Capitolul XVI
Si totul se sfarseste
Vantul adie usor, aducand cu sine un parfum interesant care alina simturile... as vrea sa spun tuturor dar stiu ca nu este adevarat. Numai anumite creaturi pot simti aceasta mireasma incantatoare, iar eu ma bucur ca sunt una dintre acele fiinte binecuvantate cu aceasta calitate, desi daca trebuie sa fiu corecta nu sunt multe momente in viata mea cand consider faptul ca a fi diferit este o binecuvantare si nu un blestem. Numai ca seara asta este speciala, seara aceasta o astept de foarte mult timp, c-am de cand am fost destul de mare incat sa inteleg exact ce se intampla in serile fara de luna. Imi simt inima incepandu-mi sa bata cu putere numai la amintirea lucrurilor care se intampla de obicei in aceste seri speciale.
Am dormit toata ziua doar pentru a putea sa ma bucur cat mai mult de aceasta noapte. Imi deschid incet pleoapele si ma uit la soarele care incet se duce la culcare. Apusul este intotdeauna fascinant si spre deosebire de ceea ce cred altii acesta marcheaza de fapt inceputul unei lumi fantastice si nemaipomenite care este in acelasi timp ingrozitoare si terifianta. Este o lume a opusurilor, a magiei, a incredibilului in care eu m-am nascut, din care eu fac parte. Ma ridic din pat si ma las prada entuziasmului pe care nu il mai pot tine in frau.
In sfarsit!
Noaptea abisala a venit sa ma aline cu mangaierea ei neagra. In aceasta noapte, luna este inghitita de abisul universului, de sora ei invidioasa pe lumina ei ingenua si o data cu aparitia surorii abisale, lumina rece ce mangaie lucrurile din jur dispare inghitita de abis. Este singura seara in care pot sa scap din aceasta inchisoare pe care multi din jurul meu au tupeul sa o numeasca incapere. Simt deja cum natura ma cheama, cum intunericul imi sopteste numele ademenitor vrand sa il intalnesc si sa ne distram impreuna in acel abis care pe altii i-ar fi innebunit, dar nu si pe mine. Nu, acest loc intunecat ma ia in brate si imi mangaie sufletul in timp ce imi sopteste la ureche scumpe nimicuri si promisiuni mincinoase.
Ma pregatesc sa ies inainte ca soarele obosit sa se retraga de tot de pe cerul ce incet se transforma intr-un ocean intunecat si foarte adanc. Ma imbrac cu o rochie rosie, stransa pe corpul meu perfect si aleg o pereche de pantofi cu toc cui de aceeasi culoare ca si rochia. Stau cateva minute in fata oglinzi, uitandu-ma la reflexia mea si gandindu-ma cum sa imi fac parul. Intr-un final decid sa mi-l las liber si plec din camera, fericita ca pot sa ies afara. Cobor scarile si nu pot sa imi ascund bucuria pe care o simt atunci cand nu vad pe nimeni stand in fata usii.
Perfect!
Nimeni nu sta de paza pregatit sa ma impiedice, sa ma intoarca din drumul meu. Calea este libera.
Ies din casa si ma afund cat pot de mult in intunericul strazilor, bucurandu-ma cand abisul ma inghite, nelasand nici un ochi iscoditor sa ma vada. Nu pot sa nu ma intreb daca nu cumva el stie ca ma indrept spre locul nostru. Este regele abisului asa ca ar trebui sa simta fiecare persoana care se afunda in acest taram condus de el, ar trebui sa stie ca eu am intrat in regatul sau. Sunt hotarata sa il intreb despre aceste lucruri imediat ce il intalnesc. Nu stiu de ce nu l-am mai intrebat niciodata pana acum despre asta.
Ma indrept cu pasi din ce in ce mai grabiti, dar siguri in ciuda faptului ca nu vedeam nimic, spre parcul natural unde pot scapa de sunetele orasului si de oamenii enervanti ce cu lumina lor distrug farmecul abisului. Mi-as fi dorit sa am puterea sa distrug definitiv lumina artificiala si drogata care imi raneste iubirea sau macar sa ma duc sa traiesc intr-un loc cat mai departe de aceasta lumina artificiala, numai ca nu pot. Ei nu ma lasa spunandu-mi ca este mult mai in siguranta in oras decat undeva la tara. Nu prea inteleg cum vine asta, din moment ce la tara Abisul poate sa ma viziteze in fiecare seara dar nu ma ascultau orice argument as fi adus.
Din cauza neatentiei mele sau poate din cauza entuziasmului de a fi in sfarsit dupa atata timp libera noaptea, nu il vad pe barbatul din fata mea si intru in acesta cazand in fund dupa impactul cu corpul lui de piatra. Diferentele dintre noi doi sunt mai mult decat evidente, sunt de-a dreptul izbitoare. Primul meu gand atunci cand ii vad silueta este ca el este un lycan, dar apoi imi amintesc ca acestia nu ies niciodata in asemenea nopti deci aceasta posibilitate cade. Curiozitatea mea creste exponential in aceasta secunda indemnandu-ma sa aflu ce este mai exact acest barbat, deoarece un simplu muritor nu putea sa fie. Este de doua ori mai mare, as putea chiar sa il numesc un monstru daca il compar cu mine. In ciuda faptului ca am tocuri de paisprezece centimetri, eu ii ajung doar pana la piept. Este un barbat inalt, bine facut cu umerii lati si parul lung. Altceva in afara de acestea nu pot sa vad. Fata ii este complet cufundata in intuneric, deoarece sta cu un pas in afara cercului pe care il face lumina galbena a stalpului de iluminat. Eu, insa, stau exact in acel cerc, iar trasaturile mele sunt vizibile de la o posta asa ca orice alt barbat in locul sau care m-ar fi vazut s-ar fi oferit grabit sa isi ceara scuze si sa ma ajute sa ma ridic. Numai ca el sta ca o stana de piatra in fata mea si se uita la mine fara prea mult interes sau cel putin asa cred eu. Un lucru stiu sigur si acela este ca se uita la mine deoarece capul sau nu este drept ci inclinat in jos in asa fel incat privirea sa sa cada pe corpul meu.
Ma ridic nervoasa singura, ma scutur uitandu-ma enervata spre barbatul ce sta inca nemiscat in fata mea si imi intorc capul cu aroganta, incercand sa ii dau de inteles ca este un nimic pentru mine. Scuturandu-ma, imi spun in gand: "Cata nesimtire au unii..." si ma pregatesc sa imi continui drumul fara a avea nici cea mai mica intentie de a-mi cere scuze. Oamenii ca el nu merita nici sa te uiti la ei, nici nu incape vorba sa le oferi scuzele tale. Asa ca mandra imi tin capul sus si privirea inainte ca o adevarata regina si vreau sa imi continui drumul, insa acesta are alte planuri. Cand ajung in dreptul sau isi pune mana in fata mea oprindu-ma apoi pana sa apuc sa protestez ma prinde fortandu-ma sa stau in fata sa. In secunda urmatoare ma trezesc intoarsa cu spatele la el, vreau sa ma intorc sau ies din bratele sale insa este prea puternic pentru mine. Spatele meu este lipit de pieptul sau imens si puternic, in timp ce mainile mari ma tin sa nu scap. Desi nu as vrea sa recunosc asta, undeva in adancul meu nici nu prea vreau sa evadez. Prezenta lui este atat de puternica si atragatoare, ma obliga practic sa il recunosc, sa nu il ignor, sa nu ii ignor mirosul incantator sau contactul trupurilor noastre care trimite fiori peste tot prin trupul meu. Nu inteleg ce este cu mine, nu inteleg de ce ma simt atat de atrasa de acest total necunoscut. Tot ceea ce imi doresc este sa imi sprijin capul pe umarul sau si sa imi inchid ochii ramanand in aceasta pozitie pentru restul zilelor. Nu! Ce este cu mine? Nu cu el vreau sa imi petrec eternitatea, ma gandesc scuturandu-mi capul pentru a incerca sa scap de sub influenta acelui necunoscut. Dar nu dureaza mult pana ma afund din nou in ceata creata de prezenta sa. Cumva prin ceata pe care prezenta lui o creeaza in mintea mea imi dau seama ca nu are nici un rost sa tip sau sa ma lupt, nu ca as mai fi vrut sa fac asa ceva in acea secunda. Observasem deja diferenta enorma in putere dintre noi doi cand am incercat sa ies din bratele sale mai devreme. Mi se pare ciudat faptul ca nu simt nici un pic de frica. Este totusi un necunoscut si oricat de atragator este, eu ar trebui sa fiu macar putin speriata de acesta dar nu sunt. Eu care stateam cu frica in san de fiecare data cand soarele apunea facandu-i loc lunii. Luna este cea pe care eu o urasc cel mai mult din lume si in acelasi timp de ea imi este teama cel mai tare. Ea reprezinta multe lucruri pentru mine, lucruri dureroase si periculoase. Cel care ma imobilizeze in acest moment nu imi inspira deloc teama, ci mai mult ma excita, ma fascineaza asa ca un zambet pervers imi apare pe chip si rostesc in cel mai seducator ton pe care il cunosc:
- Daca vrei o mica partida, nu trebuie decat sa ceri.
Ma astept la o rectie ceva, o replica dar nu zice si nici nu face nimic pentru cateva secunde facandu-ma sa ma ingrijorez. De ce nu spune ceva? De ce nu face nimic? Aceste doua intrebari ma duc incet spre pragul nebuniei impingandu-ma sa incerc sa ies din stransoarea lui cand ii simt mana stanga cum isi mareste stransoarea iar cea dreapta cum imi paraseste mijlocul si imi mangaie parul meu matasos, lung de culoarea aurului vechi. Fiori imi strabat sira spinarii facandu-ma sa ma cutremur. As vrea sa imi dau capul pe spate sa ii simt acele degete lungi in parul meu. Numai ca nu apuc deoarece imi da parul la o parte, descoperindu-mi urechea mica, plina de cercei sub forma de luna. In acea secunda imi vine sa rad vazand mult prea clar ironia sortii. Pana si in singura mea noapte cand pot sa ies afara imi iau paznicul blestemat cu mine, insa ceva imi blocheaza rasul in mijlocul gatului. Uit instantaneu totul cand ii simt limba cum imi mangaie urechea. La inceput pare multumit doar cu acea actiune de a-si trece foarte dureros de incet limba peste lobul urechii mele dar apoi incepe sa mi-o muste incetisor. Ii simt, inca de la prima muscatura, caninii lungi ca de pisica. Situatia devine incet din ce in ce mai interesanta si mai excitanta pentru mine. Ma pierd cand gura lui incepe sa coboare usor in jos pe gatul meu in timp ce mainile sale se joaca cu sfarcurile mele. Efectiv, ma pierd in senzatiile minunate provocate de acele gesturi, riscand sa uit unde ma aflu si situatia precare in care sunt. Este pentru prima data cand ma simt atat de bine, atat de atrasa de cineva. Este ca un fel de drog de care nu ma m-ai pot satura. Ies din acea euforie, de sub vraja atingerilor lui atunci cand ii aud vocea care este joasa si in stare sa ameteasca pe oricine. "Nu este corect!", gandesc eu. El tine toate atuurile si nu se teme sa le etaleze la momentele potrivite, folosindu-le pentru a ma atrage si mai mult in acest joc periculos si absolut pacatos.
- Daca tipi sau incerci sa fugi, esti moarta, spune el privindu-ma in ochi pentru prima oara de cand am dat peste acesta.
M-as fi scufundat in privirea lui daca nu m-as fi simtit atat de obligata cumva sa il onorez cu un raspuns. Devin din ce in ce mai stresata cu cat ma uit in ochii sai. Privirea lui incepe sa imi inghete sangele in vene. El este serios, acea sclipire ucigasa din ochii sai de abia asteapta sa isi faca aparitia. Inghit in sec, incercand sa scap de nodul ce mi se formase in gat si i-am raspuns balbaindu-ma.
- B... bine...
Vocea mea este atat de patetica si slaba incat ma scoate pe mine din sarite. "Cine se crede acest muritor de are tupeul sa ma ameninte pe mine? Pe mine, dragostea Abisului!... O, Doamne! Cum am putut sa uit? Trebuie sa scap de aici, din imbratisarea lui cat mai repede, altfel viata mea, asa cum o cunosc, se va duce pe apa sambetei!" ma gandesc eu ingrijorata, uitand din senin de cat de atragator este acel strain.
La inceput am fost doar putin nervoasa si ingrijorata dar mai apoi astea s-au transformat in teroare cand mi-am dat seama de soarta ce ma astepta daca nu ajungeam la locul stabilit unde aveam sa ma intalnesc cu Abisul. Sunt atat de cufundata in problemele mele incat nu sunt constienta de ceea ce face acel necunoscut. Ma trezesc cu spatele lipit de perete, cu piciorul meu drept ridicat si sustinut de mana lui stanga si cu rochia ridicata deasupra soldurilor. Imi rupe chilotii ceea ce imi atrage atentia la ceea ce face si ma uit la el cum ma penetreaza cu degetele lui lungi si delicate. Nu este nimic bland sau delicat in ceea ce face, este dur si excitant si imi face trupul mic sa se salte in sus. Fara sa vreau incep sa gem de placere, simtind cum degetele lui intra tot mai adanc in mine. Un zambet diabolic ii apare pe fata si se opreste din ceea ce face doar ca sa imi scoata la iveala sanii moi, cat merele de mari si apoi incepe din nou acel joc, doar ca de data aceasta cu dintii lui de pisica imi musca sfarcurile intarindu-le si inrosindu-le. Nu stiu cat a durat acel preludiu dar stiu ca m-a facut sa uit de tot ceea ce ma inconjura. Numai eu cu el existam in aceste momente si cu acest gand in minte incep sa gem din ce in ce mai tare nepasandu-mi de cei care ar fi putut sa ma auda. Inca putin si ajung pe culmile extazului, inca putin... toti muschii din corpul meu se incordeaza in asteptarea acelei exteriorizarii dulce-amaruie, insa el are alte planuri. Se opreste exact in momentul in care nu mai aveam mult si atingeam acel punct. Transpirata, cu parul ravasit si furioasa ma uit la acesta cerandu-i cu privirea o explicatie. Asa cum ma astept nu-mi da nici una. Doar se deschide la pantaloni si scoate la iveala organul lui care este tare si, la fel ca si el, foarte mare. Este foarte bine proportionat pot zice. Ma patrunde adanc, dur si dureros. Vreau sa tip prima data cand il simt in mine dar ceva nu ma lasa. Amenintarea din cuvintele sale imi rasuna clar in urechi si ma opreste din a tipa. Din fericire durerea nu dureaza deloc mult si ma trezesc ca imi place la nebunie ceea ce face.
Ignorand la ceea ce se intampla cu mine, el continua in acel ritm cateva minute, apoi ma apuca de par si imi trage capul intr-o parte, dezvaluindu-mi gatul meu frumos de lebada. In aceasta secunda devine mai bland si ma penetreaza incet dar adanc. Incep din nou sa ma pierd pe culmile extazului, asa ca atunci cand limba sa imi atinge gatul, lingandu-mi jugulara, nu este decat o alta senzatie placuta. Simt doar cum ma patrunde si toata atentia mea acolo se indreapta, celelalte atingeri fiind preluate inconstient de mintea mea. Din aceasta cauza nu simt durerea ingrozitoare atunci cand ma musca. Caninii lui lungi care ma intrigasera cu cateva minute inainte acum imi strapung pielea mea fina, ajungand usor la vena principala care pompeaza sangele. Cand imi dau seama de ceea ce se intampla, cand durerea reuseste intr-un sfarsit sa ma scoata din starea de euforie in care ma aflu, este deja prea tarziu. Numai am deloc vlaga in trup pentru a ma lupta cu el. Simt cum sangele o data cu forta mea vitale imi este furat de acel barbat care parca nu se mai satura. Vrea sa ma lase goala, sa ma omoare. In acea clipa constientizez adevarul si anume ca eu voi muri in aceasta noapte. Abisul ma va imbratisa, inghetandu-mi corpul si innebunindu-mi mintea si abia dupa asta ma va binecuvanta cu linistea mortii. O sa cunosc si eu oroarea pe care oamenii din jur o cunosc de mici. Este o experienta pe care sincer nu as fi vrut sa o cunosc niciodata dar se pare ca nu am de ales. Acel necunoscut nu imi da de ales.
Dintr-o data simt cum nebunia isi intinde mana spre mine. Un ras nebun reuseste sa treaca peste barierele atat fizice cat si psihice ale mintii si corpului meu si se face auzit pe aceasta strada pustie. Monstrul il aude si intrigat se opreste din ceea ce face doar pentru a se departa de mine, lasandu-ma sa cad in propriul meu sange pe strada goala. Ii caut cu incapatanare ochii dar nu pot sa ii gasesc in acea pata neagra care ii este fata. In aceasta secunda, pentru prima data in viata mea, pentru prima data de cand am devenit constienta de lumea inconjuratoare urasc intunericul care ma impiedica sa vad trasaturile acelui monstru. Stiu ca nu o sa supravietuiesc, poate de aceea am aceasta obsesie de a vedea chipul ucigasului meu. Stie si el ca nu voi supravietui, poate de aceea se si apropie de mine si imi sopteste:
- Oare ce se intampla in capul ala al tau, frumoaso?
Vorbele lui provoaca un alt ras nebunesc sa iasa din gatul meu. Il vad cum isi intoarce spatele si in clipa urmatoare dispare. Imi dau seama ca nu este om. Da, l-am facut mai devreme monstru dar inca nu analizasem informatiile si nu le pusesem cap la cap atunci pentru a intelege. Numai ca acum am facut-o si constientizez cat de ironica este situatia. Ironia sortii mele isi arata coltii inca o data in aceasta seara. Sunt inchisa in casa in noptile cu luna din cauza monstrilor care venereaza acel astru al noptii si in singura noapte cand acel paznic dispare, eu sunt ucisa incet de catre un alt monstru. As fi ras, daca as fi gasit puterea aceea in mine, insa cum nu o gasesc ma multumesc sa zambesc.
Intr-un sfarsit trupul meu incepe sa inghete, inima nemaiavand ce sa pompeze prin venele mele iar intunericul imi cuprinde vederea. Astept linistita ca moartea sa isi faca aparitia. Stiu ca ar trebui sa ma lupt dar pur si simplu nu am puterea necesara. Numai ca moartea nu mai apare. Raman surprinsa sa aflu ca a fost speriata de frumosul meu Abis. Prin ceata care imi cuprinde mintea ii aud glasul. Spune ceva, dar nu inteleg nimic. Intelesul cuvintelor lui imi scapa in acel moment.
- Ai fost a lui. Mirosul sau a intrat in fiecare por al corpului tau. Imi este scarba sa mai pun mana pe tine, dar din cauza ca ai fost candva a mea iti voi darui inima inapoi, insa de acum incolo ai ramas singura, spune Abis luand barbia mea in mana lui si sarutandu-ma.
Prin acel sarut simt cum viata imi revine inapoi in corpul meu nemuritor, incalzindu-l. Intunericul a disparut o data cu Abis si ceata s-a reintors, lasandu-ma singura cu cuvintele pe care le-am rostit care incep sa ma bantuie. Raman acolo, in balta de sange, pana cand razele soarelui imi incalzesc fata si imi ranesc ochii. Ma ridic si fara sa imi asez rochia, mi se pare inutil sa ma obosesc, ma intorc acasa.
Si totul se sfarseste
Vantul adie usor, aducand cu sine un parfum interesant care alina simturile... as vrea sa spun tuturor dar stiu ca nu este adevarat. Numai anumite creaturi pot simti aceasta mireasma incantatoare, iar eu ma bucur ca sunt una dintre acele fiinte binecuvantate cu aceasta calitate, desi daca trebuie sa fiu corecta nu sunt multe momente in viata mea cand consider faptul ca a fi diferit este o binecuvantare si nu un blestem. Numai ca seara asta este speciala, seara aceasta o astept de foarte mult timp, c-am de cand am fost destul de mare incat sa inteleg exact ce se intampla in serile fara de luna. Imi simt inima incepandu-mi sa bata cu putere numai la amintirea lucrurilor care se intampla de obicei in aceste seri speciale.
Am dormit toata ziua doar pentru a putea sa ma bucur cat mai mult de aceasta noapte. Imi deschid incet pleoapele si ma uit la soarele care incet se duce la culcare. Apusul este intotdeauna fascinant si spre deosebire de ceea ce cred altii acesta marcheaza de fapt inceputul unei lumi fantastice si nemaipomenite care este in acelasi timp ingrozitoare si terifianta. Este o lume a opusurilor, a magiei, a incredibilului in care eu m-am nascut, din care eu fac parte. Ma ridic din pat si ma las prada entuziasmului pe care nu il mai pot tine in frau.
In sfarsit!
Noaptea abisala a venit sa ma aline cu mangaierea ei neagra. In aceasta noapte, luna este inghitita de abisul universului, de sora ei invidioasa pe lumina ei ingenua si o data cu aparitia surorii abisale, lumina rece ce mangaie lucrurile din jur dispare inghitita de abis. Este singura seara in care pot sa scap din aceasta inchisoare pe care multi din jurul meu au tupeul sa o numeasca incapere. Simt deja cum natura ma cheama, cum intunericul imi sopteste numele ademenitor vrand sa il intalnesc si sa ne distram impreuna in acel abis care pe altii i-ar fi innebunit, dar nu si pe mine. Nu, acest loc intunecat ma ia in brate si imi mangaie sufletul in timp ce imi sopteste la ureche scumpe nimicuri si promisiuni mincinoase.
Ma pregatesc sa ies inainte ca soarele obosit sa se retraga de tot de pe cerul ce incet se transforma intr-un ocean intunecat si foarte adanc. Ma imbrac cu o rochie rosie, stransa pe corpul meu perfect si aleg o pereche de pantofi cu toc cui de aceeasi culoare ca si rochia. Stau cateva minute in fata oglinzi, uitandu-ma la reflexia mea si gandindu-ma cum sa imi fac parul. Intr-un final decid sa mi-l las liber si plec din camera, fericita ca pot sa ies afara. Cobor scarile si nu pot sa imi ascund bucuria pe care o simt atunci cand nu vad pe nimeni stand in fata usii.
Perfect!
Nimeni nu sta de paza pregatit sa ma impiedice, sa ma intoarca din drumul meu. Calea este libera.
Ies din casa si ma afund cat pot de mult in intunericul strazilor, bucurandu-ma cand abisul ma inghite, nelasand nici un ochi iscoditor sa ma vada. Nu pot sa nu ma intreb daca nu cumva el stie ca ma indrept spre locul nostru. Este regele abisului asa ca ar trebui sa simta fiecare persoana care se afunda in acest taram condus de el, ar trebui sa stie ca eu am intrat in regatul sau. Sunt hotarata sa il intreb despre aceste lucruri imediat ce il intalnesc. Nu stiu de ce nu l-am mai intrebat niciodata pana acum despre asta.
Ma indrept cu pasi din ce in ce mai grabiti, dar siguri in ciuda faptului ca nu vedeam nimic, spre parcul natural unde pot scapa de sunetele orasului si de oamenii enervanti ce cu lumina lor distrug farmecul abisului. Mi-as fi dorit sa am puterea sa distrug definitiv lumina artificiala si drogata care imi raneste iubirea sau macar sa ma duc sa traiesc intr-un loc cat mai departe de aceasta lumina artificiala, numai ca nu pot. Ei nu ma lasa spunandu-mi ca este mult mai in siguranta in oras decat undeva la tara. Nu prea inteleg cum vine asta, din moment ce la tara Abisul poate sa ma viziteze in fiecare seara dar nu ma ascultau orice argument as fi adus.
Din cauza neatentiei mele sau poate din cauza entuziasmului de a fi in sfarsit dupa atata timp libera noaptea, nu il vad pe barbatul din fata mea si intru in acesta cazand in fund dupa impactul cu corpul lui de piatra. Diferentele dintre noi doi sunt mai mult decat evidente, sunt de-a dreptul izbitoare. Primul meu gand atunci cand ii vad silueta este ca el este un lycan, dar apoi imi amintesc ca acestia nu ies niciodata in asemenea nopti deci aceasta posibilitate cade. Curiozitatea mea creste exponential in aceasta secunda indemnandu-ma sa aflu ce este mai exact acest barbat, deoarece un simplu muritor nu putea sa fie. Este de doua ori mai mare, as putea chiar sa il numesc un monstru daca il compar cu mine. In ciuda faptului ca am tocuri de paisprezece centimetri, eu ii ajung doar pana la piept. Este un barbat inalt, bine facut cu umerii lati si parul lung. Altceva in afara de acestea nu pot sa vad. Fata ii este complet cufundata in intuneric, deoarece sta cu un pas in afara cercului pe care il face lumina galbena a stalpului de iluminat. Eu, insa, stau exact in acel cerc, iar trasaturile mele sunt vizibile de la o posta asa ca orice alt barbat in locul sau care m-ar fi vazut s-ar fi oferit grabit sa isi ceara scuze si sa ma ajute sa ma ridic. Numai ca el sta ca o stana de piatra in fata mea si se uita la mine fara prea mult interes sau cel putin asa cred eu. Un lucru stiu sigur si acela este ca se uita la mine deoarece capul sau nu este drept ci inclinat in jos in asa fel incat privirea sa sa cada pe corpul meu.
Ma ridic nervoasa singura, ma scutur uitandu-ma enervata spre barbatul ce sta inca nemiscat in fata mea si imi intorc capul cu aroganta, incercand sa ii dau de inteles ca este un nimic pentru mine. Scuturandu-ma, imi spun in gand: "Cata nesimtire au unii..." si ma pregatesc sa imi continui drumul fara a avea nici cea mai mica intentie de a-mi cere scuze. Oamenii ca el nu merita nici sa te uiti la ei, nici nu incape vorba sa le oferi scuzele tale. Asa ca mandra imi tin capul sus si privirea inainte ca o adevarata regina si vreau sa imi continui drumul, insa acesta are alte planuri. Cand ajung in dreptul sau isi pune mana in fata mea oprindu-ma apoi pana sa apuc sa protestez ma prinde fortandu-ma sa stau in fata sa. In secunda urmatoare ma trezesc intoarsa cu spatele la el, vreau sa ma intorc sau ies din bratele sale insa este prea puternic pentru mine. Spatele meu este lipit de pieptul sau imens si puternic, in timp ce mainile mari ma tin sa nu scap. Desi nu as vrea sa recunosc asta, undeva in adancul meu nici nu prea vreau sa evadez. Prezenta lui este atat de puternica si atragatoare, ma obliga practic sa il recunosc, sa nu il ignor, sa nu ii ignor mirosul incantator sau contactul trupurilor noastre care trimite fiori peste tot prin trupul meu. Nu inteleg ce este cu mine, nu inteleg de ce ma simt atat de atrasa de acest total necunoscut. Tot ceea ce imi doresc este sa imi sprijin capul pe umarul sau si sa imi inchid ochii ramanand in aceasta pozitie pentru restul zilelor. Nu! Ce este cu mine? Nu cu el vreau sa imi petrec eternitatea, ma gandesc scuturandu-mi capul pentru a incerca sa scap de sub influenta acelui necunoscut. Dar nu dureaza mult pana ma afund din nou in ceata creata de prezenta sa. Cumva prin ceata pe care prezenta lui o creeaza in mintea mea imi dau seama ca nu are nici un rost sa tip sau sa ma lupt, nu ca as mai fi vrut sa fac asa ceva in acea secunda. Observasem deja diferenta enorma in putere dintre noi doi cand am incercat sa ies din bratele sale mai devreme. Mi se pare ciudat faptul ca nu simt nici un pic de frica. Este totusi un necunoscut si oricat de atragator este, eu ar trebui sa fiu macar putin speriata de acesta dar nu sunt. Eu care stateam cu frica in san de fiecare data cand soarele apunea facandu-i loc lunii. Luna este cea pe care eu o urasc cel mai mult din lume si in acelasi timp de ea imi este teama cel mai tare. Ea reprezinta multe lucruri pentru mine, lucruri dureroase si periculoase. Cel care ma imobilizeze in acest moment nu imi inspira deloc teama, ci mai mult ma excita, ma fascineaza asa ca un zambet pervers imi apare pe chip si rostesc in cel mai seducator ton pe care il cunosc:
- Daca vrei o mica partida, nu trebuie decat sa ceri.
Ma astept la o rectie ceva, o replica dar nu zice si nici nu face nimic pentru cateva secunde facandu-ma sa ma ingrijorez. De ce nu spune ceva? De ce nu face nimic? Aceste doua intrebari ma duc incet spre pragul nebuniei impingandu-ma sa incerc sa ies din stransoarea lui cand ii simt mana stanga cum isi mareste stransoarea iar cea dreapta cum imi paraseste mijlocul si imi mangaie parul meu matasos, lung de culoarea aurului vechi. Fiori imi strabat sira spinarii facandu-ma sa ma cutremur. As vrea sa imi dau capul pe spate sa ii simt acele degete lungi in parul meu. Numai ca nu apuc deoarece imi da parul la o parte, descoperindu-mi urechea mica, plina de cercei sub forma de luna. In acea secunda imi vine sa rad vazand mult prea clar ironia sortii. Pana si in singura mea noapte cand pot sa ies afara imi iau paznicul blestemat cu mine, insa ceva imi blocheaza rasul in mijlocul gatului. Uit instantaneu totul cand ii simt limba cum imi mangaie urechea. La inceput pare multumit doar cu acea actiune de a-si trece foarte dureros de incet limba peste lobul urechii mele dar apoi incepe sa mi-o muste incetisor. Ii simt, inca de la prima muscatura, caninii lungi ca de pisica. Situatia devine incet din ce in ce mai interesanta si mai excitanta pentru mine. Ma pierd cand gura lui incepe sa coboare usor in jos pe gatul meu in timp ce mainile sale se joaca cu sfarcurile mele. Efectiv, ma pierd in senzatiile minunate provocate de acele gesturi, riscand sa uit unde ma aflu si situatia precare in care sunt. Este pentru prima data cand ma simt atat de bine, atat de atrasa de cineva. Este ca un fel de drog de care nu ma m-ai pot satura. Ies din acea euforie, de sub vraja atingerilor lui atunci cand ii aud vocea care este joasa si in stare sa ameteasca pe oricine. "Nu este corect!", gandesc eu. El tine toate atuurile si nu se teme sa le etaleze la momentele potrivite, folosindu-le pentru a ma atrage si mai mult in acest joc periculos si absolut pacatos.
- Daca tipi sau incerci sa fugi, esti moarta, spune el privindu-ma in ochi pentru prima oara de cand am dat peste acesta.
M-as fi scufundat in privirea lui daca nu m-as fi simtit atat de obligata cumva sa il onorez cu un raspuns. Devin din ce in ce mai stresata cu cat ma uit in ochii sai. Privirea lui incepe sa imi inghete sangele in vene. El este serios, acea sclipire ucigasa din ochii sai de abia asteapta sa isi faca aparitia. Inghit in sec, incercand sa scap de nodul ce mi se formase in gat si i-am raspuns balbaindu-ma.
- B... bine...
Vocea mea este atat de patetica si slaba incat ma scoate pe mine din sarite. "Cine se crede acest muritor de are tupeul sa ma ameninte pe mine? Pe mine, dragostea Abisului!... O, Doamne! Cum am putut sa uit? Trebuie sa scap de aici, din imbratisarea lui cat mai repede, altfel viata mea, asa cum o cunosc, se va duce pe apa sambetei!" ma gandesc eu ingrijorata, uitand din senin de cat de atragator este acel strain.
La inceput am fost doar putin nervoasa si ingrijorata dar mai apoi astea s-au transformat in teroare cand mi-am dat seama de soarta ce ma astepta daca nu ajungeam la locul stabilit unde aveam sa ma intalnesc cu Abisul. Sunt atat de cufundata in problemele mele incat nu sunt constienta de ceea ce face acel necunoscut. Ma trezesc cu spatele lipit de perete, cu piciorul meu drept ridicat si sustinut de mana lui stanga si cu rochia ridicata deasupra soldurilor. Imi rupe chilotii ceea ce imi atrage atentia la ceea ce face si ma uit la el cum ma penetreaza cu degetele lui lungi si delicate. Nu este nimic bland sau delicat in ceea ce face, este dur si excitant si imi face trupul mic sa se salte in sus. Fara sa vreau incep sa gem de placere, simtind cum degetele lui intra tot mai adanc in mine. Un zambet diabolic ii apare pe fata si se opreste din ceea ce face doar ca sa imi scoata la iveala sanii moi, cat merele de mari si apoi incepe din nou acel joc, doar ca de data aceasta cu dintii lui de pisica imi musca sfarcurile intarindu-le si inrosindu-le. Nu stiu cat a durat acel preludiu dar stiu ca m-a facut sa uit de tot ceea ce ma inconjura. Numai eu cu el existam in aceste momente si cu acest gand in minte incep sa gem din ce in ce mai tare nepasandu-mi de cei care ar fi putut sa ma auda. Inca putin si ajung pe culmile extazului, inca putin... toti muschii din corpul meu se incordeaza in asteptarea acelei exteriorizarii dulce-amaruie, insa el are alte planuri. Se opreste exact in momentul in care nu mai aveam mult si atingeam acel punct. Transpirata, cu parul ravasit si furioasa ma uit la acesta cerandu-i cu privirea o explicatie. Asa cum ma astept nu-mi da nici una. Doar se deschide la pantaloni si scoate la iveala organul lui care este tare si, la fel ca si el, foarte mare. Este foarte bine proportionat pot zice. Ma patrunde adanc, dur si dureros. Vreau sa tip prima data cand il simt in mine dar ceva nu ma lasa. Amenintarea din cuvintele sale imi rasuna clar in urechi si ma opreste din a tipa. Din fericire durerea nu dureaza deloc mult si ma trezesc ca imi place la nebunie ceea ce face.
Ignorand la ceea ce se intampla cu mine, el continua in acel ritm cateva minute, apoi ma apuca de par si imi trage capul intr-o parte, dezvaluindu-mi gatul meu frumos de lebada. In aceasta secunda devine mai bland si ma penetreaza incet dar adanc. Incep din nou sa ma pierd pe culmile extazului, asa ca atunci cand limba sa imi atinge gatul, lingandu-mi jugulara, nu este decat o alta senzatie placuta. Simt doar cum ma patrunde si toata atentia mea acolo se indreapta, celelalte atingeri fiind preluate inconstient de mintea mea. Din aceasta cauza nu simt durerea ingrozitoare atunci cand ma musca. Caninii lui lungi care ma intrigasera cu cateva minute inainte acum imi strapung pielea mea fina, ajungand usor la vena principala care pompeaza sangele. Cand imi dau seama de ceea ce se intampla, cand durerea reuseste intr-un sfarsit sa ma scoata din starea de euforie in care ma aflu, este deja prea tarziu. Numai am deloc vlaga in trup pentru a ma lupta cu el. Simt cum sangele o data cu forta mea vitale imi este furat de acel barbat care parca nu se mai satura. Vrea sa ma lase goala, sa ma omoare. In acea clipa constientizez adevarul si anume ca eu voi muri in aceasta noapte. Abisul ma va imbratisa, inghetandu-mi corpul si innebunindu-mi mintea si abia dupa asta ma va binecuvanta cu linistea mortii. O sa cunosc si eu oroarea pe care oamenii din jur o cunosc de mici. Este o experienta pe care sincer nu as fi vrut sa o cunosc niciodata dar se pare ca nu am de ales. Acel necunoscut nu imi da de ales.
Dintr-o data simt cum nebunia isi intinde mana spre mine. Un ras nebun reuseste sa treaca peste barierele atat fizice cat si psihice ale mintii si corpului meu si se face auzit pe aceasta strada pustie. Monstrul il aude si intrigat se opreste din ceea ce face doar pentru a se departa de mine, lasandu-ma sa cad in propriul meu sange pe strada goala. Ii caut cu incapatanare ochii dar nu pot sa ii gasesc in acea pata neagra care ii este fata. In aceasta secunda, pentru prima data in viata mea, pentru prima data de cand am devenit constienta de lumea inconjuratoare urasc intunericul care ma impiedica sa vad trasaturile acelui monstru. Stiu ca nu o sa supravietuiesc, poate de aceea am aceasta obsesie de a vedea chipul ucigasului meu. Stie si el ca nu voi supravietui, poate de aceea se si apropie de mine si imi sopteste:
- Oare ce se intampla in capul ala al tau, frumoaso?
Vorbele lui provoaca un alt ras nebunesc sa iasa din gatul meu. Il vad cum isi intoarce spatele si in clipa urmatoare dispare. Imi dau seama ca nu este om. Da, l-am facut mai devreme monstru dar inca nu analizasem informatiile si nu le pusesem cap la cap atunci pentru a intelege. Numai ca acum am facut-o si constientizez cat de ironica este situatia. Ironia sortii mele isi arata coltii inca o data in aceasta seara. Sunt inchisa in casa in noptile cu luna din cauza monstrilor care venereaza acel astru al noptii si in singura noapte cand acel paznic dispare, eu sunt ucisa incet de catre un alt monstru. As fi ras, daca as fi gasit puterea aceea in mine, insa cum nu o gasesc ma multumesc sa zambesc.
Intr-un sfarsit trupul meu incepe sa inghete, inima nemaiavand ce sa pompeze prin venele mele iar intunericul imi cuprinde vederea. Astept linistita ca moartea sa isi faca aparitia. Stiu ca ar trebui sa ma lupt dar pur si simplu nu am puterea necesara. Numai ca moartea nu mai apare. Raman surprinsa sa aflu ca a fost speriata de frumosul meu Abis. Prin ceata care imi cuprinde mintea ii aud glasul. Spune ceva, dar nu inteleg nimic. Intelesul cuvintelor lui imi scapa in acel moment.
- Ai fost a lui. Mirosul sau a intrat in fiecare por al corpului tau. Imi este scarba sa mai pun mana pe tine, dar din cauza ca ai fost candva a mea iti voi darui inima inapoi, insa de acum incolo ai ramas singura, spune Abis luand barbia mea in mana lui si sarutandu-ma.
Prin acel sarut simt cum viata imi revine inapoi in corpul meu nemuritor, incalzindu-l. Intunericul a disparut o data cu Abis si ceata s-a reintors, lasandu-ma singura cu cuvintele pe care le-am rostit care incep sa ma bantuie. Raman acolo, in balta de sange, pana cand razele soarelui imi incalzesc fata si imi ranesc ochii. Ma ridic si fara sa imi asez rochia, mi se pare inutil sa ma obosesc, ma intorc acasa.
![[Imagine: 87201674.png]](http://img204.imageshack.us/img204/8881/87201674.png)
![[Imagine: 359k875.png]](http://i53.tinypic.com/359k875.png)