jos, cu un tepus in umar si un copil al lunii lingandu-i sangele.
Nu apuc sa termin bine ca simt prezenta unei amenintari. Frederioc vine spre mine pentru a-l omori pe Wolf, iar eu nu pot sa fac nimic cu el in brate. Ma pregatesc sa fug cand apare Jeoffrey care ii da un pumn in burta, trimitandu-l in usa ce tocmai se deschidea. Cred ca a lovit-o pe Christine, ca altcineva nu are cine sa fie. Frederic vrea sa se ridice, dar brunetul il strange de gat, infigandu-si unghiile in gatul blondului.
-Linisteste-te! Zice Jeoffrey, privind adanc in ochii caprui ai blondului.
-Margot, azi te rog! Zic eu disperata.
0Bine, bine. Vino cu mine.
O urmez intr-un dormitor, unde il asez pe pat si ma uit la ea cum se foieste de colo-colo, incercand sa il salveze. Dupa trei ore groaznice termina. O privesc cu ochii plini de speranta, insa ea refuza sa ma priveasca. Este de rau, dar stiam de mult cat de firava este viata omeneasca, o clipa efemera in ciclul de neoprit al eternitatii. Si totusi... aceasta viata ar schimba multe daca va fi salvata. Asa numita mea sora blonda ca razele soarelui si cu ochii adanci ca insasi marea, vine langa mine si punandu-si mana pe umarul meu imi sopteste ceva la ureche.
-Imi pare rau...
Inainte ca ultimul sunet sa se piarda in uitare, aceasta dispare din incapere lasandu-ma singura. Si uite cum inca o data soarta loveste, facandu-ma sa imi doresc sa pot varsa lacrimi, sa pot fi din nou umana. Sa imi arat regretul, tristetea, durerea. Stau ca o statuie si ma uit la el. Atat de tanar, atat de promitator... oftez ducandu-ma spre patul sau pentru a-l lua de acolo si a-l duce inapoi in castelul sau. Daca eu nu pot sa vars fie si o singura lacrima, atunci poate cineva care in cunostea va varsa. O raza de speranta apare in inima mea cand ii aud bataile inimii. Nu sunt puternice, dar ele exista si atata timp cat bate, exista speranta.
M-am gandit mult la ce se intampla in fic-ul asta, imi place extrem de mult cum descrii totul, aproape ca ajungi sa intri in personaj, dar totusi trebuie sa fie putin mai multa actiune care sa mai dilueze descrierea, in rest mi-a placut mult ca ai narat si din perspectiva altor personaje, mai ales Angelique este un personaj destul de interesant inca de la prima ei aparitie in poveste.
Ce nu m-a prea incantat a fost faptul ca ai introdus prea multe personaje mitice in poveste si ne cam pierdem in detalii, sau cel putin eu una nu prea tin pasul cu ele, desi le-ai diferentiat destul de bine pe mine inca ma zapacesc de cap.
Per total povestea m-a captivat si am observat ca descriierea este punctul tau forte si o faci chiar extraordinar, sincer eu nu am fost atenta la greselile pe care le-ai avut si in fianl astept next-ul
kiss yaa :*
ms mult pentru critica Ayumi.>:D< sper ca si ceilalti care citesc sa imi lase una.;))
So...acesta este urmatorul capitol. Astept pareri.

Capitolul XII
Prima lupta. Iubire sau camaraderie?

Viata mea s-a schimbat odata cu acea prima crima. In acea seara cand am ajuns la castel am fost intampinat de ceilalti. In sfarsit aveam sa cunosc noua mea „familie”, nu pot sa spun ca eram foarte entuziasmat. Eram mai mult tensionat, nestiind cum aveau sa ma primeasca ceilalti. Angelique a fost foarte draguta si mi a prezentat membri. Margot este o tanara simp[atica, foarte prietenoasta dar si foarte religioasa. Se juca cu o cruciulita, miscandu-si buzele de parca spunea o rugaciune cand am intrat eu. Are parul blond de culoarea graului copt, ochii albastrii si adanci ca marea, buzele subtiri si extrem de albe. La corp este la fel de atletica si de perfecta ca si ceilalti. Rar intalneai o persoana care sa fie mai grasa in aceste timpuri, cand barbatii se chinuiau sa devina spadasinii perfecti, in timp ce femeile se strangeau pana nu mai puteau sa respire pentru a atinge acea talie de visepe. Jeoffrey este iubitul lui Margot si este brunet, aceeasi nuanta ca si parul meu, cu ochii negrii duri ca piatra de onix. Ma intreb daca si ochii mei vor deveni atat de reci si duri ca ai brunetului, dar intrebare imi iese imediat din minte, uitata prin vreo incapere intunecoasa din capul meu. Este mai mic de inaltime decat mine si atunci cand l-am cunoscut a fost o lupta a vointei intre noi doi, din cauza avantajului meu, evident, insa este foarte linistit si tacut la fel ca partenera lui. Frederic, celalalt mascul din familie, a refuzat sa ma priveasca direct in ochi, aruncandu-mi priviri pline de ura si amenintari din cand in cand. Daca imi amintesc bine, chiar a marait. Ochii sai pamantii au o nuanta rosiatica, parul blond inchis, aproape dandu-mi impresia ca este murdar si slinos nu este nici lung, nici scurt si sta neglijent cu cateva suvite raslete ce ii acopere ochii. Muschi i se ghicesc sub camasa alba cu care este imbracat. Observ ca i se misca aproape imperceptibil si imi notez in minte sa am grija cu el. Ultima care s-a prezentat a fost Christine, care a fost mai mult decat prietenoasa. A venit la mine si s-a ridicat pe varfuri sa ma pupe, cand a auzit-o pe Angelique maraind amenintator si a renuntat la ideea ei, dar mi-a oferit un zambet plin de subtilitati. Chiar prea multe pentru cineva care stia mult prea bine ce promitea acel tip de zambet. Aceasta are parul foarte lung, aproape atinge pamantul, drept de culoarea carbunilor si ochii foarte vii, aurii, culoarea lor imi aduce aminte de floarea soarelui, cu o sclipire malefica. Si de ea trebuie sa ma feresc, privirea ei promite probleme. Acestia sunt membri familiei du Solei. Nu pot spune ca sunt dezamagit, dar nici impresionat. Margot si Jeoffrey stau pentru ca impart acelasi sange cu Angelique si cu mine, Frederic ramane pentru scumpa mea Angel, o sa am grija sa inteleaga ca ea este doar a mea. Stiu este putin posesiv, dar acesta este purul adevar. Cat despre Christine, banuiesc ca a ramas pentru ca are multe sanse de supravietuire daca sta, decat daca este singura.
A doua zi am inceput lectiile. Invatam sa ma lupt, avandu-i ca profesori pe Jeoffrey, care este foarte priceput cu cutitele si cu Frederic, care desi nu este prea incantat, se pricepe la scrima si chiar de cateva ori mi-a lasat impresia ca are de gand sa vada ce se afla sub pielea mea, ce culoare are sangele meu. Din fericire nu i-am dat ocazia sa isi satisfaca curiozitatea. Lupta corp la corp ma invata Angelique, spre surprinderea mea. Cea mai frumoasa profesoara de care am avut parte. Deja am in gand cateva miscari care se vor termina cu ea sub mine. Margot ma invata istoria vampirilor, cat despre Christine... bruneta a refuzat sa se implice, spre incantarea ingerului meu.
Toata ziua am asteptat sa vina ultima ora, ora cu Angelique. Stiam sa ma lupt, trebuia doar sa ma obisnuiesc cu noua mea natura, care facea lucrurile letale si la fel de rapide ca un fulger. Ma uimeste in fiecare clipa a zilei noua mea constitutie. Daca as fi fost lasat sa stau si sa contempl lumea inconjuratoare as fi cel mai fericit, insa am inteles ca Angelique are un scop si m-a creat pentru a o ajuta, iar eu nu pot sa o refuz. O sa am timp pentru filozofie dupa ce aceasta problema se va rezolva. Ma duc zambind in sala de antrenament, avusesem o mica pauza si am profitat de ea. Angelique deja ma astepta. Este imbracata intr-o bluza stransa pe corp verde cu maneci bufante si o pereche de pantaloni care au o esarfa mare pe talia ei. Arata ca un pirat imbracata asa si cu parul frumos strans intr-o coada, desi eu sincer, preferam ca el sa fie lasat liber. In cateva secunde ma aflu langa ea, aplecand-o pe spate.
-Buna, o salut eu oferindu-i un zambet cat se poate de fermecator.
Ea nu spune nimic, doar zambeste si se lasa pe spate, facand podul. Nici nu am vazut cand m-a lovit sau cand a iesit din bratele mele. A facut podul, iar sustinandu-se in maini, m-a impins cu unul dintre picioarele sale. O adevarata contorsionista.
-Niciodata sa nu iti lasi garda jos, rade ea de mine, care ma aflu pe jos, in fund.
-Daca razboi vrei, razboi vei avea.
Ma ridic dintr-o singura miscare doar ca in secunda urmatoare sa ma aflu in spatele ei, imobilizand-o. Cea mai mare greseala a mea pe care puteam sa o fac vreodata. M-a apucat de manecile bluzei din matase albastra pe care o aveam si aplecandu-se m-a tras si pe mine, trimitandu-ma din nou pe podea. Incepeam sa cunosc podeaua mai mult decat imi doream.
-Te dai batut? Ma intreaba urcandu-se peste mine.
Buna pozitie. Nu imi displace, dar nu pot sa ma las batut de o femeie. O femeie e tot femeie chiar daca este vampir, nu? Deci sunt mai puternic decat ea.
-Niciodata! Spun apucand-o de incheieturi si rostogolindu-ma pentru a fi eu deasupra.
O tin de maini si i le ridic deasupra capului, zambind victorios. Expresia ei nu se schimba nici pentru o milisecunda, continuand sa se uite la mine curioasa, insa sclipirea din cele doua smaralde o da de gol. Ma vrea, o vad in ochii ei. Avand incuvintarea acesteia muta, imi apropii fata de a sa si cand sa o sarut, ii trasez conturul buzelor cu limba mea, tachinand-o putin, dupa care imi las coltii sa iasa pentru a o musca. Continui cu acest jos pana cand ea imi cere mai mult, moment in care ma ridic, ajutand-o ca un gentelman si pe ea sa se ridice.
-O mana de ajutor, ducesa? Intreb in timp ce ii ofer mana pentru a o ajuta, avand un zambet ironic si victorios pe chip.
-Sigur, duce, zice aceasta raspunzandu-mi cu acelasi tip de zambet.
-Continuam? Spun, continuand sa ii tin mana rece si fina in a mea.
Nu raspunde ci doar incearca sa imi smuceasca mana, insa sunt pregatit pentru situatia in care ea ar fi incercat din nou sa ma arunce la pamant. O data merge, a doua oara merge din nou, dar daca si a treia oara iti reuseste, inseamna ca sunt tare prost, ori eu nu sunt atat de prost. De data aceasta o trag spre mine si tinand-o de barbie o sarut. Limbile noastre se lupta intre ele, in timp ce ea incearca sa iasa din stransoarea mea. Nu o las sa scape decat dupa ce imi satisfac pofta. Oh, si cat de senzual a fost acel sarut! Se uita la mine suparata pentru cateva minute, doar ca sa imi sara in brate cand vede ca nu cedez in fata sa. Isi baga mainile in parul meu negru si scurt, tragandu-mi capul pe spate, in timp ce ea isi scoate coltii si tocmai se pregatea sa mi infiga in gat cand apare Christine si Margot. Au ales un moment atat de nepotrivit pentru a-si face aparitia... Oh....
-Angelique! Tipa Margot intrigata, nu inteleg de ce asa de intepata... doar nu ma omora, nu?
-Ce vreti?! Intreaba Angel vadit enervata, avand inca verdele ochilor patat de un negru-rosiatic.
Imi dau seama ca ea chiar avea de gand sa imi suga sangele. Inconstient imi duc mana sppre locul unde doua mici puncte se afla, nu apucase sa penetreze decat foarte putin pielea, dar simt cum sangele imi fierbe in vene, parca simtindu-i prezenta ei in corpul meu. Nu am observat cand Christine si-a facut aparitia langa mine. Ii simt mana sa cum mi-o da la o parte pe a mea si imi linge gatul, stergand cele cateva picaturi de sange care au curs. Angel o prinde de gat aruncand-o in peretele din fata noastra, in usile pe care tocmai intrase.
Recunosc. Nu stiu exact ce se intampla sau care este problema lui Margot, dar stiu ca inca mai am multe de invatat despre a fi vampir si nu am de gand sa ma bag intre Angelique si blonda ei sora.
-Ce vreti? Se vede Angelique obligata sa repete intrebarea.
-Luna viitoare Maiestatile lor, regi Petru, Vladimir si Floris din clanul Romanovilor, au spus ca vor veni sa stea la noi, zice Margot, vocea tremurandu-i aproape imperceptibil.
-Bun si trebuia sa ma intrerupi?
-Mai bine ca te-am intrerupt. Ce aveai de gand sa faci?
-Nu este treaba ta, Margot!
-Ba da, este. Nici nu stie ce inseamna daca este muscat si musca si el, la randul sau.
-Ma iubesti? Ma intreaba roscata intorcandu-se cu fata spre mine.
-Angelique... de abia te cunosc... Recunosc ca ma simt atras de tine si ca simt ceva pentru tine, dar nu stiu daca este dragoste...
-Vezi? Nici nu are cum sa te iubeasca. Nu mai stie ce sunt alea sentimente. Stii foarte bine ca este o diferenta enorma intre ce inseamna a simti pentru noi si ce inseamna a simti pentru oameni. Lasa-l sa descopere lumea noastra si apoi poti sa ii oferi acel dar.
-Foarte bine, zice Angel plecand din incapere.
Nu stiu daca am ranit-o sau nu, dar stiu ca ceea ce a afirmat Margot este adevarat. Este atat de diferita lumea acum cand nu mai sunt om.
-Nu te supara, Wolf. Este greu pentru ea sa fie singura, imi zice blonda punandu-mi mana pe umar si zambindu-mi.
-Nu am de ce sa ma supar. A fost dintotdeauna singura? Intreb eu curios.
-Nu. Singurul supravietuitor al clanului du Solei, Louis m-a creat pe mine din cauza singuratatii, insa cand eu nu m-am indragostit de el, a creat-o pe Angelique. Au fost iubiti si apoi si-au declarat dragoste eterna. Poti face asta oferindu-si sangele.
-Deci... daca ma musca...
-Da.
-Ce inseamna de fapt asta?
-O sa stii intotdeauna unde se va afla, cu cine si daca este in pericol, dar nu vei scapa niciodata de aceasta legatura care s-a format intre voi doi.
-Pai si... unde este Louis acum? Intreb eu gandindu-ma de ce nu este si el aici, cu ea, cu restul membrilor.
-Mort, raspunde blonda cu voce atat de rece incat simt un fior cum imi strabate coloana.
Nu mai spune nimic, plecand din incapere. Nu stiu cat timp am ramas in acea incapere, incremenit. Nu ma gandesc la nimic si totusi la toate. La viata mea de om, la cea pe care o am acum, la ceea ce ma asteapta viitorul. Este atat de liniste incat pot sa aud cum ceilalti se misca prin castel, un lucru cu care inca nu m-am obisnuit. Deasemenea ma uit la praful care danseaza in lumina ruginie a amurgului. Frapat fiind de dansul lui maiestuos. Ma trezesc din aceasta stare de amorteala cand aud cum geamul mare cat peretele din spatele meu este spart. Ma intorc si reusesc sa ma feresc la timp de doua cutite ce veneau spre mine. Furios imi scot coltii si culoarea ochilor mei devine un rosiu lichid.
-Cine esti?! Poruncesc eu atacatorului meu.
-Asasinul tau! Raspunde el.
Este imbracat tot in negru, doar ochii rosii ii pot vedea foarte clar. Este vampir ca si mine. Alerg spre unsa, unde intr-un cos se afla diverse arme si iau fara sa ma uit o sabie, indreptandu-ma spre atacatorul meu. Acesta pareaza foarte usor cu sabia ce si-a scos-o din teaca de pe spatele sau.
-Foarte puternic. Impresionant, exclama admirativ.
-Ce vrei?
-Viata ta, zice simplu, fara nici un pic de inflexiune sau emotie.
Gheata este primul cuvant care imi vine in minte cand ma gandesc la adverasarul meu. Este de gheata.
-De ce?
Nu raspunde, ci doar ma impinge si isi i-a avant pentru a lovi din nou, ei fac la fel ca el. Sabiile noastre se ciocnesc provocand scantei. Este foarte puternic si de abia pot para si tine pasul cu atacatorul meu.
-Obosesti, spune asasinul dupa cateva minute bune de atac si aparare.
Fara sa vreau ma gandesc la faptul ca suntem doar doi parteneri ce danseaza un dans al mortii. Sansele sunt impotriva mea, deoarece se vede foarte clarcine avea sa piarda ritmul acelei melodi.
-Te inseli, raspund eu incercand sa par confident in fortele mele.
Sunt eu vampir, dar nu pot sa mai rezist mult. Desi eram un spadasin execelnt cand eram om, acum nu sunt decat jumate din ceea ce am fost. Nu pot sa nu ma intreb daca aici imi voi gasi moartea. De un lucru sunt sigur, nu voi muri fara o lupta pe cinste. O sa il fac sa munceasca pentru banii care i-a primit sa ma asasineze. Cred ca douazeci de minute ne-am luptat, unul fugind, altul atacand, unul parand, altul retragandu-se. Un dans mortal in care partenerii incercau sa il supuna pe celalalt. O clipa de neatentie, de ragaz, doar de atat este nevoie pentru ca el sa ma dezarmeze si sa ma tinuiasca la pamant. Se afla peste mine cu sabia la gatul meu. Simt literalmente cat de ascutita ii este varful.
-Pana aici ti-a fost.
-Voi fi razbunat.
-Nu. Nu vei fi.
Ridica sabia. Inchid ochii. Si-a demonstrat superioritatea asupra mea. Tot ce pot sa fac este sa accept moartea onorabil. Niciodata nu mi-a trecut prin cap ca o sa mor la doar douazeci si patru de ani. Atat de tanar... astept moartea, numai ca aceasta nu mai vine. In schimb simt ceva picurand pe gatul meu. Deschid ochii si o vad pe Angelique aplecata tinand sabia cu ambele maini.
-Ridica-te, porunceste ea, iar eu ma supun.
-Oh... ti-ai varsat sangele pentru el?! Intreaba asasinul cu umire in glas.
-Din moment ce este in casa mea, iti poruncesc sa re prezinti! Zice Angel, ochii devenindu-i un albastru stralucitor, care parca te ingheata daca intraznesti sa te uiti direct in ei.
-Nu merge farmecul asupra mea, dar pentru a nu fi nepoliticoasa o sa va arat.
Nepoliticoasa? Ma intreb eu gandindu-ma ca nu este o simpla greseala gramaticala.
Isi da masca jos, descoperind un chip frumos de fata cu parul blond-saten scurt. M-a batut o fata? Rusinea mea este atat de mare incat nu stiu cand voi putea sa o spal si sa o uit. Nu imi vine sa cred. Este intr-adevar o fata care nu pare sa aiba mai mult de saptesprezece ani. Angelique parca citindu-mi gandurile isi pune mana pe umarul meu, confortandu-ma.
-Nu are de ce sa iti fie rusine. Domnisoara din fata ta este Ruslana, un vampir de peste o mie de ani. Ne poate omori pe amandoi daca doreste.
-Stii ca nu voi face asa ceva, niciodata, Angel, zice ea zambind.
Numai ca zambetul ei mai mult ma sperie decat ma linisteste.
-Nu stiu NIMIC, Ruslana. Ce cauti aici? Spuse punand accentul pe „ nimic”.
Dispare de pe pervazul geamului, unde se retrasese si apare in spatele meu, punandu-si mainile mici pe pieptul meu ca un copil mic ce se alinta.
-Este al meu! Zice Angelique aratandu-si coltii.
-Nu este inca nu l-ai muscat.
Incepuse sa ma streseze toata aceasta cearta, asa ca risc si intervin, dupa ce indepartez mainile lui Ruslana ce pare a nu avea de gand sa si le indeparteze singura.
-Terminati! Tip eu reusind astfel sa le atrag atentia. Nu stiu cine esti, nu stiu ce este intre voi doua, dar nu sunt al nimanui, momentan. Si daca voi fi al cuiva, atunci voi fi al lui Angel. A, si nu sunt un lucru. Bun. Acum ca am lamurti asta, poti sa raspunsi la intrebare si sa ne spui de ce ai venit?
Un zambet subtil si-a facut aparitia pe chipul ingerului meu, in timp ce Ruslana se uita interesanta la mine.
-Curajos tipul, nu am ce zice aici. Stii sa ii alegi. Am fost platita de Iulius pentru a-l omori pe domnul, numai ca m-a platit si Petru pentru a-l lasa in viata. Cum loialitatea mea este pentru Romanovi, in special pentru Floris, nu aveam de gand sa il omor, ci doar sa verific securitatea pe aici. Nu este rea, dar trebuie imbunatatita. O, hai, Angel nu te mai uita asa suspicios la mine, stiu ca poti sa imi simti sentimentele, deci stii ca nu mint. Apropo am venit sa va spun ca Romanovii vor intarzia ceva timp, au intalnit niste probleme pe drum.
-Vom vedea.
-Nici nu vreau altceva. Deci... in legatura cu tine, brunetule. Nu cred ca ne-am intalnit, zice ea aparand din nou din neant langa mine.
Dupa ce i-am dat mainile dupa mine isi reluase locul pe pervazul ferestrei, apoi cand vorbise cu Angelique aparuse in fata acesteia, luandu-i mainile in ale sale si jucandu-se cu ele. Se comporta exact ca un copil.
-Edward Wolf de Wellington, zic luandu-i mana si sarutandu-i-o.
-Ce dulce este, spune intorcandu-se cu fata spre Angel. Scumpule, numele tau uman il inlocuiesti cu cel al clanului tau. Deci tu esti Edward Wolf du Solei, desi sincer, nu imi place Edward, suna aiurea si imi aminteste de un fost om. Nu prea placut, imi sopteste strambandu-se.
-Iar dumneavoastra, sunteti...?
-Ruslana Petrovski.
-Incantat, domnisoara Petrovski.
Angelique urmarea tacuta toata aceasta scena, maraind incet si amenintator. Se vedea ca nu este deloc impresionata de rusoaica.
-Un adevarat gentelman! Zice ea incantata. Vino sa imi arati imprejurimile.
Nu o refuz, insa atunci cand trec pe langa Angel, aceasta imi sopteste sa am grija la Ruslana, iar eu o linistesc dand aproape imperceptibil din cap. Nu am cum sa uit prezentarea pe care si-a facut-o atunci cand a zburat prin geam, aruncand doua cutite spre mine. Vreau doar sa o cunosc mai bine, poate cine stie o sa divulge ceva din greseala desi, slabse sanse sa se intample asa ceva, doar este o profesionista si doar a trait o mie de ani.
Nimeni? Sper ca de data aceasta voi primi niste comentarii ceva... Sa stiu si eu ce va place si ce nu..:|

Capitolul XIII
Ruslana Petrovski – Prieten sau dusman?

A trecut o luna jumate de cand se afla aici si eu tot nu stiu pe ce pozitie se afla. Ce vrea, ce urmareste. Este ceva suspect in legatura cu ea, insa nu pot spune cu siguranta ce.
Ruslana Petrovski prietena sau dusmanca? Aceasta intrebare nu imi da pace, de altfel tot ce inseamna ea nu ma lasa in pace. Ceva in adancul fiintei mele imi zice sa ma feresc de ea, desi nu inteleg de ce. Daca ar fi vrut, frumoasa rusoaica cu ochii verzi ar fi putut sa ma ucida in cateva secunde. Lucru care ma scoate din sarite. Alt lucrur care ma enerveaza este faptul ca ora mea cu Angelique nu mai este a mea ci si a ei, deoarece in loc de o singura profesoara, acum am doua. Si ma oftic pentru ca nu mai pot sa fiu singur cu Angelique. Vreau sa o am din nou, dar de data aceasta aveam sa am o alta perspectiva, o alta traire. Numai ca Ruslana nu ma lasa o secunda singur cu Angel. Unde ma aflam eu, trebuia sa apara si ea. Este mai rau decat umbra mea, care si aceasta dispare din cand in cand, inghitita de intunericul abisal al acestor timpuri.
Si nu inteleg ce vrea, iar ingerul meu devine din ce in ce mai indifernta fata de mine, aruncandu-mi priviri furioase si ucigase, nelasandu-ma sa ii explic ce se intampla. Insa ceea ce a facut azi la ora de antrenamente a pus capac la toate. M-a sarutat de fata cu roscata, facand-o pe aceasta sa dispara din incapere. Nu stiu de ce ma comport asa, pana acum nu mi-a pasat de ceea ce se intampla sau ceea ce simteau cuceririle cand ma prindeau cu altcineva, dar pentru un motiv necunoscut mie pana acum, de data aceasta imi pasa ceea ce credea Angel. O dau la o parte pe nebuna, insa ea doar m-a strans mai tare in brate, oblingandu-ma sa stau in acea pozitie. Dupa ce roscata dispare, Ruslana imi da drumul, incepand sa rada ca o nebuna, lasandu-ma pe mine sa ma uit ca un idiot la ea. Cu siguranta are ceva la mansarda.
-De ce faci asta?
-Scumpule, ce este intre mine si domnisoara du Solei nnu te priveste pe tine, imi spune ea intorcandu-si spatele.
Nimeni pana acum nu m-a mai tratat cu spatele pana acum. Nimeni nu a avut tupeul sa o faca! Ceva incepe sa arda inauntrul meu si simt cum mainile oasoase ale furiei ma prind in plasa lor, cum cu buzele ei descompuse imi sopteste in ureche, sa o imbratisez, sa las coltii sa iasa si ochii sa devina acel rosiu demonic, vroia sa imi arat adevarata mea infatisare. Un marait amenintator i-a nastere in gatul meu, impietrind-o pe Ruslana, in momentul in care reuseste sa scape din inchisoarea sa carnala.
-Ma ameninti?! Intreaba aceasta fara sa se intoarca.
-Nu stiu ce a fost intre tine si Angelique, dar nu imi pasa. Refuz sa te las sa ma folosesti ca pe un pion in jocul tau.
-Daca vei trai cat am trai eu o sa iti aduci aminte de aceste cuvinte si o sa razi cand cineva ti le va spune tie, zise razand.
In secunda urmatoare se afla in spatele meu cu unghiile sale infipte in gat. Nici nu mi-am dat seama cand si-a infipt unghiile, simt doar o durere ingrozitoare ce imi injunghie gatul ca niste mici pumnale. Imi dau seama cat de neinsemnat sunt eu in fata ei. Nu exista nici o diferenta intre mine sau furnica ce isi duce viata linistita, undeva acolo in pamant. Acest lucru ma doare si ma macina mult mai mult decat rana provocata de rusoaica. Isi scoate incet degetele lingand sangele de pe acestea, scotand sunete de placere ce spre rusinea si dezgustul meu, ma excita. Terminand sangele ce ii murdarea degetele, incepe sa imi linga ranile, zabovind cu limba in locurile unde pielea mi-a fost penetrata de unghiile sale. Ii simt cealalta mana cum imi apuca madularul incepand sa il mangaie. Pentru cateva minute inchid ochii, cazand prada atingerilor ei, insa ies din aceasta stare cand imi amintesc cine este autoarea lor.
-O, hai...zice ea frustrata.
-Nu sunt pionul tau! Strig eu si vreau sa ies, insa se pune in dreptul usii blocand iesirea.
-Cand esti atat de puternic ca mine, totul este usor, totul este simplu. Sunt nemuritoare, sunt invincibila si daca vei fi o jucarie cuminte te voi rasplati, zice cu ochii sclipindu-i malefic.
-Ce ai putea tu sa imi oferi? Intreb eu cazand in plasa.
-Sangele meu. Putere.
-si ce vrei in schimb?
-Sa fi al meu. O data, o noapte intreaga... sa fi al meu si doar al meu.
Ma face sa ma dau doi pasi in spate. Se uita la mine cu o asa intensitate incat ii simt privirea cum sapa in ochii mei, in sufletul meu. Culoarea de peruzea a ochilor ei devine si mai intensa, aproape incepand sa sclipeasca.
-Nu ai pic de onoare? O intreb eu intorcandu-ma cu spatele.
Acea lumina din ochii Ruslanei semana mult prea mult cu acea culoare de un albastru lichid pe care a avut-o cei ai ingerului meu cand a incercat sa o farmece pe rusoaica. Nu sunt sigur ca este acelasi lucru, dar mai bine sa fiu precaut decat prost. Deci ma intorc cu spatele si refuz sa o privesc. Nu sunt prost.
-Daca mi-ai fi dat un raspuns, nu as fi apelat la aceste metode josnice. Oricum imi placi, pentru un vampir nou-nascut esti destul de tenace. O sa fi pe placul Romanovilor cand iti vei face marea intrare.
-Marea intrare? Intreb eu curios.
-Of, nu ti-a spus nimic? Orice nou vampir daca creatorul il considera demn ii va face prezentarea in lumea noastra si mai ales il va prezenta regelui sau reginei. Stiu ca mai devreme sau mai tarziu o sa fi al ei, dar eu vreau sa fi si al meu. Pentru o noapte.
Stau si ma gandesc. Nu este ca si cum as insela-o pe Angelique, adica pana acum nu am facut decat sa ne jucam de-a soarecele si pisica. Eu am niste nevoi ce trebuiesc indeplinite si pana la urma este o singura noapte. Cineva va sti?
-S-a facut, respund eu.
Ruslana se uita la mine de-a dreptul extaziata de noaptea ce primitea atat de multe in aceasta clipa. Ma pupa pe obraz si apoi dispare, lasandu-ma singur.

-Vreau sa intelegeti un lucru. Ma simteam atras de Angelique, in mare parte din cauza ca era creatoarea mea, dar eu nu stiam acest lucru in acel moment. Doar ca eu eram obisnuit sa trec de la o femeie la alta foarte repede, asa ca atunci cand Ruslana mi-a propus acea noapte eu oricum nu aveam de gand sa o refuz. Era frumoasa, atragatoare, as fi fost nebun sa o fac. Plus niciodata nu prefuz o propunere facuta de o femeie frumoasa, iar Ruslana era al dracului de apetisanta. Sa revin.

Seara a venit relativ repede. Ma aflu in camera ei, asteptand-o sa isi faca aparitia. Raman uimit cand o vad la picioarele patului, goala. Sunt frapat de perfectiunea corpului sau. Nu reusesc sa vad nici macar o singura cicatrice. Sanii ei sunt mici, dar foarte obraznici, avand sfarcurile rozalii, abdomenul este plat, iar picioarele sunt lungi si subtiri, exact cum imi plac. Dupa ce ma lasa cateva secunde sa o studiez, apare in pat langa mine. Nici nu ma saruta. Primul lucru pe care il face este sa imi puna mana pe organ masandu-l ca o specialista. Ii pun mana pe barbie si incerc sa o sarut, insa ea ma plesneste peste mana, facandu-mi semn ca nu am voie. Se pune peste mine si rupe camasa din bumbac cu care sunt imbracat. Se apleaca si cu coltii imi zgarie superficial gatul coborand incet tot mai jos. Ajungand la pantaloni ii smulge si pe acestia de pe mine. Nu mai asteapta, nu se mai joaca ci trece direct la fapte. Incepe sa se miste de sus in jos din ce in ce mai repede lasandu-ma pe mine fascinat de modul in care a ales sa o facem. Este prima femeie care nu sta la discutii ci trece direct la actiune. Se plictiseste repede, rasucindu-se pentru a sta pe spate, in timp ce eu stau deasupra sa. Isi pune mainile pe fundul meu, infigandu-si unghiile in acesta si facandu-ma sa tresar. Ma obliga sa adopt acelasi ritm ametitor pe care ea il alesese cand statuse deasupra. Incerc sa ii fac pe plac, in timp ce eu ma misc, aceasta isi zgarie gatul, dandu-si sangele si dupa care bagandu-si mana in parul meu brunet, scurt ma obliga sa beau sangele ei. Nu ma impotrivesc. Sangele ei are un gust ciudat si imbatator. Desi nu am baut mult, lucrurile din jur incep sa se invarta, iar pe Ruslana nu mai reusesc sa o vad cum trebuie. Nu mai stiu unde se termina corpul meu si unde incepe al ei. Este ca si cum nu mai exista eu sau ea ci doar noi, doar unul singur. Si apoi totul dispare cand Angelique sare furioasa la gatul rusoaicei, asta dupa ce ma ia pe mine de pe ea.
-Este al meu! Si apoi parca aducandu-si aminte de ce a venit spune: Suntem atacati si voi ce faceti?! Tipa ea.
Eu sunt inca mult prea ametit din cauza sangelui pe care l-am ingerat si nu inteleg ce spune. Stau in fund langa pat si ma uit la Angelique care o ajuta pe Ruslana sa se imbrace. In realitate Ruslana era deja imbracata cand angel a apucat-o de guler si o ridicase, enervata ca ea mi-a oferit sangele ei. Numai ca eu sunt atat de ametit ca nu inteleg ce se intampla, iar in momentul in care un tip intra in incapere cu un arc, avand trei sageti de argint in tolba. Are urechile lungi ca spiridusii despre care vorbeau irlandezii si o pereche de ochi albi care ma sperie si ma imobilizeaza, nelasandu-ma sa ma misc. Jur ca sunt albi! Clipesc de cateva ori uitandu-ma in ochii aceluia, incercand sa inteleg ce se intampla. Incercand sa pricep ca el chiar are ochii albi ca neaua si nu este imaginatia mea dusa cu pluta. Parul sau lung, argintiu impreuna cu hainele sale in tonuri de auriu si argintiu stralucesc si sclipesc feeric in lumina falsa data de lumanarile candelabrului. Erau aprinse cand am intrat in incapere? Sincer, nu mai stiu. As putea sa pariez pe tot ceea ce am ca aceasta nu este realitatea, ca eu dorm undeva intr-un pat. Lumanarile palesc in fata stralucirii acestei fiinte aproape ca am impresia ca fura lumina data de acei mici inlocuitori ai soarelui si o inapoiaza sub acea forma.
Vad cum isi i-a una din acele sageti din argint si cum se pregateste sa traga. Ochii mei vad aceste fapte, mintea mea ma face sa inteleg ce se intampla, dar nici un semn de alarma nu se trage in mintea mea. Sunt un simplu observator care din cauza ca este ametit, nu isi da seama cand trebuie sa se fereasca din calea pericolului. Imi intorc capul pentru a vedea ce fac cele doua femei. Ruslana o tine pe Angelique care tipa si incearca sa imi zica ceva numai ca eu nu inteleg ce. Observ doua lacrimi cristaline ce se preling pe fata ingerului meu. Pot vampirii sa planga? Nu stiu. Nici nu imi mai pasa deoarece o durere ingrozitoare apare in abdomenul meu si ma chinuie. Si atunci ma trezesc si o aud si pe Angel.
-O, nu! Este plina cu argint lichid, o sa intre in sangele tau!
Otrava! Totul revine la normal, iar atmosfera de vis dispare, gonita de acea durere. Mirosul sangelui meu umpla incaperea trimitandu-ma intr-un acces de furie. Ma ridic in picioare dupa ce smulg fara sa ma gandesc acea sageata din mine. Ma intorc cu fata spre acel elf si atac. El isi pregateste din nou arcul si trage. Din fericire nu imi nimereste inima, ci umarul din cauza ca eu ii ridic arcul in sus. Ma doare ingrozitor umarul dar in loc sa ma opresc continui sa il atac. Cu unghiile ii sfasii carnea de pe piept si abdomen, dupa care imi infig coltii in gatul lui vrand sa ii beau sangele pentru a-l inlocui pe cel varsat, numai ca nici nu ii ating bine sangele ca ma prabusesc pe jos. Ceva din-nauntru ma arde si ma arde ingrozitor. Ma doare si nu vreau decat sa tip si sa uit tot. Vad zambetul victorios al elfului si nu inteleg de ce il are. Doar va muri. Nimeni nu poate supravietui dupa ce a pierdut atata sange. Incet dar sigur totul in jur se intuneca si eu imi pierd cunostinta.
Se pare ca pana la urma Ruslana Petrovski este un dusman al familiei si poate nu numai al familiei ci si al regentei. Prea tarziu imi dau seama de acest lucru. Acum nu mai conteaza. Si uite asa realizez de ce elful zambea. Vom muri amandoi la doar cateva minute departare unul de altul. La naiba! Si eu care speram la o viata lunga...
nimeni? oh...
sper sa va placa continuarea si sa imi spuneti ce parere aveti:)

Capitolul XIV
Surpriza

Traiesc? Se pare ca da. Aud pe cineva cum se cearta undeva pe aproape, cred. S-ar putea sa nu fie deloc aproape din cauza simturilor mele ascutite, nu pot sa imi dau seama acum, in starea in care sunt. Cu grija imi deschid ochii si lumina soarelui de primavara mi raneste obligandu-ma sa ii inchid la loc. Urasc soarele! Nu suport cand bate direct in fata mea, arzandu-mi incet, dar sigur ochii. Nu voi putea niciodata sa ma uit la el direct, dar nu ma deranjeaza acest fapt. Nici inainte cand eram om nu ma uitam direct la el, de ce as incepe de acum inainte? Imi indrept atentia spre alte lucruri mai importante decat steaua celesta ce lumineaza acest pamant si incerc sa imi misc mainile, picioarele si nimic. Nici macar o mica miscare. Sunt paralizat? Se poate asta ceva? Hai, ca asta este buna. Un vampir paralizat! Sunt vampit, ar trebui sa mi se regenereze fiecare celula bolnava din corp. Nu trebuia sa beau sangele Ruslanei, este numai vina ei! Daca nu faceam acel lucru, nu mai ma trezeam cu sagetile acelea in abdomentul si umarul meu. Imi inchid din nou ochii pentru a incerca sa imi amintesc exact ce s-a intamplat dupa ce eu mi-am pierdut cunostinta. Doar intuneric imi apare atunci cand incerc sa imi amintesc.
O secunda au fost inchisi ochii mei, de atat au avutnevoie cei doi barbati sa apara langa patul meu. Unul este de inaltimea mea cu parul saten, scurt si ochii blanzi, calzi, iar celalalt este cu cel putin trei capete mai inalt decat colegul sau si este brunet cu ochii alb-albastrii, ce se aseamana cu culoarea ghetii. As spune ca este un gigant, atat este de inalt. Pe cat de bland pare satenul, pe atat de rece si dur pare brunetul. Doua extreme ce nu au nimic in comun stau in fata mea asteptand ceva. Ce, nici eu nu stiu si dupa privirea pe care mi-o arunca gigantul, nici nu vreau sa aflu. Oftez, amintindu-mi de viata mea linistita, umana pe care o duceam nu cu mult timp in urma. Nu credeam ca este atat de complicat sa fi vampir, insa dupa cat se pare dupa fiecare colt, dupa fiecare tufis sta cineva gata sa ma atace. Nici sase luni nu am si deja am fost atacat de doua ori, o data eram pus la incercare, a doua oara era un adevarat atentat la viata mea. Daca nu m-as fi trezit as fi murit cu siguranta.
-Se pare ca tocmai si-a dat seama ca viata unui vampir nu este numai miere si zahar, zice brunetul colegului sau.
-Este bine ca a constientizat intr-un final acest fapt. De obicei le i-a mai mult sa ajunga la acest adevar, raspunde satenul.
Ma uit la ei enervat de atitudinea lor de superioritate. Cum poate sa vorbeasca despre mine de parca nici nu as fi aici? Pot fi mai infumurati de atat?
-Sunt si eu pe aici, va aud! Spun eu vadit afectat.
-Stim, raspunde satenul zambind.
-Nu ati auzit de bune maniere?
-De fapt, tu nu ai auzit de bune maniere. Copile, zice gigantul facand o pauza considerabila inainte sa spuna ultimul cuvant pe care il rosteste cu atata superioritate incat ma enerveaza si mai tare.
Bine, chiar ca sunt furios acum. Cine se cred? Regii Angeliei? Colti mei ies instantaneu, iar eu ii arat amenintator. Nu se pun ei cu mine si mai ales nu ma insulta asa pe fata fara sa isi primeasca pedeapsa!
Brunetul ma apuca de barba si apropiindu-si chipul de al meu isi scoate si el colti.
-Esti c-am prost daca ai impresia ca poti provoca asa pe oricine vrei tu fara sa suporti consecintele, spune el maraind.
-Petru, lasa-l pe baiat in pace. este mult prea tanar pentru a stii cine suntem.
Eu ma uit la saten ciudat. Este mult prea calm pentru placul meu si calmul intotderauna ascunde ceva groaznic. Il plac mai repede pe gigant, macar cu el o sa stiu intotdeauna unde stau, asa cu satenul... el este viclean, imi dau seama dupa modul in care vorbeste si se poarta.
-Scuza-ne pentru lipsa de maniere de care am dat dovada, dar esti un specimen interesant. Eu ma numesc Vladimir Romanov, iar acesta, zise el punand mana pe umarul brunetului, este Petru Romanov.
-Maiestatile Voastre! M-as inchina, doar ca sunt putin c-am imobilizat in acest pat, dupa acea lupta.
Bine, deci nu sunt regii Angliei, dar sunt regii vampirilor. Imi simt membrele cum incep sa iasa incet din acea stare de paralizie. M-as bucura, daca nu as fi atat de suparat si totodata speriat de greseala pe care am facut-o.
-O sa iti treaca. Otrava elfilor contine argint viu si este letala doar in cantita mari. Sagetile acelea nu aveau destula pentru a te omori, zice Vladimir.
-Imi puteti spune ce s-a intamplat, Inaltimile Voastre?
-Elful pe care tu l-ai omorit cu atata usurinta a fost trimis de italieni sa il omoare pe Floris. Ruslana, vampirul al carui sange tu ai baut, este amanta aceluia. Te-as sfatui sa nu mai ramai singur cu ea de acum incolo, altfel Floris o sa te omoare pentru insulta pe care i-ai adus-o. Ruslana si el impart o legatura si prin definitie ea ii apartine lui si invers, asa ca nimeni nu are voie sa ii bea sangele sau sa faca altceva. Oricum, elful a crezut ca tu esti Floris, deoarece esti brunet si la corp semeni cu acesta si in plus erai in pat cu rusoaica, imi explica Petru aruncandu-mi priviri ucigase.
-Tine-te departe de Ruslana, altfel o sa o incurci rau, Floris este chiar mai posesiv decat un vampir normal.
-Am inteles, Maiestatile Voastre. Va pot intreba ce s-a intamplat cu Angelique si cu ceilalti?
-O, sunt bine, mai ales creatoarea ta. Nu au patit nimic, nu ei erau tinta.
-Dar cum de a putut sa ajunga la mine, in-nauntrul castelului... ma intreb eu, nedandu-mi seama ca am rostit acea intrebare.
-Au fost cativa vampiri care au creat o diversiune, raspunde Vladimir.
-Maiestatile Voastre, stiti cumva de ce Angelique nu a venit sa ma vada?
Un zambet ironic apare pe fata lui Petru pentru o secunda, dar si-l ascunde repede.
-Este... ocupata cu ingrijirea celorlalti vampiri. Doar nu crezi ca am venit singur, nu? Ma intreaba Vladimir zambind, amuzat de naivitatea mea.
-Si Maiestatile-Voastre, cum de ma onoreaza cu prezenta lor in dormitorul meu, mult prea umil...
-Asa cum am spus, esti un specimen interesant si asta din cauza creatoarei tale. Tu esti ordinar ca vampir, adica nu iesi in evidenta cu nimic, esti la fel ca toti ceilalti nou-nascuti, tine sa precizeze Vladimir. Dar faptul ca Angelique este creatoarea ta si ti-a facut cunoscuta pozitia de lider al clanului in lumea vampirilor, ne face pe noi sa fim foarte interesati de persoana ta.
Ma uit la Petru care sta impaisibil langa colegul sau, fiind foarte neinteresat de mine, dar Vladimir ma sperie si ma face sa ma gandesc la motivul real pentru care Angel a facut toate acele lucruri. De ce este Vladimir atat de interesat de actiunile ei? Sa fie ceva in trecutul ei despre care aceasta sa nu imi fi spus? De altfel, de ce mai intreb. Doar stiu ca sunt multe lucruri in trecutul sau care le-a tinut secrete. Ruslana nu are pica pe ea fara un motiv, iar Vladimir este interesat de ea din cauza ca a facut ceva in trecut. Intrebarea este ce? Pentru prima oara ma intreb cu groaza in ce m-am bagat de fapt. Din fericire, roscata intra in dormitor, iar cei doi Romanovi se scuza disparand. Slava Domnului ca am scapat de privirea ciudata pe care mi-o oferea satenul.
Angelique incuie usile, dupa cei doi rusi au plecat, apoi vine incet pana la patul meu, asezandu-se langa mine.
-Imi cer scuze? Spun eu dupa cateva minute in care linistea a domnit, facandu-ma sa devin nervos si nelinistit.
-Atat ai sa imi spui? Scuza-te? I-ai baut sangele, Wolf! Ai fost al ei, iar pentru acel lucru era sa mori. Stii? M-a imobilizat, facandu-ma sa ma uit la tine cum nu intelegi ce se petrece in jur si cum era sa mori. Nu stiu cum de ai iesit din acea stare, dar sincer, i-am multumit Lui Dumnezeu ca te-ai trezit.
-A fost o prostie, intr-adevar, dar vroiam sa fiu mai puternic pentru tine. Am baut sangele ei pentru a deveni mai agil, mai bun, mai periculos.
Ii spun eu punandu-mi mainile pe obraji ei reci si intorcandu-i capul, fortand-o sa ma priveasca. Sa vada ca spun adevarul. Poate nu o iubesc, poate nu o sa iubesc niciodata, dar ceea ce simt pentru ea este un sentiment foarte aproape de iubire. Asa ca imi apropii buzele de ale ei si imi trec limba peste ele. Dupa care mi-o strecor in locul acela plin de miresme si ma lupt cu a ei. Vreau sa fie a mea chiar aici , chiar acum si vreau sa fiu al ei. Nu m-ar deranja sa ma las muscat in acest moment. Mainile mele coboara de pe obraji pe sanii sai magnific. Oh, ce ma enerveaza corsetul care o tine incatusata si nu ma lasa sa ii simt pielea catifelata. Imi scot ghearele la lumina si dintr-o singura miscare ii sfasii rochia din satin albastru, lasand-o goala, vulnerabila in fata privirilor mele. Apuca cearceaful aruncandu-l pe jos si se suie peste mine. Ochii ei ca iarba pitica intr-o zi de vara se pierd in ai mei, negrii ca abisul. Vad dorinta din ei, dorinta de a ma musca si nu pot sa o refuz. Imi pun mana pe talia ei si o trag in sus, sa fie cu colti in dreptul gatului meu, pieptul ei lipindu-se de al meu. Este io senzatie atat de minunata cand doua trupuri se ating, dansand pe armonia dulce a dragostei, a atractiei pure, nici nu cred ca o pot descrie in cuvinte.
Ma pupa pe gat, coborand spre abdomen, unde cu limba traseaza patratelele, dupa care se ridica si se aseaza in asa fel incat sa intru fara probleme. Incepe sa se miste in sus si in jos, in timp ce pe mine ma tine tintuit de maini, imobilizat. Singurul lucru pe care ma lasa sa il fac este sa ma joc cu sanii ei. O musc usor de sfarcuri si in anumite locuri imi infic coltii in acestia, lingand repede sangele ce se prelinge, formand mici rauri rosii. Dupa cateva minute bune, reusesc sa imi eliberez mainile si o apuc de talie, sustinand-o in aceasi pozitie in timp ce ma ridic in fund. Isi incolaceste picioarele in jurul meu si ma lasa pe mine sa fac aceea miscare de dute-vino. O apuc de par, imobilizand-o pentru a o saruta. Limbile noastre se ciocnesc, luptandu-se intre ele, nici una nereusind sa catige razboiul. Inchid ochii in clipa in care simt ca ma apropii de acel punct. Inca putin. Ritmul creste, iar Angel se prinde cu mainile de gatul meu pentru a fi cat mai aproape de trupul meu. Inainte sa vin, ea isi infige coltii in gat, bandu-mi sangele, invitandu-ma si pe mine sa fac la fel. Totul se termina cu noi, amandoi stand in pat, eu pe spate, ea cu capul si mana pe pieptul meu si piciorul drept ridicat pana la soldurile mele, plini amandoi de sangele celuilalt.
Este o senzatie total diferita de ceea ce am simtit pana acum. Este ca si cum o simt in mine, inca. Este multumita si fericita, dar undeva in inima ei se gaseste o durere mare. Ii mangai parul, stiind ca aceasta simpla atingere, atat de nesemnificativa nu va putea sa schimbe cu nimic situatia, dar o va asigura ca sunt langa ea.
-Nici nu iti dai seama ce mi-ai daruit. Puteai sa ma opresti... de ce nu ai facut-o?
-Nu am vrut. Stiu ce inseamna si poate voi intelege candva, dar vreau sa stii ca a fost alegerea mea.
Nu mai spune nimic, asa ca nici eu nu mai zic. Pastrez linistea care se infasoara in jurul nostru ca un giulgiu. Nu stiu la ce se gandeste si as vrea sa stiu, dar nu pot. Pentru ea aceasta legatura nu este ceva nou si necunoscut. Sirul gandurilor mele este intrerupt cand imagini imi apar in minte. Imagini cu angelique si un alt vampir, impunator, puternic. Imediat imi dau seama ca el este Louis, iubirea ingerului meu. Nu este deloc greu sa imi dau seama ce a vazut la acesta. Dupa care imaginile se schimba si vad un brunet incercand sa o sarute pe roscata. Tabloul se schimba din nou si de data aceasta Angel este cu Louis, in fata acestora stand furiosi Ruslana si brunetul ce a incercat sa o sarute. Imi dau seama ca sunt multe secrete pe care eu inca nu le stiu si poate nici nu o sa le aflu vreodata. Fapt ce nu imi convine, deoarece ca lider trebuie sa stiu ce s-a intamplat in trecut pentru a stii de cine trebuie sa ma feresc si in cine sa am incredere.
-O sa iti povestesc totul la timpul potrivit, zice Angel de parca mi-ar fi citit gandurile.
-De ce nu imi spui acum ce s-a intamplat? Cine era tipul acela brunet ce incerca sa te sarute? O intreb dand-o jos de pe mine si ridicandu-ma in capul oaselor pentru a o vedea mai bine.
-Brunetul era... zice ea dar este intrerupta de un brunet cu parul scurt si ochii verzi-caprui cu o privire furioasa.
Eu ma imbrac rapid si arunc cearceaful ce statea linistit pe jos spre Angel care il ia instantaneu si isi ascunde goliciunea cu acesta. Stiu ca daca ar fi dupa ea, nu s-ar inveli, dar stie ca acum eu nu o sa fiu deloc fericit daca altcineva o vede goala.
Il recunosc ca fiind cel din amintirile iubitei mele. De azi, de o ora ea este iubita mea si numai a mea.
Imi arat coltii amenintator si marai incet, din adancul gatului meu, dandu-i de inteles ca nu se glumeste cu mine.
-Cine esti si ce vrei?
-Numele meu este Floris, zice el, un zambet batjocoritor aparandu-i pe chip. Am venit sa te provoc. Te-ai jucat cu ceva ce nu era al tau. Este al meu! Tipa furios.
-Ea s-a oferit, dar daca lupta vrei, lupta vei primi.
-Floris, suntem aliati si in plus esti un oaspete in aceasta casa! Zice Angel aparand in fata mea. Poarta-te ca atare. Doar stii ca nu ai voie sa il provoci la lupta pe Wolf, porunca creatorului tau, trebuie sa o respecti.
-Oh... ma jucam si eu, scortoas-o. Intotdeauna ai fost asa intepata. Imi strici cheful intotdeauna, zice el jumate zambind, jumate imbufnat.
Nu as fi crezut ca poti sa si zambesti si sa fi si suparat in acelasi timp, dar el reuseste si arata foarte amuzant. De abia pot sa imi pastrez chipul indiferent, simt cum un zambet se formeaza.
Ma uit la el uluit. Imi aminteste de un copil rasfatat care acum plange doar ca peste cateva minute sa fuga din nou, razand. O zi mai ciudata ca asta nu cred ca voi avea vreodata. Adica Vladimir este atat de calm incat baga sperietii in mine, Petru este mai rece decat o piatra, raspunzand doar la provocari si are un aer de superioritate, iar Floris este un copil mic cu toane. O familie mai ciudata decat asta, nu cred ca o sa mai intalnesc.

-Nici nu stiam cat de mult ma inselam. Peste cateva zile aveam sa aflu. Lumea supernaturala nu inseamna numai vampiri si elfi, le marturisesc eu auditoriumului meu, care continua sa ma asculte cu atentie.
Saluuuuu~t >:D<
Uite, uite...Am aparut si eu pe aici in cele din urma XD
Deci, despre capitolul tau...Pot sa spun in primul rand ca sunt multe repetitii. Sau hai sa nu le numim chiar repetitii, ca inlocuiesti cuvintele, dar atata bati apropoul intr-un singur punct, ca devine putin plictisitor. In rest descrierea este ampla si frumoasa ca de obicei. Si deh ca tot le-am mentionat...Sunt si niste repetitii mai mari, mai mici ici-colo.
Dialogul...ei bine, dialogul mi se pare cam multicel si pe alocuri, sec. Replicile sunt dezvoltate, dar nu stiu...Sunt fara Dumnezeu. Si in timpul conversatiei cu Regii Vampirilor, cred ca trebuia sa transmiti un sentiment, ceva din partea personajului, fiindca eu una nu am putu simti nimic.
En fin, capitolul este bune, dar putea fi si mai bun. Incepand cu dialogul si terminand cu descreierea. Dar verbele si timpurile le stapanesti intredevar bine, si nu le amesteci intr-o salata.
Astepet urmatorul capitol.
Spor la scris si multa multa imaginatie
Zbye >:D<