Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Teh`s oneshots

#47
[CENTER]Carina[/CENTER]

Mi-e dor de vremea când, abandonat în atelier, lucram continuu, până la epuizare, la tablourile şi picturile mele. Eram prins de imagini, visam, pictam cu sufletul, cu mintea şi mâinile mi se detaşau, nu mai erau ale mele. Erau pierdute undva între spaţiu şi conştiinţă, fără a-mi aparţine, ca un dar divin ce nu era al meu, nu eram eu, fiind doar un misionar ce făcea, crea, picta... eram pierdut în culori, în imagini pe care nu le voiam scoase din minte. Trăiam din ele, din tot ceea ce aveam, ce făceam, îndeplinindu-mi pasiunea, misiunea... o numeam „misiune”, o iubeam, o divinizam şi îi acordam totul: dragoste, atenţie, fiinţă, orice ar fi dus la îndeplinire, saţietate, satisfacere.
Iubeam să stau trântit pe patul îngust din atelier, când eram obosit, frânt, spre dimineaţă şi adormeam adânc, zâmbind, fericit că învăluisem iar o pânză cu imagini, culori şi reflecţii ce, deşi nu erau ale mele, le primisem, mă caracterizau, veneau din mine, totuşi... eram şi eu o creaţie a cuiva mai mare decât mine şi trebuia, aveam nevoia imperioasă de a face asta cât şi datoria, să merg mai departe, să arăt, să... pictez.

Dar s-au dus de mult vremurile acelea când eram prins cu orele, zilele în atelier. Nu aveam preocupări, iubeam doar pictura şi mă dedicam, nevăzând toate erorile pe care le produceam şi lipsa vădită de talent. Toate erau abstracte, nu transmiţeau nimic. Le privesc acum cu obiectivitate rece şi crudă, înţelegându-le şi speriindu-mă din aceasă pricină.

„Nu eşti bun de nimic! Astea numeşti tu picturi? Caricaturile astea? Ce înţelegi tu din ele? Sunt doar nişte culori aruncate aici şi colo şi... un dezastru! Un dezastru! Sper că nu vrei să ieşi cu aşa ceva în lume, să mă faci de ruşine...” îmi striga nevastă-mea când i-am arătat, satisfăcut, cu vervă şi dragoste, lucrările mele asupra cărora îmi aruncasem atâtea luni din viaţă. Nu îi plăceau, nu le aprecia, nu mă vroia pictor. Voia să fiu doctor, avocat, ceva ce ar aduce bani... bani, ce bani, doamna mea? Săraci suntem, vom fi şi vom muri, căci sufletul nostu e prins într-una din picturile acestea abstracte. Le-am închis acolo, împreună, să se certe pe vecie, să se iubească şi urască, să se înţeleagă cu nenorocire şi dulceaţă; împreună. În timp ce noi doi, tot prinşi în trupuri, ne luptăm aici în fiecare zi cu vorbe urâte şi degradate.

Mi-e dor să ţin pensula-n mână. Dar nu mai pot, mi-am pierdut dăruirea de altă dată. Eu nu pot crea decât dacă mă dăruiesc total, şi nu mai pot... îmi lipseşte viaţa, sufletul. Sunt mort în trupul meu viu, sănătos, deşi pe dinăutru sufăr, sunt bolnav, pe moarte, poate vă voi dispărea, mă voi evapora odată cu picturile mele... dar nu vreau, nu vreau ca ele să dispară. Vreau să dăinuie, în atelierul meu prăfuit, vopsit pe jumătate într-un roşu aprins, degradat, cu patul îngust aşezat într-un colţ cu toate uneltele mele, pânzele, pensulele, culorile şi tablourile aruncate şi agăţate peste tot.

„Tu eşti bărbatul meu! Nu vreau să stai acolo şi să te joci şi relaxezi toată ziua cât timp eu ţin casa curată şi... şi aşa suntem săraci! Ne-a plecat şi ultima servitoare că nu am mai plătit-o...’ îi auzeam vocea nervoasă, coborând, ajungând la disperare, vrând parcă să se arunce în genunchi în faţa mea şi să mă implore. Dar era prea mândră să facă acest lucru, şi mai ales în salonul nostru sărăcăcios cu mobilă învechită, moştenită de la părinţii mei. Stăteam amândoi acolo, la lumina unei candele şi ne priveam cu dragoste şi totodată ranchiună, înţelegere şi disperare căci opiniile şi visurile noastre erau diferite. Şi totuşi, sufletele noastre erau legate cumva, erau împreună împinse într-una din creaţiile mele, sau poate chiar în toate... şi noi eram aici... Aici! Dar ce să facem împreună aici? Şi totuşi, trebuia să fim amândoi, altfel... altfel nu avea rost, nu mai puteam, poate dispăream sau poate continuam să suferim, dar mai tare, mai disperat. Sau poate că am fi fost fericiţi, independţi, dar totuşi goi. Şi goi suntem şi acum, nu suntem?
Şi nu se aruncă totuşi în genunchi, îmi vine să o fac eu, dar nu ştiu cum, nu am mai făcut asta până acum, nu m-am aruncat la picioarele nevestei şi nu i-am sărutat rochia, trăgând de ea şi implorând să mă ierte, să mă iubească, să mă ajute...

„Ce vrei? Să merg să muncesc eu acolo în locul tău? Asta vrei? Să ajung să spăl haine, să calc ca o servitoare? Eu? Să fac aşa ceva ca să ne fie bine la amândoi, când tu eşti bărbat! Bărbat puternic şi sănătos şi te arunci acolo, în atelierul tău mizer, uiţi de nevasta şi datoriile tale... nici un copil nu ai putut să îmi dai, măcar aveam cui să împărtăşesc dragostea aceasta şi nu m-aş ti transformat într-o stană de piatră, şi totuşi... nu sunt atât de rece, căci te-am iubit şi acum am ajuns să te urăsc atât de tare că nu mă pot despărţi de tine! Eşti ca un parazit... m-ai invadat şi acum mă distrugi. Tu nu ştii să ai grijă de mine! De ce te-ai mai însurat?”

Eu nu zic nimic, ca de obicei, eu tac şi o privesc, aşa cum pot, îngândurat, lovit, fulgerat şi ea mă priveşte ochii acizi, dar gata să plângă, să se spulbere, căci nu mai poate singură, are nevoie şi ea de mine, şi eu de ea, dar nu ştim cum să facem, suntem incompatibili. Ea vrea ca eu să fiu altfel. Eu... eu nu vreau nimic, eu vreau să mor, să dispar, să nu mai ştiu. Şi totuşi, nu vreau să îi las trupul singur, aici, îngheţat, când sufletele noastre sunt departe. Trebuie să aşteptăm, să îndurăm împreună.

Ştiu ce vrea... vrea să-i spun că totul va fi bine. Dar nu pot, nu pot să îi zic că o voi proteja, că vom scoate asta la capăt, niciodată nu am vrut, niciodată nu am ştiut. Şi ea ştie că eu nu o să o fac, şi asta o disperă, are nevoie de siguranţă, chiar dacă e o părere prea optimistă sau minciună. E capabilă să creadă orice, orice, dar numai să vorbesc cu ea, să îi zic, să nu o mai tratez cu răceală, cu tăcere şi cruzime...

Mă urăşte? Dar şi ăsta e un sentiment, unul tare puternic, şi ea îl simte pentru mine. Poate şi eu pentru ea. Sau poate că doar ne iubim, prea mult pentru a ne da seama...

De ce m-am însurat? Dar de ce ai spus „da”. Da, bine întrebat, Carina, de ce m-am însurat eu cu tine? Pentru că îmi întorceam capul după tine de fiecare dată când treceai pe stradă, căci ai fost singura care a ştiut să aibă grijă de mine şi eu nu am ştiut, e drept, să te preţuiesc. Suntem mizeri, dar te-am iubit şi ştiu că o fac şi acum, mai mult ca orice. Cu rochia ta albă, nouă, când te-am văzut în târg, cu ochii aceştia negri, pătrunzători şi părul tău brunet, lung şi cârlionţat, lăsat pe spate. Aveai buze plne, seducătoare, şi o privire agasantă, pasionantă, ce fura inima întregului târg. Erai mai frumoasă decât orice văzusem şi ştiusem eu, chiar mai frumoasă decât ceea ce cream, decât pictura. Şi voiam atât de tare să fii a mea, că nu mă puteam controla. Îmi întorceam privirea, fugeam spre tine, îţi făceam curte, îţi aduceam flori, te iubeam prin priviri şi gesturi, aşa cum numai eu ştiam...

Şi tu de ce te-ai îndrăgostit de mine şi m-ai îmbrăţişat? Mi-ai zis „da, da, da! Hai să ne căsătorim... eu fără tine, nu mai pot...” de ce? Pentru că erai nebună după mine, aşa cum eram şi eu după tine, după sufletul şi trupul tău? Căci te iubeam atât de mult că nu mai făceam diferenţe, simţeam nevoia să faci parte din mine, să fii a mea, doar a mea şi cu mine, împreună, noi doi... să formăm un tot, unul singur.

Şi ai fost, şi eşti, nu-i aşa, Carina? Sursa tuturor suferinţelor şi fericirilor mele. Din pricina ta nu mai pot picta, nu mai pot, m-ai secat, mi-ai luat totul şi stau aici, în salonaşul mizer, alături de tine. Din pricina ta nu pot să merg acolo, afară, să muncesc, să fac bani, căci pot... Pot, dar nu vreau, vreau să fii alături de mine aici, să suferi cu mine. Dacă am avea bani, ştiu sigur, m-ai părăsi. Tu nu poţi să mă iubeşti decât în sărăcie, aşa cum suntem acum, căci suntem doar noi doi. Şi pictura am abandonat-o pentru tine, îmi lua prea mult timp, căci se interpunea între mine şi tine, sentimentele noastre şi senzaţiile create doar de noi doi. Eu nu am nevoie de nimic, doar de tine, şi banii sunt relativi. Iar tu mă iubeşti doar sărac şi dăruit, umil dar nu degradat... aşa cum sunt eu acum; vrei să îmi reproşezi, să fiu inutil, să mă subjugi, să te chinui şi tu odată cu mine, să fim împreună, în agonie...

„De ce nu vinzi picturile alea? Să facem şi noi un ban cinstit, o să ajungem să nu mai avem ce mânca... de ce? Aşa urâte sunt, că nu le cumpără nimeni? Gata, nu mai vreau, du-te şi distruge-te în atelier, o să am eu grijă să plec, să te las singur...” dar ştie că e o ameninţare inutilă, nu o va duce la capăt, iar eu nu mă voi întoarce în atelier, mă voi apuca de un alt viciu, o altă artă, inutilă şi incompletă, care îmi va lua timp mult şi mă va subjuga, uitând de ea parţial şi ea va suferi, dar va ştii ce să facă, va spăla şi haine, va şi călca pentru alţii şi mă va aştepta, să ţipe la mine şi să mă iubească cum doar ea ştie. Da, femeia aceasta... femeia aceasta...

„Carina, eşti roşie toată...” îi zic ca din senin, de parcă acesta era tot subiectul nostru, ca un răspuns şi se înfurie şi mai tare, cu lacrimi mari căzându-i pe obraji. E tristă, e distrusă, dar nu pleacă, ea nu ştie şi nici nu vrea să părăsească. Simte că am nevoie de ea şi că fără aceasta voi dispărea. Dar nu e adevărat, dacă m-ar da la o parte, aş ştii să îmi revin, să fiu eu din nou, acela ce eram înainte să o cunosc, să o iubesc, înainte ca ea să mă fi subjugat în asemenea manieră. Sau poate şi mai bun, şi mai rău şi crud şi stăvilitor. Dar nu... ea nu mă lasă, şi nici eu nu vreau, acum, căci nu pot să îi dau drumul, dar dacă m-ar da ea la o parte... dar nu o face, o ştiu, o simt din adâncul sufletului şi inimii mele.

Şi mă apropii de ea, sunt un sărman, un nenorocit... mă arunc în genunchi, sfârşit, fără lacrimi şi fără cuvinte, fără bătăi puternice de inimă. Sunt eu... aşa cum am fost de când sunt cu ea, sunt sfârşit şi fără senzaţii, şi totuşi de o profunzime atât de periculoasă că nu ştiu de unde a izvorât. Îi apuc rochia cu ambele braţe, o trag aproape de mine, îi îmbrăţişez picioarele şi ştiu că lacrimile ei s-au sfârşit, că nervii ei se potolesc. Îi sărut rochia, îi cuprind mâinile, le mângâi, încep să o sărut, să mă ridic, să îi ating buzele cu degetele şi să îi cuprind gura, trăgând-o aproape de mine, îmbrăţişând-o, iubind-o...

*

Îmi imaginez străzile goale, din amiază, prăfuite şi casa noastră, din afară, cum se va vedea şi mai târziu, derăpănat. Iar eu şi Carina, tot stând în salonaşul ăsta, cu sentimentele crescânde dintre noi, cu reproşuri, suferinţi, lacrimi şi mâini obosite de atâta muncă. „De ce”-uri nesfârşite, lacrimi ce nu vor seca, gesturi noi şi vechi şi nemuritoare declaraţii sfâşietoare, în revers...

Doar eu şi Carina şi în special Carina, iubind, plângând, sfâşiind cu dinţii ei puternici tot ce am mai scump, terminându-mă cu fiecare secundă şi pentru fiecare nelegiuire provocată, câte-o lacrimă nepreţioasă o să i se scurgă pe obraz.
Suntem doar doi nenorociţi prinşi în vâltoarea aceasta; dar suntem împreună, împreună... eu şi Carina.



Răspunsuri în acest subiect
Teh`s oneshots - de Teh2 - 24-10-2009, 03:54 PM
RE: One Shots * - de Teh2 - 25-10-2009, 05:13 PM
RE: One Shots * - de Berry. - 25-10-2009, 06:53 PM
RE: One Shots * - de nolazy - 27-10-2009, 08:24 PM
RE: One Shots * - de Teh2 - 01-11-2009, 12:18 PM
RE: One Shots * - de Aliss_anime - 01-11-2009, 03:49 PM
RE: One Shots * - de Berry. - 06-11-2009, 04:42 PM
RE: One Shots * - de Teh2 - 07-11-2009, 10:44 AM
RE: One Shots * - de Aliss_anime - 08-11-2009, 12:46 AM
RE: One Shots * - de Teh - 08-11-2009, 12:29 PM
RE: One Shots * - de Aliss_anime - 08-11-2009, 01:47 PM
RE: One Shots * - de Teh2 - 12-11-2009, 12:05 PM
RE: One Shots * - de Berry. - 12-11-2009, 07:04 PM
RE: One Shots * - de Teh2 - 21-11-2009, 12:33 PM
RE: Teh`s oneshots - de Teh2 - 05-12-2009, 10:21 PM
RE: Teh`s oneshots - de xHellene - 05-12-2009, 10:45 PM
RE: Teh`s oneshots - de Teh2 - 12-12-2009, 01:35 AM
RE: Teh`s oneshots - de Berry. - 12-12-2009, 11:42 PM
RE: Teh`s oneshots - de Teh2 - 17-12-2009, 03:09 AM
RE: Teh`s oneshots - de Secret Past - 17-12-2009, 03:38 AM
RE: Teh`s oneshots - de Berry. - 17-12-2009, 12:45 PM
RE: Teh`s oneshots - de Aylin - 17-12-2009, 01:08 PM
RE: Teh`s oneshots - de Teh2 - 26-12-2009, 01:53 PM
RE: Teh`s oneshots - de Minnie - 11-01-2010, 11:26 PM
RE: Teh`s oneshots - de Teh - 17-01-2010, 11:31 PM
RE: Teh`s oneshots - de Minnie - 18-01-2010, 12:36 AM
RE: Teh`s oneshots - de Teh - 12-03-2010, 07:04 PM
RE: Teh`s oneshots - de Teh - 05-05-2010, 04:10 PM
RE: Teh`s oneshots - de Khonsu - 07-08-2010, 08:31 PM
RE: Teh`s oneshots - de Teh - 09-09-2010, 12:14 PM
RE: Teh`s oneshots - de Paradox - 09-09-2010, 02:47 PM
RE: Teh`s oneshots - de Better Off Alone - 12-09-2010, 02:47 PM
RE: Teh`s oneshots - de Teh - 25-09-2010, 05:05 PM
RE: Teh`s oneshots - de Teh - 26-10-2010, 06:29 PM
RE: Teh`s oneshots - de Abbeh. - 26-10-2010, 10:41 PM
RE: Teh`s oneshots - de Teh - 27-11-2010, 01:25 AM
RE: Teh`s oneshots - de Teh - 11-12-2010, 04:54 PM
RE: Teh`s oneshots - de Rouge - 11-12-2010, 06:27 PM
RE: Teh`s oneshots - de Teh - 20-12-2010, 02:22 PM
RE: Teh`s oneshots - de Child Of Sunset - 20-12-2010, 02:36 PM
RE: Teh`s oneshots - de Better Off Alone - 22-12-2010, 05:35 PM
RE: Teh`s oneshots - de Teh - 15-01-2011, 07:54 PM
RE: Teh`s oneshots - de Teh - 14-05-2011, 01:26 PM
RE: Teh`s oneshots - de Katniss - 20-05-2011, 12:57 AM
RE: Teh`s oneshots - de Teh - 29-06-2011, 11:38 PM
RE: Teh`s oneshots - de Mizantropul - 30-06-2011, 11:08 AM
RE: Teh`s oneshots - de Teh - 25-09-2011, 01:45 PM
RE: Teh`s oneshots - de Teh - 06-09-2013, 02:16 PM
RE: Teh`s oneshots - de DreamGirl - 30-03-2014, 09:58 PM


Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)