01-04-2010, 06:40 PM
Acesta este primul meu fic de tip jurnal.
Sambata, 13 iunie
Ura! Astazi am terminat scoala post-liceala de mamose si o sa ajung asistenta medicala! Pana in septembrie voi lucra ca si chelnerita si poate ca o sa strang bani pentru o mica garsoniera in sectorul cinci... Dupa aceea voi lucra ca si moasa si o sa am o viata minunata! Ura! An douazeci de ani si voi fi pe picioarele mele. Parintii ma privesc cu o mandrie neprefacuta, in special mama, careia i s-a facut chiar rau vazandu-mi rezultatul neasteptat de mare. Lui tata ii zambeste mustata caruntita de ani si mai apoi ii aud glasul plin de caldura:
- Ioana, Ioana... Daca ai sti ce fericiti suntem ca o sa ai o meserie atat de frumoasa! Esti atat de isteata... Nu se poate sa n-ai o viata plina de bucurii!
Ma simt flatata, dar tati intotdeauna a avut chichita asta de a ma supraestima. In copilarie eram o grasana fara pereche, iar el tot ma incuraja sa pasesc pe catwalk si desi ma rotunjeam pe zi ce trecea zicea ca sunt trasa prin inel. In schimb, mami este parca trista pentru reusita mea. Nu sunt prea ingrijorata, deoarece melodramatismul este o trasatura caracteristica ei, dar parca este prea de tot. Incepe chiar sa planga, de parca as fi fost la razboi.
- Nica mea... Te asteapta atatea lucruri grele, atatia oameni rai... Va trebui sa treci prin ce am trecut si eu cand eram de varsta ta...
Glasul sau este mult prea stins pentru a fi ceva de bine, de obicei vorbind asemeni unei soprane intr-un concert. Bine, nu trebuie sa fiu pesimista, trebuie sa ma adun. Am fost cea mai buna si viata imi va surade. Intram toti trei in vechea noastra Supernova rosie si plecam spre micul nostru apartament, povestindu-le pe drum subiectele care ne-au fost date. Sunt atat de obosita incat, imediat ce intru in casa, dau iama spre camera mea si ma prabusesc in pat. Nu ma mai ridic, desi mami striga ca trebuie sa iau cina, ca o sa-mi scada glicemia si ca n-o sa fiu pregatita pentru marea calatorie. Care calatorie? Ua... Mai bine as trage un pui de somn...
Duminica, 14 iunie
Cucurigu! Suna ceasul meu. Aceasta chestie enervanta care are placerea sadica de a ma trezi in fiecare dimineata nu ma lasa nici acum sa-mi vad de visele mele. Trebuia sa-l pun sa sune la... Dumnezeule! E opt dimineata! La ora noua trebuie sa fiu la cursuri! Ma duc in graba spre baie si fac un dus rapid, ma-mbrac in graba cu o fusta lalaie, roz si cu floricele verzi pe ea, imi pun o bluza alba si mult prea decoltata, imi prind parul lung si castaniu intr-o coada de cal cu un elastic roz-bombon, imi iau cartile si caietele si fug. Cand sa pun mana pe clanta...
- Ioana! Unde crezi ca te duci, domnisoara? o aud pe mami tipand.
- Pai... eu... scoala...
- Ce scoala visezi, copila? Of, of, of! Saracuta de tine! Numai la scoala ti-e gandul! Nu esti ca si Virgiliu, care, dupa facultate, pentru ca stii ca el face Finante-Banci se duce imediat la discoteca si se distreaza pana seara! Si are niste note...
- Mama! Logic ca are niste note de invidiat, doar nu degeaba este la particular! Pana la urma... Ma lasi sa plec la cursuri?
- Nu-ti mai amintesti ca ai dat examenul ieri si ca ai luat cel mai mare punctaj? Cred ca inceput sa te lase memoria, biata de tine... Nu este normal, mai ales in floarea varstei. Dar stai linistita! Am descoperit medicamentul medicamentelor, care iti aduce gandurile inapoi dupa o singura inghititura.
- Pari rupta dintr-un spot publicitar... ii raspund, ma schimb in graba in niste haine decente si iau micul-dejun.
Uneori am impresia ca numai tie, nene Jurnal, iti pot spune prin ce trec. Lasand asta, se pare ca marele cosmar abia acum a inceput. Stau pe fotoliu si incerc sa pornesc televizorul, dar nu sunt lasata de catre tata, care are un rucsac in spate.
- Cand am zis calatorie, ne-am referit la faptul ca tu o sa pleci de la noi din casa. Stii, noi, cand terminam scoala, eram lasati de parinti sa plecam prin lume si sa ne facem rostul. Cel putin asa era in familiile noastre, dupa cum stii. Iar noi vrem sa pastram traditia. Bine, nici chiar cu sfintenie, pentru ca ti-am pus in rucsac si cinci sute de lei.
- Ce gluma buna! rad eu, dar sunt constienta ca e un ras nervos. Serios, nu mai este Ziua Pacalelilor.
- Noi nu glumim... intervine mami. Nu stii ce greu ne-a fost noua! Dar ne-am cunoscut, am deschis impreuna un magazinas care, intr-adevar, a dat faliment, dar am mai castigat niste banuti si i-am pus deoparte. Chiar si el profesor si eu croitoreasa, niciodata n-aveam probleme finanicare. Nu, Giby?
Giby este alintul de la Gilbert, numele tatei. El intotdeauna a vrut sa se dea drept englez, desi in realitate avea doar parinti excentrici. Dar inca sunt socata. In rucsac am doar cinci sute de lei, periuta de dinti si pasta, o carte despre sarcina, o camasuta de noapte si o geaca din blugi, plus hainele pe care le am pe mine, adica un tricou, o pereche de pantaloni si niste adidasi. Daca ei au putut supravietui, cred ca pot si eu s-o fac. Cred. Nu mi se poate intampla mie asta! Ies din bloc si totul se invarte cu mine. Bine, Ioana, aduna-te, respira adanc... Unde poti merge? A, da! Este un hotel destul de aproape si este relativ ieftin, deci poate stau acolo cateva zile. Maine trebuie sa ma prezint la un restaurant si sa incep sa lucrez. Diferenta va fi doar ca voi plati nu stiu ce suma pe zi si ca voi fi singura cuc. Merg vreo-suta de metri si asta e, Hotel Sora. Merg la receptie unde femeia cu machiaj strident si fusta scurta da din genele ultra-rimelate si imi spune ca este o camera libera, la etajul cinci. Imi ofera cheile fara prea mare chef si imi zice ca trebuie sa platesc o suta de lei pe zi. Se putea si mai rau...
Iertati-ma ca nu este un fic prea reusit, sper ca data viitoare voi face mai bine.
Inceputuri nepromitatoare
Sambata, 13 iunie
Ura! Astazi am terminat scoala post-liceala de mamose si o sa ajung asistenta medicala! Pana in septembrie voi lucra ca si chelnerita si poate ca o sa strang bani pentru o mica garsoniera in sectorul cinci... Dupa aceea voi lucra ca si moasa si o sa am o viata minunata! Ura! An douazeci de ani si voi fi pe picioarele mele. Parintii ma privesc cu o mandrie neprefacuta, in special mama, careia i s-a facut chiar rau vazandu-mi rezultatul neasteptat de mare. Lui tata ii zambeste mustata caruntita de ani si mai apoi ii aud glasul plin de caldura:
- Ioana, Ioana... Daca ai sti ce fericiti suntem ca o sa ai o meserie atat de frumoasa! Esti atat de isteata... Nu se poate sa n-ai o viata plina de bucurii!
Ma simt flatata, dar tati intotdeauna a avut chichita asta de a ma supraestima. In copilarie eram o grasana fara pereche, iar el tot ma incuraja sa pasesc pe catwalk si desi ma rotunjeam pe zi ce trecea zicea ca sunt trasa prin inel. In schimb, mami este parca trista pentru reusita mea. Nu sunt prea ingrijorata, deoarece melodramatismul este o trasatura caracteristica ei, dar parca este prea de tot. Incepe chiar sa planga, de parca as fi fost la razboi.
- Nica mea... Te asteapta atatea lucruri grele, atatia oameni rai... Va trebui sa treci prin ce am trecut si eu cand eram de varsta ta...
Glasul sau este mult prea stins pentru a fi ceva de bine, de obicei vorbind asemeni unei soprane intr-un concert. Bine, nu trebuie sa fiu pesimista, trebuie sa ma adun. Am fost cea mai buna si viata imi va surade. Intram toti trei in vechea noastra Supernova rosie si plecam spre micul nostru apartament, povestindu-le pe drum subiectele care ne-au fost date. Sunt atat de obosita incat, imediat ce intru in casa, dau iama spre camera mea si ma prabusesc in pat. Nu ma mai ridic, desi mami striga ca trebuie sa iau cina, ca o sa-mi scada glicemia si ca n-o sa fiu pregatita pentru marea calatorie. Care calatorie? Ua... Mai bine as trage un pui de somn...
Duminica, 14 iunie
Cucurigu! Suna ceasul meu. Aceasta chestie enervanta care are placerea sadica de a ma trezi in fiecare dimineata nu ma lasa nici acum sa-mi vad de visele mele. Trebuia sa-l pun sa sune la... Dumnezeule! E opt dimineata! La ora noua trebuie sa fiu la cursuri! Ma duc in graba spre baie si fac un dus rapid, ma-mbrac in graba cu o fusta lalaie, roz si cu floricele verzi pe ea, imi pun o bluza alba si mult prea decoltata, imi prind parul lung si castaniu intr-o coada de cal cu un elastic roz-bombon, imi iau cartile si caietele si fug. Cand sa pun mana pe clanta...
- Ioana! Unde crezi ca te duci, domnisoara? o aud pe mami tipand.
- Pai... eu... scoala...
- Ce scoala visezi, copila? Of, of, of! Saracuta de tine! Numai la scoala ti-e gandul! Nu esti ca si Virgiliu, care, dupa facultate, pentru ca stii ca el face Finante-Banci se duce imediat la discoteca si se distreaza pana seara! Si are niste note...
- Mama! Logic ca are niste note de invidiat, doar nu degeaba este la particular! Pana la urma... Ma lasi sa plec la cursuri?
- Nu-ti mai amintesti ca ai dat examenul ieri si ca ai luat cel mai mare punctaj? Cred ca inceput sa te lase memoria, biata de tine... Nu este normal, mai ales in floarea varstei. Dar stai linistita! Am descoperit medicamentul medicamentelor, care iti aduce gandurile inapoi dupa o singura inghititura.
- Pari rupta dintr-un spot publicitar... ii raspund, ma schimb in graba in niste haine decente si iau micul-dejun.
Uneori am impresia ca numai tie, nene Jurnal, iti pot spune prin ce trec. Lasand asta, se pare ca marele cosmar abia acum a inceput. Stau pe fotoliu si incerc sa pornesc televizorul, dar nu sunt lasata de catre tata, care are un rucsac in spate.
- Cand am zis calatorie, ne-am referit la faptul ca tu o sa pleci de la noi din casa. Stii, noi, cand terminam scoala, eram lasati de parinti sa plecam prin lume si sa ne facem rostul. Cel putin asa era in familiile noastre, dupa cum stii. Iar noi vrem sa pastram traditia. Bine, nici chiar cu sfintenie, pentru ca ti-am pus in rucsac si cinci sute de lei.
- Ce gluma buna! rad eu, dar sunt constienta ca e un ras nervos. Serios, nu mai este Ziua Pacalelilor.
- Noi nu glumim... intervine mami. Nu stii ce greu ne-a fost noua! Dar ne-am cunoscut, am deschis impreuna un magazinas care, intr-adevar, a dat faliment, dar am mai castigat niste banuti si i-am pus deoparte. Chiar si el profesor si eu croitoreasa, niciodata n-aveam probleme finanicare. Nu, Giby?
Giby este alintul de la Gilbert, numele tatei. El intotdeauna a vrut sa se dea drept englez, desi in realitate avea doar parinti excentrici. Dar inca sunt socata. In rucsac am doar cinci sute de lei, periuta de dinti si pasta, o carte despre sarcina, o camasuta de noapte si o geaca din blugi, plus hainele pe care le am pe mine, adica un tricou, o pereche de pantaloni si niste adidasi. Daca ei au putut supravietui, cred ca pot si eu s-o fac. Cred. Nu mi se poate intampla mie asta! Ies din bloc si totul se invarte cu mine. Bine, Ioana, aduna-te, respira adanc... Unde poti merge? A, da! Este un hotel destul de aproape si este relativ ieftin, deci poate stau acolo cateva zile. Maine trebuie sa ma prezint la un restaurant si sa incep sa lucrez. Diferenta va fi doar ca voi plati nu stiu ce suma pe zi si ca voi fi singura cuc. Merg vreo-suta de metri si asta e, Hotel Sora. Merg la receptie unde femeia cu machiaj strident si fusta scurta da din genele ultra-rimelate si imi spune ca este o camera libera, la etajul cinci. Imi ofera cheile fara prea mare chef si imi zice ca trebuie sa platesc o suta de lei pe zi. Se putea si mai rau...
Iertati-ma ca nu este un fic prea reusit, sper ca data viitoare voi face mai bine.
Cine spune ca n-a avut parte de tristete este un mincinos.
Violenta este ultimul refugiu al incompetentei.
Optimistul e un prost fericit. Desigur, pesimistul e doar prost.
Nu sufar de nebunie, ma bucur de ea in fiecare clipa!
Violenta este ultimul refugiu al incompetentei.
Optimistul e un prost fericit. Desigur, pesimistul e doar prost.
Nu sufar de nebunie, ma bucur de ea in fiecare clipa!