Jurnalul vietii mele - [+18]

[Layla.]

Am revenit cu un nou capitol, capitolul 10 care il dedicam lui ♥Venus^.^Roseta♫ , AnyOne . Els3 !. xO si noului nostru cititor Ayu.Lore. Multumim si speram sa va placa :*
Am uitat sa mentionez ca am facut schimb pentru un timp cu Kayla de personaje :D

Cap. 10
Trezirea a fost destul de brutala si deranjanta pentru visul meu firav ce l-a risipit intr-o clipita. Soneria enervanta a ceasului nu se mai oprea cu nici un chip, facandu-ma sa doresc sa-i cumpar amaratului de ceas un bilet spre cosul de gunoi. Tot privind tavanul imaculat, de un alb asemenea spumei laptelui realizez in cel fel de situatie ma aflu. Sunt intr-o casa noua, o tara noua, deci prin urmare, trebuie sa incep o viata noua si sa ma adaptez cat mai repede la acest mediu nou si total potrivnic mie dupa cele intamplate in Japonia.

Ma ridic in sezut, iar pe fata mi se zugraveste un zambet fals, dar totodata amar. Doare sa nu mai pot zambi, chiar doare nespus de mult. Nimeni nu stie prin ce situatie trec eu, deoarece nu am vorbit cu nimeni despre ce am patit, am vrut sa tin in mine, crezand ca daca port o masca a fericirii in fata celor dragi o sa le fie bine lor, nu m-am mai gandit la mine, iar incetul cu incetul am ajuns sa ma distrug pe interior, am uitat sa-mi acord atentie mie cum obisnuiam sa fac odata, intr-un cuvant am ramas indiferenta cand venea vorba de mine. Am realizat mult prea tarziu ca tinutul numai pentru tine a problemelor nu este o solutie, nu duce la rezolvarea problemelor grave, trebuia sa fi vorbit cu cineva de incredere, dar acum e mult prea tarziu pentru a remedia situatia. Mi-am dat seama de acest lucru cand era mult prea tarziu si nu mai pot face nimic ca sa schimb trecutul. Timpul si-a pus amprenta asupra mea si mi-a intunecat sufletul, facandu-ma sa nu-mi mai pase absolut deloc de mine si m-a facut total rece si indiferenta la fiinta mea. As vrea sa schimb totul, dar e mult, mult prea tarziu. Daca as fi vorbit cu cineva de la inceput, acum nu as fi fost in aceasta situatie, sa stau sa plang nopti la rand si sa sufar neincetat dupa un idiot, care abia acum am realizat cu adevarat ca nu ma merita, ca nu m-a meritat niciodata, ca pentru el nu a fost decat o joaca de copil tot ce s-a intamplat intre noi, in schimb eu am pus sentimente in asa-zisa relatie, normal ca am suferit dupa ce am descoperit. Cum este si vorba aceea : cel ce iubeste sufera, iar cel iubit isi bate joc. Abia acum am realizat cat de multa dreptate are omul care a zis asta, am realizat ca acel idiot nu a meritat nici o lacrima de-a mea, dar e foarte tarziu ca sa ma mai gandesc la aceste lucruri. La acea ora eram orbita de dragoste, nu mai realizam absolut nimic, totul era numai lapte si miere, pana cand viata mi-a dat o lovitura puternica, mi-a deschis ochii trezindu-ma la realitate si facandu-ma sa-mi dau seama langa ce fel de om am stat aproximativ un an. Un an aiurea, pierdut degeaba, pentru un om care ma insela pe la spate, nici nu mai merita sa-i mai pronunt numele dupa cat m-a facut sa sufar. Vreau sa uit de el, iar incetul cu incetul sper sa pot face asta. Nu mai vreau sa ma mai consum degeaba, pentru un om care nu mai reprezinta nimic pentru mine. Vreau sa incerc sa elimin toate amintirile despre el, ce m-ar facea sa sufar, sa ma rup de trecut, sa traiesc prezentul si sa ma bucur cu adevarat de viata mea si de noii prieteni pe care voi urma sa mi fac.

Trebuie sa uit, sa iert si sa sper ca trecutul nu ma va urmari. Defapt trebuie sa ma asigur ca trecutul nu va interveni in aventura noii mele vieti, care se anunta a fi una spectaculoasa si incitanta. Totusi, regret ca las atatea in urma, atatea amintiri, unele frumoase, altele incredibil de dureroase, dar totusi ce fac parte din mine si imi definesc adevarata personalitate.
Sunt chiar eu, si chiar daca nu vreau sa recunosc imi va fi putin dor de tot ce a fost. Dar pana la urma asa este viata si eu nu sunt decat un pion pe tabla ei de sah, care asteapta sa-si faca mutarea atunci cand aceasta ii ordona.

Ma indrept spre baie cu capul plecat si oftez. Ma dezbrac si intru in cabina de dus. Apa cristalina incepe sa ma loveasca cu putere, trupul meu tremurand receptiv la mangaierea calda. Parca nu as mai fi iesit de acolo niciodata. Imbratisarea delicata ma relaxa si totodata linistea. Inchid ochii lasandu-mi fiinta sa se inece in aroma dulce a spumantului de baie. Cu mintea deschisa, las gandurile jucause sa evadeze. Incep sa ma chinuie amintirile din Japonia. Acum diamante sarate se scurg pe chipul meu impreuna cu lacrimile reci ale dusului. Opresc apa si incerc sa-mi revin din acel tunel al amintirilor ce-mi chinuie subconstientul. Sunt coplesita de imagini dureroase si ma las sa alunec incet, pe geamul cabinei pana simt raceala gresiei sub mine. A fost asa de greu sa ies din acel tunel din care credeam ca nu mai am scapare.

Ciudat dar ma simt mult mai bine acum ca am reusit sa fac fata acelor amintiri dureroase si sa ma descarc putin. Ies usor din baie si ma intorc in camera mea, indreptandu-ma spre dressing unde ma imbrac cu o pereche de pantaloni scurti, verzi si un maieu negru. Dupa ce ma imbrac, imi pieptan parul, mai apoi indreptandu-l cu placa si lasandu-l liber. Ma machiez cu putin fond de ten, rimel, creion dermatograf negru si luciu de buze cu aroma de capsuni. Imi pun un lantisor de argint, un inel negru, tip verghieta, o bratara de argint cu pietre semipretioase si o pereche de cercei lungi, din argint. Ma dau cu putin parfum cu aroma de cirese, apoi ma incalt cu o pereche de bascheti verzi cu negru si cobor la micul dejun.